Aventuri în grădina de hârtie

Cultura băşcăliei.

24 iunie 2008 at 14:08 noradamian 4 comentarii

Mai întâi seminţele: viguroase, grosiere, de undeva dintr-o margine de lume, dintr-o mahala a istoriei. Dintr-o grotă cu lilieci, bogată în excremente de specii dispărute sau, altele care au supravieţuit graţie lui Darwin.
Apoi băşcălia gălăgioasă abia ieşită din stratul cald dibuind o spărtură în lumea plină de dejecţii, s-a extins în viteză proliferând buruienos la lumina zilei. Şi-a cîştigat repede un loc onorabil la sectorul salubritate al jurnalismului, iar de o bună bucată de vreme asediază cu succes şi palatul culturii.
Am zice că s-a dovedit pe deplin necesară. În plus e şi tonică, dacă ne gândim la modul inspirat cu care practică de atâta vreme mishto-ul artistic şi măiestria cu care face radiografii din toate unghiurile, uriaşei gropi de gunoi a trecutului amestecat cu prezentul.

…Dar… ce se petrece? Din ce în ce mai vizibil şi mai angajat, băşcălimea română se scaldă-n voie, relaxată, chiar acolo, în aburii sulfuroşi!…
Bravează,ca şi cum ar fi înconjurată de priviri admirative pentru muşchii ei fleşcăiţi de atâtea intrigi şi iubiri.
…Ca şi cum ar fi o trupă nemuritoare de rolingstoni capabilă să provoace, non-stop, fluierături de încurajare şi înjurături de stimulare. Indiferent de cât de fals cântă. Indiferent prin ce trucaje selectează, montează, amestecă informaţiile. Indiferent ce arată grimaza de sub masca cu care-şi livrează părererile. Care păreri sunt ale sponsorului. Important e să-i iasă câştigul. Important e să respecte fişa postului. Chiar dacă pentru asta trebuie să-i trateze pe spectatori ca pe ultimii proşti.

Numai că rolurile romantice au cam trădat-o. Iar demonstraţiile de învârtit ghioaga deasupra trunchiurilor putregăite stârnesc zâmbete de neîncredere.
Sublimării de care a avut parte băşcălia ca specie culturală post decembristă i s-a şters aura. Astfel că, în ciuda respectabilităţii pe care o afişează, e tot mai evidentă adevărata ei descendenţă, deloc onorabilă: din seminţe de ciomăgari, de abuzatori de orice soi, de profitori mascaţi în dizidenţi ori demascatori.
Slugi frustrate şi  viclene eliberate prin clamarea revoltei, prin afişarea independenţei şi fraternităţii, au ajuns să stea, covrig, la uşa capitonată a mânuitorilor de bani.
Spiritul lor e în totală opoziţie cu cel caragealian. Satira funcţionează cu verzişori în sân, iar pamfletul are zgardă.
Căutată şi susţinută pentru a parazita cu perseverenţă spaţiul public, băşcălia a ajuns o instituţie cu specific naţional, subvenţionată şi instrumentată contracost.
Ar fi putut fi o pată de culoare, ceva care să rămână, să funcţioneze ca un antiseptic într-o epocă mult prea contaminată de mizerie morală. E drept, în opoziţie cu umorul bun şi sănătos, dar igienic şi util. Fără parti-priuri drapate în ieşiri furios-mishtocăreşti şi fandări viclene ale vorbelor. Numai că, bisturiul s-a transformat în şiş prins bine cu lanţ de aur gros la brăcinar de portofel. Deconspiratorii moravurilor politice au devenit animatori de lupte de cocoşi. Bălăcărelile partizane ascund mize ameţitoare. Gălăgioşi şi inconştienţi ca nişte puberi care-şi dau importanţă dându-le girul participăm la propria noastră contaminare cu băşcălie.
Otravă socială şi culturală angro.
In folosul cui?
A infecţiei, după rezultate.

Câţiva, puţini, îi mai ţin piept.
Pentru cîtă vreme?

Entry filed under: 7301634. Tags: băşcălie, descendenţă., expirare, mishto, salubritate, sublimare.