… Şi o trimitere la alte locuri şi alte timpuri.
5 mai 2009 at 22:21 noradamian 228 comentarii
Nu le place plantatorilor de subcultură şi anticultură apelativul „moguli”? De fapt nici nu-l merită. Se poate apela la istorie pentru a vedea argumentele! De ce ar fi mai potrivite, însă, pentru stăpânii întreprinderilor de comunicare şi „culturalizare” în masă, „titlurile nobiliare” sugerate mai-nainte? Etimologia termenilor cere, poate, o explicaţie. În loc de asta, îngăduită fie-mi o trimitere în alte timpuri şi alte locuri. In vremea renaşterii civilizaţiei europene (ca să nu mergem până la moguli) dincolo de angrenarea în luptele pentru putere şi influenţă, bogate familii nobiliare s-au dedicat operelor de binefacere care au îmbogăţit cultural şi social lumea din vremea lor, dar mai ales de după ei. Opere fabuloase, inegalabile, au intrat în patrimoniul omenirii datorită unor asemenea nobile preocupări. Fără Borghese şi Medici, de pildă, familiile fondatoare ale Renaşterii italiene, atât ascensiunea civilizaţiei Europei de Vest cât şi cultura lumii ar fi fost mult mai sărace. Personalităţi iubitoare de cultură şi de cetate şi-au câştigat renumele şi celebritatea folosindu-şi averea şi influenţa în scopul susţinerii minţilor luminate şi a creaţiilor lor; investind în opere de binefacere pentru calitatea vieţii celor săraci; construind edificii inegalabile în oraşele Italiei şi nu numai. Personalităţi influente au adus la mesele lor gânditorii şi marii artişti ai epocii. Aşa a ajuns Leonardo Da Vinci să îmbogăţească cultura omenirii cu geniul său; și Michelangelo să bucure lumea cu opere fabuloase; și atâţia alţi „luminători” să-şi pună în valoare harul şi talentul.
Câteva asemenea gesturi nobile şi binefăcătoare au existat şi în vremurile şi locurile mai apropiate nouă. Au rămas în umbră, prea puțin cunoscute și apreciate.
…Cum să-mi treacă prin cap așa ceva? Să fim serioşi. Fabulos îmbogăţiţii noştri mogulani şi şoboguli au cu totul altă viziune asupra rolului lor în epocă şi zonă geografică. Fără să mai intru în amănunte, amintesc doar de „gânditorii” care seară de seară „ne incendiază spiritul” şi de „artiştii” pe care-i sponsorizează din greu pentru a nu lăsa populaţia fără bucurii culturale (după chipul şi asemănarea lor, de altfel). Deh, de unde nobleţe? De unde cultură?…
Se mai întâmplă,totuşi, „să treacă de la ei”, şi să planteze demonstrativ, pe ici pe colo prin câmpurile lor producătoare de toxine şi câte un răzor mai normal. Ei, bine, cu aceste podoabe de faţadă nu reușesc decât să-şi facă mai vizibilă intenţiile reale de deculturalizare şi marginalizare a societăţii în care trăim, de a o împinge insistent în lipsă de respect de sine, de orizont, în degradare. Aspecte necesare, de bună seamă, exclusiv intereselor plantaţiilor lor.
Entry filed under: 7301634. Tags: degradare, familii nobiliare, lipsă de respect de sine, opere de binefacere, personalităţi iubitoare de cultură.
228 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
dora | 6 mai 2009 la 00:07
e vorba de un mecenat care a sustinut cultura in toate timpurile,din antichitate pana…..azi?!Nu vreau sa fiu malitioasa,dar momentan institutia mecenatului este o „rara avis”.Exagerez poate ,pentru ca mai sunt elite culturale pe care nu-i citim,nu suntem in stare sa-i depistam….nu e vorba de presa,care este meteorica, intr-un peisaj controversat si neinspirat si adesea reductibil….ci,de ganditori de valoare incontestabila.
Imi pare rau ca sunt mereu in contratimp si, eu sunt aceea care ti-am cerut sa vii cu idei noi,cu noi provocari….si pana la urma ,ti-am lasat un mesaj la o tema anterioara,cred interesanta …..la Maia si Mimi la iarba verde.Ti-as fi recunoscatoare daca ai da curs revelatiei mele….nu divine,Doamne fereste!as vrea eu! 🙂
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 6 mai 2009 la 00:30
dora,
oameni mari există si acuma, chiar dacă modul lor de a face bine e mai putin rasunator si adaptat vremurilor.
Avem si noi pe becali, sa-l punem in rama, un „Mecena” de balci a carui „generozitate” asociata cu actiuni specifice lumii interlope, mai curand produce caderea in derizoriu a ideii de binefacere! 😦 🙂
ApreciazăApreciază
3.
dora | 6 mai 2009 la 01:05
nora,
asta spuneam si eu.Ca avem si primitivii nostri si defilam cu mare alai,datorita presei,nu-i vina noastra .Ma intreb adesea daca e vinovat primitivul sau cei care-l promoveaza.Raspunsul este cat se poate de evident!
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 6 mai 2009 la 10:51
dora,
salut!
Autorii fraudării istorice de resurse ale obstii, ca sa zic asa, nu au cum sa fie decat in discordanta cu orice gandire prosocietate! Investirea masiva in presa pentru a si-o pune la picioare, cum se vede,e tot impotriva intereselor reale ale comunitatii. Rapacitatea si incultura lor crasa isi dezvoltă astfel cele mai favorabile conditii pentru intretinerea primitivismului.
ApreciazăApreciază
5.
fini | 6 mai 2009 la 14:22
Nora,
Mă uit la tine şi mă minunez, cum poţi să treci de la „blănoşii” subculturii şi anticulturii la Renaşterea care ţinteşte lumina. 🙄 La prima vedere pare o asociere, dar nu e. Ţi-a reuşit.
Parcă nu merită să le spui „plantatori””. Asta ar însemna depunerea unei munci.”Blănoşii” nu muncesc, ei sunt în faza de culegători. Rad tot….
Azi vreau să fiu Gică_Contra! 😛
ApreciazăApreciază
6.
noradamian | 6 mai 2009 la 14:31
fini,
te rog! E nevoie si de gica-contra! 😀
Eu am urmarit contrastul!
De o parte prea putrezii( chiar putrezi” :)) de bogati din resursele statului deveniti cultivatorii de opiacee si mizerie morala in „ogoarele mediei”, in partea opusa cele mai reprezentative personalitati promotoare de civilizatie si cultura din Europa unita. 😀
ApreciazăApreciază
7.
fini | 6 mai 2009 la 14:43
Nora,
sunt bucuroasă de întâlnirea cu tine. 🙂
Acum o iau din loc , până pe înserate.
ApreciazăApreciază
8.
noradamian | 6 mai 2009 la 14:43
pe mai tarziu, fini! 😀
ApreciazăApreciază
9.
luminita | 6 mai 2009 la 18:23
…auzi la ea , mogulani si soboguli.
hihihi!
ApreciazăApreciază
10.
luminita | 6 mai 2009 la 18:36
nora,
vezi ca in livada te-ai semnat altfel , separandu-ti numele de prenume si nu se mai poate ajunge aici cu acest link.
Nu functioneaza defel.
Poate rezolvi si trebusoara asta ca sa nu mai scriu doar in condica de sugestii si reclamatii ci si la topic.
hihihi!
ApreciazăApreciază
11.
luminita | 6 mai 2009 la 18:38
Aaaaaaaaaaa,
era sa uit :
Salutari , finutza !
😆
Esti cam scumpa la vorba in ultimul timp , te exprimi doar prin muzica.
Pai , de-aia te-am invatat eu sa pui linkuri ?
Eeeeeeiiiii , ca ma inierviez !
ApreciazăApreciază
12.
nora damian | 6 mai 2009 la 19:57
lumi,
doua familii de ciocoi, „tovarăse si pretine” pana la imparteala 🙂
😀
ApreciazăApreciază
13.
nora damian | 6 mai 2009 la 20:03
luminita,
de cand am avut probleme cu windows-ul au aparut niste disfunctionalitati.
O sa studiez problema. Multzam.
😀
ApreciazăApreciază
14.
orangeskorpion | 6 mai 2009 la 20:13
salve, gradinari + gradinarite,
nu va inervati…
ApreciazăApreciază
15.
nora damian | 6 mai 2009 la 20:15
skorpion,
salve!
De unde ai dedus tu ca ne inervam?? 🙂
ApreciazăApreciază
16.
orangeskorpion | 6 mai 2009 la 20:18
luminita: Eeeeeeiiiii , ca ma inierviez !
scuze ca nu comentez nimic, dar de citeva zile am mintea pur si simplu blocata…..
doar dau o raita si cam atit… cred ca ai observat ca si la thor prezenta mea este slabanoaga….
