…Şi atunci, ce facem?
29 aprilie 2010 at 13:58 noradamian 143 comentarii
„Şi atunci, ce facem, desfiinţăm clasa politică?” Mereu aceeaşi întrebare supraretorică cu care se poate încheia sau prelungi inutil o discuţie fără noimă. Sub o concluzie-capac sună la nesfârşit aceeaşi placă obosită: „toţi sunt la fel” pe o parte, care se imprimă, pe cealaltă parte, cu”toţi suntem la fel„. …Cu alte cuvinte, toţi o apă şi un pământ, ce să mai vrem unii de la alţii, că doar ştim ce ne poate pielea! …”Să ne trăiţi dragi conducători, aşa cum ne-a învăţat partidul din vremea aialaltă! Voi sunteţi aleşii noştri, voi ne daţi salariile şi pensiile, alocaţiile şi bursele, voi trudiţi s-avem noi mâncare şi căldură aşa că vă apărăm cu minciuni cu tot, vă iubim şi hoţiile pe care vi le permiteţi în numele nostru, fireşte, chiar dacă se alege praful de ţara asta vă iertăm, în voi ne oglindim!” …Nu desfiinţăm clasa politică ci clasa politică ne desfiinţează pe noi dacă nu vom schimba acest mod infantil de a ne privi în raport cu politicienii: „Ne prăbuşim în starea naturală hobbesiană în care toată lumea e în război cu toată lumea şi suntem guvernaţi de dreptul celui mai tare. „Cel mai tare” este liber să fure sau să ucidă cu impunitate, este liber să conducă reţele mafiote transfrontaliere, să facă trafic cu tot ce se poate trafica la negru, este liber chiar să spolieze avuţia statului, totul sub umbrela protectoare a aceluiaşi stat„( Cristian Câmpeanu, RL, 23 aprilie). Toată „libertatea civică” comunistă se desfăşura între două sintagme: „Nu se poate„ la orice idee bună şi „toţi fac la fel„ pentru orice idee proastă. Comunismul s-o fi terminat, dar barierele mentale au rămas. De asta profită din plin aleşii din cele două decenii de libertate, apăraţi de armate de partizani cu mentalul ştampilat cu o culoare sau alta. Nu avem prea multe soluţii, acum, că le-am creat, cu voie sau fără voie, condiţii să se înmulţească ca rozătoarele într-un hambar. Rozaliii de toate nuanţele, indiferent cum se pavoazează, au aceleaşi năravuri. Soluţia e să distingem rozaliul şi să-l bifăm la NU! Să dărâmăm acel „nu se poate„! Se poate, se găsesc şi oameni, oameni nu rozătoare, care nu aparţin acelui „toţi fac la fel„. Până nu e prea târziu, e nevoie de rezistență la răul comun. De rezistenţă ca dizidenţă partinică, de dizidenţa în cadrul unor instituții măcinate de corupție, de rezistența magistraților și, mai ales, a societății civice. Doar aşa se poate ieşi la liman.
Entry filed under: 7301634. Tags: "nu se poate", "toţi fac la fel", dizidenţă, Lăzăroiu, Preda.
143 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
dora | 29 aprilie 2010 la 16:29
nora,
nu ma bucur ca te-am inspirat si eu cu acea”si acum,ce facem,desfiintam clasa politica?”N-am fost in stare sa-mi duc pana la capat teoria ,n-am sistematizat si argumentat suficient.
N-am concluzionat niciodata ca „toti sunt la fel(politicieni si votanti),nici ca toti romanii sunt prosti si isi merita soarta,nici nu m-am supus inregimentarii partinice.”.Admit derapajele majore,recunosc interesele transfrontaliere,dar mai ales sustin confruntarea de idei,controversele ca izvor al miscarii de innoire in viata politica
Intre C.Preda si S.Voinescu exista divergente de pareri si viziuni ,unul este democrat-liberal de sorginte crestin -democrata,celalat este adeptul conservatorismului de nuanta britanica.Amandoi sunt politicieni tineri si de valoare ,intrati in politica probabil din motive diferite,dorind sa sprijine clasa politica pt.a face mai mult bine decat rau.Motivatiile personale raman in suspans ,pana la devoalarea primelor indicii. Presupun ca este valabil pt.toti,dar noi continuam sa avem incredere si asa trebuie sa fie! 🙂
ApreciazăApreciază
2.
Creanga | 29 aprilie 2010 la 17:49
Ziua buna!
Atunci ce facem? ne predam?
Sau mai degraba luptam
Masa critica se formeaza
Tara incet inainteaza
Lumina le bagam in ochi
Pan le cant sapte pochi
Din somnul comunism ne trezim
Pe activisti ii belim
ApreciazăApreciază
3.
noradamian | 29 aprilie 2010 la 19:45
seara buna prieteni!
Dora, si Sever Voinescu e unul din cei de la care asteptam inoirea. Divergentele din timpul campaniei pentru prig junior au ramas in urma, cei doi sunt de aceeasi parte. Asocierea de doctrine e asumata de ei împreuna cu cativa, pentru restul, adica majoritatea pedelista care detine puterea si in partid si in guvern,”doctrina” fiind identica cu a penelesedeului.
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 29 aprilie 2010 la 19:47
Creanga, impulsul venit din interior , inteles si sprijinit din exterior, doar asa se pot grabi lucurile.Sau mai bine zis, salva. Si in magistratura are loc acest fenomen, sa speram ca se amplifica.
ApreciazăApreciază
5.
dora | 29 aprilie 2010 la 19:57
Da calea este asta:din interior sre exterior(legatura cu cetateanul)si invers( sustinerea din artea soc.civile)
ApreciazăApreciază
6.
dora | 29 aprilie 2010 la 19:59
Creanga,
nu se preda nimeni dintre noi.
ar fi bine s-o faca unii politicieni,
prea insurubati in sistem
ApreciazăApreciază
7.
noradamian | 29 aprilie 2010 la 20:00
TOG scrie despre acelasi lucru :
http://turnofftheglory.com/blog/?p=2723
ApreciazăApreciază
8.
clemycali | 29 aprilie 2010 la 20:44
Buna seara, buna seara.
Bun post si cu care sunt intru totul de acord. Ideea ca cererile de reformare ale clasei politice au ca substrat desfiintarea clasei politice trebuie combatuta cu toate mijloacele. Ma rog, in 1990 nu se putea cere asa ceva. Nici nu aveam o clasa poitica ca atare. Dar in 20 de ani a reusit sa apara si clasa asta iar rezultatul nu este cel dorit. Amalgamul asta de sandei si rozalii, de fosti lideri ai PCR si UTC mai mici sau mai mari si afaceristi dubiosi trebuie sa fie scuturata din temelii. Ptr ca asa nu se mai poate. Ajungem si noi ca si grecii si pe noi nu o sa ne ajute nimeni.
ApreciazăApreciază
9.
noradamian | 29 aprilie 2010 la 20:47
clemy, servus! Aud ca se vorbeste de remaniere. Tare as vrea sa fie chibzuita bine de data asta formula, cu reformatori competenţi si indrazneti, altfel nu mai avem mult pâna la insolvabilitate.
ApreciazăApreciază
10.
clemycali | 29 aprilie 2010 la 20:59
@nora, salut. O remaniere ar fi necesara dar nu stiu daca va fi si suficienta. In opinia mea domnii Berceanu si Videanu ar trebui sa pararseasca guvernul rapid de tot. Nu sunt ei singurii dar ma tem ca altii, ca Elena Udrea sau chiar Emil Boc vor mai ramane in functie. Iar in cazul lui Boc, care (sorry dora) dovedeste pe zi ce trece tot mai clar ca premieratul si presdentia de partid sunt sarcini prea grele ptr el, nu cred ca Basescu il va inlocui prea curand. In schimb cred ca madam Udrea va pleca in al doilea val al remanierilor.
ApreciazăApreciază
11.
noradamian | 29 aprilie 2010 la 21:08
clemy, e o stare de nemultumire, nesiguranta si asteptare generala pe fondul căreia mai bagă si pesedeul mitinguri si proteste, ca doar trebuie sa profite de situatie. 😉
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 29 aprilie 2010 la 21:14
Clemy, chiar daca Boc ca persoana e onest si avea gânduri bune, n-a reusit să le transforme in actiunile previzionate. Iar cu politica de acoperire colegială a greilor si intereselor lor si de sustinere a primarilor pedelisti dibuiti de DNA, n-a făcut bine, in orice caz, nici reformelor, nici partidului, nici lui Basescu.
ApreciazăApreciază
13.
Fini | 29 aprilie 2010 la 21:46
SEARA BUNĂ ! tuturor. 🙂
Azi am fost plecată zi lumină. Abia am reuşit să vă citesc în diagonală.
ApreciazăApreciază
14.
noradamian | 29 aprilie 2010 la 21:49
fini, seara buna! 🙂
ApreciazăApreciază
15.
Fini | 29 aprilie 2010 la 22:04
Creangă,
am pregătit o temă pentru seara asta şi citidu-ţi poezia am întors foaia şi am schimbat subiectul.
Poezia ta m-a dus repede cu gândul la tema „Rusalka” din mitologia slavă sau la „Der Fischer” de Goethe.
Te întrebi dacă vor mai veni. Fereşte-te de a le mai vedea, sunt malefice.
Goethe ne povesteşte că „el” în parte atras de „ea”, parţial aruncându-se de bună voie în adâncuri dispare.
În povestea „Rusalkăi” tot el este victima.
ApreciazăApreciază
16.
Fini | 29 aprilie 2010 la 22:05
ApreciazăApreciază
17.
Fini | 29 aprilie 2010 la 22:06
ApreciazăApreciază
18.
Fini | 29 aprilie 2010 la 22:07
ApreciazăApreciază
19.
Fini | 29 aprilie 2010 la 22:10
Poemul lui Goethe fascinează.
DER FISCHER
Johann Wolfgang von Goethe
Das Wasser rauscht’, das Wasser schwoll,
Ein Fischer saß daran,
Sah nach der Angel ruhevoll,
Kühl bis ans Herz hinan.
Und wie er sitzt und wie er lauscht,
Teilt sich die Flut empor:
Aus dem bewegten Wasser rauscht
Ein feuchtes Weib hervor.
Sie sang zu ihm, sie sprach zu ihm:
„Was lockst du meine Brut
Mit Menschenwitz und Menschenlist
Hinauf in Todesglut?
Ach wüßtest du, wie’s Fischlein ist
So wohlig auf dem Grund,
Du stiegst herunter, wie du bist,
Und würdest erst gesund.
Labt sich die liebe Sonne nicht,
Der Mond sich nicht im Meer?
Kehrt wellenatmend ihr Gesicht
Nicht doppelt schöner her?
Lockt dich der tiefe Himmel nicht.
Das feuchtverklärte Blau?
Lockt dich dein eigen Angesicht
Nicht her in ew’gen Tau?”
Das Wasser rauscht’, das Wasser schwoll,
Netzt’ ihm den nackten Fuß;
Sein Herz wuchs ihm so sehnsuchtsvoll
Wie bei der Liebsten Gruß.
Sie sprach zu ihm, sie sang zu ihm;
Da war’s um ihn geschehn;
Halb zog sie ihn, halb sank er hin
Und ward nicht mehr gesehn
ApreciazăApreciază
20.
clemycali | 29 aprilie 2010 la 22:13
@nora, intr-adevar in ceea ce-l priveste pe Boc. Dar nu cred ca Basescu va renunta la el imediat, sau foarte curand, nici ca premier si nici ca presedinte de partid. Si asta ptr ca nu are inca un inlocuitor valabil ptr el. Ma gandesc ca Baconsky ar putea fi pe viitor un bun presedinte de partid si candidat ptr presedentie, poate chiar premier. Dar daca il scoate acum pe el sau pe altul la inaintare risca sa il expuna nepermis de mult. Prima grija a lui Basescu va fi sa dizloce din structurile de conducere grupul BVB + madam Udrea. De asta si cred ca va recurge la multiple restructurari guvernamentale pe parcursul anului acesta. Si, concomitent va incerca reformarea PDL din interior. Iar daca asta nu va fi posibil, noul partid infiintat poate constitui o supapa de siguranta ptr reformistii din interiorul PDL. Trist scenariu dar altul mai bun la ora asta nu am.
@fini, salut. Multam ptr Dvorak si Rusalka lui 🙂
ApreciazăApreciază
21.
noradamian | 29 aprilie 2010 la 22:18
clemy, da, fara indoiala si pentru Basescu si pentru Boc nu e simplu. Nu-mi dau seama cum pot face miscarea si cand, dar cu cat trece vremea cu atat se aduna piedicile si-si ingreunează misiunea pierzând teren in fata unei opozitii mai slabe ca niciodata. Pacat.
ApreciazăApreciază
22.
noradamian | 29 aprilie 2010 la 22:23
fini, poetic, sensibil, pescarul din versurile lui Goethe
🙂
Si clipurile, fiecare o surpriza placuta 🙂
ApreciazăApreciază
23.
Fini | 29 aprilie 2010 la 22:26
Eu voi comenta abia mâine la la ora cea mai matinală, că aş vrea să mă ascultaţi pe rând.
ApreciazăApreciază
24.
clemycali | 29 aprilie 2010 la 22:27
@nora, daca opozitia ar fi de Doamne ajuta parca nu mi-ar pare atat de rau de tot ce se intampla. Pana la urma alternanta la putere este ceva firesc in viata politica a unei tari cu conditia ca alternativa sa fie mai sanatoasa decat puterea. La noi din pacate nu este cazul asta. Dar cu cat sunt intarziate mai mult actiunile guvernamentale care se impuneau in primele luni ale anului, si cu cat reformarea PDL bate pasul pe loc, cu atat fereastra oportunitatilor de a face cu adevarat ceva se ingusta.
@fini, Rusalka mi s-a parut intotdeauna varianta slava si mai poetica a Micii sirene. O opera foarte emotionanta. Iar Renee Fleming a facut treaba buna in Rusalka. Asta e repertoiul ei si nu ar trebui sa se riste cu bel-canto si cu Rossini in special. Premiera ei cu Armida la Metropolitan a fost o rusine pe care pesa, din gentilee si din patriotism, a considerat-o doar mediocra.
ApreciazăApreciază
25.
noradamian | 29 aprilie 2010 la 22:30
clemy, exact asta e problema
ApreciazăApreciază
26.
Fini | 29 aprilie 2010 la 22:33
Nora,
@ 22
şi-o face de bună voie şi nesilit de nimeni.
Ca să nu spun că la Rusalka deviza este : o viaţă pentru un sărut.
Poemul lui Goethe e ca o vrajă. Citirea lui în sine are muzicalitate.
ApreciazăApreciază
27.
noradamian | 29 aprilie 2010 la 22:33
fini, uite acum inghit ceva hapuri( paracetamol) mai stau ce mai stau si o sa ma retrag. Asa ca o sa-mi ramana de recuperat si mâine 🙂
ApreciazăApreciază
28.
noradamian | 29 aprilie 2010 la 22:34
fini, cred ca tradus nu mai are aceeasi muzicalitate 🙄
ApreciazăApreciază
29.
Fini | 29 aprilie 2010 la 22:42
Clemy,
ai dreptate în ce priveşte paralela cu „Mica sirenă”. Popoarele nordice au şi ele în mitologia lor personaje acvatice feminine mai mult sau mai puţin nefericite.
Dacă voi avea timp voi căuta şi varianta „Rusalkăi” scrisă de Puşkin.
Am găsit câteva clipuri cu „Cântecul lunii” dar interpretarea lui Renne Fleming este cea mai deosebită.
ApreciazăApreciază
30.
Fini | 29 aprilie 2010 la 22:46
Nora,
desigur că tradus îşi pierde din farmec. Rusa mea a fost întotdeauna foarte relativă. Oare pentru ce nu ne-a plăcut rusa? Mai are rost să întreb?
Totuşi mă interesează să văd cum percepe un rus tema Rusalkăi.
ApreciazăApreciază
31.
clemycali | 29 aprilie 2010 la 22:49
nora, fini, eu ma retrag. Promit ca maine sa vin si eu cu niste bunatati muzicale 🙂
@nora, multa sanatate 🙂
Si noapte buna tuturor.
ApreciazăApreciază
32.
noradamian | 29 aprilie 2010 la 22:51
fini, vorbeam de “Der Fischer” de Goethe, imi pare fermecator de muzical in guturala limba germana 🙂
ApreciazăApreciază
33.
noradamian | 29 aprilie 2010 la 22:52
clemy, multumesc, o zi buna si frumoasa! Pe maine 🙂
ApreciazăApreciază
34.
orangeskorpion | 29 aprilie 2010 la 23:00
salve, salve,
un strop de drog si de pe blogul norei…
🙂
frumoasa poezia lui goethe, danke, fini!
fini, ai citit povestirea „Vrajitoarea” de Kuprin?
stiu ca m-a fascinat cindva, demult de tot….
a demain!
ApreciazăApreciază
35.
noradamian | 29 aprilie 2010 la 23:06
skorpion, salut! Un drog ca un ceai amar 😉
„Vrajitoarea ” n-am citit-o dar „Duelul” , tot de Kuprin, e si acum pe lista lecturilor romantice care m-au incantat 🙂
ApreciazăApreciază
36.
orangeskorpion | 29 aprilie 2010 la 23:10
nora,
eu nu am citit Duelul sau l-am citit si uitat…
despre politica, azi sint cam out…pot doar sa consemnez ca am ascultat citeva minute la tv si am aflat ca fiecare parlamentar are o suma de 10.000 lei (repet: 100 milioane lei vechi) pentru cheltuieli parlamentare pe linga leafa…
din care 4600 lei NU este obligat sa-i justifice cu nici un fel de documente…(adica 46 milioane de lei ii baga in buzunar lunar cum vor muschii lui)….
o suma uriasa pe linga salariul de parlamentar, la care, cred , ca se adauga indemnizatia, nu???
o caruta de bani pentru ce?
si uite cum devii turbat!
🙂
gute Nacht
ApreciazăApreciază
37.
noradamian | 29 aprilie 2010 la 23:12
O poveste frumoasa inainte de culcare, skorpion:
http://www.romanialibera.ro/arte/vedete/povestea-contesei-rosii-184711.html
ApreciazăApreciază
38.
noradamian | 29 aprilie 2010 la 23:13
si inca una:
http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/romania-se-pregateste-pentru-axa-bucuresti-berlin-184976.html
Noapte buna!
🙂
ApreciazăApreciază
39.
orangeskorpion | 29 aprilie 2010 la 23:20
danke,
citit superficial,
sper sa le reiau miine.
🙂
ApreciazăApreciază
40.
noradamian | 29 aprilie 2010 la 23:21
somn usor
🙂
ApreciazăApreciază
41.
Fini | 29 aprilie 2010 la 23:44
Skorpi,
salve !
Am hoinărit puţin.
Nu am citit Kuprin, încerc să-l găsesc, sunt curioasă.
ApreciazăApreciază
42.
Fini | 30 aprilie 2010 la 00:00
NOAPTE BUNĂ ! 🙂
ApreciazăApreciază
43.
noradamian | 30 aprilie 2010 la 00:03
fini, noapte buna!
tuturor, somn usor!
🙂
ApreciazăApreciază
44.
Fini | 30 aprilie 2010 la 00:08
Fă-te bine Nora dragă. 🙂
ApreciazăApreciază
45.
Fini | 30 aprilie 2010 la 06:05
NEAŢA ! 🙂
ApreciazăApreciază
46.
Fini | 30 aprilie 2010 la 06:26
UN ACTOR DESTUL DE FAD
George Ţărnea
ApreciazăApreciază
47.
Fini | 30 aprilie 2010 la 06:31
UN ACTOR DESTUL DE FAD
George Ţărnea
„sunt un actor
destul de fad,
ajuns in cel din urma grad,
adica numai bun de pus sperietoare la apus
si granicer la rasarit… cunoasteti, poftiti, intrati, bine-ati venit…
foaie verde sta sa cada parca-s prost facut gramada.
ma doare-n replica !
ma doare-n replica si tac !
mananc, mai beau, mai beau, mai zac proptit cu fruntea-n felinar,
sunt cel mai mare gainar…
la ce bun actor din care nici nu poti sa faci mancare
intr-o vreme in care totul se incearca intâi cu botul,
si apoi se-ngurgiteaza…
unii mor, dar ce conteaza ?!
pan` la urma o s-o mierlim…
insa Doamne, cum traim…
parca-ti vine sa-ti dai palme
dup-atatea clipe calme care vin si pleaca-n tromba…
unu a mai pus o bomba…!
alta lume, alta era pentru prostii care spera,
alta viata, alta cusca,
unu a mai tras c-o pusca…
una si-a mai rupt pielita si-o cam doare piulita,
si-o mananca intre deste,
semn suprem ca… se traieste !
ce-asteptati sa va mai spun ? sunt ca o coaja de sapun
ramasa fara nici-un rost dupa spalarea care a fost
de creiere, de sani, de… buci…
dar unde dracu sa te duci ?
pune-ti frate pofta-n cui, n-astepta de unde nu-i,
dupa cate-am tras ca boii suntem iarasi fii ploii
numai buni de dus cu vorba, sa-ti manance altul ciorba,
numai buni de dusi cu sacul si-o sa dam cu toti de dracul
cu stilul nostru fistichiu de-a scoate din rahat rachiu,
dar sa bea, sa-l bea pana or ramane lati
toti proletarii insetati
ce fara cap, fara busole,
au dat cu mucii in fasole…!!!
HEEEI, flacaii mei de pe tavan, mai dati-o dracu de putoare,
chiar daca-i rau, si aici ma doare ca tara n-are nici-un ban,
mai luati si voi cate-o lopata si maturati gunoiul pur
ca sa ramana ingropata povestea cu durutu-n…
exact !
ha ha ha ha ha ha
nu mai da din cap ca tuta ! nu mai da din cap ca tuta !
ni s-a cam redus reduta,
ni s-a cam mancat malaiul,
n-o mai fa pe samuraiul !!!
si intoarce-odata foaia ca ti s-a-ngustat odaia,
si-a mai coborat plafonul,
suna intr-una telefonul
insa cine sa raspunda cand mai ai doar o secunda
si-o sa cam dispari cu totul…
N-O MAI FA PE IDIOTUL !!!
Poporul meu contemplativ a fost belit, in mod festiv,
se stie chiar de la-nceput pe mana cui a incaput,
si sa n-astepte ani mai buni de la marmida cu minciuni,
ca EL oricum, din post in post, e invatat s-o duca prost,
si-i harazit… sa fie trist…
ia uite, ia uite, m-apuca plansul… deci EXIST !!!
viata stearpa si amara,
cu doar pielea de vandut,
a plecat un tren din gara insa eu, noi,
l-am cam pierdut !!!”
ApreciazăApreciază
48.
Creanga | 30 aprilie 2010 la 07:08
Neatza!
O Fini, esti foarte matinala
Cucosii oare te scoala?
In asta gradinarie
Vii mereu cu poezie
Tu ai spus de Toparceanu
Apoi am aparut precum Greuceanu
Si ce sa vezi?ai schimbat placa
Ai venit cu Rusalka
Azi, alt George, dar asta-i Tarnea
Spune de romanii in belea
Eu… nu mai spun nimic
C-altfel planurile iar iti stric
PS Cu poezia pregateam terenul pt Mylene.
ApreciazăApreciază
49.
Salomea | 30 aprilie 2010 la 07:09
Buna dimineata, tuturor
Ma scuzati ca am disparut cateva zile.
Am avut probleme de rezolvat. Am citit , dar nu chiar tot,din ultimele postari,
Fini,
poezia de mai sus e o satira grozava, e bine ca poti face haz de necaz, dar e si trist. Unde gasesti toate clipurile astea ,potrivite intodeauna cu tema zilei?
Creanga,
Mi-a placut „La scaldat”,
ApreciazăApreciază
50.
orangeskorpion | 30 aprilie 2010 la 07:21
neata, matinalilor, neata..
fini, sint surd de computer in continuare,
super poezia
🙂
ApreciazăApreciază
51.
Salomea | 30 aprilie 2010 la 07:25
Nora,servus
Citesc ultimele postari ale tale, si comentarile, aveti cu totii calitati intelectuale deosebite, de ce nu puteti face mai mult decat polemizare pe blog?
ApreciazăApreciază
52.
Fini | 30 aprilie 2010 la 08:21
Salomee, 🙂
o zi bună îţi doresc.
Poezia lui George Ţărnea este ca timbrul lipit pe plicul care este zdeanţa asta de ţară.
ApreciazăApreciază
53.
Fini | 30 aprilie 2010 la 08:40
Creangă,
spune liniştit ce vrei,
poate îmi mai vin idei.
Tema pregătită pentru ieri rămâne pentru altădată.
Toată lumea-ţi laudă poezia. 🙂
Cam greu răsare ultimul clip cu Mylene. Stai pe gânduri. O fi iar vreunul din delirurile ei ? Ai spus că face ce zic alţii. Nu, ea face numai ce i se potriveşte şi face bine. Impresionează, comunică foarte bine cu publicul, incită, transmite emoţii de toate felurile. Uite, privindu-i clipurile am adus şi eu de câteva ori clipuri cu tentă suprarealistă.
ApreciazăApreciază
54.
Creanga | 30 aprilie 2010 la 08:58
Fini
Cu planurile… asa a iesit rima. Eu spuneam ca Mylene sparge tiparele, nicidecum ca face ce spun altii, este naturala. Iti dai seama ca am sapat mai mult prin youtubeeeee, dar am postat ce mi-a placut mie mai mult. Cand era pustoiaca era mai baietoasa, a fost de multe ori luata de baiat. O sa vina si ultima melodie, am si eu rabdare precum Mr B. Aaa, oare ce mai face?poate lucreaza la ultimul episod din Sandei.
Capul mi-e plin de idei
Intr-o tara plina de derbedei
Si atunci ce facem Nora intreaba?
Eu zic sa le dam in barba
ApreciazăApreciază
55.
Fini | 30 aprilie 2010 la 10:08
Creangă,
M-am referit la paranteza ” (ea era legata si era programata sa faca ce vor altii)” . Suntm la numitor comun în ce-o priveşte pe M.
Mr. B ?
Eu nu prea ies din Grădină şi nu ştiu ce face. Când vine aici pendulează între bună-cuviinţă cu oricine şi bolovăneală cu mine. Cred că mă priveşte dintr-un unghi greşit ( „Calculelele” – Horaţiu Mălăiele). El îmi arde una, eu scot limba şi uite „Ce bine ne-nţelegem noi doi, parcă am fi unul singur , nu doi……………..
(E un cântec, dacă-l găsesc îl aduc) Acum cred că e imbufnat , că iar i-am scos limba. Dacă o ţinem tot aşa, ar fi mai economicos pentru mine să stau tot cu limba scosă. 😛 😆
ApreciazăApreciază
56.
Creanga | 30 aprilie 2010 la 10:31
Fini limba iar a scos
Closca are pliscul gros
Pac si pac o ciocaneste
Este tare, nu se vaicareste
Mai dihai il enerveaza
B la Theophyl se tupileaza
Ce bine se-nteleg cei doi
Frunze ale aceluiasi trifoi
Si cand se cearta se plac
Chiar de isi mai dau un dupac
Mai bine sa nu mai comentez
Altfel si eu o incasez
ApreciazăApreciază
57.
Fini | 30 aprilie 2010 la 11:21
Creangă,
mă ţine la regim preferenţial . :P:
ApreciazăApreciază
58.
luminita | 30 aprilie 2010 la 12:00
EGLOGA EROULUI NECUNOSCUT
de George Tarnea -2003
Sunt un român nehotărât,
Ţin bunăstării de urât,
Eternităţii de prepuţ
Şi dau mereu din lac în puţ,
Apatic ca un bolovan,
Mă pune soarta paravan
La fel de fel de-ncurcături
Din partea unor secături,
Care declară c-ar avea
În grijă,sărăcia mea,
Spetindu-se în mod frecvent
S-o guverneze mai atent,
Şi mai decent,şi mai frumos,
Pân-o ajunge şi mai jos,
Cu lumea-n cap şi vremea-n piez…
Mă-mpinge dracu să visez
Comori ascunse-n bălegar,
Hrănindu-mă ca un măgar,
Cu mierte fierte şi răbdări,
Supus continuei prădări
Care îmbracă forme noi,
Până la taxe pe gunoi,
Şi pe tuşit,şi pe băşit,
Încât mă-ntreb,ce-o fi greşit
În eul meu interior,
De prea sunt prostul tuturor…
Făcut,anume,să dea-n gropi,
Momit cu steaguri şi cu popi
Şi cu citate din strămoşi –
Deştepţi,puternici şi frumoşi,
Întregi la minte şi la trup –
De-mi vine ,Doamne,să mă rup,
În câte părţi e necesar,
Numai s-ajung să mai şi sar
Peste ingratele corvezi
De lup la Capra cu Trei Iezi
Sau de guvide patriot,
Flămând şi cu cârligu-n bot…
Sunt un român meditativ
Predestinat,fără motiv,
Belirii sacre, dacă cer
Să fiu stimat măcar în cer
Şi protejat cu nişte sfinţi,
Când simt că-mi ies de tot din minţi.
Pe mine toţi mă pun la jug,
Să-şi care partea lor de crug,
Din ce era,cândva,al meu,
Cum, Doamne,să nu-mi cadă greu
Şi să nu-njur,ca un birjar ?
Prea mulţi aleşi mă pun pe jar
Şi mă obligă să-mi asum
Anonimatul de consum…
Prea multe glume mi se fac
Şi eu,ca blegul,rabd şi tac,
Şi mă trezesc exfoliat
De câte-un sincer Goliat,
Venit să fure de pe-aici
Pământ,şi apă,şi gagici,
Şi miere,şi căcat,şi unt…
Comportamentul său e crunt
Dar cui,anume,să mă plâng,
Eu,cel netot şi cel nătâng,
Că tot în mine dau cu pari
Judecătorii planetari
Şi mă obligă să-mi reprim
Accesele de june prim.
Sunt un român intransigent,
Ajuns la gradul de sergent
Şi la poziţia de mut,
După acelaşi azimut
Notat,pe hărţile mai noi,
C-un semn cazon pentru gunoi,
La care,încă,fac apel
Toţi purtătorii de drapel,
Când schimbă cisma pe condei
Şi-ajung în criză de idei.
Nu-mi place să invoc nimic
Din ce-i prea mare sau prea mic,
Din ce-i prea lung sau e prea lat.
Sunt un român imaculat,
Adică numai bun de pus
Sperietoare la Apus
Şi grănicer la Răsărit
De toată vara dogorit,
De toată iarna dat prin frig
Să nu-mi mai ardă să tot strig,
Să-mi vină zeii-n ajutor,
Când mi se strică vreun motor
De la maşina de ghicit…
Sunt un român preafericit,
Prea emotiv,şi prea egal,
Adept al Imnului Regal
Şi al tocanei la borcan,
Cu gust profund republican,
De-aceea,poate,nici nu pot
Decât să-mi dau cu pumnii-n bot,
Când mi se face să vorbesc,
Despre cum sunt şi ce gândesc.
ApreciazăApreciază
59.
luminita | 30 aprilie 2010 la 12:07
Fini,
m-am luat dupa tine si m-am dus pe google sa-l caut pe George Tarnea.
Am ales aceasta poezie care a aparut cu putin timp inainte ca poetul sa ne lase in grija ne-rabdarile sale si foamea de normalitate,
ducandu-se un pic sa se odihneasca in ceruri.
ApreciazăApreciază
60.
luminita | 30 aprilie 2010 la 12:11
ApreciazăApreciază
61.
luminita | 30 aprilie 2010 la 12:14
ApreciazăApreciază
62.
luminita | 30 aprilie 2010 la 12:15
ApreciazăApreciază
63.
luminita | 30 aprilie 2010 la 12:16
ApreciazăApreciază
64.
luminita | 30 aprilie 2010 la 12:22
Egloga fiilor ploii
George Ţărnea
Dupã cât am tras ca boii,
Suntem iarãsi fiii ploii,
Numai buni de dus cu vorba
Sã ne fure altii ciorba
Si bucãtile mai grase
Noi rãmânem tot la oase,
Parastasul ei de moarte!
Parte-si face cine-mparte,
Pe când prostii care-ndurã
N-au nimic de pus în gurã,
N-au nimic de strâns cu sacul
Dãm din nou tot noi de dracul
Si tot nouã ni se cere
Sã o facem cu plãcere,
Cu mândrie si cu artã,
Pânã vom iesi din hartã
Si-om ajunge niste duhuri
Cãlãtoare prin vãzduhuri
Fãrã sã mai stãm la coadã
Intr-o liniste nãroadã
Si-ntr-o ordine absurdã,
Pentru câte-un bot de urdã.
ApreciazăApreciază
65.
luminita | 30 aprilie 2010 la 12:24
Scrisoare de bun ramas
George Ţărnea
Iubito, cata lume intre noi
Numaratori de ploi din doi in doi
Si dintr-un ochi de dor necunoscut,
Cate zapezi pe buze ne-au crescut…
Asculta-ma si lasa-ma sa strig
Mi-e frica de-ntuneric si de frig
Si nu mai vreau sa stiu pana la sfarsit
Cine-a iubit frumos, cine-a gresit
Cine-a facut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a ramas
Cine si-a smuls peretii rand pe rand
Cine s-antors mereu cu ziua-n gand
cine a pierdut si cine a castigat
De toate inlantuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult in celalalt
Sub cerul prea strain si prea inalt
Cand am sa uit cum suna glasul tau,
Decat tacerea, ce-mi va fi mai rau
Si cum sa pot sub stele innopta
Cand nu mai simt ce-nseamna umbra ta?
Numaratori de ploi din doi in doi
Iubito, cata lume intre noi.
ApreciazăApreciază
66.
luminita | 30 aprilie 2010 la 12:27
Reflex 13
George Ţărnea
In ochii tai ma vindec
si ma sclad,
Ne tinem,unul altuia,
de cald
Sau noaptea,poate,
numai de urat…
Eu nu te-ntreb
de unde-ai coborat,
Tu nu ma-ntrebi cat stau
si unde plec…
Si,uite-asa,trec zilele,
cum trec,
Si, uite-asa,vin noptile
cum vin,
Dar daca inca vreau sa te mai tin,
Din cand in cand,visand,
pe bratul meu,
O alta zi se va-ntampla mereu
Si-o alta noapte se va-ntoarce-n noi,
Sa ne convinga, totusi, pe-amandoi,
Cat de frumos e cerul si de-nalt
Privit, prin somn,cu ochii celuilalt.
ApreciazăApreciază
67.
luminita | 30 aprilie 2010 la 12:37
…….Cat de frumos e cerul si de-nalt
Privit, prin somn,cu ochii celuilalt……..
ApreciazăApreciază
68.
luminita | 30 aprilie 2010 la 12:40
Fini,
esti o comoara la blogul omului !
asa de subtil ne trimiti tu catre poezie si cantec ….
asa de frumos ne reamintesti tu ca suntem inca vii si ca avem nevoie de dragoste si de mirosul florilor de iasomie…..
ApreciazăApreciază
69.
luminita | 30 aprilie 2010 la 12:43
Pentru Creanga,
ApreciazăApreciază
70.
dora | 30 aprilie 2010 la 15:38
Salut gradina frumoasa!
nora,cum te simti? eSTI OK? Multa sanatate! 😆
ApreciazăApreciază
71.
dora | 30 aprilie 2010 la 15:42
Atata muzica si poezie de calitate,
iti da o stare de beatitudine de care ai nevoie in permanenta.
TKS fini,lumi,Creanga! 😆 😆 😆
ps.am pus si eu cateva vorbe si note muzicale la copac.E din „bucataria” interna.
ApreciazăApreciază
72.
dora | 30 aprilie 2010 la 15:44
Cu G.Tarnea ,vrem nu vrem,ramanem in actualitate.
ApreciazăApreciază
73.
dora | 30 aprilie 2010 la 16:54
Dupa atata tumult in gradina,primiti si dansurile polovtiene!
ApreciazăApreciază
74.
noradamian | 30 aprilie 2010 la 16:55
Ziua buna gradinari
polemizatori şi analişti
muzicieni şi filozofi
diversionişti
comentatori
poeţi
toţi suntem
(un pic)
artişti
😆
ApreciazăApreciază
75.
dora | 30 aprilie 2010 la 16:59
Borodin in varianta moderna:Sissel
ApreciazăApreciază
76.
noradamian | 30 aprilie 2010 la 17:02
fini, creanga, lumi, dora,
all
multzam pentru George Ţărnea ( superbe versuri)
pentru Tudor Gheorghe cel plin de doruri, pentru enigamatica Mylene Farmer si rafinatele dansuri Polovţiene.
Nu pot sta, insa,mult, dragilor, ma bucur ca v-ati simtit bine
sper sa revin
Seara frumoasa
🙂
ApreciazăApreciază
77.
dora | 30 aprilie 2010 la 17:02
noraaaa!
m-am regasit si eu in portretizarea ta! Cu minus se pare…..adica ,acel pic 😆
ApreciazăApreciază
78.
noradamian | 30 aprilie 2010 la 17:03
dora,
😆
ApreciazăApreciază
79.
dora | 30 aprilie 2010 la 17:39
pt.clemy sa aiba bafta la scoala!
ApreciazăApreciază
80.
dora | 30 aprilie 2010 la 17:43
skorpi,inca n-ai „difuzor”?.Stiu ca-ti place Netrebko
ApreciazăApreciază
81.
clemycali | 30 aprilie 2010 la 20:29
Buna seara, buna seara.
@dora, multam ptr Villazon si Rossini. Cine nu intelege de ce ptr Villazon si Florez publicul da buzna in sala de spectacol, le recomand sa se uite la expresivitatea din ochii lor. Sunt cei mai buni tenori ai momentului desi unul are grave probleme de tehnica vocala (Villazon) si celalat are o voce relativ mica (Florez). Dar sunt sinceri si iubesc din toata inima opera care le-a dat totul. Villazon se pregatea ptr a deveni clown la circ in Mexicul natal cand a fost descoperit, Florez ar fi dorit sa se inscrie la uman la facultat (a cazut la un punct la examenul de intrare) si s-a dus la conservator ptr a canta latino pop iar anna netreblo freca podelele teatrului Marinsky. Dar toti trei iubesc muzica, iubesc teatrul si sunt extrem de cinstiti cu publicul lor. Si asta face diferenta, chiar daca nu de putine ori critica nu este de acord.
ApreciazăApreciază
82.
clemycali | 30 aprilie 2010 la 20:30
ApreciazăApreciază
83.
clemycali | 30 aprilie 2010 la 20:39
ApreciazăApreciază
84.
clemycali | 30 aprilie 2010 la 20:51
ApreciazăApreciază
85.
clemycali | 30 aprilie 2010 la 21:02
ApreciazăApreciază
86.
clemycali | 30 aprilie 2010 la 21:10
ApreciazăApreciază
87.
clemycali | 30 aprilie 2010 la 21:20
ApreciazăApreciază
88.
Creanga | 30 aprilie 2010 la 21:31
Am scris un mesaj la ora 1420, cand sa il trimit a picat netul. Suna cam asa:
Solomeea
Ziua buna, bine ai revenit! Era calda apa la scaldat, te-ai balacit bine?Gllumesc si eu daca e voie, eu mi-s glumet cu parul cret.
Lumi,
O sa vorbesc si eu in proza, ca e destula poezie pe aici. Multumesc ca imi dedici, melodii cu pitulici (asa e iesit rim0 Ups, am zis fara rime, dar nu ma pot abtine:
Fini este o comoara
Lui B ii da apa la moara
Ne-aduce aminte ca traim
Spre flori si gaze sa privim
Cu Nora parca-i surioara
Iar Clemy vine la vioara
Dora de ciuperci ne spune
Creanga-i in copac la alune
Iar Lumy gaina fugareste
La omleta un ou ii lipseste
Si skorpionu-i in oras
Sotia o are in atas
Iar Solomeea e departe
La perciunati adusi de spate
Tibi citeste si noteaza
Postarea noua o schiteaza
Maya nu ne-a mai vizitat
De ingerasi am si uitat
ApreciazăApreciază
89.
noradamian | 30 aprilie 2010 la 21:39
Seara buna , prieteni!
Clemy, ce povesti frumoase si adevarate exista in lume operei! Destine uimitoare, talente, pasiuni si un public fericit! 🙂
ApreciazăApreciază
90.
noradamian | 30 aprilie 2010 la 21:40
creanga, in proza sau in versuri, tot frumos le ghiersuiesti,
cu un pic de soare pentru fiecare 🙂
ApreciazăApreciază
91.
noradamian | 30 aprilie 2010 la 21:43
Clemy, superbă selectie 🙂
ApreciazăApreciază
92.
dora | 30 aprilie 2010 la 21:48
Creanga,crengusoara
Ce tot dai tu sfoara-n tara?
Ca suntem -nu pamanteni ”
ci,de-adreptul supermeni! 😆
ps.Am lasat cupercaiala,pan’ ce vine iara vara. 🙂
ApreciazăApreciază
93.
Fini | 30 aprilie 2010 la 21:49
Lumi, 🙂
mulţumesc frumos pentru George Ţărnea. Formidabil.
Începe să-ţi placă Tudor Gheorghe ? Are un repertoriu mare, mare din care poţi să-ţi găseşti oricând ceva după placul inimii.
ApreciazăApreciază
94.
dora | 30 aprilie 2010 la 21:50
clemy,spendid! TKS 😆
ApreciazăApreciază
95.
Fini | 30 aprilie 2010 la 21:53
Clemy,
JDF pentru lărgirea orizontului muzical. Mie-mi prinde bine, mulţumesc.
ApreciazăApreciază
96.
dora | 30 aprilie 2010 la 21:53
nora,
destinul este o combinatie de coincidente ,iar noi , nici nu ne dam seama. Apropo de destine,talente,pasiuni si iubiri. 🙂
ApreciazăApreciază
97.
clemycali | 30 aprilie 2010 la 21:56
@creangam nu esti singurul cu probleme de conexiune. Legatura internet cu Romania merge foarte incet. Problema este probabil al providerul romanesc.
@nora, dora, imi pare bine ca v-au placut clipurile din Cenusareasa. Rossini a fost un maestru al comediei iar Florez si Joyce di Donato sunt absolut impecabili in repertoriul rossinian.
ApreciazăApreciază
98.
Fini | 30 aprilie 2010 la 22:00
BUNĂ SEARA ! tuturor. 🙂
DULCE PONTES.
ApreciazăApreciază
99.
noradamian | 30 aprilie 2010 la 22:00
clemy, cu Florez, mai ales, dar si cu Joyce di Donato, Rossini suna admirabil 🙂
ApreciazăApreciază
100.
noradamian | 30 aprilie 2010 la 22:01
dora, oricum si daca ne dam seama si daca nu, destinul e de partea noastra 🙂
ApreciazăApreciază
101.
Fini | 30 aprilie 2010 la 22:01
ApreciazăApreciază
102.
Fini | 30 aprilie 2010 la 22:02
ApreciazăApreciază
103.
Fini | 30 aprilie 2010 la 22:03
ApreciazăApreciază
104.
noradamian | 30 aprilie 2010 la 22:04
fini, Dolce Pontes & Erio Morricone, merg drept la suflet 🙂
ApreciazăApreciază
105.
Fini | 30 aprilie 2010 la 22:04
ApreciazăApreciază
106.
Fini | 30 aprilie 2010 la 22:05
ApreciazăApreciază
107.
clemycali | 30 aprilie 2010 la 22:08
@fini, multam ptr Moricone. Un compozitor absolut fenomenal.
ApreciazăApreciază
108.
luminita | 30 aprilie 2010 la 22:08
Buna seara , dragilooooooooor !
Fini,
pe Tudor Gheorghe il „cunosc” de cand eram foarte tanara.
L-am lasat inchis in cutiutza mea din pricini de nelinisti .
dar tu mi l-ai reamintit si pentru asta iti multumesc.
Iar despre George Tarnea nu aveam conturata o impresie atat de clara privind forta versului romantic .
IFara tine as fi ramas la poeziile din manualul de limba romana de pe vremea mea unde era pregnant patriotic si atat.
La fel am patzit si cu Tudor Arghezi pe care manualele nu mi l-au relevat asa cum tu ai facut-o aici , aducandu-l cu poezii inedite pentru mine, cand mie demult imi disparuse curiozitatea de a-l cauta pe undeva .
Fini,
in fine,
nu te mai periez,
dar insist ca esti o comoara la blogul omului.
ApreciazăApreciază
109.
Fini | 30 aprilie 2010 la 22:18
Creangă,
@ 88
cred că ar trebui să pui titlu la poezie. Ar merge „Bucolică” sau chiar „Eglogă”.
ApreciazăApreciază
110.
noradamian | 30 aprilie 2010 la 22:24
ApreciazăApreciază
111.
Fini | 30 aprilie 2010 la 22:27
Lumi,
Arghezi e uriaş.
ApreciazăApreciază
112.
noradamian | 30 aprilie 2010 la 22:31
ascultati 110, am ras cu lacrimi de „mâţele” astea 😆
ApreciazăApreciază
113.
Creanga | 30 aprilie 2010 la 22:38
Buna seara fetelor!
Baieti mai cu talent, ce se intampla?
Fini,
Colaboram, tu vii cu titlu, si ceva corectii sau indicatii.
Lumi,
Uite ca ti s-a lipit Mylene de suflet, eu nu am dat de ea, bine ca ai adus-o. Mai aman finalul pentru alta zi.
Dora
Nu am zis ca ciupercesti
Ci doar ca povestesti
Nora,
Ce ne-am face fara tine?Pe unde am trage suspine?
ApreciazăApreciază
114.
Fini | 30 aprilie 2010 la 22:40
NORA,
asta-i tot Rossini, pe bune.
ApreciazăApreciază
115.
Fini | 30 aprilie 2010 la 22:47
ApreciazăApreciază
116.
noradamian | 30 aprilie 2010 la 23:02
creanga, suspine si zambete cu rime 🙂
ApreciazăApreciază
117.
Creanga | 30 aprilie 2010 la 23:04
Noapte buna!
Ne auzim si maine
Cand Malcom X revine
S-aveti o seara linistita!
In gradina mereu inflorita
ApreciazăApreciază
118.
noradamian | 30 aprilie 2010 la 23:06
fini, Rossini are si ceva foarte tineresc si adesea vesel… wow ce fain „miauna” si infoiata Montserat Caballe 😆
ApreciazăApreciază
119.
noradamian | 30 aprilie 2010 la 23:07
crenguţa, noapte buna 🙂
ApreciazăApreciază
120.
Fini | 30 aprilie 2010 la 23:56
Nora,
este ştiut că Rossini avea simţul umorului. Uite o întâmplare cu renumita cântăreaţă Ade4lina Patti :
Ca toţi marii creatori, Rossini a fost şi el din cale afară de exigent, în interpretarea exactă a compoziţiilor sale.
Adelina Patti i-a cântat odată aria Rosinei din Barbierul din Sevilla, cu cadenţa compusă de impresarul artistei.
Vocea ei, de o calitate şi o gingăşie nemaipomenită, l-a făcut pe Rossini să o aplaude cu însufleţire.
– Admirabil, exclamăel, de cine e frumoasa arie ?
– Vai, maestre, desigur glumiţi, făcu Patti. E doar aria din „Bărbierul” dumneavoastră.
– „Bărbierul”meu? se prefăcu mirat Rossini. Poate al dumitale !
ApreciazăApreciază
121.
orangeskorpion | 30 aprilie 2010 la 23:59
seara buna, gradinari, sau noapte buna,
🙂
aterizai si eu aici tirziu in noapte,
gasii poezii, din ce in ce mai multi gradinari o iau pe calea poeziei…
frumos
sint in continuare surd de computer…
ApreciazăApreciază
122.
Fini | 1 mai 2010 la 00:00
ApreciazăApreciază
123.
Fini | 1 mai 2010 la 00:03
NOAPTE BUNĂ ! tuturor
ApreciazăApreciază
124.
noradamian | 1 mai 2010 la 00:04
fini, 120 😆 😆
ApreciazăApreciază
125.
noradamian | 1 mai 2010 la 00:05
skorpion, servus! Păcat, ai fi auzit niste „mieunaturi” a-ntaia! Dar sper sa-ti treaca repede „surzeala” de râşniţă 🙂
ApreciazăApreciază
126.
noradamian | 1 mai 2010 la 00:08
Fini, interpreti in premiera, piese faine, la jazz-miezonoptica azi 🙂
Noapte buna!
Somn usor, tuturor
🙂
ApreciazăApreciază
127.
Fini | 1 mai 2010 la 00:09
Skorpi,
mare păcat ! Astăzi a fost la ordinea zilei „Aria mâţelor” de Rossini.
GUTE NACHT und ANGENEME TAUME
ApreciazăApreciază
128.
orangeskorpion | 1 mai 2010 la 00:13
noapte buna, dragelor mele gradinarese…
fini, o sa-mi pui tu clipul cu mitzele cind ma voi dessurzi
ok???
🙂
si tie angenehme Traeume si vise frumoase
🙂
ApreciazăApreciază
129.
Fini | 1 mai 2010 la 00:14
erată: mi-a scăpat „H”-ul de la angenehme
ApreciazăApreciază
130.
Fini | 1 mai 2010 la 00:16
Aşa voi face ! Ştii tu, ce ştii. 🙂
ApreciazăApreciază
131.
Fini | 1 mai 2010 la 06:22
NEAŢA ! 🙂
ApreciazăApreciază
132.
Fini | 1 mai 2010 la 06:23
ApreciazăApreciază
133.
Fini | 1 mai 2010 la 06:24
ApreciazăApreciază
134.
Salomea | 1 mai 2010 la 09:57
ApreciazăApreciază
135.
Salomea | 1 mai 2010 la 10:15
Buna dimineata,
cantecul de mai sus este pe versurile lui Chaim Nachman Bialik (Eminescu al nostru), canta Arik Einstein, unul din cei mai iubiti interpreti de muzica israeliana. E un cantec despre iubire si deceptii si dorul dupa tineretea care atrecut.
ApreciazăApreciază
136.
Salomea | 1 mai 2010 la 10:22
ApreciazăApreciază
137.
Salomea | 1 mai 2010 la 10:26
Acelasi cantec ,o versiune putin diferita. Canta Rita ,
ApreciazăApreciază
138.
dora | 1 mai 2010 la 10:39
Buna dimineata!
nora,”matele”n-au fost deloc sfioase
😆
ApreciazăApreciază
139.
dora | 1 mai 2010 la 10:42
Salomea,
foarte frumos!.Acum inteleg de ce te-a impresionat atat de mult muzica(inclusiv romantele) pe versurile poetului nostru national Mihai Eminescu.
Ne introduci in cultura izraeliana pe care eu o cunosc destul de putin. 😆
ApreciazăApreciază
140.
dora | 1 mai 2010 la 10:45
O ducem pe Chinuta,de 1 mai,la plimbare prin padure,sa-i trezim pofta de mancare ,inhaland mirosul micilor si carnaciorilor.Ea n-are voie decat bobite si cate un oscior…deh,viata de caine! 🙂
ApreciazăApreciază
141.
noradamian | 1 mai 2010 la 12:17
Ziua buna si veselă, prieteni,
fini, haios tare unguru Bulan,
😆
salomeea, frumoasa muzica israeliana,
🙂
ApreciazăApreciază
142.
noradamian | 1 mai 2010 la 12:18
dora, deci prin padurile Clujului se duc lupte grele de 1 mai 😆
ApreciazăApreciază
143.
noradamian | 1 mai 2010 la 12:18
Postare noua
🙂
ApreciazăApreciază