Leapşă de la theophyle, via codex: un motiv să-i votez…

6 octombrie 2009 at 20:10 89 comentarii

„Argumente, nu injurii, atât pentru preferinţe cât şi pentru adversităţi. Un motiv să-i votez …”

Traian Basescu: da, am sa-l votez pentru că în condiţii de adversitate maximă, de război de uzură inegal şi nedrept şi-a asumat responsabilitatea scoaterii ţării din zodia „revoluţiei şi reformei” lui Iliescu conştient  că preţul  va fi un mare risc pentru el personal. Pentru că a suportat şi suportă, fără să cedeze,  atacul continu,  de o injusteţe greu de imaginat la care nu cred că ar fi rezistat alt om politic, fie el oricât de capabil, de onest şi de puternic. Pentrucă s-a dovedit în stare să demonteze făcăturile cele mai groteşti, să desfiinţeze manipulări „profesioniste” îndelung pregătite de experţi de şcoală veche  cărora li s-au alăturat cadre tinere cu vocaţie în materie. Pentru  modul în care vede şi se ocupă constant de priorităţile politico-sociale ale României, justiţie, educaţie, cu precădere, în vreme ce partea adversă e preocupată  aproape exclusiv de persoana lui.

Mircea Geoana: nu, categoric! Pentrucă nu pot asocia lipsa dumnealui de consistenţă umană şi politică cu nici o funcţie de responsabilitate reală. Pentrucă vorbele lui sunt total lipsite de greutatea faptelor  ca şi de fundamentul integrităţii şi a capacităţii de a se impune, convingător, măcar în propriul partid. Pentrucă parcursul său politic s-a dovedit a fi al unui individ folosit de o grupare sau alta a partidului  în funcţie de dinamica intereselor private care au contat într-un  moment sau altul, în prezent fiind purtătorul de interese al grupului Vanghelie.

Crin Antonescu: nici vorbă! De ce aş alege un personaj ales de Patriciu  în locul celui de dinainte retrogradat pentru vina de a nu fi  fost destul de performant în protejarea „afacerilor” dumisale de nasul justiţiei?  Înaintea oricăror calităţi, presupunând că ar fi demonstrat în vreo împrejurare că are ceva comun cu interesele ţării,  principalul său atu a fost si mai este discursul acuzator la Băsescu! Dacă lipsa de aplauze îl va sili să schimbe foaia, va poza hamletian în prinţul plictisit de zarvă  dornic de aduce ţara la normalitatea dorită de patron şi clica lui,  antrenând şi  o serie de distinşi suporteri în incăierări mai mult sau mai puţin elegante, pentru linişte.  Linişte  patriciană, din  linişte  iliesceană.

Sorin Oprescu:  o, nu! Oricât şi-ar căuta acest mim histrionic halatul politic cu care să sară din primărie la preşedinţie, nu-l va  găsi pe aici. Şi oricâtă publicitate de  hopa-mitică i se va asigura de către tovarăşi hârşiţi în munci de partid, cu toate reţelele acelea reactivate precum ale mascaţilor din decembrie prin  cotloanele ţării, nu va stârni decât, poate, ceva curiozitate, şi aceea  pe plan local. Cât despre jongleriile electorale cu şosele suspendate, cârnaţi şi torturi pentru poporul pesedist( la concurenţă cu micii şi berea pentru acelaşi popor), s-or consemna şi astea pe undeva, la capitolul  ciudăţenii, rubrica „aşa vă place politica?”

Becali? Pentru Becali nici adversităţile nu-şi au locul!  Cum nu te poţi supăra pe un cumătru care înjură aşteptând la o poartă nouă, de biserică, de stadion sau  de tribunal, făcându-şi cruce!…Doar, doar i-or arunca unii, în schimbul valizelor cu bani, o minge de preşedinte.

up-date

cu putina intarziere transmit leapsa mai departe lui gabhryel si lui  murfi

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , .

Ţinutul abuzatorilor politici Devertebrarea

89 comentarii Add your own

  • 1. Theophyle  |  6 octombrie 2009 la 20:22

    saru’ mana mult, ce articol frumos, multumesc mult 🙂 Pacat ca cei de la copac dorm pe ei. Am de dimineata numai contre si aia dorm 😦

    Habar nu au ce se numeste impact colectiv, pacat. Tibi a raspuns si TOG.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  6 octombrie 2009 la 20:32

    theophyle, servus, îţi multumesc ca m-ai provocat 😆

    Apreciază

  • 3. clemycali  |  6 octombrie 2009 la 20:56

    Buna seara, buna seara.
    Buna argumentatia, corecta analiza. Daca privesti cu atentie candidatii la prezidentiale, trebuie doar sa fi orbit de ura ca sa nu-ti dai seama ca Basescu este cel mai bun. Nu discutam aici de candidati ideali sau de portrete idealizate ale unui candidat iamginar, ci de realitati. Iar conform datelor pe care le avem, adica candidatii la prezidentiale, Basescu se prezinta cel mai bine. QED.

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  6 octombrie 2009 la 21:01

    clemy,

    servus! Multzam! Asa se vede de la mine situatia si oamenii. Si de la multi altii, chiar dintr-aceia putin informati, care n-au vreme, sau nu le place sa stea la televizor sau cu nasul prin ziare… 🙂

    Apreciază

  • 5. clemycali  |  6 octombrie 2009 la 21:44

    @nora, multumesc de complimente. Dar trebuie sa spun ca o sa avem de lupta atat pe forumuri cat si prin munca de lamurire om la om. Nu stiu daca ai fost tarziu in noapte la copac, dar s-a gasit o persoana sa inceapa sa prohodeasca ca Basescu pierde in turul doi si la Geoana, si la Antonescu si la Oprescu. O sa avem de luptat cu sondaje mincinoase si cu tot soiul de soparle. Lupta va fi grea.

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  6 octombrie 2009 la 21:47

    clemy,

    n-am urmarit discutia respectiva, evident ca vor baga reptilieni gramada si ca nu va fi deloc simplu. Pentru acesti votanti nu exista argumente fiind vorba de segmentul captiv.

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  6 octombrie 2009 la 22:00

    clemy, exista insa si multi care, desi indecisi din diverse motive, sunt onesti, gandesc, fac comparatii… Pentru ei vorbesc argumentele,injuriile ii indeparteaza, le produc impresii negative, imaginea unui spatiu insalubru… Adică genul de sustinere paguboasa. La ce bun?… 😉

    Apreciază

  • 8. fini  |  6 octombrie 2009 la 22:01

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  6 octombrie 2009 la 22:06

    fini, superb!!! 😀

    Apreciază

  • 10. fini  |  6 octombrie 2009 la 22:11

    Boc e la B! !

    Apreciază

  • 11. Un motiv să-i votezi « Copacul din pădure  |  6 octombrie 2009 la 22:11

    […] Nora din Grădină […]

    Apreciază

  • 12. orangeskorpion  |  6 octombrie 2009 la 22:26

    of, of…. ce putin timp pot sa am….

    f.b. postarea dar nu am inteles, Nora, tu ai scris-o??
    m-a derutat titlul….

    URA si INCOMPETENTA sint frine oribile in a progresa ca tara…

    robin,

    am apucat sa ma uit si sa ascult

    Wonderful World shadow puppet => dragut, dragut..

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  6 octombrie 2009 la 22:32

    skorpion, servus!

    Da, e un raspuns la o chestiune dat de mai multi bloggeri care-si trimit unuia altuia „leapsa” 😀

    Apreciază

  • 14. filadel  |  6 octombrie 2009 la 22:33

    Ce tîmpită situație e aia în care vrei să fii pozitiv dar să nu poți spune decît nu. Poate și noi sîntem de vină că am așteptat să se adune atîți de NU în interior în loc să-i săm afară atunci cînd era cazul.

    Apreciază

  • 15. orangeskorpion  |  6 octombrie 2009 la 22:35

    am inteles leapsa,

    excelenta idee!

