Tensiune de “halat”

24 martie 2010 at 13:46 80 comentarii

Reţeaua stă să pice, tensiunea dimpotrivă. Cam scăzută ieri, la Comisia Juridică, („opt cu trei”) e de aşteptat să crească azi, la dezbaterea din Parlament. La televiziuni, puţinii membri sau simpatizanţi care se-ncumetă să discute în cunoscutul stil mogulian chestiunea, se-nvârt, sărăcăcios, între două idei fixe: cine a făcut „porcăria cu interceptările” (un punct nevralgic dureros unde toată reţeaua intră în convulsie) şi de ce domnul senator Voicu n-a ajuns imediat după arestare la judecată, să dea socoteală direct la ICCJ! Perfect logic. Exact acolo, în „mediul medical” optim, relaxant, prietenos şi vindecător ca o şedinţă de SPA cu masaj erotic făcut de „sfânta justiţie”! Că la parlament, deh, ca la parlament! De fapt în niciuna din instituţiile controlate nu se simţea în totală securitate; nici măcar la restaurantul „Select”: ”Deci, domne, tot ce inseamna Politie, Justitie, Parchete, e o lume dificila, e o lume plina de mofturi, de capricii si-s oameni extrem de alunecosi, unii! E greu de tot!”. Iar cu ofiterii, fosti sau actuali, nu stii niciodata cand sunt in misiune pentru tine, si cand te tradeaza. A patit-o pe pielea lui si Nastase. Intrebati-l pe Priboi.” (http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-7063098-acum-vorbesc-intelegeti-dumneavoastra-partea-originile-retelei.htm). Poate era bine să fi avut încă un limbaj codificat, de rezervă, pe care să-l acceseze în cazuri de urgenţă. Acum e târziu. „Liniile telefonice” sunt nefolosibile din pricina „diversiunii securiste”, vorba papashei şi cei mai mulţi auzindu-şi „binefăcătorul” („Simt ca asta este debutul, ca se deschide teava” (http://www.realitatea.net/voicu–dupa-audiere–vor-urma-si-multi-altii-dupa-mine–se-deschide-teava_705930.html) dac-ar putea, s-ar face nevăzuţi-necunoscuţi. Tensiunea creşte cu fiecare ceas, de când pe halat au apărut dungile. Iar „medicii” din stenograme nu mai pot funcţiona nici măcar ca instalatori

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , .

Şah la Justiţie cu poantă în combinaţie Vreo două Românii

80 comentarii Add your own

  • 1. dora  |  24 martie 2010 la 15:03

    nora,

    o continuare la fel de incisiva.

    N-am stiut de aceasta continuare si am comentat si eu pe aceasta idee.Poate ar fi bine sa mi-o aduci aici,eu nu ma pricep. 🙂

    Apreciază

  • 2. dora  |  24 martie 2010 la 15:05

    nora,

    tensiunea a crescut la propriu si la „medicii” din Senat si la pacient.

    Apreciază

  • 3. Băşcăliosul  |  24 martie 2010 la 15:49

    Salutare!
    Eu înţeleg că omul a scos pe ţeavă un semnal de ameninţare. Nu concepe lipsa de solidaritate a celor din preajmă, serviţi de el cu una-alta sau despre care el ştie mai multe, vrute şi nevrute. Nu i-a picat bine pe ţeavă nici ratarea minsteriatului la interne, când a pierdut la mustaţă şi i-a suspectat de trădarea cauzei lui cel puţin pe vrânceni şi mitreni. Se pare că s-a simţit umflat în ţeavă şi datorită impurităţilor peneliste, mai multe decât cele din jurul îndatoratului conducător autopietonal Orban. Cred că ar a avea în debit destule elemente fluide menite să justifice tandreţurile dintre PNL şi PSD. Cu toate astea, sunt motive să credem că cele mai justificate semne de ameninţare le are faţă de judecătorii ICCJ şi membrii CSM, iar aceştia, la rândul lor, au de ce să le fie teamă. În afară de anturajul judecătoresc servil, Voicu mi s-a părut deja emiţător de indicii pe ţeavă, când şi-a exprimat preferinţa pentru menţinerea „de bine” a Lidiei Bărbulescu, destul de aproape de un capăt al ţevii.
    *
    „Alexandru Mazăre: Madam Lidia cum e?

    Cătălin Voicu: E bine.

    Alexandru Mazăre: Da’ n-a semnat zilele acestea, nu?

    Cătălin Voicu: N-a semnat, da’ n-are, n-are ce să facă…că nu semnează…(neinteligibil)…le semnează viitorul preşedinte…ce-i decontează cu dosarele..cu…Poate îmi s….îmi s…p…(neinteligibil). Mă el n-a avut…Băsescu, prea e şmecher, că dacă avea trei şmecheri buni, ne încurcau la…(neinteligibil)…Numai toţi tâmpiţii…eu am luat în calcul că s-au încurcat în materiale proaste…(neinteligbil)…şi ăsta cu casa…(neinteligibil)…le-am achitat peste tot. Judecătorul (neinteligibil)…Le achităm!”
    *
    E clar, nu ? În concluzie inteligibilă, mafiotul este mai curat decât lacrima: a vrut să spună că dacă se sparge ţeava nu va curge nicio picătură.
    PS. Există o practică a multor avocaţi, înainte de a se decide dacă vor prelua sau nu anumite cauze, să-i solicite potenţialului client un termen de câteva zile. În acest timp se „orientează” dacă jocurile sunt deja făcute. Când află că printre judecători sau colegi avocaţi există interese tranşate, în favoarea părţii adverse, refuză să primească acel caz (sau ştie că nu trebuie să emită pretenţii financiare prea mari, în postură de viitor apărător al perdantului garantat).

    Viceversa, când pârtia este liberă, ştie să liciteze altfel. Eu cunosc cazuri concrete, când avocaţii au mers în prealabil la acelaşi preşedinte al unei curţi de apel- cu intenţia exprimată de a verifica „pârtia” şi, eventual, de a-şi asigura câştigul. Odată, unul s-a lovit frontal de recomandarea „Ori nu te băgi, ori ne faci jocul!”. Apoi a încercat să-şi convingă clientul să renunţe la o cale de atac, prin retragerea acţiunii înregistrată deja. Era evidentă practica acelui preşedinte al CA, direct interesat, mai ales după tertipurile ieftine prin care acel avocat căuta să-l convingă să renunţe. Dreptatea era evidentă de partea clientului. A renunţ, dar nu la acţiune, ci la acel avocat şi în final a câştigat. (era o problemă vitală pentru el şi familia sa).
    Astfel de personaje au contacte directe cu judecătorii, nu prea pierd ocazia să aranjeze procesul şi venitul aferent, au rolul principal de a le preda judecătorilor cota parte, în depline condiţii de siguranţă. Aproape toţi judecătorii primitori de mită lucrează prin astfel de interpuşi. Nu au contact cu donatorul- viitor câştigător al procesului- şi de asta sunt foarte greu de prins în flagrant. În acelaşi timp, piaţa tranzacţiilor prealabile procesului este în continuă mişcare prin astfel de „agenţi bursieri”, de preferat a fi chiar avocaţii. În timp ei capătă statut de oameni de încredere ai judecătorilor, dar în acelaşi timp ei sunt de nerefuzat atunci când au cerinţe contrare soluţiei juste pentru unele cauze. Astfel s-a format o formă ascunsă de pericol public, pe ţeavă groasă. Are aţâţia ţoli încât nici nu ştii când poţi să rămâi şi fără ţoale.

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  24 martie 2010 la 17:45

    Prieteni, salut!
    Dora, as prefera ca Justitia sa fie cea energica, „justitiara”, chiar incisiva, in asemenea cazuri… 🙂

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  24 martie 2010 la 17:46

    Bascaliosul, asa presupun si eu, ca absolut toate propozitiile individului, cu exceptia vaicarelilor, erau mesaje adresate celor din retea şi cu deosebire magistratilor ICCJ. Santaj pe fata, cu alte cuvinte, dar fara nominalizarea destinatarului. Secatura stie ca inca functioneaza teama si incearca sa le-o activeze. Sa nu uitam ca CSM-ul a tacut malc pana acuma, putea din decembrie sa-i puna in discutie si pe Costiniu si pe Jipa. Dupa cum nici asociatiile juridice n-au cascat gura decat dupa ce si-au dat seama de mersul actiunii.

    Apreciază

  • 6. luminita  |  24 martie 2010 la 19:21

    Nora,
    ai avut o premonitie .
    Voicu chiar a avut un puseu de tensiune si s-a internat in spital.
    Cred ca ai aflat deja asta.
    Oricum i s-a dat „liber la arestare” azi in Parlament.

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  24 martie 2010 la 19:39

    luminita, tensiune de „halat” in limbajul doctorilor inseamna exact puseul datorat unei stari emotionale, care apare si la masurarea teensiunii in cabinetul medical. Tare as fi vrut sa-i stim pe cei „patruzeci de hoti” care au votat cu ali-buba de pesede.

    😆

    Apreciază

  • 8. Băşcăliosul  |  24 martie 2010 la 19:42

    Pentru Florin Costiniu CSM va juca la cacealmaua impresiei artistice, în sensul că acuşica, pe 2 aprilie, îi expiră oricum mandatul de 3 ani şef secţie civilă (numit prin Decret 363/30.03.2007, publicat în M Of nr. 223/02.04.2007).

    Apreciază

  • 9. Creanga  |  24 martie 2010 la 19:44

    Servus!
    Cat e halatul, cat e halatul?
    E cam rupt, nu aveti altul?
    Voicu-i de acum un dungat
    Teava veche a cedat
    Curg suroaie de dosare
    De la Dunare la mare
    Oameni buni, sa fiti atenti!
    Fiti pe faza sa prindeti!
    Ca altfel se duc pe apa
    Romania nu se-ndreapta

    Apreciază

  • 10. luminita  |  24 martie 2010 la 19:45

    Nora,
    atata timp cat nu se va vota la vedere pe multi nu o sa-i stim….
    dar se stiu ei intre ei , se cunosc bine .

    Apreciază

  • 11. luminita  |  24 martie 2010 la 19:50

    Eu imi amintesc episodul din octombrie anul trecut cand Basescu a zis ceva despre Voicu si intentiile lui de a penetra SRI-ul.
    Cred ca de atunci s-au pus tunurile pe mafiotul asta , pe aceasta canalie care ar fi devenit ministru peste un intreg aparat de securitate al statului daca Prostanacul devenea presedinte.
    Apropo, se pare ca si soacra Prostanacului a beneficiat prin 2006 de ajutorul mafiotului Voicu intr-un proces.
    Cand aflu mai multe va spun.

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  24 martie 2010 la 19:56

    bascaliosul, individul lasa mostenire si un „cod deontologic” al magistratului. Un fel de „testament”… Adevarata mostenire e , insa, totala decredibilizare a acestui for care nici pana la ora asta n-a avut o reactie publica. Doar presiunea publica le poate limita nerusinarea…

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  24 martie 2010 la 19:58

    creanga, de asta e nevoie, da, sa nu-i slabim… Toata lumea cu ochii pe rozatoare. Prostanaku tocmai comandă o ancheta sa vada cine „a ciripit” adica a dezvaluit cuibul de mafioti si ce vorbeau d-lor 🙂

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  24 martie 2010 la 19:59

    luminita, haita e intreaga, se cunosc intre ei, poate inca mai colaboreaza, dar nu stiu cine, cat si pe cine tradeaza…. De asta e bine ca au aparut stenogramele… Coana asta Margareta e de coma… 🙂

    Apreciază

  • 15. Creanga  |  24 martie 2010 la 20:22

    Prieteni, ne auzim si maine!
    Cand altul va intra in tensiune
    Bombonel se pregateste
    Pijamaua ii zambeste

    Apreciază

  • 16. Băşcăliosul  |  24 martie 2010 la 21:00

    Margareta e în comă? Săraca! Nici n-a apucat să-l cunoască mai ca lumea pe Voicu. De comă sunt cam mulţi. Începe să-mi placă.

    Apreciază

  • 17. clemycali  |  24 martie 2010 la 21:05

    Buna seara, buna seara. Repede intre clase. Degeaba a amenintat cu santajul „amicul” Costica Voicu ca tot i-au dat liber la arest. Chiar mi se pare firesc ca i s-a facut rau cand a vazut ca „cooperativa” nu a functionat datorita presiunii opiniei publice. Sa vedem ce mai urmeaza. Hihi. 🙂

    Apreciază

  • 18. val  |  24 martie 2010 la 21:08

    Buna seara!
    Sunt multe tensiuni, si de tot felul incat nu mai prididim sa reactionam, De exemplu, pretentia de a li se respecta intimitatea atunci camd pun la cale ticalosii.
    Si atunci cand s-au dat in vileag discutiile comisiei care o ancheta pe Udrea, dar si acum, au avut tupeul sa protesteze considerand mai grava decat infractiune, descoperirea ei.

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  24 martie 2010 la 21:23

    seara buna, prieteni!

    creanga, e vremea „pijamalelor” 😆

    Apreciază

  • 20. Băşcăliosul  |  24 martie 2010 la 21:23

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  24 martie 2010 la 21:24

    bascaliosul, de cate ori intra coana margareta-n scena se petrece un dezastru 😆

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  24 martie 2010 la 21:25

    clemy, cand nu mai functioneaza cooperativa, „neinfricatii” care o mai sustin public se invinovatesc singuri si-i grabesc falimentul. Oricum, se anunta vremuri interesante 🙂

    Apreciază

  • 23. noradamian  |  24 martie 2010 la 21:26

    val, de vreme-ndelungata vorbim de retea, cartel, clan etc. Ştiam, simteam ca exista si că actioneaza non-stop, ca e primprejurul nostru in tot ce se petrece. Ei bine, acum a aparut deodata in toata „splendoarea” s-o vada tot romanul. Ce mai pot spune dumnealor, fara sa se autoinculpe ? 🙂

    Apreciază

  • 24. noradamian  |  24 martie 2010 la 21:44

    bascaliosul,20,
    😆
    tratament pentru tensiunea de „halat”

    Apreciază

  • 25. Fini  |  24 martie 2010 la 22:00

    BUNĂ SEARA ! 🙂

    Un BACH vesel, sprinţar, dansant.
    BADINERIE

    Apreciază

  • 26. Fini  |  24 martie 2010 la 22:01

    Apreciază

  • 27. Fini  |  24 martie 2010 la 22:02

    Apreciază

  • 28. Fini  |  24 martie 2010 la 22:02

    Apreciază

  • 29. val  |  24 martie 2010 la 22:04

    Nora, eu nu vreau sa-mi fac iluzii. Daca asta este reteaua, nu cred ca vom trai s-o vedem scoasa la suprafata. Senzatia mea este ca acest ins rudimentar este un peste mic.
    Instinctul imi spune ca in ciuda cinismului pe care nu si l-a etalat niciodata in asemenea hal, Iliescu are dreptate. Voicu este un infractor de rand, galagios, laudaros. Capii retelei nu s-au aratat inca.

    Apreciază

  • 30. Fini  |  24 martie 2010 la 22:05

    Formaţie de români. Solist – Vladislav Pănuş

    Apreciază

  • 31. Fini  |  24 martie 2010 la 22:06

    Cântă Gheorghe Zamfir.

    Apreciază

  • 32. Fini  |  24 martie 2010 la 22:08

    Nu am apucat să vă citesc de la prânz. Trec la buchisit.

    Apreciază

  • 33. noradamian  |  24 martie 2010 la 22:09

    fini, servus! Rasfat Bach, in seara asta? 😆

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  24 martie 2010 la 22:14

    val, eu inteleg ce zici, pe de alta parte nu uita ca papasha, malefic si viclean ca totdeauna, spune exact ce stie ca ne dezumflă, ca sa nu cumva sa ne facem iluzii. Problema e ca acum au luat-o pe panta. Fiecare din evenimetele ultimelor luni, incepand din decembrie, a adus ceva important in acest proces ireversibil.

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  24 martie 2010 la 22:15

    fini, „badinerie” o minunatie! 🙂

    Apreciază

  • 36. val  |  24 martie 2010 la 22:24

    Nora, sa dea Dumnezeu sa fi inceput procesul. Am mai avea o speranta.

    Fini, ce darnica esti! Abia astept sa-mi creez conditii ca sa savurez darurile pe care ni le faci

    Apreciază

  • 37. noradamian  |  24 martie 2010 la 22:29

    val, avem un tezaur de frumusete in postarile muzicale din gradina, ne incalzesc sufletul si ne relaxeaza seara, mai ales, seara de seara 🙂

    Apreciază

  • 38. Fini  |  24 martie 2010 la 22:35

    Am înţeles că cererea de încuviinţare a arestării lui C V a fost avizată „la mustaţă” în Senat. O ruşine.
    În altă ordine de idei Sassu (oare de ce se scrie cu doi de „s”) rămâne în continuare la cârmă. Mă apucă greaţa. Chiar nu s-a putut face nimic?

    Apreciază

  • 39. noradamian  |  24 martie 2010 la 22:39

    fini 70 pentru, 40 impotriva. Dar votul fiind secret nu-i stim pe prietenii parlamentari ai lui voicu, (cu cateva exceptii, in primul rand prea cinstitul liberal ghise).

    Apreciază

  • 40. Fini  |  24 martie 2010 la 22:48

    Nora,

    in Evenimentul Zilei scrie aşa:

    Senatul a aprobat „la mustaţă” solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind arestarea senatorului Cătălin Voicu. Pentru ca procurorii să primească verde, erau necesare 69 de voturi, iar cererea lor a fost aprobată ieri de 70 de senatori.

    Dacă doar doi dintre aceştia ar fi votat altfel, solicitarea DNA s-ar fi considerat respinsă, iar senatorul Cătălin Voicu ar fi putut fi anchetat în stare de libertate. Hotărârea Senatului a fost trimisă imediat Ministerului Justiţiei şi a fost publicată aseară în Monitorul Oficial.

    Nu mai pricep cum e. N-are importanţă. Important este că DNA are mână liberă

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  24 martie 2010 la 22:50

    fini, Inseamna ca iar a fost sa fie
    bine 🙂

    Apreciază

  • 42. noradamian  |  24 martie 2010 la 22:52

    fini, nu cred ca sassu o sa ramana la carma. Se mai amana, mai trag putintel de timp pesedenele, dar in scurt timp trebuie sa se ia o hotarare prin vot. Va fi altcineva 🙂

    Apreciază

  • 43. orangeskorpion  |  24 martie 2010 la 22:55

    salve,
    salve,

    prin copaci, prin politei, prin avpei, prin togolei, plus discutii cu nepoata, abia acum am aterizat si-n gradina…

    ce vijelie,
    ce zi vijelioasa….

    sint si cu castile la ureche ascultind iRTV unde sint sever voinescu, andreea pora…..

    si dezamagitorul tinarul sova….

    Apreciază

  • 44. noradamian  |  24 martie 2010 la 23:00

    skorpion, pe mine niciun pesedenelist nu ma poate dezamagi. M-ar minuna doar sa fie inafara retelei cativa. As vrea sa-i stiu.

    Apreciază

  • 45. noradamian  |  24 martie 2010 la 23:01

    Discutie interesanta la nasul 🙂

    Apreciază

  • 46. val  |  24 martie 2010 la 23:48

    Da, foarte interesanta, eu sar de la B1 la RTv si inapoi. La Trv L-am auzit pe Dan Tapalaga, punctand foarte bine divesiunea de a se deplasa centrul atentiei de pe continut pe modul de obtinere a informatiilor.
    Interesanta si atitudinea diversilor reprezentanti din Justitie. Este foarte clar ca astia fac parte dintr-o retea bine pusa la punct.

    Multumesc pentru articol si pentru gazduire, Nora!
    Noapte buna tuturor!

    Apreciază

  • 47. noradamian  |  24 martie 2010 la 23:54

    Val, Tapalaga nu prea apare la teve dar are totdeauna interventii limpezi, documentate si argumentate.
    Multumesc si eu Val pentru prezenta si comentarii.

    Noapte buna 🙂

    Apreciază

  • 48. orangeskorpion  |  24 martie 2010 la 23:57

    nora, dear,
    am cam neglijat astazi gradina, dar stiu ca ma ierti

    🙂

    😉

    http://www.hotnews.ro/stiri-7066166-video-cum-intervievat-reciproc-tariceanu-boc-fata-judecatorului-subiectul-afacerea-sterling.htm

    noapte buna

    Apreciază

  • 49. orangeskorpion  |  24 martie 2010 la 23:58

    am creierul atit de incins de cite informatii, impresii am ingurgitat in seara asta, incit sper sa nu am vreo noapte alba…
    cunosti senzatia aia ca esti perfect treaz, desi ar trebui sa dormi bustean..

    incercam, nu?
    🙂

    Apreciază

  • 50. noradamian  |  24 martie 2010 la 23:59

    skorpion, am citit si te-am citit pe ici pe colo 🙂

    Vine el si somnul!

    Noapte buna 🙂

    Apreciază

  • 51. Fini  |  25 martie 2010 la 00:03

    Eugen Ciceu parcă face o dantelă din Badineria lui Bach

    Apreciază

  • 52. Fini  |  25 martie 2010 la 00:04

    Skorpi,

    n-ai băut prea multe cafele ? 🙄

    GUTE NACHT !

    Apreciază

  • 53. orangeskorpion  |  25 martie 2010 la 00:05

    1.5 litri

    🙂

    Apreciază

  • 54. Fini  |  25 martie 2010 la 00:05

    Apreciază

  • 55. Fini  |  25 martie 2010 la 00:06

    Apreciază

  • 56. Fini  |  25 martie 2010 la 00:07

    NOAPTE BUNĂ ! tuturor.

    Apreciază

  • 57. noradamian  |  25 martie 2010 la 00:18

    fini, îl ascult pe Cicero, e genial, ai avut dreptate! 🙂

    Apreciază

  • 58. noradamian  |  25 martie 2010 la 00:19

    fini, skorpion,

    somn usor!

    Noapte buna tuturor

    🙂

    Apreciază

  • 59. Fini  |  25 martie 2010 la 06:50

    NEAŢA !

    Să aveţi o zi bună !

    Apreciază

  • 60. orangeskorpion  |  25 martie 2010 la 07:10

    neata, si eu

    va doresc o zi frumoasa asa cum este si afara: senin si insorit….

    🙂

    la muuunca, tovarasi, ca sa dam bani politrucilor
    🙂

    Apreciază

  • 61. orangeskorpion  |  25 martie 2010 la 07:13

    fini,

    nice song,
    nice cats
    🙂

    a relaxing day, if possible

    🙂

    Apreciază

  • 62. turnofftheglory  |  25 martie 2010 la 10:35

    Uimitor. Vin la Nora si dau de senatorul Voicu. Se pare ca miscare de ieri a marcat o societate. Curatam niste magari zilele astea?

    Apreciază

  • 63. noradamian  |  25 martie 2010 la 10:41

    fini, skorpion, tog,
    prieteni,
    ziua buna si senina!

    🙂

    Apreciază

  • 64. noradamian  |  25 martie 2010 la 10:45

    fini,

    hope you’re having a relaxing day 🙂

    Apreciază

  • 65. noradamian  |  25 martie 2010 la 10:47

    tog,
    De fapt despre „retea” scriem de ani de zile! Acum o si vedem, din fata si din profil!
    Curatenie, DA

    :mrgreen:

    Apreciază

  • 66. Fini  |  25 martie 2010 la 12:06

    Nora,
    @65

    ghemul este maaaare, cât ţara, este încâlcit şi cu multe capete. Acum facem nod la capătul ăsta, dar celălalt e liber.

    Apreciază

  • 67. dora  |  25 martie 2010 la 12:31

    Salut vechii si noii vizitatori!

    Qnora,

    cazul Voicu confirma ceea ce banuiam de multa vreme:retele mafiote au impanzit tara.Si inca ceva: sunt reale clanurile pesediste care se lupta pentru putere.Am avut dovada si cu ocazia desemnarii ministrului la Interne.S-au perindat Oprea,Dragnea,Nica…..si i-au lipsit 3 voturi lui C.Voicu.Asta ce inseamna?Alt clan la momentul respectiv a fost mai puternic -cel manevrat de Vanghelie .Tot atunci au ajuns informatii pe masa presedintelui -via SRI-care ne-a salvat.Si a doua oara tot de la Base ne-a venit salvarea:nu s-a lasat invins de retele si a luptat pana la capat. 🙂

    Apreciază

  • 68. dora  |  25 martie 2010 la 12:34

    skorpi,

    asa sa faci!Du-te la munca si numai bantui pe „n” bloage….am aflat abia acum si eu ca-i un delict! 😆

    Apreciază

  • 69. luminita  |  25 martie 2010 la 12:47

    Dora,
    nu-i niciun delict, numai ca la unii s-a transformat intr-un mod de a le trece vremea, scriind ce le trece prin cap , fara nicio concretetze.
    Ca sa vorbeasca discutii adica.
    Si sa se bage-n seama.
    Cand o sa constati diferentza dibtre a avea ce spune si a scrie ce-ti trece prin cap o sa-ntelegi la ce ma refer .

    Apreciază

  • 70. luminita  |  25 martie 2010 la 12:52

    Apreciază

  • 71. luminita  |  25 martie 2010 la 12:53

    Apreciază

  • 72. luminita  |  25 martie 2010 la 12:54

    Daca nu v-ati trezit de-a binelea v-am adus un Beethoven sa va bubuie urechile si sa va dezmeticiti repede.

    Apreciază

  • 73. luminita  |  25 martie 2010 la 13:04

    Marile tăceri
    de Tudor Arghezi

    La geamul sufletului tău
    Se-ngrămădesc părerile de rău.
    Le uiţi un timp, dar ele se adună
    Şi se şoptesc alături împreună.

    Voiai să uiţi de tot, să uiţi de toate,
    Şi, încercînd, văzuşi că nu se poate.
    Să fie leac? Să ţi-l aducă cine?
    Că morţile, şi ele, se-ngrămădesc în tine.

    Şi lacrima-i amară,
    O lacrimă de rouă şi-o lacrimă de ceară.
    Că am aprins în geam o lumînare
    Şi-o candelă, la ce-a mai fost şi doare.

    Au tremurat ca două stele,
    Într-o-ngînare mută între ele,
    Mîhnirilor şi vieţilor trecute,
    Răbdate pe tăcute.

    De cîte ori, trăite, ai murit?
    Mîhnirile ascunse le-ncepi şi n-au sfîrşit.

    Apreciază

  • 74. Băşcăliosul  |  25 martie 2010 la 13:23

    Fini, nu mai eşti o „speculoasă”, da’ de-al tău sufleţel nastâmpărel nu prea dai semne de vreo scăpare.
    Să ai parte de o zi liniştită şi echilibru interior cât cuprinde… neastâmpărelul!

    Apreciază

  • 75. Fini  |  25 martie 2010 la 14:12

    Voiam să închid calculiciul . Venii să văd ce mai e în grădină. Văd cine trecu, nu pot să citesc acum. E târziu şi fug la discipoli. Când mă întorc citesc în linişte.
    Zi senină tuturor. 🙂

    Apreciază

  • 76. noradamian  |  25 martie 2010 la 14:20

    fini, dora, lumi, bascaliosul, salut again!

    dora, un singur vot ne-a salvat, insa, ieri de sila si rusine, asa ca mai e mult pana la iesire 🙂

    Apreciază

  • 77. noradamian  |  25 martie 2010 la 14:21

    luminita, hai ca ne-am dezmeticit
    …In plus Beethoven ne induce forta si increderea-n bine si frumos
    🙂

    Postare noua!

    Apreciază

  • 78. dora  |  25 martie 2010 la 14:35

    nora,
    asa e! Da’mai erau p’acolo vreo 25 de „spectatori” care n-au votat.Ce era daca votau? Era mai mult decat suf.

    Nici nu mi-am pierdut increderea si cred inca in onestitate si buna credinta.Nu sunt toti borfasi in tara asta……altfel multi am fi emigrat .

    Apreciază

  • 79. Fini  |  25 martie 2010 la 21:45

    Băşcăliosul,

    nici nu am ştiut ce m-a aşteptat astăzi ! Grea zI, treabă de edecar. Bine că-i trecută. Mulţumesc pentru urare.

    Apreciază

  • 80. Fini  |  25 martie 2010 la 21:53

    Luminoaso,

    în primăvara asta pendulezi între veselie, bucurie (mai zilele trecute) şi mohorala „Marilor tăceri”.
    Clipurile tale de astăzi sunt totuşi optimiste, Mozart e luminos. Ascultându-l pe Beethoven tragi concluzia că până la sfârşit destinul poate fi învins. Vrei ? Răzbeşti !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.328 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.456 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.328 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: