Constantin Noica: MATHESIS SAU BUCURIILE SIMPLE
15 iulie 2009 at 13:55 noradamian 29 comentarii
„Schiţa pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou” este titlul tezei cu care, în 1940, Constantin Noica obţinea titlul de doctor în filozofie. Nu cunosc conţinutul tezei cu acest titlu atât de incitant, în schimb, din „Mathesis sau bucuriile simple” prima lui carte apărută cu şase ani mai-nainte (un salt în necunoscutul lucid cum o denumeşte chiar Noica) desluşesc un fir dominant al gândirii sale transmis şi noii generaţii de intelectuali români cărora le-a fost mentor.
Noica, filozoful în devenire la vremea aceea, distingea culturile geometrice de cele istorice în care primează destinul, prin ordinea, constructivismul şi imanenţa lor. Plecând de la ideea că Immanuel Kant, idealistul şi formalistul, reprezentant al acestui tip de cultură, „trebuie dus mai departe în planul vieţii până la exces” Noica sugerează că astfel se poate prefigura, cultural, „miracolul omului care se-ntâlneşte cu soarta sa, o soartă ridicolă, fiindcă „omul lui Kant, moral fiind, e ridicol, cultura lui e ridicolă”(…), fiind, paradoxal,” cea mai înaltă înţelegere a vieţii ca istorie. Un ridicol înţeles, cu veselie, doar de divinitatea de dincolo de lume.”
S-au spus multe lucruri frumoase, emoţionante la sărbătoarea culturală de luni, 13 iulie, la Sibiu, prilejuită de aniversarea unui centenar de la naşterea filozofului, unicului nostru filozof (creator de Scoală filozofică). O observaţie mi se pare demnă de reţinut: Constantin Noica nu are discipoli în sensul creaţiei filozofice pe care a lăsat-o în spaţiul ” ordinii, constructivismului şi imanenţei” culturii de tip geometric. Aceia cunoscuţi ca ucenici ai lui care i-au stat în preajmă, au lăsat mărturii( cunoscutul Jurnal de la Paltiniş) dar nu au dus mai departe filozofia noiceană, ca şcoală.
„Aţi observat” întreabă Noica, că bolnavii, oamenii săraci (…) şi posibilităţi puţine de viaţă în ei, ştiu ce vor? Ei au un sens al lor, un idealism al lor şi ştiu în ce Dumnezeu să creadă. Pe când oamenii bogaţi în viaţă, oamenii sănătoşi, oamenii puternici, întârzie în bunurile lor şi nu mai dau nimic. Creaţia, sensul, ideea sunt ale omului sărac”. Şi, mai departe: ” Să nu te pierzi în faţa bogăţiilor vieţii. Să nu te laşi făcut (…) Ar trebui să încercăm, odată, o rezistenţă împotriva istoriei, împotriva curgerii, împotriva vieţii joase. Poate că nu e atât vorba de ales între istorie şi adevăr, dar trebuie ales, în orice caz, între istorie şi ordine, între istorie şi geometrie” (…) …”Să instaurăm bucuriile generale, mai simple şi mai vaste. În locul spiritului istoric, în care primează destinul, durata specifică şi moartea, să aducem spiritul matematic, în care primează creaţia liberă şi veşnicia”
Interesant faptul că „geometria, matematica” termenii folosiţi de Noica în 1934, în sensul constructivităţii elementelor spirituale legate de ordine şi creaţie, se regăsesc, într-un fel, în „a fi proactiv”! Curentul, de sorginte americană, devenit şcoală în lumea occidentală (cu largă cuprindere, de la exigenţele spirituale ale self-managementului până la fundamentul etic al managementului social-economic) considerat fiind indispensabil construirii unei culturi&civilizaţii bazată pe valori. Probabil că, mai devreme sau mai târziu, într-un spaţiu geografic sau altul, într-o formă sau alta, spirite lucide „fac saltul în gol” reiterând principiile indispensabile elementelor perene din arhitectura civilizaţiei umane.
„O valoare care nu te consumă” spune Noica despre gratuitate. „De care spiritul are nevoie. „Tot ceea ce e bun, odihnitor, senin, lucid în artă, a fost creat aşa”. Dincolo de asta, există şi aventura inutilă. Excesul inutil.
„M-am gândit într-o zi” spune Noica referitor la asta, ” la o vijelioasă revoluţie populară împotriva legii gravitaţiei. N-ar fi frumos? (…) „Jos mecanica lui Newton!” Sau: „Nu mai vrem să atârnăm”. Lumea ar ieşi la balcoane. S-ar vărsa poate şi sânge (….)