    🙂

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  6 octombrie 2009 la 22:36

    filadel, sper sa nu fie tarziu nici acum sa explicam „NU-ul”! Si sa fie inteles de unii care au dubii…

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  6 octombrie 2009 la 22:36

    skorpion, este! 😆

    Apreciază

  • 18. fini  |  6 octombrie 2009 la 22:37

    Nu pot să votez pe:

    – Mircea Geoană pentru că şovăie şi a ajuns să fie manevrat de un semianalfabet;

    – Crin Antonescu pentru că nu are vlagă şi este marioneta lui Patriciu;

    – Sorin Oprescu pentru că este un farsor şi în politică şi în viaţă.

    Am încredere în Traian Băsescu.

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  6 octombrie 2009 la 22:39

    fini, in cateva cuvinte ai sintetizat perfect! 😀

    Apreciază

  • 20. turnofftheglory  |  6 octombrie 2009 la 22:58

    Felicitari Nora ca ai facut salubru ceea ce isi are locul la carcima. Eu nu ii pot lua in serios. Oamenii astia care se chinuie sa il concureze pe Basecu uita ca demagogia e o arma, politica presupune joc actoricesc perfect si tinta, care trebuie sa fie reala si idealul vizibil.
    Imi place cum a sintetizat si Fini.

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  6 octombrie 2009 la 23:05

    TOG, multumesc ca ai inteles perfect „traducerea mea” Poate o fi accesibila si celor
    care se feresc de carciuma desi acolo de multe ori se spune adevarul gol golut!…

    😀

    Apreciază

  • 24. orangeskorpion  |  6 octombrie 2009 la 23:46

    fini, esti prea blinda cu primii trei !

    noapte buna!

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  6 octombrie 2009 la 23:50

    skorpion,

    avem vreme… 🙂

    Noapte buna! 😀

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  6 octombrie 2009 la 23:51

    fini,

    m-am intors din padure, trec la ascultat, ca acusi arunc si eu ancora… 🙂

    Apreciază

  • 27. robin  |  6 octombrie 2009 la 23:58

    Oportuna leapsa, excelenta postare, bune comentarii(cu exceptia unuia).

    Traian Basescu : DA : curaj, aprilie 2007, referendumuri, profesie, 5 ani presedinte, proiecte, Iliescu, Rusia.
    Mircea Geoana : NU : lasitate, profesie, Iliescu, Vanghelie.
    Crin Antonescu : NU : profesie, chiul, proiecte, Patriciu, Iliescu.
    Sorin Oprescu : NU : chiul, fals in acte, proiecte, Iliescu.

    Apreciază

  • 28. luminita  |  6 octombrie 2009 la 23:58

    Relax:

    Apreciază

  • 29. fini  |  7 octombrie 2009 la 00:00

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  7 octombrie 2009 la 00:01

    robin multzam, incerc sa deduc care anume 🙄

    Apreciază

  • 31. robin  |  7 octombrie 2009 la 00:04

    Nora 😆

    Hai ca nu vreau sa introduc tensiuni inutile, mai ales la ora asta. Persoana respectiva sigur stie, e foarte inteligenta. 🙂

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  7 octombrie 2009 la 00:09

    robin,

    glumeam, ok 😀

    Apreciază

  • 33. noradamian  |  7 octombrie 2009 la 00:10

    lumi, fix la miezul noptii ella fitzgerald in gradina la noi! Super! 😀

    Apreciază

  • 34. robin  |  7 octombrie 2009 la 00:11

    Incep? Sau mai are cineva de cintat? 🙂

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  7 octombrie 2009 la 00:12

    fini, are ceva probleme la computer, dar ne urmareste…

    fini, incep sa-l cunosc pe Mahavisnu, merita 😀

    Apreciază

  • 36. noradamian  |  7 octombrie 2009 la 00:15

    robin, suntem doar noi cu animalutele la ora asta 🙂 Da-i drumul!

    Apreciază

  • 37. robin  |  7 octombrie 2009 la 00:18

    Din pacate,s-ar putea sa fie niste probleme cu embedul. Daca nu merg, dati dublu click si le ascultati pe Youtube.

