Comisarii de vanghelizare
30 septembrie 2009 at 00:04 noradamian 146 comentarii
Comisarii sunt nişte persoane care au mandat special din partea unor organisme politice pentru a impune o construcţie de politică publică. Comisarii europeni, de pildă, au în subordine domenii de coordonat şi organizat în conformitate cu standarde precise de funcţionare ale Comisiei Europene. Cu alte cuvinte sunt realizatori de programe cu misiune constructivă. Prin contrast, pe meleagurile noastre funcţionează comandouri ale unor forţe politice cu altfel de “misiuni”. Din orice parte ai privi lucrurile, felul de a acţiona al comisarilor mioritici aduce izbitor cu metodele de impunere al unor forţe interne sau externe de ocupaţie. Istoria locului a fost marcată tragic de isprăvile comisarilor de românizare din vremea legionarilor, apoi ale celor de sovietizare, de sovromizare, colectivizare. Oricum s-ar numi aceste personaje din peisajul politic autohton actual, rolul şi stilul lor de manifestare nu numai că n-are nimic cu cel european dar contravine flagrant intereselor unui stat care se vrea democratic. “Comisarii” politici acţionează deasupra legilor şi în locul instituţiilor. Inclusiv al acelora pe care pretind că le reprezintă, în numele cărora acţionează şi pe care le invocă drept acoperire pentru a-şi justifica raidurile vindicative. În timp ce “armate ale unor instituţii” mari consumatoare de bani publici forţează păstrarea privilegiilor acordate cu de le ele putere, prin greve ilegale, comisarii însărcinaţi cu linşajul politic muncesc pe rupte întrecând în “eficienţă” poliţai, procurori, judecători, toţi la un loc. Cum se ştie “instituţia” comisariatului punitiv a debutat penibil cu “misiunea” de suspendare a preşedintelui, învinsă fără drept de apel, prin decizia electoratului. Nevoia de linşaj politic rămânând de atunci irepresibilă, “instituţia” continuă să producă comisii şi comisari. Nu-şi mai permite ce-i drept, acţiuni de anvergură ci doar atacuri colaterale, sporadice, prin scurtcicuitarea legalismului şi a ordinii de drept în baza unei constituţii malformate (de imitaţie şi cu dedicaţie). Până şi Curtea de conturi, Garda financiară etc par a-şi fi pierdut rostul în favoarea comisiilor parlamentare de guerilă politică. Fiind, prin urmare, desfiinţate moral, poate ar fi mai cinstit ca numeroasele organisme de control să intre în şomaj tehnic. Toate astea merită atenţa comisarilor UE pentru justiție şi apărare, măcar ca studii de caz pentru îmbogăţirea cunoştinţelor. De pildă, originala soluţie „democratică” în care comisari partinici de vanghelizare îşi fac armată proprie din funcţionari publici şi poliţai din subordine împotriva inamicilor politici. O armată, se aude, cu conexiuni underground şi susţinere din lumea interlopă. Posibil. Dar faptul că vanghelizarea îmbolnăveşte pas cu pas sănătatea morală şi culturală a naţiei, asta nu mai e doar „posibil”, e de netăgăduit. Sau, mai exact, „garantat”.
Entry filed under: 7301634. Tags: comisari de vanghelizare, comisii de linşaj politic.
146 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
orangeskorpion | 30 septembrie 2009 la 00:34
Ancora,
si miine este o zi!
🙂
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 00:36
skorpion,
pe mâine!
Vise placute! 😀
ApreciazăApreciază
3.
tibi | 30 septembrie 2009 la 00:38
robin
Ti-a luat caimacu’ skorpionu’ 🙂 !
skorpi’
si astazi e o zi 🙂 !
Noapte buna ALL ! Si o zi buna desigur ! 🙂
ApreciazăApreciază
4.
orangeskorpion | 30 septembrie 2009 la 00:38
nu m-am putut abtine sa nu citesc totusi…
foarte bine scris!!!
un comisar – hrbenciuc,
alt comisar – vanghelie, nu???
continuati voi, ca ma culc, iar in copac robin a agatat un bec de veghe
🙂
ApreciazăApreciază
5.
robin | 30 septembrie 2009 la 00:39
ApreciazăApreciază
6.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 00:45
Robin, ce dragut! 🙂
ApreciazăApreciază
7.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 00:50
…Acuma ma pot culca…. multzam, robin,
Somn usor, gradinari,
😀
ApreciazăApreciază
8.
IONUT | 30 septembrie 2009 la 07:29
Cine striga sus si tare ca vreau M.A.I. la formarea actualului guvern?
Sa spunem ca au cunostinte si la Informatii.
