Aventuri în grădina de hârtie

Martie în Israel. Agitaţie.

30 ianuarie 2009 at 22:12 noradamian 4 comentarii

Ce-ar fi să-mi pun un rucsac în spate şi s-o iau frumuşel pe jos, pe linia ţărmului Mediteranei, de la Tel-Aviv, să zicem, până-n punctul cel mai sudic? Pe hartă nu pare prea mult. Nu, nu e prea mult, îmi confirmă Leon, vreo treizeci de kilometri până la Ashkelon, că după aia vine Gaza care e sub autonomie palestiniana. Adică, dacă plec dimineaţa, seara sunt la Ashkelon? „Da, desigur”.  Leon se joacă la calculator şi în acelaşi timp e foarte atent la ce-l întreb. „Ar trebui să treci, însă, şi peste nişte greutăţi: un port, şantiere, pază armată,  adaugă cu o seriozitate mucalită. ( Da, da, înţeleg). Îmi reiau lucrul. M-apucasem să ajustez o pereche de pantaloni kaki primiţi de Yael de la tabăra militară. Îi erau prea lungi. Miriam voia să-i dea la modificat unui croitor din vecinătate, un rus bătrân şi cumsecade care fusese chirurg oncolog până să ajungă-n Israel. „De câte ori mă vede”, spune Miriam,” îmi aduce aminte că fiul lui a terminat la Tehnion, că e angajatul unei companii de electricitate şi are un salariu grozav.” …Majoritatea repatriaţilor în Israel coboară din avion fie cu o vioară fie cu un bisturiu (Leon, încercând să ne amuze cu o glumă). „Dar acela care n-are nimic?… N-are…fiindcă ar fi trebuit să-şi aducă pianul!” Atmosfera se destinde şi nu prea. Yael se foieşte prin casă, e agitată, vorbeşte de o oră, aproape într-una, la telefon. În răstimpuri se contrează cu Miriam. E din cale afară de obraznică! A învăţat să determine distanţele pe hartă, să le verifice pe calculator şi se crede  grozavă. „O să-i arăt eu, ei!” Explodează Miriam. Ivritul vorbit de Yael sună altfel decât cel al lui Miriam şi a lui Leon. Pentrucă generaţia născută aici vorbeşte corect, îmi explică Leon. O limbă de o muzicalitate aspră, puternică cu hrr-uri dure care asociate cu sunete vioaie, melodioase crează o armonie deosebită. Îmi pare asemenea peisajelor pietroase, deşertice, asociate cu luxurianţa grădinilor şi plantaţiilor de pe aproape fiecare petec de pământ. Yael turuie-ntr-una, e imposibil de oprit. Nu-mi dau seama de ce se ceartă acum. Că Yael nu mănâncă mai nimic, ştiam, că e nebună, auzisem. „Auzi”, se revoltă Miriam, „zice că aia-i excursie ce am făcut noi la Haifa? …Excursie cu autobuzul?”…A doua zi Yael urmează să plece, într-o aplicaţie militară, la Masada, lângă Marea Moartă.(Aha, îmi dau seama). Urmărim programul de la televizor. Nişte invitaţi deosebiţi, pare ceva interesant. O repatriată din Brazilia, cântăreaţă, cântă într-o ebraică moale cu accent portughez. Un tânăr arab fugit din Irak care vrea să treacă la judaism, o tânără care repară motociclete. Fiecare spune câteva cuvinte despre sine…Români? Nu, nu prea vin. Nu le place să iasă în evidenţă, îmi spune Miriam. (Asta e o chestiune care revine mereu în spusele ei, o deranjează). Până şi africanii sunt mai prezenţi în viaţa publică decât românii. „Două victime ale atentatului terorist de miercuri seara: Lea Tzur şi fiul ei Artur. Au rămas orfani de mamă şapte copii.” O ştire de ultima oră, urmată de câteva imagini, o scurtă dezbatere şi de reluarea programului obişnuit…Pantalonii îi vin perfect lui Yael. E încântată. Se pregăteşte să se întâlnească cu prietenii. „Yael e ceva special”, îl aud pe Leon. Asta e intervenţia lui obişnuită în împrejurările tensionate din casă. O spune blajin, cu seninătate şi un strop de umor. Miriam e însă agitată şi după ce pleacă Yael. Are de dat nişte telefoane, mai trebuie să-i vină o confirmare. De două zile se ocupă cu organizarea unui program. Vrea să mergem la Ierusalim. ( Mă bucur, am înţeles)  „Un oraş care n-ar trebui să fie a unuia sau a altuia. Nu este loc de dispută. Un teren de revendicat! Ierusalimul este centrul cultural şi religios al lumii, crede Leon. Şi mulţi spun că ăsta e statutul lui firesc.”

Entry filed under: 7301634. Tags: împrejurări tensionate, grădini luxuriante, ivrit, Martie în Israel, muzicalitate aspră, peisaje pietroase, seninătate, umor..