Sibiu, spectacol aniversar: „Un tramvai numit Popescu

23 mai 2010 at 20:29 38 comentarii

Spectacolul are loc intr-un tramvai. Dupa imbarcarea publicului, urmeaza o „calatorie de nunta” care traverseaza biografia si opera poetului Cristian Popescu. Nu este un montaj de versuri, ci un scenariu de teatru poetic. Sunt aduse in scena personaje din Familia Popescu: poetul, mama, tatal, bunica, bunicul, sora, matusa si Arta Popescu. Tramvaiul este de fapt „Casa Memoriala” a poetului Cristian Popescu.
Sibiu, FITS-2009, „Metamorfoze”
Ironia sorţii face ca un spectator mai conservator (cum mă recunosc), căruia îi place teatrul cu zone clar delimitate – actorii pe scenă, publicul în sală – să fi traversat, în cele două zile petrecute la Sibiu, numai spaţii neconvenţionale…
După spectacolul memorabil al unor Metamorfoze consumate pe marginea unei piscine, în ploaie, credeam că nu voi mai fi impresionat de nimic. Şi totuşi: aşteptând a doua zi la prânz, în faţa unui cimitir, să apară vehicolul din Un tramvai numit Popescu, am realizat că neconvenţionalul e practic nelimitat. Poate lua orice formă. Şi, mai mult decât atât, intră de la sine în combinaţii polimorfe cu o realitate înconjurătoare mereu imprevizibilă.

Inteligenţa artistică a lui Gavriil Pinte a fost să stimuleze această regăsire, de o tandreţe indescriptibilă, între opera literară a lui Cristian Popescu şi lumea reală, de care poetul s-a legat cu atâtea fire. Tramvaiul alb, din care coboară personajele pentru a ne invita să urcăm şi să pornim în călătorie, se integrează mai bine în peisajul dezolant al intersecţiei sibiene, vizavi de Cimitir, decât toate mijloacele de transport armonizate vreodată într-o metropolă civilizată. Tramvaiul 26 e de-aici şi de oriunde în lumea românească: în chipul cel mai firesc, câteva maşini parcate aiurea pe şine îi blochează pornirea, adică începutul spectacolului. Dar spectacolul a şi început. Pietonii zgribuliţi de ploaie şi şoferii în trecere care ne privesc cu amuzament filozofic (Uite ce fac nebunii ăştia! A venit Circul în oraş?) devin, ei, publicul nostru iniţial. În schimb, toţi participanţii la cursă se transformă treptat în actori. Suntem pasivi, în sensul că nu declamăm şi nu dansăm, precum profesioniştii de la Teatrul „Radu Stanca”; dar suntem activaţi, implicaţi aproape fizic în tot ceea se întâmplă de-a lungul călătoriei pe ruta Sibiu-Răşinari.

Popescu, Arta şi Familia lui încep să se regăsească şi apoi să se topească în marea familie caragialiană care ne împresoară. Personajele care îşi joacă viaţa la doi paşi de noi, uneori aşezându-ni-se în braţe, alteori doar mângâindu-ne, îmi apar ca eşantioane tipologice recoltate dintr-un specific naţional inconfundabil. Mătuşica tânără şi fără noroc de copii (interpretată de Maria Anuşcă), bunicul zaharisit, dar cu amintiri atât de vii (Cătălin Neghină), artistul pe cât de sentimental, pe atât de lovace (Florin Coşuleţ) sunt mostre de literatură veritabilă şi de existenţă dată ca atare.

Prin regie şi scenografie, ca şi prin interpretare, texte vechi deja de ani buni sunt făcute să dinamizeze cadrul, să electrizeze, în mai multe rânduri, atmosfera. Nu-i mai puţin adevărat că din formulările cele mai uzate Cristian Popescu reuşea să construiască metafore şi metonimii uimitoare. În varietatea obositoare a vieţii şi chiar în marginile ei de banalitate repetitivă, poetul dispărut obţinea o feerie lexicală şi imaginativă, pe care călătorii-actori din Tramvaiul 26 o continuă în registrul lor. Rareori am văzut o echipă care să joace cu atâta pasiune: împreună şi separat, ca ansamblu omogen şi pe felia de familie revenită fiecăruia.

Aproape de jumătatea drumului, am simţit un anumit manierism actoricesc, apărut deodată cu nişte „burţi” ale textului. Dar când am ajuns şi am coborât la Răşinari, spectacolul s-a revitalizat brusc, câştigând chiar un nivel de intensitate şi de performanţă artistică neatins înainte. Un fel de parodie după Caragiale s-a dezlănţuit sub ochii noştri, într-un ritm săltăreţ, jubilativ, în faţa jalnicei staţii de tramvai. Un tip ciudat, într-o costumaţie fantezistă, dar care n-avea nici o legătură cu spectacolul, a trecut pe lângă noi şi s-a dus în drumul lui, în viaţa reală. Un şofer derutat a încercat să facă stânga, exact prin bălţile care formau „scena”. În ultima clipă a înţeles ce se întâmplă şi a ales altă variantă. Mai lipsea să luăm bătaie cu toţii, actori şi spectatori, pentru ca iluzia teatrală să fie exemplar servită. Întoarcerea a fost şi ea una pe măsură. Fragmente mai apăsătoare din creaţia poetului „nouăzecist” şi inflexiunile elegiace ale actorilor aproape că ne-au făcut să izbucnim în plâns. Când am ajuns din nou la intersecţia de unde plecasem şi actorii, grupaţi în formaţie în faţa Cimitirului, ne-au făcut cu mâinile semne de rămas-bun, am înţeles că spectacolul se încheiase.

În pupila limpede a unei japoneze care a stat pe tot parcursul călătoriei pe scaunul din faţa mea, am văzut atunci o sclipire de complicitate. Deşi n-avea habar de limba română, înţelesese Arta Popescu.”     
(Notă
: primele două fotografii aparţin Mihaelei Marin, celelalte patru lui Scott Eastman. http://agenda.liternet.ro/articol/9217/Daniel-Cristea-Enache/In-tramvai-Un-tramvai-numit-Popescula-FITS-2009.html)
…Tramvaiul turistic şi-a început activitatea în 2006, iar una dintre cele mai importante utilizări ale acestuia a fost punerea în scenă de către Teatrul Naţional Radu Stanca a piesei „Un tramvai numit Popescu”. Această piesă a fost deja jucată în tramvaiul turistic de 49 de ori având un număr total de peste 1.500 de spectatori, în contextul în care tramvaiul pune la dispoziţie doar 30 de locuri pentru spectatori. Reprezentaţia cu numărul 50 este una aniversară şi va avea loc în data de 23 mai,2010 la ora 12.

Un tramvai numit Popescu
Regia: Gavriil Pinte
Teatrul Naţional „Radu Stanca”


Entry filed under: 7301634, Grădina de Hârtie, Teatru- ce rămâne. Tags: , , , .

Efectul procesului de devalorizare a manifestaţiilor democratice Marele război de apărare a caracatiţei

38 comentarii Add your own

  • 1. orangeskorpion  |  23 mai 2010 la 21:57

    buna seara, buna sera,

    chiar mi-ar fi placut sa vad un spectacol de teatru intr-un …..tramvai…

    minunata idee!

    nora, tu ai fost? asa am inteles!
    fericitooooo!
    🙂

    Apreciază

  • 2. Fini  |  23 mai 2010 la 22:01

    BUNĂ SEARA! 🙂

    Pentru că astăzi este sărbătoarea machedonilor m-am gândit la
    NICU ALIFANTIS.

    Apreciază

  • 3. Fini  |  23 mai 2010 la 22:02

    Apreciază

  • 4. Fini  |  23 mai 2010 la 22:03

    Apreciază

  • 5. Fini  |  23 mai 2010 la 22:03

    Apreciază

  • 6. Fini  |  23 mai 2010 la 22:04

    Apreciază

  • 7. Fini  |  23 mai 2010 la 22:05

    Apreciază

  • 8. Fini  |  23 mai 2010 la 22:06

    Apreciază

  • 9. Fini  |  23 mai 2010 la 22:07

    Pentru somnoroşi:

    Apreciază

  • 10. Fini  |  23 mai 2010 la 22:20

    Interesantă idee. Mi-ar fi plăcut să particip.
    Am înţeles că Purcărete regizeză la Sibiu o piesă. Sunt curiosaă ce impresie îţi va face.

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  23 mai 2010 la 22:30

    Seara buna si aici! 🙂

    Skorpion, impresia e covarsitoare! In momentul in care, dupa animatia din timpul calatoriei ( la care participa si spectatorii ) tramvaiul se opreste si, nuntasii se dau jos indreptandu-se spre cimitir, te trec fiorii!…
    Spectacolul, atat de neobisnuit sub toate aspectele, e foarte cautat si de romani si de straini, multi vin special sa-l vada…

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  23 mai 2010 la 22:33

    fini, inca n-a aparut programul cu piesele propriu-zise, pe ore si locatii, o sa-l public peste cateva zile. Purcarete e prezent de ani de zile la Sibiu: cumnata lui Pantagruel, Faust,… Fiecare spectacol e un eveniment iesit din comun ! 🙂

    Apreciază

  • 13. orangeskorpion  |  23 mai 2010 la 22:35

    nora,
    inteleg ca este o adevarata „batalie” sa pui mina pe un bilet, nu???

    chiar este o idee traznita dar f.f. interesanta!
    🙂

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  23 mai 2010 la 22:35

    fini, traiasca machedonii cisnstiti si talentati in general si Alifantis in special. 🙂

    Apreciază

  • 15. orangeskorpion  |  23 mai 2010 la 22:37

    nora,

    am auzit ca piesa Faust a avut un succes grozav, inclusiv la straini, englezii au laudat-o mult…

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  23 mai 2010 la 22:43

    skorpion, spre rusinea mea inca n-am vazut Faust, s-a jucat intr-o hala de fabrica dezafectata cam departe de aici. Unii au foat entuziasmati, altora nu le-a placut. E un spectacol greu, plin de sensuri. Actori foarte buni ( Ofelia Popii, mai ales). Succes uurias in Anglia, intr-adevar. Pentru festivalul trecut a fost „cireasa de pe tort”.

    Apreciază

  • 17. orangeskorpion  |  23 mai 2010 la 22:53

    legat de Faust, citisem anul trecut, ca nu stiu ce englez (critic, parca) a spus ca asemenea piesa ca acest Faust (romanesc) el nu a mai vazut niciodata…..

    poate reusesti sa vezi si tu si sa ne povestesti impresiile tale strict personale…

    gute Nacht!

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  23 mai 2010 la 23:02

    skorpion, anul asta nu-l mai scap 🙂

    Gute Nacht!

    🙂

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  23 mai 2010 la 23:26

    …Alte cinci reprezentaţii ale piesei „Un tramvai numit Popescu“ (printre cele mai iubite, din repertoriul actorilor sibieni, jucându-se de fiecare dată „cu casa închisă“)vor putea fi urmărite în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru, care se va desfăşura în perioada 28 mai-6 iunie, la Sibiu.

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  23 mai 2010 la 23:26

    Somn usor, tuturor

    🙂

    Apreciază

  • 21. Fini  |  24 mai 2010 la 00:00

    Apreciază

  • 22. Fini  |  24 mai 2010 la 00:01

    Apreciază

  • 23. Fini  |  24 mai 2010 la 00:02

    Apreciază

  • 24. Fini  |  24 mai 2010 la 00:03

    Apreciază

  • 25. Fini  |  24 mai 2010 la 00:06

    NOAPTE BUNĂ ! tuturor.

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  24 mai 2010 la 00:14

    Faine piese, de dragul lor am prins si „miezonoptica”

    Multzam, fini.

    Noapte buna

    🙂

    Apreciază

  • 27. rahoveanu  |  24 mai 2010 la 00:57

    Cand aud cultura imi vine sa scot pistolul!(Goering) Sa ma sinucid ptr ca in loc sa ma adap cu literati, ma autoflagelez urmarind agramati. De politicienii nostri, vorbesc! 😦

    PS: Bine ca nu am pistol!

    Apreciază

  • 28. Fini  |  24 mai 2010 la 06:49

    NEAŢA ! 🙂

    Apreciază

  • 29. noradamian  |  24 mai 2010 la 11:58

    Ziua buna si sarbatoreasca, prieteni!
    Vine vara
    🙂

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  24 mai 2010 la 12:00

    Alex, nefericita tara in care ingroparea culturii pare a fi un obiectiv mareţ prioritar si permanent al mediei aflate in slujba politrucilor. Fără dubiu asta e un simptom de totalitarism de reţea „adaptat democratic”… 😦

    Bine ca n-avem pistoale , cum bine zici

    Apreciază

  • 31. noradamian  |  24 mai 2010 la 12:01

    Fini, mereu minunat, insufletior in orice interpretare, „Libertango” 🙂

    Apreciază

  • 32. clemycali  |  24 mai 2010 la 19:35

    Buna seara, buna seara.
    La subiect: incitanta piesa si montarea extraordinar de originala. Intr-un fel se aproprie de timpurile de inceput ale teatrului, din piata publica, cand spectatorii se implicau deseori in actiunile de pe scena. Minunat !!

    Apreciază

  • 33. noradamian  |  24 mai 2010 la 19:38

    clemy, servus! Intr-adevar produce o impresie extraordinara, am văzut oameni tulburaţi, cu lacrimi în ochi pe langa mine.

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  24 mai 2010 la 19:40

    Peste cateva minute o sa pun o noua postare dedicata grevelor care se anunta…

    Apreciază

  • 35. clemycali  |  24 mai 2010 la 19:48

    @nora, dar asta e rolul teatrului. Sa te impresioneze. Iar mediul, respectiv tramvaiul, aduce productia alaturi de oameni care nu au contact in mod obisnuit cu genul. Efectul este cu atat mai puternic. Nu de regizori si actori talentati duce lipsa Romania. Din punctul asta de vedere stam alaturi de Paris si Londra.

    Apreciază

  • 36. noradamian  |  24 mai 2010 la 19:52

    clemy, asa este! Uite , în doar cativa ani, noile filmele romanesti au produs o placuta surpriza, si-au dobândit un loc de cinste 🙂

    Apreciază

  • 37. clemycali  |  24 mai 2010 la 20:00

    @nora, intr-adevar. Eu cred ca in Romania lipseste cu adevarat finantarea si apoi un sistem coerent de distributie a filmelor. Sistemul de cinematografe care exista inainte de 1989 aproape a disparut. Apoi trebuie sa invatam sa facem si filme ptr public, filme de box-office, comedii, westernerui spaghetii gen Margelatu, etc. O cinematografie vie nu poate exista doar cu filme ptr festivalurile internationale si care au un public relativ restrans. Baza peste tot in lume o reprezinta audienta interna. Dar progresul este absolut evident si imbucurator.

    Apreciază

  • 38. noradamian  |  24 mai 2010 la 20:04

    clemy, sigur, dupa acest inceput promitător cu multe premii luate afara, e de asteptat sa se formeze si un public intern. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 934.246 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.454 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 934.246 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: