Calendarul de sub zugrăveală
15 mai 2009 at 19:57 noradamian 84 comentarii
Aflăm de la Agenţia de Mediu că ne aflăm într-o perioadă în care, conform calendarului, se organizează o mulţime de evenimente, de sărbătoriri ale celor mai semnificative aspecte privind natura şi mediul în care trăim.Mă întreb, normal, în ce poate consta importanţa pentru fiecare din noi a acestor acţiuni, gândul ducându-mă involuntar, la gongoricele sărbători antedecembriste în care mizeria, urâtul, minciuna erau ascunse sub fardurile de un roşu aprins cu care ştăbimea feştelea obrajii pământii ai vremii. Dar să revenim la realitatea zilei. Adică a calendarului sărbătorilor mediului.
10 Mai, Ziua Arborilor şi a Păsărilor.
Frumos! Cele mai potrivite locuri de sărbătorire a acestor comori naturale, ar fi de bună seamă, acasă la cei ce le preţuiesc. Adică la reşedinţele aerisite, cuibărite-n locuri ozonate prin pădurile patriei care mai sunt, departe de foiala plebei. Să recunoaştem că n-au tăiat de pomană copacii de acolo. Numai să se afle-n treabă. Sau ca să-şi facă lemne de foc! Mândre vile stau dovadă, azi şi peste ani. Dacă până şi-ntr-o pădure de poveste din marginea Sibiului, de exemplu, un om cu iniţiativă se străduiește să înghesuie un cartier de blocuri…
15 Mai-Ziua Internaţională de Acţiune pentru Climă.
O fi având şi Agenţia planurile ei pentru a îmbunătăţi clima. Ce, le ştim noi pe toate?
22 Mai ziua Internaţională a Biodiversităţii.
Câini, pisici, şobolani, ohoho, şi mai sunt, nu stăm rău!
24 Mai Ziua Europeană a Parcurilor.
De ce nu şi a gunoaielor? A căutătorilor prin gunoaie? A maidanelor? Nu dăm peste astea zilnic, mai peste tot?
5 Iunie, Ziua Mediului.
Te pomeneşti că asta e Ziua Z! a emisiilor de noxe… de acid… a cianurilor sans frontieres! Pentru cine o fi sărbătoarea? Pentru Copşa Mică? Sau Zlatna?
O zi perfectă de sărbătorit la iarbă verde… Numai că nici nu ştii unde e mai frumos: La Ciudanoviţa? La Roşia Montană?…
8 Iunie, Ziua Mondială a Oceanelor.
Aici n-avem ce comenta. Mai bine sărbătorim oceanele de aiurea decât bălţile noastre.
17 Iunie, Ziua Mondială pentru Combaterea Deşertificării.
Probabil în onoarea acestei sărbători ICCJ, aflăm, îl scoate de sub acuzare pe fostul protector de păduri, Ion Dumitru de Romsilva. Un gest de omenie, să recunoaştem, de clemenţă exemplară şi respect, de urmat, pentru toţi ceilalţi jack-spintecători ai codrilor.
11 Iulie, Ziua Mondială a Populaţiei.
Aici e cel mai greu: pe cine să sărbătorim? Păi să socotim, în fapte şi cifre: pe cei nenăscuţi, pe cei ce şi-au luat lumea-ncap, pe cei ce vor să şi-o ia…
Entry filed under: 7301634. Tags: cianuri, gunoaie, iarbă verde, jack-spintecătorii pădurilor, parcuri, reşedinţe, sărbătorile mediului.
84 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
tibi | 15 mai 2009 la 20:04
servus
TUTUROR
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 15 mai 2009 la 20:10
tibi, servus!
😀
ApreciazăApreciază
3.
tibi | 15 mai 2009 la 20:14
nora
Chiar asa : cum sa le stim noi pe toate ? 🙄
Stiu ecologistii lu’ ‘ecologisticus’ – am uitat cum il cheama pe tipul ala tinerel care se contrazicea cu domnul Plesu in privintza lui Marx – mai bine ! ce si cum ! 😀
„15 Mai-Ziua Internaţională de Acţiune pentru Climă” WAW !!!
Am inceput sa ma precipit si sa transpir de ingrijoprare !!! 😀
Ce-oi mai putea face EU, in scurtul ragaz care a mai ramas din aceasta mirifica zi ??? pentru aceasta nobila cauza ???
ps. bine ca ai gasit ‘mitzele’ ! Ai trudit ceva pina le-ai domesticit ! 🙂
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 15 mai 2009 la 20:22
tibi,
am citit ultimele voastre comentarii dincolo! Am râs cu „triluri” vorba lui fini! Ce de-a-mai zăpăceala, alergătura după mâţe, motani… Schimbări pe care nu le-am prevăzut de parca tot neamul pisicesc s-a pornit sa-si apere ocelotul 😆
ApreciazăApreciază
5.
orangeskorpion | 15 mai 2009 la 20:41
salve, Nora & co….
vad ca o tinem din sarbatoare in sarbatoare…poate nu este rea ideea de a constientiza omenirea ca trebe sa aiba grija de natura, de paduri, de intregul glob pamintesc……
Tu te intrebi: „Pentru cine o fi sărbătoarea? Pentru Copşa Mică? Sau Zlatna?”,
dar la Bucuresti nu te-ai gindit???
stii ca bucurestiul este cea mai poluata capitala europeana?
este o poluare incredibila,
iar vara in iulie daca pleci cu masina de undeva de la herastrau si te duci glont in piata romana, coborind din masina te plezneste un aer de nu stiu cite ori mai poluat decit locul de unde pornisesi cu citeva minute in urma…
se simte asta cu „nasul liber”……
tot asa orice oras german este de 1000 de ori mai respirabil decit bucurestiul…
si edilii ce fac?
in 20 de ani de la faimoasa zi decembrie 1989 au defrisat cam 50% din spatiile verzi ale hidei capitale si inca nu s-au potolit …..mai vor….javrele naibii… sa construiasca custi din beton si sticla….
ApreciazăApreciază
6.
orangeskorpion | 15 mai 2009 la 20:49
nora,
imi retrag ambasadele, adica pisicile, ca vad ca ai reusit sa le aduni pe cele 9874 pisici zburatacite in haurile internetului…
esti o forta, ca ai reusit sa le domesticesti…
🙂
ApreciazăApreciază
7.
tibi | 15 mai 2009 la 21:12
skorpion
servus
Sigur ca ai dreptate, sigur ca Bucurestiul a devenit un maidan irespirabil, sigur ca noi totzi ar trebui sa facem cite ceva pentru remedierea aceste nefericite situatzii, incepind cu edilii.
Dar, ca totusi exista SI un motiv de respingere a festivismului evocat de nora, decretarea unei anume zi, pentru indiferent ce cauza, nu este decit un balon de sapun pretentzios si atita tot.
Avem 1 Mai; s-a ameliorat conditzia muncitorului ?
Avem 8 Martie; s-a ameliorat conditzia femeiii ?
Avem 1 Iunie; s-a amelorat conditzia copiluilui ?
Putem evoca si alte zile dedicate indiferent cui.
Constientizam oare pe cineva ?
Si daca DA, cum ?
Poate ca DA ! Eu cred ca INSUFICIENT.
ApreciazăApreciază
8.
fini | 15 mai 2009 la 21:25
Salut, salut,
am ajuns şi eu, oameni buni.
Nora ne arată calendarul Agenţiei de Mediu. Datele şi „sărbătoririle” parcă sunt aruncate cu lopata. Nici măcar nu le pasă.
ApreciazăApreciază
9.
noradamian | 15 mai 2009 la 21:27
Skorpion,
salut!
Ar fi enorm de multe de spus! In principiu e bine sa fie constientizat tot omul conform cu calendarul oficial… Dar omul vede dincolo de sărbătoriri si vorbe goale realitatea hâdă a defrisărilor din care s-au facut averi uriase, a finantarilor de proiecte unde OLAF descopera fraudele mai-marilor si din cauza asta e posibil sa ne taie UE fondurile si sa suferim toti!!!
ApreciazăApreciază
10.
orangeskorpion | 15 mai 2009 la 21:27
tibi,
daca nu ar fi scris nora, habar nu aveam ca exista atitea festivitati….
dar ce mai stiu eu? ca tarile occidentale chiar respecta natura,
respecta istoria,
vezi in bucuresti cum dispar sub ochii cladiri foarte frumoase, vechi, parasite sau aflate in litigiu…
este o adevarata tragedie a acestor case care au supravietuit razboiului mondial,
au supravietuit comunismului
si dispar pur si simplu de pe suprafata pamintului…in perioada postdecembrista…
si nimeni nu misca un deget….
cunosc case pe kisellef, pe la piata matache si lascar catargiu,
case pe care le vazusem intregi, acum fie au disparut, fie sint atit de degradate, incit este pericol sa treci pe linga ele..
neantul le cheama cu bratele deschise…
oamenii sint de vina!
ApreciazăApreciază
11.
noradamian | 15 mai 2009 la 21:28
tibi,
ai dus demonstratia si in alte locuri! Exact! Obisnuinta de a ascunde sub festivism incompetenta, indiferenta,mânăriile!…
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 15 mai 2009 la 21:31
fini,
un loc caldicel si cu multe „posibilitati”. Nu contest ca sia colo sunt oameni care pot face ceva bun! Dar fac parte dintr-un sistem, au niste sefi si niste reguli nescrise…Plus vechile obisnuinte…
ApreciazăApreciază
13.
noradamian | 15 mai 2009 la 21:35
skorpion,
cred ca mai sunt si altele! Parca retin si „ziua soarelui”!
Incarcat calendarul, munca multa! Activitati peste activitati Dupa cate activitati se fac am rămas cel mai dinamic si mai activ popor!
ApreciazăApreciază
14.
fini | 15 mai 2009 la 21:37
Nora, ai avut o temă formidabil de bine documentată pe Mounth Thor. Cred că s-a întâmplat mai în iarnă. Ai făcut referire la situaţia de la Copşa Mică. Atunci s-a mai discutat şi despre Zlatna, Ciudanoviţa şi Roşia Montană.
Discuţiile au fost destul de aprinse. Am rămas cu un gust amar. Îmi amintesc expresii suburbane folosite în dialog, o poluare verbală la o temă despre poluare.
Ce să mai spun când în discuţie a intervenit o persoană competentă, cum s-a autodefinit, şi ne-a persiflat spunând că nu există în aceste zone poluare care să îngrijoreze.
Nu ştim ce vrem. Suntem indolenţi faţă de propria sănătate şi faţă de propria viaţă.
ApreciazăApreciază
15.
fini | 15 mai 2009 la 21:39
Văd că există şi Ziua păsărilor. În România au dispărut zeci de specii de păsări din cauza poluării.
ApreciazăApreciază
16.
orangeskorpion | 15 mai 2009 la 21:40
eu inteleg ca zilele astea de sarbatoare sint si in calendarul european, nu-i asa???
ca noi nu facem nimic… asta-i alta mincare de peste….
mi-aduc aminte ca in adolescenta, orasul meu fiind inundat zdravan, am spalat conserve la o fabrica, am curatat scule, rulmenti la alta fabrica, mergeam cu placere la asa zisa munca patriotica…..
am plantat pomi ……
astazi este rushinos sa faci munca voluntara, desi in Occident exista un cult al acestei munci si chiar da bine in c.v. sa fi fost voluntar chiar si un an de zile….
la noi chestia asta miroase a bolsevism, desi eu nu as spune ca este asa..
🙂
ApreciazăApreciază
17.
noradamian | 15 mai 2009 la 21:42
fini,
am retinut zilele trecute de prin presa ca presedintele e suparat rau pe comisarul de mediu si vrea sa-l puna pe liber! Despre el era vorba in postarea aceea, despre Silvian Ionescu si o emisiune despre Copsa Mica in care lua partea poluatorilor si se apăra cu legea! O lege care-i servea de minune interesele lui si ale comisarilor de la agentiile din teritoriu. Sunt curioasa daca va fi tinut pe post…
ApreciazăApreciază
18.
orangeskorpion | 15 mai 2009 la 21:43
eu aflasem ca basescu este suparat nu numai pe silvian ionescu, ci si pe sulfina barbu, ceva cu o firma de-a lor…nu stiu ce gainarii au facut…
sa vedem, sa vedem,
vor zbura din PDL?
ApreciazăApreciază
19.
noradamian | 15 mai 2009 la 21:46
skorpion,
una e sa sarbatoresti parcurile intr-o tara in care sunt „venerate”, ca si padurile, ca si pomii, pasarile etc. si cu totul altceva inseamna sarbatorirea de la noi. E un contrast urias! Nu numai de cum arata mediul pe care-l apara cei de aici, dar, mai ales, de atitudinea lor obisnuita, de zi cu zi in toate chestiunile ce tin de mediu, de poluare, de protejarea a ce-i viu!…De dublul limbaj!
ApreciazăApreciază
20.
tibi | 15 mai 2009 la 21:49
skorpion
Daca nu citeam postarea doamnei nora, nici eu nu as fi stiut ca astazi este ziua dedicata nu stiu carei actiuni goale de contzinut; si stii de ce ?
Pentru ca eu cred cu tarie, ca asta NU e treaba mea, nici a ta, nici a altora.
Asta e treaba celor pe care ii alegem, TOCMAI ca sa rezolve astfel de probleme.
Ceea ce trebuie sa fac eu, tu, altzii, este sa imi fac treaba cit pot eu de bine in domeniul meu de activitate, sa imi platesc onest impozitele si sa VOTEZ !!!
Dar, dupa ce deleg pe aceasta cale, puterea mea, celor pe care ii aleg, e treaba LOR sa faca ceea ce trebuie; eu ma simt indreptatzit sa ma derobez de acest soi de actziune.
Pretind ca dupa ce fac ceea ce fac – bine – in domeniul meu de activitate, cind ajung acasa, ori sa ma destind in sinul familiei, ori daca am chef, sa socializez, inclusiv daca vreau, pe un blog.
ps OOOOOOOFFFF 🙂 si ziceam ca nu mai postez pareri politiceeeee 🙂
ApreciazăApreciază
21.
noradamian | 15 mai 2009 la 21:50
Păi fac echipa in afaceri, conflict de interese clar, nerusinare, cum s-ar spune!
ApreciazăApreciază
22.
orangeskorpion | 15 mai 2009 la 21:51
99% de acord cu tine, tibi
🙂
ApreciazăApreciază
23.
noradamian | 15 mai 2009 la 21:52
tibi,
până la urma tot ce spunem in materie de ce se-ntampla prin societatea noastra are si conotatie politica Nu-i placut, dar trebuie sa vorbim. Sa ne ne spunem oful!!!! 😀
ApreciazăApreciază
24.
tibi | 15 mai 2009 la 21:55
servus fini
Acum, parca te vad ca spui : skorpion in sus, skorpion in jos … 🙂 🙂 🙂
ps. scorpion, pliiiiz NU te supala 🙂 e vorba de-a doamnei fini, pe care mi-o cam adreseaza mie 🙂 !
ApreciazăApreciază
25.
orangeskorpion | 15 mai 2009 la 21:58
aha,
nu ma „supal”
🙂
ApreciazăApreciază
26.
fini | 15 mai 2009 la 22:09
Zilele acestea mi-a parvenit o culegere de poezii din lirica germană. Este deosebită. Citindu-le am constatat că unele poezii îmi sunt cunoscute pentru că sunt cântate. Întâlneşti o îmbinare desăvârşită între vers şi muzică.
ApreciazăApreciază
27.
fini | 15 mai 2009 la 22:11
ApreciazăApreciază
28.
fini | 15 mai 2009 la 22:13
ApreciazăApreciază
29.
noradamian | 15 mai 2009 la 22:13
fini,
parcuri, iarba, animale,pasari! Muzica. Armonie. Mediu sanatos si protejat.
😀
ApreciazăApreciază
30.
orangeskorpion | 15 mai 2009 la 22:15
fini, fini….
m-ai azvirlit iarasi la scoala germana…
uitasem cintecelul…..
danke!
ApreciazăApreciază
31.
noradamian | 15 mai 2009 la 22:15
fini,
vad ca platforma face figuri! Poate-si revine! Sper…
ApreciazăApreciază
32.
fini | 15 mai 2009 la 22:23
„Under der Linden ” este scrisă de minnesangerul Walter von der Wolgelweide
Im Wunderschonen Monat Mai versurile aparţin poetului Heinrich Heine
Rău o păţesc cu platforma!
ApreciazăApreciază
33.
fini | 15 mai 2009 la 22:28
A fost o încântare să citesc poezie germană. Am goluri serioase şi e păcat.
ApreciazăApreciază
34.
fini | 15 mai 2009 la 22:32
Uite că azi nu merge treaba.
Skorpi, nu-i aşa că ai câtat cântecelul? Parcă am văzut că a apărut „Im vunderschonen Monat Mai”. Apare, dispare. Na asta-i!
ApreciazăApreciază
35.
fini | 15 mai 2009 la 22:36
erată: Walter von der Wogelweide
ApreciazăApreciază
36.
noradamian | 15 mai 2009 la 22:36
uite ca s-a-ndurat si a lasat si „Under der linden”
Sehr schon!
😀
ApreciazăApreciază
37.
noradamian | 15 mai 2009 la 22:38
fini, skorpion,
ma gandesc, ascultand piesele de mai sus, la peisajele cu burguri germane de pe blogul Hultanului!
Armonii perfecte intre opera omului si a naturii! 😀
ApreciazăApreciază
38.
fini | 15 mai 2009 la 22:46
„Under der Linden” este poezie scrisă şi cântată în jurul anului 1200
ApreciazăApreciază
39.
orangeskorpion | 15 mai 2009 la 22:48
fini,
cred ca cunosti si cintecul acesta…voiam sa-l gasesc pe youtube dar ….sorry,
lieber Frühling, komm doch wieder,
lieber Frühling, komm doch bald,
bring uns Blumen, Laub und Lieder,
…………….
cunosti melodia la cintecelul asta????
ApreciazăApreciază
40.
tibi | 15 mai 2009 la 22:50
nora
sigur ca trebuie sa ne spunem ‘ooooffff-ul’ 🙂
Uite, acum, eu cred ca trebuie sa spun cam asa : fini in sus, fini in jos.
fini
ma auzi ??? 🙂
ApreciazăApreciază
41.
fini | 15 mai 2009 la 22:50
Nora,
am încercat în câteva rânduri să postez şi muzica potrivită sub pozele Hultanului.
ApreciazăApreciază
42.
fini | 15 mai 2009 la 22:50
Tibi,
Te mai văd, te mai auuuuud!
Un servus mic.
ApreciazăApreciază
43.
fini | 15 mai 2009 la 22:57
Skorpi,
nu cunosc versurile, poate melodia o ştiu. Încearcă poate o găseşti. Printre poezii mai sunt vreo doua cu primăvara. Hai că una o stii: Alle voglein sind schon da
Alle voglei, alle
ApreciazăApreciază
44.
orangeskorpion | 15 mai 2009 la 23:00
ceva ce-mi place de cind l-am descoperit…
carmina burana…
O fortuna
ApreciazăApreciază
45.
noradamian | 15 mai 2009 la 23:00
Mai greu, dar ne auzim,
fini, skorpion, tibi!
😆
ApreciazăApreciază
46.
noradamian | 15 mai 2009 la 23:01
Carmina Burana
Pasionat, majestuos…Frumos! 🙂
ApreciazăApreciază
47.
robin | 15 mai 2009 la 23:01
Se pare ca pina la urma motanul portocaliu si-a facut de cap in gradina. Mii de scuze! 😦
ApreciazăApreciază
48.
orangeskorpion | 15 mai 2009 la 23:02
fini & co
alle vögel sind schon da
sper ca nu se supara nimeni….ca punem cintecele din astea…nemtesti…
ApreciazăApreciază
49.
noradamian | 15 mai 2009 la 23:03
robin,
asa am dedus si eu!
Am si scris pe undeva, dar in harababura pe care a facut-o animalul portocaliu, n-as putea spune pe unde e comentul!
N-as fi banuit 😆
ApreciazăApreciază
50.
noradamian | 15 mai 2009 la 23:05
robin,
nu ne-am mirat noi zilele trecute de unele coincidente?? 😆
ApreciazăApreciază
51.
tibi | 15 mai 2009 la 23:05
TKS fini, TKS
ApreciazăApreciază
52.
noradamian | 15 mai 2009 la 23:07
Nu skorpion,cine sa se supere?
Doar sarbatorim mediul si pe cei ce-l respecta, mai-nainte de a-l sarbatori!
😀
ApreciazăApreciază
53.
tibi | 15 mai 2009 la 23:08
noapte buna
TUTUROR
ApreciazăApreciază
54.
orangeskorpion | 15 mai 2009 la 23:09
fini,
ai deschis sacul amintirilor:
fuchs, du hast die Gans gestohlen (vulpe, mi-ai furat o gisca)…
alle meine Entchen schwimmen auf dem See..
(toate ratustele mele inoata pe lac)
gata ma opresc aici!
🙂
ApreciazăApreciază
55.
fini | 15 mai 2009 la 23:12
Skorpi,
Karmina Burana impresionează. În studenţie am auzit-o prima dată.
Şi mie îmi place. Am avut o perioadă când ascultam numai Carmina, aproape peste limitele suportabilului. Am făcut rost de placile cu text şi cântam împreună cu ei.
Cântecelul „Alle vogln sin schon da” a fost printre primele care le-au ştiut copii mei.
ApreciazăApreciază
56.
fini | 15 mai 2009 la 23:15
Servus Tibi, pa Tibi 😆 🙄
ApreciazăApreciază
57.
orangeskorpion | 15 mai 2009 la 23:17
mersi, fini, pentru cintecele readuse la suprafata…
nici nu mai tineam minte, ca stiam atitea cintecele…
auf wiedersehen,
widiralla, widiralla, widirallala…
🙂
ApreciazăApreciază
58.
fini | 15 mai 2009 la 23:18
Skorpi,
tu eşti specialistul numărul 1 la deschis sacul cu amintiri drăgălaşe.
Eu am avut copii la grădiniţa germană, aşa că ce nu am ştiut înainte am învăţat cu ei.
ApreciazăApreciază
59.
fini | 15 mai 2009 la 23:20
Gute Nacht Skorpi!
Mâine urmează altele mai de adulţi.
ApreciazăApreciază
60.
orangeskorpion | 15 mai 2009 la 23:22
in timp ce tu scriai „miine urmeaza altele mai de adulti” gindeam in sinea mea:
am cam dat in mintea copiilor
🙂
pe miine!
ApreciazăApreciază
61.
noradamian | 15 mai 2009 la 23:24
fini, skorpion, robin, tibi,
somn usor
😀
ApreciazăApreciază
62.
fini | 15 mai 2009 la 23:30
Vise frumoase Nora!
ApreciazăApreciază
63.
Riddick | 16 mai 2009 la 10:57
S-a reluat campania de P.R. – public relations – pentru Rosia Montana, mai timid, ce-i drept, pentru inceput.
ApreciazăApreciază
64.
tibi | 16 mai 2009 la 11:44
ziua buna
TUTUROR
Daca tot este vorba despre calendar, evenimente si alte experimente, iata cam ce se poate serba, comemora, etcetera, astazi :
http://ro.wikipedia.org/wiki/16_mai
🙂
ApreciazăApreciază
65.
tibi | 16 mai 2009 la 11:49
Janet Jackson „Love Will Never Do Without You” (Official)
ApreciazăApreciază
66.
tibi | 16 mai 2009 la 11:51
Laura Pausini-Strani Amori
ApreciazăApreciază
67.
tibi | 16 mai 2009 la 11:56
skorpion
JE T’AIME – LARA FABIAN LIVE ” NUE -2002 ”
ApreciazăApreciază
68.
orangeskorpion | 16 mai 2009 la 12:02
neata, tibi & co
danke!
aseara am ascultat cintecul Larei Fabian de vreo 2 ori si l-am si postat la thor…
🙂
este un cintec frumos si vad ca face si ravagii prin „ioropa”…..
dar de frumos, este frumos
ApreciazăApreciază
69.
tibi | 16 mai 2009 la 12:08
skorpion
cu placere; sint citeva zeci de variante ale acestei melodii cu lara fabian; ASTA e cea care ma lasa pe mine uluit; nu interpretarea conteaza aici; ceea ce conteaza este formidabila legatura dintre public si artist; am mai spus : exact ASTA denumesc eu ‘act artistic autentic’.
ApreciazăApreciază
70.
orangeskorpion | 16 mai 2009 la 12:51
tibi,
69
ai dreptate, versiunea asta a larei fabian este cea mai reusita,
am ascultat si alte versiuni, dar nu asa stralucite ca asta
implicarea publicului este dementiala si rezultatul fantastic
🙂
ApreciazăApreciază
71.
tibi | 16 mai 2009 la 13:42
skorpion
nu se pune problema cine are dreptate aici; pur sai simplu, aici coincidem la gustul muzical; am mai remarcat si la alte piese muzicale aceeasi compatibilitate. Bon.
Vad ca lumea e plecata care-te-miri-pe-unde-si-de-ce 😀 !
Plec si eu la o terasa … Vb. mai pe seara …
ApreciazăApreciază
72.
noradamian | 16 mai 2009 la 14:00
Guten Tag meine Damen und Herren !
😀
ApreciazăApreciază
73.
noradamian | 16 mai 2009 la 14:01
Riddick,
am simtit si eu ca incearca iar sa intre pe filon, „timizi” băietii, intr-adevar( de-asta nu-l am bine eu pe berceanu, fiindca-i prea timid :))
Asteptam pasul urmator, sa vedem daca-l fac
ApreciazăApreciază
74.
noradamian | 16 mai 2009 la 14:09
tibi,
TKS pentru adresa din wikipedia! N-o accesasem pana acum. Sunt chestii interesante acolo pe care n-ai cum le afla, (unele, cel putin) din alta parte.
Faine piesele muzicale!
Mai ales acelea care reusesc sa implice publicul la o cota inalta ca in cazul Larei Fabian
ApreciazăApreciază
75.
fini | 16 mai 2009 la 22:02
„Floare de răsură” versuri: J.W. v Goethe
ApreciazăApreciază
76.
fini | 16 mai 2009 la 22:05
„PRIMA ÎNTÂLNIRE” muzica Robert Schumann
ApreciazăApreciază
77.
noradamian | 16 mai 2009 la 22:06
Danke, fini!
O premiera pentru mine( de altfel nu-i singura! :))
In plus imi plac versurile lui Goethe.
ApreciazăApreciază
78.
fini | 16 mai 2009 la 22:09
„CÂNTEC DE LEAGĂN” muzica Johannes Brahms
ApreciazăApreciază
79.
noradamian | 16 mai 2009 la 23:11
fini,
linistitoare si luminoase piese!
Minunate voci!
Mai ales duetul pe muyica lui Brahms 😀
ApreciazăApreciază
80.
luminita | 17 mai 2009 la 00:02
din categoria „va mai amintiti melodia ?” :
ApreciazăApreciază
81.
fini | 17 mai 2009 la 00:08
Luminoaso unde ai fost ieri?
Mă duc să văd ce ai postat.
ApreciazăApreciază
82.
fini | 17 mai 2009 la 00:15
Aproape am uitat-o, deşi o fredonam la vremea ei. Mulţumesc.
ApreciazăApreciază
83.
fini | 17 mai 2009 la 00:18
Luminoaso,
observ că noi două facem de o vreme încoace Miezonoptica împreună.
ApreciazăApreciază
84.
noradamian | 17 mai 2009 la 00:22
Si cu mine, fini! Uite chiar ascultam ultima piesa
😀
Somn usor!
Vise placute!
😆
ApreciazăApreciază