„Cu puţină strategie, viaţa poate fi transfigurată. Am putea să o trăim pe un plan mai vast… (…) Dar lucrurile acestea le pierdem atât de uşor din vedere. Ne aruncăm în viaţă, ne adâncim până-n gât în fapte particulare şi uităm, în schimbul unui destin provizoriu, destinul nostru cel vast” (…)
„Atunci când nu găseşti eternitatea în tine (…) n-o mai găseşti nicăieri. Cum îţi poate da gustul eternităţii un lucru care se sfârşeşte? Şi în genere: orice act se sfârşeşte, non-actul nu sfârşeşte niciodată.”
„Nu spun să stăm întru totul” citesc mai departe „deşi susţin că nu trebuie să activăm în mod deosebit. Între a sta şi a activa există un termen mediu: a trăi lucrurile ca şi cum le-ai practica (…)”
Mathesis e până la urmă o pledoarie pentru a face ceva cu viaţa, „să n-o lăsăm pe ea să se facă singură”
Descopăr în cartea lui Noica scrisă în 1936 şi o lămurire pentru „a fi sau a nu fi anonim”, chestiune care, cum ştim, a generat reacţii stranii din partea unor intelectuali actuali cu referire concretă la spaţiul virtual.
„N-ar trebui să ştim întotdeauna cine sunt oamenii dimprejurul nostru. Dacă i-am lăsa fără niciun nume şi fără nicio fişă, atunci am avea un sentiment de vagă universalitate în raporturile cu ei. Există ceva de fiinţă în genere în noi, un vast şi nobil anonimat, care constituie demnitatea noastră de a a fi”.
Dar ăsta e un aspect, poate, mai puţin important faţă de alte chestiuni de (re)descoperit în Mathesis, prima sa carte apărută, şi premiată, în urmă cu şaptezeci şi cinci de ani, în care gândirea tânărului Constantin Noica, se situează, cel puţin în unele aspecte, mult deasupra unor nume de referinţă ale culturii româneşti actuale.
Entry filed under: 7301634, Grădina de Hârtie. Tags: Constantin Noica, Immanuel Kant, Mathesis, Şcoala de la Păltiniş.
29 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
Aventuri în grădina de hârtie 
1.
dora | 15 iulie 2009 la 17:30
Cat de firesc si usor ne indrumi spre a-l descoperi pe Constantin Noica.Ceea ce pentru noi nu este chiar simplu,daca nici macar discipolii sai n-au reusit sa-i continuie si sa-i intregeasca opera.Este herculian sa intemeiez o scoala,dar cred ca trebuie sa fii cel putin olimpian s-o cultivi si s-o faci universala.
ApreciazăApreciază
2.
dora | 15 iulie 2009 la 17:41
Da,nora,Noica visa sa ne amelioreze viata cum facem cu diferite rase de cai sau soiuri de plante.”Ce pot sa fac atunci cand in jurul meu totul se destrama?”.Iata ce-l preocupa pe marele ganditor:conditia vietii si calea spre vindecare…..si singura pe care a descoperit-o era cea spirituala,pana la identificare cu fiinta carnala.
ApreciazăApreciază
3.
orangeskorpion | 15 iulie 2009 la 17:45
hello,
pot sa-l contrazic pe Noica cu niste exemple?
Aţi observat” întreabă Noica, că bolnavii, oamenii săraci(…) şi posibilităţi puţine de viaţă în ei, ştiu ce vor? Ei au un sens al lor, un idealism al lor şi ştiu în ce Dumnezeu să creadă
exemplul no. 1 => duminica Orbului din 20 mai 1990;
exemplul no. 2 => anii 1992 si 2000 tot la prezidentiale;
exemplul no. 3 => anul 2009 daca iliescu kaghebesku ar mai fi avut voie sa candideze.
in schimb mi-a placut asta:
“N-ar trebui să ştim întotdeauna cine sunt oamenii dimprejurul nostru. Dacă i-am lăsa fără niciun nume şi fără nicio fişă, atunci am avrea un sentiment de vagă universalitate în raporturile cu ei. Există ceva de fiinţă în genere în noi, un vast şi nobil anonimat, care constituie demnitatea noastră de a a fi”
ApreciazăApreciază
4.
tibi | 15 iulie 2009 la 18:47
servus
TUTUROR
🙂
Noica? Generos subiect ! Despre ”cum e cu putintza ceva nou”, chiar e de vorbit.
Nu ma bag la comentarii deocamdata, pentru ca am de gind sa mai ies la o bere in seara asta, ultima pe Egina.
Am citit cartea asta; este o interpretare a lucrarii lui Hegel ”Fenomenologia cunoasterii”, daca nu ma insel prea tare.
Am intrat numai sa va urez toate cele bune, TUTUROR!
@nora
Felicitari pentru carte ! Abia astept sa o citesc ! 🙂
ApreciazăApreciază
5.
tibi | 15 iulie 2009 la 18:50
uuups, am gresit. este vorba despre ”fenomenologia spiritului”. 🙂
ApreciazăApreciază
6.
clemycali | 15 iulie 2009 la 19:42
Buna seara, buna seara.
@skorpion, eu cred ca Noica avea in vedere faptul ca oamenii cu mai putine posibilitati materiale si suferinzii, au obiective concrete in viata:saisi procure medicamentele la timp, sa aiba ce pune pe masa la copii, etc si ca au incredere in Dumnezeu si in rasplata ce va veni sa vie pe lumea cealalta.
Nu stiu daca cele trei exemple date de tine sunt intru totul edificatoare. 1990 si 2000 sunt absolut diferite din punct de vedere politic. In 1990 Ilici a beneficiat de naivitatea unei insemnate parti a populatiei iar in 2000 nu s-a luptat cu presedintele in functie iar Vadim a fost receptorul unui vot de protest masiv. Ca sa zic asa circumstante speciale pe care nu cred ca are rost sa le mai trecem in revista acum.
@nora, multumesc ptr pasajul din Noica.
Si ptr ca tot suntem la caitolul ganditori, vin si eu cu o insemnare a monseniorului Vladimir Ghica:”Dumnezeu ne iubeste intr-atat incat, si atunci cand ne refuza ceva, acel refuz unseamna mai mult decat un dar. E de datoria noastra sa intelegem cum anume”.
ApreciazăApreciază
7.
luminita | 15 iulie 2009 la 20:48
skorpion,
referitor la primul pasaj citat de tine din Noica eu iti spun ca nu trebuie sa te raportezi la electoratul care l-a votat pe Iliescu de atatea ori.
Noica vrea sa spuna ca omul simplu , fara posibilitati materiale suficiente , fara conexiune cu lumea de care-l despart de fapt doar niste pardalnici de kilometri …..omul acesta rezista in saracia lui pentru ca are niste repere fundamentale :credintza in Dumnezeu si puterea de a rabda orice .
Munca este pentru el izvorul tuturor filozofiilor lui Voltaire .
ApreciazăApreciază
8.
orangeskorpion | 15 iulie 2009 la 21:19
clemy, luminita,
multumesc pentru explicatiile voastre,
sint un punct de vedere chiar corect…
ApreciazăApreciază
9.
noradamian | 15 iulie 2009 la 21:43
dora, clemy,lumi, skorpion,tibi,
buna seara!
🙂
ApreciazăApreciază
10.
noradamian | 15 iulie 2009 la 21:44
Am avut o mica agapa cu prieteni…
O seara minunata de vara la o terasa in parc 🙂
ApreciazăApreciază
11.
orangeskorpion | 15 iulie 2009 la 21:47
Felicitari, Nora, pentru:
ieri Noica,
astazi agapa minunata….
chiar ma bucur pentru tine….si-mi dau seama cit de diferit este in comparatie, sa zicem, cu doar munca pe plantatie…
dar, o sa-mi scot si eu pirleala cind oi ajunge somer..
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 15 iulie 2009 la 21:50
skorpion,
multumesc! 😀
Ce umor ai! :)(Eu una nu te vad somer!)
ApreciazăApreciază
13.
noradamian | 15 iulie 2009 la 22:02
dora,
Noica a creat un suport cultural filozofic, viu si roditor in orice vreme. E nevoie doar de dorinta de a-i cunoaste gandirea, de motivatie si pasiune… 🙂
ApreciazăApreciază
14.
noradamian | 15 iulie 2009 la 22:04
clemy,
”Dumnezeu ne iubeste intr-atat incat, si atunci cand ne refuza ceva, acel refuz unseamna mai mult decat un dar. E de datoria noastra sa intelegem cum anume”. Superb citatul din spusele monseniorului Ghica.
ApreciazăApreciază
15.
noradamian | 15 iulie 2009 la 22:08
tibi,
multzam! Te asteptam cu povesti! Cred ca e minunat in insula Egina, dar nu-i rau nici pe la noi prin Gradina!
😀
ApreciazăApreciază
16.
clemycali | 15 iulie 2009 la 22:11
@nora, bine ai revenit printre noi :). Ma bucur ca ti-a placut citatul monseniorului Ghica.
@tibi, daca iti place atat de mult Egina, crede-ma, alte insule cum ar fi Rodos sau Santorini sau Creta or sa-ti placa infinit mai mult. Te astept sa ne povestesti impresiile tale.
ApreciazăApreciază
17.
dora | 15 iulie 2009 la 22:38
tibi,
oau ce bagaj imens de impresii ne asteapta la chiosc.Abia astept.
Sa nu uiti sa ne delectezi si cu muzica originala. 🙂
ApreciazăApreciază
18.
dora | 15 iulie 2009 la 22:45
nora,
chiar ca ai un program incarcat si …placut.
eu am preocupari domestice:a trebuit s-o imbaiez pe Kino,sa termin papricasul de hribi culese ieri si m-am documentat pentru o cina mai deosebita in cintea ginerelui,care desi nu este de fatza stiu ca saliveaza numai la gandul mancarii.De fapt,sotiorul meu care vine seara la 10 e lihnit de foame.L-am asteptat pe langa ciupercute, cu o mancare de andive,praz ,piept de pui si cascaval la cuptor.
ApreciazăApreciază
19.
luminita | 15 iulie 2009 la 22:53
dora,
nu-mi mai face pofta , please !
andive n-am mancat pana acum ….iar gandul la felul de mancare despre care ai scris ma furnica in stomac.
ApreciazăApreciază
20.
noradamian | 15 iulie 2009 la 23:07
fetelor,
pic de somn!
Dora, am auzit de andive, suna tare frumos dar spre rusinea mea nu stiu ce sunt!
🙂
ApreciazăApreciază
21.
noradamian | 15 iulie 2009 la 23:08
Dora, luminita,
Noapte buna, dragelor!
🙂
Skorpion
gute Nacht!
🙂
Clemy,
o zi frumoasa si vesela!
🙂
Pe mâine.
ApreciazăApreciază
22.
dora | 16 iulie 2009 la 00:09
ok.
si eu pic de oboseala.Sa va spun un secret:nici eu n-am gatit pana acum andive.Mi-a fost pofta si am facut.
Noapte buna si sa va urmareasca cele mai frumoase vise. 🙂
ApreciazăApreciază
23.
robin | 16 iulie 2009 la 00:27
Cum, Nora, sa nu stii ce sint andivele? Un fel de verze tzuguiate 🙂
ApreciazăApreciază
24.
dora | 16 iulie 2009 la 12:21
robin,
mersi pentru ilustratie.Aseara eram rupta de oboseala,altfel cautam si eu o poza cu andive.Se pot manca si crude in salata la fel ca laptuca,salata chinezeasca. 🙂
ApreciazăApreciază
25.
dora | 16 iulie 2009 la 12:27
ApreciazăApreciază
26.
dora | 16 iulie 2009 la 12:32
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://i131.photobucket.com/albums/p308/oanagabor/DSCF2230.jpg&imgrefurl=http://www.lumeapiticilor.ro/forum/viewtopic.php%3Fid%3D662%26p%3D2&h=600&w=800&sz=70&tbnid=nkPNwxjViVTDAM:&tbnh=107&tbnw=143&prev=/images%3Fq%3Dandive&usg=__eMg0rHF0H19v5Ef5m9d2bekmU74=&ei=nPNeSu7cB4Kc_Ab48IHuDA&sa=X&oi=image_result&resnum=5&ct=image
ApreciazăApreciază
27.
noradamian | 16 iulie 2009 la 12:43
robin,
invatam, ce sa facem! TKS
😀
ApreciazăApreciază
28.
noradamian | 16 iulie 2009 la 12:45
dora,
dora,
am studiat imaginile si parca, parca mi-e cunoscuta leguma! Seamana un pic cu sparanghelul, mi se pare!
TKS!
😀
ApreciazăApreciază
29.
noradamian | 14 octombrie 2016 la 10:49
Reblogged this on Gradina de hartie and commented:
Chiar dacă pare surprinzător, premiul Nobel pentru literatură/2016 decernat artistului Bob Dylan pentru „crearea unor noi expresii poetice in marea traditie a muzicii americane” confirmă orientarea din ultimii ani a juriului spre autorii care, prin operele lor, au generat schimbări cultural-sociale, care, premiați sau nu, sunt percepuți ca repere prin originalitate și forța mesajelor; spre autori poate mai puțin creditați de lumea culturală tradițională, așezată, dar care s-au dovedit în timp factori de schimbare de atitudine pentru umanitate prin înnoirea formelor artistice, prin îmbogățirea sensurilor și prin complexitate, trecând chiar peste granițele între diversele domenii culturale; a căror operă, asemenea unui râu, adună afluenți în drumul său, vitalizând cultural epoca. Probabil acest semnal de deschidere spre simbioze creative, spre diverse influențe, spre infinite forme de fuziune care reușesc să capteze în mod semnificativ interesul public marchează o schimbare: un fel de coborâre simbolică din turn în piața mare a cetății lumii. Ceea ce nu înseamnă însă, că nu tot din turn, din singurătate și contemplare, pleacă cele mai reușite odrasle ale civilizației…
Prin nu știu ce asociere, nepotrivită, poate, acest eveniment îmi amintește de viziunea culturală a filozofului Constantin Noica, expusă în „Mathesis sau bucuriile simple”, prima sa carte, și apoi în teza de doctorat intitulată „Schiţa pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou”
ApreciazăApreciază