Aventuri în grădina de hârtie

Martie în Israel. Haifa, grădini suspendate între cer şi mare.

12 ianuarie 2009 at 18:51 noradamian 5 comentarii

Zona industrială prin care trecem în drum spre Haifa e urâtă ca orice loc de acest fel. Puzderie de reclame colorate, aspectul dezolant al palmierilor aproape uscaţi de pe marginea şoselei. La o răscruce, o construcţie uriaşă, hexagonală, un Mall, spune Miriam, primul de aici. „Inima golfului”. Exact în ziua dinaintea inaugurării fusese lovit de o rachetă Skud. Totul se făcuse praf şi ţăndări în afară de ziduri. Se refăcu repede în totalitate şi din momentul inaugurării începând, oricine intră dă cu ochii de fotografiile înrămate şi puse pe un zid la vedere cu construcţia iniţială şi cu ce se alesese din ea după explozie. Un atac pe timp de pace. Cel puţin formal. Lăsăm în urmă Mac Donalds-uri şi alte simboluri ale prezenţei culturii „pepsi” şi treptat intrăm în altă atmosferă. Apar conifere ca nişte umbrele uriaşe, aerul e tot mai limpede. Şoseaua urcă printre case construite din piatră şi grădini care par suspendate. Jos se vede panorama strălucitoare a golfului plin de tot felul de ambarcaţiuni care par nemişcate pe luciul verde albastru în nuanţe schimbătoare şi uşor vălurit, al mării. Coborâm din autobuz în Hadar, un cartier de la primul etaj, Haifa fiind construită pe mai multe nivele. Parcuri, clădiri ministeriale, dar şi străzi comerciale cu o circulaţie intensă. E foarte diferită Haifa de ce am văzut până acum. Atmosfera îmi pare mai degrabă occidentală. Îmbrăcată sport, bine dispusă după ce obţinuse repede, un act care avea nevoie de la un minister de acolo, Miriam îşi ia rolul de ghid în primire. Yael n-ar avea nimic de comentat de data asta, îi spun urcând pe drumul umbros şi pietruit spre Grădinile Bahai’lor(Un Versailles al orientului. Mergeţi acolo şi o să vedeţi, ne sfătuise Leon aseară). „S-o crezi tu”, râde Miriam. Trecem pe sub coroanele a două rânduri de palmieri pe o alee pardosită cu pietricele albe, rotunde, uniforme ca mărime, cam cât un bănuţ. Intrăm în templul cu cupola aurită după ce citim nişte inscripţii despre această superreligie (pe care eu o asociez nu ştiu de ce cu limba esperanto) şi ne descălţăm. Candelabre, lămpi, covoare, flori, vase scumpe orientale. Risipă de petale, frumos mirositoare, de trandafiri. Ziduri şi coloane de marmură. Ieşim şi ne plimbăm câtva timp pe aleile grădinii pardosite cu bucăţele mici de pământ ars care formează covoare cărămizii într-un contrast extrem de plăcut cu verdele de toate nuanţele, de la cel închis al chiparoşilor, la verdele argintiu al unor cactuşi mari cu flori portocalii şi cu verdele crud al palmierilor. Garduri de trandafiri, grădini de măslini, grădini de nisip cu cactuşi înfloriţi. Din loc în loc felinare cu tija neagră decorate cu plăci de aur. Grădini de portocali încărcaţi cu fructe, în terase suspendate deasupra Mediteranei. Aleile sunt curăţate cu aspiratorul. ” Splendid. Dar… prea perfect”. Miriam e de aceeaşi părere. La ieşire, după ce ne întreabă de unde venim, un tânăr ne întinde o broşură cu explicaţii. Din nou în autobuz, muzică, armonii mediteraneene, şoferi vorbăreţi. Pieţe, grădini, magazine cochete sau luxoase.”Ionel, Ionelule, un acordeonist lângă grilajul unei grădini. Din când în când câte un trecător se opreşte să pună unul sau doi shekeli în cutia acordeonului. Programasem să trecem şi pe la restaurantul românesc din Haifa: ” Trei generaţii la restaurantul Mişu” cum citisem într-o reclamă dintr-o publicaţie în limba română în care figura şi anunţul „căutăm grataragiu”. Altădată, îmi spune Miriam. Acum se făcuse târziu şi era păcat să nu dăm o raită prin Ahuza, cartierul reşedinţelor de lux ale milionarilor Haifei, de la ultimul etaj şi de acolo, puţin mai sus, la Stella Maris, mânăstirea Carmelitelor.

va urma…

Entry filed under: 7301634, Grădina de Hârtie. Tags: Martie în Israel.