Martie în Israel. Vrem să bem o cafea.
7 martie 2009 at 17:33 noradamian 37 comentarii
În capătul străzii Dizenghoff un bătrânel cântă la trompetă „Valurile Dunării”. Urcăm într-o piaţetă, de fapt un mic parc rond în vârful unei coline domoale din centrul unei pieţe largi, care domină panorama modernă şi elegantă din inima Tel-Avivului. O oază verde şi liniştită suspendată deasupra aglomeraţiei şi agitaţiei pe care o lăsasem mai jos. Câteva bănci ocupate de mămici cu cărucioare, de perechi care şuşotesc, de bătrânei care citesc ziare. Palmieri, o fântână arteziană. Gălăgia plăcută a copiilor care aleargă pe lângă noi. Povestim, ne relaxăm şi, bineînţeles, rupte de foame după drumul făcut până aici, mâncăm. Sandviciurile, făcute cu deosebită artă dis-de- dimineaţă de Leon, sunt delicioase… La şapte şi un sfert ajunsesem deja în gara din kiria (nu Bialik, alta, mai aproape de Mediterana, Motzkin, poate). Mai aveam un sfert de oră aşa că ne-am plimbat de colo-colo pe peronul pustiu, aşteptând s-apară trenul. Asta-i singura cale ferată din Israel, aflu dela Miriam. Pe axa nord-sud. În rest, se merge cu autobuze şi autoturisme. Oare şi avion, la Eilat, la Marea Roşie? Nu mai ţin minte.
„Mai stăm?”…Nu prea ne vine să o luăm din loc. Se făcuse zece, era cald şi simţeam o oboseală plăcută. Păcat că aici, în părculeţul suspendat, nu era rost de cafea, dar ziua era lungă şi o să găsim de toate-n drum. Aproape de Ambasada Română, unde avea puţină treabă, spune Miriam, o să dăm de o cafenea tare primitoare. Călătoria cu trenul nu durase mult. O oră, cred. Puţini călători. Mai urcaseră câţiva după noi, plus încă vreo doi pe traseu. Majoritatea, tineri în uniformă militară, băieţi şi fete care se duceau la taberele lor de instrucţie. Somnoroşi, unii dormitau cu capul pe măsuţele din dreptul fotoliilor. Un compartiment elegant cu serviciu de catering ca în cursele aeriene. Nu se-nghesuise însă mai nimeni să bea un ceai sau o cafea. Parcă eram într-un dormitor pe roţi. Obişnuită să se culce la nouă seara şi să se trezească la cinci diminaţa, Miriam era vioaie spre deosebire de mine care picam de somn. Stătusem în poveşti până după miezul nopţii cu Leon şi Yael, aruncând un ochi la campionatul mondial de patinaj artistic. Yael avusese o săptămână încărcată, cartografiase o hartă, n-a fost simplu dar se descurcase.
„Ei, acuma dacă tot aţi pornit pe drumuri, ne încurajase Leon mai devreme văzând că nu suntem prea hotărâte, daţi o fugă şi la Tel-Aviv, că e mai aproape decât Ierusalimul”.
Cum sprâncenele lui Yael se aliniaseră într-o încruntătură anunţând o intervenţie în forţă, ne-am decis instantaneu: mergem!…
„Ar fi trebuit să luăm cafea cu noi, sau să bem una pe tren”…
Miriam cască. Se molipsise de la mine. Prin tunelul de la baza colinei pe care ne aflăm, maşinile intră şi ies în viteză, se resfiră pe străzile laterale şi dispar brusc din raza vederii noastre. Cel puţin cinci bulevarde număr la repezeală ieşind, ca nişte raze, din acest centru circular etajat în care anul trecut muriseră câteva zeci de persoane în două atacuri teroriste simultane. Unul a fost acolo, îmi arată Miriam, un mall pe una din laturile pieţei, un loc foarte circulat. Un terorist izbutise să treacă de controlul sever de la intrare. „Aşa că să nu te miri de ce fugiseră toţi din compartiment”, îmi aduce aminte Miriam de o scenă petrecută mai devreme-n tren. Un incident fără urmări, consumat în linişte deplină. Cineva coborâse într-o gară de pe traseu fără să-şi ia bagajul. Imediat ce fusese observat, undeva lângă o fereastră (un bagaj uitat nu e niciodată de ignorat acolo), toţi care eram în compartiment ne-am precipitat spre ieşire. Noroc că eram puţini…
„Noroc că n-a fost nimic”, îmi ia vorba din gură Miriam. Probabil era al unui militar adormit.
