Aventuri în grădina de hârtie

I. Pregătiri de plecare

15 mai 2008 at 21:22 noradamian Lasă un comentariu

În care:
Are loc o întâlnire importantă.
Pongo şi Pati au nevoie de adăpost.
Prisi primeşte o avertizare meteo.
Dani sare în ajutorul lui Piţi Cati.
Se pregăteşte o expediţie neobişnuită.
Mironauţii au parte de o plecare cu cântec.

Pati avea ochii trişti. După socotelile ei soarele avea să răsară de încă treizeci şi unu de ori, până îşi va vedea ea puii: mici, scâncind neajutoraţi, cu blăniţa albă ca a ei sau ciocolatie ca a lui Pongo. Şi apoi ce va urma? Se înfioră. Cu câteva luni în urmă, nici nu apucase să-i arate lui Pongo ghemotoacele pufoase, că o zgripţuroaică cu gheare lungi şi roşii îi înhăţă unul câte unul. Se repezise disperată după ei, îi auzea plângând, dar zgripţuroaica fugea de mînca pământul cu o găleată într-o mâna şi cu un par în cealaltă. Era cât pe ce s-o ajungă, când, deodată, văzu negru în faţa ochilor. Mai târziu, când îşi reveni îl auzi pe bietul Pongo schelălăind cu jale. Lângă ei Prisi cel mic şi blond îşi muia batista în pârâu şi-i ştergea de sânge când pe unul când pe celălalt. După ce că le luase puii, îi mai şi lovise zgripţuroaica…

Piţi Cati cea haină
şi mai rea ca o jivină
Stă la pândă c-o găleată
să ne înece puii-ndată…

– Nu te mai gândi Pati. Ce-a fost, a fost. De data asta îi venim noi de hac, zise Purtzel hotărât. N-o să-i mai meargă! Se aşeză pe malul pârâului lângă Prisi ….Da’ ce-or fi făcând deştepţii ăştia doi? Dani şi Doco?…Că de două zile ne tot spun că se gândesc la ceva, că au un plan, că …
– Uite-l pe Doco, sări Prisi bucuros.
Cu mâinile în buzunare, Doco păşea fără grabă, fluierând cu un aer absent o melodie banală care, însă, stârni un interes neaşteptat din partea unei asociaţii muzicale de ciori: prelucrată rapid de dumnealor, piesa figură mult timp în topul Cra-Tv.
– Hai odată, măi, marţafoiule, se răţoi Purtzel, după cum îi era obiceiul, aducându-şi aminte că e mai mare decât Doco cu un an şi trei luni. Îl puse în temă, apoi, cu ultimele noutăţi. Gheo şi Bufi nu se mai auzeau. Pati şi Pongo se retrăseseră la umbra stejarului scorburos şi povesteau de ale lor.
Băieţii priviră cu atenţie în jur. Piţi Cati nu se arăta la vedere dar ştiau că e pe aproape. Era foarte greu pentru oricine să pătrundă prin hăţişurile sălbatice de acolo. Pentru oricine dar nu şi pentru ei…
– Pentru oricine, dar nu şi pentru Piţi, zise cu voce tare Purtzel…
– Vai, vai, schelălăi Pongo, nu mă mai pune pe jar!
Purtzel tăcu cu ochii la pârâiaşul care sălta pe pietre şi cânta cu voioşie :

La o parte, la o parte
Vin în grabă de departe
Plec grăbit în altă parte
Niciodată n-obosesc
Şi din drum nu mă opresc
La o parte, la o parte…

Firicelul de apă se salută prieteneşte cu soarele în dreptul lor zvârlind săgeţi de lumină în toate direcţiile, apoi se strecură printre tufe ţepoase, vrejuri, rădăcini noduroase şi dispăru prin buruienişul viguros în păduricea deasă de stejari şi arini .
– Chiar aşa, se miră Purtzel privind visător la jocurile strălucitoare Şi vesele ale pârâiaşului cu soarele. Oare unde s-o fi ducând pârâul asta? Există vreun loc pe lumea asta unde să nu-i găsească Piţi Cati?
– Poate în Mirhinia! Am auzit de un loc cu numele ăsta. Acolo e altfel…Doco, tu ştii ceva de locul ăsta?
Doco se gândea la o ascunzătoare. Se sfătuise cu Dani şi deocamdată asta părea singura solutie ….Mirhinia? Mda, aflase de locul ăla.

Dani îi povestise ceva, mai demult.
– Păi, la treabă! Zise Purtzel. Imi închipuisem că aveţi altceva. De ascunzătoare am mai vorbit. Hai să facem ascunzătoarea. Ştiu eu un loc unde nici nouă n-o să ne fie prea uşor să ajungem.
– Sst, aud ceva, şopti Prisi. Un zgomot de creangă ruptă auzise şi Doco. Pongo o zbughise spre pârâu, iar Pati privea fix cu urechile ciulite. Încă două croncănituri lungi şi una scurtă răsunară în liniştea înserării! Era clar! Purtzel se luă după Pongo şi răspunse cu un fluierat de pitulice. Pe sub tufe, fără nici o zgârietură, se ivi Dani.

Copiii găsiră locul, undeva nu departe de pârâu într-o râpă apărată de un gard de arbuşti şi tufe. Exact ce trebuia, toţi patru erau de acord în privinţa asta. Nici nu mai era mare lucru de făcut. Se apucară de meşterit. Cu câteva crengi băgate cu îndemânare printre arbuşti, transformară locul într-o adevărată fortăreaţă.

O terminară repede, spre încântarea lui Pati şi a lui Pongo care se simţeau bine în noul lor adăpost. Era un loc foarte ferit. Era greu să te strecori până acolo, fără să te înţepi, să te zgârii, ori chiar să faci baie în pârâu. Nu oricine s-ar încumeta.
…Piţi Cati?…Numa-să-ncerce!
Pati sărea bucuroasă de la unul la altul, îl linse pe obraz pe Prisi, şi-i dădu un ghiont în coaste lui Pongo, exact când dumnealui încercă să emită un „la major”, semn că e şi el pe acolo şi că se pregăteşte să cânte…
– Ai uitat de Piţi Cati?! îi aduse Pati aminte. Oricât de bună era ascunzătoarea trebuia să fii cu ochii în patru şi să vorbeşti în şoaptă. Dani, de exemplu, nu scosese o vorbă. Nu părea foarte mulţumit. Nu era sigur că asta e cea mai bună soluţie. Se gândea la altceva, dar încă nu era pregătit să spună ce are în cap.

În ochii lui, însă, apăruseră două-trei steluţe jucăuşe. Steluţele i se mutară pe creştet. Oridecâteori avea unul din băieţi câte o idee trăznet, se produceau fenomene de astea luminoase. Steluţele deveniră mai mari, mai pufoase, se fâţâiră peste capetele lor şi se transformară într-un norişor plimbăreţ care părea că vrea să-şi facă cuib în părul moale blond a lui Prisi. Prisi clipi încântat. Purtzel îl privi, mai întâi cu neîncredere, apoi cu
nerăbdare.
– Hai, ce ne ţii ca pe ace? Spune-ne odată, se repezi Purtzel în timp ce norişorul se instală jucăuş pe freza lui ţepoasă şi se sparse într-o puzderie de norişori care zburdau pe lângă ei.
„Altă idee, se gândi Pati nu foarte bucuroasă. Chiar acum când ne-am găsit locul! Ce poate fi mai grozav decât ascunzătoarea asta în care tocmai ne-am mutat? Băieţii ăştia sunt prea destepţi, suspină Pati. Aicea n-ar ajunge Piţi Cati nici dacă ar ajuta-o cineva! Şi atunci ce mai vor ei să…
– Să vă spun la ce m-am gândit, ziseDani după ce norişorii se mai cuminţiră. Se opri câteva clipe şi cercetă cu luare aminte prin împletitura de crengi, tufişurile sălbatice din preajma fortăreţei. I se păruse că aude un zgomot de crengi rupte. Dar nu, nu se vedea nimeni a fi prin apropiere.
– Spune, spune, să vedem dacă ne-am gândit şi noi la ce te-ai gândit tu, îl zori Prisi .
– Un fel de maşină, le spuse Doco cu voce scăzută; o maşină foarte specială, mai bine zis o maşinobilă.
– O maşină cu autopropulsie telepatică, îl completă Purtzel cu ochii strălucitori.
– Adică o să răspundă la comenzile la care ne gândim? Întrebă Prisi .
– Da, zise Dani, dar pentru asta va trebui să facă parte din echipa noastră, să participe, să înţeleagă…
– Eu cred că va fi o autocasă: deşteaptă şi simpatică. Prisi îşi proptise dinţii de sus pe buza de jos ceeace îi permitea să vorbească foarte serios în timp ce se hlizea.
Dinspre Pongo năvăli o cascadă muzicală, un torent de sunete pe care Pati nu mai avu cum să le stăvilească.
„Credence Happy Time Revival ”, recunoscu Doco melodia. „Ar trebui să-i mulţumesc lui Pongo pentru asta”.
Observase că, de câte ori auzea melodia asta, unuia sau altuia, deseori întregului grup, le venea inspiraţia. Uite, acum,de pildă, pricepuse foarte bine ce vroia să facă Dani, ştia şi cum vă arăta maşinobila lor. Mai urmau, desigur şi altele de lămurit. Ar trebui să noteze undeva toate astea, se mai gândi Doco.
– Lasă, Pati, nu-l certa, îi zise Dani foarte bine dispus. Ce n-aş da s-o văd pe Piţi Cati scotocind furioasă prin toate hăţişurile, în timp ce noi suntem departe…
– O să-i lipsim, observă Purtzel. N-ar fi rău să-i lăsăm un bilet de adio.
– Şi nişte ierburi de leac pentru zgârieturi, adăugă Prisi .
– Şi o fotografie cu Pongo care o să ajungă mare cântăreţ, îi prezise Doco.
– Da’ unde o să plecăm? Reveni Prisi la problema cea mai importantă.
– O să plecaţi de aici urgent! Vreau şi eu puţină linişte, că mi-aţi făcut capul pătrat!
– Iar se ia de noi Gheonoaia, de câte ori avem şi noi treabă pe aici, ne bombăne! Se revoltă Purtzel. Auzi, Gheo, ce-ar fi să cerţi pe altcinva, dacă tot îţi face plăcere?
– Ei, lasă,Purtzel, o fi şi ea obosită, ca şi noi, îi luă apărarea Prisi şi căscă. Ce, parcă noi vrem să… Prisi mai căscă odată şi adormi cu capul pe umărul lui Doco…