    Apreciază

  • 38. luminita  |  7 octombrie 2009 la 00:19

    mai sunt si eu, dar stiu sa tin un secret . 😀

    Apreciază

  • 39. robin  |  7 octombrie 2009 la 00:21

    Natasha Anne Bedingfield (născută la data de 26 noiembrie 1981) este o cântăreaţă şi compozitoare de origine engleză.

    Ea a debutat în anii 90′ având statutul de solist al unei trupe creştine, numite The DNA Algorithm. Din această trupă făcea parte şi fratele său Daniel Bedingfield şi sora sa Nikola Rachelle. La sfârşitul anilor 1990 a început să înregistreze melodii pentru Biserica Hillsong. Daniel Bedingfield s-a bucurat de succes în Europa. Natasha şi Daniel deţin în prezent recordul Guinness pentru singurii fraţi care au atins prima poziţie în topul Regatului Unit în istorie.

    Albumul său de debut, intitulat Unwritten a fost lansat în anul 2004. Acesta conţine treisprezece piese, majoritatea având influenţe pop şi R&B, vânzându-se în 2.5 milioane de exemplare pe plan mondial.

    Apreciază

  • 40. luminita  |  7 octombrie 2009 la 00:21

    Noapte buna , fetelor !
    Pe maine !

    Apreciază

  • 41. robin  |  7 octombrie 2009 la 00:21

    Lumi, cred ca s-ar potrivi bine amindoi. 🙂

    Apreciază

  • 42. robin  |  7 octombrie 2009 la 00:22

    În anul 2007, Natasha a obţinut o nominalizare în cadrul premiilor Grammy, la categoria Cea mai bună voce pop feminină pentru albumul său de debut Cel de-al doilea album solo lansat de către Bedingfield, intitulat N.B.(2007) conţine single-uri care au ridicat-o pe cântăreaţă la statutul de ce-a mai de succes artistă de origine britanică.

    Bedingfield a promovat cauzele umanitare de-a lungul lumii şi este cunoscută pentru munca depusă în campania „Stop The Traffik” alături de fundaţia mamei sale, Global Angels.

    Apreciază

  • 43. noradamian  |  7 octombrie 2009 la 00:23

    robin,

    merge cu dublu click, e speciala englezoaica, canta excelent, pe deplin meritat succesul… 🙂

    Apreciază

  • 44. noradamian  |  7 octombrie 2009 la 00:25

    lumi, multzam pentru Robbie Wiliams, cred ca se simte bine in Gradina! 🙂

    Noapte buna, lumi 😀

    Apreciază

  • 45. robin  |  7 octombrie 2009 la 00:25

    Apreciază

  • 46. robin  |  7 octombrie 2009 la 00:27

    Ajunge pt seara asta. Imi cer scuze pt embedurile ratate. 🙂 Dar n-am gasit decit forma asta.

    Noapte buna!

    Apreciază

  • 47. noradamian  |  7 octombrie 2009 la 00:29

    robin, mda! Un pic diferiti de Cheeky Girls! Din toate punctele de vedere 😆

    Apreciază

  • 48. noradamian  |  7 octombrie 2009 la 00:30

    robin,

    a mers excelent! Ascult „caii salbatici” si merg la culcare! Noapte buna, robin si multzam! 😀

    Apreciază

  • 49. fini  |  7 octombrie 2009 la 09:44

    Salut!

    Aseară nu am putut să comunic cu voi.De necaz am închis computerul. Ascult acum.

    Apreciază

  • 50. fini  |  7 octombrie 2009 la 10:36

    Lumi,

    vii rar şi bine.
    Dacă ştiam că vii la miez de noapte cu Ella, în braţe cu The Man I love ,nu mai interveneam cu Mahavishnu. Aş fi ascultat mai bine Ella odată,de două ori,de trei ori……….
    Robbie Williams – emoţionant.
    Mulţumesc.

