Unde suntem?

2 iunie 2009 at 22:23 39 comentarii

„Trebuie să ştie de unde poate să le vină binele, să se orienteze de mici”… Mi-a rămas vie-n minte fraza asta rostită de Melania, demult, în cancelaria şcolii, cu dorinţa de a mă lămuri ce ar trebui să facă o mamă pentru viitorul luminos al copiilor ei! Cum să le inducă odraslelor de la vârstă fragedă un model de conduită specific vremii de sub dictatură, pentru a le pregăti un destin lipsit de griji… E ceva greşit în asta? Colega mea voia să-mi fie de ajutor, fără-ndoială. Ca soţie de demnitar comunist ştia perfect cum se ajunge la peştişorul de aur! Mă aprecia, dar nu uita să-mi spună că defectul meu era că nu ştiu să valorific oportunităţile. Că-n felul ăsta mă marginalizez, deşi aş fi putut ajunge departe. (Chestia cu incapacitatea mea de a valorifica oportunităţile aveam s-o mai aud şi după revoluţie! Numai că atunci am avut, cel puţin, satisfacţia de a explica odată, în plină şedinţă, cu ocazia reuşitei unui proiect pe care-l coordonasem, ce problemă am eu cu un anumit fel de oportunităţi, acelea care trasează drumul tunarilor autohtoni de zeci de ani. Dar asta e altă poveste). Melania continuase să-mi arate că mă apreciază deşi mă considera încăpăţânată (mi-o spusese în față) si retrogradă (asta bănuiam că gândeşte despre mine). N-am făcut nimic nici ca să-i îmbunătăţesc părerea despre mine şi nici ca să micşorez distanţa între noi. O distanţare care a crescut, a fracturat şi a aruncat în lehamite întreaga societate românească. De o parte, cei care ştiau „de unde le vine binele” şi cum să-l obţină, apoi cei care, fie n-au ştiut, fie n-au avut parte de oportunităţi, fie că s-au păcălit. În fine, în partea opusă, aceia, puţini care, pur şi simplu, cu bună ştiinţă, le-au refuzat. Cum dragostea de „peştişorul de aur” se dovedeşte pe zi ce trece, mai importantă decât orice alte dorinţe, nevoi, sentimente, priorităţi, responsabilităţi, mai toată societatea pare să opteze, cu inconştienţă şi orbire, pentru propria surpare în iraţional şi iremediabila acceptare a jugului acelui hidos şi înrobitor „bine”.
– Ţii post? În fața mea, Melania!…Ce surpriză! Ne întâlnisem întâmplător la Carrefour, cu cîteva zile înainte de Paşti.
–  Nuu, nu țin.  Am dat din umeri şi am schimbat subiectul ceea ce o făcu să se încrunte dezaprobatoare. Arăta neschimbată (nu ne văzusem de câţiva ani). Ştiam că, preocupată de  rânduielile bisericeşti, ţine cu sfinţenie sărbătorile şi se spovedeşte cu regularitate. Nu pot decât să apreciez un asemenea comportament creştinesc. Fără să vreau, însă, îmi apăruse în faţă Melania cea plină de respect faţă de secretarul general, plină de zel față de partid, Melania care nu uita să sancţioneze aspru absenţii de la şedinţe şi pe cei care nu se achitau de „sarcini”.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , , .

O scurtă relatare a unui prea scurt popas, în lumea romantismului Alegeri pentru patron?…Care patron?

39 comentarii Add your own

  • 1. orangeskorpion  |  3 iunie 2009 la 07:27

    ancora,

    sper sa revin diseara…

    fini, cintecul edith piaf, je ne regrette rien, ma convinge de fiecare data sa nu regret nimic din viata mea…
    🙂