Zis şi făcut. A doua zi se şi apucară de treabă. Dani făcu un desen din crengi, pietre şi frunze. Băieţii puseră întrebări. Încetul cu încetul se limpeziră toate nelămuririle.
– Interesantă chestie! Ba chiar formidabilă! Bravo băieţi! La treabă!… <Aici e locul în care trebue să spunem că Dani nu era omul care să se entuziasmeze aşa de uşor>.

– Da, dar vine ploaia, anunţă Prisi. Gheo e foarte prost dipusă, n-a închis un ochi toată noaptea şi o dor toate oasele. Aşa că ne sfătuieşte s-o luăm din loc cât mai iute, măcar acum, că se apropie o furtună mare şi …
– Gheo e mai tot timpul prost dispusă, îl întrerupse Purtzel.
– Nu numai Gheo zice, insistă Prisi, uite şi Asociatia Ciorilor ne trimite o avertizare meteo…
– Cred că e cam târziu, strigă şi Pati, haideţi iute la ascunzătoare…
Nici nu termină bine şi se stârni vijelia. Cerul era brăzdat de fulgere şi un tunet prelungit reverberă până departe spre munţi. Pârâul, care dormise până atunci torcând că un motan sătul, se trezise sub năvala ploii şi sărea că un bezmetic pe pietre. Se strecurară unul după altul sub acoperişul de crengi al ascunzătoarei. Erau uzi leoarcă.
– Nici n-am fi avut timp să plecăm în altă parte, zise Prisi suflându-şi mucii într-o frunză de brusture. De bine de rău, aici nici nu ne plouă, nici nu ne vede ştiţi voi cine!
– Aşa e! Pongo se scutură pleznindu-i cu un duş suplimentar pe toţi în jur.
– Scuze, zise pe un ton înalt în la minor ceeace o enervă şi mai tare pe Pati.
– Ce se aude? Dani sări ca un arc şi îndepărtă puţin crengile ascunzătorii. Ia priviţi! Acolo, la pârâu!
Săraca Piţi Cati! Aterizase drept într-o viroagă din malul pârâului!
O priviră plini de interes cum se lupta să-şi desprindă piciorul, agăţat, probabil, în rădăcini.
– Înseamnă că am fost spionaţi! Doco oftă dezamagit. Şi tu, măi, mucea, îl apostrofă pe Prisi, n-ai avut nici o informaţie, niciunul din prietenii tăi n-au simţit-o pe lighioană…

Voia să-i spună ceva şi lui Pati dar se opri cu ochii la Dani care ieşise din ascunzătoare şi-i întinsese o mână zgripţuroaicei. Pongo mârâi. Dani reuşi să o zmulgă pe Piţi din vâltoare.
– Arată ca o zdreanţă udă, constată Purtzel.
– Oare o să-şi mai recupereze papucul pierdut? Se interesă Prisi .
– Nu fără ajutorul lui Dani! Zâmbi cam nervos Purtzel. Ia uite, ce cavaler mai există pe aici şi noi care habar n-aveam! Doco, ce ar fi să scrii ceva intitulat…stai aşa …am găsit…nu Cenuşăreasa, nici Găletăreasa …
– Zgripţuroaica Piţi Cati şi Cavalerul din Păduricea lui Pongo? Doco pufni în râs.
Piţi le aruncă o privire uşor ofensată şi, fără măcar să-i mulţumească lui Dani, dispăru şchiopătând în pădure. Se luminase între timp. Furtuna era departe, văzduhul fremăta de triluri, ciripituri şi hămăituri. Pongo îşi drese vocea şi interpretă plin de însufleţire o baladă haiducească.
„Ce să-i mai spun”, oftă Pati, „orice i-aş spune, tot degeaba…n-am ce face, mai bine, îl las să cânte…”

Se apucară de treabă. Nu mai aveau nici un moment de pierdut.
Maşinobila era soluţia! De fapt, acum după chestia cu Piţi Cati era clar că nu e altă soluţie!
– Cum să-i zicem? Intrebă Dani care rămăsese la fel de bine dispus.
– …Trililoşca?…Ce ziceţi de Trililoşca? Propuse Doco după câteva clipe de tăcere.

Trecuseră trei zile de la întâmplarea cu Piţi Cati şi de atunci n-o mai văzuseră pe acolo. Sub acoperişul de crengi şi iarbă se discuta noul proiect, se făceau şi se refăceau planuri.
Curând începură lucrul după planurile lui Dani. Se lucra cu însufleţire, fiecare venea cu câte o idee, mai adăugau câte ceva, mai schimbau, în fine, Trililoşca începuse să prindă contur. Se străduiau s-o ţină ascunsă de orice privire, mai ales că, din zi în zi, se făcea tot mai frumoasă. Încă puţin şi maşinobila lor avea să devină realitate. Cu ea vor pleca în Mirhinia. O adevărată expediţie!
– …Mirhinia? Dacă plecăm în Mirhinia o sa fim mironauţi, se bucură Prisi. Ce grozav! Mironauţii Dani, Purtzel, Doco şi Prisi pleacă în Mirhinia!…Dar Pati şi Pongo?
– Măi, găgăuţă, pricepi greu şi uiţi repede. Ar trebui să te consulţi cu PiţiCati, se înfoie Purtzel. Cum să plecăm fără Pati şi Pongo? Avem o misiune, măi, Prisi, nu ne plimbăm numai aşa, fără treabă.
„Da, asta o pricepuse. Da’ unde o fi Mirhinia?” Se întrebă a nu ştiu câta oară Prisi.
„Da’unde e Mirhinia?” Se întrebă şi Pati.
„Mirhinia e locul pe care o să-l găsim împreună”, le răspunse o voce uşor metalică, pe care n-o mai auziseră până atunci.
– E Trililoşca! Strigă Prisi, o auziţi? E Trililoşca noastră! Dani, o auzi?
Începură toţi să cânte deodată, cam halandala.
„Ce talentaţi suntem”, se minună Pongo „adevăraţi artişti!” Pipicumeta cânta pe două voci odată, vocile erau foarte diferite şi făceau mari eforturi să se potrivească între ele.
– Vai, ce melodie frumoasă! Piţi Cati apăruse pe malul celălalt al pârâului. Am auzit-o aseară la Eurovizion, continuă ea mieroasă. Dani se opri cam stânjenit. Pongo hămăi furios şi se repezi spre pârâu. PiţiCati îşi luă tălpăşiţa în mare viteză.
– Fără panouri cu fel şi fel de circuite, fără sisteme de automatizare, fără chestii complicate! Trililoşca se opri o clipă; şi fără tas, tas….
– Tastatură, vrei să zici, o ajută Doco. Am înţeles, dar măcar un sistem energetic solar de rezervă, pentru situaţii neprevăzute…
– Mă rog. Eu, însă, sunt o invenţie clasică, am o nobleţe intrinsecă şi sunt mult mai evoluată decât covorul zburător; dar, continuă ea cu aceeaşi convingere, sunt totodată, sensibilă şi romantică; şi n-aş putea spune că nu sunt modernă…
– Are dreptate, spuse Dani. Sunt convins că o să ne înţelegem.
– A, bine că mi-am amintit! Mai ziseTrililoşca. Beculeţe, da!Vreau un set complet de beculeţe colorate. În rest, aşa cum v-am spus. N-am chef să fiu luată drept navă spaţială, ori ozene. Nu mă compar cu astea. Sunt o Trililoşcă normală; pentru prieteni „Trili”.
Mironauţii aprobară fericiţi. Trililoşca adormi istovită de această primă probă de personalitate.
– O să mai vedem pe parcurs, spuse Purtzel nu foarte convins.

– Trililoşca ne iubeşte, zâmbi Prisi. Nu-i aşa Pati? Ai auzit-o şi tu.Trili ne iubeşte.
Pregătirile de plecare se apropiau de sfârşit. „La noapte va fi lună plină”, îi spuse Bufniţa lui Prisi „timpul cel mai bun de plecare.” Prisi părea neliniştit.
– Am visat-o pe Piţi, Bufi. Avea o găleată plină cu urzici…
– Interesant vis, măi Prisi, mormăi Bufi, să aveţi grijă pe unde mergeţi!
– Hai Prisi, îl trase Purtzel, să vedem de bagaje.
– La noapte va fi lună plină, putem pleca , se bucură Pongo, auzi Pati? O muşcă cu gingăşie de o ureche şi-i şopti: am impresia că Doco ne face o surpriză, să ştii!
Intr-adevăr, Doco căra două cutii în timp ce câteva luminiţe care îi jucau când în privire când pe creştet, anunţau că pregăteşte ceva. Luminiţele săriră una peste alta de câteva ori şi apoi plonjară drept în cele două cutii pe care le desfăcuse.
– Ce-i cu astea ? Se  minună Dani. Avem parte de surprize marca Doco?
– Da, domnule Dani. Suntem două surprize, plăcute, sperăm! Daţi-ne voie să ne prezentăm: Eu, Ţipera şi sora mea Gordalina, muziciene. Suntem gemene, dar avem voci diferite…
Ţipera tipuri dulce, Gordalina gordăi pe un ton grav, apoi se auzi un bâzâit scurt şi se făcu linişte.
„Ce bine!” Se gândi Trililoşca „sper să nu mă deranjeze prea curând.”
„Ce tipe haioase, nu ştiu unde le-o fi găsit Doco, da-s cool” se înveseli Purtzel.
Din stejarul de lângă podeţ, o mierlă somnoroasă întrebă ce se petrece.
– Mai avem un pic de treabă, Doiniţa, transmise Prisi stânjenit. Acuşi suntem gata.
– Nu-l luaţi cu voi şi pe Don O’Clock ? întrebă Doiniţa; cucul! E aşa de singur săracul!
– Şi mie ce bine mi-aţi face! Se foi Gheo, că mă scoate din sărite oridecâteori îl aud că sughite! Am încercat să-l speriu, dar tot degeaba!
Trililoşca se mai examină odată înainte de plecare.
– Oare nu mi-ar fi de folos şi nişte elice silenţioase?…Poate şi o pernă de aer?
Mironauţii o priviră cu respect şi cu neascunsă admiraţie „E grozavă, ce mai!” Trililoşca roşi uşor. Dani mai făcu o ultimă verificare. Doco îşi notă ceva în jurnalul de drum; apoi Purtzel blocă clichetul de la sistemul energetic de rezervă, îi montă butonul de siguranţă şi-i mulţumi lui Trili pentru îngăduinţă .
– Trebuie să fim foarte atenţi la drum şi s-o ajutăm pe Trili, mai ales la început, până se rodează, le mai spuse Dani la plecare.

Ieşise luna. O lună rotundă, roşietică, agăţată, parcă, de stejarul de lângă podeţ. Nu se auzea nici un foşnet. Nu se mişca nici o frunză. Până şi pârâul se cufundase adânc în somn, abia de i se auzea sforăitul uşor.
Bine că plecaţi! Cârâi Gheo, în sfârşit o să dorm şi eu. Aveti grija să nu… Nu mai auziră ce le spunea Gheo, Trili pornise.
– Asteptaţi-mă, mi-aţi promis că mă luaţi!
– Cucul!! Prisi se uita rugător la Dani. Trililoşca încetini. Fericit, Don O’Clock se instală în cuibul de pe copertină. O voce dulce se auzi în noapte; alte câteva i se alăturară.
Gheo tresari.Prisi bătu din palme. Pati îl privi duios pe Pongo. Trili îşi probă două beculeţe argintii cu reflexe sidefii. Cântecul mierlelor învălui păduricea şi-i însoţi o bună bucată de drum:

Voie bună luaţi cu voi
De la mine, de la noi
Vă vom fi mereu aproape
Peste munţi şi peste ape

VA URMA…

Entry filed under: Grădina de Hârtie. Tags: Povestiri: Drumul spre Mirhinia..