ApreciazăApreciază
17.
nora damian | 6 mai 2009 la 20:43
Apatie generala, skorpion, am observat si eu! Las’ ca ne-nvioram noi 😆
ApreciazăApreciază
18.
Dan Iancu | 6 mai 2009 la 20:53
pai mai si ploua, e mai, pelinul nu se gaseste 🙂
ApreciazăApreciază
19.
nora damian | 6 mai 2009 la 20:56
dan iancu,
ei, dar putem conta dupa aia pe vreme buna si mult malai!
😆
ApreciazăApreciază
20.
fini | 6 mai 2009 la 21:53
Luminoaso,
eşti un fin observator. Nu-i aşa că-ţi place şi aşa, că postez numai muzică şi mă fac nevăzută?! Mi-e drag de tine şi aşa.
ApreciazăApreciază
21.
fini | 6 mai 2009 la 21:55
Apăru şi „lebăda mută” a blogului, care-şi zice Skorpion!
ApreciazăApreciază
22.
fini | 6 mai 2009 la 22:01
BREL! BREL! BREL!
ApreciazăApreciază
23.
orangeskorpion | 6 mai 2009 la 22:01
fini,
ceva din LACUL LEBEDELOR de Tchaikovski nu ne dai???
🙂
ca sa fie mutzenia totala!
ne revedem miine….
ApreciazăApreciază
24.
fini | 6 mai 2009 la 22:03
ApreciazăApreciază
25.
fini | 6 mai 2009 la 22:04
Skorpi,
şezi blând, dacă pleci e păcatul tău!
ApreciazăApreciază
26.
orangeskorpion | 6 mai 2009 la 22:10
inca nu am inchis pravalia, dar acusica….
fini, brel este genial…..iar cintecul „ne me quitte pas” este aproape sinistru de patetic..si cind te gindesti ca brel a fost un mare misogin…..
…..in urma cu citiva ani pe tv5 am urmarit un spectacol transmis de la montreal in cinstea lui jacques brel, cintece ale lui cintate de diversi cintareti canadieni, un spectacol cum aici in Ro nu am vazut jamais…
ApreciazăApreciază
27.
nora damian | 6 mai 2009 la 22:15
fini, skorpion,
servus!
Ei, skorpion, sa nu spui ca nu „te-a ghicit” fini cu Jackues Brel! 😀
De fapt si mie-mi place…
ApreciazăApreciază
28.
nora damian | 6 mai 2009 la 22:18
Imagini superbe armonizate cu vocea, interpretarea si textul!
😀
ApreciazăApreciază
29.
fini | 6 mai 2009 la 22:23
Skorpi,
nu l-am mai ascultat de ceva ani pe Brel. Zilele trecute am dat de el şi iar m-am îmbolnăvit de Brel.
Cântecul de care vorbeşti nu mi se pare sinistru, este pur şi simjplu o declarţie de dragoste mare, mare.
ApreciazăApreciază
30.
fini | 6 mai 2009 la 23:31
Ne Me Quitte Pas Ne me quitte pas Il faut oublier Tout peut s’oublier Qui s’enfuit deja Oublier le temps Des malentendus Et le temps perdu A savoir comment Oublier ces heures Qui tuaient parfois …
Ne Me Quitte Pas
Ne me quitte pas
Il faut oublier
Tout peut s’oublier
Qui s’enfuit deja
Oublier le temps
Des malentendus
Et le temps perdu
A savoir comment
Oublier ces heures
Qui tuaient parfois
A coups de pourquoi
Le coeur du bonheure
Ne me quitte pas (4 fois)
Moi je t’offrirai
Des perles du pluie
Venues de pays
Ou il ne pleut pas
Je creuserai la terre
Jusqu’apres ma mort
Pour couvrir ton corps
D’or et de lumiere
Je ferai un domaine
Ou l’amour sera roi
Ou l’amour sera loi
Ou tu seras reine
Ne me quitte pas (4 fois)
Ne me quitte pas
Je t’inventerai
Des mots insensés
Que tu comprendras
Je te parlerai
De ces amants là
Qui ont vu deux fois
Leurs coeurs s’embraser
Je te racont’rai
L’histoire de ce roi
Mort de n’avoir pas
Pu te rencontrer
Ne me quitte pas (4 fois)
On a vu souvent
Rejaillir le feu
De l’ancien volcan
Qu’on croyait trop vieux
Il est paraît-il
Des terres brûlées
Donnant plus de blé
Qu’un meilleur avril
Et quand vient le soir
Pour qu’un ciel flamboie
Le rouge et le noir
Ne s’épousent-ils pas
Ne me quitte pas (4 fois)
Ne me quitte pas
Je ne veux plus pleurer
Je ne veux plus parler
Je me cacherai là
A te regarder
Danser et sourire
Et à t’écouter
Chanter et puis rire
Laisse-moi devenir
L’ombre de ton ombre
L’ombre de ta main
L’ombre de ton chien
Ne me quitte pas (4 fois)
ApreciazăApreciază
31.
nora damian | 6 mai 2009 la 23:40
fini,
scriam mai sus de armonizarea muzicii cu interpretarea si cu versurile,( o caracteristica speciala a sansonetelor frantuzesti in general si ale muzicii lui Jackues Brel in special) Admirabile, versurile pe care le-ai postat demonstrează asta.
Prin comparatie,multe din cantecele frumoase, care ne plac, au texte incomparabil mai sarace.
😀
ApreciazăApreciază
32.
dora | 7 mai 2009 la 00:32
Multe am avut pe cap azi.
Va sarut pe toti si revim maine mai pe ziua.
Vreau sa-l salut pe Dan Iancu,tocmai intrasem pe un blog unde scrisese ceva deosebit.Asa-i Dane ca,lemnul are carnea lui,fibra lui?
Va zic Gute Nacht! 😆
ApreciazăApreciază
33.
Dan Iancu | 7 mai 2009 la 06:47
dora, lemnul, piatra, culoarea, cuvintul toate au carne daca traiesc 🙂
brel… ce minune 🙂 multam fini, multam scorpi 🙂
ApreciazăApreciază
34.
fini | 7 mai 2009 la 07:56
Dan Iancu,
te salut voios şi pentru ieri seara 😳
Am avut în praştie muniţie.
Când mi-am dat seama că nici măcar nu te-am salutat, mi-a fost necaz. Iertare.
Nu înţeleg cum am putut să-l uit atâta timp pe Brel.
Ai scris frumos în dimineaţa asta.
ApreciazăApreciază
35.
dora | 7 mai 2009 la 12:21
Dane,
toate traiesc ,create fiind,depinde de cine e capabil sa-l reinvie periodic.Si tu esti unul din acestia.
Sper ca esti bine si n-ai avut ceva foarte grav.
De azi dimineata sufar groaznic de o durere la coloana.Ieri m-am flusturat pe afara si era vant puternic.Este un chin sa stau pe scaun si sa scriu.La fiecare apasare a tastaturii ma injunghie groaznic………………….nu m-am lasat pana n-am scris mesajul proiectat de ieri. 🙂
ApreciazăApreciază
36.
nora damian | 7 mai 2009 la 12:35
salut prieteni!
Pe Romania de ieri am gasit o relatare care are o oarecare legatura cu ultimele mele postari.
Cum viziunea,scopurile si interesele sobomogulimii, ale mecenatuluil de carton becalian sau ale teledoanelor de fiţe sunt paralele cu necazurile poporului român, speranta e in sufletele mari si gesturile omenesti ale unor persoane prea putin interesate de avantaje personale:
http://romaniadeieri.blogspot.com/2009/05/o-fapta-cetateneasca.html
ApreciazăApreciază
37.
nora damian | 7 mai 2009 la 12:36
fini,dora, dan,
ma bucur ca va vad… 😀
ApreciazăApreciază
38.
fini | 7 mai 2009 la 14:47
Nora,
bine că ne-ai dat linck-ul . Ne revedem deseară.
ApreciazăApreciază
39.
nora damian | 7 mai 2009 la 14:53
fini,
pe diseara! 🙂
ApreciazăApreciază
40.
orangeskorpion | 7 mai 2009 la 19:20
un mic cadou si din partea mea:
un violonist de doar …..3 ani
🙂
ApreciazăApreciază
41.
orangeskorpion | 7 mai 2009 la 19:29
Acelasi Akim Camara => 2 ani mai tirziu
ApreciazăApreciază
42.
noradamian | 7 mai 2009 la 19:43
Skorpion,
servus!
Placuta surpriza!
Magnific micul „special guest” talentat si dragalas, Akim!
😀
ApreciazăApreciază
43.
fini | 7 mai 2009 la 22:02
ApreciazăApreciază
44.
fini | 7 mai 2009 la 22:06
ApreciazăApreciază
45.
noradamian | 7 mai 2009 la 22:07
fini, servus!
Robert Schuman: romantic, mangaietor, bland.
Multzam!
🙂
ApreciazăApreciază
46.
fini | 7 mai 2009 la 22:18
Nora,
este pentru „Noapte bună! copii. 🙂
ApreciazăApreciază
47.
noradamian | 7 mai 2009 la 22:29
Atunci ,
Noapte buna, fini! 😀
ApreciazăApreciază
48.
noradamian | 7 mai 2009 la 22:32
…Cu o nocturna de Chopin in aceeasi interpretare minunata, va fi si mai buna!
( acuma ascult) 😀
ApreciazăApreciază
49.
dora | 8 mai 2009 la 19:13
nora servus!
scuza-mi intarzierea.Mi-ai trimis un mesaj pe adresa de mail a fiicei mele,in Nemtia.Al meu din Rom.il ai aici,nu?Multumiri pentru reteta,o cumpar negresit.
Si alta problema e cu adresa lui emil.Am un text si doream sa vi-l trimit.Cum sa fac?
Filadel a intrat odata de adresa mea de mail,roaga-l sa-mi faca legatura.Eu sunt nepriceputa.
ApreciazăApreciază
50.
noradamian | 8 mai 2009 la 20:00
dora, servus!
O sa-ncerc!
😀
ApreciazăApreciază
51.
orangeskorpion | 8 mai 2009 la 20:29
fini,
iti raspund aici, multumindu-ti pentru poezia postata la Hultanul…
vorba ceea:
ich weiss nicht, was soll es bedeuten,
dass ich so traurig bin,
ein Marchen aus alten Zeiten,
das kommt mir nicht aus dem Hirn….
Nora, scuze, poate si traduc, dar nu acum….
creierul este lenes rau, ma si mir, ca mi-au sarit aceste versuri din el..
🙂
pitite adinc din clasa a VI.a invatate de la doamna Tontch – profa de germana..
ApreciazăApreciază
52.
noradamian | 8 mai 2009 la 20:33
Skorpion,
cu vorbitul stau mai greu…
da-mi voie sa te felicit pentru memorie! 🙂
ApreciazăApreciază
53.
filadel | 8 mai 2009 la 20:35
Nora și Dora 🙂
s-a făcut.
ApreciazăApreciază
54.
noradamian | 8 mai 2009 la 20:38
filadel,
era ora! 🙂
ApreciazăApreciază
55.
orangeskorpion | 8 mai 2009 la 20:38
mersi, O’Nora…..
scoala germana facuta de mine a lasat urme adinci, nu ma refer doar la aceste versuri, ci la tot intregul transmis de multi profesori exceptionali….
culmea, toti, dar toti au emigrat in Germania pe …..4000 de Deutsch Mark/sas-german emigrat si incasat de regimul ceasca….
si tocmai acum primii un email de la un tip din SUA, care imi cere sa-i caut
„Despre romani” de Karl Marx…
am vrut sa-i scriu ca a innebunit, dar m-am abtinut…
ai idee despre ce este vorba?
intuiesti de ce doreste sa aiba aceasta brosurica???
ApreciazăApreciază
56.
noradamian | 8 mai 2009 la 20:43
Am mers pe urmele tale, Skorpion, si am dat de fini intr-un burg de pe Rin… 🙂
„Zu Bacharach am Rheine
Wohnt eine Zauberin,
Sie war so schön und feine
Und riß viel Herzen hin…”
ApreciazăApreciază
57.
orangeskorpion | 8 mai 2009 la 20:45
da, la versurile astea i-am raspuns fini-ei…
ApreciazăApreciază
58.
filadel | 8 mai 2009 la 20:46
Nora #13 😀 😀 numai uindousu mai lipsea pe lumea asta plină de probleme!
Dar mi-ai dat o temă dilematică : este uindousu un semn renascentist sau de întoarcere în dark age? 🙂
ApreciazăApreciază
59.
noradamian | 8 mai 2009 la 20:46
Ca si diriginta mea, O’skorpion care si-a recapatat acolo titlul nobiliar de „von Oberth”
😀
„“Despre romani” de Karl Marx…? N-am auzit pana acum de asa ceva!!
…Poate stie reddog?
ApreciazăApreciază
60.
noradamian | 8 mai 2009 la 20:49
filadel,
mai zilele trecute voiam sa te consult si eu intr-o problema de uindous!
Dar gandindu-ma ca s-ar putea sa ma consideri in „dark age” nu m-am incumetat!… 🙂
Ma mai gandesc 😆
ApreciazăApreciază
61.
orangeskorpion | 8 mai 2009 la 20:49
karl marx:
http://www.frontpress.ro/?p=1131
si care a fost numele de familie inainte de a primi si von Oberth?
ApreciazăApreciază
62.
noradamian | 8 mai 2009 la 20:52
Cat despre semn, zic ca este destul de frecvent nascentist de „dark age”!
In functie de cine-l foloseste… 😀
ApreciazăApreciază
63.
noradamian | 8 mai 2009 la 20:53
Sireteanu, dupa sot(un medic ftiziolog)
ApreciazăApreciază
64.
noradamian | 8 mai 2009 la 20:55
Inainte de casatorie era…Oberth!
ApreciazăApreciază
65.
filadel | 8 mai 2009 la 21:01
Nora
nu te mai gîndi, formulează problema și dacă se poate o rezolvăm.
ApreciazăApreciază
66.
fini | 8 mai 2009 la 21:59
ApreciazăApreciază
67.
fini | 8 mai 2009 la 22:03
Salut voios! Bine că vă văd. Mă duc să vă citesc repede şi vin şi eu.
ApreciazăApreciază
68.
orangeskorpion | 8 mai 2009 la 22:05
a fost prof de fizica, nu???
ApreciazăApreciază
69.
noradamian | 8 mai 2009 la 22:05
fini,
minunat de blanda si linistitoare piesa asta. 🙂
Ce faci? … Esti bine?
ApreciazăApreciază
70.
noradamian | 8 mai 2009 la 22:09
O’ skorpion, tocmai ascultam prima piesa!
Nu, d-na Sireteanu( niciodata nu i-am spus „tovarasa”) era de matematica.
Necazul era ca nu prea stia, desi era nepoata lui Oberth!
O mai ajutau unii baieti mai isteti la rezolvat problemele cand se-ncurca…
Îi pastrez, insa, o amintire frumoasa. Era cultivata si prietenoasa. Canta minunat la pian.
ApreciazăApreciază
71.
fini | 8 mai 2009 la 22:10
Skorpi,
Versurile le-am postat de fapt pentru tine, ştiu că le savurezi. Sunt foarte frumoase.
Am căutat şi Guillaume Apollinare: poem Lorelry dar nu am găsit.
ApreciazăApreciază
72.
orangeskorpion | 8 mai 2009 la 22:11
este vorba de doamna Sireteanu????
pai, am cunoscut-o!
habar nu am avut ca este nepoata de Oberth…
cite lucruri afla omul dupa amar de ani….
nu am avut-o ca profesor, dar stiam de ea…
era parca una maruntica de statura, eleganta si modesta in sensul bun…
ApreciazăApreciază
73.
fini | 8 mai 2009 la 22:14
Nora,
sunt OK, ca şi muzica postată, liniştită.
ApreciazăApreciază
74.
orangeskorpion | 8 mai 2009 la 22:15
fini,
am fost convins ca pentru mine sint versurile,
multumesc inca o data….
mi-au placut tare mult!!!!
esti o comoara!
ApreciazăApreciază
75.
noradamian | 8 mai 2009 la 22:18
Nu era marunta, skorpion, era de statura medie.
Avea doua fete, cea mica stiu ca e in Hanovra.
ApreciazăApreciază
76.
fini | 8 mai 2009 la 22:18
Skorpi,
🙂
ApreciazăApreciază
77.
noradamian | 8 mai 2009 la 22:20
fini, gradina, seara, mai ales, e mai frumoasa cu muzica pusa de tine.
Ne-ai obisnuit cu muzica cu versuri… 🙂
ApreciazăApreciază
78.
fini | 8 mai 2009 la 22:20
Filadel cred că s-a speriat de mine şi e invizibil.
ApreciazăApreciază
79.
filadel | 8 mai 2009 la 22:21
Ubicuu vrei să spui, Fini! 😀
ApreciazăApreciază
80.
fini | 8 mai 2009 la 22:23
Nora,
ne mai trebuie şi puţin frumos. Unde rotim privirile întâlnim „urâtul”, măcar câteva minute de „frumos” merităm şi noi şi cei care vin în Grădină.
ApreciazăApreciază
81.
orangeskorpion | 8 mai 2009 la 22:26
FINI,
in seara asta poti sa vii si la mount Thor…
are Dora o postare despre…..iubire…
ApreciazăApreciază
82.
fini | 8 mai 2009 la 22:26
Fila, nu te vedeam. Se pare că e aşa cum spui. Mie mi-e necaz că nu te prea zăresc. Ubicuitatea ta o bănuiam.
ApreciazăApreciază
83.
noradamian | 8 mai 2009 la 22:27
Guillaume Apollinaire,
(versuri din poemele pentru Lou scrise in timpul primului razboi mondial, in transee!)
„Dac-as muri acolo pe front in primul rand
Tu Lou o zi intreaga ai sta mereu plangand
Pe urma amintirea mea va pieri cum moare
Obuzul care cade pe front in primul rand
Obuz frumos asemeni unei mimoze-n floare”
ApreciazăApreciază
84.
filadel | 8 mai 2009 la 22:29
Fini
mi-a scăpat mie ceva? Chiar nu știu de ce ne faci să-ți simțim lipsa?
Link-ul lui Dan Dumitrescu: http://www.opereta.ro/
Romeo și Julieta într-un musical adaptat. Sună bine, după părerea mea! 🙂
ApreciazăApreciază
85.
noradamian | 8 mai 2009 la 22:30
filadel la puterea treia(cel putin!)
e eficienta ubicuitatea ta 🙂
ApreciazăApreciază
86.
fini | 8 mai 2009 la 22:30
Bine, voi trece şi acolo. Subiect primăvăratic. Am şi uitat de când nu am postat acolo. Azi am fost şi am citit. Trebuie să spun adevărul, că altfel îmi dă Fila peste degete, era la post.
ApreciazăApreciază
87.
noradamian | 8 mai 2009 la 22:31
fini, 80,
gand la gand 🙂
ApreciazăApreciază
88.
noradamian | 8 mai 2009 la 22:33
Frumos dar!
Multam filadel, Dan Dumitrescu!
Dar din dar… 🙂
ApreciazăApreciază
89.
filadel | 8 mai 2009 la 22:33
Simplu! Bifez email-ul și văd întotdeauna noile postări la toate blog-urile unde sînt abonat.
Fini
🙂 nici eu n-am o imagine așa bună despre mine.
ApreciazăApreciază
90.
fini | 8 mai 2009 la 22:36
Fila,
ţie nu cred că poate să-ţi scape ceva. Ţi-am citit azi postarea cu termenii muzicali zbârnăind. Voi trece să văd. Sună bine.
Mă duc să văd. 🙂
Nora vii şi tu?
ApreciazăApreciază
91.
orangeskorpion | 8 mai 2009 la 22:37
Jacques Prevert – Copiii care se iubesc
Copiii care se iubesc se-mbratiseaza in picioare
Langa portile noptii
Si trecatorii care trec ii arata cu degetul
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
Si numai umbra lor
Inlantuita umbra tremura in noapte
Starnind mania trecatorilor
Mania si dispretul lor si rasetele si invidia
Copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt in alta parte dincolo de noapte
Mult mai presus decat lumina zilei
In orbitoarea stralucire a primei lor iubiri.
ApreciazăApreciază
92.
filadel | 8 mai 2009 la 22:38
Fini
😀 m-am distrat scriind piticania aia de articol și muzica a venit pe parcurs. Știi cum e! Începi dar nu știi cum se termină.
ApreciazăApreciază
93.
fini | 8 mai 2009 la 22:46
Nu ştiu ce ne-a apucat pe toţi săpămânile astea dar parcă am fi bezmetici şi tragem la Primăvară.
Acum îmi amintesc că am găsit un căntec, trebuie să-l caut e replică la „Ne me quitte pas” de care s-a speriat Skorpi zilele astea. Sper să-l găsesc.
ApreciazăApreciază
94.
fini | 8 mai 2009 la 22:48
Fila, mie mi-a plăcut, am zâmbit.
ApreciazăApreciază
95.
orangeskorpion | 8 mai 2009 la 22:50
da, recunosc, ca m-am speriat cind am auzit prima data cintecul
„ne me quitte pas”, vazindu-l si pe Jaques Brel la tv…
deci audio si video simultan….
il vedeam pentru prima data…..era rascolitor: mi se parea ca pur si simplu implora iubire, se umileste cersind sa nu fie parasit…..
eu nu asa as vedea lucrurile…. mi s-a parut cumplit…parerea mea
🙂
ApreciazăApreciază
96.
fini | 8 mai 2009 la 22:58
Nu ştiu dacă ai dreptate. Am văzut două versiuni. Intr-una parcă înclin să cred că crere să nu fie părăsit. În cealaltă pare totuşi o declaraţie de dragoste. Mă gândesc că mai ales geloşii îşi zugrăvesc fantasme, că ar putea fi părăsiţi.
ApreciazăApreciază
97.
fini | 8 mai 2009 la 23:03
Hai, mergem dincolo? Nora văd că e plecată, ne-a servit ceaiul şi s-a retras.
Am crezut că voi avea o seară cenuşie, se pare că nu-i aşa.
ApreciazăApreciază
98.
maya | 8 mai 2009 la 23:04
Buna seara si buna sa va fie inima!
😆
Un cadou pentru voi toti!
Ernesto Cortazar!
ApreciazăApreciază
99.
filadel | 8 mai 2009 la 23:08
Jacques Brel este tulburător. Rămîne un mister al interpretării lui cît la sută e compozitorul și cît la sută interpretul.
„Un jour le diable vint sur Terre
Pour surveiller ses intérêts
…
Ça va, ça va, ça va, ça va !”
ApreciazăApreciază
100.
orangeskorpion | 8 mai 2009 la 23:11
filadel,
mai conteaza, creator, interpret….
important ce ajunge la tine!
ApreciazăApreciază
101.
noradamian | 8 mai 2009 la 23:24
fini, aici sunt! Si dincolo… Cred ca am si eu un strop de ubicuitate de la filadel! 🙂
ApreciazăApreciază
102.
noradamian | 8 mai 2009 la 23:25
maya! Ai simtit ca esti asteptata, asa-i?
😆
Multzam pentru muzica!
ApreciazăApreciază
103.
noradamian | 8 mai 2009 la 23:26
skorpion, filadel, fini,nora,
fani Jackues Brel! 😀
ApreciazăApreciază
104.
orangeskorpion | 8 mai 2009 la 23:27
parca n-as fi fan jaques brel…..desi…
🙂
ApreciazăApreciază
105.
noradamian | 8 mai 2009 la 23:34
skorpion,
macar ocazional, cand e o atmosfera care se potriveste 🙂
Dar intr-adevar e impresionant si nu seamana cu altcineva.
ApreciazăApreciază
106.
orangeskorpion | 8 mai 2009 la 23:37
nora,
recunosc ca ma impresioneaza……
ApreciazăApreciază
107.
noradamian | 8 mai 2009 la 23:42
Skorpion,
pentruca dincolo se vorbeste de artisti, eu cred ca artist inseamna si sa ai o anumita capacitate de a alege lucruri potrivite unor stari sufletesti. Fini, de pilda, e artista si in acest sens.Dar nu rareori si la tine am observat. Si la Maya. Si la Hultanul(fotografiile alese si denumite sugestiv)
ApreciazăApreciază
108.
noradamian | 8 mai 2009 la 23:43
L-am uitat pe tibi, asta fiindca nu mai trece pe aici… 😦
ApreciazăApreciază
109.
orangeskorpion | 8 mai 2009 la 23:46
da, nora, cred ca aici si dincolo la mount thor ne-am intilnit si dialogam tocmai pentru faptul ca ceva din noi, din felul nostru de a privi viata, lumea ne uneste….
da, fini este o artista, dar eu vorbeam despre artistul care creeaza ceva, care uneori dainuie secole…..
eu artist????
ma supraestimezi!
🙂
ApreciazăApreciază
110.
noradamian | 8 mai 2009 la 23:48
skorpion,
In anumite ocazii observi artistul din om! Evident vorbesc in sens larg, informal. 🙂
ApreciazăApreciază
111.
fini | 9 mai 2009 la 00:38
Aici sunt!
Maya, ce bine că ai venit!
ApreciazăApreciază
112.
fini | 9 mai 2009 la 00:42
Filadel,
şi eu cred că nu are rost să ne gândim care e mai mare cântăreţul sau compozitorul, amândoi creează. Dacă ne impresionază este important. Pe mine până la urmă nu mă mai interesează nici cum îl cheamă nici cum arată. Important este că îmi face bine.
ApreciazăApreciază
113.
fini | 9 mai 2009 la 00:59
Nu, eu nu sunt artistă. Am probleme enorme când urc pe scenă. Nu pot „da” decât foarte puţin când mă priveşte multă lume.
Aici mă port diferit decât în viaţa de zi cu zi. Mă trezesc că spun lucruri pe care nu le-aş spune dacă v-aş privi în ochi.
ApreciazăApreciază
114.
fini | 9 mai 2009 la 01:00
Cred că vreţi să vă culcaţi.
Gute Nacht! dragilor.
ApreciazăApreciază
115.
fini | 9 mai 2009 la 01:00
Maya, unde ai dispărut?!
ApreciazăApreciază
116.
tibi | 9 mai 2009 la 01:08
servus
TUTUROR 🙂
Licurici
TOATE BUNE TUTUROR.
ps : nu sint EU ala ce cinta in postarea asta … 🙂
ApreciazăApreciază
117.
orangeskorpion | 9 mai 2009 la 09:50
uitasem complet cintecul Licurici, mersi….
dar pe acesta il stiti??
podul de piatra s-a darimat
si
taranul e pe camp
🙂
🙂
o zi frumoasa va doresc tuturor!
ApreciazăApreciază
118.
fini | 9 mai 2009 la 10:12
Hei, Tibi! 🙂
Cântecul ăsta pentru copii nu-l ştiu, să mă uit în culegeri.
Îl voi învăţa, e drăgălaş.
ApreciazăApreciază
119.
fini | 9 mai 2009 la 10:23
Incepe frumos ziua!
Facem podul? Cine se face primul?
„Ţăranul e pe câmp” şi mirose ceapa de parc-ar fi Newton cu mărul putred. 😆
Mă duc să mai îmbuc ceva, că de aseară sunt în pauză. Dacă o ţin tot aşa, îmi pun pielea-n pod.
ApreciazăApreciază
120.
noradamian | 9 mai 2009 la 12:07
Salut, live,
fini, skorpion, tibi,
gradinari si gradinarite!
Vad ca ati facut si un pod!
😆
ApreciazăApreciază
121.
noradamian | 9 mai 2009 la 12:08
skorpion,
am recitit poezia lui Prevert. Superba!
ApreciazăApreciază
122.
noradamian | 9 mai 2009 la 12:09
fini,skorpion,tibi,
cred ca alternanta Jackues Brel cu piesele pentru copii e bine venita.
E placut să fie de toate.Si frumoase.
😀
ApreciazăApreciază
123.
orangeskorpion | 9 mai 2009 la 12:13
Nora,
nu ma pot abtine sa nu postez si varianta originala,
cei care cunosc franceza, sper, ca se vor bucura:
Les enfants qui s’aiment
Les enfants qui s’aiment s’embrassent debout
Contre les portes de la nuit
Et les passants qui passent les désignent du doigt
Mais les enfants qui s’aiment
Ne sont là pour personne
Et c’est seulement leur ombre
Qui tremble dans la nuit
Excitant la rage des passants
Leur rage, leur mépris, leurs rires et leur envie
Les enfants qui s’aiment ne sont là pour personne
Ils sont ailleurs bien plus loin que la nuit
Bien plus haut que le jour
Dans l’éblouissante clarté de leur premier amour.
ApreciazăApreciază
124.
noradamian | 9 mai 2009 la 12:51
Multumesc, Skorpion. Intr-adevar are un „plus” in varianta originala. 🙂
ApreciazăApreciază
125.
luminita | 9 mai 2009 la 13:43
Am intrat sa va salut si sa va urez
„O zi frumoasa !”
A mea a inceput bine.
Ma gandeam sa va intreb de Tibi dar vad ca a aparut si el azi-noapte , ca licuriciul .
(m-am abtinut sa nu zic huhurezul , hihihi !)
😆
PS:nora, bine ca ai rezolvat cu linkul catre gradina, cum am observat ca semnezi ca inainte in livada m-am si grabit sa aterizez aici.
Mai vin.
ApreciazăApreciază
126.
Riddick | 9 mai 2009 la 15:51
Ce enervanta campania promo nonstop a ,,Fundatiei Dinu Patriciu ” pe cam toate canalele TV, ma intreb care este scopul, in afara de finantarea acelor canale (pt. mascare, apare si la TVR).
ApreciazăApreciază
127.
fini | 9 mai 2009 la 18:31
ApreciazăApreciază
128.
fini | 9 mai 2009 la 18:35
ApreciazăApreciază
129.
luminita | 9 mai 2009 la 18:46
Riddick,
nu stiu prea multe despre aceasta fundatie , ceea ce stiu sigur este ca prin intermediul fundatiei Dinu Patriciu acorda burse in valoare de 200 roni/luna unor elevi care se remarca prin chestii iesite din comun, de ex. celor care au numai medii de 10.
Am in vecini un exemplu in acest sens.
Apoi ii mai cheama in vacanta de vara la cate un seminar , gratis.
Vecinii mei sunt incantati ca fiica lor beneficiaza de aceasta bursa de aproape 3 ani.
Au cinci copii si se descurca greu cu banii.
ApreciazăApreciază
130.
fini | 9 mai 2009 la 18:56
Nora, Skorpi,
voi dezbateţi văd poezia lui Prevert. Frumos sună originalul.
Nu ştiu cum, mi-am adus aminte de o întâmplare de-a mea. Eram la grădiniţă şi sigur ochişorii îmi cliipeau des, des când mă uitam la Gangi(un neamţ cu ochi albaştri). De ziua mea l-am invitat la „sindrofie”. Când l-am văzut că apare în capătul străzii, am fugit şi până sub paturile din dormitorul alor mei nu m-am oprit. M-au căutat o jumătate de ceas, eu stăteam pe burtă lipită de podea. Cănd m-au găsit, abia am ieşit, îmi închipui plină de praf pe obraji, gata de cucerire. Ăla stătea în tocul uşii cu puşcavetlu de flori întins spre mine. Tata furios. Mie nu-mi păsa de nimic.
ApreciazăApreciază
131.
noradamian | 9 mai 2009 la 19:51
Salve riddick, lumi, fini
🙂
ApreciazăApreciază
132.
noradamian | 9 mai 2009 la 19:54
riddick,
o avere facuta cu statul da multe dureri de cap.Pentru ca mai trebuie s-o si pazeasca de justitie. Ori asta inseamna investitii din ce in ce mai mari in proiectarea de manevre oculte atat pe frontul politic cat si media(astea fiind infinit mai distrugatoare pentru societate decat jafurile materiale consemnate )In plus,e de inteles ca avea nevoie si de o „fatada” bine mediatizata( si finantata)! Organizatia respectiva e facuta cu scopul de a-l evidentia ca pe un „binefacator” de a mai estompa „petele” de motorina si , mai ales, de a-l ajuta sa-si salte pe tron unul de-al sau,”cinstit” care sa-l apere in continuare de justitie.
ApreciazăApreciază
133.
noradamian | 9 mai 2009 la 19:57
fini,
cantecelele alea le mai cant cu Mimi 🙂
fini, 132,
simpatica amintire! 🙂
ApreciazăApreciază
134.
dora | 9 mai 2009 la 20:50
Buna seara dragi gradinari si gradinareste -frumoase si istete.
😆
Ma intelegeti,nu?eram gazda postarii si nu puteam da bir cu fugitii. 🙂
ApreciazăApreciază
135.
fini | 9 mai 2009 la 21:48
Ina, servus.
Am venit noi la Mouth şi te-am acompaniat.
Acum ai venit tu în Grădină la un ceai verde cu iasomie. Ce serveşti pe lângă înghiţiturile de ceai : picromigdale, sărăţele sau cu năsal? Aici de vreo săpămână nu mai găsesc năsal şi azi am căutat. 😥
ApreciazăApreciază
136.
fini | 9 mai 2009 la 21:55
Iar sunt singură şi vorbesc cu luna!
Sunteţi obosiţi? Hei, nu-mi place singură.
Am să postez şi am să plec, dacă nu veniţi
ApreciazăApreciază
137.
orangeskorpion | 9 mai 2009 la 21:56
am auzit (citit) bine???
se serveste ceai de iasomie???
hop si eu aici!
si cu miere, please, sau chiar amestecat cu ceai negru sau verde!!!
hmmmm, bun ceaiul…
ce-i aia nasal, fini??
ApreciazăApreciază
138.
noradamian | 9 mai 2009 la 21:57
dora, fini salut!
fini, n-am auzit pana acuma de năsal! ?
ApreciazăApreciază
139.
fini | 9 mai 2009 la 21:59
E ultima seară cu Joshua Bell, ce-i prea mult strică.
ApreciazăApreciază
140.
fini | 9 mai 2009 la 22:02
ApreciazăApreciază
141.
noradamian | 9 mai 2009 la 22:05
Ceai verde cu iasomie si miere… pricomigdale.
Ioshua Bell.
Merge. Chiar foarte bine.
TKS 🙂
ApreciazăApreciază
142.
fini | 9 mai 2009 la 22:05
Ioi, neştiutorilor!
Năsalul este cea mai bună brânză din Romania. Se produce la Ţaga. Se maturează în grota naturală de la Ţaga.Ţaga e undeva pe lângă Cluj.
ApreciazăApreciază
143.
orangeskorpion | 9 mai 2009 la 22:08
si ce gust are?
din lapte de oaie, capra sau amestecat
sau
lapte de vaca?
ApreciazăApreciază
144.
fini | 9 mai 2009 la 22:09
Skorpi,
de care miere vrei:salcâm, polifloră, de mană ? Poliflora e cea mai sănătoasă.
Azi am văzut salcâmii înfloriţi.
Au innebunit salcâmii!
ApreciazăApreciază
145.
fini | 9 mai 2009 la 22:10
Lapte de vacă pasteurizat, dar……ai grijă că pute.
ApreciazăApreciază
146.
orangeskorpion | 9 mai 2009 la 22:12
as dori cu miere de salcim, daca se poate…
au innebunit salcimii????
unde?????
aici in bu nu am observat inca…..
😦
ApreciazăApreciază
147.
fini | 9 mai 2009 la 22:17
Nora, astăzi mai pun o postare cu cântec , e on topic:
ApreciazăApreciază
148.
fini | 9 mai 2009 la 22:19
În bucuresti nu cred că vezi, ieşi puţin afară din bu……
ApreciazăApreciază
149.
orangeskorpion | 9 mai 2009 la 22:21
poate ma sui miine pe bicicleta…..
da, blocurile ma impiedica….dar stiu ca odata venind cu trenul dinspre nicaieri…..stateam cu geamul deschis si trenul alerga pe linga un zid de salcimi
a fost wunderbar, pur si simplu…
aroma aceea dementiala…..in goana trenului
ApreciazăApreciază
150.
fini | 9 mai 2009 la 22:22
Nu mai bea ceai negru seara că sti toată noapte cu ochii-n tavan. Nu ţi-e de ajuns câtă cafea bei. Hai, că te cotcodăcesc ca o soacră.
ApreciazăApreciază
151.
fini | 9 mai 2009 la 22:23
erată: că stai toată noaptea….
ApreciazăApreciază
152.
orangeskorpion | 9 mai 2009 la 22:24
da, stiu…ai dreptate…..
am fost la o terasa astazi, un prieten isi serba ziua, am fost mai multe perechi…
a fost fain de tot.. prima data mi-au adus o cafea pischwasser, cind am cerut a doua sa nu mai fie zeama lunga, am primit una de am tinut-o minte vreo 30 de minute…
🙂
ApreciazăApreciază
153.
fini | 9 mai 2009 la 22:27
Doamne câte norozii mai spui în seara asta! Da, unde au dispărut iar ca nălucile?
ApreciazăApreciază
154.
noradamian | 9 mai 2009 la 22:31
nu-s naluca, dar in seara asta sunt mai somnoroasa ca deobicei.
Am stat mai mult pe afara…
Va citesc si ascult muzica… 🙂
ApreciazăApreciază
155.
noradamian | 9 mai 2009 la 22:35
Rafinat gust sa mananci o bucatica de „năsal” cand bei ceaiul aromat…
Cred ca e bun dar pe aici n-am auzit de sortimentul asta. 🙂
ApreciazăApreciază
156.
fini | 9 mai 2009 la 22:36
Eu mă fac cuminte Nora, azi nu mai pun muzică.
Tu ce zici, mergem la culcare?
ApreciazăApreciază
157.
tibi | 9 mai 2009 la 22:36
seara buna
TUTUROR
🙂
Cu melodia despre licurici, m-a ghicit ‘luminita’ :). Firesc. .
In seara asta, mai propun una :
🙂
ApreciazăApreciază
158.
fini | 9 mai 2009 la 22:37
Ina cred că-ţi spune un poem despre năsal
ApreciazăApreciază
159.
noradamian | 9 mai 2009 la 22:41
Tibi!
TKS 😀
fini,
😀
ApreciazăApreciază
160.
fini | 9 mai 2009 la 22:45
Tibi servus!
Mulţumesc pentru Ceaikovski.
Adică eu ce să înţeleg, că aseară eu habar n-am avut cum e cu Licuriciul? 🙄
Tu cu…….. Luminiţa-n sus, Luminiţa-n jos!
Ba am văzut Licuriciul. Ţi-ai încărcat bine bateriile. Nu te ating, că mă eletrocutez.
ApreciazăApreciază
161.
tibi | 9 mai 2009 la 22:45
OK
noapte buna
TUTUROR
Ne mai citim si miine. 🙂
ApreciazăApreciază
162.
noradamian | 9 mai 2009 la 22:46
Excelent valsul!
Inspirata alegere. 🙂
fini, eu zic ca nu mai stau mult dar e posibil sa-mi sară somnul!
Mi s-a mai intamplat.
😀
ApreciazăApreciază
163.
noradamian | 9 mai 2009 la 22:46
Noapte buna, tibi!
😀
ApreciazăApreciază
164.
fini | 9 mai 2009 la 22:47
Cum „ne mai citim şi mâine”?
ApreciazăApreciază
165.
fini | 9 mai 2009 la 22:49
Somn uşor, tuturor!
ApreciazăApreciază
166.
noradamian | 9 mai 2009 la 22:51
tibi,
😆
ApreciazăApreciază
167.
tibi | 9 mai 2009 la 22:51
fini
melodia pusa de mine era o ‘sharada’; nora stie !
Luminita nu stiu cum, dar a intuit; tu m-ai botezat ‘licurici’ si imi place ! 🙂
PS. potzi sa ma atingi linistita, ca eu nu transmit energii negative; nu electrocutez ci, eventual, electrizez. 🙂
Waw ! Am devenit laudaros 😀 .
ApreciazăApreciază
168.
noradamian | 9 mai 2009 la 22:52
fini, skorpion, tibi,
Noapte buna, somn usor,
pe mâine!
😀
ApreciazăApreciază
169.
tibi | 9 mai 2009 la 22:54
🙂
ApreciazăApreciază
170.
noradamian | 9 mai 2009 la 23:04
O’Skorpion,
am citit adineaori povestea cu taximetristul postata de tine.
Un caz din atatea altele nestiute. Impresionant.
ApreciazăApreciază
171.
orangeskorpion | 9 mai 2009 la 23:06
nu-i asa ca este atit de calda, atit de umana povestioara aceea???
o stiam, dar ma gindeam s-o mai arat si altora…..
o primisem astazi pe email dupa o pauza de vreo 2 ani…
probabil ca circuitul s-a inchis
ApreciazăApreciază
172.
tibi | 9 mai 2009 la 23:15
skorpion
seara buna
TKS !!! pentru readucerea in aminte, a ‘copiilor care se iubesc sub portzile noptzii’ …
Mi-ai facut – cel putzin mie – un mare cadou !!! Nu intru in amanunte, astaseara…
ApreciazăApreciază
173.
orangeskorpion | 9 mai 2009 la 23:16
ma bucur, tibi……
🙂
ApreciazăApreciază
174.
noradamian | 9 mai 2009 la 23:18
skorpion,
vezi? Si pentru tibi poezia lui Prevert a insemnat un moment special!
Ma bucur.
Acuma iar o sa va spun noapte buna… 😆
ApreciazăApreciază
175.
orangeskorpion | 9 mai 2009 la 23:22
Nora, inca nu dormi???????
🙂
oricum ma bucur ca esti inca pe baricade!
nu de stinga, of course!
ApreciazăApreciază
176.
luminita | 9 mai 2009 la 23:45
Ce copii neastamparati sunteti !
Nu dormiti la ora asta ?
Eeeeeiiiii….
Noapte buna, copii !
ApreciazăApreciază
177.
tibi | 9 mai 2009 la 23:59
noapte buna luminita
🙂
ApreciazăApreciază
178.
tibi | 10 mai 2009 la 00:19
Si, luminita
pliiiiz, remember – adica amintestetzi – faptul ca eu NU ‘huhurez’ ma autodeclaram ci, ghezuroi 😀 Bine ??? 🙂
ApreciazăApreciază
179.
fini | 10 mai 2009 la 11:04
Tibi,
tu cu Nora vă faceţi semne în spatele meu!
Ce crezi că nu am observat mai demult? Vă privesc zâmbind, sunteţi ca nişte copii.
ApreciazăApreciază
180.
tibi | 10 mai 2009 la 11:08
fini,fini
NIMIK nu-tzi scapa ! 😆
ApreciazăApreciază
181.
noradamian | 10 mai 2009 la 11:35
fini,tibi,
salut!
😀
ApreciazăApreciază
182.
noradamian | 10 mai 2009 la 11:37
Fini are dreptate! Azi mâine ne jucam de-a v-ati ascunselea 😆
ApreciazăApreciază
183.
tibi | 10 mai 2009 la 11:41
servus
TUTUROR
nora &fini
E cava rau in joaca nevinovata ? Ne mai aducem aminte de copilarie 😀
ApreciazăApreciază
184.
noradamian | 10 mai 2009 la 11:44
tibi,
vin de pe blogul lui bibliophyle si trebuie sa spun ca am apreciat dialogul vostru de la „Averroes”, dupa ce m-am retras eu aseara. O idee o transfer si aici:
„Iin ebraica cel care se intoarce la credinta este numit “intors cu un raspuns” (hazar be-tshuva). Apostatul este numit “intors cu intrebare” (hazar be-she’ela). Interesante denumiri, le putem gasi si in vocabularul eseneilor si al primilor crestini (chestie veche”
ApreciazăApreciază
185.
noradamian | 10 mai 2009 la 11:48
tibi,
pe blogul lui gabilutza, nu ma-ndoiesc ca ai vazut si apreciat o postare superba cu „jocuri”!Numai mediocritatea nu accepta universalitatea si valoarea comunicationala si creativa a jocului…
ApreciazăApreciază
186.
tibi | 10 mai 2009 la 11:50
nora
in dialogul cu Teofil, eu abia, abia, pilpii ca un veritabil ‘licurici’; 🙂 substantza discutziilor si sensul vin de la el .
Apropo de ‘licirici’ : fini vine, pune litere -vb. lu’ viq- dupa care dispare 🙂 .
Da’ ma face licurici pe mini 😀 .
ApreciazăApreciază
187.
tibi | 10 mai 2009 la 11:52
ioi
pe la gabi nu mai fusei; ma duc o leaca mai tirziu 🙂
ApreciazăApreciază
188.
noradamian | 10 mai 2009 la 11:53
tibi,
fini este o jucausa 🙂
ApreciazăApreciază
189.
tibi | 10 mai 2009 la 11:59
am vazut nora ca fini se joaca 🙂 mai mereu; da’ si cind se supara … feri fuga din calea sa, ca nu-i a buna … 🙂
ApreciazăApreciază
190.
tibi | 10 mai 2009 la 12:02
gata! fug ca mai am o leaca de trebusoare de indeplinit; poate vb. si mai pe seara… 🙂
ApreciazăApreciază
191.
dora | 10 mai 2009 la 15:26
Va salut si va imbratisez pe toti din gradina fermecata!
Am inteles perfect ca,aici,se petrece fenomenul defularii.Si de ce avem noi nevoie ,conform constiintei noastre.
Daca reusim sa ne solidarizam este foarte bine! Este optiunea noastra!Ma scuzati ca intru pe terenul politicii!Nu este siteul acestui blog.Aici mai mult simtim ,ne bucuram de frumusetile acestei lumi,ne confesam si ne dezvaluim ceeae ce suntem.
ApreciazăApreciază
192.
dora | 10 mai 2009 la 15:41
fini,tu esti un exemplu a ceea ce am exprimat mai sus.Esti „aeriana”in privinta bataliilor politice ,dar chestia cu nasalul de Tzaga,mi-a placut.Suntem si noi ardelenii de luat in seama.
Ma bucuram daca erai si mai prezenta la interventia mea de suflet cu paraloelismele.N-am curajul tot timpul sa intru pe panoul blogului thor.Eu am o alta constructie sufleteasca si achesez mai degraba la gradina de aici.
O dorinta,pe care vreau s-o lamuresc:esti muziciana si te afli in tzara?Sa ma ierti pentru profanarea intimitatii.Uneori ai nevoie de clarificari.Tu ai fost mereu pe lungimea mea de unda si,n-am inteles de ce te-ai indepartat de compagnionii tai sufletersti.
ApreciazăApreciază
193.
dora | 10 mai 2009 la 15:51
tibi,
te salut!Macar aici te intalnesc .Suntem adversari politici?Nu prea cred,dar ca suntem parteneri spirituali ,este adevarat cu siguranta.Nu uit trimiterile tale muzicale si dedicatiile ,care m-au inaltat pana la extaz.Acolo avem comtabilitate maxima!De ce nu intri si la thor,unde sunt sigura ca esti bine venit …..chiar daca ai fost admonestat la un moment dat.Aminteste-ti de ce am patit eu,complet nevinovata!Trebuie sa te explici si vei vedea cati vor fi de partea ta. 🙂
ApreciazăApreciază
194.
noradamian | 10 mai 2009 la 16:15
dora, servus!
pe palierul asta avem diversitate, mai mult decat diferente si in niciun caz adversitate!
Cum eu sunt nepriceputa in descoperirea si selectarea pieselor muzicale potrivite, sunt de fiecare data luata prin surprindere si curioasa sa vad cu ce veniti voi!…Ca si versurile!… Şi,desigur, observatiile voastre( chiar si cand va tachinati… :))
😀
ApreciazăApreciază
195.
noradamian | 10 mai 2009 la 16:19
Te-nteleg, Dora, politicul oboseste mai ales acum si mai ales din pricina stilului autohton!
Asta o simt si eu desi din cand in cand mai scriu cate un microeseu!…
O simt si fini si tibi!
Mai rezistenti sunt, am impresia, luminita si skorpion( dintre cei care vin mai des pe aici).Nu mai reyistenti, mai imuni! 🙂
ApreciazăApreciază
196.
dora | 10 mai 2009 la 16:25
nora,
scuza-ma ca n-am intervenit mai hotarat si nu ti-am multumit cu cllaritate pentru sustinerea ta ,in timidele mele incercari de a sensibiliza resorturile pshihice ale eului nostru uman.Imi face impresia ca ,am fost perceputa doar ca admiratoare a necuvantatoarelor -ceea ce este adevarat -dar ,dincolo?S-a asternut amnezia si ceeace ar trebui sa ne reprezinte ca fiinte superioare a fost trecut la subsidiar(index) si ramanem mai departe expectativi si nu implicati in congenitalul expresiei noastre genetice.Sper sa ma intelegi!
ApreciazăApreciază
197.
dora | 10 mai 2009 la 16:39
nora,
nu esti nici tu desprinsa de realitate si cand intervii devii credibila.Ai tu,ca si mine,unda aceea de sensibilitate si romantism,devenit desuet in lumea noastra tehnolocizata si….categoric,nebuna,nebuna!
M-au uns la suflet interventiile tale la modestul meu ezpozeu de vineri.Sunt sensibila la temele de creatie si spiritualitate divina.Suntem,sau nu,creatii ale divinitatii?Nu recunosc nici o teorie care sa ma faca sa-mi reconsider credinta.Multi medici chirurgi,inainte de interventia lor,se roaga si invoca ajutorul divin.Oare de ce?
ApreciazăApreciază
198.
noradamian | 10 mai 2009 la 16:42
dora,
cine vrea sa para ca nu-ntelege, sau ca intelege rau, vrea deobicei, sa provoace! Nu vreau sa spun mai mult, decat, ca uneori chiar si asta are un rost, acela de a pune mai bine in evidenta partea buna, frumoasa, serioasa.
Asa cum te-am inteles eu in admirabila ta postare, te-au inteles toti, chiar daca au fost niste interventii cu scopul de a te(ne) deranja, probabil. Au reusit, dar… invers! 😆
ApreciazăApreciază
199.
dora | 10 mai 2009 la 16:48
In privinta muzicii:am o aplecare deosebita si ma incanta anumite ritmuri.Uneori se pare ca se contrazic unele componente de gen muzical,dar pentru mine conteaza efectul si ,masura in care imi patrunde in suflet si,ma transpune in ceeace ma face fericita.De asta imi place muzica propusa de fini si tibi.
ApreciazăApreciază
200.
dora | 10 mai 2009 la 16:53
nora,
sunt unii pusi mereu pe contra.Asta am inteles din putinile interventii ale unora care doreau sa contrazica.In general,portocalii nostri au o structura sufleteasca aparte si nu e de mirare ca ne-am cuplat pe aceleasi site.
ApreciazăApreciază
201.
noradamian | 10 mai 2009 la 16:56
dora,
in ce ma priveste as adauga ” si de skorpion si …dora!”.
Au mai postat piese faine si robin si luminita…
Si delicata maya!
Fini e, fara indoiala, autoritatea in materie.
😀
ApreciazăApreciază
202.
noradamian | 10 mai 2009 la 16:58
in general sunt sinceri si doritori ,nu de a face pe plac unor amici politici sau „sponsori”, ci de a vedea societatea asta mai normala, mai organizata, mai curata 😀
ApreciazăApreciază
203.
dora | 10 mai 2009 la 18:15
nu ma potdezice de iubirea mea pentru vivaldi
ApreciazăApreciază
204.
dora | 10 mai 2009 la 18:21
ApreciazăApreciază
205.
dora | 10 mai 2009 la 18:25
nora,
am pus o intrebare mai sus:este fini muziciana si se afla in tzara?
ApreciazăApreciază
206.
dora | 10 mai 2009 la 18:35
o piesa mai grea dar profunda!
ApreciazăApreciază
207.
dora | 10 mai 2009 la 18:37
ApreciazăApreciază
208.
orangeskorpion | 10 mai 2009 la 18:43
Povestea ochilor
A fost odata o femeie oarba care se ura pe ea insasi din
cauza ca era oarba. Ea ura pe toata lumea, cu exceptia
prietenului ei iubitor. El era intotdeauna gata sa o ajute.
Intr-o zi ea i-a spus lui:
„Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine.”
>
> Intr-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand
> bandajele au fost > luate jos, ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul
> ei.
>
> El a intrebat-o:
> „Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?”
>
> Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai
> vazand ochii
> lui inchisi a socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul ca
> trebuie sa
> se uite la ochii lui inchisi toata viata ei a facut-o sa-l
> refuze.
>
>
> Prietenul ei a plecat si a daua zi i-a scris o nota
> spunand:
> „Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca
> inainte sa fie ai tai,
> au fost ai mei!”
>
> Asa este si cu mintea omeneasca care lucreaza aproape
> intodeauna cand
> starea noastra se schimba. Numai cativa dintre noi ne
> reamintim cum
> viata noastra a fost inainte, si cine a fost alaturi de noi
> in cele
> mai dureroase situatii.
>
> Viata este un cadou!
>
> Astazi, inainte sa spui cuiva un cuvant rau, gandeste-te la
> cineva
> care nu poate sa vorbeasca.
>
> Inainte sa spui ca mancarea nu este gustoasa, gandeste-te
> la cineva
> care nu are ce sa manance.
>
> Inainte sa judeci sotul sau sotia, gandeste-te la cineva
> care plange
> la Dumnezeu pentru o companie.
>
> Astazi, inainte sa te plangi despre viata, gandeste-te la
> cineva care
> a plecat de tanar de pe acest pamant.
>
> Inainte sa te plangi de copii, gandeste-te la cineva care
> ar dori sa
>
> aiba copii.
>
> Inainte sa te plangi de cineva ca nu ti-a curatat casa sau
> nu a
> maturat-o, gandeste-te la oamenii care traiesc pe strada.
>
> Inainte sa te plangi de distanta parcursa cu masina,
> gandeste-te la
> cineva care merge pe jos aceeasi distanta.
>
> Si cand tu esti obosit si te plangi de serviciu,
> gandeste-te la
> someri, la cei care ar dori sa aibe un loc de munca..
>
> Inainte sa arati cu degetul si sa condamni pe cineva,
> adu-ti aminte ca
> nimeni dintre noi nu este perfect
ApreciazăApreciază
209.
dora | 10 mai 2009 la 18:46
O piesa de suflet
ApreciazăApreciază
210.
noradamian | 10 mai 2009 la 18:52
servus dora, skorpion!
Dora,
am ascultat vivaldi pus de tine si ma gandesc ca fiecare interpretare aduce ceva deosebit!Interpreta,de data asta, e de-adreptul inaripata!Excelenta interpretare!
Fini e muziciana, e si profeasoara de pian si e in tara.
Urmează sa ascultam si restul.
😀
ApreciazăApreciază
211.
noradamian | 10 mai 2009 la 18:54
skorpion,
tocmai voiam sa ma plang de oboseala!…
Superba interventia ta!
Nu sunt obosita… 😀
ApreciazăApreciază
212.
dora | 10 mai 2009 la 20:09
skorpion,
de ce trebuie sa ne reamintesti de limitele noastre umane?Cu ce devine lumea mai buna ,daca in schimbul vederii unuia,altul, este aruncat in intunericul vesnic?
ApreciazăApreciază
213.
noradamian | 10 mai 2009 la 20:30
dora,
era o metafora acolo! Presupun ca nu-si da nimeni vederea, dar exista oameni in stare sa se sacrifice…
ApreciazăApreciază
214.
dora | 10 mai 2009 la 22:15
nora,
desigur!Am inteles perfect sacrificiul celui care iubea cu adevarat.A vrut sa ramana alaturi de ea ,sa impartaseasca impreuna bucuriar.Este ceea ce spuneam eu referitor la daruire si iubire neconditionata.Chiar daca a cerut sa-si respecte promisiunea.
Ma duc la culcare,adica in scutece.azi mi-am obosit spatele.
Noapte buna!
ApreciazăApreciază
215.
noradamian | 10 mai 2009 la 22:19
dora,dear,
ziceam eu ca „nu, nu sunt obosita” dar cred ca si eu o sa fac acelasi lucru.
Noapte buna!
😀
ApreciazăApreciază
216.
fini | 10 mai 2009 la 22:35
Vâltava de la izvoare până la cataracte.
ApreciazăApreciază
217.
noradamian | 10 mai 2009 la 22:40
salut, fini!
frumos curge Vltava in muzica! 🙂
ApreciazăApreciază
218.
fini | 10 mai 2009 la 23:50
Nora dragă,
cer iertare, în seara asta am vorbit cu fiica mea pe săturate. Am întârziat. Am dispărut
😳 Mă duc să vă citesc.
„Vâltava” e prima piesă simfonică pe care am priceput-o. E şi uşor, pentru că se desfăşoară după un program. E descriptivă.
ApreciazăApreciază
219.
fini | 10 mai 2009 la 23:57
Skorpi,
„Povestea ochilor” are partea ei de frumuseţe şi partea ei de urâţenie. Sfaturile prind bine întotdeauna.
ApreciazăApreciază
220.
luminita | 11 mai 2009 la 00:41
Pentru prietenele si prietenii de aici si pentru ghezuroiul de blog Tibi,
The Beatles :
Macar ultimul link daca o sa-l accesati ….o sa fiu fericita.
O noapte buna , dragilor !
ApreciazăApreciază
221.
luminita | 11 mai 2009 la 00:46
…..inca una si ma duc :
ApreciazăApreciază
222.
luminita | 11 mai 2009 la 01:00
si un Noapte Buna spus intr-un mod mai….zgomotos pt urechile finutzei :
ApreciazăApreciază
223.
tibi | 11 mai 2009 la 01:51
luminita
ca un veritabil ‘ghezuroi ‘ ce sint, 🙂 era firesc sa ‘vad’! „imagine’ pentru care nu am ‘cuvinte potrivite’ , bineintzeles ca si miine ‘e o zi’ daca avem suficient ‘voltaj’ la activ, nu bag in seama ‘am fost un fraier’ 🙂 si retzin ‘noapte buna’.
Gradina asta devine un veritabil ‘ateneu’. 🙂
ApreciazăApreciază
224.
luminita | 11 mai 2009 la 10:22
Eeeeeeiiiiiii !
se pare ca numai eu si tibi suntem ghezuroi melomani pe-aici .
si nici macar nu v-ati trezit !!!???!!!!
Desteptarea !!!!!!!
ApreciazăApreciază
225.
luminita | 11 mai 2009 la 10:25
Si pentru finutza ,
dedicatie speciala :
ApreciazăApreciază
226.
fini | 11 mai 2009 la 15:54
Ina,
îmi este jenă, dar abia acum ţi-am citit postările 191 şi 192, sper să mă ierţi. Îmi pare rău că ieri te-am dezamăgit nerăspunzându-ţi. Am fost plecată.
Poate nu-i târziu nici acum. Îmi cade greu când văd că vrei o comunicare directă şi parcă ai reţineri sau te sfieşti.
Da am studii muzicale. Muzica pentru mine este o pasiune şi implicit o profesie. Sunt de dincolo de munţi şi trăiec în inima Olteniei.
Vorbeşti la un moment dat despre contrazicerea unor componente muzicale. Au fost perioade, ca de exemplu în Preclasicism, când caracteristica pricipală a discursului muzical a fost expunerea de teme contrastante. Muzica lui Bach şi Handel, ca să-i numesc pe cei mai cunoscuţi.
Ai avut un expozeu atât de „modest”(te citez) încât toţi Grădinarii ne-am încolonat şi am urcat Mounth-ele. Din căte îmi aduc aminte au fost mulţi participanţi. Tema a fost incitantă şi tu ai avut grijă s-o îmbraci ca de ieşit pe Corso.
Intervenţiile mele sunt de obicei scurte. Eu nu mânui condeiul cum cânt cu higheghea sau ghirozana.
Te simt puţin nemulţumită. Cred din cauza intervenţiilor lui UTS. Părerea mea e că de data asta el a fost sarea şi piperul. Ia gândeşte-te la temele contrastante. Dacă dansam la fel toţi, ne însiropam. El a mai rupt ritmul. De câteva ori chiar mi-a plăcut. Sunt departe de a fi fan UTS, dar ce scrie merită citit.
Nu eşti prima care-mi reproşează că vin rar pe Mounth. Politica asta mă scârbeşte în aşa hal, încât nu mai sunt în stare să scriu decât propoziţii, ori eu am pretenţii ceva mai mari de la mine.
Vă citesc cu drag.
ApreciazăApreciază
227.
fini | 11 mai 2009 la 16:03
Luminoaso,
cu Văru Săndel ţi-ai spălat păcatele! Mulţumesc mult.
ApreciazăApreciază
228.
Romanian catshow « Gradina de hartie | 15 mai 2009 la 17:01
[…] … Şi o trimitere la alte locuri şi alte timpuri. […]
ApreciazăApreciază