De la Spiru Haret la “Spiru Haret”. Şi un crater, bonus, pe lună.
30 iulie 2009 at 10:10 noradamian 60 comentarii
„România Mare”, „Spiru Haret”, „Dimitrie Cantemir”… Ce ne spun, azi, aceste denumiri? Ce semnificaţii transmit ele concetăţenilor noştri?… Oare folosirea unor asemenea embleme de tezaur naţional n-ar trebui să fie condiţionată legic de respectarea unor norme?… N-ar fi firesc ca „utilizatorilor” de ocazie să li se impună înscrierea programatică în promovarea unor idealuri valorice cuantificabile şi măsurabile pe măsura blazonului? …Dacă nu, măcar, asumarea unui set de cerinţe morale şi profesionale, de conduită publică şi instituţională?
…Spiru Haret, un nume prestigios care, dincolo de notorietatea sa academic-universitară în materie de ştiinţe exacte, rămâne marele reformator al şcolii româneşti din secolul XIX.
…”Spiru Haret” un nume perfect pentru a da lustru „tarabei de largă recunoaştere naţională şi internaţională” şi dedesubturi insalubre, precum sereleurile care produceau băuturi contrafăcute prin căzile de baie în primii ani de dupa’90.
Un vârf şi o prăpastie.
Între ele o întreagă istorie, în cea mai mare parte tragică, a declasării acestei moşteniri, ca şi a altor valori, ajunse pe mâini nevrednice. E drept că degradării programate din vremile în care învăţământul şi cercetarea erau anexe la doctoratul „savantei” i-au rezistat destui „rebeli”. Rebeli care în învăţământul preuniversitar de pildă, aşa mutilat, falsificat, redus la rolul de instrument ideologic comunist cum era, între scos napii prin buruienişul gospodăriei de partid la vreme friguroasă de toamnă, dezbaterile documentelor de plenare şi despăduchierile la ora de dirigenţie, reuşeau să mai păcălească sistemul intrând cu elevii în cămările secrete ale ştiinţei şi dragostei de carte. La fel cum, în ciuda atâtor obstacole, menţinerea unor stachete valorice în învăţământul superior şi în cercetare, tot atunci, e de necontestat.
Dar momentul de vârf al tragicei decăderi a venit abia după înlăturarea încuietorilor comuniste. Un sistem aparent eliberat, în fapt numai bun ca prin rebrenduiri cu ştaif dar preluate pe modelul culturilor multiplicate în laboratoarele generatoare de planuri cincinale, cifre de congres şi aplauze prelungite, să poată fi pus la produs patalamale. Universităţi-gări, cursuri fast-food, diplome de unică folosinţă înşirate pe sfoară. Procedee brevetate, în mare parte preluate odată cu sistemul, perpetuate şi adaptate de gestionari inventivi, experimentaţi în tehnicile de alienare ale fundamentelor educaţiei. Sau, doar atât cât era nevoie ca să înfrângă orice strădanie de accedere la standardele valorice europene. Şi astfel să facă posibilă funcţionarea fără oprelişti a unor stabilimente ca minele de aur africane, sub înscrisuri preţioase şi robe solemne purtate peste portofele.
Dar toate până la un punct. Un lucru e clar: motivele pentru care ministra Andronescu ţine sub cheie de la începutul mandatului pachetul cu noile Legi ale Educaţiei în seiful arestat de Vanghelie sunt, de fapt, aceleaşi cu ale găştii haretiene, în particular şi ale găştilor de politruci şi sindicalişti care au ajuns să domine bună parte din învăţământul de orice fel. Conştientă însă de pericolul devenit iminent al detonării bombei murdare „spiru haret” asupra ei ca principal girant, cu ministerul din subordine cu tot, Andronescu, ce ironie, dă alarma şi devine „eroina zilei”! Între timp, susţinătorii de toate categoriile ai Ecaterinei cea mare-revoltată s-au lămurit probabil că, precum în filmele de duzină, tocmai eroina s-a dovedit a fi principala piesă de rezistenţă în calea eradicării mizeriei generalizate din sistem. E limpede că nevoia de a rade urgent pe lângă „moţul” haretian, toate crestele vopsite ale panaramei din subordine nu e posibilă fără punerea pe rol a Legilor trecute, până acum, cu vederea.
…Cum pe lună există un crater pe care Uniunea Internaţională a Astronomilor l-a numit Spiru Haret în onoarea românului matematician şi astronom (care ca ministru al educaţiei a emis decretul de înfiinţare a Observatorului Astronomic din Bucureşti) mă gândesc că acolo ar încăpea poate, multe lucruri de care ar trebui să scăpăm. În primul rând muntele de steril de la ministerul cu pricina dar şi o uriaşă masă de efecte birocratice de la celelalte instituţii împovărate de corupţie ale naţiei, mai-nainte să ne-ngroape cu viitorul copiilor noştri cu tot.
Entry filed under: 7301634. Tags: crater pe lună, embleme de tezaur naţional, ministrul Andronescu, seif arestat de vanghelie, semnificaţii, Spiru Haret.
60 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
dora | 30 iulie 2009 la 17:09
nora,
am ajuns sa bagatelizam totul, sa ingropam in derizoriu nume,acte de pionerat cu care ar trebui sa ne mandrm.
Am momente in care refuz sa privesc prezentul,ma refugiez in trecut si visez viitorul.
Cum prezentul si viitorul sunt fete ale aceleiasi file….n-am incotro ,si revin mereu,mereu in prezent. 🙂
ApreciazăApreciază
2.
nora damian | 30 iulie 2009 la 17:21
dora,
servus!
Din pacate asa e! 😦 Cata vreme nu ne respectăm valorile,fie si numai prin indiferenta fata atat de folosirea lor dezonorantă, intr-un fel contribuim la acest proces de ducere in derizoriu. Mai ales ca lipsa de respect si indiferenta sunt cultivate!
Rămâne sa speram in nevoia personala şi manifesta a cat mai multor concetateni de ai nostri pentru reasezarea normală a lucrurilor.
ApreciazăApreciază
3.
nora damian | 30 iulie 2009 la 17:24
… si , cum spui, asta se face revenind mereu si mereu la prezent! 🙂
ApreciazăApreciază
4.
clemycali | 30 iulie 2009 la 19:56
Buna seara, buna seara. Citeam ieri in EZ un articolas despre reprezentanta Romaniei la Miss Universe, studenta la drept in anul II, la Spiru Haret.
Romania si-a pierdut in buna parte scala valorilor universitare. Din pacate.
ApreciazăApreciază
5.
nora damian | 30 iulie 2009 la 20:05
clemy,
salut!
Macar acum de s-ar incerca o minima revenire… Dar cat deciziile sunt in zona politrucilor si sindicalistilor, slaba speranta 😦
ApreciazăApreciază
6.
clemycali | 30 iulie 2009 la 20:30
@nora, iti trebuie un consens politic major ptr a taia de la radacina cancerul asta. Dar mi-e teama ca este aproape imposibil. Problema isi are radacinile in modul in care se intra la facultate inainte de 1989, cand anumite specialitati scolarizau 20-30 de studenti pe an. Nu vorbesc aici de facultatile Politehnice sau de ASE ci de zona umanista. Geografia avea 20 de locuri la zi si 20 la FF/seral si aproximativ 1000 de candidati anual, Dreptul avea cred in jur de 100 de locuri anual, aici s-ar putea sa ma insel dar hai sa lasam asa, si un numar de peste 1000 de candidati. Si nu toate locurile erau ocupate prin concurs.
Asa ca dupa 1989 s-a dorit cresterea invatamantului superior. Asa au aparut specialitati noi de multe ori paralele la doua facultati (de exemplu Literele ofera specializare in stiintele comunicarii si PR ca si Facultatea de jurnalistica), au aparut universitati in mai toate targurile rasarite si au aparut si universitatile particulare care s-au dovedit in timp, un izvor nesecat de coruptie. Ptr ca sunt numerosi profesorii din invatatamantul de stat care lucreaza si la tot soiul de institutii private.
Rezultatul este cel care se vede in acest moment.
ApreciazăApreciază
7.
nora damian | 30 iulie 2009 la 20:40
clemy,
„pactul pe educatie” din urma cu un an, parca, initiat de Basescu, asta s-ar fi vrut! Numai ca nici o intelegere politica,oricat de indispensabila ar fi pentru binele comun, se vede ca nu poate avea efecte in fata retelei devastatoare prezentă in toate domeniile de interes public. 😦
ApreciazăApreciază
8.
clemycali | 30 iulie 2009 la 20:50
@nora, cum sa se doreasca schimbarea atunci cand interesele sunt atat de des tesute incat par sudate? Atata timp cat vom avea profesorii de la stat care predau si la privat, universitati de stat fantoma, invatamant la distanta care este jenant ptr o tara care se doreste membra a UE, titluri de master si de doctor in stiinte obtinute in mod dubios si sindicate mai interesate de jocuri politice decat de statutul celor pe care ii reprezinta nu se va misca nimic.
Iar problema se acutizeaza pe zi ce trece. Iar ironia face ca daca s-ar actiona in mod ferm, cei mai mari beneficiari ar fi profesorii universitari de la facultatile de stat, care ar avea probabil si un salariu mai mare (chiar fara ciubucurile de la particulare si fara meditatii) si un statut egal cu cel al omologilor lor din occident.
In schimb se comporta ca niste carnatari marunti care nu vad decat un pumn de maruntis in fata ochilor. Uneori stau si ma gandesc ca comunismul a marcat mai puternic decat am crezut psihologia oamenilor.
ApreciazăApreciază
9.
nora damian | 30 iulie 2009 la 20:57
clemy,
„comunismul a marcat mai puternic decat am crezut psihologia oamenilor.”
Asta e marea problema. O lacomie patologica, distructiva ca gripa porcina si extrem de contagioasa. Cu putine exceptii, spiritul universitar, intelectualismul cu radacini in comunism pare sa fie cat se poate de marcat”… 😦
ApreciazăApreciază
10.
tibi | 30 iulie 2009 la 20:59
servus nora
servus dora
servus clemycali
🙂
ApreciazăApreciază
11.
nora damian | 30 iulie 2009 la 21:02
Clemy,
culmea e ca, pe moment, fronda ministrei chiar a fost crezută!…
Basescu a fost urgent mustrat ca opune rezistenta nobilelor intentii ale revolutionarei Cati… 😦 🙂
ApreciazăApreciază
12.
tibi | 30 iulie 2009 la 21:02
Si aceasta tema este foarte acuta si deosebit de spinoasa! Dar am devenit atit de sceptic, incit eu nu prea mai vad cum sistemul se paote cutatza singur; sunt prea multzi profitori atit din invatzamint, cu sindicate cu tot, cit si dintre politicieni, carora le convine de minune starea asta de lucruri. 😦
ApreciazăApreciază
13.
nora damian | 30 iulie 2009 la 21:06
tibi,
servus!
Depinde enorm de opinia publica, vorbind la general! Daca aceste ciupercarii sub umbrela politica-sindicala, vor avea oponenta din partea personalitatilor de valoare din sistem, a studentilor, a angajatorilor, daca vor fi privite ca niste potlogarii, probabil ca le vor scadea incasarile. 🙂
ApreciazăApreciază
14.
clemycali | 30 iulie 2009 la 21:11
@tibi, am spus asta si in livada, acum ceva timp. Diplomele romanesti nu sunt recunoscute in strainatate. Sau poate ca sunt dar cu minime exceptii. Cine a facut o facultate in Romania si a ajuns in occident, indiferent ca e vorba de Germania, Franta, Canada sau SUA, a avut surpriza ca diploma nu valoreaza nici cat o ceapa degerata. Acum, ptr valul de palmasi din Spania si Italia (grosul celor plecati la munca in strainatate) nerecunoasterea diplomelor nu este o problema dar nu toti romanii din strainatate se mulumesc cu o astfel de situatie.
Eu cred ca problema s-a acutizat la presiunile UE. Romania vrea ca diplomele emise in Romania sa fie recunoscute la Paris, Londra si Frankfurt iar de la Bruxelles li s-a spus ca nu se poate pana cand nu se curata sistemul. Asta a fost detonatorul bombei. Iar onor univeristarii romani ar trebui sa se hotarasca ce vor:diplome recunoscute in Europa Occidentala sau 100 de euro in plus la salariu de la o facultate fantoma. Restul este poezie ptr ca nu poti sa le ai pe amandoua.
ApreciazăApreciază
15.
tibi | 30 iulie 2009 la 21:11
nora
Nulitatzile au acaparat sistemul in intregime. Opinia publica ? E sublima dar lipseste cu desavirsire! Studentzii ? cei buni pur si simplu pleaca afara, iar becali si dansatoarele se umplu de diplome pentru care platesc cu buna stiintza! Poate daca din partea angajatorilor ar veni ceva presiuni …
ApreciazăApreciază
16.
tibi | 30 iulie 2009 la 21:16
clemycali
Cunosc problema. Am rude si prieteni in state, Canada, Franta, Austria, Germania, Africa de sud! Onor universitarii romani, vor exact asta : bani, bani si iara bani ! Le pasa lor de restul … Vezi cu cita nerusinare unii rectori si decani au salarii nesimtzite, dar clameaza lipsa banilor in sistem.
ApreciazăApreciază
17.
nora damian | 30 iulie 2009 la 21:18
Clemy,
pana la urma faptul ca suntem parte din UE, un club cu reguli si standarde clare, va influenta si nivelul de exigenta al noii generatii cat de cat. Nu poate merge la nesfarsit impostura in conditiile in care e complet deconspirata!
Şi, la urma urmei, e o chestie de cerere si oferta. Cine vrea ieftinataturi n-are dacat sa-si arunce banii si sa-si isi umple peretii cu diplome inramate.
ApreciazăApreciază
18.
clemycali | 30 iulie 2009 la 21:19
@tibi, depinde de angajator. Poate la multnationale sa fie mai severi, desi si acolo se strecoara tot soiul de nulitati. Atata timp cat in Romania va fi preferata angajarea mai intai pe criterii de rudenie si de amicitie in dauna competentei nu se va face nimic.
Bine ca ne mandrim cu o dobitoaca care se fotografiaza alaturi de Hugh Hefner, studenta la Spiru Haret. Stire in EZ de ieri. Reclama mascata ptr aceeasi fabrica de diplome frecventata de copii de bani gata, demimondene si fotbalisti.
ApreciazăApreciază
19.
clemycali | 30 iulie 2009 la 21:22
@tibi, atunci ma intelegi de ce sunt atat de suparata. Am nu doar diploma de licenta din Romania, ci si un masterat, iar in SUA sunt nevoita sa o iau de la capat.
Iar lacomia universitrilor romani este ridicola. Au slarii uriase care nu sunt justificate prin nimic. Nu tu carti publicate, nu tu cercetare, nimic. Iar produsul muncii lor, absolventii, in anumite cazuri este doar cu o iota mai ridicat decat cel al „absolventilor” fabricilor de diplome gen Spiru.
ApreciazăApreciază
20.
nora damian | 30 iulie 2009 la 21:22
tibi,
„universitarilor” nu le e rusine, cum niciunui borfas nu-i poti cere asta! Doar stiau ce fac, ce state de plata semnau pentru cursuri „tinute” in nu stiu cate locuri in acelasi timp! Asta pe langa alte activitati retribuite( mai ales la parlamentari si politruci in general) sau la examenele platite de mii de studenti pe care nici nu-i vedeau.
ApreciazăApreciază
21.
tibi | 30 iulie 2009 la 21:24
Pina la urma, se pare ca si angajatorii au inceput sa fie derutatzi! Nici ei nu mai stiu care diploma are acoperire si care, NU ! Asta se pare a fi problema.
Baiatul meu lucreaza la o multi-nationala. Te ia durerea de cap cind imi povesteste ce bisericute s-au format si pe acolo si cum patronii s-au adptat rapid la mentalitatile de aici. Din pacate.
ApreciazăApreciază
22.
nora damian | 30 iulie 2009 la 21:25
Clemy, exact!
Situatii de acest fel sunt „normale” si la universitatile de stat. 😦
ApreciazăApreciază
23.
nora damian | 30 iulie 2009 la 21:29
tibi,
influentele rele sunt, din pacate, vizibile la cei care venind de afara se adaptează la „spiritul locului”
Totusi nimeni nu se poate pacali si poate pacali la nesfarsit pe altii fara sa ajunga la un decont 🙂
ApreciazăApreciază
24.
tibi | 30 iulie 2009 la 21:35
nora
La salariile de mizerie pe care le platesc in Ro, au profituri uriase, deci marja de eroare pe care si-o permit, este mult mai mare ! Iar concurentza este practic, nula. De asta isi si permit sa se ‘adapteze’. N-au nimic de pierdut!
ApreciazăApreciază
25.
tibi | 30 iulie 2009 la 21:37
clemycali
Da! Stiu exact! care este natura supararii tale ! E X A C T !!!
ApreciazăApreciază
26.
nora damian | 30 iulie 2009 la 21:40
tibi,
pana la urma are si Cati un merit: a focalizat toata atentia pe sistem de ne dor ochii! 😆 Si asta e bine! Concetatenii nostri vor deveni mai preacuti. Si treptat, cel putin unii, vor deosebi graul de neghina 🙂
ApreciazăApreciază
27.
clemycali | 30 iulie 2009 la 21:44
@nora, Cati a avut un moment de luciditate fortat mai mult ca sigur de UE, ca singura nu cred ca avea capacitatea asta de gandire. Problema este ca s-a deranjat un cuib de viespi si de complicitati politice din cele mai jegoase.
@tibi, exact diagnosticul tau privind multinationalele. Daca exista aceeasi concurenta ca pe piata occidentala probabil ca nu le convenea sa se adapteze obiceiurilor locului. Si inca ceva. Am vazut multe cazuri in care corporatiile au trimis in Romania oamenii lor mai putin dezirabili. Asa ca mari pretentii nu putem avea.
In plus iti multumesc ptr intelegerea care o dovedesti ptr supararea mea. Nu sunt singura in situatia asta. Cel putin in SUA e jale cu diplomele.
ApreciazăApreciază
28.
tibi | 30 iulie 2009 la 21:46
nora
Cati a avut un moment de ratacire; au lasat-o nervii pentru moment; din cite vad, si-a revenit repejor, iar batista a aterizat bine-mersi pe tzambal, acolo unde ii si este locul, difuzind atentzia catre alte zeci de univertsitatzi, inclusiv de stat, unde s-ar petrece lucruri la fel de grave, ceea ce e clar o gogoasa umflata si o diversiune ordinara. Ce se petrece la SH cu profesori care examineaza de la distantza cite 9000 de studentzi, este SF nu SH !
ApreciazăApreciază
29.
nora damian | 30 iulie 2009 la 21:47
Clemy, asa e!
In situatia ta cunosc si eu doua sau trei persoane….De unde sa fi stiut ca ceea ce au invatat aici nu va avea pretuire dincolo?…
A avea peste licenta +masterat si sa o iei de la capat nu-i de colea!Iti trebuie forta si disponibilitate iesita din comun. Oricum, mai mare decat prima data. Si tot ramai cu o frustrare legata de locul din care ai plecat…
Ma bucur ca ai reusit, Clemy! 😀
ApreciazăApreciază
30.
nora damian | 30 iulie 2009 la 21:48
„School fiction” vrei sa spui, tibi 😆
ApreciazăApreciază
31.
clemycali | 30 iulie 2009 la 21:51
@nora, sunt deocamdata la inceput. Nu spuneam zilele trecute ca la frageda varsta de 42 de ani m-am intors la scoala si ca aveam emotii ptr ca aveam examenul final? 🙂 Dar sa sti ca nu imi pare rau. Intr-un fel ma bucur ptr ca am sa pot studia si lucruri pe care inima mea le doreste si pe care nu le-am putut aprofunda in Romania. Nu e minunat sa poti studia operele lui Shakespeare si astronomia in acelasi semestru?
ApreciazăApreciază
32.
tibi | 30 iulie 2009 la 21:54
clemycali
Eu rar avansez idei de dragul ideilor, iar daca o fac, spun! ca fac presupuneri.
In rest, vorbesc din experientza; multa, putzina, buna, rea, atita cit si cum e.
Nu o sa spun mai mult dar, toata viatza mea, am lucrat in prestari servicii pentru populatzie; acum, lucrez inclusiv cu ‘reprezentantzi’ ai unor companii straine; autohtoni desigur. E Jale mare, crede-ma ! Jale! Infumuratzi dar NULI !
ApreciazăApreciază
33.
tibi | 30 iulie 2009 la 21:59
nora
Spuneam de prieteni pe care ii am in Canada; el inginer, lucreaza ca muncitor in constructzii, timp in care ea incearca sa-si echivaleze diploma de medic; si da examene peste examene! Bine ca mai aveau ceva cheag cu care au plecat de aici! Cei doi copii, scolari amindoi, s-au adaptat PERFECT ! Mama ei, ma boscorodea, cum ca eu i-am convins sa plece, ceea ce chiar si este adevarat! 🙂
Acum, imi multzumeste! 😀 !
ApreciazăApreciază
34.
nora damian | 30 iulie 2009 la 22:01
Clemy,
cand studiezi din placere si te-ncanta ceea ce inveti, e ca un dar!
Shakespeare si astronomie, o asociere cosmica, mi se pare, superba 🙂
ApreciazăApreciază
35.
clemycali | 30 iulie 2009 la 22:03
@tibi, absolut exact. Si in SUA e la fel. Echivalatul diplomei de medic in SUA si Canada este un cosmar. Practic, mai treci prin facultate odata. Iar sotul doameni a avut noroc ca si-a gasit de lucru in constructii, in SUA ar fi fost la concurenta cu mexicanii care lucreeaza pe cativa dolari pe ora. Dar in momentul in care ai reusit sa treci parleazul toate portile iti sunt deschise.
ApreciazăApreciază
36.
nora damian | 30 iulie 2009 la 22:04
tibi,
ingineria adevarata e foarte grea. Si foarte putini se-ncumeta s-o ia de la capat.
Dar e bine daca ai avut un rol pozitiv in ceva de care acuma prietenii tai se bucura… 🙂
ApreciazăApreciază
37.
clemycali | 30 iulie 2009 la 22:06
@nora, am dat doua exemple de subiecte care se afla in curicula semiobligatorie. Doua subiecte care ma incita si pe care vreau sa le urmez. Asa ca exista si avantaje in luatul de la capat al studiilor. Ca e neplacut, ca am colegi care ar putea sa-mi fie copii, ca imi dau seama ca nu e usor, este alta chestie. Dar totusi am posibilitatea sa studiez ce imi cere inima. Un mare avantaj iar diploma va fi recunoscuta oriunde in lume. Un foarte mare avantaj.
ApreciazăApreciază
38.
nora damian | 30 iulie 2009 la 22:09
Clemy,
„in momentul in care ai reusit sa treci parleazul toate portile iti sunt deschise”
Cam asa stiu si eu ca-n SUA nu prea esti ajutat de stat daca vii din alta parte, dar daca „te ajuti” adica razbesti cu studiile, cu angajarea, iti merge mult mai bine decat in Europa. 🙂
ApreciazăApreciază
39.
nora damian | 30 iulie 2009 la 22:10
clemy,
cati ani mai ai de facut?
ApreciazăApreciază
40.
tibi | 30 iulie 2009 la 22:11
nora
Punctul forte prin care i-am convins sa plece a fost filosofic . Le-am spus ca decit sa regrete ce NU au facut, mai bine sa regrete CE AU FACUT, daca nu le iese 🙂
Deci AU FACUT BINE si au plecat ! Le-a iesit ! Au deja propria lor casa !
Iar aici, aveau si o mica afacere pe care au pus-o la saramura! 🙂
Din cite il cunosc eu pe el, tot o sa-si deschida o afacere si acolo; sunt tineri amindoi, sub 40, au toate sansele sa prospere !
ApreciazăApreciază
41.
fini | 30 iulie 2009 la 22:12
Salut!
ANCORA. Sper sa revin mai tarziu 🙂
ApreciazăApreciază
42.
clemycali | 30 iulie 2009 la 22:15
@nora, eu nu pot sa cer ajutor de la stat nici sa vreau. Una din conditiile acordarii vizei si apoi a rezidentei permanente a fost ca nu ma duc sa cer ajutor social de la stat. Sistemul este suprasolicitat si asa. Iar poporul care asteapta pomana de la stat nu rupe portile universitatilor. Desi exista tot soiul de ajutoare ptr saraci, emigranti si minoritati (negri, mexicani). Americanul pretuieste munca, daruirea, ambitia. Sigur, societatea americana nu este perfecta dar este mult mai deschisa ascensiunii pe verticala decat este in Europa, ca sa nu mai discutam de Romania unde a reusi prin forte proprii este mai mult o exceptie, o chestiune de noroc, decat regula.
ApreciazăApreciază
43.
clemycali | 30 iulie 2009 la 22:16
@nora, de abia am inceput. Cred ca am 3-4 ani in fata de studiu. America este tara inceputurilor la orice varsta. 🙂
ApreciazăApreciază
44.
nora damian | 30 iulie 2009 la 22:17
fini,
servus!
Multzam de muzica! E bine venita odata cu tine.
Te asteptam 😀
ApreciazăApreciază
45.
nora damian | 30 iulie 2009 la 22:19
clemy,
asta-nseamna o politica buna in ce-i priveste, pentruca isi asigura emigranti de calitate. Vorbesc de cei care trec oceanul 🙂
ApreciazăApreciază
46.
tibi | 30 iulie 2009 la 22:20
salve fini
🙂
ApreciazăApreciază
47.
nora damian | 30 iulie 2009 la 23:23
Eu va spun
Noapte buna,
pe maine!
🙂
ApreciazăApreciază
48.
nora damian | 30 iulie 2009 la 23:25
Clemy,
sper sa ne tii la curent cu viata ta de studenta si in general cu tot ce-nseamna diferentele dintre cele doua lumi.
Totusi, ma-ntreb, din curiozitate, ceeace ai invatat aici iti este, cat de putin, de folos?
O zi placuta si nu prea calda!
🙂
ApreciazăApreciază
49.
tibi | 30 iulie 2009 la 23:30
noapte buna
TUTUROR
🙂
ApreciazăApreciază
50.
orangeskorpion | 30 iulie 2009 la 23:55
Sara buna pe deal,
salve, gradina
cita dreptate ai, Nora, in postarea ta!
„astia” si-au batut joc de absolut tot, de la nume prestigioase, istorie, inclusiv demnitatea umana….
greu de iesit din aceasta hazna…ca natzie…
ApreciazăApreciază
51.
orangeskorpion | 31 iulie 2009 la 00:04
Consider ca „Spiru Haret” + „Dimitirie CAntemir” sint fabrici de bani
pentru PSD (bani de campanie, bani pentru spagi electorale, pui congelati, DVD-uri pentru profesori, lemne pentru saraci etc),
dar si pentru partidul felixului varanos…desi niciodata nu a putut sa creasca peste citiva firfirici de procente,
dar au intrat bani la greu pe nemeritate…
+
fabricile de bani universitare au fabricat licentiati pe banda rulanta….
ApreciazăApreciază
52.
orangeskorpion | 31 iulie 2009 la 00:34
am ajuns prea tirziu in gradina
noapte buna!
ApreciazăApreciază
53.
nora damian | 31 iulie 2009 la 09:28
gradinari si gradinarite,
un salut voios 🙂
ApreciazăApreciază
54.
nora damian | 31 iulie 2009 la 09:29
skorpion,
servus!
Stau si eu si ma-ntreb: cum de n-au existat reactii in ultimul an din partea unor persoane avizate? Ca doar n-or fi disparut toate? In afara reluarii discutiei, periodic, cu o slaba mediatizare, of course, din partea lui Basescu, nimeni n-a fost deranjat…
🙂
ApreciazăApreciază
55.
nora damian | 31 iulie 2009 la 09:34
…Si, ca o masura a lipsei de masura, e optimismul de moment al lui Cati( imbracata in rosu vanghelian) care, dupa ce a produs o furtuna cu declaratiile dumneai extrem de grave, acuma ne asigura ca totul e bine, sub control, si invatamantul duduie de sanatos,precum cresterea economica pe vremea manechinului. 😆
ApreciazăApreciază
56.
dora | 31 iulie 2009 la 13:44
Salut,salut!
😆
nora,
degeaba ne-am bucurat in momentul iesirii „curajoase” a roscatei Cati.Era o perdea de fum.Ascunderea rahatului acumulat de 20 de ani in sistem,intr-o minuscula Groapa septica.
Dumneaei nu doreste reforma in sistem,nu doreste un invatamant eficient si de calitate,cuplarea lui cu cererile pietei,cu modififacea curiculara la cerintele societatii….doar protejarea profilor din inv.universitar de care este legata personal,de marirea salariilor si indestularea clientilor politici.Piratul a dibuit-o dupa cateva luni si i-a dezvaluit limitele si intentiile.De asta au intrat kknarii direct in sevraj academic sub garantia lui Vanghelie. 🙂
ApreciazăApreciază
57.
dora | 31 iulie 2009 la 13:51
skorpion,
numai e mult si” onorabilii „absolventi,vor folosi diplomele invalidate pe piata europeana pe post de hartie igienica.
Este full de absolventi .De curand a fost un concurs de ocupare a posturilor in inv.gimnazial si liceal -la biologie -au fost 220 de concurenti pe 19 locuri.Ma intreb atunci:de ce se lamenteaza unii ca n-avem cadre didactice cu studii?
ApreciazăApreciază
58.
nora damian | 31 iulie 2009 la 19:24
dora,
servus!
🙂
Cati joaca cum ii canta vanghelie. Iar melodiile lui vanghelie sunt manele pesedist-sindicaliste fara nici o legatura cu ce ar trebui sa-nsemne invatamantul in Romania la ora asta, dar cu multe legaturi de alt soi 😉
ApreciazăApreciază
59.
ionut | 4 august 2009 la 08:47
Transarea umana facuta recent de doi studenti arata gradul scazut de educatie al
acestora,slaba calitate a sistemului educational si necesitatea legalizarii prostitutiei.
Acel individ dornic de fantezi sexuale a gresit locatia.El de fapt cauta un bordel,
ori o casa de tolernta.Are aceiasi vina ca si cei doi tineri.De vina este si sistemul si
societatea care lasa in continuare tratarea problemelor sexuale la voia intamplarii.
Nu cred ca olanddezii,germanii etc.sant mai prosti ca noi folosind legea prostitutiei
si a celor trei reguli de aur:interzis,permis,obligator.
Toata mass-media ar trebui sa dezbata aceste subiecte esentiale.
ApreciazăApreciază
60.
nora damian | 4 august 2009 la 10:51
In acest caz nu mai vorbim de educatie ci de antieducatie si anormalitate.
ApreciazăApreciază