    Apreciază

  • 2. Elena Agachi  |  3 iunie 2009 la 07:30

    Da, stiu despre ce vorbiti… neputinta e A NOASTRA, nu a lor… aveam un coleg la facultate, era mare fan Ceausescu, avea, in camera lui, portretul tovarsului, in dimensiuni mari, pe perete si o harta politica a Romaniei. Era nus ce scula, cum se zice, pe la partid. O data ne-a invitat le el. Tinea mortis sa intram acolo. Mi s-a facut frica asa cum numai in prezenta Raului ti se face. Ciudat, intotdeauna memoria face selectia necesara si lucrurile marunte le da la o parte. Pe acela insa nu-l pot uita sau poate ca nu pot uita sentimentul de groaza care m-a cuprins, intrand in „sanctuarul” lui. E stranie apropierea de „tovarsi”, oricare ar fi ei, din oricare partid ar fi, sub orice sigla ar fi. Au un MIROS altfel, ti se face groaza numai gandintu-te. Ii vezi inrobiti la a accede si te miri de unde atata incrancenare. O graba violenta de a-si lua o revansa tarzie.
    Eram imediat dupa 89 si cascam ochii la ce intampla… Ii vedeam stransi ciorchine unul de altul, facandu-si de lucru pe la prefectura… Osiciorul usor plin de bale al celor care tocmai a trebuit sa plece inca mirosea puternic. Se agatau unii de altii si cu totii de singurul os ramas…poate… poate…
    Cu sentimentul asta ma uit la campaniile electorale. Sunt sceptica, dar nu are importanta! Intr-un fel o invidiez pe Melania: macar ei i-a ramas Credinta, sau, ma rog, poate ceea ce crede ea ca ar fi credinta. Mie nu mi-a ramas, dupa Potop, decat un gust amar si o totala lipsa de credinta in politica lor…

    Apreciază

  • 3. fini  |  3 iunie 2009 la 08:47

    Salut Grădina! O zi bună vă doresc!

    Apreciază

  • 4. fini  |  3 iunie 2009 la 08:52

    Nora,

    credinţa este paiul de care se agaţă, iată, cei care au negat-o. cei care ne urmăreau şi ne sancţionau dacă eram practicanţi ai credinţei noastre.
    Culmea ironiei! Sau….a neruşinării?
    Eu cred că ei nu „cred”.

    Apreciază

  • 5. fini  |  3 iunie 2009 la 09:00

    Elena te salut!

    Privim din adolescenţă pănă astăzi la „creşterea şi descreşterea” oportuniştilor. O lume a absurdului, o lume greţoasă. Unii au ajuns să se autosugestioneze că menajeria politică este un ideal. Aceştia au ajuns să lingă şi oscioare.
    Suntem tot mai mulţi cei care privim cu lehamite la evenimentele din societatea noastră, înlocuind speranţa cu „amarul” de care ai scris. Nu este un semn bun!

    Apreciază

  • 6. fini  |  3 iunie 2009 la 09:03

    Skorpi,

    cântecul „Je ne regrette rien” mă convinge, de fiecare dată, să regret ce ar fi putut să fie. Doamne fereşte, nu mă gândesc la topic.
    O zi bună pe plantaţie!

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  3 iunie 2009 la 11:13

    fini, Elena Agachi, Skorpion,
    salut!

    🙂

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  3 iunie 2009 la 11:13

    Elena Agachi,

    am trecut exact prin aceleasi stari in diferite ocazii. Aveam o teama nelamurita ca indivizii isi dau seama că-i dispretuiesc si ca mi-e sila de ei, doar uitandu-se la mine. Acuma, cel putin, când nesimţirea e dincolo de orice ruşine, le mai punem cate o oglinda-oglinjoara sa li se vada urâciunea pe care au adus-o n tarisoara,impreuna cu armatele obediente de nevertebrate carora „oscioarele” le tin loc de constiinta.
    In privinta „credintei”, se pot face studii interesante! De la modul in care au trecut de la ceremonialulul comunist la cel bisericesc, privind divinitatea ca pe un fel de „secretar general” caruita incearca sa-i faca pe voie respectand ritualurile(mai mult decat atata nu stiu cati dintre ei, reusesc) pana la modul blasfemiator de a folosi Divinul, ca pe un agent electoral,ca un mijloc de accedere in politica.

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  3 iunie 2009 la 11:14

    fini,
    credinţa este paiul de care se agaţă, iată, cei care au negat-o. cei care ne urmăreau şi ne sancţionau dacă eram practicanţi ai credinţei noastre.
    Culmea ironiei! Sau….a neruşinării?

    Eu cred ca e şi culmea…travestirii! Un simulacru pagubos care produce dezorientare, ateism şi un fel de psihopatie generala. Poate ca or fi unii dintre ei care devin credinciosi, oricine are usa deschisa! Asta ar fi cu adevarat, bine! Dar dupa lipsa generala de morala si responsabilitate, după cum merg lucrurile in tara asta, cea mai mare lipsa nationala e chiar credinta! Aceea autentica care insufleteste si nu piesa falsă „jucata” pentru „binele” acela jegos in care cred Melania si urmasii ei…

    Apreciază

  • 10. Elena Agachi  |  3 iunie 2009 la 14:52

    Nora, va sarut!
    Aveti dreptate. In privinta credintei, nu stiu care e mai aiuritor, membrul de partid care s-a convertit, alde becali care face negot cu Dumnezu sau orice popa (preotii sunt altceva!) care te ingroapa doar daca ai platit tot ce trebuie… Nomenklatura credintei!
    Nu se cade NOI SA JUDECAM, EVIDENT…FIECARE STIE CE E IN SUFLETUL LUI. Noi privim doar fatzada.
    Cat despre noi cei care ne dam mereu la o parte, poate ca altfel nu putem fi, poate ca nu ne putem aduna cu „ei”, poate ca nici nu ar folosi la nimic si poate ca nici tare buni nu am fi. A se vedea mancatoria din mediul universitar!

    Apreciază

  • 11. Riddick  |  3 iunie 2009 la 15:25

    Scuze pentru copy/paste, dar stiam ceva de gandirea lui Aristotel despre om si timp, asa ca am dat search, si apoi am extras :
    Aristotel afirmase că „despre fiinţă se vorbeşte în mai multe sensuri”(Aristotel, 1996, p.118), spunând astfel, că fiinţa se exprimă în calitate de sens al unei formulări lingvistice. Semantica fiinţei este plurivocă, ea exprimând-se prin „predicatele categoriilor” (Metafizica, VII, 1028a). Noi gândim, pentru că putem predica; putem face sensurile să conlucreze pentru identificarea substanţei prime, a fiinţei în sine. „Fiinţa în sine se ia în atâtea accepţii câte feluri de categorii sunt, căci sensurile Fiinţei sunt tot atât de numeroase ca aceste categorii. Deoarece, aşadar, dintre categorii una indică substanţa, alta calitatea, alta cantitatea, alta relaţia, alta acţiunea sau pasiunea, iar altele locul şi timpul, urmează că Fiinţa înseamnă acelaşi lucru ca fiecare din aceste categorii”(Idem, p.184). In Categorii, cele 10 categorii evidenţiate de Aristotel sunt: substanţa, cantitatea, calitatea, relaţia, locul, timpul, situaţia, posesia, acţiunea, pasiunea. Aceste categorii reprezintă, deci, genurile cele mai generale ale fiinţei. In raport cu fiecare categorie, sugerează Pierre Aubenqne, „fiinţa este transgenerică, transcategorială'(P.Aubenque, 1995, p.13).

    si inca : Stagiritul considera distincţia dintre substanţă şi accident drept principiul de la care trebuie să pornească orice căutare a categoriilor. În Metafizica IV, el privea distincţia dintre substanţă şi accident ca pe ceva de invocat în apărarea a ceea ce el a numit „cel mai cert principiu”, principiul nonconţradicţiei. La fg. 1007b, Aristotel conchide că „trebuie să fie ceva care semnifică substanţa” şi că „dacă e aşa, s-a arătat că contradictoriile nu pot fi predicate în acelaşi timp(..); e peste putinţă să se enunţe despre acelaşi obiect în acelaşi timp judecăţi contradictorii”(Aristotel, 1996, p.138). Cum arată Manley Thompson în studiul Abordări filosofice ale categoriilor, „cerinţa că nimic nu poate fi semnificat dacă contradictoriile pot fi predicate în acelaşi timp pare suficientă pentru a arăta că orice rostire cu o semnificaţie presupune principiul noncontradicţiei”. In plus, pentru Aristotel, o rostire poate avea un înţeles definit numai dacă există ceva obiectiv, căruia îi este atribuit în mod fundamental înţelesul. Deci, semnificaţia presupune fixarea înţelesului prin referinţă obiectivă, prin referinţa la ceea ce există independent de subiecţii umani. Această referinţă nu poate fi la obiecte determinate doar ca obiecte sensibile; pentru a fi cu adevărat obiectivă, referinţa trebuie să fie la obiecte determinate prin ceea ce ele sunt în sine, independent de orice situaţie în care se pot afla când sunt semnificate.

    Apreciază

  • 12. dora  |  3 iunie 2009 la 16:36

    nora ,servus!

    Mie imi vine greu sa vorbesc de experientele mele neplacute si am avut foarte multe.Incerc sa le ingrop in subconstient,daca ….s-ar putea.Detest metamorfoza unui individ numai pentru a urca unde nu-i este locul si care-i tradeaza falsitatea;sa treci de la o conditie la alta diametral opusa ,e dovada unui caracter infect.Si mai ales cand o face instantaneu, fara o deliberare serioasa si fara recunoasterea greselilor trecute.

    Apreciază

  • 13. orangeskorpion  |  3 iunie 2009 la 17:50

    salve, green garden…

    Inainte de ’89 Melania se inchina PCR-ului si conducatorului iubit,

    dupa ’89 se inchina Celui de Sus…

    dar o face doar din pura ipocrizie, cabotinism si calcul: in cazul in care nu crede in Al de Sus (si 80% s-ar putea sa nu creada), se va fi gindind: daca totusi exista Dumnezeu, hai sa postesc, hai sa ma spovedesc, nu strica….poate totusi ajung in rai, daca o exista…

    Mi-e sila de astfel de oameni si ii „vad” repede…. in viata reala..
    Este genul de oameni care este in relatii bune cu aproape oricine, pentru ca nu se stie, cind, cum acestia le pot fi de folos, este tipul de oameni fara coloana vertebrala si care se adapteaza in orice mediu: dictatura si, mai ales, democratie, atipica cum este la noi, ei s-au „dezvoltat” prin vile, conturi bancare….

    Poveste:
    Intr-o zi dupa ’89 eram cu doua valize marisoare in fiecare mina…. o adusesem pe matusa copiilor la Bucuresti.
    Treceam prin fata bisericii….la un moment dat iese in intimpinarea o „cucernica batrinica” si ma apostrofeaza sever:
    – dom’le, de ce nu te inchini???

    la care eu, furios, pentru ca:
    ma vedea cu doua valize,
    este problema mea daca ma inchin sau nu

    ii raspund:

    inainte de ’89 te inchinai lui stalin si lui ceasca,
    acum vii si-mi dai lectii?
    🙂

    Apreciază

  • 14. dora  |  3 iunie 2009 la 18:49

    skorpion,

    bine i-ai raspuns.Precis ca inainte de /89 te-ar fi luat la rost de ce nu trimiti scrisori de adeziune pentru inteleapta politica …

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  3 iunie 2009 la 18:51

    Servus elena!
    🙂

    Cred ca modul nostru de a ne raporta la cele bune si la cele rele din aceasta societate in care ne e dat sa traim, e asemanator!
    Pana la urma e o izbânda „pentru noi cei care ne dam mereu la o parte, poate ca altfel nu putem fi, poate ca nu ne putem aduna cu “ei”, să nu ne impovaram cu compromisuri care nu stiu ce beneficii ne-ar aduce ca sa merite sa ne urâţim viaţa acceptându-le…

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  3 iunie 2009 la 18:52

    Rididick,

    salut! 🙂

    Interesant comentariul tău ponind de la notiunea de „bine” in acceptiunea lui Aristotel!
    Daca am retinut bine, sensul unitar al fiintei în acceptiunea metafizica aristotelica a fiintei unitare dar enuntate in mod multiplu, precum ai aratat, este de fapt, posibilitatea de a fi inteleasa in mod diferit…
    Interesant, pornind de la ceea ce spui, de reflectat si asupra felului in care vedea Aristotel binele prin cele trei caracteristici:
    este dezirabil în sine,
    nu este dezirabil pentru un alt lucru, şi
    toate celelalte lucruri sunt dezirabile pentru el.

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  3 iunie 2009 la 18:55

    Dora,servus! 🙂

    exigentele si nemultumirile tale sunt, de fapt si ale mele si ale multor altora, care, indiferent de particularul din vietile lor s-au izbit de aceleasi aspecte!
    Nu numai ca ne repugna,noua, ca oameni, dar explica de ce societatea noastra bate pasul pe loc!
    De ce ascunderea mizeriei sub pres, mimarea atitudinilor responsabile si a grijii de cetateni si de semeni,in general, au atins un nivel de nesuportat!

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  3 iunie 2009 la 18:57

    salve skorpion!
    Ai mai bifat o zi pe plantatie! 🙂

    Ai dreptate: daca schimbarea e autentica, trebuie sa se desfasoare in interiorul fiintei! Apostrofarile de genul celei relatate de tine, ca si nemultumirea Melaniei fata de mine,arata ca acolo in interiorul dumnealor,probabil, totul a ramas ca mai-nainte…

    Apreciază

  • 19. Elena Agachi  |  3 iunie 2009 la 19:10

    Buna, Skorpion,
    Nu stie nimeni ce e in sufletul nimanui! Gresim cu totii, iar judecata noastra e si ea neghioaba si lipsita de smerenie! Doar banuim cate ceva, analizand profilul psihologic al omului respectiv. Cine stie, poate ca alde „melania” chiar a inteles, la un anumit moment dat, poate ca a avut o revelatie.
    Preiau de la Vania, din comentariile la Psalmul 50, „„A-ţi recunoaşte păcatul tău e semn bun, pentru că acolo unde e sentimentul durerii există şi sentimentul vieţii (Sf. Ambrozie). Mila vrea ca păcătosul să fie iertat, dreptatea vrea ca păcatul să nu scape de pedeapsă. Dar eu, pentru că mă tem de păcatul meu, te implor să nu pedepseşti prea aspru (Sf. Grigore cel Mare). ”
    http://ioanuscateol.wordpress.com/2009/04/25/comentarii-la-psalmi-50/
    Pana la urma nu iau apararea nimanui, doar ca e foarte dificil sa stii ce e in sufletul omului care intra intr-o biserica si, la urma urmei, asta il priveste doar pe el si pe Dumnezeu. Putin imi pasa de baba care-mi spune cum si cand sa fac cruce, ori sa nu fac… Nu baba e problema mea, ci mantuirea mea personala e problema mea.

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  3 iunie 2009 la 19:24

    elena,

    intervin pentru ca pare ca m-am contrazis un pic!
    Relatia oricarui om cu Dumnezeu e intr-adevar, personala!
    S-o fi si petrecut, ceva, prin sufletul ei, sincer eu am vazut-o la fel! Reactiile exterioare,mai ales cand sunt sincere, nepregatite, pot arata ceva despre asta. Poate ca totusi, nu trebuie sa judecam, schimbarea fiind, un proces tainic,indiferent de ce credem sau nu credem despre altii si indiferent de dezamăgirile pe care ni le produc.

    La nivel de societate, insa, e mai mult decat limpede ca „n-avem roade”
    Sau ca roadele sunt din ce in ce mai necomestibile…Suntem tare, tare saraci! 😦

    Apreciază

  • 21. orangeskorpion  |  3 iunie 2009 la 19:30

    Elena Agachi si Nora,

    sinteti prea bune ……

    eu nu bag mina in foc nici pentru melania, nici pentru batrinica din fata bisericii….
    pentru melania a fost oportun sa culeaga roadele comunismului prin toti porii, invatindu-si si pe propriii ei copii la fel (dovada: tineriii tip ponta, daciana, serban nicolae etc…)

    iar mie nu-mi este indiferent, cu ce/cum ma apostrofeaza baba, este chiar tupeu din partea ei…
    🙂

    de acord cu faptul ca nu stim ce este in sufletul fiecaruia, dar dati-mi voie, doamnelor, sa ma indoiesc in credinta sincera a prea multor cetateni……

    nu pot sa detaliez acum, dar imi cer scuze daca am fluierat in biserica

    🙂

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  3 iunie 2009 la 19:40

    skorpion,

    sansa schimbarii acestei societăti amărâte, inainte de a depinde de incadrarea in sistemul de drept( cine stie cand si cum se va produce) depinde de schimbarea individuala. Daca nu acordam aceasta sansa care sta la fundamentul credintei crestine(nu neaparat a religiei si a modului ei de intelegere şi manifestare) nu ne acodam nici noua, ca societate, sansa unei schimbari autentice.
    In rest desigur, ne-ndoim de unii si de altii,e omeneste.
    Nici n-avem cum sa le negam acest drept pe care, de fapt, nu noi il acordam!
    Daca il inteleg si beneficiaza de el, cum si cand, asta nu mai stim…

    Apreciază

  • 23. fini  |  3 iunie 2009 la 22:00

    Apreciază

  • 24. fini  |  3 iunie 2009 la 22:02

    Apreciază

  • 25. fini  |  3 iunie 2009 la 22:03

    Bună seara tuturor!

    Apreciază

  • 26. tibi  |  3 iunie 2009 la 22:06

    seara buna
    TUTUROR

    🙂

    Apreciază

  • 27. tibi  |  3 iunie 2009 la 22:16

    nora

    Unde suntem ?

    Suntem pe drum, cu drum cu tot ! 🙂 De-asta nu ajungem nicaieri !
    Pentru ca suntem pe un drum care a plecat de niciunde si se indreapta catre nicaieri.
    Pentru nu suntem o populatzie nu un popor; pentru ca oamenilor li s-a inoculat de decenii ideea ca numai prin duplicitate se poate reusi pe pamintul acesta.
    Si musai cu nasul in pamint ! Remember ? ” Capul plecat, sabia nu-l taie ?”

    Alde ‘tanti Melania’ sunt omniprezentzi ! Si bine camuflatzi ! 😦

    Apreciază

  • 28. tibi  |  3 iunie 2009 la 22:29

    erata

    Pentru ca suntem o populatzie nu un popor …

    Apreciază

  • 29. noradamian  |  3 iunie 2009 la 22:51

    fini, tibi,

    servus!

    🙂

    Apreciază

  • 30. tibi  |  3 iunie 2009 la 22:51

    fini

    Bine ca am apucat sa ascult melodiile inainte de a posta.
    Acum disparura 😦

    Apreciază

  • 31. tibi  |  3 iunie 2009 la 22:52

    servus nora 🙂

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  3 iunie 2009 la 22:55

    Fini draga,

    Bumble Bee nu vrea inca sa”bâzîie” si
    pe 24 nu pot sa-l conving sa se deschida! 😦
    Mai incerc!

    Apreciază

  • 33. noradamian  |  3 iunie 2009 la 22:56

    tibi,servus, again!

    sper din tot sufletul sa nu ramanem in stadiul asta… Desi ceea ce vedem şi auzim e din ce in ce mai dezolant! 😦

    Sa-ncercam, poate mai gasim si ceva bun… 🙂

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  3 iunie 2009 la 22:58

    O fi din cauza furtunilor?? La postarile video-live, ma refer! 🙄

    Apreciază

  • 35. tibi  |  3 iunie 2009 la 23:01

    nora

    E posibil sa fie din cauza furtunilor, dar Teofil spunea ceva despre o ‘reformulare’ a platformei. Ca re-organizeaza blogurile dupa nu stiu ce criterii …

    Apreciază

  • 36. tibi  |  3 iunie 2009 la 23:06

    postare noua ? 🙂

    Apreciază

  • 37. tibi  |  3 iunie 2009 la 23:22

    Au reaparut melodiile lui fini ! 🙂

    Apreciază

  • 38. noradamian  |  3 iunie 2009 la 23:27

    ura! Nu ne culcam pana nu le ascultam! Ce bine! 😀

    Apreciază

  • 39. fini  |  4 iunie 2009 la 22:02

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 934.230 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.454 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 934.230 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: