Aventuri în grădina de hârtie

III. Eliberarea veveriţelor

8 mai 2008 at 11:32 noradamian Lasă un comentariu

În care:
Mironauţii ajung în ţinutul Veverului.
Aflăm cu ce preţ se culeg nucile.
Pongo primeşte o nouă misiune.
Inventia lui Doco trezeşte interes.
Pentru neamul veveriţenilor începe o nouă viaţă.

Din Jurnalul de Drum
Săptămâna a doua Ziua cincea
Consemnează Doco

Adio Mintocania! Suntem liberi! Am plecat de mai bine de o oră. Trili e în formă. Rulează cu viteza maximă, deşi drumul urcă destul de abrupt. Fredonează şlagărul lansat de Pongo noaptea trecută în Dark Plaza. Don O’Clock, ca de obicei, a întârziat la plecare. Am crezut că l-am pierdut în Mintocania. În ultimul moment, însă, a apărut vesel ca o pitulice şi fără să spună o vorbă s-a băgat în cuibul lui. Acum stă cuminte acolo, cred că e cam intimidat de noua lui vecină, Baby Domez. Am ajuns în vârful dealului. În faţa noastră se aşterne o minunată vale verde, înconjurată de dealuri. Nu se aude decât vocea lui Trili:

„Hei, hei, hei / Trililoşca poţi, Trililoşca vrei…”

– Am ajuns în Vever, anunţă Dani, suntem în Valea Veverului! Impături harta şi examină cu multă atenţie priveliştea.
– Ce de nuci! Se minună Prisi. E plin de nuci pe aicea.
– Şi de alune! Adaugă Trililoşca, îmi sar direct în cap. Încep să văd dublu. Sper să nu se întâmple ceva cu cei doi de la mansardă! De câtva timp nu l-am mai auzit pe O’Clock.
– Don O’Clock doarme, strigă Baby Domez. Am găsit butonul de camuflaj şi suntem la adăpost.
– Ia priviţi în stânga! Exclamă Purtzel. Mironauţii observară cu mirare un şir de veveriţeni care se alineaseră pe cărarea dintre dealuri.
– Veveriţe cu botniţe! N-am mai văzut aşa ceva! Se minună Prisi.
Un dulău negru şi fălcos făcu un semn cu o biciuşcă şi o mulţime de veveriţe se căţărară
într-o clipită în pomii şi în tufele de pe dealurile din apropiere. Câţiva dulăi, la fel de fioroşi dar mai mici în grad, probabil, aduseră nişte coşuri mari şi le aşezară unul lângă altul în iarba de sub nuci. Imediat începură să zboare nuci şi alune, aterizând cu mare precizie în coşuri.„Foarte bună organizare”, constată Dani. Cu mişcări îndemânatice şi repezi fiecare veveriţă îşi umplea coşul. Dulăul şef mârâi, apoi lătră de două ori. Coşurile fură luate de câinii jandarmi din subordine şi înlocuite cu altele.
– Săracele veveriţe! Le căină Prisi. Oare am putea să le ajutăm?
– Am fost reperaţi, constată Purtzel. Ce facem? Plecăm?
– Nu înainte de a ne lămuri ce se petrece aici. Tu ce propui, Doco? Întrebă Dani.
Doco stătea pe ganduri. Câteva sunete melodioase veniră dinspre Pongo. Mai precis dinspre stomacul lui.
– E şocat, îl scuză Pati.
– Asta e! Exclamă Doco. Exact ce voiam să aud! „Credence Happy Time Revival”
– Pongo, n-ai vrea tu să stai de vorbă cu domnul paznic-şef? Îl întrebă Dani.
– Aşa, ca de la neam, la neam. Se băgă Purtzel.
Pongo păru puţin jignit. Mironauţii tăceau. Pati îl privi încurajator. Prisi părea gata să plângă. Pongo oftă, schelălăi cam trist şi o zbughi spre nucul de lângă cărare unde, cu pălăria lăsată pe ochi, se odihnea Fălcosul. Între timp, veveriţele îşi vedeau de treabă. Din când în când scoteau nişte sunete ascuţite.
– Se plâng, explică Prisi. Pati dădu şi ea din cap cu milă. Sunt nemâncate de zile întregi. Dacă greşesc şi nimeresc pe alături, dacă nu reuşesc să umple fiecare câte zece coşuri pe zi, sunt pedepsite: pentru fiecare coş neumplut, câte o zi de foame! Unele abia se mai târăsc!

Pongo se oprise respectuos în faţa domnului jandarm-sef şi-i spunea ceva. Fălcosul clămpăni urât. Un stol de grauri ţâşniră speriaţi dintr-o tufă din apropiere. Don O’Clock începu să sughită tare. Baby Domez se foia neliniştită.
– Se pregătesc să vină încoace, anunţă Domez. Trili verifică declanşatorul de artificii şi sistemul energetic de rezervă. Ţipera şi Gordalina începură să se jeluiască tam-nesam şi cam fals. Dulăul nu-şi mai arăta colţii. Se ridicase scuturându-se de frunze, îşi împinsese pălăria care îi alunecase pe ochi şi cu un aer cam nehotărât se plimba de colo, colo. Pongo continua să-i vorbească. Fălcosul se opri, dădu din cap şi se îndreptă împreună cu Pongo spre maşinobila oprită în drum.
Trililoşca simţi un val de căldură. „Îmi vine să leşin, ar trebui să-i spun lui Dani”.

– I-o fi dat Pongo un exerciţiu de logică Fălcosului, încercă Doco să destindă atmosfera .
Trililoşca îşi reveni cât de cât. Când apăreau steluţe pe capul vreunuia dintre mironauţi, problemele erau pe cale să se rezolve. Într-adevăr, două steluţe săltăreţe făcură un arc luminos de la creştetul lui Doco la cel al lui Dani.
– I-auzi! Lui Pongo îi arde de cântat! Se miră Pati.
– „Spărgătorul de nuci”, l-am auzit şi eu, se bucură Prisi. Ce ai Trili, ţi-e rău?
– Ei, un pic de ameţeală, mi-a şi trecut!
Dani şi Doco ieşiră în întâmpinarea celor doi.
– Faceţi cunoştinţă, zise Pongo, domnul Dani, conducătorul expediţiei în Mirhinia, inventator, matematician şi filozof, domnul Doco, inventator, scriitor şi muzician, domnul Brutcanis, ministrul aprovizionării şi al războiului din Valea Veverului. Dumnealor, mai zise ceremonios Pongo, vor să vă facă o ofertă specială, domnule Ministru…
Pongo se retrase respectuos în spatele lui Doco. Fălcosul se concentră, era interesat, se vedea bine, dar pricepea foarte greu. Dani îi făcuse schiţa cu un băţ în nisipul drumului şi-i explica cu multa răbdare…
– E vorba de un dispozitiv automat de cules nuci şi alune, şopti Purtzel.
Domnul Brutcanis dădea din cap: începuse să înţeleagă. Doco apelă la Purtzel, specialistul lor în mecanisme neconvenţionale şi se apucară de meşterit.
Veveriţele aşteptau cuminţi, unele căzuseră rupte de oboseală. Buldogii de serviciu se foiau de colo, colo aşteptând un semn de la şef…
…Dispozitivul era gata. Dani îl examină amănunţit şi i-l arătă domnului Brutcanis.
– E un prototip. Ar fi nevoie de…
– De o sută de bucăţi, făcu calculul Dani. Vă dăm modelul şi domnii buldogi, sub comanda dumneavoastră, le vor face în timp record…În schimb, daţi-ne cu împrumut veveriţele, avem nevoie de ele pentru un mare spectacol de circ cu sărituri acrobatice pe care o să-l organizăm în Mirhinia….
Fălcosul îşi arătă colţii. Nu! Cu asta nu era de acord.
Lui Trili îi era greaţă. „Sper să mă pot stăpâni”…
– Atunci, putem să facem şi altceva …zise calm Dani, ne daţi doar botniţele veveriţelor .
– Planul de rezervă, îi şopti Prisi lui Trili.
Fălcosul închise gura. „Ei bine, aşa mai merge. O să le punem să-şi facă altele” se gândi el şi rânji bălos:
– Da’ la ce vă trebuie vechiturile astea?
– O să facem o plasă, îi explică Dani, pentru săriturile de la trapez, v-am spus că avem spectacol în Mirhinia şi ne cam grăbim…Dacă reuşim, vă trimitem o invitaţie…

– Asta ne-ar lipsi…mormăi Trili.
– În sfârşit, bine că bat palma, oftă uşurată Pati.
În drum se adunase un morman de botniţe din nuieluşe de alun. Veveriţele aflaseră câte ceva de la Prisi, le era însă, greu să creadă, chiar şi după ce domnul Brutcanis dăduse ordin să-şi arunce botniţele dar să nu părăsească punctele de lucru.
Disciplinată, armata buldogilor adună materialele necesare pentru cele o sută de dispozitive, urmând indicaţiile domnului Brutcanis. Pati şi Pongo desfăceau botniţele în mare viteză, în timp ce mironauţii împleteau plasa din nuieluşele de alun. Scântei zburau de la o mână la alta. Dacă nu reuşeau înaintea buldogilor, toată munca era zadarnică. Prisi le transmise un TPM veveriţelor.
„Lucrăm pentru voi. Când o să auziţi parola „nuca-n perete”, nu staţi pe gânduri şi vă aruncaţi în plasă.”

– Ce-i ăla „perete”? Întrebă un veveriţean tinerel închizând ochii şi azvârlindu-se în gol la auzul parolei…Trililoşca tocmai pornise în trombă cu toata armata de veveriţe în remorca rezistentă, împletită cu meşteşug din nuieluşele de alun.
– Oare o să culeagă nuci cu dispozitivele alea ? Şi ce fac cu atâtea nuci? Întrebă Prisi .
– Cine ştie …Doco avea un aer enigmatic. Oricum, fălcoşii o să fie nevoiţi să-şi schimbe stilul de viaţă…
– Nucile, pentru ei, sunt monede de schimb, se băgă în vorbă veveriţeanul cel tinerel.
După un urcuş destul de anevoios, Trililoşca se oprise într-o poiană liniştită mărginită de dealuri cu nuci şi aluni. Un izvor se furişa abia văzut printre tufe înflorite de vernilia şi mirodie. O turmă de kassuri păştea departe în vale. Ce departe rămăseseră buldogii şi viaţa de chin pe care o duseseră până acum! Încet, încet veveriţele începură să se învioreze. Săreau ici colo prin iarba înaltă smălţată de flori. Nu îndrăzneau, încă, să se caţere în nuci, deşi erau rupte de foame. Prisi îi explică lui Veve cel curios că, un perete e asemănător cu un cap de buldog: sună a gol!
Dani discuta cu prinţesa VeraVera, fiică a regelui veveriţenilor. Buldogii le cotropiseră ţinutul în urma unor lupte grele. Regele căzuse într-o ambuscadă. „Mai bine aşa , decât sclav la buldogi”. VeraVera oftă. „Ce fericit ar fi fost aici, cu noi, în libertate! „Asta va fi noua noastră ţară”, li se adresă apoi, solemn, Vera Vera, veveriţelor: „ Regatul neamului nostru, al veveriţenilor, va renaşte…”
– Trăiască VeraVera ! Strigară veveriţele fericite şi se împrăştiară într-o veselie de nedescris prin poiană. Trăiască Veverul de Sus! VeraVera nu avea cuvinte să le mulţumească mironauţilor. Cea mai mare bucurie pentru poporul ei ar fi ca mironauţii să rămână şi ei acolo…Pati oftă . Dacă ar fi fost după ea…
Mironauţii îşi luară rămas bun. Don O’Clock îşi ocupase locul gata de plecare înaintea tuturor. „Ce-o fi păţit?” Se întrebăTrili. De fapt se simţea puţină tristeţe în aer. Prisi încă-şi mai flutura batista şi se uita în urmă la grupul de veveriţe vesele şi gălăgioase..Trililoşca o coti după dealul din faţa lor şi se aşternu tăcerea. Abia spre seară se mai înviorară şi începură să cânte cu toţii:

Vever, Vever, cu mult soare
Minunată întâmplare
În poiana cu izvoare
Bucuria nu mai moare…

Ţipera şi Gordalina nu se lăsară mai prejos şi începură să cânte cât le ţinea gura de parcă erau la concert în Dark Plaza. „Răguşitele astea”, îşi spuse Trili, se cred mari cântăreţe…”

– Îmi mai vine un cântec în minte, zise Purtzel, ascultaţi:

Pati, Pongo
Prisi, Purtzel
Trililoşca dodoloaţa

Trililoşca părea de piatră. Un observator atent şi-ar fi dat seama, însă, că e întoarsă pe dos.
– Isteaţă, măi, gâlmă, îi şopti Doco lui Purtzel, Trililoşca cea isteaţă! Purtzel dădu din cap şi reluă împreună cu ceilalţi:

Pati, Pongo
Prisi, Purtzel
Doco, Dani
Trililoşca cea isteaţă
Prietenie de o viaţă…

Beculeţele de la bordul lui Trili scânteiară în nuanţe de verde bleu.
– Dodoloaţă, dodoloaţă, bombăni Trili, bine că aţi dres-o.

VA URMA…

Entry filed under: Grădina de Hârtie. Tags: Povestiri: Drumul spre Mirhinia..