    Apreciază

  • 51. noradamian  |  7 octombrie 2009 la 10:36

    gradinărite si gradinari, buna dimineata!
    🙂

    fini, bine ca s-a rezolvat. 🙂

    Apreciază

  • 52. fini  |  7 octombrie 2009 la 11:11

    Robin,

    pentru mine Natasha Bedingfield este o noutate. Bine că ne-ai făcut şi prezentarea ei. Trebuie să mă acomodez cu ea. „Oricât de atrăgătoare ar fi noutatea,nu mă schimb cu uşurinţă,de teamă să nu pierd la schimb” Montaigne
    Nu ştiu pentru ce,am vaga senzaţie că „These Words” este un mesaj.

    Apreciază

  • 53. fini  |  7 octombrie 2009 la 11:14

    Clemy,

    am vrut să te momesc cu Florez. 🙂
    Ai fost în grevă? 😥

    Apreciază

  • 54. robin  |  7 octombrie 2009 la 13:02

    Salut, Gradina somnoroasa! 🙂

    Fini, toate cintecele transmit mesaje. Fiecare le filtreaza prin personalitatea proprie, asa ca rezultatul difera de la om la om 🙂
    Inteleg ca nu ai „ingurgitat-o” usor pe Natasha, asa ca mai pun un clip in care cinta LIVE. Sa dai sonorul la maxim 😀

    Apreciază

  • 55. dora  |  7 octombrie 2009 la 13:29

    Salut!

    theophil,

    sunt de acord 100% cu analiza ta si abordarea intr-un mod constructiv al intregii campanii prezidentiale.

    Din aceleasi motive ca si tine ,eu il VOTEZ pe TRAIAN BAsescu.

    Nu sunt fanatica.doar realista !De el mi-am legat sperantele unei innoiri in tzara mea si alt viitor pentru nepotii mei.

    Resping falsurile si surogatele unor lideri politici. 🙂

    Apreciază

  • 56. dora  |  7 octombrie 2009 la 13:31

    nora,

    de leapsa lui Th. aveam nevoie.Este un bun mesager al piratului.Sa-l tinem aproape de noi. 😆

    Apreciază

  • 57. dora  |  7 octombrie 2009 la 13:37

    Eu ma simt conectata maximum la cele ale politichiei.Se petrec lucruri groaznice.De asta va rog sa ma ingaduiti un pic, si sa nu va suparati ca nu particip la spectacolele cu muzica. Revin eu cand ma simt in stare.

    Apreciază

  • 58. fini  |  7 octombrie 2009 la 14:26

    Robin,

    nu. Am spus: oricât de atrăgătoare ar fi noutatea….. Este vorba de acomodare.
    Mesajul 😆

    Mulţumesc pentru supliment. M-am conformat caietului de sarcini. 🙂

    Apreciază

  • 59. orangeskorpion  |  7 octombrie 2009 la 18:18

    va salut cu drag

    🙂

    Apreciază

  • 60. dora  |  7 octombrie 2009 la 18:52

    skorpi,

    te salut si eu.

    Nu stiu pe unde umbli in ultimul timp.Cand sa te prind tu dispari. 🙂

    Apreciază

  • 61. dora  |  7 octombrie 2009 la 18:53

    fini,

    nu stiu cu ce te-am gadilat eu,dar astept sa ma gadili tu. 🙂

    Apreciază

  • 62. tibi  |  7 octombrie 2009 la 19:18

    seara buna ALL
    🙂

    Apreciază

  • 63. dora  |  7 octombrie 2009 la 19:49

    tibi,servus!

    Unde sunt gradinarii si gradinaresele?Fac greva sau manifestatii?E la moda si nu-i opreste nimeni,nu? 🙂

    Apreciază

  • 64. tibi  |  7 octombrie 2009 la 19:57

    servus dora

    Vin ei, ceva mai tirziu 🙂 Nu fac ei greva in gradina ! 🙂
    Da’ mai au oamenii si treburi pe la casutele lor, ce sa le faci ? 🙂

    Apreciază

  • 65. Sultana Paladi  |  7 octombrie 2009 la 20:06

    Eu sper,dar ma tem ca acum ca si in l990,televiziunile mogulilor si chiar tvr,vor pacali pe multi.Pur si simplu sufar cind vad cit sint de orbi atat de multi in jurul meu.Mai capat curaj,citindu-va. Se intelege ca T.Basescu e singurul care merita sa fie votat.

    Apreciază

  • 66. tibi  |  7 octombrie 2009 la 20:10

    Sultana Paladi

    Cu cit mai multi vom fi cei care vom spune lucrurilor pe nume, cu atit teveurilor o sa le ramina mai putini oameni de dus de nas. Blogosfera chiar a devenit o forta !

    Apreciază

  • 67. clemycali  |  7 octombrie 2009 la 20:18

    Buna seara, buna seara.
    @dora, tibi, internetul meu merge prost. Dar sunt aici, pe baricade.
    @sultana, in 1990 exista o singura televiziune. Intre timp s-au mai schimbat lucurile si nu mai pot face propagandistii de serviciu tot ce vor.
    @tibi, intru totul de acord cu tine. 🙂

    Apreciază

  • 68. tibi  |  7 octombrie 2009 la 20:23

    seara buna clemycali

    🙂

    referendumul a dovedit ca lumea nu mai inghite chiar tot; pacat ca la parlamentare a facut tariceanu calendar de asa natura sa stea lumea acasa sau aia mai pricopsiti, pe la munte; de romanasii de prin strainezia nici nu stiu ce sa mai zic; mereu sint frustrati de dreptul de a vota.

    Apreciază

  • 69. clemycali  |  7 octombrie 2009 la 20:31

    @tibi, cu romanii din strainatate este complicat. Pe de o parte este greu sa te deplasezi uneori sute de kilometri ca sa votezi. Pe de alta parte altii nu pot sa voteze din varii motive: pasapoarte expirate, statut rezidential neclar, etc. Eu am spus intotdeauna ca ar trebui clarificat intai cati romani se afla in straintate sau macar cati rezida in Europa si, deci reactualizate listele electorale. Iar pasul doi ar trebui sa fie adoptarea votului prin corespondenta atat ptr romanii din tara dar mai ales ptr cei din strainatate.
    Acum cu referendumul. Da, ai dreptate. Si as mai adauga ceva. Ca ce face azi in Parlament gasca PSD=PNL nu le va folosi la nimic in campania electorala. Din contra, o sa-i dea arme lui Basescu sa dea in ei in toate dezbaterile televizate.

    Apreciază

  • 70. tibi  |  7 octombrie 2009 la 20:39

    clemycali

    Exact la votul prin corespondenta ma refer si eu!

    Si tot asta cred si eu : s-a vazut limpede ca atacindu-l pe Basescu, 322-ii pierd teren, iar piratu’ cistiga puncte ! 🙂

    Apreciază

  • 71. clemycali  |  7 octombrie 2009 la 20:47

    @tibi, sa vedem. Eu cel putin asa cred ca se va intampla iar alegerile se vor castiga la tara si nu la oras unde propaganda asta desantata prinde neseperat de bine.

    Apreciază

  • 72. noradamian  |  7 octombrie 2009 la 21:07

    clemy, sultana palady, tibi, all,

    salut!

    dupa ce trece de o limita critica, efectele manipularii se reduc vertiginos, ba chiar isi schimba sensul. Cred ca acum trecem printr-o asemenea perioada.

    🙂

    Apreciază

  • 73. noradamian  |  7 octombrie 2009 la 21:11

    dora, servus!

    Spuneai ca te afectează manevrele astea grotesti, mizerabile… Sigur ca sunt greu de suportat, dar cumva e mai bine ca mizeria, bubele, au batut, cum se spune la suprafata… Sunt mai usor de tratat 😀

    Apreciază

  • 74. orangeskorpion  |  7 octombrie 2009 la 21:15

    Dulce deea a lasat acest cintec ciudat, frumos la postarea norei „duhuri blinde pe dealuri” :

    Apreciază

  • 75. tibi  |  7 octombrie 2009 la 21:16

    seara buna gradinarita – sefa – nora ! 🙂

    Apreciază

  • 76. clemycali  |  7 octombrie 2009 la 21:21

    @nora, intru totul adevarat. Cel putin acum mizeria a iesit la suprafata si nu se mai poate trata cu ceai de musetel.

    Apreciază

  • 77. tibi  |  7 octombrie 2009 la 21:25

    superba si rascolitoare melodia propusa de DulceDeea! si potrivita la tema !

    Apreciază

  • 78. noradamian  |  7 octombrie 2009 la 21:25

    skorpion, servus! 🙂

    Ma bucur ca ai semnalat cantecul Dulcei Deea! Deosebit,special, potrivit cu atmosfera unor pagini de acolo…. Daca nu-l observai poate-mi scăpa!
    Multumesc, Dulce Deea, multumesc Scorpion 😀

    Apreciază

  • 79. noradamian  |  7 octombrie 2009 la 21:26

    tibi, gradinarita, da, sefa, mai putin… 😀

    Apreciază

  • 80. noradamian  |  7 octombrie 2009 la 21:28

    clemy,

    sa vedem cu ce o s-o trateze medicii Cotroceniului dar si noi, ca infirmieri publici 😀

    Apreciază

  • 81. dora  |  7 octombrie 2009 la 21:52

    Te salut nora,clemy-voi intarziatele.

    Tonomatele au reusit sa activeze vulcanul nemultumirilor.Sa nu uitam ca bugetarii sunt mintiti si multi dintre ei cunosc realitatea.Pe strada au fost si multi gargaragii,lumpeni,oameni cumparati….ceva maruntis.

    Base are la temeeee…….sa aiba numai timp sa le gavareasca.

    Va lovi in toate directiile.

    Marsavia se petrece la Parlament.Cat de fericit este Bombonel daca o suspenda pe R.Anastase.Astia se perfectioneaza in suspendari.

    Si acum ca m-am mai linistit,voi privi mai senin loviturile celor 322.Si vad eu la orizont?O majoritate oranj+ bozgorii si maratonistii (racolatii -unii tineri nici nu pot fi condamnati) 🙂

    Apreciază

  • 82. clemycali  |  7 octombrie 2009 la 22:00

    @dora, cu UDMR-ul nu este deloc clar. Asa ca deocamdata am oarece indoieli privind alipirea lor la majoritatea portocalie. Deocamdata vad ca joaca in barca 322.

    Apreciază

  • 83. dora  |  7 octombrie 2009 la 22:53

    clemy,

    stii cum se comporta un pokerist? Mie mi se pare ca sunt jocurile facute deja,urmeaza sa le aflam si noi.Asta mi-a trecut prin minte azi,cand eram asa de catranita. 🙂

    Apreciază

  • 84. dora  |  7 octombrie 2009 la 23:45

    Dragilor!

    Noapte buna! 🙂

    Apreciază

  • 85. orangeskorpion  |  7 octombrie 2009 la 23:47

    noapte buna, Dora…

    azi am fost cam turbat de ce se intimpla in viata politica…

    m-am cam abtinut sa mai comentez pe bloguri..

    Apreciază

  • 86. dora  |  8 octombrie 2009 la 08:56

    Buna dimineata bunilor si frumosilor!

    @nora,ne revenim din soc?Mergem inainte,sper!

    @ skorpi, sa stii ca si eu am fost turbata si nu mi-am definit corect starea,pana ce n-am ridicat vocea -fara motiv-in familie.

    Apreciază

  • 87. noradamian  |  8 octombrie 2009 la 12:23

    dora, eu cred ca atunci cand lucrurile mizere ies la suprafata e mai bine! Cu conditia sa se vada cat mai clar bubele ! Si ieri s-au vazut. Mîine vor deveni si mai vizibile, pentru mult mai multi.

    Apreciază

  • 88. dora  |  8 octombrie 2009 la 15:20

    nora,

    eu aplaud scoaterea mizeriei la suprafata.Este marele merit a lui Base.Ma tem numai de orbirea majoritati votantilor care cantaresc cu balantza inselatoare realitatile.Si timpul se scurge si ei nu vor reactiona la momentul optim.
    😆

    Apreciază

  • 89. noradamian  |  8 octombrie 2009 la 15:25

    dora, urmează! Sa fie toate la vedere, demonstrate la lumina zilei.
    Pentru toti cei care au ochi de vazut si urechi de auzit… 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.628 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.454 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.628 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: