Martie în Israel. O raită-n Galillea
21 martie 2009 at 16:22 noradamian 29 comentarii
Dealuri, coline, văi înverzite, cât vezi cu ochii. Le zărisem zilnic, de aproape o lună, de la fereastra camerei lui Yael, uneori cu contururile estompate de lumina puternică, alteori aduse aproape de transparenţa înserărilor sau a zilelor noroase, ca-ntr-un tablou. Intrăm abrupt în peisajele care se succed, ca într-un caleidoscop cinematografic, unul mai atrăgător decât celălalt. Galileea se descoperă proaspătă şi verde în toată splendoarea ei. Livezi de măslini, mango, lămâi şi portocali de o parte şi de alta a drumului, urcă pe versanţii nu foarte abrupţi până-n apropierea teraselor pietroase şi a caselor albe căţărate una-n spatele alteia, pe dealurile mai răsărite. În stânga, lacuri de un albastru intens, strălucitor, ne-nsoţesc kilometri de drum. Rezervoare de apă dulce de unde pompe puternice trimit apa în deşertul Iudeii. Leon e tare încântat de lucrul ăsta. Ar vrea să văd cu ochii mei cum s-a transformat deşertul. „Ce viaţă e acolo!”… (Data viitoare, precis!) La un moment dat Yael îmi arată undeva un loc, da, da, am priceput, e vorba de o zonă cu tabere de instrucţie militară. Îi sclipesc ochii. Îi place, a primit deja nişte distincţii, e apreciată. Aerul are o limpezime de un cenuşiu luminos. Câţiva stropi de ploaie se preling pe parbriz. Trecem printr-un sat arab, construcţii cubice cu deschizăturile ferestrelor de diferite forme, turme de capre pe terasele pietroase de mai sus de case. Avusesem de ales, să merg cu Yael şi Leon în excursia asta, sau s-o însoţesc pe Miriam la cununia unei rudenii. (O obligaţie, cineva din familie trebuie să meargă!) …O nuntă! Aş fi văzut ceva deosebit, ritualuri de excepţie. Şi minunatul Hava Nagila… ( Bine, spune Miriam, am să beau şi am să dansez şi pentru voi)… Păduri de conifere cu ace lungi şi coroane ca nişte umbrele maiestuoase, siluetele zvelte ale chiparoşilor decupate pe cerul oţeliu. Zi înnorată de sfârşit de martie. Torsul plăcut al motorului. O sută de kilometri pe oră. conduce cu viteza constantă. Din fericire drumul nu e prea aglomerat. Dacă n-ar fi atât de frumoase locurile şi interesante explicaţiile date de Leon, vocea lui plăcută, molcomă m-ar adormi. Şi Yael pare somnoroasă. (Îmi aduc aminte de militarii care dormitau în tren). Miriam ne-ntreabă ce facem unde am ajuns. „Ken” , răspunde Yael la telefon. „E bine, în regulă”, înţeleg din expresia de pe faţa ei. Convorbirea se lungeşte. Leon râde. Da, s-a întâlnit şi cu rudele. Se distrează… „Ce fac?… Ce să facă! Bârfesc!”… Nu mai e mult şi ajungem la punctul de unde o să coborâm sub nivelul mării. Uite, au înflorit migdalii, îmi arată Yael. În câteva zile va fi cald. Livezile sunt din ce în ce mai întinse şi mai diverse: avocado, măslini, bananieri, citrice. (O să-mi pară rău că plec! Acum când intrasem de-a binelea în atmosfera locurilor…) Plouă… Trecem printr-un sat de druzi. ” O sectă care-şi protejează obiceiurile încă din antichitate. În general se-nţeleg bine cu evreii”. Şoseaua intră într-un canion cu pereţi verticali tăiaţi în piatra calcaroasă într-o porţiune mai aridă a drumului. Apoi se lărgeşte, intră într-o zonă cultivată (mai-nainte a fost curăţată de stânci şi de pietroaie explică Leon, numai bune de folosit în construcţii). Unde te uiţi, pe suprafaţele arate, sau acoperite deja de verdele culturilor, se văd reţelele tuburilor subţiri de irigaţii cu debitul apei reglat automat în funcţie de temperatura şi umiditatea solului. Se construieşte enorm, se construieşte repede, sistematic, pretutindeni. Alte peisaje, alte păduri de foioase, şiruri de chiparoşi. Drumul mărginit de palmieri, roşul cald al anemonelor. Ploaie, soare, ploaie. Drumul coboară, coboară, o inscripţie ne spune că de aici intrăm sub nivelul mării. Coborâm în continuare, suntem în Tiberias, o gură de cafea, Yael îşi preia rolul de ghid, ne sare somnul. Printre vile albe, elegante, printre palmieri şi tufe înflorite se vede oglinda albastră-verzuie strălucitoare a lacului Kineret. Ieşim din oraşul a cărui istorie începe din vremea împăratului Tiberiu, şi, pe şoseaua paralelă cu ţărmul vizităm pe rând, Tabgha, Biserica Primatului lui Petru, apoi Capernaum. Leon opreşte maşina, ne dăm jos undeva pe malul apei. Pescăruşi albi planează deasupra oglinzii de un albastru argintiu, vălurele mici se sparg de pietrişul alb la ţărm. Pietricele albe se văd şi pe fundul apei perfect transparente. Un loc de o frumuseţe desăvârşită şi de o linişte copleşitoare. Cerul s-a limpezit complet. Îmi dau cu puţină apă pe faţă. „Aici, exact aici, îmi explică Yael, e locul unde Isus a mers pe apă”.
Entry filed under: 7301634, Grădina de Hârtie. Tags: Deşertul Iudeii, Galileea, Isus, Kineret, lacuri albastre, livezi, Martie în Israel, nuntă, păduri, Tiberias.
29 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
Aventuri în grădina de hârtie 
1.
tibi | 21 martie 2009 la 20:13
servus
„Un loc de o frumuseţe desăvârşită şi de o linişte copleşitoare. Cerul s-a limpezit complet. Îmi dau cu puţină apă pe faţă. “Aici, exact aici, îmi explică Yael, e locul unde Isus a mers pe apă”.
Ce ar mai fi de spus ? NIMIC ! Totul devine cum nu se poate mai limpede.
Scrie nora; scrie si iar scrie !
ApreciazăApreciază
2.
orangeskorpion | 21 martie 2009 la 20:32
O’Nora,
superb ca de obicei.
am si eu intrebari:
– ai inotat in Israel? ai facut plaja? dar la Marea Rosie ai ajuns?
– cum este cafeaua? gustoasa? la filtru sau cum se face?
-intrebari sordide, dar atit ma pricep
🙂
ApreciazăApreciază
3.
noradamian | 21 martie 2009 la 20:43
tibi,
multumesc! 🙂
acela a fost un loc care m-a impresionat mai mult decat bisericile.
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 21 martie 2009 la 20:48
O’Skorpion,
🙂
Nu am inotat,era destul de rece inca. Doar rusii se incumetau i-am vazut in vreo doua randuri. Plaja, da putin, pe la amiaza. De fapt n-am prea avut vreme pentru asta. Au ramas multe locuri de vazut pentru „randul viitor” (inclusiv Marea Rosie)care nu cred ca va mai fi.
Cafeaua e super! Filtru, la ibric, cum iti place.
ApreciazăApreciază
5.
tibi | 21 martie 2009 la 20:54
nora, o, nora
Eu itzi multzumesc pentru privilegiul de a citi SI un blog cu adevarat bine scris, unde se mai poate vedea ca lumea este totusi frumoasa … 🙂
ApreciazăApreciază
6.
noradamian | 21 martie 2009 la 21:11
tibi,
dupa ce scriu cate ceva”rau” asta imi face nespus de bine. „Ma detoxifica!” 🙂
ApreciazăApreciază
7.
tibi | 21 martie 2009 la 21:27
nora
am capatat relativ recent obiceiul, ca dupa ce ajung acasa plin de toxine, sa ma detoxifiez citind blogul tau si blogul lui Teofil. 🙂
Mai citesc uneori alte doua bloguri, dar acolo ma amuz, si de obicei, TAC.
ApreciazăApreciază
8.
noradamian | 21 martie 2009 la 21:33
tibi,
astea-s niste obiceiuri bune, cred! 😀
ApreciazăApreciază
9.
tibi | 21 martie 2009 la 21:39
Da nora
Ai dreptate ! Se pare ca am capatat si eu ‘obiceiuri bune’ intre timp . 🙂
ApreciazăApreciază
10.
noradamian | 21 martie 2009 la 21:46
Eu as zice ca, in timp, e vorba de o adaptare. Si de rutina, desigur.
A durat ceva timp si la mine, tibi. 🙂
ApreciazăApreciază
11.
tibi | 21 martie 2009 la 22:01
nora
La mine nu dureaza, NIMIC, din pacate. 😦
Ma schimb aproape permanent. In fine.
Te rog sa nu te superi pe mine daca o sa citesc si nu o sa comentez decit RAR.
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 21 martie 2009 la 22:09
tibi,
esti bine venit oricand. Si folositor.
Cum consideri tu ca e mai bine! 🙂
ApreciazăApreciază
13.
tibi | 21 martie 2009 la 22:16
Bine nora
MULTZUMESC !
Dar, NU voi abuza. 🙂
ApreciazăApreciază
14.
noradamian | 21 martie 2009 la 22:23
tibi,
sper sa abuzam amandoi si de Teo-Phyl!
Desi uneori sunt pe dinafara la cate un subiect de la el, tot abuzez… 🙂
ApreciazăApreciază
15.
fini | 21 martie 2009 la 23:26
Nora, tu eşti cu „tagourile”. Dar altele 😉
ApreciazăApreciază
16.
noradamian | 21 martie 2009 la 23:33
Servus, fini!
Ce bine ca am mai dat o raita pe aici inainte sa-nchid calculatorul.
De fapt, mai e un pic pana la miezul noptii! Am ascultat un pic si muzica sephardica de la Teo-Phyl. Tare interesanta!
Acum ma duc s-ascult youtube!
Acela care l-ai pus aseara a fost o surpriza foarte simpatica 🙂
ApreciazăApreciază
17.
noradamian | 21 martie 2009 la 23:38
Foarte fain, fini!
Vesel, voci frumoase.
Multumesc!
🙂
Noapte buna!
😀
ApreciazăApreciază
18.
Maria Postu | 21 martie 2009 la 23:58
Faptul ca ai vazut asemenea locuri si le-ai simtit parfumul se simte din stilul atent, ingrijit, cu detalii importante. Totul respira un aer de vechime si de valoare, de respect. Finalul cade asa, subtil, menajand parca emotiile pe care ni le-a produs vederea acelor locuri, si totusi, este imprevizibil chiar si pentru cieneva care cunostea istoria acelei ape.E spus simplu, firesc dar emotia celui care desi a mai dat de multe ori aceasta informatie, se pastreaza.
ApreciazăApreciază
19.
Mih | 22 martie 2009 la 00:47
Bravo pentru toata seria de istorioare din Israel ! Imi place mai ales felul in care reusesti sa dai viata locurilor descrise prin intermediul personajelor. Chapeau !
ApreciazăApreciază
20.
Dan Iancu | 22 martie 2009 la 08:55
apropos de capernaum. ma duc cu niste prieteni sa facem un tur de kineret (marea tiberiadei sau lacul tiberisa). ajungem la un loc cu o biserica moderna catolica. ruine si eram curios sa stiu ce e pentru ca nu-mi venea in minte nimic. vad o inscriptie: kfar nahum si-mi pica fisa 🙂
ApreciazăApreciază
21.
noradamian | 22 martie 2009 la 11:32
Maria Postu,
ma bucura observatiile tale! Le gasesc importante 🙂
ApreciazăApreciază
22.
noradamian | 22 martie 2009 la 11:36
Mih,
ceeace mi s-a pastrat de acolo va fi totdeauna legat de personajele cu care si prin care am vazut locurile.
Altfel ar fi fost niste simple impresii turistice. Merita toate multumirile! 🙂
ApreciazăApreciază
23.
noradamian | 22 martie 2009 la 11:40
Dan Iancu, nu stiu ce-nseamna „kfar nahum”, dar pot sa-ti spun ca admiratia pentru biserici nu se prea leaga, la mine, de fiorul religios. O spun cu toata sinceritatea! In cateva randuri mi s-a parut chiar, ca sunt o stavila. 🙂
ApreciazăApreciază
24.
fini | 22 martie 2009 la 15:19
Nora, pentru că mai devreme am dat de nuvelele lui L.N. Tolstoi, m-am gândit să-ţi propun să citeşti „Sonata Kreutzer” şi apoi să asculţi Beethoven. Nuvelele lui Tolstoi merită citite. Merită şi lectura şi audiţia.
ApreciazăApreciază
25.
fini | 22 martie 2009 la 23:32
Rămânem în aceeaşi perioadă:
ApreciazăApreciază
26.
noradamian | 22 martie 2009 la 23:51
Fini,
prezent! Am ajuns la vreme!
Am piese frumoase de ascultat!
Multumesc!
🙂
ApreciazăApreciază
27.
noradamian | 22 martie 2009 la 23:56
fini,
Tolstoi, de citit si recitit oridecate ori se poate, asa e!
Dar de reascultat Beethoven, asta se va petrece fara intarziere!…
Multumesc!
Noapte buna!
😀
ApreciazăApreciază
28.
fini | 23 martie 2009 la 07:54
Nora,
bine că ai apărut! 😆
O săptămână spornică îţi doresc.
ApreciazăApreciază
29.
noradamian | 23 martie 2009 la 11:10
fini,
salut! 😆
La fel iti doresc si eu tie!
ApreciazăApreciază