Destabilizare identitară şi globalizare

14 martie 2010 at 22:14 105 comentarii

Niciodată în istorie nu s-au produs  schimbari mai dramatice  pentru popoarele lumii. O multitudine de cauze produc o multitudine de mutaţii care tind să devină un factor de destabilizare identitară globală cu efecte greu de evaluat. Vorbind de mutaţii ne gândim de obicei la  exodul generat de războaie, de cauze  economice, politice sau, mai nou, climatice, al unor populaţii, mai mult sau mai puţin numeroase. Dar nu numai fenomenele de migrare în alte spaţii şi medii intră în categoria „mutaţiilor” ci, în general, orice desprindere dintr-un sistem de valori. Trecerea, mai ales când se produce brutal, dintr-o epocă istorică într-alta, dintr-un  regim politic la altul, este exemplul tipic de mutare de acest fel. Mai putem adăuga şi mutaţiile valorice în cazul reconfigurărilor, regrupărilor  statale, precum formarea Uniunii Europene. Dezrădăcinarea, cu alte cuvinte, o agresiune nevăzută asupra crezurilor şi mentalităţilor unei comunităţi, a nevoii oricărei fiinţe de a trăi cu un rost, produce slăbirea, pierderea sau alterarea identităţii. Reînrădăcinarea poate duce la altfel de identitate, vulnerabilă, slab definită, adesea receptivă la oferta generoasă de nonvaloare din largul lumii. Rareori în cazul unor persoane sau colectivităţi cu o rădăcină puternică şi rezistentă axa valorică rămâne la locul ei. Sigur că există şi multe „abateri” de la regulă. Dacă ne gândim, însă, la urmările dramatice în ce priveşte valorile spirituale ale comunizării poporului român, la efectele colectivizării forţate de după al doilea război mondial, apoi ale dizlocării masive de populaţie rurală în România lui Ceauşescu şi strămutarea treptată a populaţiei rurale în cartierele dormitor ale marilor oraşe, înţelegem mai bine dramatismul mutaţiilor care se petrec în prezent. De o amplitudine şi de o gravitate infinit mai mare, dezrădăcinările identitare masive de toate felurile modifică azi ireversibil, pretutindeni, harta valorilor locale şi  globale. Produc deculturalizare, depresii colective cărora nici o reţea de socializare din lume nu le poate ţine piept. Paradoxal, în această mare agitată a lumii, digurile de rasism şi xenofobie, de naţionalism extremist şi fundamentalism, reprezintă forme de  identitate bolnavă şi autodistructivă a unora care-şi închipuie că, în acest fel, şi-o păstrează.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , .

Argument pentru depolitizarea violetului Personaje paralele şi de sens opus

105 comentarii Add your own

  • 1. orangeskorpion  |  14 martie 2010 la 22:32

    postare trista

    nu am crezut in primavara lu’90 ca cele citeva decenii traite de un popor sub regimuri comuiniste si totalitare sint atit de devastatoare asupra acestuia
    (psihic, moral, comportamental) si lasa urme atit de adinci…

    au trecut 20 de ani (oarecum tot devastatori dar in alt sens) si uite, stam, si ne holbam la…………..viitor ca niste copilasi

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  14 martie 2010 la 22:39

    skorpion, servus, ai dreptate, pentru noi, parca e si mai si:valuri de devalorizare… Într-un fel suntem mai dezradacinati decat cei de afara 😉

    Apreciază

  • 3. Fini  |  14 martie 2010 la 22:51

    Skorpi,

    salve !
    Eu te văzui şi m-am luat după tine.
    Pe mine primăvara începe să-mi calce pe nervi.

    Apreciază

  • 4. orangeskorpion  |  14 martie 2010 la 22:53

    fini,
    care primavara??????????????

    ca abia si-a aratat azi nasucul ei cirn……

    si pe tine deja te calca pe nervi?
    🙂

    Apreciază

  • 5. orangeskorpion  |  14 martie 2010 la 22:56

    sensibil cintecell

    pentru ca azi am avut o zi „grea” dar in sensul cel mai bun al primaverii, dati-mi voie sa ma retrag….

    alles Gute
    n.b.

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  14 martie 2010 la 22:58

    skorpion, gute Nacht!

    O saptamana primavarateca pe plantatie

    🙂

    Apreciază

  • 7. Fini  |  14 martie 2010 la 23:04

    ” Primăvara asta totuşi……….”

    Gute Nacht !

    Apreciază

  • 8. Fini  |  14 martie 2010 la 23:11

    ANTIPRIMĂVARA

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  14 martie 2010 la 23:12

    Draga fini indiferent daca vine sau nu vine inca, primavara, la mine a venit, deocamdata viroza 😉 Cred ca o urmez pe clemy…

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  14 martie 2010 la 23:13

    fini, la fix ai venit cu „antiprimavara” 🙂 Dar sa recunoastem ca e o piesa superba…

    Apreciază

  • 11. Fini  |  14 martie 2010 la 23:21

    Nora,

    primul clip pe care l-am postat e frumos dar înceţoşat, destul de plumburiu.
    Cel de-al doilea e superb, dar miroase a mohorală.

    Apreciază

  • 12. Fini  |  14 martie 2010 la 23:23

    Nora,

    Doamne feri, nu-mi spune că te paşte gripa. Poate e o alarmă falsă. Sper.

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  14 martie 2010 la 23:27

    fini, asa am crezut si eu ieri! Dar azi a trebuit sa admit ca-i treaba serioasa. Asa ca incerc sa ma tratez 😦

    Apreciază

  • 14. Fini  |  14 martie 2010 la 23:35

    Nora,

    du-te în pat. Ţi-l las pe Bruce Springsteen.
    SOMN UŞOR ! şi fă-te bine.

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  14 martie 2010 la 23:38

    fini, multzam. N-o sa pot dormi, n-am stare, mi-oi pazi si eu visele 🙂

    Noapte buna

    Apreciază

  • 16. Fini  |  15 martie 2010 la 00:02

    Apreciază

  • 17. Fini  |  15 martie 2010 la 00:03

    Apreciază

  • 18. Fini  |  15 martie 2010 la 00:04

    NOAPTE BUNĂ ! tuturor 🙂

    Apreciază

  • 19. Fini  |  15 martie 2010 la 06:34

    NEAŢA ! 🙂

    Luni……………………………

    Apreciază

  • 20. orangeskorpion  |  15 martie 2010 la 07:12

    neata, fini,
    neata, all

    nora, ai grija maaaaaaaaaare!!
    vine primavara, te asteata Subarinul…

    Apreciază

  • 21. orangeskorpion  |  15 martie 2010 la 07:15

    asa este la unii
    🙂

    Nevasta-mea statea linga mine pe canapea, in timp
    > > ce eu zappam canalele.
    > > M-a intrebat:
    > > „Ce mai e pe televizor?”
    > > I-am raspuns:
    > > „Praf”…
    > >
    > > …si atunci a inceput
    > > cearta!
    > > ––––––––––––––
    > >
    > > Nevasta-mea tot incerca sa-mi sugereze ce-si doreste pentru urmatoarea aniversare.
    > > Mi-a spus:
    > > „Vreau ceva stralucitor, ce ajunge de la 0 la 100 in
    > > trei secunde.”
    > > I-am daruit un cintar
    > >
    > > …si atunci a inceput cearta!
    > >
    > > ––––––––––––––
    > >
    > > Cind am ajuns aseara
    > > acasa, nevasta-mea mi-a cerut sa o duc intr-un loc
    > scump.
    > > Am dus-o la o benzinarie…
    > >
    > > …si atunci a inceput cearta!
    > >
    > > ––––––––––––––
    > >
    > > Cind m-am pensionat, m-am dus la Oficiul de Asistenta
    > > Sociala sa ma inregistrez.
    > > Tipa din spatele biroului mi-a cerut buletinul, sa-mi
    > > verifice virsta. Il uitasem acasa.
    > > I-am cerut scuze, i-am spus ca ma duc acasa sa-l iau
    > si ma
    > > intorc. A fost foarte draguta: „Nu va mai deranjati,
    > > descheiati-va la camasa.”
    > > Parul carunt de pe pieptul meu a convins-o si mi-a
    > > inregistrat solicitarea.
    > > Incintat de solicitudinea ei, cind am ajuns acasa
    > i-am
    > > povestit nevesti-mii.
    > > Ea a spus:
    > > „Trebuia sa-ti scoti si pantalonii, poate primeai si
    > > ajutor pentru dizabilitati”…
    > > …si atunci a inceput cearta!
    > >
    > > ––––––––––––––
    > > Stateam alaturi de nevasta-mea la
    > > intilnirea de 30 de ani de la terminarea liceului si
    > ma tot
    > > uitam la o tipa bine, dar complet turta, ce-si legana
    > > nostalgic intre doua degete paharul, singura la o masa
    > de alaturi.
    > > Nevasta-mea m-a intrebat: „O cunosti?”
    > > „Sigur”, am oftat, „e prima mea prietena din
    > > liceu. Am inteles ca s-a apucat de baut imediat dupa
    > ce
    > > ne-am despartit, si de-atunci n-a mai fost treaza.”
    > > „Dumnezeule!” a spus nevasta-mea. „Cine s-ar
    > > fi gindit ca o persoana poate sarbatori atita
    > > timp?”…
    > >
    > > …si atunci a inceput cearta!
    > > ––––––––––––––
    > >
    > > Am scos-o pe nevasta-mea la un restaurant.
    > > S-a intimplat ca ospatarul sa ia mai intii comanda mea.
    > > „Un cotlet mare de vita in singe pe gratar.”
    > > M-a intrebat:
    > > „Nu va pasa de vaca nebuna?”
    > > „Nu.”, am raspuns. „Poate comanda si
    > > singura”…
    > >
    > > …si atunci a inceput cearta!
    > >
    > > ––––––––––––––
    > >
    > > Nevasta-mea statea goala si se privea in oglinda
    > > din dormitor.
    > > Nu se prea bucura de ce vedea si mi-a spus:
    > > „Ma simt oribil! Atit de grasa si de batrina! Am
    > > nevoie de un compliment!”
    > > I-am raspuns:
    > > „Vederea ti-a ramas perfecta”…
    > >
    > > …si atunci a inceput cearta!
    > >
    > > ––––––––––––––
    > >
    > > Nevasta-mea s-a dus la supermarket.
    > > Am rugat-o sa ia si-un bax de Tuborg, de 18 lei.
    > > A cumparat in schimb o cutie de L’Oreal DermaGenese de 24 de lei.
    > > I-am spus ca berea ar fi ajutat-o sa arate mai bine
    > > in noaptea aia decit crema …
    > >
    > > …si atunci a inceput cearta!
    > >
    > > ––––––––––––––
    > >
    > > Nevasta-mea m-a
    > > intrebat daca rochia ii face fundul mare.
    > > I-am spus ca nu asa de mare ca rochia de ieri ….
    > >
    > > …si atunci a inceput cearta!
    > >
    > > ––––––––––––––
    > >
    > > Simbata dimineata m-am strecurat usor din asternut,
    > mi-am
    > > facut pachetul si am coborit pe tacute in garaj.
    > > Am legat barca la cirlig si am inceput sa dau cu
    > spatele.
    > > Abia cind am iesit cu totul din garaj am realizat ca
    > ploua
    > > cu galeata si vintul batea cu 100 km/h .
    > > Am deschis radioul si am aflat ca vremea avea sa fie
    > la fel toata ziua.
    > > Am tras inapoi in garaj si, tiptil, m-am dus inapoi
    > in
    > > dormitor.
    > > M-am strecurat la loc linga nevasta-mea si i-am
    > soptit:
    > > „E o vreme groaznica afara.”
    > > Pe jumatate inca adormita, ea a raspuns:
    > > „Iti poti imagina ca prostul de barbatu-meu s-a dus
    > > la pescuit pe asa o
    > > vreme?”…
    > >
    > > …si atunci a inceput cearta!
    > >
    > > ––––––––––––––
    > >
    > > Am intrebat-o pe nevasta-mea unde ar vrea sa mergem pentru aniversarea casatoriei noastre.
    > > Mi s-a incalzit inima cind am vazut-o topindu-se de bucurie.
    > > „Undeva unde n-am mai fost de mult timp…” a spus ea, nehotarita.
    > > Asa ca i-am sugerat: „Ce parere ai de
    > > bucatarie?”…
    > >
    > > …si atunci a
    > > inceput cearta!
    > >
    > > ––––––––––––––
    > >
    > > Urmaream in pat, linga nevasta-mea, „Vrei sa fii
    > > miliardar?”
    > > M-am intors catre ea si am intrebat-o: „Vrei sa facem
    > > dragoste?”
    > > „Nu”, mi-a raspuns ea.
    > > „Asta e
    > > raspunsul tau final?”, am intrebat-o.
    > > De data asta nici nu m-a privit cind mi-a raspuns ca da.
    > > Asa ca am spus:
    > > „Atunci as vrea sa sun o prietena”…
    > >
    > > …si atunci a inceput cearta!
    > >
    > >

    Apreciază

  • 22. Fini  |  15 martie 2010 la 08:14

    Skorpi salve ! 🙂

    O săptămână veselă îţi doresc.

    Apreciază

  • 23. Fini  |  15 martie 2010 la 08:28

    Versurile lui Florin Chilian pentru cântecul de mai sus:

    Ce caut eu în viaţa mea (Luni)

    luni – o zi ciudata
    marti – neterminata
    si vine miercuri,
    ea n-are vesminte…
    uneori tin minte
    joi – trece in graba
    vineri – sta sa cada
    si sambata trece urgent,
    duminica-s absent

    ce caut eu?, ce caut eu in viata mea
    de ce am venit sa-mi tulbur linistea
    de ce n-am mai, de ce n-am mai putut statea
    jumate-n ma, jumate-n ta

    luni – abstract-lucid
    marti – usor timid
    dar vine miercuri
    si torn bautura…
    cat intra pa gura
    joi – am capul mare
    vineri – n-am picioare
    dar sambata devin simpatic…
    duminica-s galactic

    luni – mi-e dor de tine
    martea nu mai vine
    dar vine miercuri si visez in roz…
    ca castig la loz
    joi – ma-mpac cu mine
    vineri oricum vine
    si sambata beau bautura
    duminica sunt zgura

    ce caut eu?, ce caut eu in viata mea
    de ce am venit sa-mi tulbur linistea
    de ce n-am mai, de ce n-am mai putut statea
    jumate-n ma, jumate-n ta

    P.S.
    e luni, tot luni, iar luni
    e luni…
    ce zi de c_cat… de ce sa ma-mbrac
    cand esti langa mine
    de ce… cu cine sa lupt, pe cine sa-nfrunt
    cand esti langa mine, esti langa mine
    cand esti langa mïne

    Apreciază

  • 24. luminita  |  15 martie 2010 la 10:06

    Nora,
    eu cred ca ne complicam existenta mai mult decat ar trebui.
    Faptul ca acum 50 de ani taranii au fost obligati sa accepte colectivizarea, ca apoi fiiii lor au migrat la oras unde li s-au oferit locuri de munca si „dormitoare in cutiile de chibrituri comuniste” ,
    faptul ca totusi copiii acestor fosti tarani au avut acces gratuit la educatie in invatamantul de stat ….toate acestea si multe altele n-au impiedicat apa sa curga dinspre munti catre mare , nu ne-au impiedicat sa evoluam , atat cat am fost capabili …
    si dupa atatia ani cred ca nu mai are rost sa cautam radacinile neputintei noastre prezente intr-un trecut controversat si traversat de dezradacinari si limitari planetare.
    Important este ce facem astazi cu viata noastra.
    Traim pe aceeasi planeta la fel cu cei din triburile din junglele africane sau amazoniene care s-au trezit la un moment dat pusi in fata unei evidentze de neconceput pentru ei :
    planeta nu este doar rotunda , ea este vie si mereu se gaseste cineva care sa-i aduca in prezentul palpabil pe cei ramasi cu arcul si sageata la indemana pentru a-si asigura hrana …
    Gata cu lamentarile privind trecutul , suntem in contact permanent cu tot ce se intampla in lume , depinde numai de noi sa tinem pasul cu ceilalti care s-au dumirir mai repede decat noi.
    Nimic nu ne impiedica.

    Apreciază

  • 25. Fini  |  15 martie 2010 la 13:57

    Luminoaso,

    tu ce propui ? Copaci fără rădăcini ? 🙄 Ai specialistul alături, îţi va spune că nu e posibil. Nu e posibil nici la propriu nici la figurat. Poţi să urci în vârful copacului şi să scrutezi viitorul, la prima adiere cade copacul şi se rupe filmul.
    Eu ţin la rădăcini şi dacă mi se taie craca, nu-i nimic, înmuguresc mai sus.
    A privi spre trecut înseamnă şi a învăţa să te fereşti de greşelile lui, dacă te duce mintea.

    Apreciază

  • 26. luminita  |  15 martie 2010 la 14:03

    fini,
    lasa-ma si tu in durerea mea.
    Nici tu n-ai inteles.
    Aici vorbeam de faptul ca ne tot raportam la trecut , cautam explicatii de genul „de la colectivizare ni se trage , ca de-aia ni s-a atrofiat simtul proprietatii „….
    eu cred ca ar trebui sa ne preocupe prezentul ca sa putem avea viitor.
    Ceea ce s-a-ntamplat in trecut trebuie cunoscut , insusit , respectat sau renegat dar ajunge cu lamentarile ca azi nu suntem ok pentru ca acum 100 de ani bunicu’ a ramas fara capre.
    Cam atat ca ies .

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  15 martie 2010 la 14:22

    salut prieteni!
    fini draga, luni e o zi ciudata, vorba cantecului… Pentru mine chiar tare 😦 Dar să sperăm sa trecem cu bine peste …

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  15 martie 2010 la 14:23

    skorpion, o zi de pace pe plantatie!

    Apreciază

  • 29. luminita  |  15 martie 2010 la 14:26

    nora,
    scuze daca am sarit calul.
    Promit sa nu se mai repete. 😥

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  15 martie 2010 la 14:27

    luminita, probabil ca ne referim la lucruri diferite, de pe pozitii diferite.Nu analizaz, vai, colectivizarea ci dau niste exemple de evenimente care au avut impact asupra valorilor acestei natii. Observatiile mele subiective si destul de schematice, nu-s lamentatii, totusi. Persoane cu un statut mai inalt, le cerceteaza sub toate aspectele care nu-s deloc putine.

    Apreciază

  • 31. noradamian  |  15 martie 2010 la 14:28

    luminita, nici vorba! Sper doar sa ma fac inteleasa, subiectul fiind , poate, peste „inaltimea” mea.

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  15 martie 2010 la 14:36

    luminita, a ne asuma trecutul nu-nseamna a nu lua in considerare prezentul, ci dimpotriva. Noi habar n-avem nici de istoria reala a ultimilor ani, in timp ce altii, la aproape un secol, inca mai scriu si produc filme de interes si de succes despre războaiele lăsate-n urmă. Nu-i de mirare, de pilda, ca atitudinea, interesul fata de memoria evenimentelor care le-au marcat istoria explica in buna parte discrepanta enorma dintre etnia roma (insasi termenul de rom avand rostul de a-i face „nou-nouti”) si poporul evreu a a carui ascensiune uluitoare se explica si prin preocuparea neintrerupta pentru trecut( ca studiu, ca expunere spre luare la cunostinta, ca fond educationa etc) Iar studiul si dezbaterile privind „limitarile” planetare vin de la cercetatorii de top ai lumii.

    Apreciază

  • 33. dora  |  15 martie 2010 la 14:40

    Salut gradina fermecata!

    @nora,

    cam dureroasa povestea ta pt.ca este reala.

    Fenomenul dezradacinarii o simt si cei in cauza,dar mai ales familia si cei dragi ramasi acasa.

    Migratie aexistat dintotdeauna de intensitate mai mare sau mai mica determinata de factori obiectivi,saracia ,foametea,cautarea unui loc de munca,implinirea profesionala……

    Mi-am adus aminte ca unul din bunicii mei si-a luat lumea in cap poposind tocmai in America.Dupa 10 ani s-a intors ,a cumparat pamant si-a construit o casa dupa visurile sale ,si-a trimis copiii la scoli inalte.Norocul lui ca n-a mai prins tragedia colectivizarii.

    nora draga ai grija de sanatatea ta!Bea cate un fervex,are si paracetamol si multe ceaiuri cu lamaie. 😆

    Apreciază

  • 34. luminita  |  15 martie 2010 la 14:44

    Nora,
    inca o data , scuze.
    Nu m-am facut inteleasa si asta e doar vina mea.
    Acum nu mai are rost sa ma explic ca am lungit-o destul,
    iti spun doar ca sunt perfect de acord cu ce spui , si cu ce spune Finutza ,
    eu cred ca am aterizat dintr-o alta secventza de film aicea si nu m-am dumirit unde anume sunt .
    Trebuia sa citesc mai atent postarea ta.
    Imi dau doua perechi de palme si ma duc la coltz sa fumez o tigara de penitentza.

    Apreciază

  • 35. dora  |  15 martie 2010 la 14:47

    Lasati disputa!

    Eu zilnic migrez in gradina norei….ma intorc la” radacini” si o iau de la inceput dupa ce mi-am incarcat sufletul cu noi idei,emotii si multa caldura si prietenie. 🙂

    Apreciază

  • 36. dora  |  15 martie 2010 la 14:49

    skorpi,

    haioase povestioarele tale,m-au bine dispus! 🙂

    Apreciază

  • 37. noradamian  |  15 martie 2010 la 14:53

    lumi draga o tigare si pentru mine alaturi de cana cu „fervex” ca nu m-am facut inteleasa. Multumesc, insa, ca ai lansat disputa, e foarte bine 🙂

    Apreciază

  • 38. noradamian  |  15 martie 2010 la 14:54

    Dora dear, multzam, sunt cu hapurile langa mine sper sa ma tina macar o ora.
    Dezradacinarea mai rea, cred, e cand o simti la tine acasa. Nu odata in ultimii ani m-am simtit instrainata, ca si cum nu m-as mai potrivi acestei vremi si mersului ei.

    Apreciază

  • 39. dora  |  15 martie 2010 la 14:59

    Eu o inteleg si pe lumi.A vrut sa traga un semnal pentru generatia noastra care este obligata sa priveasca inainte cel putin pentru viitorul copiilor si nepotilor.

    Pe de alta parte,recursul la trecut in mod permanent si nu numai ocazional devine o datorie pentru orice natie si individ in parte.Altfel nu reusim sa smulgem raul din cotidian ,nu invatam sa pretuim valorile autentice si nu stim cum sa stopam dezculturalizarea. 🙂

    Apreciază

  • 40. dora  |  15 martie 2010 la 15:04

    fini,

    crengutele tale vor inmuguri intotdeauna,iar radacinile tale sunt adanc infipte in sol.Esti un model de corectitudine profesionalism.
    😆
    Acuma,pe bune,crezi ca l-am suparat pe Bascalios?Nu tin minte cum si nici cand. 🙂

    Apreciază

  • 41. dora  |  15 martie 2010 la 15:22

    nora,

    sentimentul instrainarii ma incearca si pe mine uneori.Viata alerta,zgomotoasa din jur comportamentul unor pameni,incluziv al tinerilor,lipsa de repere morale ,ma fac sa ma refugiez in lumea romantica prin intermediul muzicii ,artei si literaturii si visez ca ma aflu in plina epoca romantica. 😆

    (mi se intampla sa imbrac uneori rochii vaporoase din tul si palarii improvizate cu panglici si dantela acompaniata de muzica serafica)

    Apreciază

  • 42. luminita  |  15 martie 2010 la 15:44

    dora,
    esti de coma.
    Sper ca nu te refugiezi de tot , daca suna postasul la usa ii deschizi , nu ?
    😆 😛 😀

    Apreciază

  • 43. dora  |  15 martie 2010 la 15:52

    lumi,

    as vrea eu sa ma teleportez

    macar in epoca romantica.

    Crezi ca mi-ar mai pasa de postas? Hi,hi,hi 🙂

    Apreciază

  • 44. dora  |  15 martie 2010 la 16:02

    Cine-mi spune ce a patit Sincai?

    Pare ca a fost bumbacita rau.

    Nici fardul s-a ajutat la mascarea vanatailor.

    Apreciază

  • 45. Creanga  |  15 martie 2010 la 17:00

    Buna ziua!

    Vai dom’le ce debandada
    Fervex, crengi si oranjada
    Coastele inca ma dor
    Pun ventuze cu formol
    Hapciu si vai de mine
    Ca postasul nu mai vine
    Blogul s-a destabilizat
    Lumi de durere s-a apucat
    Nu-i disputa, e doar dialog
    In gradina cu barlog
    Oame bune, mai zambiti
    Pe omi faceti fericiti
    La trecutu-ti mare, mare viitor
    Tara inca arde, la televizor
    Inca ratacim, far’ de identitate
    Vrem doar bine, hai ca se poate!
    O seara buna s-aveti
    Pe Bascalios sa revedeti!

    Apreciază

  • 46. luminita  |  15 martie 2010 la 17:11

    Creanga,
    esti inepuizabil .
    Surprinzi tot , mai bine decat camerele de supraveghere .
    hihihi !

    Apreciază

  • 47. luminita  |  15 martie 2010 la 17:42

    Of, Nora,
    acum am intrat si am recitit tot ….
    tu te simti instrainata, poate ca si eu ma simt asa dar din cu totul alte motive ….
    tu poate ai senzatia instrainarii si pentru ca genetic te simti legata de Grecia
    si asta se impleteste cu ceea ce ti s-a intamplat apoi in real life ……
    cine stie ?

    Apreciază

  • 48. clemycali  |  15 martie 2010 la 18:25

    Buna seara, buna seara. Repede, repede ca trebuie sa fug la scoala: dupa doua zile de zacut in pat parca incep sa ma simt mai bine. Ieri am dormitat aproape toata ziua si m-am trezit doar ca sa-mi iau medicamentele.
    @nora, postarea asta a ta este tare trista. Si ptr mine suna foarte familiar. Sunt pana la urma foarte departe de casa si de tot ce este romanesc, cu bun si cu rau.
    PS: nora draga sper sa te vindeci repede. Multa sanatate.

    Apreciază

  • 49. Fini  |  15 martie 2010 la 21:03

    Ina,
    @ 40

    nu ştiu să-ţi răspund la întrebare, nu-l cunosc, nu-l ştiu bine. Ştiu că ne-a spus să-l luăm în serios. Nu ştiu dacă noi l-am luat în serios,aşa cum ar fi vrut. Dacă e o mimoză poate s-a supărat, dacă e un mimoz cred că o să-i treacă.

    Apreciază

  • 50. Dora  |  15 martie 2010 la 21:11

    nora,hai sa lasam visele doer pt.intimitatea noastra. Cirese,mamarute si picaturi.

    Apreciază

  • 51. Dora  |  15 martie 2010 la 21:14

    Ma antrenez pe cand imi vin mamarutele din strainataturi.

    Apreciază

  • 52. Dora  |  15 martie 2010 la 21:18

    fini,
    cred ca nu s-a suparat pt.o simpla invitatie la dans. 🙂

    Vezi ce cirese dulci si rosii i-am oferit norei? Sa-ti spun numai tie:mi le-am oferit si mie ca au la picaturi………ce le face si mai dulci. 🙂

    Apreciază

  • 53. Dora  |  15 martie 2010 la 21:28

    Apreciază

  • 54. Dora  |  15 martie 2010 la 21:36

    Si acum cu Andy Williams.

    Apreciază

  • 55. Dora  |  15 martie 2010 la 21:38

    Sa se vada mai bine,cu imagine adica

    Apreciază

  • 56. Dora  |  15 martie 2010 la 21:40

    Creanga,

    eu m-am conformat!Am trecut pe zambete. 🙂

    Apreciază

  • 57. Dora  |  15 martie 2010 la 21:44

    A treia varianta.Aveti de unde alege.

    Apreciază

  • 58. orangeskorpion  |  15 martie 2010 la 21:49

    in seara asta doar va salut meteoric

    🙂

    Apreciază

  • 59. noradamian  |  15 martie 2010 la 23:36

    Dragi prieteni dora, luminita, fini, clemy, creanga, all, va multumesc am trecut si eu doar sa va salut, maine va fi mai bine.

    Noapte buna 🙂

    Apreciază

  • 60. Fini  |  16 martie 2010 la 00:00

    Apreciază

  • 61. Fini  |  16 martie 2010 la 00:01

    Apreciază

  • 62. Fini  |  16 martie 2010 la 00:02

    Apreciază

  • 63. Fini  |  16 martie 2010 la 00:02

    Apreciază

  • 64. Fini  |  16 martie 2010 la 06:33

    NEAŢA ! 🙂

    O zi simpatică vă doresc.

    Apreciază

  • 65. angel  |  16 martie 2010 la 06:48

    buna ziua
    @ Dora, m-am catarat in copac-nu creanga, Doamne fereste!- si am furat si eu doua cirese rosii din ale Norei!!! Gustoase rau, nu ca si capsunile injectate pe care acum le pot minca doar cu zahar, ca parfum…sotul mi le-a luat sa ma alinte, eu, mofturoasa, tinjesc dupa fragutele de acasa.
    @ all-si eu am avut ceva probleme de gripa, inima..etc…varsta as spune, dar ma feresc sa dau vina doar pe ea.
    @ Astenia de primavara mi-acombatut-o Skorpy:m-am recunoscut in citeva dintre „nevestele” lui!
    @ avem inca greve, greve, grevute, grevulite..fara scop si rezultat, numai bune sa ne faca viata si mai grea…
    O zi buna tuturor gradinarilor! -suna cam „colectivist”, dar daca luam termenul in sensul de colectiv, grup, ma bucur ca ne „colectivizam ” aici, la Nora, gazda primitoare.
    @Nora, sanatate multa!

    Apreciază

  • 66. Fini  |  16 martie 2010 la 06:48

    Apreciază

  • 67. Fini  |  16 martie 2010 la 06:55

    Apreciază

  • 68. Fini  |  16 martie 2010 la 07:01

    Apreciază

  • 69. Fini  |  16 martie 2010 la 07:11

    Apreciază

  • 70. luminita  |  16 martie 2010 la 09:17

    Buna dimineata , fete si baieti !
    Vin si eu cu un cantec pe care il cantam in studentie la petrecerile nebune , sper sa va placa si voua :

    Apreciază

  • 71. luminita  |  16 martie 2010 la 09:22

    Inca un cantec din repertoriul obligatoriu la petrecerile de pe vremuri :

    Apreciază

  • 72. Fini  |  16 martie 2010 la 09:32

    Luminoaso astăzi eşti nostalgică.

    Pentru tine o „ţigănească” nostalgică

    Apreciază

  • 73. Fini  |  16 martie 2010 la 09:35

    Flori ţigăneşti pentru tine.

    Apreciază

  • 74. Creanga  |  16 martie 2010 la 09:37

    Neatza buna gradinarese
    Ciresele deja-s culese
    Valeleuuu sunt cam amare
    Si am luat bataie tare
    Matusica m-o alergat
    Mamuca s-o suparat
    Trei zile n-am voie la net
    La blog voi fi repetent

    Apreciază

  • 75. Fini  |  16 martie 2010 la 09:50

    Creangă,

    😥 😥 😥 😥 😥 😥 😥 😥

    Da’ după penitenţă sper că mai vii pe uliţă cu o poezea. Tu srie-le în minte şi când ieşi pe uliţă dă drumul la manifeste.

    Apreciază

  • 76. Creanga  |  16 martie 2010 la 09:52

    Hahaha, Fini, nu plange
    Inima deja mi se strange
    Am glumit, stai linistita
    Rima-i mereu pregatita 😀

    Apreciază

  • 77. luminita  |  16 martie 2010 la 10:20

    Fini,
    multumesc !
    A doilea cantec , usor modificat , a fost preluat si de foematia HARA si iata ce-a iesit :

    Apreciază

  • 78. luminita  |  16 martie 2010 la 10:23

    Fini,
    pacat ca tiganii nostri cantareti prefera sa ne sufoce cu manele in loc sa-si proveze propriile creatii care tin de cultura lor si care emana spirit liber , bucurie descatusata sau tristeti sfasietoare…

    Apreciază

  • 79. luminita  |  16 martie 2010 la 10:25

    Creanga ,
    salut shugubatzule !

    Apreciază

  • 80. luminita  |  16 martie 2010 la 10:26

    Fini,
    scuze, „promoveze” am vrut sa zic. 😉

    Apreciază

  • 81. Fini  |  16 martie 2010 la 11:00

    Luminoaso,
    @ 78

    adevăraţii lăutari sunt pe cale de dispariţie Mare păcat !
    La Clejani a existat un taraf de adevăraţi lăutari. Am o slăbiciune deosebită pentru ei. Atenţie NU Viorica şi Ioniţă. E vorba de lăutarii bătrâni. Îi respect şi-mi sunt dragi, cred că sunt cam ultimii. Formaţia se numeşte „Taraf de Haidouks”.
    Sper să-ţi faci timp, când s-o putea să-i asculţi.

    Apreciază

  • 82. Fini  |  16 martie 2010 la 11:03

    Apreciază

  • 83. Fini  |  16 martie 2010 la 11:04

    O voi ruga pe nora să ştergă dublura.

    Apreciază

  • 84. Fini  |  16 martie 2010 la 11:06

    Apreciază

  • 85. Fini  |  16 martie 2010 la 11:09

    Uite varianta lui IONEL TUDORACHE – un alt lăutar autentic. Dacă dai de imprimări cu el ascultă-le că e adevărată muzică lăutărescă.

    Apreciază

  • 86. Fini  |  16 martie 2010 la 11:10

    Apreciază

  • 87. Fini  |  16 martie 2010 la 11:47

    Luminoaso,

    pentru că am găsit o baladă frumoasă în repertoriul Haiducilor, mă gândesc să-ţi scriu câteva cuvinte despre Balada lăutărescă, cred că nu şti. George Călinescu spunea despre baladă că „este un ecou al actualităţii, o întâmplare pusă în cântec şi publicată prin lăutari”.
    Balada sau „cântecul bătrânesc” se cânta în faţa unui auditoriu şi numai la cerere în timpul petrecerilor,la sărbători, în târguri, restaurante, nunţi.
    Pe vremuri lăutarii cunoşteau 30-40 de balade. Sunt balade care ajung la peste 1000 de versuri.
    Cum se cântă baladele ?
    După o introducere instrumentală interpretul alternează continuu versurile cântate cu cele recitate şi cu interludii instrumentale. Mai concis nu se poate. Mai pe larg e mai interesant.
    Citind ce ţi-am scris cred vei asculta altfel o balada,
    sper.

    Apreciază

  • 88. Fini  |  16 martie 2010 la 12:03

    Ultima :

    Apreciază

  • 89. luminita  |  16 martie 2010 la 12:07

    Fini,
    superb , le-am ascultat pe toate si-ti multumesc.
    eu daca as putea le-as promova in detrimentul manelelor cu Florin Parizer si alti barzoi care imi zgaraie urechile .
    Apropo de Viorica si Ionita de la Clejani , am avut ocazia sa-i ascult pt ca sunt deseori invitati la tv si nu pot sa zic ca nu ar avea voce si repertoriu dar sunt un pic comerciali si ostentativi pt gustul meu .
    Bucurioa de a canta insa li se citeste pe chip si asta mi se pare ok.

    Apreciază

  • 90. luminita  |  16 martie 2010 la 12:17

    Fini,
    cantecul lui Ionel Tudorache pus de tine imi suna cunoscut , cred ca mi-l amintesc decand eram copil , la fel pe Maria Tanase si Ioana Radu , aveam acasa pick-up cu placi din-acelea de vinil , cu muzica populara , usoara, lautareasca ….tata era D.J-ul casei pe vremea aceea ….apoi ne-am luat magnetofon , apoi casetofon….si pickupul s-a stricat , placile s-au pierdut …..

    Apreciază

  • 91. Fini  |  16 martie 2010 la 12:56

    Luminoaso,

    eu mai am pick-up-ul în bună stare, deasemenea păstrez şi colecţia de plăci. 🙂
    Acum fug la datorie.

    Apreciază

  • 92. Creanga  |  16 martie 2010 la 13:52

    Fetelor jucati ping pong?
    La 3 postari cate-un song
    Mancati-as, ce lautari
    Guristi si mari cobzari
    Fini, succes la scoala!
    Nora, sa iesi din boala!
    Lumi, lasa fumatul!!
    Angel, nu taia copacul!
    Dau cirese cate vrei
    Chiar si pupaza din tei
    Skorpionu-i la plantat
    Dora, cu parul taiat
    Clemy, tare studioasa
    Viroza incet o lasa
    Raceala vine pe blog
    Fug la mine in barlog

    Apreciază

  • 93. luminita  |  16 martie 2010 la 13:59

    Creanga,
    te lasi de versificat ,
    iar io renuntz la fumat .

    Apreciază

  • 94. Creanga  |  16 martie 2010 la 14:20

    @Lumi
    Gata, m-am lasat. Tigara ai aruncat?

    Apreciază

  • 95. dora  |  16 martie 2010 la 14:35

    Va salut calduros!

    lumi,fini m-ati dat gata cu muzica tiganeasca si portul exotic al tigancilor.Cadva v-am pus si eu „Satra” fara succes ,fara sa-l observe cineva.Asa ca nici numai indraznesc sa” cobor” stacheta blogului….sa nu alimentez unele subtilitati.

    Adevarul e ca-mi place ritmul dracesc al coloratilor….ba,mai mult in copilarie imi doream sa traiesc in satra si sa dorm sub clar de luna pe malul unui rau.asa am vazut eu la Teius unde-mi petreceam vacantele la sora mamei.M-am si scaldat cu puradeii in raul ce strabate oraselul de provincie. 🙂

    Apreciază

  • 96. luminita  |  16 martie 2010 la 14:35

    creanga,
    bag sama ca tu versifici mai mult decat fumez io.
    hihihi !

    Apreciază

  • 97. dora  |  16 martie 2010 la 14:36

    puneti voi literele lipsa,m-am dezobisnuit sa fac corecturi

    Apreciază

  • 98. dora  |  16 martie 2010 la 14:48

    @Angel,

    sa-ti fie de bine daca ti-au priit ciresele.

    In curand ne putem infrupta din fructele padurii ,din stropul sanatos al naturii.In padurea pe care o frecventam noi gasim si cirese amare si fragute si mure si smeura…numai vorbesc de delicioasele ciuperci. 🙂

    Apreciază

  • 99. dora  |  16 martie 2010 la 14:57

    Creanga,

    tu te-ai nascut cu rima in sange,

    acum nu faci decat s-o exersezi

    in deliciul publicului.

    Mi-am taiat si eu „moatza”
    sa fiu cinasa si mai ‘oata. 🙂 (am amestecat regionalismele?)

    Apreciază

  • 100. dora  |  16 martie 2010 la 15:04

    fini,

    sunt grozavi haiducii.Cantecul „mugur mugurel”,daca nu ma insel a facut parte din repertoriul lui Barbu lautaru’. 🙂

    Apreciază

  • 101. dora  |  16 martie 2010 la 15:05

    Na’ca-m „puscat”centa!

    Blogul norei infloreste! 🙂

    Apreciază

  • 102. noradamian  |  16 martie 2010 la 15:28

    Prieteni gradinari, salut! Dora, daca blogul infloreste, inseamna ca o sa-mi revin mai repede. Daca dau si ciresele-n gradina, e sigur 🙂

    Apreciază

  • 103. noradamian  |  16 martie 2010 la 15:29

    fini, lumi, meloterapia are efect! Muzica tiganeasca bate paracetamolul… „Credence water revival” intr-o vreme erau preferaţii mei. Aproape uitasem de ei 🙂

    Apreciază

  • 104. noradamian  |  16 martie 2010 la 15:30

    angel, multzam, inseamna ca astea-s primele cirese. Nici nu-mi vine sa le mananc, mai bine le pun la urechi, vorba cantecului. Multa sanatate si tie. 🙂
    creanga, la shugubetzi ca tine nu se ia viroza. Ba dimpotriva, o alungi si pe a altora… 🙂

    Apreciază

  • 105. noradamian  |  16 martie 2010 la 15:43

    Postare noua!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.328 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.456 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.328 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: