Un panou cu pretini
4 decembrie 2009 at 04:54 noradamian 183 comentarii
Domnul geoană zis prostănacu este prototipul de personaj agreabil, folosibil şi refolosibil. Parcă n-are umbră. Gata să bată mâna cu oricine îi furnizează un avantaj material sau politic. Avantajele astea puse împreună îi împrumută un fel de personalitate rotativă precum o moară de vântu. Îmi aduce aminte de biata România lui Ceauşescu care avea relaţii (mai mult sau mai puţin potrivite) cu mai mult de o sută de state, cum scria în documentele de partid comunist. Adevărată pionieră a globalizării! Plină peste plan de pile, cunoştinţe şi relaţii în interior, exagerat de prietenoasă, după acelaşi prototip politic, în exterior. Asta desena siguranţa expresiilor mulţumite ale celor doi ceauşeşti şi ale camarilei lor dar şi a zâmbetului iliescean care le-a urmat după ce le-a făcut felul. Şi, desigur, piliturii politice şi media care li s-a asociat din plin. Pace şi prietenie. Relaţii extraordinare cu toată lumea. Ce au însemnat relaţiile astea pentru sănătatea corpului naţiei, a sufletului şi minţii ei, pentru câte generaţii, nu ştiu cum şi când se va putea ştii. Cât o afectează puterea lor acuma, după ce s-au ţesut straşnic într-o pânză de paingi mai lacomi şi mai veninoşi decât cei dinainte, n-ar mai trebui să ne intereseze, ne spune panoul vorbitor cu pretini. Mai bine să privim spre viitor, ne-ndeamnă dumnealui pe un ton de pastor vanghelist. În viitorul ţesut de aceeaşi paingi şi de puzderie alţii, viguroşi şi hotărâţi, în care ei toţi, împreună, cred cu tărie.
Entry filed under: 7301634. Tags: pamflet, panou vorbitor, pastor vanghelist.
183 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
fini | 4 decembrie 2009 la 07:22
DJ Iliescu are două pietre potrivite pentru moara comunistă: Prostănacul-candidat şi prostănacul-alegător.
ApreciazăApreciază
2.
fini | 4 decembrie 2009 la 07:29
BUNĂ DIMINEAŢA! 🙂
ApreciazăApreciază
3.
Andrei | 4 decembrie 2009 la 09:47
La RTV a inceput operatiunea „Nufarul”, de spalare a imaginii prostanacului in stilul smuls GRU.
Doar cei care au cap ca sa nu-i ploua-n gat mai pot inghiti ce fabrica Prelipceanu & co. Daca inghit asa ceva si semneaza Geoana, isi merita soarta.
ApreciazăApreciază
4.
Andrei | 4 decembrie 2009 la 09:48
Scuze,
Buna dimineata!
ApreciazăApreciază
5.
robin | 4 decembrie 2009 la 12:37
Saluti! Cum ati dormit? Relaxati? 🙂
Bucurestenii au o invitatie speciala de la Sefu’ 🙂
http://twitter.com/tBasescu
ApreciazăApreciază
6.
robin | 4 decembrie 2009 la 12:48
Nora, mai tii minte albumul foto a lui Costea : „Eterna si fascinanta Romanie”? A fost un mare scandal prin anii 90, era sa fie „agatat” insusi Iliescu.
Ma gindeam la un album foto in care sa apara toti „pretenii” lui Prosty. S-ar limpezi multe lucruri.
Fini, Geoana a fost facut „zob si zub” de BASE 🙂
Mi-a placut tare mult cafeaua de azi-noapte. Am „baut” 2 cesti. Mari. 😀
ApreciazăApreciază
7.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 12:50
Salut gradinari! Prostanacu a iesit de la „examen” multumit ca scolarul tocilar ca „a stiut tot”… Numai ca ai lui nu-s deloc de aceeasi parere. Isprava cu vizita nocturna la maleficu’ le-a cam taiat avantul 🙂
ApreciazăApreciază
8.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 12:52
robin, servus, faina ideea cu albumul de familie, poate o prinde cineva 😀
ApreciazăApreciază
9.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 12:54
fini, ziua buna cu „zdob şi zdub” şi cu solidaritatea moldovenilor! 🙂 Ai perfecta dreptate cu cele doua pietre de moara :
ApreciazăApreciază
10.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 12:55
Andrei, salut 🙂
sunt, din pacate, primejdios de multi, inca, cei care cumpara informatiile spalate la „nufarul irtv”
ApreciazăApreciază
11.
robin | 4 decembrie 2009 la 12:55
Nora, salut! Uite ce chestie interesanta am gasit. Oare a foat data pe undeva? Sau m-am trezit eu la spartul tirgului? 😀
Dă clic pentru a accesa e3146bdc38ce1c6747de329ad34064bb.pdf
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 13:01
robin, Nu stiu, parc-am mai vazut ceva asemenator, dar nu cu adresare lui Sever Voinescu.Oricum, au fost destule pana la asta, si din tara si de afara care au probat fara dubiu falsul. De aceea ideea lui turcescu cu juramantul, mai ales in cazul asta a fost idioata si tendentioasa
ApreciazăApreciază
13.
robin | 4 decembrie 2009 la 13:06
Da, dar in expertiza asta spune clar ca s-a intervenit, s-a taiat, s-a lipit etc. Parca n-am auzit o expertiza asa de explicita. Ma rog, oi fi pierdut eu faza asta.
ApreciazăApreciază
14.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 13:09
robin, da, e cea mai tare 🙄
Ce chestie oribila, penala, au putut face! Numai asta si ar fi trebuit sa scoata lumea -n strada si sa ridice toata presa pe doua picioare…
ApreciazăApreciază
15.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 13:10
http://bleen.ro/politix-si-obelix/2009/12/04/a-bagat-coltii-si-4-minute-nu-i-a-dat-drumul/
ApreciazăApreciază
16.
robin | 4 decembrie 2009 la 13:13
Ma gindesc cu scirba si indignare de cite ori n-or fi facut chestii de astea cu alti politiceni sau cu persoane cu functii de decizie, santajindu-i. Iar aia au cedat si au tradat secrete de stat, contracte, date personale ale altora etc.
Unii din mafiotii de azi asa si-au construit averea.
ApreciazăApreciază
17.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 13:14
robin, cum de n-or vedea atat de multi decat suprafata, poza? Asta e cel mai trist 😉
ApreciazăApreciază
18.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 13:16
excelenta scrisoarea Lianei Alexandru adresata lui geoana de pe Vox Publica , am selectat doar un fragmentel:
În discursul final, cu care aspiraţi să ne deveniţi preşedinte, domnule Geoană, aţi citat un tânăr care a părăsit România. “Am avut ocazia […] să le spun tinerilor că voi încerca să scot din gândirea noastră ceea ce spunea un tănăr care a emigrat: Am plecat din Romania nu din cauza ţării, ci din cauza răului pe care îl scotea din mine” Acest român pe care-l citaţi cu aplomb şi în necunoştinţă de cauză e un prieten al familiei mele. Se numeste Adrian Stanciu, are blog, (http://www.adrianstanciu.ro/) şi vă anunţă public astăzi că faceţi parte din gaşca celor care i-au drenat orice urmă de speranţă în România. Iar pe 6 decembrie va vota cu Băsescu.
ApreciazăApreciază
19.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 13:20
Nu prea merge platforma! Greu de tot…
ApreciazăApreciază
20.
robin | 4 decembrie 2009 la 13:21
Nora, Liana e o surpriza placuta. Nu intotdeauna am fost de acord cu ea, dar imi place ca scrie cu „simtire”.
Stiu ca unii au un dinte impotriva Voxpublica, dar pe mine m-a „capturat”. Am gasit acolo niste „condeieri” talentati, unii foarte tineri. Pacat ca formatul paltformei e destul de imbirligat si obositor.
In schimb, comentariile nu se mai ridica la nivelul celor de pe Cotidianul. O gramada de postaci dau copy paste obsesiv.
ApreciazăApreciază
21.
robin | 4 decembrie 2009 la 13:22
O zi faina! 🙂
ApreciazăApreciază
22.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 13:22
robin, pe cativa postaci obsesivi, clone mizerabile, i-au si dibuit dupa IP…
ApreciazăApreciază
23.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 13:23
robin, multzam, si tie! Pe mai tarziu 🙂
ApreciazăApreciază
24.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 14:28
Ioana Lupea:
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/878460/EDITORIALUL-EVZ-Sperietoarea-PSD/
Mircea Cartarescu>
http://prezidentiale.evz.ro/emain/articolul/878472/SENATUL-EVZ-6-decembrie-o-zi-decisiva
ApreciazăApreciază
25.
waszlaw | 4 decembrie 2009 la 14:35
da voi pe aia cu argumentele ati auzit-o?
ApreciazăApreciază
26.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 14:45
uite baiatule, argumente, ceva mai consistente decat ale noastre,nu?:
http://www.dw-world.de/dw/article/0,,4965231,00.html
ApreciazăApreciază
27.
waszlaw | 4 decembrie 2009 la 14:47
si coada de la matura mea are argumenete mai consistente ca alea
ApreciazăApreciază
28.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 14:51
waszlav, yep! Un raspuns perfect pentru o coada de topor!
Uite unul care nu-ti seamana nici de frica:
„culmea
decembrie 4, 2009 — Camil Stoenescu
și nu doar a prostiei.
Adrian Stanciu, tânărul de care a amintit Mircea Geonă cu patetism aseară, tânăr care ar fi plecat din România dezamăgit și decepționat, îi transmite domnului Geoană că acesta din urmă (împreună cu PSD) este unul din motivele care l-au făcut să emigreze, pierzându-și speranța că lucrurile se vor schimba în România.”
ApreciazăApreciază
29.
waszlaw | 4 decembrie 2009 la 15:00
🙂 hai ca macar zambim.
ApreciazăApreciază
30.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 15:02
no, asa zambnd incaleca pe coada si-ntinde-o! Mai ai de lucru, presupun.
ApreciazăApreciază
31.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 15:08
O privire despre cei ce-i invart pe degete pe romani incercand sa puna tara la cheremul prostanacului si proptelelor lui:
http://lacoltulstrazii.wordpress.com/2009/12/04/jalnici-moguli-avem/
ApreciazăApreciază
32.
Belle de Jour | 4 decembrie 2009 la 15:48
Off topic total: Multumesc pentru vizita
si in postul de ieri era o dedicatie si pentru tine
http://blogqed.blogspot.com/2009/12/encre-des-femmes.html
🙂
multumesc din nou
zi buna
🙂
ApreciazăApreciază
33.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 15:52
Multumesc, Belle de Jour! O zi frumoasa si tie! 😀
ApreciazăApreciază
34.
robin | 4 decembrie 2009 la 18:06
Nora, i-am gasit un job lui Prosty. Sigur va face cariera 🙂
http://www.bestjobs.ro/locuri-de-munca-angajam-maseuza-electorala-cu-mai-multa-experienta/39427/5
ApreciazăApreciază
35.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 18:22
robin, 😆 si eu ma gandisem la ceva dar cred ca oferta de la best jobs o sa-i placa mai mult 😆
ApreciazăApreciază
36.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 19:24
Buna seara. buna seara.
Ziua de ieri, si mai ales dezbaterea, m-au inviorat si mi-au dat sperante.
Si acum, daca tot ne simtim in forma, cateva vesti despre tenorul nostru preferat: JDF a fost nominalizat ptr un premiu Grammy ptr ultimul CD (Bel canto spectacular) si a primit premiul special ptr contributia sa ca artist hispanic la promovarea muzicii si culturii din partea lui Placido Domingo. Nu mai vorbim de succesul monstru pe care il are la Los Angeles cu Barbierul din Sevillia 🙂
ApreciazăApreciază
37.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 19:41
clemy, servus! Urmează inca o emisune la B1TV si pe urma OTV, unde Basescu il invita insistent pe „fugar” Spune că el, geoana, o sa afle lucruri instructive in seara asta. Deci va fi interesant. Pacat, INACCEPTABIL ca n-a avut acces la TVR, nici macar pentru dreptul la replica atunci cand a fost denigrat. Cat despe irtv si antene sunt la fel de gretoase.
Ma bucur pentru vestile grozave despre tenorul preferat al Gradinii( habar n-are el cat e de ascultat in acest loc insignifiant)
Asa ca asteptam noi clipuri 😆
ApreciazăApreciază
38.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 19:43
@nora, poate am sa-i scriu intr-o zi si am sa-i spun ca are noi fani:)
Am sa ma uit dupa noi clipuri. Sa vedem ce gasesc 🙂
ApreciazăApreciază
39.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 19:46
OK
clemy 🙂
ApreciazăApreciază
40.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 19:50
ApreciazăApreciază
41.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 19:51
Asta este productia care se joaca in prezent la Los Angeles.
ApreciazăApreciază
42.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 19:52
ApreciazăApreciază
43.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 19:59
ApreciazăApreciază
44.
fini | 4 decembrie 2009 la 20:01
SALUT, SALUT! toată Grădina. 🙂
ApreciazăApreciază
45.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 20:02
ApreciazăApreciază
46.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 20:05
@fini, bine te regasesc. Ptr ca sunt binedispusa am pus niste clipuri cu cl mai bun conte Almaviva in activitate:)
ApreciazăApreciază
47.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 20:06
fini, salut 🙂
ApreciazăApreciază
48.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 20:07
clemy, sunt grozave! 🙂
ApreciazăApreciază
49.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 20:10
Sondaje proaspete:
INSOMAR: Traian Băsescu 52,1% Mircea Geoană 47,9%
CURS: Traian Băsescu 51,2% Mircea Geoană 48,8%
CSOP: Traian Băsescu 51,1% Mircea Geoană 48,9%
CCSB: Traian Băsescu 51% Mircea Geoană 49%
http://barbosu.catavencu.ro/
ApreciazăApreciază
50.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 20:12
nora, ma bucur ca iti plac. Imi pare rau ca unul din clipuri, #42 (care e piratat dintr-un telecast) nu contine si momentul in care Florez sare pe masa ca sa-l omoare pe don Bartolo si Figaro il tine de poala hainei. 🙂
Am sa caut fotografiile din timpul repetitiei cu costume de la Los Angeles si poate reusesc sa le postez. 🙂
ApreciazăApreciază
51.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 20:15
clemy 🙂
ApreciazăApreciază
52.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 20:16
ApreciazăApreciază
53.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 20:17
ApreciazăApreciază
54.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 20:17
ApreciazăApreciază
55.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 20:19
ApreciazăApreciază
56.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 20:20
ApreciazăApreciază
57.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 20:21
ApreciazăApreciază
58.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 20:22
ApreciazăApreciază
59.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 20:22
ApreciazăApreciază
60.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 20:26
Si varianta cu variatiuni a „una furtiva lacrima”, scrisa de Donizetti ptr acei tenori care in epoca doreau sa-si etaleze calitatile vocale 🙂
ApreciazăApreciază
61.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 20:27
ttp://www.youtube.com/watch?v=lBTVdmPIusQ
ApreciazăApreciază
62.
fini | 4 decembrie 2009 la 20:34
Clemy,
e formidabil! Cadenţa din primul clip te lasă fără suflare,voce şi tehnică strălucitoare.
În celelalte două clipuri demonstrează că a făcut mari progrese în actorie.
Spune-mi, te rog,cine îl interpretează pe Bartolo. Îmi place,este un bun acompaniator cu o tehnică impecabilă(în cel de-al treilea clip). Se pliază perfect.
Mulţumesc pentru tot ce ai postat astăzi.
ApreciazăApreciază
63.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 20:37
@fini, am sa caut distributia de la Los Angeles si am s-o postez. Nu o stiu pe dianafara. 🙂
Iar aria asta, Cessa de piu resistere, desi se afla in varianta originala a Barbierului nu a fost cantata ani de zile nici in productii live si nici in inregistrari. A trebuit sa vina Florez ca sa redevina populara. Asta s-a intamplat si cu cabatela ducelui din Rigoletto (posente amor mi chiama) care nu se canta pana cand a inceput sa o cante Pavarotti. 🙂
ApreciazăApreciază
64.
fini | 4 decembrie 2009 la 20:38
Clemy,
link-ul de la 61 nu se deschide,cred că nu l-ai copiat bine. 😥
ApreciazăApreciază
65.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 20:41
@fini, distributia de la Los Angeles este urmatoarea:
JDF, contele Almaviva
Joyce diDonato, Rosina
Nathan Gunn, Figaro
Bruno Pratico, dr.Bartolo
ApreciazăApreciază
66.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 20:42
ApreciazăApreciază
67.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 20:44
ApreciazăApreciază
68.
fini | 4 decembrie 2009 la 20:48
Nora mulţumesc pentru sondajele proaspete.
Eu nu pot urmări la televizor. În familie nu suntem la numitor comun în ce priveşte opţiunile politice şi am convenit să nu deschidem televizorul.
De dimineaţă mă zdubăi,uite încă una care ne trimite cu gândul la moara dracului:
ApreciazăApreciază
69.
clemycali | 4 decembrie 2009 la 20:49
@nora, am postat la #66 ce nu se deschidea la #61. Una furtiva lacrima de Donizetti cu variatiuni. O versiune care nu se canta aproape niciodata.
Acum insa trebuie sa ies putin. Ne citimmai incolo. Va las cu JDF si Rossini 🙂
ApreciazăApreciază
70.
orangeskorpion2009 | 4 decembrie 2009 la 21:04
Buna seara, gradinita!
sinteti ok???
sinteti bine???
am fost la spartul tirgului in piata portocaliei, ultimele minute cu piratul…
atmosfera faorte optimista
oameni de toate felurile si virstele,
tineri veseli, maturi voiosi,
oameni cu studii, dar si muncitori fara dinti in gura uitindu-se cu chipuri radioase spre pirat….
un miting de oameni din toate mediile sociale
ApreciazăApreciază
71.
fini | 4 decembrie 2009 la 21:04
Clemy,
ne,ne,ne….m-ai făcut curioasă cu Bruno Pratico şi uite ce am găsit:
ApreciazăApreciază
72.
fini | 4 decembrie 2009 la 21:07
ApreciazăApreciază
73.
fini | 4 decembrie 2009 la 21:12
ApreciazăApreciază
74.
fini | 4 decembrie 2009 la 21:15
Skorpi servus!
Cum a fost piratul?
ApreciazăApreciază
75.
orangeskorpion2009 | 4 decembrie 2009 la 21:19
Fini,
fix 5 minute l-am mai prins pe pirat..
era in mare verva, vesel si natural…
si culmea ca ajunsesem strabatind marea portocalie f.aproape de scena (max. 2 m) si i-am vazut fata radioasa…
si dupa ce si-a luat ramas bun de la oameni…..
mai, ce veselie si topaiala a fost…
deci s-a mai intors o data si a spus:
Jos palaria, popor roman!
stie, domle, sa se apropie de oameni…
pacat ca multi nu-si dau seama de buna lui credinta….
ApreciazăApreciază
76.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 21:27
clemy, ” Una furtiva lagrima”, cantata divin… 🙂
ApreciazăApreciază
77.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 21:28
fini, dragute descoperiri 😆
ApreciazăApreciază
78.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 21:30
skorpion, servus! Ma bucur de ce spui! Am si eu aici „conferinta de presa” cu niste prietene 😆
Am inteles ca va fi interesant si la OTV 😆
ApreciazăApreciază
79.
fini | 4 decembrie 2009 la 22:01
BRUNO PRATICO
ApreciazăApreciază
80.
fini | 4 decembrie 2009 la 22:03
Poate vă place Vlad.
ApreciazăApreciază
81.
harapu | 4 decembrie 2009 la 22:21
Vă dau şi eu un motiv de bucurie.
N-am să pot vota duminică.
ApreciazăApreciază
82.
fini | 4 decembrie 2009 la 22:36
Harapu salut!
Decât un vot lui Prostu’ ,o neputinţă e binevenită.
ApreciazăApreciază
83.
Creanga | 4 decembrie 2009 la 22:39
Seara buna gradina!
Harape stai linistit
Iese ala hahait
Lacrimi rosii de vei plange
Pt 5 ani ti-or ajunge
ApreciazăApreciază
84.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 23:11
Seara buna si frumoasa!
fini, canta bine MariusVlad! Nu-l stiu, o fi unul descoperit de Mariana Nicolesco?
ApreciazăApreciază
85.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 23:12
creanga, salut poete! nici Moscova nu mai crede in lacrimi si nici in succesul lui geoana 🙂
ApreciazăApreciază
86.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 23:14
harapu, buna seara cetatene, pai ce faci ? 🙂
ApreciazăApreciază
87.
harapu | 4 decembrie 2009 la 23:30
Tac, ce să fac. De mîine iar lipsesc pînă luni după masă, cînd voi încerca să recuperez.
În acest fel Ies şi de sub embargoul lui tibi… vezi ce frumos s-au potrivit lucrurile?
Mai mult nu spun ca să nu intru în politic şi să-l supăr iar.
(Acum, între noi fie vorba, dă-mi un indiciu: el e tiriplici?)
ApreciazăApreciază
88.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 23:33
harapu, tiriplici e ariciul gradinii adus de robin 🙂
oricum nu cred ca va fi foarte plans geoana de electorat, dar de reteaua politica care-l propteste si-l impinge, in mod sigur
ApreciazăApreciază
89.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 23:36
si un filmulet dragut cu d-na geoana in timpul dezbaterii:
ApreciazăApreciază
90.
Creanga | 4 decembrie 2009 la 23:40
@noradamian
Sara buna conita
Am veni ycu o crenguta
Harapu nu mai rimeaza
De mine se rusineaza?
ApreciazăApreciază
91.
dora | 4 decembrie 2009 la 23:45
Buna seara gradina!
Sunt relaxata dupa cateva zile de stres.
Am atatea vorbe de spus ,dar ma limitez la urmatoarele idei.
Am stat o noapte si o jumatate de zi pentru a-mi decanta mai bine impresiile dupa marea confruntare.
Am fost bine inspirata si am urmari-o la B1 fara nici cea mai mica ingerinta din partea slujbasilor postului.Asta inseamna deontologie profesionala.
Asa cum m-am asteptat,am avut in fatza un Geoana care vindea blana ursului din padure.Si aceeasi fanfaronada de discurs cu lozinci populiste indiferent de tema dezbaterii.Desi unele promisiuni social-democrate sunt deja in “paine”,puse de guvernul Boc din care si Geonel a facut parte pana acum doua luni.
Avand cursivitate si uneori eleganta in discurs,m-am asteptat sa exceleze in domeniul sau “forte”-diplomatia.Ei,bine tocmai aici a ramas repetent.Sa treci cu atata inconstienta peste relatiile pozitive cu Ucraina(procesul castigat la Haga),sa nu cunosti diplomatia interbelica ,pe Titulescu(bine ca are in stafful sau unul mai mic),cuantumul exporturilor catre Rusia( unde s-a dus pe furis de vreo 3 ori),nici rezonanta summitului de la Bucuresti -este o carenta inexplicabila.
Si la probleme economice a fost “varza”.A vorbit aiurea despre dobanzile la banci,programul “rabla” la tractoare,solutionarea prblemei medicilor rezidenti(de guvernul pe care l-a parasit ca un las in toiul crizei).
Inteleg ca nu are exercitiul functiei de sef de stat si de ce a fost surclasat de Basescu,dar nu inteleg lipsa lui de onestitate ,ascunderea unor relatii cu mogulii sau contradictii in declaratii,numai si numai in scop electoral.Nu repet ceea ce stiti deja legat de “maleficul si turbulentul” vantu-prieten de 4 ani si pe care-l viziteaza in miez de noapte.
O deplina compatibilitatea cu asociatul sau Antonescu .Amandoi doresc linistea si concordia ,dar au fost cei mai agresivi si aroganti in aparitiile lor publice.
In antiteza cu Geoana,Basescu a fost precis,riguros in declaratii,stapan pe el si un bun cunoscator al obligatiilor si atributiilor unui presedinte.Sunt sustinatoare fara rezerva a lui Base,n-am dorit,insa, sa-l ridic in slavi imi ajunge sa spun doar:Base asa mi te-am imaginat intr-o confruntare directa cu oricare din contracandidati”.
ApreciazăApreciază
92.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 23:46
Creanga multzam de crenguta.
Cum vezi, toata lumea e cu-minte… 🙂
ApreciazăApreciază
93.
noradamian | 4 decembrie 2009 la 23:48
dora, salut! Corecta analiza! Unii zic ca s-a rasturnat scorul la sondaje, Base are avans 🙂
ApreciazăApreciază
94.
dora | 4 decembrie 2009 la 23:50
nora, 🙂
codul bunelor maniere este pentru prosti nu pt.doamne ca madam Geoana!
D-na are educatia mamei care si-a pus piciorul in ghips ,cum era la moda in /89.
ApreciazăApreciază
95.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 00:01
dora, ai vazut cum o privea sasu’? 😆
ApreciazăApreciază
96.
fini | 5 decembrie 2009 la 00:03
ApreciazăApreciază
97.
fini | 5 decembrie 2009 la 00:05
ApreciazăApreciază
98.
fini | 5 decembrie 2009 la 00:06
ApreciazăApreciază
99.
robin | 5 decembrie 2009 la 00:07
Nora, sondajele de la Barbosu sint „barbi”. A facut o gluma.
Din pacate, schimbarea trendului e destul de inertial, nu se face de la o zi la alta. Sa speram ca pina duminica va fi timp suficient, dar inca sintem pe muchie.
ApreciazăApreciază
100.
fini | 5 decembrie 2009 la 00:07
ApreciazăApreciază
101.
robin | 5 decembrie 2009 la 00:08
Fini, ai intirziat 🙂
ApreciazăApreciază
102.
robin | 5 decembrie 2009 la 00:09
Nu vreau saxofon, vreau cafea. 🙄
ApreciazăApreciază
103.
dora | 5 decembrie 2009 la 00:09
nora,
daca Geoana nu fugea de dezbatere ca un sobolan -identic cu gasca lui -acum nu aveam emotii.Stiau magraonii ca intr-o confruntare directa papitzoiul de prostanac nu are nici o sansa.Ma bucur din toata inima ca piratul nostru a fost in forma si imi pare rau ca,desi avea ocazia,n-a lovit mai puternic.Experienta lui si instinctul sau de politician de mare anvergura sunt incontestabile.Nu l-au putut ingenunchia cu nimic devastator.Vechile ciorbe reincalzite-gen Flota -numai tinut.
Acum ies la rampa prorusii ca Duvaz,N.Nicolai,Melescanu,Gusa,Severin.Si au facut-o sub obladuirea lui Geoana,Patriciu,Voiculescu si Vantu.
Nu vi se pare ca mascota Iohannis s-a depreciat?Nici macar eroul nu pare convins de ceea ce i se promite! 🙂
ApreciazăApreciază
104.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 00:09
robin, poate ca-s obosita, nu mi-am dat seama, mai ales ca sunt mereu in criza de timp. Oricum, nu cred ca mai e situatia de acum trei zile. 🙂
ApreciazăApreciază
105.
fini | 5 decembrie 2009 la 00:11
Un preşedinte „jucător” cum ar spune neamţu’ 🙂
ApreciazăApreciază
106.
robin | 5 decembrie 2009 la 00:11
Nora, multi au „muscat” farsa. Inclusiv eu. 😆
ApreciazăApreciază
107.
fini | 5 decembrie 2009 la 00:14
Robin 🙂
iar eşti aspră?! 🙄
Vine şi cafeaua,dar pune şi tu un bănuţ în pălăria întoarsă.
ApreciazăApreciază
108.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 00:14
dora, iohannis a stat ca un sfinx la dezbatere, nu parea incantat ca e folosit pe post de stegulet rosu, totusi. Iar dupa dezbatere a plecat in tromba. Se poarta ca si cum a intrat in ceva neplacut si n-are cum iesi pe moment.Ce s-a intamplat la Timisoara e limpede ca nu i-a cazut prea bine. Vorba ta, s-a depreciat, bietul, inainte s-ajunga…
ApreciazăApreciază
109.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 00:15
robin, eu m-am luat dupa Riddick! 😆
ApreciazăApreciază
110.
orangeskorpion2009 | 5 decembrie 2009 la 00:15
o cafea, o cafea pentru robin !!!!
dau un geoana la gunoi pentru o cafea for robin,
skorpion out!
🙂
noapte buna!
ApreciazăApreciază
111.
dora | 5 decembrie 2009 la 00:16
Apocalipsa cu scaderea leului pana la 5/lei per euro a cam dat o involburare neasteptata pt. marii specialisti pesedei.Se pare ca investitorii sunt interesati de investitii.Realitatea rastoarna prezicerile apocaliptice ale adversarilor guvernantilor pedelisti si bancherilor de la BNR.
ApreciazăApreciază
112.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 00:16
Da’ uite ce clipuri faine avem de la fini 😆
ApreciazăApreciază
113.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 00:17
skorpion, sper ca maine nu ai plantatie!…
NOAPTE BUNA! 🙂
ApreciazăApreciază
114.
robin | 5 decembrie 2009 la 00:20
Fini, zilele astea sint foarte rea. Nu pot sa ma abtin, nush’ce am. O fi luna plina? 🙄
N-ar tb sa mai vorbim politica dupa ora 24.00. Exista riscul sa ne transformam in geonei, vanghelei, hrebencei s.a. 🙂
ApreciazăApreciază
115.
fini | 5 decembrie 2009 la 00:20
Cine a spus „Scheisse!” ? Klaus Johaniss cred.
ApreciazăApreciază
116.
dora | 5 decembrie 2009 la 00:21
Dragi gradinari sunt in forma! Am stat si am vegetat cateva zile pentru a ma remonta cu energie pozitiva.
Din acest motiv va dedic urmatoarea melodie.Sa fie de bun augur!
ApreciazăApreciază
117.
fini | 5 decembrie 2009 la 00:22
Robin,
cu tine e o adevărată plăcere pe lună plină.
ApreciazăApreciază
118.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 00:23
robin, chiar a fost luna plina azi noapte! Ai dreptate! O sa schimbam programul oricum peste cateva zile. Posibil si o mica vacanta 😆
ApreciazăApreciază
119.
fini | 5 decembrie 2009 la 00:24
Skorpi,
chibiţează pentru Robin şi nu vede că la el a apărut demult luna plină. 😆
ApreciazăApreciază
120.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 00:24
fini, iohhanis n-a zis vorba aia, da’ se citea pe fata lui… 😆
ApreciazăApreciază
121.
robin | 5 decembrie 2009 la 00:25
ApreciazăApreciază
122.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 00:26
la toti a aparut, fini, categoric si la mine 🙂
Astept sa vad ce aduce dora si am plecat la culcare… 🙂
ApreciazăApreciază
123.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 00:27
robin, te-ai specializat pe fantome? 🙄
ApreciazăApreciază
124.
fini | 5 decembrie 2009 la 00:28
CAFEA NOCTURNĂ!
ApreciazăApreciază
125.
dora | 5 decembrie 2009 la 00:28
ApreciazăApreciază
126.
robin | 5 decembrie 2009 la 00:28
Nora, ca sa meritam vacanta, tb sa incheiem anul electoral cu premiu I, cu coronita. 🙂
Fini 0:22, da’ de unde stii? 🙂
Skorpi, noapte buna!
ApreciazăApreciază
127.
fini | 5 decembrie 2009 la 00:31
Nora
la 120
😆 😆 😆
ApreciazăApreciază
128.
robin | 5 decembrie 2009 la 00:33
Ui, da’ ce razboinica e Dora! 🙂
Fini, multzam de cafelutza. Acum o sorb.
Nora, ca tot ai pomenit de vacanta, sa ne gindim si la un voiaj 🙂
ApreciazăApreciază
129.
fini | 5 decembrie 2009 la 00:33
Robin,
oo,28 deduc din clipurile tale 🙂
ApreciazăApreciază
130.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 00:33
dora, tu sti cat e ceasul? Dansul sabiilor la ora asta? … 😆
ApreciazăApreciază
131.
dora | 5 decembrie 2009 la 00:34
fini,robin
nu ma inebuniti!
Chestia cu luna plina este autentica.
Eu sunt o somnoroasa incorigibila si totusi mi se intampla astfel de deviatii astronomice si sa am insomnii.Asa se explica insomnia mea pana la ora 5 dimineata?Mi se intampla f.rar la 1-2 ani asa ceva. 🙂
ApreciazăApreciază
132.
fini | 5 decembrie 2009 la 00:36
Robin,
vin cu tine. Măiei pe tricicletă?
ApreciazăApreciază
133.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 00:36
no, m-am inviorat cu clipul dorei, acum beau cafeaua de noapte, ( bune fini, cafelele nocturne) dupa aia plec in voiaj si nimeresc direct in pat! 😆
ApreciazăApreciază
134.
Creanga | 5 decembrie 2009 la 00:38
@noradamian
Mai degraba mi-s poiata
Din copac sunt decupata
Am gaini si oua rosii
Pe la Cornu la mosii
ApreciazăApreciază
135.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 00:38
dora, da, luna ( in crestere, plina, in scadere) are influenta asupra noastra, in special asupra starii nervoase, psihice 🙂
ApreciazăApreciază
136.
fini | 5 decembrie 2009 la 00:40
Nora,
eu cu cine mă mai întâlnesc dacă ne dai liber? 😥
ApreciazăApreciază
137.
dora | 5 decembrie 2009 la 00:41
nora,
e ritmul care mi se potriveste dupa 3 zile de letargie ,mai mult sau ami putin impusa.
Si dupa o noapte de insomnie inesplicapibila- decat cu notatiile voastre -am simtit ca e bine venit un mic sok pentru menirea noastra de „amazoane”portocalii. 🙂
ApreciazăApreciază
138.
dora | 5 decembrie 2009 la 00:41
mai putin impuse
ApreciazăApreciază
139.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 00:41
creanga, ce sa-nteleg, ca ti-ai lasat mosia si ferma de la Cornu ca sa vii la noi in Gradina? 🙄
ApreciazăApreciază
140.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 00:43
fini, nu las eu Gradina pustie… 😆
ApreciazăApreciază
141.
fini | 5 decembrie 2009 la 00:43
Creangă,
eşti oamă? (poiată) Am crezut că eşti băieţel.
ApreciazăApreciază
142.
dora | 5 decembrie 2009 la 00:44
robin,
tu de ce vrei sa fii libera?Nu ma intrista ca,eu vreau sa raman dependenta de voi gradinarite si gradinari profesionisti. 🙂
ApreciazăApreciază
143.
Creanga | 5 decembrie 2009 la 00:44
Primiti cu Nastasia?
Am venit eu cu Maria (nu stiu cum o cheama pe nevasta)
Va crestinez fireste
Cu o vodka si un peste
ApreciazăApreciază
144.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 00:45
dora, se simte ca te-ai remontat! Ai adus un strop de energie si aici… 🙂
ApreciazăApreciază
145.
fini | 5 decembrie 2009 la 00:45
Nora,
dar în grija cui ne laşi? Am o bănuială. 🙂
ApreciazăApreciază
146.
robin | 5 decembrie 2009 la 00:47
Fini, eu te iau, dar te-ai uitat atenta la clip? Ai vazut care e destinatia? 😀
Vise Faine! „Pulbere de stele” :
ApreciazăApreciază
147.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 00:47
fini, robin, dora, creanga, all, acum va spun
Noapte buna si va multumesc pentru seara frumoasa! 🙂
clemy, tie o zi voioasa 🙂
ApreciazăApreciază
148.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 00:48
fini, nu ma despart eu de voi 😆
ApreciazăApreciază
149.
fini | 5 decembrie 2009 la 00:49
Creangă,
te ţii de cimilituri! (la oo,44)
ApreciazăApreciază
150.
Creanga | 5 decembrie 2009 la 00:52
@fini
Nora stie mai bine
Numele care ma tine
Important e ca sunt om
Si gradina o adorm
ApreciazăApreciază
151.
fini | 5 decembrie 2009 la 00:54
Robin,
vin cu tine!
Mulţumesc pentru bănuţii din pălărie.
VISE FRUMOASE! şi încă o cafea:
ApreciazăApreciază
152.
Creanga | 5 decembrie 2009 la 00:56
@fini
Important e sa fii om
Nu ce ai in pantalon
Cafeaua e pentu toti
Tare fierbinte o scoti
ApreciazăApreciază
153.
dora | 5 decembrie 2009 la 01:00
Sa va mai destainuies ceva inainte de a intra in scutecele mele faimoase: pe langa letargie si asteptare infrigurata a dezbaterii finale am avut si un impediment major-imi cadea netul la 30′ ceeace este descurajator.
Ma inarmez cu sabiile lui Haciaturian si despic neantul.De asta ma simt remontata-vorba norei – si devin amazoana pe care o cunoasteti. 😆
ps.creanga,regret ca nu ti-am apreciat vigoarea de care ma simt si eu atrasa in permanenta. 🙂
ApreciazăApreciază
154.
fini | 5 decembrie 2009 la 01:03
Ina,
😆 😆 😆
eşti cumplită! Hi.hi.hi! Cred că azi voi adormi râzând în triluri.
ApreciazăApreciază
155.
dora | 5 decembrie 2009 la 01:07
fini,
ne intersectam din nou?Cafe-ul tau este pe placul meu.O beau la orice ora,stii de ce?Beau cafea fara cofeina cu mare placere.
Tu vezi ca magraonii sunt disperati?Vor participare la vot si asta inseamna ca simt cum li se inmoaie pamantul de sub picioare. 🙂
ApreciazăApreciază
156.
Creanga | 5 decembrie 2009 la 01:07
@dora
Sa scutecesti bine
Netul acus isi revine
Imi iau creanga si ma duc
Am sa dorm pe unde apuc
ApreciazăApreciază
157.
fini | 5 decembrie 2009 la 01:10
Ina,
noi îţi punem muzică faină, Creangă-ţi ghiersuieşte şi tu eşti cu ochii după magraoni. Nu-i frumos,draga mea,dragă!
ApreciazăApreciază
158.
dora | 5 decembrie 2009 la 01:11
fini,scumpa mea,
eu raman o admiratoare incontestabila a taRegret ca mi-a disparut emailul tau din inbox si nu ma pot adresa direct cu efuziunile mele personale.Esti profesionista in materie de muzica pe care mi-am dorit-o totdeauna. 😆
ApreciazăApreciază
159.
Creanga | 5 decembrie 2009 la 01:12
Nu stiu ce vrei sa spui cucoana
Vigoarea e doar o scama
Magraonii tot ofteaza
Dara si ei voteaza
ApreciazăApreciază
160.
Creanga | 5 decembrie 2009 la 01:15
Mamaaa ce de profesionisti
Printre- atatia oameni tristi
Eu-s crengoi de meserie
Rima mea-i doar bascalie
ApreciazăApreciază
161.
fini | 5 decembrie 2009 la 01:15
Ina,
îţi trimit eu adresa mea.Veeeezi,eu nu am pierdut-o pe a ta.
ApreciazăApreciază
162.
Creanga | 5 decembrie 2009 la 01:18
Parca-mi vine sa plang
Lacrimile nu-mi ajung
Anreea acum o sa apara
Cu inboxu’ si o cioara
ApreciazăApreciază
163.
fini | 5 decembrie 2009 la 01:20
Ina,
gata, verifică-ţi cutia poştală.
ApreciazăApreciază
164.
dora | 5 decembrie 2009 la 01:20
Ola! dragii mei muzicieni si versificatori 😆
@ creanga,nu stii ca eu sunt cunoscuta cu scutecele.Fiecare din noi are o emblema de recunoastere. 😆
@ fini,cu tine este mai usor.Te cunosc,ma cunosti!Notele din eter ne-au inprietenit si ne-au sudat intr-un „corpus” dincolo de banal si obisnuit cotidian 😆
ApreciazăApreciază
165.
fini | 5 decembrie 2009 la 01:23
Creangă,
eşti clarvăzător! Vise limpezi îţi doresc.
ApreciazăApreciază
166.
Creanga | 5 decembrie 2009 la 01:23
@dora
Eu mi-s nou pe aici
In gradina cu pitici
Arunc rime uite-asa
Cui o place o ‘radea’
ApreciazăApreciază
167.
dora | 5 decembrie 2009 la 01:23
fini,
cutia mea a cunoscut niste modificari independent de vointa mea.Am suportat niste atacuri incredibile din partea unor „teroristi”virtuali. 🙂
ApreciazăApreciază
168.
Creanga | 5 decembrie 2009 la 01:26
@fini
Vaz bine si nu prea
Visele-s de catifea
Dar privirea mi-e spanchie
Caut numa veselie
ApreciazăApreciază
169.
dora | 5 decembrie 2009 la 01:27
Creanga,
oi fi tu nou p’aci,dar esti parca vechi decand lumea.Iti savurezi dedicatiile versificate si ma bucur ca mai catodirisit si pe mine cu ceea ce ma defineste.Ma vei cunoaste si in alte ipostaze. 🙂
ApreciazăApreciază
170.
fini | 5 decembrie 2009 la 01:27
Mă duc să mă cuc!
Pentru voi doi:
ApreciazăApreciază
171.
Creanga | 5 decembrie 2009 la 01:29
La mine in inbox
Nici macar un os de ros
Numa amazoane gri
Fara blugi si fara ii
ApreciazăApreciază
172.
dora | 5 decembrie 2009 la 01:31
Si eu am fost azi vesela si pornita sa ma lupt asa cum am facut-o in ultimii doi ani.Sunt o amazoana cu tipic din vreme imemoriabile.
ApreciazăApreciază
173.
Creanga | 5 decembrie 2009 la 01:35
Doamna Dora spuneti dept
Nu sunteti din parlament
Ca acolo tot voteaza
Amazoane si geoneaza
ApreciazăApreciază
174.
dora | 5 decembrie 2009 la 01:39
fini,
splendid -si ca sonor si ca imagine.-Este ceea ce pe mine ma remonteaza pt. a fi eu insami.Ghitara este provocatoare si plina de nerv, ceea ne lipseste de multe ori in viata. 🙂
ApreciazăApreciază
175.
dora | 5 decembrie 2009 la 01:42
Creanga,
ma jignesti,pardon!.Nu sunt amazoana gri sunt portocalie,gaseste alta rima!.Si sunt sigura ca gradinaritele de p’aci sunt tot luminoase si linistitoare din sfera portocalie. 🙂
ApreciazăApreciază
176.
Creanga | 5 decembrie 2009 la 01:49
@dora
In gradina de hartie
Eu mi-s hatru si se stie
La culori nu ma pricep
Daltonist fara de cep
ApreciazăApreciază
177.
dora | 5 decembrie 2009 la 02:03
Este o chestie atat de bizara
Sa ma faci parlamentara,
Ca si cand dintr-un partid
As comanda un genocid!
Amazoanele din fire
Se sacrifica din iubire! 😆
ApreciazăApreciază
178.
dora | 5 decembrie 2009 la 02:06
Creanga,
te astept maine,acum pleopele au devenit de plumb,fini le-a ingreunat si mai tare si scutecele ma asteapta caldute.
Gute Nacht! 😆
ApreciazăApreciază
179.
Creanga | 5 decembrie 2009 la 02:36
@dora
😀
Amazonu-i de pe net
Vinde multe cu bun pret
Cine doarme-n parlament
Norici si medicament
Eu doar am intrebat
Cu bata nu am dat
Nu-s miner dar mi-s golan
Nu pun mana pe bulan
Guţa noapte!
ApreciazăApreciază
180.
fini | 5 decembrie 2009 la 06:55
BUNĂ DIMINEAŢA! Grădină.
Ina,Creangă,
Pârdalnici aţi mai fost astă noapte după ce aţi rămas singuri! Aţi dat iama-n rime. 🙂
ApreciazăApreciază
181.
orangeskorpion2009 | 5 decembrie 2009 la 09:37
buna dimineata, amazoancelor portocalii
🙂
ApreciazăApreciază
182.
noradamian | 5 decembrie 2009 la 15:47
Buna ziulica, Gradina!
Postare nouaaaa!
🙂
ApreciazăApreciază
183.
dora | 5 decembrie 2009 la 16:15
fini,servus!
pardalnici am fost azi noapte.Creanga m-a molipsit de rime;ma bucurca am folosit sintagma de „amazoane”.Asa ma si simt si ma comport. 🙂
ApreciazăApreciază