Martin Schultz dă cu severin în solidaritatea uslaşă

23 martie 2011 at 08:08 98 comentarii

Februarie, 2010, dl. Ponta, lider nou ales al PSD, la investire: “Trebuie sa oferim modele de lideri si oameni. Azi, tupeul, lacomia, banul necinstit sunt modele. Va promit ca voi fi aspru in aceasta evaluare. Avem obligatia sa aratam electoratului ca suntem altfel si asta nu se poate decat prin atitudinea noastra”. Curat angajament: remoralizarea unei societăţi decăzute de către un partid cultivator de corupţie, ceva pe măsura politică a virtuţilor verbale ale lui Ponta. Abia semnase de preluare formaţiunea degrevându-l de povară pe modelul Geoană, că obligaţiile morale asumate de noul model au încolţit instantaneu şi au rodit din greu, depăşind producţia la etică şi echitate socialistă pe frontul de apărare a elitei sindicale şi partinice. De aşteptat, deci, să fie extins până-n Strasbourg pentru a-l proteja pe imprudentul domn Severin. ”Avem datoria sa fim echidistanti si sa nu cadem intr-o capcana in care ne imping altii. Nu e doar o capcana pentru Severin, ci si pentru noi” declara ieri dl. Năstase. Memorabilă declaraţie pentru a-nţelege esenţa reformării în viziunea USL:  „Bani contra voturi şi amendamente„, capcana în care picase bietul Severin la PE, uitând că nu e la Bucureşti. Reuşind de câţiva ani să fenteze justiţia română cu sprijinul camarazilor de partid, e firesc pentru dl. Năstase să considere că „trebuie sa mentinem un anumit tip de solidaritate”. Odată cu indignarea pentru persecuţiile la care e supus amicul său Severin din partea PE pentru o bagatelă de câteva mii de euro, dl. Năstase nu scapă prilejul să se văicărească public că trebuie să dea socoteală pentru nişte „pixuri şi afişe„, adică „prostii„. Plus concluzia antologică: „Sunt de acord cu mine insumi in aceasta chestiune si imi spun punctul de vedere„. Abia după lovitura de pedeapsă a d-lui Schultz înţelegând că solidaritatea de la PE nu se potriveşte deloc cu cea de la Bucureşti, dl Ponta a schimbat macazul evaluându-l aspru pe nechibzuitul Severin. Dincolo de acest incident „datoria fata de membrii sai,  fata de „soldatii partidului” rămâne. Ca şi „etica originală”, de familie USListă.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , .

Hidroparlamentarul Severin prins cu hidrogen dosit Radiaţiile Severin: efecte

98 comentarii Add your own

  • 1. Un tanar de stanga  |  23 martie 2011 la 08:16

    Solidaritatea uslamista… 🙂

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  23 martie 2011 la 08:19

    Salut! „Usele” merge modelat în functie de subiect:
    useleală, uslamism, uslaşă , uslăşească

    Apreciază

  • 3. Fini  |  23 martie 2011 la 08:45

    Ziarul de dimineaţă:

    http://www.hotnews.ro/stiri-8423346-tehnica-practica-autosuspendarii.htm

    Apreciază

  • 4. paul bacosca  |  23 martie 2011 la 09:16

    Indraznesc sa va sugerez sa abordati pe blog-ul dvs. problema activitatilor antiromanesti ale UDMR-ului si Ungariei, si de asemenea promovarea intereselor nationale ale ROMANIEI!

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  23 martie 2011 la 09:40

    paul bacosca, multumesc, dar scriu doar la sugestiile mele proprii, sugestii pe care nu le transfer altora.

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  23 martie 2011 la 09:41

    fini, TKS

    Apreciază

  • 7. Arizonianul  |  23 martie 2011 la 10:26

    Paulică, Paulică!
    De ce nu-ţi faci mătăluţă blogul tău? Îndrăznesc eu să întreb…
    Nu prea sunt de acord cu termenul USLAŞI. Ar veni de la USLA şi asta-mi aminteşte de felul în care Trosca a fost ucis de tov. Militaru, cu kârpa KGBistă alături…
    USLişti, mai treacă-meargă…
    Cât despre hidroSeverin, porcul, lacom de bani ( că are doar un milion, nu?) vrea pensie de la europarlament… De aici tot circul + terfelirea numelui României de care nici nu-i pasă, în porcia sa pesedisto- socialistă!

    Apreciază

  • 8. Creanga  |  23 martie 2011 la 10:45

    Salutare,
    Uşeală, uşcheală, coruptia e veche boală, daca il prinzi in flagrant, el spune c-a fost figurant.

    Apreciază

  • 9. oldhashu  |  23 martie 2011 la 11:16

    Bună dimineața, gradinari! 🙂

    Da’ de „USLinoși” ce părere aveți?
    Că e la jeg „politic” pe obrazul lor, cât să-l razi cu rindeaua! :mrgreen:

    Apreciază

  • 10. snapshot  |  23 martie 2011 la 11:30

    asta ar suna a gafa (cu trimitere la faimosul nostru proverb)… cu bata severin in balta mocirloasa usl. de data asta nu e gafa, e un model pentru „rasturnacul” (vorba lui patrasconiu) doritor in/de a oferi modele.

    Apreciază

  • 11. Arizonianul  |  23 martie 2011 la 11:36

    Old dragă, mi-a plăcut extraordinar formula ta!
    🙂 🙂 🙂
    Ridic pălăria, cu respect, dragule!

    Apreciază

  • 12. Creanga  |  23 martie 2011 la 11:39

    pUSLamişti din toate tarile, uniti-va!

    Apreciază

  • 13. Băşcăliosul  |  23 martie 2011 la 12:09

    Saluttare!
    Solidaritatea uslamistă, ca carisma culturistă.

    1. Uslamism: (nu-i Cultul Creştin după Evanghelie) Cultul Cretin după bibilică.
    2. Uslamabad: baia comunală de păcate ale reformaţilor protestanţi, cu sediul la Grivco.
    3. Valoarea de întrebuinţare a solidarităţii uslamiştilor: se spală pe cap cu turnătorii şi parvenţii atestaţi.
    4. Chipuri şi cadre carismatice din Uslamabad, reprezentative la păstorit, rugăciuni, mătănii şi spălătorii:

    Mefistofelics = chip necioplit la care se roagă uslmiştii să-i păstorească, să le asigure securitatea şi să fie responsabil cu imaginea tâmîioasă.

    Bombonel Gudurel = responsabil cu spălatul dosnic al banilor, trofeelor, dosarelor, termenelor de judecată, soldaţilor… ce mai, carismatic caracter clismatic!

    Micul copchilot = format mic de mic şi pus de-a dreapta domnului, cel de (mai) sus; e sărac cu duhul şi cinstit de toţi idioţii uslamismului, după chipul şi asemănarea sfinţilor predecesori; cu bibilica dusă rău, se simte în apele lui şi în al nouălea cer cât timp se visează reformatul copilot al revoltătoarelor adunături de protestanţi.

    Chiulin Antologescu = chipul de mahalagioacă pusă cu chemarea în strigături şi cu poalele peste cap, la uşa cortului uslamiştilor, iresponsabilă cu prezenţa spirituală albă-neagră şi spălături cu gargară (aghezmuită cu tot felul de făcături de vorbe goale, contradictorii, logo(dia)reice, scornite din bibilica cuprinsă de boala repetenţiei fără leac şi fond de ten).

    Severin mântuitorul = responsabil cu cutia milei… din toate.punctele de vedere pe „neve”, mai ales din relaţii de import-export (multilteral dezvoltate peste tot şi mai mult nicăieri), facturi emanate în consens cu bibilica şuie, declaraţii de avere cu venituri pe sărite (de pe fix), după toanele neconsultative… scăpate de sub control psihiatric, ca orice soldat de nădejde (spălat fără săpuneală) din batalionul „Bălăceanca veseliei”.

    Apreciază

  • 14. Băşcăliosul  |  23 martie 2011 la 14:27

    1. Îndemnul-crez de imagine uslaşă:
    -„Ţineţi aproape… de Băneasa!”

    2. Momeala încurajatoare a Bombonierului moralist, pusă la rang de adunătură unită:
    „Fiecare soldat are în raniţă bastonul de mare şaman, de la Ştefan… Gheorghiu”

    3. Eroismul tăcerii mormântale, ridicat în slăvile uslaşului Bombonel… pe colivă:
    -„Monumentul soldatului nerecunoscut”

    Apreciază

  • 15. Fini  |  23 martie 2011 la 15:59

    Mircea Vintilă – 23 martie 1949

    Apreciază

  • 16. Fini  |  23 martie 2011 la 16:04

    Apreciază

  • 17. Un tanar de stanga  |  23 martie 2011 la 17:15

    Induiesator

    Oh lord won’t you buy me a color TV.
    Dialing for dollars is trying to find me.
    I wait for delivery each day until 3.
    So oh lord won’t you buy me a color TV.

    Oh lord won’t you buy me a Mercedes Benz.
    My friends all drive porsches, I must make amends.
    Worked hard all my lifetime, no help from my friends.
    So oh lord won’t you buy me a Mercedes Benz

    Apreciază

  • 18. Un tanar de stanga  |  23 martie 2011 la 17:31

    Roccocco – Carl Philipp Emanuel B…

    Apreciază

  • 19. Un tanar de stanga  |  23 martie 2011 la 18:13

    Si prima piesa din cel mai grozav disc de jazz facut vreodata de fiinte umane.
    Si ce daca ?

    Apreciază

  • 20. Un tanar de stanga  |  23 martie 2011 la 18:38

    Les Feuilles Mortes
    versuri Jaques Prevert, lansat de Edith Piah , Nat King cole, Serge Gainsbourg steaua frantuzeasca, Chet Baker

    Aici: Miles Davis trompeta, Hank Jones pian, Sam Jones bas, and Art Blakey tobe. Discul se cheama Something else 1958

    Apreciază

  • 21. clemycali  |  23 martie 2011 la 18:55

    Buna seara, buna seara.
    Fara presiunea socialistilor europenei, Ponta ar fi tacut malc si azi si ar fi fost de acord cu acuzatiile lui Severin la adresa jurnalistilor. Ai nostri ca brazii.

    Apreciază

  • 22. clemycali  |  23 martie 2011 la 18:58

    Si ptr ca maine are loc premiera absoluta la New York a Contelui Ory de Rossini, catevafragmente de comedie muzicala absolut delicioasa 🙂

    Apreciază

  • 23. Un tanar de stanga  |  23 martie 2011 la 18:59

    Les notres comme les conniferes …. cu mucii pe piept
    Bineinteles Clemy. Nu a avut incotro
    Ce e de ris e ca si Severin il acuza ca in fata lui nu a avut curajul sa spuna ca il va dezavua. Ce vrei … copilot
    Buna clemy 🙂

    Apreciază

  • 24. clemycali  |  23 martie 2011 la 19:00

    Apreciază

  • 25. clemycali  |  23 martie 2011 la 19:02

    @uts, am citit si cred ca Severin nu a mintit cand a spus ca Ponta nu a avut curajul sa ii spuna nimic in fata. 🙂

    Apreciază

  • 26. clemycali  |  23 martie 2011 la 19:04

    Apreciază

  • 27. clemycali  |  23 martie 2011 la 19:05

    Apreciază

  • 28. skorpion  |  23 martie 2011 la 19:49

    salve, all.

    intreb si eu ca acu picai pe bloage:

    uslinosul severus porcus s-a carat si din parlamentul european?

    Apreciază

  • 29. Creanga  |  23 martie 2011 la 19:54

    Salut si la revedere,
    Nu stiu cum se face, dar in fiecare dimineata ma impiedec de sticle cu H2O, capacul si eticheta lor de bidoane! nu vor sa se dea la o parte, chiar reclama la OPC pe tabloisti, eticheta robingo-gillobostica era in termenul de coruptibilitate, cantitatea de hidrogen dosit in plic fiind in parametri corespunzatori.
    Noapte buna!

    Apreciază

  • 30. clemycali  |  23 martie 2011 la 19:57

    @noapte buna creanga.

    Apreciază

  • 31. skorpion  |  23 martie 2011 la 20:02

    Anglia este de acord sa lupte cu Libia pana la ultimul francez.

    ––––––––

    – Cum este vazuta Romania de catre NATO?
    – Ca un testicul: participa dar nu se baga!

    ––––––––

    – De ce au bancile gratii/grilaje la geamuri?
    – Ca sa se invete directorii bancilor cu ele….

    ––––––––

    Stăpânul către bucătarul său:
    – De Paște sosește soacra mea în vizită. Iată lista mâncărurilor ei preferate.
    – Prea bine domnule.
    – … și, dacă vei găti măcar una dintre ele te omor pe loc.

    ––––––––-

    – Fiţi amabil, am cumpărat acum o săptămînă din acest magazin un vas de fildeş, pe care l-am dăruit şefului meu, de ziua lui. Iar azi a venit şi a dat cu el după mine, spunînd că nu e fildeş, ci material plastic!
    – Nemaipomenit! Înseamnă că există deja elefanţi cu colţi artificiali!

    Apreciază

  • 32. skorpion  |  23 martie 2011 la 20:37

    a murit elizabeth taylor.

    scena memorabila (v-aduceti aminte cei care sinteti mai maricei?) din Femeia indaratnica!!

    Apreciază

  • 33. noradamian  |  23 martie 2011 la 20:41

    Seara bună 🙂

    Arizona, nu mă gândesc la Trosca, nici la ucigasul său, ci doar la usl 🙂
    Snapshot, mai degrabă sună a bocanc dat de MS si PE solidarităţii uslinosilor. Chestiunea va adânci fricţiunile toxicei uniuni.
    OLD „uslinosi” reusit si potrivit 😆
    Creangă, se adaugă la lichele şi canalii 🙂

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  23 martie 2011 la 20:42

    Skorpion, tristă veste! Era o legendă vie 😉

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  23 martie 2011 la 20:44

    Bsk. corecte observatii! Nerecunoscut bietul soldat ucis pe frontul corupţiei şi nerecunoscător partidul, poporul, continentul întreg! Măcar niste trandafirasi ofiliţi cu o săgeată ar fi meritat la mormântul politic, spre vesnică pomenire a hidrogenilor apei sale 🙂

    Crengulin, ce se-ntâmplă de, noapte şi zi, mereu te-mpiedici de una alta? Noapte bună 🙂

    Skorpion, uslinosul severus porcus 😆 a fost mutat în fund între gigi si vadim. Trei bucăţi… :mrgreen:
    Superbancurile 😀

    Apreciază

  • 36. noradamian  |  23 martie 2011 la 20:48

    Fini, TDS, altă seară, alte muzici din cele mai faine ati adus din trăistuţele voastre fermecate 🙂
    Clemy, 21, da, jupânii îşi apără mizeria până la ultima picătură
    Premiera la Metropolitan un eveniment în sezonul muzical. Multzam Clemy, un privilegiu să aflăm ce se-ntâmplă în lumea muzicii de operă si să ne înfruptăm din asemenea bunătăţi! Multzam 🙂

    Apreciază

  • 37. skorpion  |  23 martie 2011 la 20:49

    Apreciază

  • 38. Fini  |  23 martie 2011 la 20:53

    Bună seara 🙂

    Apreciază

  • 39. clemycali  |  23 martie 2011 la 21:02

    Buna seara din nou.
    @nora, Severin a ajuns la periferia politicii. Mai jos de atata nu cred ca se poate.
    De Elisabeth Taylor imi pare sincer rau ca s-a prapadit. O mare actrita si probabil ultima mare vedeta a Hollywoodului.
    @skorpion, bune bancuri. Beton 🙂
    @fini, bine te regasesc 🙂

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  23 martie 2011 la 21:03

    Fini, servus 🙂

    Skorpion, 37, îmblânzirea scorpiei, nu? 🙂

    Apreciază

  • 41. Fini  |  23 martie 2011 la 21:04

    Clemy, 🙂

    sunt proaspete. Mulţumesc.

    Apreciază

  • 42. skorpion  |  23 martie 2011 la 21:07

    yes, nora, femeia indaratnica…

    unul din cele mai indragite filme cind eram in adolescenta
    😛

    Apreciază

  • 43. Fini  |  23 martie 2011 la 21:09

    UTS, 🙂

    cu tine nu se plictiseşte omu’. Ai adus bucăţi de genuri diferite şi din epoci diferite.Miles Devis prinde bine reascultat, Janis întotdeauna e o încântare. Bach-ul nu l-am ştiut până azi. Fain!

    Apreciază

  • 44. skorpion  |  23 martie 2011 la 21:11

    fini,

    pe mine nu ma lauzi????

    am adus scene superbe cu elizabeth taylor & richard burton, o pereche perfecta
    (aparent)

    🙂

    Apreciază

  • 45. Fini  |  23 martie 2011 la 21:13

    Ştiaţi că:

    http://www.mediafax.ro/social/adrian-nastase-vrea-sa-si-lanseze-codul-zambaccian-3-toate-panzele-jos-la-iccj-8073664

    O impertinenţă soră cu cea a lui Severin.

    Apreciază

  • 46. skorpion  |  23 martie 2011 la 21:14

    Sper ca nastase nu va fi lansat sa-si lanseze acolo cartea…
    javra ordinara…

    Apreciază

  • 47. clemycali  |  23 martie 2011 la 21:15

    @skorpion, Elisabeth Taylor si Richard Burton au fost un cuplu exploziv atat in viata cat si in film. Din pacate atat carierele cat si vietile lor personale au luat o panta descendenta dupa ce s-au despartit definitiv. Burton, recasatorit si alunecat profund pe panta alcoolismului a declarat pana in ultima zi ca bea ptr ca nu putea trai fara „my Liz”.

    Apreciază

  • 48. skorpion  |  23 martie 2011 la 21:16

    clemy,

    da, stiu, din pacate au explodat

    Apreciază

  • 49. clemycali  |  23 martie 2011 la 21:17

    @fini, nu mai mira nimic.

    Apreciază

  • 50. Fini  |  23 martie 2011 la 21:17

    Skorpi dragă, 🙂

    tu eşti băiatul sensibil al Grădinii.
    E trist, atâta de trist încât plăcerea de a revedea scenele aduse de tine este umbrită astăzi.

    Apreciază

  • 51. noradamian  |  23 martie 2011 la 21:17

    Fini, e un model de om-porc: cu cât e mai lacom si mai corupt, cu atât e mai nerusinat, mai lipsit de decenţă si mai arogant :mrgreen:

    Individul are, din nefericire susţinători ca si uslinosu severus porcus care se lăuda ieri cu asta: susţinători de aceeasi teapă

    Apreciază

  • 52. Fini  |  23 martie 2011 la 21:19

    M-am bucurat prind următorul clip:

    Apreciază

  • 53. Fini  |  23 martie 2011 la 21:20

    erată: privind 😥

    Apreciază

  • 54. Fini  |  23 martie 2011 la 21:27

    Clemy, Nora,

    desigur că nu ne miră şi ştim că este porc, dar sfidează intituţia şi ne arată că nu-i pasă. Numai că nu ne zice tuturor că face ce vor muşchii lui în ţara asta.
    Nemernicul din PE sfidează o lume întreagă.
    Ăştia sunt „aleşii” noştri!

    Apreciază

  • 55. noradamian  |  23 martie 2011 la 21:33

    Fini, 52, formidabil tipul!…

    Apreciază

  • 56. Fini  |  23 martie 2011 la 21:38

    Nora,

    poate îi surânde norocul în Norvegia. Moldoveanul din Botoşani este absolvent al Conservatorului din Iaşi.

    Apreciază

  • 57. skorpion  |  23 martie 2011 la 21:45

    O să îţi punem o placă, mai întâi pe România Curată, pe urmă pe gazon la intrarea în PE, pe care va scrie: Adrian Severin, inventatorul realkorupţiei, campion al rezistenţei contra onoarei şi bunului simţ, doi ani de când a fost dat afară şi e tot aici. La sfârşit ai să ai un monument, poate o vacă din aia albastră a lui Botello, că atâta nesimţire merită consacrată.

    http://m.romanialibera.ro/opinii/comentarii/multumesc-adrian-severin-220349.html

    Apreciază

  • 58. noradamian  |  23 martie 2011 la 21:54

    Fini, da, cred că i s-au deschis portile acolo! Merită 🙂

    skorpion, corect :)! Prin acest campion al superkorupţiei se vede cât de oribilă e maladia, si de asta chiar era nevoie

    Apreciază

  • 59. Fini  |  23 martie 2011 la 22:00

    Louisiana Red 23 martie 1936

    Apreciază

  • 60. Fini  |  23 martie 2011 la 22:01

    Apreciază

  • 61. Fini  |  23 martie 2011 la 22:02

    Apreciază

  • 62. noradamian  |  23 martie 2011 la 22:03

    Fini, original si plăcut 🙂

    Apreciază

  • 63. Fini  |  23 martie 2011 la 22:04

    Apreciază

  • 64. noradamian  |  23 martie 2011 la 22:10

    Fini, 63, să-i tot asculţi 😀

    Apreciază

  • 65. skorpion  |  23 martie 2011 la 22:22

    fini,
    #52

    multumesc,

    mi-a placut Bogdan,
    mi-a placut publicul norvegian,
    mi-a placut juriul onest si corect…..

    bietul Bogdan….spune ca are un singur prieten si acela este boss-ul lui care l-a trimis la concurs…

    si in Ro este un ilustru necunoscut..
    asta-i viata in RO!

    jigodiile ajung sus!
    exceptiile doar confirma regula

    Apreciază

  • 66. Fini  |  23 martie 2011 la 22:25

    Nora,

    fiind un potpuriu pare că impresiile se frâng dar la sfârşit te gândeşti „să-i tot asculţi”. 🙂

    Apreciază

  • 67. noradamian  |  23 martie 2011 la 22:30

    Fini, ai impresia că toti de acolo se distrează improvizând 🙂

    Apreciază

  • 68. Fini  |  23 martie 2011 la 22:33

    Skorpi,
    65

    băiatul este foarte bun şi ştie ce vrea. M-a impresionat modestia lui. Dacă are cu adevărat un prieten înseamnă că e bogat. Văd că norvegienii îl primesc cu braţele deschise.
    Mi-au plăcut membrii juriului: atenţi, calzi expansivi chiar.

    Apreciază

  • 69. noradamian  |  23 martie 2011 la 22:33

    Skorpion, abia după ce câstigă onoruri si prestigiu-n alte părti aflăm că e vorba de români de ai nostri pe aici nestiuţi, necunoscuti 😉

    Apreciază

  • 70. skorpion  |  23 martie 2011 la 22:34

    fini,ai spus cum am gindit si eu…

    nora, trist……

    Apreciază

  • 71. Fini  |  23 martie 2011 la 22:36

    Nora,
    67

    toţi de acolo trăiesc până în ultima lor fibră muzica şi reuşesc să-şi transmită emoţiile.

    Apreciază

  • 72. noradamian  |  23 martie 2011 la 22:38

    Fini, nu degeaba bluesul dinainte(59) se cheamă ” lasă-mă să fiu electricianul tău” 😆

    Apreciază

  • 73. Fini  |  23 martie 2011 la 22:42

    Nora, Skorpi,

    cei cu studii muzicale au plecate în toate vânturile mapamodului. Toate marile orchestre simfonice din lume au instrumentişti români.
    Pentru că Bogdan este într-o ţară scandinavă mi-am amintit că în Finlanda activează muzicieni de jazz de primă mână la nivel internaţional

    Apreciază

  • 74. noradamian  |  23 martie 2011 la 22:45

    Fini, si muzicienii, si altii 😉

    Apreciază

  • 75. Fini  |  23 martie 2011 la 22:46

    Nora,

    în 59 este de-a dreptul electrizant şi ce face cu chitara aia nu-i normal. 🙄 E puternic, se impune.

    Apreciază

  • 76. Fini  |  23 martie 2011 la 22:48

    Nora,
    74

    tragem un oftat din suflet?

    Apreciază

  • 77. skorpion  |  23 martie 2011 la 22:49

    🙄

    Apreciază

  • 78. noradamian  |  23 martie 2011 la 22:51

    Fini, păi ce altceva? 😉

    Apreciază

  • 79. Fini  |  23 martie 2011 la 22:55

    Dar un somn nu tragem?!

    Apreciază

  • 80. Fini  |  23 martie 2011 la 22:55

    Vise frumoase, tuturor. 🙂

    Apreciază

  • 81. noradamian  |  23 martie 2011 la 22:57

    Fini, coincidenţă:

    chiar acum voiam să vă spun „Somn Usor”
    🙂
    si
    Noapte bună tuturor 🙂

    Apreciază

  • 82. skorpion  |  23 martie 2011 la 23:19

    noapte buna, devotchki, girls, fetelor

    🙂

    Apreciază

  • 83. Creanga  |  24 martie 2011 la 04:58

    Neatza,
    Vad ca ati golit sticlele de hasdoio, iar bidoanele sunt la cos.
    Sa aveti o zi joyioasa!

    Apreciază

  • 84. snapshot  |  24 martie 2011 la 07:50

    „uslinosi” … o sa preiau termenul si o sa-l dau mai departe sa faca cariera (cacofonie binemeritata!).

    Apreciază

  • 85. Un tanar de stanga  |  24 martie 2011 la 07:51

    Neata
    Apropos de cintecul de noapte buna. Nu stiu altul mai frumos decit
    Goodnight Irene, goodnight Irene
    I’ll see you in my dreams
    Stiti altul doamnelor ? dlor ?

    Apreciază

  • 86. snapshot  |  24 martie 2011 la 07:51

    Apreciază

  • 87. Un tanar de stanga  |  24 martie 2011 la 08:04

    Fur Elise nu e cintec de noapte buna. – Lonely lover symphony – transpunerea lui Giorgio Moroder.
    E cel mult motiv sa ii mai toarne doamnei un strop de coniac in pahar. 🙂

    Apreciază

  • 88. snapshot  |  24 martie 2011 la 08:25

    asa e tinere ! uite, ca sa nu te superi, povestea unui interviu :
    http://sorinamatei.blogspot.com/2011/03/adevarul.html

    Apreciază

  • 89. snapshot  |  24 martie 2011 la 08:26

    Buna dimineata !

    Apreciază

  • 90. snapshot  |  24 martie 2011 la 09:50

    daca mai era vreo indoiala :
    http://www.socialistgroup.eu/gpes/public/detail.htm?id=135534&section=NER&category=NEWS

    Apreciază

  • 91. Un tanar de stanga  |  24 martie 2011 la 11:01

    mersi snapshot-ule 🙂

    Apreciază

  • 92. noradamian  |  24 martie 2011 la 11:05

    Prieteni, salut 🙂

    Creangă, enjoy 🙂

    Apreciază

  • 93. noradamian  |  24 martie 2011 la 11:07

    Tds, Good NightIrene, inspirat cântec. Unicat. Multzam în numele doamnelor si domnilor grădinari. Si al meu ( mai ales că mă cheamă si Irina 🙂

    Apreciază

  • 94. noradamian  |  24 martie 2011 la 11:08

    Snapshot, 86, cu sau fără coniac, face ziua mai frumoasă. Multzam 🙂 Şi pentru linkuri
    Da, uslinosul a reusit să stârnească o sila uriasă, acolo si aici.
    Dincolo de mizeria de care s-a făcut vinovat, atitudinea lui e jalnică

    Apreciază

  • 95. noradamian  |  24 martie 2011 la 11:25

    Snapshot 88, semnificativ gest şi lămuritor interviu! E drept că poţi rămâne onest si vertical si intr-un mediu împuţit ca acela de acolo, dar nu în orice condiţii. Bravo Sorinei Matei!

    Apreciază

  • 96. Un tanar de stanga  |  24 martie 2011 la 11:44

    Pai… Nora…. stii tu o piesa de noapte buna sau mai buna ?

    Apreciază

  • 97. noradamian  |  24 martie 2011 la 12:56

    TDS, hotărât, a ajuns prima-n top! Să vedem dacă va fi întrecută 🙂

    Apreciază

  • 98. noradamian  |  24 martie 2011 la 12:56

    Postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.628 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.454 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.628 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: