Justiţiarism sau justiţie?
19 martie 2009 at 19:29 noradamian 21 comentarii
În multe din tinerele republici de pe glob sunt frecvente şi acum răfuielile între triburi care,uneori, degenereaza în lovituri de stat şi în războaie civile. Îmi vine in minte o scenă dintr-un documentar despre un asemenea episod petrecut cu ani în urmă în Angola: bărbaţi de toate vârstele dar şi mulţi puşti, debordau de bucurie în timp ce li se distribuiau arme dintr-un camion. Arme cu care, fireşte, urmau să-si împuşte nişte compatrioţi, fireşte în numele dreptăţii! Duşmanii, nişte angolezi care şi ei aveau dreptate, reacționau identic.
E, cumva, cineva dintre noi în care să nu existe dorinţa de dreptate? Cineva care să nu aibe în stoc nici o frustrare, un strop de mânie, ceva resentimente? Justiţiarismului îi prieşte mai cu seamă atmosfera reactivă din societăţile dezechilibrate, din statele slabe şi corupte. Locurile în care justiţia e umilită. Unde e captivă şi ţinută în lanţ, dacă se poate. Numai că justiţiarismul nu e cavalerul salvator al justiţiei. Dimpotrivă! Justiţia i-ar lua scara. I-ar anula vanitatea. Justiţiarismul din realitate nu are nici o asemănare nici cu cel robinhoodian. Cel mai adesea e rodul unor orgolii exacerbate, activate de anumiţi stimuli. Din nefericire, justiţiarismul, indiferent de motorul care-l pune in mişcare, oferă fundamentul perfect pentru manipulare şi manipulatori. Revoluţia din decembrie poate sluji ca studiu de caz. La fel şi mineriadele.
Desigur in zona civilizaţiei de tip european lucrurile stau altfel decât în regimurile republicilor din lumea a treia. Totuşi, şi aici, cu cât societăţile sunt mai roase de ineficienţă şi corupţie, mai nevrotice şi mai lipsite de imunitatea dată de democraţia consolidată, devin un mediu mai hrănitor pentru justiţiarism. În societate se instalează arbitrariul, confuzia şi, mai ales, lipsa de încredere. Pe acest teren, justiţiarismul devine promotorul individualismului, desigur în numele colectivităţii; a subiectivismului, desigur în numele obiectivităţii. Justiţia îşi pierde puţinul prestigiu câştigat cu eforturi uriaşe. Valurile de reactivitate, resentimentele acoperă raţionalitatea şi echilibrul indispensabil unei construcţii comunitare. Arbitrariul creează, în schimb, condiţii optime oportunismului. Întreţine conflicte fără a da soluţii şi fără a lua în considerare natura intereselor din spatele lor. Eforturile de recuperare, reconstrucţie şi refacere comunitară au de suferit.
Societatea se repolarizeză. Refuză înţelepciunea, chibzuinţa, răbdarea. Refuză să construiască, să se construiasca pe sine. Justiţiarismul este o atitudine caracterizată de agresivitate şi mânie. Niciuna din aceste stări nu e proactivă, ci distructivă. Justiţiarul nu face analize, n-are viziune, n-are soluţii. Nu e creativ, ci regurgitiv. Nu e războinicul romantic din cărţile de aventuri, din filmele de capă şi spadă ori westernuri. Nu e nici Moise, nici Gandhi. Justiţiarul pune etichete şi aprinde fitile.Uneori, fără să-şi dea seama e împins să facă asta. Şi o face fiindcă e slab. Are o dizabilitate fundamentală: cecitatea produsă de orgoliu. Chiar onest fiind (ceeace e o posibilitate între altele)n-are mijloacele de a controla efectele demersurilor sale pe care nu pare să le înţeleagă, de altfel.
Aparent, colectarea frustrărilor, resentimentelor colective şi activarea lor ar trebui sa însemne un succes al demersului justiţiar. Numai ca e exact invers: reculul atacului justiţiar e suportat de justiţie şi prin ea e afectată, odată-n plus, societatea; o societate ale cărei energii, a cărei libertate de opinii, se îndepărtează tot mai mult de susținerea statului de drept, de solidaritatea comunitară, într-o absurdă şi nocivă încăierare, fără reguli şi fără învingători.
În România, opiniile critice adesea excesive, venite dinspre opinia publică, justificate, din păcate, de lipsa de vlagă a metabolismului statal parazitat de corupţie, aburesc încă, oglinda democraţiei. Riscul confiscării lor pentru a fi folosite de interese oculte, sub masca justiţiarismului, ar trebui înlăturat prin susţinerea, ca societate civilă, a reformării justiţiei. Pentrucă primatul justiţiarismului în faţa justiţiei ar dovedi nu voinţa societăţii civile ci lipsa ei.
Entry filed under: 7301634. Tags: arbitrariu, atmosfera reactivă, justitiarism, justitie, promotorul individualismului, societăţi ineficiente nevrotice, stat parazitat de corupţie.
21 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
bibliophyle | 19 martie 2009 la 23:40
@nora
” Refuză înţelepciunea, chibzuinţa, răbdarea. Refuză să construiască, să se construiasca pe sine” – aici este cheia. Refuzul dialogului lipsa de marinimie si modestie, lacomia, consumerismul 😦 bine surprins, foarte bine scris 🙂
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 19 martie 2009 la 23:48
bibliophyle,
multumesc 🙂
Putin cam lung! Asa a iesit 🙂
ApreciazăApreciază
3.
fini | 19 martie 2009 la 23:50
Pentru „Cvartet” si pentru Loyola asculta:
Revin abia mâine seara.
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 19 martie 2009 la 23:53
Multumesc, fini! 🙂
Noapte buna!
😀
ApreciazăApreciază
5.
bibliophyle | 19 martie 2009 la 23:54
noapte buna la toata lumea 🙂
ApreciazăApreciază
6.
noradamian | 20 martie 2009 la 00:01
Noapte buna, bibliophyle!
Am ascultat ceva ce cantam in copilarie( pe trimiterea lui fini).
🙂
ApreciazăApreciază
7.
fini | 20 martie 2009 la 00:06
În România societatea civilă este o abureală. Degeba întindem mâinile în nădejdea că dăm de ea.
ApreciazăApreciază
8.
fini | 20 martie 2009 la 00:08
Bibliophile,
somn uşor.
ApreciazăApreciază
9.
noradamian | 20 martie 2009 la 00:14
fini,
frumos cantecul de leagan! La orice varsta aduce pace si liniste.E si cu text in romneste. L-am cantat la scoala… 🙂
Si celelalte piese (Mozart) de acolo sunt deosebit de senine si armonioase
Inca odata, multumesc si somn usor, fini… 😀
ApreciazăApreciază
10.
fini | 20 martie 2009 la 00:28
La frumuseţea inspiată a cântecului se adugă glasurile de înger ale copiilor.
Da Nora, pe vremea copilăriei tale se cânta acest cântec. Astăzi nu îl vei mai auzi cântat în şcoli, a dispărut. Pot să spun că a dispărut şi Mozart din scoli. Revin la cuvântul pe care l-am folosit la postarea 7 „abureală”. Şcoala de acum este o abureală.
ApreciazăApreciază
11.
fini | 20 martie 2009 la 14:00
Nora,
revin la societatea civilă, care este……….
Care este societatea civilă românească? C. Pârvulescu, V. Alistar, R. Weber?
Acum iată şi ploaia de artificii AMP. Regret. Ne uitam la ea ca la întruchiparea societăţii civile româneşti. Acum ne uităm dezamăgiţi că artificiile declanşate chiar de AMP, au dispărut.
Invocăm societatea civilă românească dar cu cuvintele lui Eminescu:
„Era, pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.”
ApreciazăApreciază
12.
fini | 20 martie 2009 la 14:04
Subiectul EBA îmi rămâne pentru diseară.
ApreciazăApreciază
13.
noradamian | 20 martie 2009 la 14:18
fini,
ma bucur că ai adus SC in discutie. Nu, SC nu mai e reprezentată de nucleul celor amintiţi. Câţi ii mai recunosc??… Fără asta sunt doar niste voci intre altele. Societatea civila, vreau sa cred, in plina formare, se constituie din noi toti care ne manifestăm solidaritatea pe niste valori. Din bloggeri, din acei junalisti care nu s-au vandut, din anonimii care, fie ca ne citesc pe noi sau pe altii, incep sa simta nevoia de apartenenta la aceste valori.
Sigur că e nevoie si de organizare. Sper sa aibe cine s-o faca. Eu mă gandesc mai mult la SC, cand spun asta. De aceea am (re)adus in discutie „Netroots” (or „Grassroots)”, cand l-am sustinut pe Tio, zilele trecute.
ApreciazăApreciază
14.
orangeskorpion | 20 martie 2009 la 21:39
good evening,
cam tirziu citesc si postarea asta..
intrebare: tot vorbiti de SC…
este vorba de SC sau SC????
🙂
societatea civila sau societatea comerciala?
dupa 20 de ani de sperante ca societatea civila devine civila in folosul majoritatii, constatam ca societatea civila devine cam societatea comerciala pentru carieristii care ne-au cam aburit…
ApreciazăApreciază
15.
noradamian | 20 martie 2009 la 22:03
O’skorpion,
societatea civila este societatea noastra, De regula are un nucleu de reprezentanti care uneori fac comert, cum bine spui, cu increderea noastra in ei. Si atunci se dau singuri afara. Mai sunt si cei elitisti care de pe aceasta pozitie fac cariera si ne lasa cu ochii-n soare. Au un comportament, de fapt, foarte asemanator cu al unor sindicalisti care au devenit varfuri ale politicii si al invartelilor prin politica.
Asa ca societatea noastra civila e cam orfana desi mai are niste rude care se interesează de ea din cand in cand, unele chiar cumsecade, ca nenea Sorin Ionita. Cam putin… 🙂
ApreciazăApreciază
16.
orangeskorpion | 20 martie 2009 la 22:17
da, sper ca Sorin IOnita nu ma va dezamagi…
Alistar m-a dezamagit, Weber idem, AMP idem,
chiar si Liiceanu cu ultima carte… citisem o mica recenzie si era dat un citat cum se barbiereste si ce parfumuri foloseste…
acest citat m-a determinat sa NU cumpar cartea, desi , tu stii asta, sint (oare am fost?) un mare admirator Liiceanu… eram mai aproape de Liiceanu decit de Plesu…
faptul ca putine virfuri ale intelectualitatii se implica in viata sociala da de gindit…
de ce nu se implica? ca sa nu fii murdarit?
vezi basescu, tone de zoaie au cazut pe capul lui de 5 ani incoace…
nu multi ar fi suportat asemenea asalt…
ApreciazăApreciază
17.
noradamian | 20 martie 2009 la 22:25
O’ skorpion,
sper sa se mai gaseasca persoane de incredere pe seama carora sa lasam politica… 🙂
Poate ca greseala noastra a fost si faptul ca iute am idealizat pe unii pentru declaratiile lor si nu am asteptat sa vedem daca li se potrivesc cu faptele.
ApreciazăApreciază
18.
orangeskorpion | 20 martie 2009 la 23:05
care fapte?
ale cui?
ApreciazăApreciază
19.
noradamian | 20 martie 2009 la 23:16
ale alora pe care i-am tot creditat pe parcursul celor 19 ani, ca margelele pe ata, cum zicea fini! E bine sa fii putin circumspect( nu suspicios) Dar nici un politician nu merita un entuziasm total.
Acuma intr-adevar, Basescu e exceptia 🙂
M-as bucura sa fie mai multi portocalii de calitate, dar am destule retineri.
ApreciazăApreciază
20.
orangeskorpion | 20 martie 2009 la 23:28
da, nora, in 19 ani au fost zeci de inceputuri…
mereu un nou drum
si
mereu au fost dezamagiri…
asa este…
dar momentan vreau sa cred in tinerii ca andreea vass, poate si EBA, sever voinescu, paleologu, ultimii doi dovedind ca au stofa de politicieni si de luptatori, nu ca avramescu, AMP etc.
ApreciazăApreciază
21.
noradamian | 18 martie 2016 la 11:21
Reblogged this on Gradina de hartie and commented:
„Societatea se repolarizeză. Refuză înţelepciunea, chibzuinţa, răbdarea. Refuză să construiască, să se construiasca pe sine. Justiţiarismul este o atitudine caracterizată de agresivitate şi mânie. Niciuna din aceste stări nu e proactivă, ci distructivă. Justiţiarul nu face analize, n-are viziune, n-are soluţii. Nu e creativ, ci regurgitiv. Nu e războinicul romantic din cărţile de aventuri, din filmele de capă şi spadă ori westernuri. Nu e nici Moise, nici Gandhi. Justiţiarul pune etichete şi aprinde fitile.Uneori, fără să-şi dea seama e împins să facă asta. Şi o face fiindcă e slab. Are o dizabilitate fundamentală: cecitatea produsă de orgoliu. Chiar onest fiind (ceeace e o posibilitate între altele)n-are mijloacele de a controla efectele demersurilor sale pe care nu pare să le înţeleagă, de altfel.
Aparent, colectarea frustrărilor, resentimentelor colective şi activarea lor ar trebui sa însemne un succes al demersului justiţiar. Numai ca e exact invers: reculul atacului justiţiar e suportat de justiţie şi prin ea e afectată, odată-n plus, societatea. O societate ale cărei energii, a carei libertate de opinii, se îndepărtează tot mai mult de la construcţia statului de drept, de la solidaritatea comunitară, într-o absurdă şi nocivă încăierare, fără reguli şi fără învingători.
În România, opiniile critice adesea excesive, venite dinspre opinia publică, justificate, din păcate, de lipsa de vlagă a metabolismului statal parazitat de corupţie, aburesc încă, oglinda democraţiei. Riscul confiscării lor pentru a fi folosite de interese oculte, sub masca justiţiarismului, ar trebui înlăturat prin susţinerea, ca societate civilă, a reformării justiţiei. Pentrucă primatul justiţiarismului în faţa justiţiei ar dovedi nu voinţa societăţii civile ci lipsa ei”
ApreciazăApreciază