ApreciazăApreciază
9.
robin | 30 septembrie 2009 la 09:30
Neatza! Trezireaaa!
ApreciazăApreciază
10.
orangeskorpion | 30 septembrie 2009 la 09:35
neata,
🙂
ApreciazăApreciază
11.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 09:45
fini,ionut, robin, skorpion, all,
‘neata! 🙂
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 09:47
robin,
Bravo! ai reusit sa ne trezesti! „I believe in Magic” 😆
ApreciazăApreciază
13.
dora | 30 septembrie 2009 la 12:01
Salut gradina fermecata!
ce bine ca exista un loc de refugiu ,aici la tine, nora!
Institutia comisariatului este mai veche, si de fiecare data a constituit sursa raului, pentru ca a actionat prin forta ,prin impunerea vointei unei minoritati fara morala si fara Dumnezeu.
Comisari de genul Iliescu,Nastase,Hrebenciuc,Vanghelie si eminente cenusii de tipul Patriciu,Cosmanca,Voiculescu sunt cancer pentru societate,o societate la randul ei contaminata de virusii mincciunii,violentei si degradarii morale.
ApreciazăApreciază
14.
fini | 30 septembrie 2009 la 13:55
Robin,
pot să nu zâmbesc privindu-ţi clipurile? Oare pentru ce îmi fac bine? 🙄
ApreciazăApreciază
15.
dora | 30 septembrie 2009 la 13:59
robin,
de lumea papusilor avem acum nevoie.TKA! 🙂
fini,
iar cafeaua ta a fost tare delicioasa.Si tie TKS. 😆
ApreciazăApreciază
16.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 18:41
dora, fini, all,
salut!
Multe treburi pe ziua de azi, o zi vântoasă în toate privintele… 🙄
🙂
ApreciazăApreciază
17.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 18:43
dora,
cum se vede „comisarii” si-au activat acum oamenii din toate zonele sociale…
ApreciazăApreciază
18.
tibi | 30 septembrie 2009 la 19:04
servus ALL
🙂
Am trecut numai sa va salut ! Din pacate, nu pot sta la taifas 😦 ; sint f. ocupat.
ApreciazăApreciază
19.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 19:05
servus tibi,
🙂
ApreciazăApreciază
20.
robin | 30 septembrie 2009 la 19:58
Saluti!
Phii, da’ ce covor gros de frunze ! Nu-l mai gasim pe Tiriplici pina la primavara 🙂
ApreciazăApreciază
21.
clemycali | 30 septembrie 2009 la 20:35
Buna seara, buna seara. 🙂
@robin, a venit si toamna.
ApreciazăApreciază
22.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 21:10
robin,
servus!
las’ ca vine vara mica in noiembrie si iese el… 🙂
ApreciazăApreciază
23.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 21:11
clemy,
servus,
toamna suparata si pe aici 🙂
ApreciazăApreciază
24.
orangeskorpion | 30 septembrie 2009 la 21:23
salve,
aici toamna superba….pacat ca nu sint si dealuri, duhuri blinde pe dealuri,
🙂
si drumuri printre copaci, sa calci pe frunze, iar soarele sa strabata ramurile copacilor din ce in ce mai chei pe masura ce trece timpul…..spre decembrie….
ApreciazăApreciază
25.
dora | 30 septembrie 2009 la 21:28
nora,
din nefericire ,i comisarii misuna printre noi unde nici nu te astepti.Auzi?comisari printre cadre didactice,magistrati,gaozari. Iti vine sa urli! 🙂
ApreciazăApreciază
26.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 21:36
skorpion,
salut!
Frumos spus! Adaug si eu:
capricioasa, imprevizibila,toamna are un romantism special chiar şi cand e trista. Ori suparata. Mai ales pe aleile pline de frunze clinchenind sub talpi…Sau cand printre crengile copacilor, fără veste, isi fac loc raze voioase ca sa ne asigure de nepieritoarea prietenie a soarelui 🙂
ApreciazăApreciază
27.
orangeskorpion | 30 septembrie 2009 la 21:40
mie imi plac 2 anotimpuri: primavara si toamna! Toamna in Ardeal este minunata, iar in Bucuresti o poti descoperi in splendoarea prin parcuri (herastrau, cismigiu). Deci sa ne facem timp si s-o savuram cit mai mult cu putinta.
🙂
ApreciazăApreciază
28.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 21:41
dora,
servus!
Reteaua e demult antrenata sa intre in actiune la momentul oportun. 😉
ApreciazăApreciază
29.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 21:44
skorpion,
si mie-mi place, mai ales septembrie, uneori si octombrie. Noiembrie imi place doar daca, dupa incursiuni prin ploi, neguri si frig, intru intr-o casa calda si placuta 😆
ApreciazăApreciază
30.
orangeskorpion | 30 septembrie 2009 la 21:50
Nora,
aici la noi este fain pina la sfirsitul lui octombrie si rarissim noiembrie, pe care il urasc, este poate cea mai urita luna din an…..
ApreciazăApreciază
31.
clemycali | 30 septembrie 2009 la 21:53
@skorpion, adevarat graita-i privind frumusetea toamnei in Ardeal 🙂
ApreciazăApreciază
32.
robin | 30 septembrie 2009 la 21:55
Skorpi, de acord.Noiembrie e cea mai urita luna din ani. Si lipsita de personalitate. Nu ai de ce s-o legi. 😦
ApreciazăApreciază
33.
orangeskorpion | 30 septembrie 2009 la 21:59
robin,
poti s-o legi doar de ziua mea de nastere

sic!!!
ApreciazăApreciază
34.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 22:01
clemy, robin, noiembrie e luna dinainte de decembrie… E si luna in care skorpion isi aniversează ziua…E si luna de maxima agitatie… 🙂
ApreciazăApreciază
35.
fini | 30 septembrie 2009 la 22:01
SEARA BUNĂ!
Toamna asta a început frumos şi vreau să cred că sfârşitul ei va fi şi mai frumos.
ApreciazăApreciază
36.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 22:03
fini,
salut!
Cu Mozart orice toamna se-mblânzeste 🙂
ApreciazăApreciază
37.
orangeskorpion | 30 septembrie 2009 la 22:04
nu stiu de ce, dar in afara de Requiem de Mozart, in rest nu pot sa spun ca imi place….
ApreciazăApreciază
38.
fini | 30 septembrie 2009 la 22:10
Skorpi,
😥
ApreciazăApreciază
39.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 22:12
skorpion,
in cele mai multe piese Mozart e senin, jucaus, relaxant. Reqviem-ul e , intr-adevar, altceva. Dar si aici exista o serenitate, o tristete luminoasa… Ca toamna 🙂
ApreciazăApreciază
40.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 22:15
Uite, acuma, vorbind de toamna si ascultand Mozart am evitat sa respir aerul otravit al politicii vangheliene desi stiu ce se petrece… 😉
ApreciazăApreciază
41.
robin | 30 septembrie 2009 la 22:19
Sa fiu si eu un pic la tema, desi imi repugna personajul 👿
vanghelie e din ce in ce mai gretos si periculos. E ca o ciuperca care se intinde silentios, dar foarte eficient.
Atit.
ApreciazăApreciază
42.
robin | 30 septembrie 2009 la 22:21
Fini, buna muzica. Se cunoaste ca esti profi.
In schimb, eu sint la stadiul de desen animat. 😆
ApreciazăApreciază
43.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 22:22
robin,
cred ca dincolo de granitele Bucurestiului vanghelie nu mai are trecere… Dar si asa, este foarte nociv 🙄
ApreciazăApreciază
44.
orangeskorpion | 30 septembrie 2009 la 22:24
fini, nora
mie Bruch imi place:
Ivry Gitlis plays Bruch Violin Concerto No.1 3rd movt
nu este cea mai expresiva/patetica executie, dar voiam sa va arat de ce nu imi place atit de mult Mozart…..dar please fara suparare, fini……
🙂
ApreciazăApreciază
45.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 22:27
Faptul ca in partidul asta clocitoare de hoti se simt bine o serie de „intelectuali de larga recunoastere” care-l aclama pe individul ala rudimentar, grobian si analfabet, te face sa crezi ca oricand ar putea reinvia stafia comunismului, chiar daca s-ar numi altfel. 😦
ApreciazăApreciază
46.
robin | 30 septembrie 2009 la 22:36
Nora, a intrat in banalitate vorba „istoria se repeta”, dar ramine mereu actuala. Ori oamenii uita prea repede, ori timpul e un cerc. 🙂 Sau amindoua.
ApreciazăApreciază
47.
robin | 30 septembrie 2009 la 22:38
Skorpi, nici daca Mireille ti-l cinta pe Mozart, nu-l accepti mai usor? 🙂
ApreciazăApreciază
48.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 22:42
robin,
http://www.romanialibera.ro/a166281/psd-isi-da-singur-ultimatum.html
dragut titlu! 😆
ApreciazăApreciază
49.
orangeskorpion | 30 septembrie 2009 la 22:43
robin,
wunderbar!
merveilleux!
🙂
ApreciazăApreciază
50.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 22:45
robin,
superb!
Skorpion, scrie de cinci ori :
„I like Mozart” 😆
ApreciazăApreciază
51.
fini | 30 septembrie 2009 la 22:46
Skorpi,
„Gusten und Ohrfeigen sind verschieden” 🙂
Sigur că nu mă supăr. Îmi pare bine că-ţi place Reqiemul.
ApreciazăApreciază
52.
fini | 30 septembrie 2009 la 22:49
Robin,
mie mi-au plăcut mult desenele tale. Mulţumesc.
ApreciazăApreciază
53.
orangeskorpion | 30 septembrie 2009 la 22:49
Nora, fini
🙂
danke!
v-am lasat!!!
o noapte linistita si o zi de toamna superba si miine!!!
ApreciazăApreciază
54.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 22:50
skorpion,
somn usor! Pe maine 🙂
ApreciazăApreciază
55.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 22:51
fini, robin, all
noapte buna va spun si eu 🙂
ApreciazăApreciază
56.
fini | 30 septembrie 2009 la 22:52
Skorpi,
GUTE NACHT!
Mâine dimineaţă să asculţi Max Bruch pe care sper să-l găsesc.Am şi eu goangele mele.
ApreciazăApreciază
57.
orangeskorpion | 30 septembrie 2009 la 22:53
fini,
da, voi fi pe faza….
aveam un Bruch pe disc (demuuuult) si varianta aia mi-a placut f. mult…
cred ca era cu Herbert von Karajan…
n.b.!!!
ApreciazăApreciază
58.
dora | 30 septembrie 2009 la 22:54
Sa nu va atingeti de genialul Mozart.Reprezinta chintesenta muzicii divine.Pentru mine,cu siguranta. 🙂
ApreciazăApreciază
59.
orangeskorpion | 30 septembrie 2009 la 22:56
aoleu, Dora ma baaaaaaaaaaaaaaaaate, doamna profesoara Fini…
gata, am fugit!!!
🙂
ApreciazăApreciază
60.
noradamian | 30 septembrie 2009 la 22:57
dora,
ai ascultat Mozart cantat de Mireille Mathieu? Un regal 🙂
Somn usor, dora 🙂
ApreciazăApreciază
61.
robin | 30 septembrie 2009 la 23:06
Somn usor. Dupa miezul noptii va pun iar o intrebare. 😀
ApreciazăApreciază
62.
fini | 30 septembrie 2009 la 23:25
Skorpi,
alege-ţi şi savurează-le:
ApreciazăApreciază
63.
fini | 30 septembrie 2009 la 23:26
ApreciazăApreciază
64.
fini | 30 septembrie 2009 la 23:38
Pentru că veni vorba de Lendvay , nu am auzit pe nimeni cântând „Ciaraş” de Monti cu atâta patimă ca Lendvay. Te ameţeşte.
ApreciazăApreciază
65.
fini | 30 septembrie 2009 la 23:59
ApreciazăApreciază
66.
fini | 1 octombrie 2009 la 00:00
Robin,
e după miezul nopţii şi eu aştept. 🙂
ApreciazăApreciază
67.
robin | 1 octombrie 2009 la 00:07
Fini, da’ grabita mai esti. 🙂
Nu-i nimic special, aduc cintecul original folosit in clipul Tinker Bell.
So: mai intreb o data(numai Nora a raspuns) 🙂
ApreciazăApreciază
68.
robin | 1 octombrie 2009 la 00:10
Raspunsurile, va rog, sa le am pe masa miine, pina in ora 12.00. Dau note. 🙂
Fini, astept si eu cafeaua ta de miine dimineata, chiar daca o sa o beau seara. 😀
Noapte buna!
ApreciazăApreciază
69.
tibi | 1 octombrie 2009 la 00:14
seara buna, noapte buna, 🙂
robin
I don’t believe in magic. 🙂
( intre timp, cred ca ai schimbat intrebarea, da’ nu conteaza ) ! 😉
fini
Cu plecaciune te intreb : interpretarea asta merita ascultata ? 🙄 ?
ApreciazăApreciază
70.
fini | 1 octombrie 2009 la 00:55
Noraaaaaaa, aută-mă te rog!
Şopteşte-mi o ţârică.Mă lasă corigentă Robin şi râde blogu’ de mine.
ApreciazăApreciază
71.
fini | 1 octombrie 2009 la 01:03
Robin,
nu-mi place despre tine! Adică ce, tu te-ai urcat pe o cracă şi te uiţi la mine cum trudesc la munca de jos?
Mâine e rândul tău la şmotru, la cafea, la alea,alea……… 😆
Aştept,aştept.
ApreciazăApreciază
72.
fini | 1 octombrie 2009 la 01:10
Tibi,
e fain ce ai selectat tu.Chiar îmi place.
Ca să te sâcâi puţin,mi-o imaginez pe violonistă dansând pe „Ceardaşul” lui Lendvay.
ApreciazăApreciază
73.
tibi | 1 octombrie 2009 la 01:15
finiiiiiiii 🙂
Adeca CE ! Io’ te intrebai ceva, si tu asteptzi raspunsuri pe care sa ti le sopteste 🙂 altcineva, ? NO, Bine ! Nu mai astept raspuns. Astept verdict ! 🙂
ApreciazăApreciază
74.
tibi | 1 octombrie 2009 la 01:21
fini
Asta seara am aflat ca acea violonista cinta ‘ceardas’ de pe la virsta de sase ani! 🙂
Gata ! Sorry, dar amu’ chiar tre’ sa plec. 😦 Ne mai vedem si mai vb. cit de curind se va putea ! Bine ? 🙂 NB !
ApreciazăApreciază
75.
orangeskorpion | 1 octombrie 2009 la 07:10
neata, rau de tot….
fini, voi asculta diseara Bruch…
o zi frumoasa!
ApreciazăApreciază
76.
robin | 1 octombrie 2009 la 08:40
Neatza! Papa bun la Copac. Vedeti ca e in casuta din Copac, dimineata asta e prea friguroasa. 🙂
Fini, mie imi place sa stau confortabil, asa ca nu mai stau demult pe craca, asa ca mi-am construit o casuta in copac. Se vede si in avatar. Iar cu munca, ia-ma incet. Nu e printre hobby-urile mele. 😆
O zi fara vanghelie! As vrea eu un deceniu, dar deocamdata nu e posibil…
ApreciazăApreciază
77.
cristian | 1 octombrie 2009 la 09:02
@autor&all
bun omentariu, bun text; o scapare (voita sau nu); notiunea de comisar (al poporului) care, prin extrapolare devine de-a binelea duioasa cand facem paralela 🙂
ApreciazăApreciază
78.
noradamian | 1 octombrie 2009 la 09:04
‘mneata!
robin,”prima casa” in copac?…Pare atragatoare… 😀
„O zi fara vanghelie!” Ce frumos! Oare ar fi posibil? 🙄
ApreciazăApreciază
79.
noradamian | 1 octombrie 2009 la 09:15
cristian,
multumim,
subiectul e deschis… 🙂
ApreciazăApreciază
80.
dora | 1 octombrie 2009 la 16:29
Salut gradina fermecata!
Eu m-am linistit.Bocutu’meu n-a fost sacrificat.M-am indoit o clipa de pirat si acum mi-e chiar rusine.Eu nu gandesc mutarea atat de departe ca Base.
Sunt prinsa cu stirile, de asta n-am avut ragaz sa ascult muzica voastra.
Ma voi relaxa deseara. 😆
ApreciazăApreciază
81.
dora | 1 octombrie 2009 la 16:34
nora,
azi,atmosfera din orasul meu a fost relaxanta si am vazut un presedinte dinamic si optimist.E bine cand poti prelua asemenea energii.
Comisarii de vanghelizare trebuie transferati la timpul trecut ,nu ignorati,dar desconspirati si combatuti cu argumente. 🙂
ApreciazăApreciază
82.
noradamian | 1 octombrie 2009 la 18:17
dora,
salut 🙂
ApreciazăApreciază
83.
noradamian | 1 octombrie 2009 la 18:19
eu n-am fost chiar in „miezul evului aprins”, azi,din pricini banale si prozaice. Asa ca o sa aflu mai multe, de la voi… 😀
ApreciazăApreciază
84.
clemycali | 1 octombrie 2009 la 20:09
Buna seara, buna seara.
@dora, salut. Stiu de ce te-ai indoit o clipa. A venit ieri o soparlita la copac cu un scenariu. Uite ca Basescu nu a facut ce voiau unii sa faca, adica sa cedeze in cazul Nica.
ApreciazăApreciază
85.
tibi | 1 octombrie 2009 la 20:26
seara buna
🙂
ALL
ApreciazăApreciază
86.
clemycali | 1 octombrie 2009 la 20:41
Buna sa-ti fie inima tibi. 🙂
ApreciazăApreciază
87.
orangeskorpion | 1 octombrie 2009 la 20:51
salve, duhuri blinde pe dealuri!
🙂
ca va? ca va???
ApreciazăApreciază
88.
fini | 1 octombrie 2009 la 20:53
Salut Gradina!
ApreciazăApreciază
89.
fini | 1 octombrie 2009 la 20:57
1 octombrie CESARIA EVORA la Bucureşti!
http://vodpod.com/watch/1837368-pedra-do-lume
ApreciazăApreciază
90.
fini | 1 octombrie 2009 la 20:58
ApreciazăApreciază
91.
fini | 1 octombrie 2009 la 21:00
ApreciazăApreciază
92.
tibi | 1 octombrie 2009 la 21:11
Care va sa zica pina la urma guvernu’ asta a crapat ! 🙂
Ei, ACU’ sa-l vad io’ pe bocutu lu’ dora 🙂 ce poate !
ApreciazăApreciază
93.
clemycali | 1 octombrie 2009 la 21:13
@fini, multumesc ptr clipuri. Cesaria Evoria este o legenda a muzicii. Sper ca oamenii sa o aprecieze la justa ei valoare si sa nu citesc comentarii deupa ureche privind concertul ei.
ApreciazăApreciază
94.
fini | 1 octombrie 2009 la 21:26
Clemy,
mă îndoiesc.Mi-e teamă că tot bâlciul iscat,va sterge evenimentul.
Privesc pe B1 la Tapalagă
ApreciazăApreciază
95.
clemycali | 1 octombrie 2009 la 21:31
@fini, salut. Sunt doua evenimente diferite. Cesaria Evoria va fi urmarita de cei care apreciaza un mare talent muzical iar balciul de la televiziuni cu Geoana & comp va fi urmarita de marile mase populare ca sa zic asa.
Eu ma refeream la comenatriile din presa pe marginea concertului. Daca se vor gasi ziaristi care sa scrie cateva randuri despre ea. Ca sunt lamurita de cum vede presa astfel de manifestari dupa ce am citit despre concertul Angelei Gheorghiu.
ApreciazăApreciază
96.
fini | 1 octombrie 2009 la 21:38
Clemy,
‘om trăi şi ‘om vedea!
ApreciazăApreciază
97.
clemycali | 1 octombrie 2009 la 22:35
ApreciazăApreciază
98.
fini | 1 octombrie 2009 la 22:49
Clemy 🙂
o arie care anunţă belcanto-ul. Mulţumesc
ApreciazăApreciază
99.
clemycali | 1 octombrie 2009 la 23:02
@fini, ariile lui Mozart sunt o adevarata capodeopera. Voiam sa te intreb altceva daca ai ascultat aria. Cineva il compara pe Florez in aria asta cu Wunderlich. Tu ce crezi?
ApreciazăApreciază
100.
robin | 1 octombrie 2009 la 23:19
Hatz!
ApreciazăApreciază
101.
robin | 1 octombrie 2009 la 23:21
hihihi 😀 Sa stiti ca am ajuns intimplator exact cind era suta. Nora poate sa confirme, ea vede cind am intrat pe blog. 🙂
ApreciazăApreciază
102.
noradamian | 1 octombrie 2009 la 23:25
fini, clemy, dora,robin, tibi,
servus!
🙂
Zi de cotitura azi, drum intins spre alegeri… 🙂
ApreciazăApreciază
103.
noradamian | 1 octombrie 2009 la 23:26
robin,
felicitari! E cu semnificatie… 😆
ApreciazăApreciază
104.
noradamian | 1 octombrie 2009 la 23:28
Mozart, minunat, forever.
Si Cesaria Evora, miss Perfumado,
frumoasă seara, gradinarite si gradinari!… 😀
Parcă nu l-am zărit pe skorpion 🙄
ApreciazăApreciază
105.
orangeskorpion | 1 octombrie 2009 la 23:28
nora,
eu la 87 am iscalit condicutza…nu m-ai vazut??
noapte buna!
sa vedem ce vraji va mai face….. piratul!
🙂
ApreciazăApreciază
106.
orangeskorpion | 1 octombrie 2009 la 23:29
nora, ia uita-te la ora postarii tale si mele….
(nu melescanu)
23.28
s-a spart un drac, parca asa se spune!
🙂
ApreciazăApreciază
107.
noradamian | 1 octombrie 2009 la 23:29
skorpion, merg indărăt, n-am ajuns inca acolo… Gata, te-am bifat 😆
ApreciazăApreciază
108.
noradamian | 1 octombrie 2009 la 23:30
skorpion,
asta-i mai mult decat telepatie… 😆
ApreciazăApreciază
109.
fini | 1 octombrie 2009 la 23:30
Clemy,
eu nu aş face comparaţie,sunt distincţi. Hai să-i ascultăm:
ApreciazăApreciază
110.
noradamian | 1 octombrie 2009 la 23:35
fini,
şi mie mi-a placut aia cu zborul in echer întins… pi dos! Excelent! 😆
ApreciazăApreciază
111.
noradamian | 1 octombrie 2009 la 23:37
ascultăm, ascultam, e placut, pana vine somnul…
Noapte buna fini, skorpion, robin, all
clemy, tie o zi pe pofta inimii… 😀
ApreciazăApreciază
112.
robin | 1 octombrie 2009 la 23:40
Noapte buna, Nora! Mi-as obosita in seara asta, o sa citesc/ascult numai.
ApreciazăApreciază
113.
fini | 1 octombrie 2009 la 23:46
Robin 😥
nu ieşi cu nimic la interval?
ApreciazăApreciază
114.
noradamian | 1 octombrie 2009 la 23:48
robin,
somn usor! Nici nu-i de mirare, zi agitata, şi mai urmează si altele…
va trebui sa le inseninam cumva, muzica, glume, vedem noi… 🙂
ApreciazăApreciază
115.
noradamian | 1 octombrie 2009 la 23:49
fini, tu te inviorezi spre miezul noptii 😀
ApreciazăApreciază
116.
fini | 1 octombrie 2009 la 23:49
Dacă voi vreţi,atunci : NOAPTE BUNĂ!
Eu mai tropăi.
Nora 😆 #110
ApreciazăApreciază
117.
noradamian | 1 octombrie 2009 la 23:50
Mie mi se-nchid ochii…
Somn usor, fini 😀
ApreciazăApreciază
118.
noradamian | 1 octombrie 2009 la 23:51
fini, inspiratia de moment 😆
ApreciazăApreciază
119.
fini | 1 octombrie 2009 la 23:51
Nora,astăzi ţi-am aruncat prin praştie plicul.Vine,vine!
ApreciazăApreciază
120.
noradamian | 1 octombrie 2009 la 23:52
Multumesc, astept! 😆
ApreciazăApreciază
121.
robin | 1 octombrie 2009 la 23:55
N-am zis ca ma culc, dar parca n-am vlaga sa mai tastez. Chiar am avut o zi grea, dar nu din cauza politicii.
Fini, incerc.
ApreciazăApreciază
122.
fini | 2 octombrie 2009 la 00:00
ApreciazăApreciază
123.
fini | 2 octombrie 2009 la 00:02
Robin, 🙂
ApreciazăApreciază
124.
dora | 2 octombrie 2009 la 00:13
Pe mine ma scuzati:am avut multe ore de politica -de teorie si practica.
Promit sa citesc si sa ascult tot.
Cred ca v-ati dus la nani,
😆 Noapte buna nora,fini,clemy,robin,tibi,skorpi 😆 😆 😆
ApreciazăApreciază
125.
robin | 2 octombrie 2009 la 00:14
Pun si eu un cintec cu Cesaria Evora. Nu-i stiu multe melodii, dar cele pe care le-am auzit mi-au placut. As fi vrut sa gasesc prima melodie pe care am ascultat-o(care e si cea preferata) dar nu am gasit-o. E un fenomen, dar cintelecele ei sint prea melancolice pt gustul meu:
ApreciazăApreciază
126.
robin | 2 octombrie 2009 la 00:17
Noapte buna, Dora. 🙂
Am descoperit de curind o trupa de baieti care imi place. Am ales varianta live, clipul nu-mi place, desi melodia e mai bine scoasa in evidenta:
ApreciazăApreciază
127.
robin | 2 octombrie 2009 la 00:19
Noapte buna!
ApreciazăApreciază
128.
noradamian | 2 octombrie 2009 la 00:32
gluma zilei:
geoana:
„Mă sună lumea din străinătate. M-au sunat acuma de la Washington, de la Fondul Monetar. Mâine am să vorbesc cu directorul general al Fondului Monetar Internaţional ca să-l liniştesc pe acest om”
😀
ApreciazăApreciază
129.
noradamian | 2 octombrie 2009 la 00:33
Noapte buna dora, robin ,fini, all,
plec pana nu-mi sare somnul 🙂
ApreciazăApreciază
130.
fini | 2 octombrie 2009 la 00:39
Nora,
geoană e GLUMAK!
ApreciazăApreciază
131.
fini | 2 octombrie 2009 la 00:45
Robin,
mulţumesc.Băieţii sunt buni,dar mâine dimineţă trebuie să-i ascult din nou,că acum i-am ascultat cu sonorul cu perdeaua trasă.
Fetelor vă trimit fiecăreia câte o „NOAPTE BUNĂ!”
ApreciazăApreciază
132.
Arizonianul | 2 octombrie 2009 la 04:39
Viața a făcut loc somnului în grădiniță… Toți visează, după o zi bogată în tot felul de evenimente. Vă admir pentru câte aveți de îndurat și pentru răbdarea de care dați dovadă. Eu sunt departe, la un oarecare adăpost, dar inima-mi ticăie la unison cu pulsul vieții politice din țară, viață care luptă spre normalizare.
Am fost preocupat cu vizite la spital, la doctori, la laboratoare unde mi s-au extras aproape 2l de apă acumulată împrejurul inimii și plămânilor și nu am putut fi pe fază cu toate întâmplările unei zile mari în istoria postdecembristă. Am mai apucat doar finalul unui discurs de fanfaron, impregnat cu minciuni și atacuri stupide la tot ce este Băsescu sau este pus în legătură cu el. Eroul?
Pinocchio, bineînțeles!
Nu va fi ușor pentrucă leprele cleptomane încă mai mișcă.
Va fi mai simplu, știind că nu mai ai cuțitul în spate, în mâna unui așa zis aliat. Ce va fi peste 45 de zile? Răbdare (iar pentru fumători)
și tutun…
ApreciazăApreciază
133.
fini | 2 octombrie 2009 la 08:02
Arizona 🙂
noi n-avem încotro,înotăm contra curentului şi ne agăţăm şi de un pai.
Frumos este că tu de acolo şi de atâta timp eşti tot AICI,cu noi.
Îţi chibiţez motoraşul. Nu-mi plac deloc cei 2 l de lichid. Ai grijă de tine,te rog. Doamne aută!
ApreciazăApreciază
134.
fini | 2 octombrie 2009 la 09:06
Robin #125
Cesaria nu este întotdeauna melancolică. Uite un exeplu:
http://jean-noel919.vox.com/library/video/6a00fa967b49e90002011016679864860d.html
ApreciazăApreciază
135.
robin | 2 octombrie 2009 la 11:04
Buna neatza si aici!
Fini, tot melancolic mi se pare si Carnavalul. 😦
Vocea Cesariei e facuta sa cinte numai tristetea.
ApreciazăApreciază
136.
noradamian | 2 octombrie 2009 la 11:32
arizona,fini,robin,all,
servus!
🙂
ApreciazăApreciază
137.
noradamian | 2 octombrie 2009 la 11:44
Arizona,
trebuie sa avem rabdare, ce sa facem? Rabdare si speranta…
Mai ales acum că indivizii rosii si rozalii s-au demascat singuri…
🙂
Suntem alaturi de tine, Ari, ai grija de inimioara!
Doamne ajută!
ApreciazăApreciază
138.
noradamian | 2 octombrie 2009 la 11:47
fini, robin,
dar ce minunat, ce cald, cânta tristetea, Cesaria Evora 🙂
ApreciazăApreciază
139.
robin | 2 octombrie 2009 la 12:06
Buna, Nora! Ce mai stii de Noruta-pianista si de Tiriplici? Nu i-am mai vazut cam demult, de cind a cazut frunza. 😦
ApreciazăApreciază
140.
fini | 2 octombrie 2009 la 14:19
Robin 🙂
Cesaria este plăcută tocmai pentru această melancolie preluată de la portughezi(Capul Verde – colonie portugheză). Ea a declarat că cei carora li se adresează sunt marinarii; acolo are priză. Nu sunt fan Cesaia.
„The Cranberries”,care îmi plac de vreo 10 ani, nu au şi ei un parfum melancolic? Eu aşa văd. Spune-mi,te rog, tu cum îi simţi.
ApreciazăApreciază
141.
fini | 2 octombrie 2009 la 14:20
erată:Cesaria
ApreciazăApreciază
142.
fini | 2 octombrie 2009 la 14:23
Robin,
sunt tristă. Nu te-au impresionat nici căsuţa păsărelelor, nici păsăricile de la #134?! 😥
ApreciazăApreciază
143.
fini | 2 octombrie 2009 la 14:26
Robin,
cred că-mi place să vorbesc cu tine, pentru că tu de multe ori eşti „pentru contra”. 😆
ApreciazăApreciază
144.
fini | 2 octombrie 2009 la 14:27
Cred că mi s-au stricat frânele şi nu mă mai pot opri. Ajutor!!!!
ApreciazăApreciază
145.
noradamian | 2 octombrie 2009 la 16:22
robin,
servus, nu-i nici un bai, tiriplici doarme sub frunze, iar noruta-pianista cred ca da târcoale pe la copac 😆
ApreciazăApreciază
146.
noradamian | 2 octombrie 2009 la 16:23
fii, fini,
stai asa! Cam tarziu, dar te-am auzit Sper sa-mi vina-n ajutor şi robin… 😆
ApreciazăApreciază