Mătuşa
20 martie 2011 at 14:37 noradamian 53 comentarii
Bufnitura venea din sala de meditaţii. Îmi lăsasem proiectul, acolo pe una din mesele din fundul încăperii şi coborâsem pentru câteva minute după o scrisoare, în hol. Sala se golise rapid, doar Viki rămăsese, lucra netulburată la o masă de lângă fereastră. Pe foile mele, pe planşetă, era plin de moloz. Alături, pe jos, o bucată de beton destul de mare, îmi readuse în memorie o lecţie de filozofie din liceu, în care era vorba de întâmplare. Tavanul avea o crăpătură încă de la cutremurul de iarna trecută pe care, probabil, nimeni n-o văzuse. Proiectul, la „Procese şi utilaje”, prima încercare de acest fel, nu mi se părea uşor. Şi nici după disciplina respectivă nu eram tocmai pasionată, spre deosebire de colega mea care se simţea în domeniu ca peştele-n apă. Viki stătea în picioare, fuma, ţigara o ţinea între degetele mâinii stângi în timp ce cu dreapta urmărea traseul unei conducte. Ceva nu mergea. Expiră cu un şuierat fumul, bătând cu degetele în masa de lucru. „Hm, dac-aş pune pompa aici?” …Ai fi putut crede că te afli, martor norocos şi privilegiat, în preajma elaborării unei deosebite realizări tehnice. Mai trase un fum, încruntându-se. ” Ce-o fi făcând putoarea de Doruţa, doarme, nu?” Fixă manometrul ceva mai sus de pompă. „Şi proiectul, cine crede că i-l face, mătuşă-sa?” …Doruţa dormea, într-adevăr. Dormea mult şi des. Viki încercase tot felul de procedee pentru a o trezi, mai ales dimineaţa. Uneori reuşea repede, alteori dura câtva timp. Totuşi, mă-ndoiesc că Doruţa era vreodată trează de tot. Viki strivi mucul de ţigare în cutia goală de chibrituri, de pe pervaz. ” Fără supapă de siguranţă, tot nu merge”. Puse mâna pe rigla de calcul. Vorbea repede dezvelindu-şi şirurile dinţilor mărunţi şi egali, parcă mereu lucind într-un zâmbet. Auzind-o pe Viki aveam impresia unui exerciţiu de virtuozitate la pian. O curgere de sunete cu viteză şi debit de ploaie de vară. O frazogramă de a ei, dac-ar exista aşa ceva, n-ar fi fost liniară, sinuoasă şi nici din linii frânte, mai curând aş fi văzut-o ca pe o înşiruire de mici forme geometrice de construcţia cristalelor, cu contururi precise şi armonioase. Game repezi şi limpezi în tonuri majore. La prima vedere ai fi zis că de abia a intrat la liceu. Asta aparent, fiindcă în realitate era o tipă energică, hotărâtă şi autoritară. Altfel de mult ar fi dat-o dracului pe Doruţa şi şi-ar fi văzut de treburi, că are destule, şi ea, Viki, ştie ce vrea în viaţă. Nu uita şi nu neglija nimic din tot ce avea de făcut şi Doruţa ştia bine c-ar fi fost vai de ea amărâta, dacă Viki s-ar fi mutat cu Stelică în camera lui din oraş şi asta nu… „Da’ la dans, nu veniţi?” Aysel, turcoaica, târşindu-şi papucii venise să fumeze o ţigare cu noi. O, da! Uitasem de Balul Bobocilor! Se anunţa o seară amuzantă, merita să vedem ce va fi acolo, mai ales că organizatori erau seniorii din anul trei, colegii noştri. „Ia nu te mai miorlăi” o dădăci Viki pe Doruţa, la plecare. „După ce că te-ai boit ca o boarfă, mai faci şi fasoane”. Lui Doruţa i se lungiră până la urechi buzele vopsite, iar ochii-i arătau ca două virgule verzi. Era fericită. Doruţa avea o aptitudine specială de a fi fericită.
va urma…
Entry filed under: 7301634, Grădina de Hârtie. Tags: Aysel, Doruţa, Viki.
53 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
Aventuri în grădina de hârtie 
1.
Creanga | 20 martie 2011 la 15:25
Buna sa iti fie inima Nora,
Ai facut legatura cu postarea anterioara, crapatura de la cutremur pe care probabil nu o vazuse nimeni. Bag eu seama ca matusa era la liceu, cam devreme totusi cu fumatul si proiectele, de fapt era chiar la facultate, pentru ca aparent la liceu, altfel nu s-ar fi mutat cu Stelica in oras.
Nu intreb cine e matusa, am rabdare pentru ca va urma. Dar arunc o parere, ieri spuneai ca nu erai interesata de literatura in liceu, tatal era inginer, cre’ca de gradinita ai vrut sa fii ingineritza.
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 20 martie 2011 la 15:48
Ziua bună 🙂
Crengulin, inginerită de litere poate, dar nu stiam nici atunci, nici mai târziu si nici n-am putut face chiar ce am vrut.
Viki era un fel de leader informal în cămin unde locuiam atunci, avea vocaţie de sefă şi găsise-n Doruţa subalternul ideal.
ApreciazăApreciază
3.
Creanga | 20 martie 2011 la 16:13
Suna interesant Nora, astept urmarea studenteasca.
Pana atunci eu am mai depanat cate fire, pana la toamna gat si eu. Sunteti vinovate, tu si Fini, ati das nas moldoveanului, nu se mai opreste. 🙂
In camin stateai in patul de la etaj?
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 20 martie 2011 la 16:30
Sper să vină şi urmare, crengulin, am mai recuperat ceva foi răzleţite, din multele însemnări scrise si atunci si mai târziu, pe care le-am pierdut. Poate din pricină că nu mă gândeam la publicat.
Nu, nu era ca la armată 🙂 chiar dacă avea hibe constructia, din pricini de „economie” socialistă asa cum se lucra atunci, locuiam intr-un cămin relativ spaţios, câte patru in cameră.
ApreciazăApreciază
5.
noradamian | 20 martie 2011 la 16:34
Bine faci, moldoveanule, scrie şi îngrijeste tot ce scri. După o vreme recitesti, refaci unele lucruri, corectezi, apoi continui 🙂
ApreciazăApreciază
6.
skorpion | 20 martie 2011 la 19:01
si eu astept cu curiozitate continuarea…
dragutza istorioara….
+
asteptam si romanul lui crengulin
🙂
+
Cum te numesti, Domnule ?
-Petru Popescu .
-Si ce lucrezi ?
– Prepar pesti pentru pulverizat.
-Bine, dar ce anume operatii faci ?
-Pun pestele pe placi, potrivesc placile pe plite, pregatesc patru putini pentru
pestele prajit, pulverizez pasta produsa, pun pe pungi.
-Dar de ce vorbesti numai cu „P”?
-Poftim ?
-De ce vorbesti numai cu „P”?
-Pot pronunta pe P perfect perceptibil.
-Ei, asta e acum ! Pun ramasag ca la intrebarile mele vei gresi.
-Primesc.
-Pe cit ?
-Pun prinsoare pe patru poli !
-S-a facut. Spune-mi ce-ti place sa maninci ?
-Peste, pastravi, plachie, potirnici, piftie piperata, pirjoale, pastrama,
papricas, papanas, porumbei, pui pane.
-Si ce vin bei ?
– Pinot, pelin, porto..
-Si ce desert ?
-Placinte, prajituri, pepene, prune, pere, portocale, piersici.
-Dar inghetata obisnuesti ?
-Putin profiterole, parfait .
-Spune-mi cum iti petreci timpul liber ?
-Primavara prefer plimbarile pe potecile padurilor, prin parcuri.
-Dar vara ?
-Pescuiesc.
-Si iarna ?
-Patinez..
-Te pomenesti ca poti sa-mi spui o poezie numai cu litera „P”?
-Pot.
-Asta nu o mai cred. Spune-o!
POEZIA POETULUI PETRU POPESCU:
„Prin pustiuri, peste pietre
Pasari, pilcuri pribegesc
Parasindu-si puii proprii
Pe pamintul parintesc.
Prima pasare, pilotul
Plescaia puternic pliscul
Plutea privind pamintul
Pajistea, padurea, piscul.”
-Bine ! Spune-mi textual ce i-ai spus nevestei cind ai plecat ?
-Paraschiva papusico, pentru prinz presara putin patrunjel pe potarnichi. Pa!
-Vad ca am pierdut.
-Pardon, platesti patru poli pentru pierderea pariului.
-Platesc.
-Pune paralele pe portofel.
-Inca o intrebare.
-Poftim !…
-Ce adresa ai matale ?
-Prelungirea Popa Petrescu 4, parter, plecind prin Pingari, peste pod
😛
ApreciazăApreciază
7.
Un tanar de stanga | 20 martie 2011 la 19:45
buna seara nora eroica 🙂 pe bune !
un pic de baroc britanic pt gradinutza
ApreciazăApreciază
8.
clemycali | 20 martie 2011 la 19:58
Buna seara, buna seara si scuze ptr absenta. Se apropie midterm si alte cateva proiecte asa ca nu am avut prea mult timp liber la dispozitie.
@nora, povestioara asta mi-a adus aminte de zilele de liceu. Ce vremuri 🙂 Doua erau tipurile de lecturi pe care le primeam de la profesoare: prima viza „nevinovatia” cu cuvintele „la varsta voastra eu inca ma jucam cu papusile” ca raspuns la machiajul mai mult sau mai putin discret pe care il etalam. Cea de a doua se impacase cu soarta si punea accentul pe bun gust si decenta.
ApreciazăApreciază
9.
noradamian | 20 martie 2011 la 20:41
Seara bună! 🙂
Skorpion, multzam, povesti pentru prieteni 🙂
ApreciazăApreciază
10.
noradamian | 20 martie 2011 la 20:42
Tds, da, alfel ce am fi povestit 🙂
Minunat rondo-ul lui sir Purcell, pare scris pentru grădinuţă 🙂
ApreciazăApreciază
11.
noradamian | 20 martie 2011 la 20:44
Clemy, probabil de aceea ca profă n-am găsit de cuviinţă să folosesc steteotipul respectiv care era universal valabil 🙂
Să reusesti bine în tot ce faci şi să mai vii in grădină 🙂
ApreciazăApreciază
12.
clemycali | 20 martie 2011 la 20:49
@nora, multam ptr incurajari si promit ca am sa vin. Si cu muzici, si cu vesti.
ApreciazăApreciază
13.
skorpion | 20 martie 2011 la 20:56
nora,
pe @Cati ai mai vazut-o?
ApreciazăApreciază
14.
noradamian | 20 martie 2011 la 20:58
Nu, skorpion, mi-o amintesc, însă, ca pe o prezenţă tonică, plăcută
ApreciazăApreciază
15.
skorpion | 20 martie 2011 la 21:01
azi am recitit niste postari mai vechi din gradina
si
acolo am vazut-o pe cati,
d’aia am si intrebat
🙂
ApreciazăApreciază
16.
noradamian | 20 martie 2011 la 21:07
Skorpion, mi se-ntâmplă si mie ca, răsfoind uneori postări mai vechi, să dau de dialogurile noastre din alte perioade si de unii din prietenii nostri din anii trecuti care nu mai apar nici aici nici prin alte părti.
ApreciazăApreciază
17.
skorpion | 20 martie 2011 la 21:29
….. si te apuca asaaaaa o melancolie…..
ApreciazăApreciază
18.
Fini | 20 martie 2011 la 21:54
Nora, 🙂
citindu-te mi-am revăzut camera din cămin. Am crezut că înebunesc în primele luni. Până atunci nu dormisem decât singură-n cameră şi dintr-odată m-am trezit că suntem înghesuite şapte într-o cameră de patru. Seara începea circul. Aurelia, o sârboică bine clădită, se trezea pe la nouă , se tapa repede şi pleca-n boii ei. Pe la 3-4 dimineaţa se întorcea şi ea şi Nuţi (una măritată cu un moş) de pe unde-şi alergau caii. Tropoteau cu tocurile cui prin cameră până-şi terminau tabieturile de culcare şi mie-mi sărea somnul. Of, ce chin, ce jale pe mine!
Pe la 5 dimineaţa mă ridicam şi eu şi plecam la facultate ca să prind o sală cu pian liberă. M-am obişnuit până la urmă ca şi capra cu râia.
ApreciazăApreciază
19.
Fini | 20 martie 2011 la 21:58
Creangă, 🙂
tu pieptenă cu sârg textul că numai aşa iese ceva frumos. Nu-l tapa.
Aia mai îmi lipsea să avem şi paturi suprapuse.
ApreciazăApreciază
20.
noradamian | 20 martie 2011 la 22:02
Fini, la noi nu era chiar asa rău, eram patru într-o cameră de patru. Viki o dădăcea pe Doruţa care adormea înaintea noastră si se trezea totdeauna ultima, asa că nu ne făcea probleme. Programul, insă, era teribil de încărcat, multe laboratoare obositoare, cursuri, proiecte, iar mâncarea pe sponci. Când primea una din noi câte un pachet era fericire, mai ales în sesiune 🙂
ApreciazăApreciază
21.
clemycali | 20 martie 2011 la 22:05
@fini, superba expresia „m-am impacat ca si capra cu raia”. 🙂 NU o stiam. Eu marturisesc ca nu am avut astfel de experiente in facultate. Dar am avut prieteni care povesteau episoade antologice.
ApreciazăApreciază
22.
Fini | 20 martie 2011 la 22:10
SVIATOSLAV RICHTER 20 martie 1815.
ApreciazăApreciază
23.
Fini | 20 martie 2011 la 22:14
ApreciazăApreciază
24.
noradamian | 20 martie 2011 la 22:15
clemy, n-aveam încotro, eram ca niste soldaţi 🙂
ApreciazăApreciază
25.
noradamian | 20 martie 2011 la 22:18
Oho, Fini, piese grele, de mult n-am mai ascultat cunoscutul concert a lui Ceaikovski 🙂
Admirabil!
ApreciazăApreciază
26.
Fini | 20 martie 2011 la 22:22
Clemy, 🙂
viaţa de căministă şi-a avut şi părţile ei bune. Pentru mine a fost o şcoală.
ApreciazăApreciază
27.
noradamian | 20 martie 2011 la 22:32
Sviatoslav Richter: interpretare puternică, curată, perfect nuanţată 🙂
ApreciazăApreciază
28.
Fini | 20 martie 2011 la 22:38
Nora,
27
cam asta se poate spune.
ApreciazăApreciază
29.
Fini | 20 martie 2011 la 22:38
ApreciazăApreciază
30.
noradamian | 20 martie 2011 la 22:51
Fini, a rămas un pianist la fel de puternic şi agil, şi la bătrâneţe 🙂
ApreciazăApreciază
31.
Fini | 20 martie 2011 la 23:03
Nora,
30
şi puţin sec.
Repertoriul lui este extrem de bogat.
ApreciazăApreciază
32.
noradamian | 20 martie 2011 la 23:13
Fini, la ultima am sesizat o usoară diferenţă în interpretare faţă de 22 si 23, mă gândeam că e vorba de spcificul lucrării
ApreciazăApreciază
33.
Fini | 20 martie 2011 la 23:35
La Concertul branderburgic partea lirică este indusă de celelalte două instrumente soliste: vioară şi flaut. El îşi interpretează partitura ca pe orice preludiu sau fugă.
ApreciazăApreciază
34.
Fini | 20 martie 2011 la 23:43
ApreciazăApreciază
35.
noradamian | 20 martie 2011 la 23:44
Fini, da, probabil de aici ceea ce am simţit eu. Cred că mi-ai mai explicat, cu ceva timp în urmă, lucrul ăsta, dar am uitat. 🙂
ApreciazăApreciază
36.
Fini | 20 martie 2011 la 23:45
Noapte bună, tuturor. 🙂
ApreciazăApreciază
37.
Fini | 20 martie 2011 la 23:50
Nora,
este şi diferenţa în interpretare pe care o cere epoca în care este scrisă partitura. Primele două sunt scrise de romantici cea de-a treia este Bach. Numai că la romantici străluceşte în părţile cu mişcări alerte.
ApreciazăApreciază
38.
noradamian | 20 martie 2011 la 23:54
Fini, exact asta trebuia să-mi amintesc! Dar, probabil, preferinţa mea pentru romantici a cântărit mai mult 🙂
ApreciazăApreciază
39.
noradamian | 21 martie 2011 la 00:04
Fini, somn usor
noapte bună tuturor
🙂
ApreciazăApreciază
40.
Creanga | 21 martie 2011 la 05:08
Neatza,
Viata de la camin pentru multi a fost un chin, patru ori sapte oameni la comun, si ala rau si ala bun.Un fel de armata mai lejera, ingramaditi studentii in garsoniera, permisie o data pe luna, doar daca aveau nota buna.Partidului trebuie sa multumim ca doar o crapatura in zid gasim, o fi avut si parti bune, nu spun nu, ce a fost a fost, trecu, acum reparam crapaturile din perete, spaclu la baieti, bidineaua la fete, camera romaneasca se va schimba cu un var si-o bidinea.
ApreciazăApreciază
41.
oldhashu | 21 martie 2011 la 12:33
Buna, gradinarilor! 🙂
Hai să ne aducem aminte de romănul nostru cel mai valoros, cu o compoziție de adolescență, 18 ani ❗ Ce dacă amintește puțin de Vivaldi…
Prima parte aici:
și continuarea…
ApreciazăApreciază
42.
noradamian | 21 martie 2011 la 12:53
Oldhasu, multzam! 🙂 Bună idee!
ApreciazăApreciază
43.
Fini | 21 martie 2011 la 13:30
George Enescu:
– „Pâinea mea cea de toate zilele este Bach”
– „Chiar dacă într-un colţ îndepărtat al ţării găsesc un singur ascultător care să guste o „partită” de Bach, atunci ţelul pe care mi l-am propus este atins”.
Enescu unul din marii dirijori ai sec. al XX-lea interpretează la zi aniversară o Missă de Johan Sebastian Bach
Performer: Suzanne Danco, Kathleen Ferrier, Sir Peter Pears, Bruce Boyce
Orchestra: BBC Chorus, Neel Orchestra
Conductor: George Enescu
Composer: Johann Sebastian Bach
ApreciazăApreciază
44.
Fini | 21 martie 2011 la 13:34
ApreciazăApreciază
45.
oldhashu | 21 martie 2011 la 13:37
Nora, servus! 🙂
Uite un joc al literelor, parcă s-ar fi distrat Providența:
În numele celui mai mare compozitor român, Enescu, introducem numele unei note muzicale, „mi”, și obținem… numele celui mai mare poet al românilor: Eminescu. Interesant, nu ?! 😀
ApreciazăApreciază
46.
oldhashu | 21 martie 2011 la 13:53
Totuși, bătrânul Bach este „tăticul” instrumentului „făurit de diavol pentru slava Domnului” (am uitat de tot cine a spus cuvintele astea!) – orga !
Din creațiile lui JSB, iată, dupa umila mea părere, echivalentul în muzică al Coloanei Infinitului…
ApreciazăApreciază
47.
noradamian | 21 martie 2011 la 17:49
Oldhasu, servus 🙂 45 – bună observaţie, ai zice că e vorba de o serie anume creată şi dăruită nouă de Providenţă
ApreciazăApreciază
48.
noradamian | 21 martie 2011 la 17:51
Fini, 43, 44, Enescu interpretând Bach, un dar divin 🙂
ApreciazăApreciază
49.
noradamian | 21 martie 2011 la 17:56
Oldhasu, nu stiu cine a spus, mă duce gândul spre anturajul lui Paganini 🙄
…Toată creaţia lui Bach, poate în mod deosebit Toccata&Fuga , într-adevăr, te înalţă prin arhitectura sunetelor, într-un mod asemănător Coloanei lui Brâncuşi, spre înălţimi celeste.
Admirabilă asociere 🙂
ApreciazăApreciază
50.
Fini | 21 martie 2011 la 22:45
Nora,
48
este ştiut că Enescu ca muzician a fost compozitor, violonist, dirijor şi preofesor. Au rămas destul de puţine imprimări cu Enescu dirijor, aici interpretează magistral Misa lui Bach.( vezi 43)
ApreciazăApreciază
51.
noradamian | 21 martie 2011 la 23:00
Fini, da, mă gândesc că, în plus, iubea pur si simplu compozitia 🙂
ApreciazăApreciază
52.
Fini | 21 martie 2011 la 23:34
Nora,
51
Enescu:
– Încerc pe estradă plăcere; nicidecum certitudinea de a fi perfect – departe de asta – ci bucuria de a vorbi un limbaj uman şi frăţesc”.
– La mine nu au existat niciodată hotare între viaţa şi arta mea”.
ApreciazăApreciază
53.
Mătuşa (2) « Gradina de hartie | 17 aprilie 2011 la 20:11
[…] https://noradamian.wordpress.com/2011/03/20/matusa/ […]
ApreciazăApreciază