Mioritical correctness

2 iulie 2011 at 12:04 36 comentarii

Integrată în marşul democratizării globale, corectitudinea politică nu-i decât uniforma unui anume cadru de referinţă care poate deveni oricând altceva în cazul schimbării culorilor istoriei. O chestiune relativă, deci, care ţine de menţinerea unei discipline recomandate şi/sau impuse de mentorii construcţiei de imperii moderne. De înţeles până la un punct, având în vedere fie şi numai cât de diferit poate fi privit acelaşi trecut de diferite persoane şi curente politice. Dacă filtrarea politicii unui stat prin cadrul valorilor fundamentale ţine de o societate ideală, a proiecta viitorul unei ţări într-un sens dedicat binelui său nu-i deloc imposibil. Dar e foarte greu când între preocuparea pentru apartenenţa la o viziune unificatoare privind un proiect întemeietor şi subiectul defectelor preşedintelui, ultimul devine dominant şi acoperitor. Fără nici o dilemă. În perpetua ofensivă a partizanilor trecutului contra unui viitor sănătos, infamanta etichetă de băsescist produce efecte; plăcut câştigătoare pentru sponsori, plăcut eliberatoare pentru sponsorizaţi, socotind că astfel de momente de antipatii comune ca şi de simpatii interesate îi aduc la aceelaşi numitor. O stare preexistentă întrezărită de fapt, care aştepta doar un prilej, ceva, o strachină spartă cu zgomot prezidenţial, pentru a fi declarată răspicat; şi pentru care nici n-are rost să invocăm, a câta oară, mentalitatea în care am evoluat ca popor. Dar, totuşi, de ce atenţia merge exclusiv spre proiectant în loc de a analiza lucrarea acestuia? De ce există atâta nepăsare în susţinerea unei viziuni de perspectivă a ţării, a unui proiect îndrăzneţ, indispensabil, de construcţie statală? Să mai fi fost şi un altul în stare să ne elibereze de sub dictatura unei constituţii făcută în beneficiul unei clici, special pentru a le apăra hoţiile? L-a ascuns cineva de noi şi încă n-am aflat? De ce cad atât de mulţi şi atât de prosteşte în capcana substituirii aprecierii unor demersuri vitale, fără exagerare, cu sentimentele negative pentru cel care le semnează? Până la a răspunde la-ntrebare ar fi necesar de observat că singura realitate în care s-a nimerit să trăim, în singura ţară pe care o avem, e cea a celor care şi-au proiectat şi constituit, legal, în spaţiul şi timpul ei, un univers al minciunii şi al jafului. fapt cunoscut şi recunoscut. Ciudat, deci, că, mai departe de condamnarea declarativă a comunismului, lumea intelighenţiei mioritice, în marea ei parte, nu pare a vedea în proiectul de refacere constituţională a statului drumul concret pentru eliberarea de reziduurile comuniste care compromit viitorul ţării. Reuşita unui proiect depinde de susţinerea celor cărora le este destinat. Dar cine sunt aceştia? Sau, mai simplu, cine nu sunt aceştia? Cumpăraţii en-gros şi la bucată după mercurialul corupţiei? Reformiştii nereformaţi ai justiţiei? Sau, poate acei inşi pentru care viitorul naţiei se rezumă doar la loja lor existenţială cu huzur inclus?

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , .

Buba Ouzo-ul raţiunii

36 comentarii Add your own

  • 1. dictaturajustitiei  |  2 iulie 2011 la 12:30

    Bună !
    Dragă Nora, te admir pentru tenacitatea cu care îți susții ideile.

    Mie însă, mii-e tare teamă că pe foarte mulți îi interesează doar să aibă strachina plină și puțin le pasă de reforme indiferent cine sunt și ce nume poartă cei care le inițiază. Cred că am putea să știm și numărul lor exact dacă am cunoaște câți anume trăiesc din ajutoare sociale de orice formă.

    Apoi, sunt mulți care speră că prin oportunismul lor vor prinde un post călduț când vor veni USL-iștii la putere. Aceștia îmi provoacă cea mai mare greață, dat fiind faptul că sunt conțtienți de mizeria lor umană.

    Pe alții îi bănuiesc că de fapt sunt ”cârtițe ” reactivațe în aceste zile grele pentru ei.

    Cei cu mare bun simț ,chiar dacă nu sunt fundamental băsiști acceptă că este necesară reforma statului cu toate costurile aferente. Despre politicienii propriu zis astăzi mi-e lehamite să mai afirm ceva.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  2 iulie 2011 la 13:00

    Ziua bună şi weekendul asemenea, prieteni 🙂
    Dj, ca si tine, mă gândesc cât de nesigur e destinul nostru de ţară cu asemenea „constiinţe”

    Băsescismul a fost lansat ca armă de descurajat pe cei care susţin proiectele necesare iniţiate de Cotroceni si împiedicate tenace de teribil de mulţi oameni de bine, inclusiv de „amici” din pedele. 😉

    Apreciază

  • 3. dictaturajustitiei  |  2 iulie 2011 la 13:05

    Ai observat că se spune ”A, ești băsescian ” ca o jignire, ca și cum ar spune ” Vai, ce-i de capul tău! ” ?

    De fapt, Ludovic Orban a fost direct , obraznic chiar, și a afirmat că doar bețivii, urâtele , țiganii și proștii îl susțin pe președintele Băsescu.

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  2 iulie 2011 la 13:09

    Dj, da, si chestia asta „a lucrat” până la urmă si în mintea unor elite intelectuale, cu spiritul subrezit de scopuri mărunte si vanităţi irepresibile.

    Apreciază

  • 5. Un tanar de stanga  |  2 iulie 2011 la 14:04

    Ne dam seama de virtutile unui om mare atunci cind nu mai este sau este la o distanta destul de mare pentru a avea perspectiva.

    Dau mai jos un comentariu al unui anonim din Basarabia, pe un site de acolo. Citindu-l aseara mi-am dat seama
    1) cite lucruri mari a facut pentru Basarabila , Traian Basescu din care multe abia acum am aflat.
    2) Cei asupra carora masurile au avut impact il inteleg ca pe un mare roman si ii sunt recunoscatori pina la moarte
    3) Relatia cu R Moldova este doar una cin cele sa zicem 10-15 categorii de lucruri mari facute si in curs de infaptuirere de catre TB

    Preşedintele Traian Băsescu: *A LUPTAT 6 ani cu CIORONIN să deschidă cele două noi consulate la Bălţi şi Cahul ! ACUM,în 2011 A REUŞIT să deschidă şi Consulatul din Ungheni. *A promis SCHIMBAREA legii CETAŢENIEI,A SCHIMBAT-O! *A promis PERMISE DE MIC TRAFIC,le-a ÎNFIINŢAT! *A rezista PRESIUNILOR URIAŞE RUSEŞTI(vezi războiul gazelor,South Stream,santajul cu “secuimea”) şi NU A ABANDONAT Basarabia! *A promis 100.000.000 de EURO Basarabiei,CU TOATĂ CRIZA din Ţara Mama,le-a oferit. *A iniţiat INTERCONECTAREA reţelelor de GAZE şi CURENT ELECTRIC peste Prut SCĂPÂND Basarabia de ŞANTAJUL ORDINAR RUSESC cu gaze şi curent. *A CONDAMNAT de la TRIBUNA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI Pactul Ribentrop-Molotov. *A cerut RETRAGEREA ARMATEI RUSE DE OCUPAŢIE din Basarabia. *A introdus în Strategia de Apărare a României PERICOLUL prezenţei ARMATEI RUSE DE OCUPAŢIE şi şi-a rezervat DREPTUL DE A INTERVENI INCLUSIV MILITAR în caz că Basarabia CERE AJUTORUL. *A înfiinţat în Ţara Mama 5(CINCI!)noi centre unde SE POT DEPUNE ACTELE pentru REDOBÂNDIREA CETAŢENIEI ROMÂNEŞTI. *A dispus DUBLAREA numarului de BURSE STUDENŢEŞTI pentru basarabeni. *A obtinut MĂRIREA BURSEI pentru STUDENŢII ROMÂNI basarabeni *A avut grijă ca MII DE COPIII ROMÂNI basarabeni să se bucure de TABERELE din Ţara Mamă(litoral,deltă,munţi) *A sprijinit LICEELE ROMÂNEŞTI din Transnistria *A trimis în Basarabia zeci de jandarmi şi pompieri cu toate echipamentele necesare şi astfel au fost salvaţi sute de ROMÂNI basarabeni *A oferit Basarabiei ajutorul Ţării Mamă ROMĂNIA- 500 de TIR-uri cu materiale de construcţie pentru a reface până în iarnă 1000 de case distruse sau avariate *Astfel ZECI DE TIR-uri cu SUTE DE TONE de saci de grâu,faină,zahăr şi ulei de gătit au ajuns la Obileni la sărmanii ROMÂNI basarabeni CARE AU PIERDUT TOTUL în urma catastrofei inundaţiilor! Şi a facut asta în condiţiile în care,pe fondul inundaţiilor catastrofale care sufocau şi România, era „tocat” zilnic de COLOANA a-5-a RUSĂ de manipulare în masă de peste Prut-Antena3-RealitateaTV *Ţ ara Mamă plăteşte CEL MAI MARE PREŢ DIN LUME pentru gazele ruseşti(peste 500 de dolari mia de metri cubi faţă de 150 cât plăteşte Basarabia acum).Este UN PREŢ POLITIC pentru că Preşedintele Băsescu NU VA ABANDONA NICIODATĂ Basarabia în ghearele Călăilor OCUPANŢI RUŞI!!! *NU A CEDAT şantajului RUSESC exercitat prin SLUGILE Franţa şi Germania şi a preferat ca Ţara Mamă SĂ NU INTRE ÎN SCHENGEN decât să ne abandoneze pe NOI,ROMÂNII basarabeni!

    Acum înţelege oricine de ce Ocupanţii Ruşi îl consideră DUŞMANUL LOR DE MOARTE pe Preşedintele Băsescu: Iată de ce sunt pline forumurile de propagandişti ai urii ruseşti anti-româneşti! Ei ştiu că Presedintele TUTUROR românilor va rămâne în istorie ca Băsescu din Basarabi RE-ÎNTREGITORUL!

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  2 iulie 2011 la 14:43

    Tds, da, ideea merge bine cu bancul acela în care se vorbeşte despre virtuţile „româncelor care pun niste parastase…” 🙂

    Pe de altă parte detaşarea nu-nseamnă a trece cu vederea unele derapaje de la rigorile diplomatice şi adevărul istoric,care fac rău chiar reusitei proiectului unicat de importanţă covârşitoare pentru viitorul ţării. Dar cu atât mai mult e nevoie de evidenţiat vederea incredibil de îngustă a unora care se vor „guru” ai naţiunii în timp ce găsesc, inflamaţi, jalnice pretexte pentru a abandona chestiuni vitale pentru naţie în schimbul „gloriei” lor mărunte 😦

    Subscriu comentariului anonimului din Basarabia. E bine că l-ai făcut cunoscut.

    Apreciază

  • 7. Un tanar de stanga  |  2 iulie 2011 la 16:23

    6Da Nora , e simptomatic , cind continui cu ….. nu inseamna a trece cu vederea unele derapaje …..si ca murdareste mocheta din hol ….. 🙂 🙂 Iar romancele care te omoara cu zile si te incoliveaza 🙂 … ce sa mai zic

    Eu cred ca noi suntem incapabili sa vedem maretia.
    Pomelnicul lucrurilor pe care le-a facut pentru Basarabia – pe care nu le-a facut nici un roman in ultimii 300 de ani, ar ajunge pentru un om sa fie cinstit de tara lui, sa i se faca o statuie iar un bulevard sa fie numit dupa numele lui

    El a facut in schimb mult mai multe si nenorocitul mai vrea sa continue proiectele si sa le termine intr 1-2 ani
    Condamnarea comunismului, reforma educatiei, a muncii , a codurilor in justitie sunt tot atitea motive pentru inca o statuie 🙂

    Eu indraznesc sa cred ca noi – nici tu Nora nici eu TDS nu il meritam pe omul asta , si am facut prea putin ca sa il meritam.

    Ne vom da seama poate peste 10-20 ani cind, poate vom avea perspectiva de care nu suntem capabili in momentul asta.

    Altminteri ar trebui sa tot vorbim de sifiliticul de Eminescu a carui iubita Veronica -casatorita cu un mosh – il insela cu amicul sau Caragiale.

    .

    Apreciază

  • 8. Sare'n Ochi  |  2 iulie 2011 la 17:07

    Benjamin Franklin, intre doua electrocutari cu zmeul :), avea timp sa fie extrem de taios. Zicea el: Democratia nu inseamna ca doi lupi si un miel voteaza ce anume sa manance la cina.
    Apoi, citeam pe un mail mai demult: corectitudinea politica este acea demonstratie a faptului ca este posibil sa apuci un cacat (scuzati!) de partea lui curata.
    Astea doua de mai sus, plus faptul ca avem cea mai activa coloana a 5-a sovietica din lume (cu exceptia SUA). si, bine a observat basarabeanul (e o istorie veche asta): Tinutul secuiesc (fosta Regiune Autonoma Maghiara) infiintat special de catre Stalin si reactiva de Putin (Medveev) cu ocazia „regionalizarii” special pentru a ne da peste bot ca vrem scut anti-racheta.

    Apreciază

  • 9. Un tanar de stanga  |  2 iulie 2011 la 17:23

    Citat dintro scrisorica primita de la finante:

    ….”Suntem nevoiti sa va returnam declaratia fiscala cu rugamintea sa o revedeti si sa faceti corecturile necesare, deoarece nu putem accepta raspunsul dvs. de la rubrica PERSOANE AFLATE IN INTRETINERE unde ati trecut Guvernul, Parlamentul, functionarii administratiei locale, judetene si de stat precum si cateva milioane de tigani”.

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  2 iulie 2011 la 17:35

    Tds, cu referire la importanţa pentru viitorul ţării a nefăcutelor şi stricatelor pe care s-a-nhămat să le facă si să le repare, categoric, DA! Cu atât mai mult cu cât toate astea se desfăşoară cumplit de greu, sub semnul boicotului la care au aderat destui conaţionali, indiferent de dozajul de creier pe cap de locuitor si de intelectual.
    Mai important decât a anticipa cum va rămâne în istorie preşedintele cu bunele şi scăderile sale, important e proiectul său şi pentru asta trebuie susţinut 🙂

    Nu văd de ce trebuia introdus Eminescu şi problemele sale existenţiale aici, nu ştiu, poate pentru a ne ajuta să observăm că e vorba de aprecieri exact de genul cărora în care e tocat si Băsescu! Si dacă tot l-ai adus în topic, folosesc momentul pentru a spune că măreţia, perenitatea operelor eminesciene nu poate fi umbrită de păreri indigeste. O să profit, totuşi, de reflecţia ta 🙂 ca să amintesc că românismul basarabenilor are ca principală rădăcină naţională, mai viguroasă decât la noi, tocmai iubirea de Eminescu.

    Că veni vorba, titlul postării trimite, de fapt, nu la controversata baladă (literar, o capodoperă, dar asta e o altă discuţie) ci la mioritism în accepţiunea sa vulgarizată, ca atitudine civică pasivă, contraproductivă, de nedorit.

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  2 iulie 2011 la 17:43

    Sare-n ochi 🙂 În „Vulpile-n vie” romanul lui Feuchtwanger, B.F e citat şi cu alte observaţii din aceeasi serie (cu trimitere la digestia sonoră a congresmanilor) pragmatice, demne de geniul său atent la lucrurile practice care pot aduce progresul într-o societate…

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  2 iulie 2011 la 17:43

    Tds, 9, bună, bună 😆 😆

    Apreciază

  • 13. Un tanar de stanga  |  2 iulie 2011 la 20:44

    Azi la Montreux: Derek Trucks & Susan Tedeschi / B.B. King / Wu Lyf / Igor Blaska / Ladell McLin plus workshopuri cit cuprinde 🙂

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  2 iulie 2011 la 21:08

    Tds, multzam! Sper să şi ascultăm câte ceva 🙂

    Apreciază

  • 15. oldhashu  |  2 iulie 2011 la 21:22

    Sara bună, dragilor!

    Până când bagă TDS jazu’, bătrânu’ vă dă ceva de pe vremea studenției lui.
    Când începea să curgă banda, ne topeam imbrățisăți perechi-perechi de trestii simțitoare, uitând de toate grijile și nimicurile cotidiene…

    «Ei, tinerețe, unde ești să te mai risipesc odată !»

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  2 iulie 2011 la 23:18

    OldH, salut, minunat blues, veşnic tânăr 🙂

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  2 iulie 2011 la 23:22

    Ipoteze interesante:
    http://www.kiseleff.ro/2011/07/01/candidatul/

    Noapte bună 🙂

    Apreciază

  • 18. Fini  |  3 iulie 2011 la 06:56

    NEAŢA ! 🙂

    Apreciază

  • 20. theo  |  3 iulie 2011 la 09:09

    f. bunä postare are emanuiel ciocu, la kiseleff.

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  3 iulie 2011 la 11:31

    Ziua bună 🙂
    Fini, mi-era dor de o cafea bună, danke!
    Un tânăr scolit la nivelul respectiv acolo, aici ar trebui să coboare stacheta asteptărilor sale pentru un job, să se-nhame la o muncă de uzură, eventual să devină un soi de pionier în domeniu, unde merge asta. In domeniul tânărului timisorean, chiar nu văd cum 😉

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  3 iulie 2011 la 11:34

    Theo, da, pare cam speculativă, dar pune cap la cap, logic, observaţii despre date reale 🙄

    Apreciază

  • 23. noradamian  |  3 iulie 2011 la 11:36

    Tds, bună piesă, thanks 🙂

    Nu cred, totusi, că tânărul timisorean va îngrosa rândurile somerilor. Acolo, nu aici

    Apreciază

  • 24. Un tanar de stanga  |  3 iulie 2011 la 11:55

    Nora,

    iar ne pacalesc astia cu betia de cuvinte 🙂
    Bine zis „stacheta asteptarilor” Romanul se asteapta la mult mai mult si nu intelege ca trebuie sa porneasca de jos.

    Tinarul se lauda cu liceul si cu faptul ca a absolvit facultatea de 4 ani in mai 2011 adica acum nici doua luni. Cu aceste studii in America poti incepe ca supraveghetor la Starbucks. sau preiei garajul tatalui.

    60% din colegii lui, care vor mai mult merg mai departe inca 2 ani pentru un MBA iar 20% care stiu ca usile nu se pot deschide decit cu PhD merg in continuare pentru un doctorat.
    Tinarul in schimb fuge in tara si asteapta un job inalt. Se mira ca nu il primeste si scrie la ziar.
    Oricite povesti ar spune , diploma fotografiata spune totul

    Solutia lui- singura- este sa se intoarca la scoala daca oportunitatile de mai sus nu ii convin. Doar looserii se opresc.

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  3 iulie 2011 la 12:22

    Tds, te cred, mai ales că, dacă nu gresesc te-ai şcolit si tu exact prin părţile alea.

    Ar fi interesant să aflăm şi cum va evolua de aici înainte.
    Să-i dorim succes! 🙂

    Apreciază

  • 26. Fini  |  3 iulie 2011 la 18:22

    Bună ziua ! 🙂

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  3 iulie 2011 la 18:37

    Seara bună 🙂

    Apreciază

  • 28. Fini  |  3 iulie 2011 la 18:43

    Theo salut ! 🙂

    Abia acum reuşesc să-ţi răspund pe fugă la „finii,
    stitzi voi ceva, despre fratzii CICEU? cä asta e numele adevärat,.
    tatäl era eugen ciceu- pianistul, mama frantzuzoicä- balerinä
    cel mic adrian ciceu era baterist.”

    Eugen Ciceu este cel de-al doilea fiu al preotului Teodor Ciceu şi al Liviei, cântăreaţă în corul operei din Cluj ( a fost unguroaică). Adrian Ciceu este fratele cel mare – percuţionist.
    Eugen Cicero (Ciceu) a murit în decembrie 1997.
    Eugen Cicero a avut doi copii:
    – Roger, din prima căsătorie (a reprezentat Germania la finala Eurovizion din 2007);
    – Cristina din cea de-a doua căsătorie.

    Apreciază

  • 29. Fini  |  3 iulie 2011 la 18:52

    UTS,
    @ 25

    ai dreptate.
    Am citit articolul şi am reacţionat emoţional aducând link-ul în Grădină.
    Nu am reuşit de alaltăieri să mai accesez link-urile spre Festivalul de la Montreux din lipsă de timp. Cred că voi reuşi în seara asta.

    Apreciază

  • 30. theo  |  3 iulie 2011 la 21:09

    multumesc fini!

    Apreciază

  • 31. snapshot  |  4 iulie 2011 la 08:39

    in lupta de la cotul Maturitatii au fost numeroase victime. Ponta ar trebui sa ceara un doliu national !

    Apreciază

  • 32. theo  |  4 iulie 2011 la 09:21

    PONTA ; IL VREA JOS PE FUNERIU; CÄ REGIMUL LOR PSD; A CRESCUT NISTE DOBITOCI; SPÄGARI SI HOTZI

    Apreciază

  • 33. theo  |  4 iulie 2011 la 12:34

    ponta; este un morman de mizerie, face in fiecare zii 2-3 declaratzii, aruncand insulte.

    acum acuzä iar pe funeriu, se indoieste de pregätirea lui bäsescu ,boc si funeriu.

    in primul rand, cu bäsescu el nu are voie sä se compare, este cäpitan, cu toate gradele si a practicat meseria, boc este un om pregätit si funeriu, este o capacitate.

    handicapul lui ponta, este vederea prin ochielari kgb,

    capacitätzi sunt repetentul crin, securistul voiculescu, cu un dr. cumpärat, abranburica, marga comunistul ?

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  4 iulie 2011 la 14:40

    Ziua bună, prieteni 🙂

    Snapshot, ce să-i faci, nici de data asta ponta n-a pierdut prilejul de a-şi demonstra maturitatea 😆

    Theo, de acord cu tine 🙂

    Sare’n ochi, multzam 🙂

    Apreciază

  • 36. noradamian  |  4 iulie 2011 la 14:40

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.628 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.454 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.628 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: