Criză peste criză. Pleaşcă peste pleaşcă? (2)

11 august 2011 at 14:50 26 comentarii

Nădejdile puse-n efectul demolator al crizei asupra inamicului de la Cotroceni, n-au fost chiar fanteziste, dovadă că viitorii uselişti aveau de prin primăvara anului 2009 o oarecare (pre)viziune asupra necazurilor ce va să vină din interior şi din exterior… Încă în bani şi glorie, Sorin Ovidiu Vântu dădea atunci interviuri în presă oferind gratis, sfaturi de cum poate fi pus pe picioare statul român năpădit de devalizatori. Distinsul domn atât de adulat de personalităţi culturale, susţinut de respectabile VIP-uri intelectuale precum Hurezeanu, Stelian Tănase, providenţial promotor al curentului neojunimist, cum îl socotea poetul Dinescu, nu pregeta să-şi afişeze curajul de boss al tenebrelor tranziţiei care face legea în şi peste instituţiile statului. Pe Băsescu nu-l poate dărâma nimeni decât o criză foarte puternică, declarase dl. Vîntu admirativ-ameninţător, luând în râs sfaturile cât se poate de actuale şi acum, ale lui Einstein, privind oportunităţile unei crize pentru oamenii de acţiune, pentru cei competenţi şi creativi. Nici un guvern condus de Einstein cu încă douăzeci de Einsteini mititei nu l-ar salva, declarase tranşant omul de aleasă cultură, reputat cunoscător al relativităţii gloriei lumii ca şi al precarităţii managementului guvernamental într-un stat atât de debil, căpuşat, pe ici pe colo, prin părţile esenţiale, de oameni de ai lui. Oricum, geniile lumii nu prea ajung la guvernare, asta ştiau şi mânuitorii de iluzii financiare, în vremea crahului de pe Wall Street din 1929, nu numai tata FNI-ului. Cu atât mai puţin acum când locul e ocupat de inventatorii cinici ai maşinăriilor bancare pentru îngroparea statelor în datorii.

va urma…

Entry filed under: 7301634. Tags: , , .

Criză după criză. Pleaşcă după pleaşcă? RIO, Nao existe otro igual.

26 comentarii Add your own

  • 1. skorpion  |  11 august 2011 la 16:11

    bonjurici, all,
    salve, Nora

    iti aduci aminte cu cita autosuficienta, cinism si aroganta si cu pipa in coltul gurii si lasat tare pe spate in canapea spunea cel care nu a crezut ca vreodata il va ajunge blestemul dreptatii:

    Aparati-va statul, domnilor????

    iata ca statul a tinut cont de sfatul lui si sper ca facerea dreptatii si in privinta marilor imbogatiti in mod ilegal va intra din ce in ce mai mult in linie dreapta…

    sa simta pe pielicica lor proprie ca statul se apara!

    🙂

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  11 august 2011 la 16:15

    Ziua bună 🙂

    Skorpion 🙂 da, de la momentul respectiv am plecat, e interesant de văzut cum s-au schimbat lucrurile în doi ani 🙄

    Apreciază

  • 3. skorpion  |  11 august 2011 la 16:21

    da, nora, as zice si eu ca s-au mai schimbat lucrurile, desi mai exista enorm de multe pete vechi, dar si noi (muschetarii de la CSM, de exemplu)….

    dar sa fim 8-imisti in plina criza

    si

    daca s-ar valorifica mai mult si mai bine fondurile europene, atunci am mai urca o treapta minuscula in economie….

    revin mai tirziu!

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  11 august 2011 la 16:25

    Relaxat, sigur pe el, cu pipa-n colţul gurii, personaj antologic, Nuşinică, distribuit de ăl cu coarne într-o comedie neagră în care joacă tot felul de ciudăţei 😆

    Da, Skorpion, om vedea ce va aduce stagiunea de toamnă că acuşi începe 🙄

    Apreciază

  • 5. skorpion  |  12 august 2011 la 01:30

    te apuca sila citind articolul de mai jos…
    si fotografiile sint grozave, ii arata in ticalosia lor abjecta

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/pensionarii-bogati-si-celebri-care-au-dat-statul-in-judecata-941476.html

    Apreciază

  • 6. skorpion  |  12 august 2011 la 01:32

    si cind ma gindesc ca o fosta colega a iesit la pensie la 60 de ani cu ….o pensie de 430 lei/luna.

    alta a iesit in vara asta dupa 38 ani + 4 luni……pensie: 365 lei/luna pentru ca ii lipseau 10 zile…

    Apreciază

  • 7. skorpion  |  12 august 2011 la 01:32

    cam liniste in gradina…

    mai stii ceva, nora, de gradinaritele noastre???

    dar de mister B mai stii ceva?

    noapte buna!

    Apreciază

  • 8. Nea  |  12 august 2011 la 09:04

    Buna ziua tuturor,

    Nu te superi pe o căpuşă că suge sângele şi infectează organismul gazdă. Aşa e ea programată genetic.

    Aberaţia apare când felcerul pe care îl plăteşti să-ţi cureţe animalul îţi explică doct ce intelectual fin e căpuşa aia (Dinescu), ce nociv e antidotul (Florin Iaru făcea asta isterizat în iarna 2009, spunând ce câh e Băsescu, votaţi Geoană) sau ce anticonstituţional e să smulgi căpuşa (judecătorii şi procurorii care l-au cocoloşit în ani pe Vântu).

    Apoi, curva de Iaru (scuze, curvelor, nu vreau să vă jignesc, e doar o figură de stil) ţopăia „la mişto” imitându-l pe Geoană, după ce rezultatul alegerilor a fost clar.

    minutul 2 secunda 50
    http://www.catavencu.ro/cine_semanam_cel_mai_bine_cu_geoana-11608.html

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  12 august 2011 la 10:42

    Ziua bună 🙂

    skorpion, 5, nerusinarea si nesimţirea acelora e pe măsura răului pe care l-au făcut toată viaţa şi l-au continuat, mai soft, şi după ’89. Rău răsplătit si acum . Ca si în cazul bietei mioara roman. Ca si in cazul torţionarilor metamorfozaţi în „revoluţionari” . O plagă si o povară pe care o duce nu stiu până când statul populat cu destui alţii din acelasi aluat cu cei cărora le apără „drepturile”…

    Apreciază

  • 10. skorpion  |  12 august 2011 la 10:46

    neata, nora,
    🙂

    iti dai seama citi bani s-ar economisi daca:

    1. s-ar restringe cu 90% plata pomenii falsilor revolutionari?
    2. daca s-ar elimina subventia mai mult decit generoasa data in contul chiriilor personajelor ca mioara roman; si sint mult ca ea.
    3. daca s-ar diminua drastic salariile uriase din regii, romgaz, transgaz, diferite autoritati, eximbank, etc.
    4. etc

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  12 august 2011 la 10:48

    Nea, aberaţiilor astea umane le datorăm minciuna continuă si falsitatea avansată a vietii publice. Datorită lor si unora de acelasi soi, plus a victimelor picate în capcana manipulării, societatea asta încă nu reuseste să se coaguleze. 😉

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  12 august 2011 la 10:52

    skorpion, citeam adineaorI că Sebastian Lăzăroiu apreciază la 2 milioane (!!!! )numărul celor cu fals handicap înscrisi si acum la ajutoare sociale! Cetăţeni cumsecade, de ai nostri! Boli imaginate, diplome cumpărate sau false … Ce guvern, ce societate, ar putea sustine o asemenea mizerabilă povară?

    Apreciază

  • 14. skorpion  |  12 august 2011 la 11:23

    dupa cum vezi Romania poate sustine asa ceva…

    de aceea stam atit de rau cu nivelul minim al pensiilor si al salariilor.

    daca nu ar fi fost acest jaf institutionalizat inca din 1990, poate si bizonii cei mai de jos ar fi mincat (pe meritate) o piine mai alba…

    dar cu orbi conducind masina si alte ilegalitati, asta avem

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  12 august 2011 la 11:24

    Skorpion, si oare cine e cel mai bine plătit de la buget si la ora asta? 🙄

    Apreciază

  • 16. skorpion  |  12 august 2011 la 11:27

    nu stiu, nora, nu stiu,

    cine?

    ca stiu ca presedintele Ro este cel mai prost presedinte din UE.
    vreo 1700 euro fata de presedintele Austriei care are cu vreo 7 ori mai mult..

    deci cine?

    Apreciază

  • 17. skorpion  |  12 august 2011 la 11:39

    apropo de #11,

    am vazut cu ceva timp in urma un cv de 11 pagini atit de stufos ca m-a luat cu ameteala, studii peste studii, masterate, etc… locuri de munca ….oare un asemenea om poate sa NU fie competent la locul lui de munca?

    🙂

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  12 august 2011 la 12:00

    skorpion, după regulile consilierii privind cariera, un cv nu trebuie să aibe decât o pagină. Cu cât e mai stufos, cu atât e aruncat mai iute la cos. Plus că cu fiecare pagină, îi scade credibilitatea… 🙂

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  12 august 2011 la 12:05

    Prea fericitul bugetar e ionuţ costea, fratele mihaelei dragostea mea, cumnatul prostănacului, fiu al revoluţionarei margareta, manager la Eximbank. Salarii astronomice au si subalternii săi. Păi nu pot fi descocoţaţi de acolo cu nici o lege? 🙄

    Apreciază

  • 20. skorpion  |  12 august 2011 la 12:07

    nora,
    din cite stiu eu contractul lui costea, eximbank, expira in anul 2014. nu stiu exact daca este corect anul.

    daca il demit mai repede, statul roman (adica noi) trebuie sa-i plateasca daune de SUTE DE MII de euro (400.000 sau > , parca)

    si

    probabil de aceea nu-i dau papucii

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  12 august 2011 la 12:13

    skorpion, păi ce-i făcut rău si fraudulos, cu contract, evident, să nu poată fi desfăcut, legal? Asta nu pot pricepe nici cum. Până si cu Bechtelul s-a găsit rezolvare, dar cu ionuţ costea, nu se poate??

    Apreciază

  • 22. skorpion  |  12 august 2011 la 12:20

    nora,

    cu magistratii (judecatorii) care in mod evident vor fi de partea lui costea, cumnatul lui geoana, inseamna ca statul va pierde daca costea va fi dat afara din eximbank si va da statul in judecata.

    probabil ca a fost analizata situatia si s-a concluzionat ca mai bine ii dam tona aia de bani lunar decit mii de tone de bani…

    nu stiu…

    si-apoi mai avem infantilii lacomi din csm…

    Apreciază

  • 23. noradamian  |  12 august 2011 la 12:35

    skorpion, unde te uiti prin partea aia, numai lăcomie si hoţie. Modelul cel mai urmat, din nefericire 😉

    Apreciază

  • 25. skorpion  |  12 august 2011 la 12:37

    revin mai tirziu

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  12 august 2011 la 12:38

    Puţină vacanţă, relaxare, o ieşire din lumea asta, din când în când, măcar, e necesară 🙂

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.656 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.454 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.656 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: