Malaxorul.
16 ianuarie 2009 at 18:22 noradamian 23 comentarii
Intr-o postare din mai pe tema efectelor pozitive şi negative ale globalizării diferite de la ţară la ţară, apreciam că neşansa unei culturi naţionale în aceste vremuri tulburi, marcate de conflicte prosteşti e să fie îngropată degrabă în desuetudine, ascunsă-n debara, ca şi cum ar încurca. Ca şi cum ne-am ruşina cu provincialismul ei. Sau cu stângacia ei. Sau cu lipsa de “L’usage de monde”. (Să nu mai vorbim de cazurile cu pete la dosarul de cadre). S-ar putea şi altfel?…Mă întrebam. Încep să ma îndoiesc. În mediul nostru naţional atât de pârjolit, subcultura, mult mai sexi, pare a fi devenit stabilă în topul preferinţelor. Şi de ce să nu recunoaştem, merge trăznet cu ospitalitatea noastră tradiţională convertită fără rezistenţă, la beneficiile globalizării. Galantarele gem de mărfuri de serie, pe modelul show-biz-ului devenit lentilă de contact public. Cu reţete proofi, ceva imaginaţie under-ground şi publicitate, destui sunt cei care se privesc admirativ în oglindă crescând statuar în proprii lor ochi. „Fiindcă merită„.
Zilele astea am zărit, în treacăt, în presă şi pe unele bloguri, reflecţiile obişnuite de mijloc de ianuarie privindu-l pe Eminescu. Cu puţine excepţii şi cu mici diferenţe de conţinut, subiectul este abordat în stilul miştopresă. Un Eminescu văzut prin lentilele reducţioniste şi prăfuite ale stilului aniversar de “calendar” ale activiştilor de la cultură e un subiect mişto, prin urmare. Restul nu contează. Nici poezie, nici jurnalism. Nici chiar normalitatea unei aniversări (Doar în diaspora, pe ici pe colo românii care se gândesc la România îşi aduc aminte, firesc, de Eminescu). O resursă culturală unică abandonată, pedepsită pentru greşeala de a fi fost transformată în statuie?…Sunt total de acord cu ofensiva împotriva clişeelor. Dar confuzia între clişeu, poet şi mit e altceva! Ghetoizarea creatorului modest şi genial şi a poeziei sale şi, prin asta, a mitului poetului creat de poezia sa în percepţia publică e o mizerie. Indiferent dacă e produsă cu bună ştiinţă, din prostie sau teribilism. Mai ales că Eminescu a fost extrem de puţin preocupat de propria persoană. Neîndoielnic a avut şi scăderi, normal să fie discutate. Dar fără a da curs nevoii de mitizare în sensul înfrumuseţării prin imaginaţie a relaţiilor dintre noi şi cu atât mai mult în raport cu creatorii de cultură, lumea noastră devine tot mai săracă, mai lipsită de orizont. Se declasează. Devine societatea lui cool şi a lui emo. Plus a elitelor snoabe şi a demitizatorilor care-şi fac singuri statui. Nu e de mirare că într-o lume ca asta, din “poetul naţional” doar viaţa sa rămâne un loc mai circulat, atâta vreme cât poate furniza subiecte de tabloid şi inspira ficţiuni de doi bani. Fie că e vorba de varianta ” poetul sifilitic” adoptată de unii, fie cea a “poetului asasinat” în accepţiunea altora. Marfă. Intr-o românie neghioabă, reînsufleţirea creaţiei trecute e o activitate nu tocmai rentabilă. Cu un aer prăfuit, de catedră de ţară rămasă-n urma civilizaţiei şi a progresului lumii la care aspirăm, marginalizarea ei e însă şi efectul unor atitudini gregare. Aşa că sub pretextul măturării „vechiturilor” şi a distrugerii idolilor de vitrină, aspiranţi dornici de a le ocupa locul sau doar vandalizatori de ocazie continuă aniversar şi veleitar, sfărâmarea mitului. Asemenea unui sacrificiu, aproape ritualic, bi-anual, la jumătatea lunii ianuarie şi jumătatea lui iunie. Într-un malaxor mereu pe fază când e momentul de băgat marfă proaspătă prin diverse vitrine cu pretenţii culturale.
Entry filed under: 7301634. Tags: atitudine gregară, Creaţie, cultură, marfă, sacrificiu ritualic.
23 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
Aventuri în grădina de hârtie 
1.
filadel | 16 ianuarie 2009 la 21:03
În tratarea lui Eminescu exagerată în oricare dintre extreme cred că o vină o au şi unii „dascăli” de şcoală veche (comunistă) osificaţi în scheme de predare prăfuite şi lipsite de har. Îl suie repede pe piedestal fără să explice sufletului de ce şi reacţia adversă se instalează automat într-un mental bîntuit de atacuri informaţionale zgomotoase care-l golesc de discernămînt.
Apropo de discernămînt vezi şi „Discernămîntul modernizării” HRP E interesant în conjucţie cu atacul poneiul.
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 16 ianuarie 2009 la 23:07
filadel,
eu sunt doar o cititoare careia nu-i place sa inghita nimic nemestecat. Nici alea ale profesorilor si culturnicilor anchilozati(care de fapt sunt in afara literaturii, indiferent de pregatire) dar nici acestea mai noi,revolutionar-demitizante. Doua extreme ca doua valturi. Ce trece prin ele iese praf sfaramat si fara sa mai pastreze vro urma de atractie.
Spre comparatie,literatura sud americana, si intr-alt fel si cea ruseasca sunt doua universuri fabuloase, cat se poate de distincte de altfel, integratoare si creatoare de mituri.
ApreciazăApreciază
3.
orangeskorpion | 16 ianuarie 2009 la 23:32
Nora dear,
1. in fiecare an pe 15 ianuarie mi-aduc aminte de Eminescu, pentru ca atunci s-a nascut fiul meu.
🙂
2. exact la fel am vrut sa scriu ca filadel, depinde fantastic de mult de profesori…. eu pot sa spun ca am avut profesori de limba germana, dar si de limba romana exceptionali….care ne-au facut sa-i iubim, admiram, respectam pe scriitori si poeti…pe bacovia il stiam pe dinafara, „moartea caprioarei” invatata in clasa a VII.a si „povestita” minunat de d.gligor, „der Erlkoenig: etc.etc.. se datoreaza 90% profilor si doar 10% mie, elevului si parintilor…
este cazul meu, of course, nu vreau sa generalizez…
3. astazi, in schimb, efortul profilor ar trebui sa fie inzecit, tinind cont de asaltul televiziunilor asupra copiilor din frageda pruncie + computerul…
ca sa ramina si ceva esential intiparit in sufletele copiilor..
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 17 ianuarie 2009 la 00:09
O’Skorpion
intai la multi ani fiului tau! 🙂
Au fost si sunt diferente uriase intre profesori.
In educatie(vezi, vorbim de cultura si ajungem firesc tot la educatie) ai dreptate, tehnicismul are si un efect negativ.
Iar adaptarea la mediul informational e pana la urma o problema tot de tehnica..
Ca si de arta! (sau mai bine zis har)
ApreciazăApreciază
5.
fini | 17 ianuarie 2009 la 09:09
Skorpi,
îţi doresc ca feciorul să-ţi facă multe bucurii,”La mulţi ani!”.
Sigur, profesorii au un mare rol în formarea şi sensibilizarea copiilor.Acum majoritatea transmit informaţii fără să muncească la formarea trăirilor copiilor.E mai comod.
Când îţi alegi profesia de jurnalist,stai cu mâna pe condei,vibrezi la cuvântul scris.Ai o datorie mare să informezi şi să nu treci cu nesimţire peste data de 15 ianuarie.Alo naţiune,15 ianuarie-ziua unui condeier! Naţiune,uite ce a scris Eminescu „………..”,nu-i aşa că e contemporan cu noi?1
ApreciazăApreciază
6.
orangeskorpion | 17 ianuarie 2009 la 10:31
neata buna,
multumesc pentru urari, Nora si Fini
cred ca de 20 de ani sintem intr-o lunga tranzitie,
nu stiu cit va mai dura pina sa se aseze lucrurile in matca lor …BUNA…
si atunci din nou lumea isi va aduce aminte si de Eminescu!
ApreciazăApreciază
7.
orangeskorpion | 17 ianuarie 2009 la 11:55
Intotdeauna mi-a placut melodia din:
Doina si Ion Aldea Teodorovici – Eminescu
are ceva patetic si tragic acest cintec…
ApreciazăApreciază
8.
noradamian | 17 ianuarie 2009 la 13:10
Salut,
tin si eu la piesa asta, multumesc O’skorpion
E patetica, cum spui si emotionanta.
Si ne aduce aminte si de destinul tragic al celor doi soti.
ApreciazăApreciază
9.
orangeskorpion | 17 ianuarie 2009 la 13:12
O’Nora,
ma bucur ca iti place cintecul..
in jurul mortii lor a ramas ca un mister nerezolvat, a fost accident, a fost asasinat, nobody knows?!
ApreciazăApreciază
10.
noradamian | 17 ianuarie 2009 la 13:57
Nu stiu! A fost teribil de socanta vestea aia, mi-aduc aminte.
Am salutat faptul ca pe blogul lui thor au fost puse versuri de Grigore Vieru.
Impresia mea a fost mereu ca poetii si in general oamenii de cultura din Moldova de dincolo de Prut au fost tratati la Bucuresti mai degraba ca niste rude sarace.
Virusul politizarii, pare-se, a lucrat si in acest caz impotriva criteriilor culturale…
ApreciazăApreciază
11.
fini | 17 ianuarie 2009 la 16:05
Nora,
cântecul ne aduce aminte şi de destinul tragic al basarabenilor deznaţionalizaţi şi mulţi plecaţi în bejenie.Un text românesc cântat cu patimă şi durere.
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 17 ianuarie 2009 la 16:14
Ma temeam, fini, ca incet, incet, o sa ne instrainam
Ma bucur vazând ca exista pe langa sensibilitate, si reala comuniune cu suferintele lor.
Cu destinul lor mai tragic decat al nostru.
ApreciazăApreciază
13.
noradamian | 17 ianuarie 2009 la 17:06
Am dat peste asta intamplator. Sau poate nu:
http://marianaduma.wordpress.com/2009/01/16/nici-ca-puteam-sarbatori-mai-frumos-ziua-lui-eminescu/
ApreciazăApreciază
14.
fini | 17 ianuarie 2009 la 21:39
Nora,
am avut un coleg care în Basarabia a fost învăţător.Un mare caracter.O colegă i-a vorbit mârlăneşte,cu referire că este basarabean.Săracul i-a răspuns tremurând de revoltă şi durere: ce să fac doamnă dacă m-am născut pe un pământ blestemat!” O viţă frântă de mai multe ori. Ce să mai vorbim de deportaţii dincolo de Cercul Polar sau in Siberia.Nu voi uita replica domnului învăţător Vitalie Pociumbean.
ApreciazăApreciază
15.
fini | 17 ianuarie 2009 la 21:59
Am citit articolul Marianei Duma.Mă bucur si uite că se poate.
ApreciazăApreciază
16.
noradamian | 17 ianuarie 2009 la 22:44
Fini,
bine ar fi sa existe cat mai multi ca tine. Tare mi-e ca indiferenta, egoismul sunt adevaratele obstacole intre noi si cei de acolo.
Basarabia e departe de Sibiu la propriu si la figurat. Totusi aici au loc, periodic, intalniri ale poetilor din tara si din afara. Am fost la vreo doua asemenea evenimente din curiozitate. La cea din vara 2007(era prezent printre alte personalitati si Mircea Cartarescu) m-au surprins placut versurile unor poeti de dincolo de Prut invitati sa citeasca.
In starea(fracturata) in care se afla acum societatea nostra, e greu, insa, sa se integreze cultural cei din afară.
ApreciazăApreciază
17.
fini | 18 ianuarie 2009 la 00:29
Din nefericire şi basarabenii sunt ca musca fără cap.Unii chiar sunt convinşi că vorbesc limba moldovinească.Atunci când marea majoritate vor înţelege că sunt români moldoveni nu va fii greu să facă ei pasul cel mare.Sigur, papaşa de la răsărit e zmeul cel rău.
ApreciazăApreciază
18.
noradamian | 18 ianuarie 2009 la 00:53
Da, acolo duhul bolşevismului continuă să producă dezbinare, tradare confuzie. Vorba invatatorului Vitalie: ce sa faca el si altii ca el daca s-a nascut pe pamantul ala..? Eu nu i-as spune blestemat.
E loc totdeauna de speranta. si de incurajare.
ApreciazăApreciază
19.
fini | 18 ianuarie 2009 la 07:34
Pentru el cercul era închis.Trăia aici dar sufletul i-a rămas acolo.
Să sperăm că va veni şi vremea lor şi vor putea trăi liniştiţi,fără a privi obsesiv cu teamă către răsărit că „Din Hotin şi pân-la Mare
„Vin muscalii de-a călare
„De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin”
Ascultă Nora,aş vrea să cred că dacă Stefan ar fii hotărât să-şi doarmă somnul de veci la Hotin soarta Basarabiei ar fii fost alta.
ApreciazăApreciază
20.
fini | 18 ianuarie 2009 la 10:21
A plecat încă un bun român: GRIGORIE VIERU.
ApreciazăApreciază
21.
orangeskorpion | 18 ianuarie 2009 la 11:07
buna dimineata,
am fost si eu la Chisinau in toamna 2004 sau 2005.
Orasul cu pomii aceia fantastici, na, ca imi scapa numele, cu trunchiul decojit…este foarte verde, gata, mi-am adus aminte: PLATANI..
am trecut printr-un cartier de blocuri de 4 etaje, nu se vedeau blocurile de copacii aceia grandiosi..
am intilnit moldoveni, basarabeni cu care am stat de vorba..
interesant…
Primul moldovean cu care am discutat – era intr-un bazar, cumparam o matrioshka politica, la baza era lenin sus de tot era putin..
🙂
Acel moldovean – cu fete studente la Cluj – era teribil de mindru ca in Transnistria a omorit rusi…
Al doilea, de fapt o rusoaica din Chisinau – am abordat-o si am intrebat-o de ce nu vorbeste limba romana, daca locuieste la Chisinau..asa cum aproape toti ungurii din Romania cunosc limba romana, mai ales cei din Capitala – se pare ca locuiesc la Bucuresti cam 200.000 de maghiari. Rusoaica – frumoasa foc – mi-a replicat suav: nu am invatat limba romana la scoala..avea in jur de 35-40 de ani
Al treilea, un moldovean „get-beget”, aflati imediat de ce.
Era chelner la hotelul unde am locuit. Foarte serviabil si amabil.
Am stat de vorba si cu el si i-am spus ca vorbeste o frumoasa limba romaneasca. Mi-a replicat in „moldoveneasca” lui
🙂
„nu este adevarat, eu vorbesc moldoveneste..”
Eu totusi nu m-am lasat si i-am raspuns, ca doar ne intelegem perfect, eu vorbind romana si el vorbind tot romana…
Chelnerul nu s-a lasat si-mi trinteste:
Nu vedeti ca exista poporul german si poporul austriac?
(chiar daca vorbesc aceeasi limba?)
la replica asta ce sa-i spui..
Noroc, ca in fata hotelului ma astepta masina cu care ne intorceam in tara,
disputa a fost aminata pe …………..alta data…
care alta data nu a mai fost!
🙂
..
ApreciazăApreciază
22.
noradamian | 18 ianuarie 2009 la 12:48
fini,
nimic nu e intamplator, nici in destinul oamenilor, nici in cel al natiilor. Eu asa cred. Dumnezeu sa-l ierte pe omul, romanul si poetul Grigore Vieru.
Trist moment. Cu atat mai mult cu cat nici viata, nici moartea, nimic din ce se petrece la noi nu scapa de interesul meschin al politizării.
ApreciazăApreciază
23.
noradamian | 18 ianuarie 2009 la 12:59
O’ skorpion,
nu am fost acolo. Urmaresc ce se petrece si nu-mi place. Societatea lor, aflata intr-un camp de forte antagonice e inca mai confuză şi mai dezorientata decat a noastra. Pentru aceia care privesc spre Romania cu speranta, orice mana intinsa e a unui prieten. Animozităţile dintre grupările politico-intelectuale romanesti insa, nu sunt benefice sentimentelor de apartenenta si solidaritate pentru ca se propaga si acolo. Cu deosebire in mediul cultural.
ApreciazăApreciază