Mergem agale pe străduţele vechiului Tel-Aviv, case elegante iţindu-şi terasele, ochiurile ferestrelor, prin ţesătura verde a arbuştilor căţărători de pe ziduri sau gardurile înflorite ale grădinilor. Ronţăim seminţe de tot felul, mieji de nucă de un soi exotic, fisticuri, cumpărate de pe la tonetele din drum. La ambasadă e deschis până târziu aşa că nu ne grăbim. Mai amânăm şi cafeaua.
Entry filed under: 7301634, Grădina de Hârtie. Tags: cale ferată, incident, Martie în Israel, Strada Dizenghoff, Tel-Aviv, tren.
37 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
Aventuri în grădina de hârtie 
1.
bibliophyle | 7 martie 2009 la 18:50
nora, salut
Mi-ai facut pofta de miezuri. Nu stiu daca erau nuci Pecan sau alune Caşio, abele sunt bune. Da se zboara la Eilat cu Boenig 20 de minute, cu BAC 35-40 de minute 🙂
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 7 martie 2009 la 19:04
Salut,bibliophyle,
nu stiu decat ca erau ceva mai mari, mai tuguiate şi mai inchse la culoare si la coaja si la miez. Intr-adevar foarte bune.
Am tot facut planuri sa mai merg odata si atunci sa vad si sudul, inclusiv Eilat. Nu pare prea departe 🙂
Dar intre timp sau petrecut multe lucruri, unele nu prea bune.
Ieri am vorbit cu Sara la telefon, ar vrea sa mai merg odata… 🙂
ApreciazăApreciază
3.
bibliophyle | 7 martie 2009 la 19:42
Erau pecan. sunt maroni si au coaja subtire si unforma. Sunt oroginare din America de Sud. Sunt Buuuune 🙂 In America nucile obisnuite de le cunoastem noi, aproape nu se mai gasesc. Inghetata de vanilie cu pecan e super si pecan prajit in apa sarata cu bere rece vara sunt o placere de neinchipuit.
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 7 martie 2009 la 20:08
E prima data cand aud denumirea asta, sau poate mi-o fi spus si Sara dar n-am retinut. Acuma am retinut. Ar putea sa vina si pe la noi ca nu se strica.
🙂
ApreciazăApreciază
5.
noradamian | 7 martie 2009 la 20:10
Eu am adus de acolo niste seminte de flori. Zorelele „Scarlet” au ajuns nu numai la mine pe terasa dar in multe gradini. Sunt extrem de rezistente si prolifice.( probabil de aceea au fost numite Scarlet) 🙂
ApreciazăApreciază
6.
bibliophyle | 7 martie 2009 la 20:23
Cu florile nu prea le am. 🙂 Nu pot sa rup (culeg) o floare, mi se pare impotriva naturi. Sa „omori un „fruct” pentru placeri estetice. NU asta nu 😦
ApreciazăApreciază
7.
noradamian | 7 martie 2009 la 20:34
bibliophyle,
nici mie nu-mi plac florile taiate.
Le prefer semanate, cultivate, crescute, insorite si pline de viata 🙂
ApreciazăApreciază
8.
bibliophyle | 7 martie 2009 la 21:51
Am gasit un site care se ocupa de nucile astea (pecan)
ai linkul
http://www.ilovepecans.org/history.html
ApreciazăApreciază
9.
noradamian | 7 martie 2009 la 22:00
Interesant!
Multumesc, biblyophyle!
Eu credeam ca e o specie provenita din Orient 🙂
ApreciazăApreciază
10.
orangekorpion | 7 martie 2009 la 23:44
Salve, O’Nora,
mai ai seminte de zorele Scarlet? as vrea sa incerc sa le pun pe balcon…
si
astept continuarea cu cafeaua..
🙂
ApreciazăApreciază
11.
orangekorpion | 8 martie 2009 la 18:57
Mai ai seminte de zorele Scarlat??
🙂
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 8 martie 2009 la 18:59
Am, Skorpion,
daca vrei iti trimit.
🙂
ApreciazăApreciază
13.
orangekorpion | 8 martie 2009 la 19:12
salarii lunare in israel -> vorbesc cu cineva din Israel care imi spune urmatoarele:
televiziune (crainica) 45.000 dolari
medic chirurg 15.000 dolari
medic incepator 1500 dolari
functionar bancar 4500 dolari
olmert va intra la cercetari imediat dupa terminarea mandatului cu tot felu’ matrapazlicuri
ariel sharon tot in coma …
cica este tot ca la noi, desi nu cred!
ApreciazăApreciază
14.
noradamian | 8 martie 2009 la 19:18
O’Skorpion,
nu merg grozav lucrurile in ultimii ani nici acolo.
Zilele astea am vorbit la telefon cu Sara despre asta.
Nu stiu despre salariile respective, e posibil, insa acolo se aplica legea, se fac destituiri,se demisioneaza! Adica se corecteaza niste lucruri.
ApreciazăApreciază
15.
orangekorpion | 8 martie 2009 la 20:05
finalul conversatiei de 55 minute Israel – Romania:
eu: „cit de bine si corect vorbesti limba romana, desi ai plecat cind aveai numai 18 ani din Bucuresti !” (precizare: acum are 62 de ani)
raspuns: „doar este limba mea materna !”
+
a observat greseli multe la tv din Ro pe care mai urmareste
(inclusiv faimosul „pe” pe care multa lume il inghite…)
🙂
ApreciazăApreciază
16.
noradamian | 8 martie 2009 la 20:09
Si mai sunt…
exemplu:
-aveti fructe?
-decat portocale
🙂
ApreciazăApreciază
17.
orangekorpion | 8 martie 2009 la 20:29
pe mine m-a frapat ca a spus ca limba materna ii este cea romana….
ApreciazăApreciază
18.
noradamian | 8 martie 2009 la 20:35
Da,O’ Skorpion, asa e! Foarte multi de acolo gandesc, vorbesc si simt in ambele limbi. Poate la unii, ca prietena ta, limba romana sa fie chiar mai apropiata!
Gandeste-te doar cata literatura in limba romana au lasat in urma lor, unii pe care-i stim altii, poate mai putin…
O persoana deosebita, prietena ta!
ApreciazăApreciază
19.
orangekorpion | 8 martie 2009 la 20:40
si ce istorie cunoaste….
este din ramura sefarzilor…
ApreciazăApreciază
20.
noradamian | 8 martie 2009 la 20:42
Sefarzii?…Cred ca ramura asta, socotita mai nobila a trait in Vestul Europei. Spania?…
ApreciazăApreciază
21.
bibliophyle | 8 martie 2009 la 20:44
O’ Skorpion
eu scriu in Engleza, abia ca buchisesc in Romana si totusi consider ca limba mea natala este Romana. Este prima limba in care am invatat sa vorbesc, citesc si scriu 🙂
ApreciazăApreciază
22.
orangekorpion | 8 martie 2009 la 20:47
da, este vorba de Spania
ApreciazăApreciază
23.
orangekorpion | 8 martie 2009 la 20:49
Limba materna este prima limba pe care o vorbesti din scutece?
da, asa este !
la mine situatia este mult mai complicata…
🙂
ApreciazăApreciază
24.
bibliophyle | 8 martie 2009 la 20:51
@nora
Sefard este Spania
Acesti oameni sunt urmasi celor izgoniti de Isabel de Aragon in 1492. sa-u aciuit majoritatea in Nordul Africei si Imperiul Otoman. La Turnul Severin si Bucuresti au fost 2 comunitati mari Sefardice. Elias ( care a donat spitalul) a fost sefard 🙂
ApreciazăApreciază
25.
noradamian | 8 martie 2009 la 21:17
bibliophyle,
🙂
aveam undeva informatia sefard-spania, dar mai mult nu stiam.
Sunt evreii despre care scrie si Feuthwanger in „Balada spaniolă”, cumva?
ApreciazăApreciază
26.
bibliophyle | 9 martie 2009 la 00:25
@nora, da despre ei este vorba. Isabela de Aragon a distrus una din cele mai frumoase culturi care a existat vreo data. Cultura mauro-ebraica a dat omeniri in 400 de ani ce nu o sa reuseasca spania nici in 50000 de ani. daca este un om care merita fundul iadului ea este acest om. Sunt putini oameni pe care eu reuseasc sa-i urasc profund, ea este unul. Hitler a omorat oameni dar nu a reusit sa distruga o cultura. Isabela a reusit sa distruga si oameni si o cultura pe care umanitatea nu areusit sa recupereze nici pana acum. 😦
ApreciazăApreciază
27.
noradamian | 9 martie 2009 la 11:37
bibliophyle,
pe langa asta a avut pe constiinta o multime de torturi si asasinate prin numirea lui Torquemada sef la Inchizitie.
Oare de aceea o fi fost socotita sfanta si propusa pentru beatificare de papa Paul VI? 😦
ApreciazăApreciază
28.
tibi | 9 martie 2009 la 22:14
servus
Vaaaai de mine si de mine, toata lumea-buna- a fost in Israel, numai eu nu am ajuns -inca 🙂 .
Nu cred ca anul acesta dar, cred ca la anu’ ma incumet ! Sigur !
ApreciazăApreciază
29.
noradamian | 9 martie 2009 la 22:23
tibi,
servus! 🙂
S-a intamplat acm 12 ani. O invitatie din parte unei colege de liceu.
Abia acum m-am trezit sa povestesc despre vizita aceea.
Ne tii la curent, daca te-ncumeti.
. 🙂
ApreciazăApreciază
30.
tibi | 9 martie 2009 la 22:27
Sigur ca Da ! 🙂
De vreo tei-patru ani, imi fac concediile numai pe afara, pentru ca m-am cam saturat sa platesc pe la noi mitocania si proasta servire cu bani grei.
Anul asta daca ma ajuta Domnul am de gind sa vad „Sagrada Familia” si alte minunatzii marca Gaudi.
ApreciazăApreciază
31.
noradamian | 9 martie 2009 la 22:43
Eu stiu Barcelona, numai din povestite, Tibi, asa ca la intoarcere o sa fii bine venit si rugat sa povestesti… 🙂
ApreciazăApreciază
32.
tibi | 9 martie 2009 la 22:53
Nora
voi incerca dar, n’are baiatu’ talentul tau la istoricisealaaaaaa. 🙂
Am descoperit relativ recent blogul tau, dar am sa-l mai vizitez.
Imi plac povestile frumos spuse. 🙂
Din povesti stiu si eu o groaza de locuri frumoase de pe lumea asta, dar, de exemplu cind am ajuns la Capela Sixtina, mi-am dat seama ca ceea ce citesti despre locurile vazute cu ochii altora, nu are nici-o valoare in raport cu ceea ce vezi tu, cu proprii tai ochi.
ESTE CU TOTUL ALTCEVA !
ApreciazăApreciază
33.
noradamian | 9 martie 2009 la 23:00
Asa e, tibi,
🙂
Stii ce am remarcat? Ca e bine sa lasi un timp povestea sa se maturizeze undeva in minte, in suflet si abia apoi să redai lucrurile.
Creste in semnificatii, devine mai puternica.
ApreciazăApreciază
34.
noradamian | 9 martie 2009 la 23:02
Talentul meu la istoriceala e relativ, tibi, uneori imi place ce scriu alteori sunt foarte critica.
Ma bucur tare cand le place altora, asta fara indoiala.
Iti multumesc … 🙂
ApreciazăApreciază
35.
tibi | 9 martie 2009 la 23:10
Nora
sint ‘lector’ impatimit si stiu ce spun. Nu te firitisesc de complezentza pentru ca sint in ‘birlogul’ tau. Scrii foarte frumos !
De regula, daca sint pe un blog si NU imi place ceea ce vad, pur si simplu, TAC. Cu mici exceptzii, desigur 🙂 . (nu este cazul aici) .
😆
ApreciazăApreciază
36.
tibi | 9 martie 2009 la 23:20
Gata! pentru astazi, cred ca este de ajuns.
Stii vorba aia ? „vizitele scurte sint placute” ??? 🙂
Noapte buna si multzumesc pentru vorbele bune.
Voi reveni cu placere.
ApreciazăApreciază
37.
noradamian | 9 martie 2009 la 23:22
Noapte buna, tibi
🙂
ApreciazăApreciază