Martie în Israel. Menahem, ghidul “schwitzer”.

4 februarie 2009 at 23:14 2 comentarii

  1. – Am uitat ceva, spun. Miriam nu mă aude….Uituceala asta mă sâcâie un timp. Mai ales că Miriam pare cu gândul în altă parte. Mai avem câteva staţii până-n Ierusalimul de Est. La opt şi jumătate trebuie să fim în faţa porţii Iaffo unde urmează să ne întâlnim cu alţi turişti dintr-un grup programat pentru un traseu de câteva ore prin vechea cetate a Ierusalimului. Miriam priveşte neliniştită pe geamul autobuzului. – Ar fi trebuit să-i spun lui Shani cu câtă simpatie îl pomenesc foştii elevi, revin eu la ideea care mă sâcâia. Cum de nu mi-a trecut prin cap? Ingineri, profesori, oameni în toată firea acuma, nu uită că matematica făcută cu profesorul Blum a fost… „Nu-mi plac locurile astea! Aicea nu suntem în siguranţă”, mă întrerupse Sara. Ajunsesem. După foiala din faţa biroului ghizilor, ai crede că nimeni nu se gândeşte la vreun pericol, cu excepţia lui Miriam, fireşte. Grupuri de turişti aşteptând să fie preluaţi de ghizi, tarabe arăbeşti cu obiecte de artizanat, cu fructe proaspete, în special curmale. De fapt Miriam e singura evreică din grup şi e convinsă că toţi arabii din jur ştiu asta. Bine că sunt şi poliţişti pe aici, îi spun în glumă. Miriam nu mă ia în seamă. Într-adevăr doi poliţişti călare fac rondul. Unul din cai e uriaş, te duce cu gândul la un experiment genetic. Tot un produs special pare să fie şi ghidul. „Menahem”, se prezintă. Ochi albaştri, şapcă ponosită, umeri largi, barbă scurtă cenuşie, blugi… Cincizeci de ani? Cam atât. Poate doi, trei peste… „Parc-ar fi proprietar de saloon. Sau…un hangiu irlandez.” Miriam e complet opacă la glume. Renunţ. Suntem cincisprezece de pe trei continente, trage linie Menahem. Ne declarăm, ascultători, pe rând, numele şi ţara din care venim. Urcăm pe Muntele Măslinilor încercând să ne ţinem cât mai aproape de Menahem. Şi să-i prindem din zbor explicaţiile. Întinsă pe patru versanţi calcaroşi ai munţilor Iuda, construită din piatră albă, cetatea Ierusalimului apare în toata strălucirea ei. Lui Menahem îi place să explice. Poate ar fi fost bine să am cu mine un carneţel să notez câte ceva, cum văd că fac unii din grup. Când îi vede scriind, Menahem vorbeşte mai rar, ca un profesor la catedră. Pe Miriam asta o amuză. „mi-am adus aminte că în liceu eram tocilara şcolii. Mai ţii minte?” Cum să uit? Conştiincioasă, ochelaristă, cu caietele ei ordonate în care…Menahem ne aruncă o provire mustrătoare, fără să ne spună nimic. Cum vorbeşte o englezească destul de fonetică, înţeleg aproape tot ce povesteşte. A fost suficient apelul de la plecare ca să ne ştie pe toţi pe numele mic. Ne tutuieşte cu naturaleţe şi şarm. ” Da’, dar un şarm de hangiu irlandez” intră-n joc, însfârşit, Miriam care nu e prea încântată de talentele lui ghidului…”Un…cum să spun, un schwitzer”, spune Miriam. Adică şmecher… Şi încrezut! Spre răsărit, în zidul cetăţii dinspre muntele Moria dominat de cupola aurită a Moscheii lui Omar, se vede poarta Damascului şi mai departe poarta lui Irod….”Voi de ce nu sunteţi atenţi?” se întoarce Menahem spre un cuplu de englezi care povesteau de ale lor, reluînd, apoi: „iar în partea opusă, în nord vest, de la poarta Iaffo de unde am pornit(toată lumea e numai ochi şi urechi) dacă mergem spre est, pe acelaşi versant, al Garebului, ajungem la Sfântul Mormânt.” După ce am văzut panoramic toată cetatea, urmează să vizităm cele patru cartiere istorice: creştin, arăbesc, armean şi evreiesc. Coborâm pe o cărare pietruită spre zidul cetăţii. În stânga, pietrele albe ale mormintelor unui vechi cimitir evreiesc în contrast cu covorul, de un roşu sângeriu al anemonelor. În dreapta, biserici. Ne oprim din loc în loc. „Ei, la ce te gândeşti, Nora?” Îl aud pe Menahem. Coborâm spre zidul Cetăţii. Înainte de a ajunge la Poarta Leilor, în stânga, Biserica Sfântului Ştefan. Lângă trunchiurile contorsionate ale Grădinii Ghetsimani câteva japoneze plâng în hohote. În Biserica Naţiunilor, întâlnisem alt grup de asiatici, la fel de tulburaţi. Menahem continuă să ne prezinte, locurile cu gesturi largi şi o voce baritonală uşor răguşită. Am intrat în cetate pe drumul pe care a fost dus Isus după ce a fost prins în Ghetsimani. Trecem pe lângă scăldătoarea oilor, pe lângă Siloam şi ajungem la fortăreaţa Antonia, trecând de Poarta lui Irod, de unde începe Via Dolorosa…Mă gândisem pe drum că aproape fiecare locşor fusese acoperit cu o biserică. Erau de altfel deosebit de frumoase. Totuşi, pentru mine impresionantă fusese cărarea povârnită pe care am coborât spre cetate. Aceeaşi pe care o străbătuseră tălpile lui Isus cu 2000 ani în urmă. Nu cred că Menahem şi-a dat seama de asta.

Entry filed under: 7301634, Grădina de Hârtie. Tags: , , , , , , , .

Maia îi povesteşte ceva lui Mimi Maia şi Mimi au o neînţelegere.

2 comentarii Add your own

  • 1. fini  |  8 februarie 2009 la 12:36

    Va urma?!

    Am trecut şi pe la „Iubire şi ură”

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  8 februarie 2009 la 12:52

    Cred ca da, fini,

    🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 935.031 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.453 de urmăritori
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 935.031 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: