„Din dragoste”

29 noiembrie 2011 at 10:52 44 comentarii

Cea mai fierbinte dragoste, odată trădată, se transformă într-o ură cel puţin la fel de arzătoare. Cine ar mai pofti la florile de bostan de Dăbuleni, date acu’doi ani prin aluat pesedist de către iubitorul ponta şi prin zahăr vanilat, de către fidelul crin? Păi să urmărim filmul, cum ar spune Mircea Bradu, legendarul reparator de  inimi rănite, (cu randament 93,93 %) chiar a celor făcute  fărâme.
…La poarta reşedinţei RAAPS din Dăbuleni, soneria nu funcţionează, probabil că s-a tăiat şi curentul odată cu tăierea relaţiilor. Caravana aşteaptă-n drum asaltată de babe, de câteva gâşte şi de nişte puradei care vor să apară-n cadru. Dl. Mircea Bradu măsoară gardul, la nevoie ar putea să-l escaladeze, pentru un scop nobil e permis orice. Dar nu, nu trebuie, poarta se-ntredeschide, d-na Mihaela se bucură, îl recunoaşte cu emoţie (pentru cine să fi venit?) Dl Geoană însă, l-ar da afară! Prea târziu: doctorul inimilor se instalase pe o canapea şi, zâmbind semnificativ,  savura dulceaţa de melon oferită de d-na Margareta. Încercata revoluţionară vrea să profite de ocazie, să le spună telespectatorilor că n-ar fi meritat să se lase rănită la revoluţie din dragoste pentru nişte jeguri care… Ţţţţ, zice dl Mircea Bradu luând pulsul zbuciumat al gazdei, şi-l duce, fără altă invitaţie, drept spre inima străpunsă de săgeată a primitorului autobuz al caravanei. Îi aminteşte, delicat, de clipele politice fericite, dar îşi dă seama că abordase rău problema aşa că mai bine îl pune să privească în ecranul de unde îi zâmbeşte cu voioşie, direct din cuibuşorul partidului, cine altul, decât hitleristul. Dl Geoană are o expresie îngreţoşată dar îl ascultă până la capăt. Nu, nu mai vrea înapoi. Refuză cu tărie buchetul. Are alergie la trandafiri. Nu, nu vrea nici vicepreşedinte adjunct de onoare Pesede. Republica Dăbuleni i-a oferit liniştea sufletească necesară. Iar cu recolta de pepeni de la vară de aici, va putea susţine financiar un partid. Unul iubitor, tandru, de familie. Politicos de felul lui, are câte o vorbă de dulce pentru fiecare tovarăş din soborul trădătorilor.Ultimul de pe listă, dl Iliescu. Adio, se răsuci, ca săgetat, Mircea Bradu. Opri brusc transmisia, abandonă caravana la cimitirul politic şi îşi dădu demisia.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , .

Imperativul adecvării Dezlegare la buldogi

44 comentarii Add your own

  • 1. oldhashu  |  29 noiembrie 2011 la 11:09

    Nora

    😆 😆 😆

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  29 noiembrie 2011 la 11:19

    OldH 😆 😆 😆

    Apreciază

  • 3. skorpion  |  29 noiembrie 2011 la 11:36

    ce de dragoste politruca pe toate planurile

    😛

    se pare ca geoana a ajuns si el un deseu toxic ce trebuie incinerat si ingropat de catre………..iubitii si fostii amanti aka uslinosii
    🙂

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  29 noiembrie 2011 la 11:53

    Salut 🙂

    skorpion, musteşte de dragoste toată clasa politică 🙂 Si, cum zicea zilele trecute drăgăstosul bombo vorbind de strategia necesară pentru suspendarea presedintelui, important e să implice-n amorul lor şi populaţia. Inovatoare idee, să recunoastem 😆

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  29 noiembrie 2011 la 12:00

    skorpion, 5,
    „Astfel, toti presedintii tribunalelor din judetele Romaniei au salarii mai ridicate decat ale premierului. Din toti cei 41 de presedinti, cel mai mare salariu il are Marcel Ioan Rusu, presedintele Tribunalului din Sibiu. Anul trecut, veniturile sale salariale s-au ridicat la 13.916 de lei pe luna! Aproape 10 salarii medii sau 20 de salarii minime pe economie”
    De observat că”stâlpii” societăţii sibiene sunt si de astă dată-n frunte
    ….măcar de şi-ar face treaba, dar absolut toate datele arată invers.
    😉

    Apreciază

  • 7. skorpion  |  29 noiembrie 2011 la 12:02

    populatia – sper – ca nu va pune botul pe acest amor toxic
    🙂

    Apreciază

  • 8. skorpion  |  29 noiembrie 2011 la 12:04

    unii spun ca salariul magistratilor este mai mic ca cel din Occident,
    dar acum sa recunoastem ca si preturile (nu toate) sint mai mici in Ro decit, de exemplu, in Germania sau Franta sau alt stat european.

    si apoi sa comparam salariul magistratilor cu salariul minim pe economie, mediu pe economie…

    cu aceste salarii sa se compare magistratii si nu cum este in Germania…

    dar chiar si daca le-am da de inca 10 ori mai mult, tot nu sint capabili sa faca justitie germana….

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  29 noiembrie 2011 la 12:06

    skorpion, populaţia e mai desteaptă decât ponta&crin si toate vuvuzelele lor. Bietul geoană a jucat, fără vrerea lui acum, un rol interesant în politica preelectorală a acestui an. As zice un rol pozitiv 🙂

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  29 noiembrie 2011 la 12:09

    skorpion, ce pretenţii de etică si echitate civică să ai de la niste „magistraţi” în stare să blocheze justiţia, intrarea-n statul de drept, în Shenghen, doar ca să-şi mărească salariile? Vorbim de ai nostri, nu? 😉

    Apreciază

  • 11. Fini  |  29 noiembrie 2011 la 12:56

    Ziua bună să vă fie! 🙂

    Apreciază

  • 12. Fini  |  29 noiembrie 2011 la 12:59

    Nu-mi vine să zâmbesc. Nu-mi vine nici să lăcrimez. Nişte hahalere!

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  29 noiembrie 2011 la 13:03

    Fini, servus! Asa e, faptul că de hahalerele astea depinde viaţa noastră si viitorul acestei naţii, nu-i vesel. Dar, măcar, facem haz de necaz. Si de nărozi. Uneori îţi vine să crezi, totusi, că si prostia are rostul ei. 🙂

    Apreciază

  • 14. Fini  |  29 noiembrie 2011 la 13:53

    Servus Nora! 🙂

    Cum să nu-ţi fie drag Arghezi?!

    HORĂ DE BĂIEŢI

    Intr-o ţară care-a fost
    Era mare cel mai prost.
    Bi-ba, ba-ba
    Li-ba, la-ba.
    Ţara unde-i bun tutunul
    Avea proşti unul şi unul.
    Bi-bo, bo-bi
    Ri-bo, ro-bi.
    Cine-o leacă-avea de cap
    Şi-1 punea după dulap.
    Hu-hu, bu-hu
    Bu-hu, hu-hu.
    Pentru că omul cel mare
    Se-olegea după picioare.
    I-ha, ba-ha
    Ba-ha. i-ha.
    Umblau solii prin norod
    C-un carâmb şi-un calapod.
    Lu-la, la-lu
    Vi-va, va-Iu.
    Şi cinstirea ţi se da
    După talpă şi pingea.
    Da-du, du-da
    Ga-gu, gu-da.
    Dar deştepţii fiind prea mulţi
    Au rămas pe drept desculţi.
    I-ha, pa-pa
    Pa-pa, i-ha.
    Am o minte, vai de mine.
    Şi mă face de ruşine.
    Cio-ca, bo-ca
    Bo-ca, cio-ca.
    Spune tu, pe cc-i cunoşti
    Dintre proşti pe cei mai proşti?
    Zu-ri, zu-ra Zu-ra, zu-ri.
    După chică sau chelie?
    După unghii sau simbrie?
    Pa-vu, ga-vu La-vu, la-vu.
    Fincă, vezi, mai-marele
    Şi-ascunde picioarele.
    Tra-la, la-la La-la, la-la.

    Apreciază

  • 15. Fini  |  29 noiembrie 2011 la 13:56

    Se spune că într-un pariu există un prost şi un hoţ. Cel care acceptă pariul şi-l pierde e un prost, iar cel care-l câştigă, în cazul că ştie dinaunte rezultatul, e un hoţ.

    Apreciază

  • 16. luminita  |  29 noiembrie 2011 la 18:37

    Nora,
    😆 😆 😆

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  29 noiembrie 2011 la 20:51

    Seara bună, fini, lumi, prieteni 🙂

    Fini, la fix! Pare că Arghezi a scris poezia cu ochii la băieţii destepţi din hora la care asistăm. Cât despre pariu, când unul, când celălalt sunt si prosti si hoţi 😆

    Apreciază

  • 18. skorpion  |  29 noiembrie 2011 la 20:52

    idiot, idiot, idiot, de 1000 de ori idiot

    Victor Ponta: O sa castigam alegerile si o sa-i bagam si in inchisoare pe actualii guvernanti. Macar la asta ma pricep

    politruc de doi bani

    Apreciază

  • 19. Sare'n Ochi  |  29 noiembrie 2011 la 21:01

    🙂 biata Margareta – d-aia a murit ea la revolutie?!

    Apreciază

  • 20. Fini  |  29 noiembrie 2011 la 21:04

    NOAPTEA SFÂNTULUI ANDREI 29/30 noiembrie

    Maine e Sfantul Andrei. .

    Aceasta sarbatoare se suprapune pe una ante-crestina, cea de Santandrei, o divinitate la mare respect pe vremea dacilor, fiind zeul-lup.

    Acesta aparea la sfarsit de noiembrie – in perioada aceasta dacii considerau ca incepea noul an, cand lumea se intorcea pe dos, ordinea cosmica era rasturnata si apareau strigoii vii (cei nascuti cu caita, cu coada) isi parasesc trupurile, iar strigoii morti ies din sicrie, morminte si cimitire, „pocesc si sug sangele celor vii, leaga sau iau puterea barbatilor, strica taurii, fura sporul vitelor, se joaca cu lupii si ursii”

    Noaptea de Sf. Andrei este in traditia populara asociata mai putin cu adevaratul apostol si mai mult cu datinile precrestine de protectie impotriva spiritelor care ies sa danseze sarabanda draceasca si sa isi bata joc de muritori. Si cum se proteja romanul din vechime? Cu usturoi.

    Nu il manca, ci il folosea ca element apotropaic, ungand cu el usi si ferestre, grajduri si cotete, pentru ca Cel Necurat se da de trei ori peste cap si poate sa ia chip de lup, caine, pisica, porc, berbec, gaina sau broasca. Daca scapi cu bine dupa noaptea de Santandrei, si nu iesi din casa, ci petreci pana la ziua, usturoiul descantat il folosesti ca leac de vraji sau de dragoste.

    Ce se mai face de Sf. Andrei?
    – se pune la incoltit grau, ca sa vezi daca o sa fie an manos, cu recolte bogate (daca nu incolteste, sunt sanse sa fie bobul expirat, doar n-o sa credem in superstitii ca babele)
    – se aduc in casa si se pun in apa la inflorit smicele de mar sau visin. Daca infloresc pana in ianuarie, esti un om norocos (daca nu, inseamna ca nu prea ai caldura in casa.. asta da ghinion) si poti sa mergi la sorcovit cu crengutele. 😆 😆 😆

    Apreciază

  • 21. Fini  |  29 noiembrie 2011 la 21:05

    Apreciază

  • 22. Fini  |  29 noiembrie 2011 la 21:09

    Parfum de ai (usturoi); o încântare ! 😥

    Apreciază

  • 23. Fini  |  29 noiembrie 2011 la 21:14

    Apreciază

  • 24. noradamian  |  29 noiembrie 2011 la 22:17

    Sare, salut, „Margareta de la revolucion”:, eroină naţională 😆

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  29 noiembrie 2011 la 22:19

    Skorpion,refrenul ăsta pare a fi al unui ins căzut în propria capcană. Adică în capcana propriei lui prostii 😆

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  29 noiembrie 2011 la 22:21

    Fini, misterioasă noapte, sărbătoare sfântă amestecată cu tradiţii păgâne 🙂 Atrăgătoare legendă si un clip excelent 🙂

    Apreciază

  • 27. oldhashu  |  29 noiembrie 2011 la 22:28

    Bună seara, dragilor! 🙂

    Sper ca fabulele mele cu lupi să nu strice efectul posturilor lui Fini:

    1)Povestea Caprei cu trei iezi se termină așa cum știm toți de la grădiniță: lupul in foc, iedul cel mic și cuminte lângă mă’sa și Capra fără cumătru…

    Reloaded…
    Aruncând de zor tărână peste focul din groapă, Capra gândea:
    « Acu vine greul.
    Că m-a scapat jupânu’ de ăi doi mari, nu e rău – cine naiba a mai văzut iezi cu colți și cozi de un stânjen.
    Că a crapat și nesătulu’ ăla sur, e bine, nu mai aveam liniște cu el: toata noaptea pe la usi, pe la ferești.
    Da’ cum îl aburesc eu pe Țap când s-o întoarce ăla din Spania sau Italia, pe unde dracu umblă, ce e cu ăsta micu…»

    2)Câinele și vărul său Lupul se intâlnesc la marginea pădurii:
    – Ce mai faci vere, începu Câinele, nu-ți merse prea bine iarna asta, ești cam slăbănog! Auzi, nu vrei să-ți pun o vorbă bună la stăpânu’ meu, te angajezi pe masă și casă, n-ai treabă…
    – Eh, trecu ea și iarna, zise Lupul. Văz că ție îti merse bine desi ai o groază de ani! Te-ai umplut de bijuterii, colanu’ ăla de toval cu tepi de oțel la gât (zgarda, deh!) îți vine la fix!

    Reloaded…
    Se despart verii și pleacă fiecare în treaba lui.
    Lupul o luă spre pădure, scrâșnind în gând: « Auzi, potaia, să mă bag la stăpân… Suflet de slugă ca și acu zece mii de ani!»
    Dar neatent, se trezi in fata unui stand de vânătoare la mistreț, ocupat de un vânător începator care, de frică, se scăpă pe el și ambele incărcaturi drept în pielea Lupului. Acesta nici nu stiu când trecu dincolo…
    In drum spre sat, Câinele auzi bubuiturile:« Grozavul, acu să-l văd cum scapă cu cojocu’ntreg! Râdea de mine că am îmbătrânit la stăpân?! Măcar ăsta îmi dă să mănânc, chiar dacă nu lipseste păruiala de fiecare dată.
    … Cu strachina de mâncare în față, gândea mirat:« Ce o fi fost azi cu el, nu m-a atins, nu m-a înjurat!» Abia când măruntaiele îi fură săgetate de durerea stricninei, intră la idei. Dar era prea târziu, lumina zilei scadea rapid pe măsură de „cutitele” din mațe îi curmau firul vieții. Abia mai avu timp de un ultim gând: « Poate mai bine ca văru’ Lup…»

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  29 noiembrie 2011 la 22:41

    OldH, fabule moderne, bine povestite, cu farmec, dar dincolo de poveste răzbate o tristeţe 🙄

    Apreciază

  • 29. Fini  |  29 noiembrie 2011 la 22:43

    Nora,
    @ 26
    sunt câteva sărbători creştine clădite pe tradiţii păgâne. Crăciun este un cuvânt de origine daco-tracă legat de sărbătorile focului cu ocazia solstitiului de iarnă.

    Old
    @ 27
    🙂

    Apreciază

  • 30. oldhashu  |  29 noiembrie 2011 la 23:19

    @nora

    Exact ca în viață: o mască râde, o mască plânge…

    @Fini

    Ne bat latiniștii cu pietre dacă le spunem că Creationum n-are nici în clin, nici în mânecă cu Crăciun, magul care aduce lumina pe lume din focul veșnic al lui Ignat, folosindu-se de o cracă ce se transformă în tăciun…
    E prea la mintea cocoșului, nu?!

    Apreciază

  • 31. Fini  |  29 noiembrie 2011 la 23:34

    Prin serbarea Craciunului pe 25 decembrie, a fost posibila si inlocuirea cultului inchinat lui Mithra, zeul soarelui. Sarbatoarea pagana era legata de solstitiul de iarna, 22-23 decembrie, considerata a fi momentul in care se naste Soarele, numita Dies natalis Solis Invincti – Ziua de nastere a Soarelui nebiruit.
    Crăciunul nu a inlocuit doar sarbatoarea pagana inchinata lui Mithra, ci si Saturnaliile (sarbatoarea lui Saturn) si Juvenaliile (sarbatoarea tinerilor sau a copiilor), care faceau parte din sarbatorile de iarna. Initial, Saturnalia era celebrata intr-o singura zi, pe 17 decembrie. Cu timpul, sarbatoarea s-a extins, ajungand sa dureze o saptamana intreaga. La Saturnalii, orice respect fata de lege si moralitate disparea complet. Sarbatoarea era un prilej pentru sclavi sa manance, sa bea si sa se distreze impreuna cu stapanii.

    Apreciază

  • 32. Fini  |  29 noiembrie 2011 la 23:51

    Revin cu noi variante 🙂

    Apreciază

  • 33. Fini  |  29 noiembrie 2011 la 23:53

    Apreciază

  • 34. Fini  |  29 noiembrie 2011 la 23:54

    Apreciază

  • 35. Fini  |  29 noiembrie 2011 la 23:56

    Noapte bună tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 36. noradamian  |  30 noiembrie 2011 la 00:12

    Fini, multzam de miezonoptica 🙂 Insensates, how insensitive, încă o piesă mare interpretată în diferite variante, una mai fermecătoare decât alta. 🙂

    Noapte bună 🙂
    Somn usor, tuturor

    Apreciază

  • 37. Fini  |  30 noiembrie 2011 la 08:11

    Nora, 🙂
    @ 36

    ai dreptate, imposibil s-o alegi pe cea mai frumoasă.

    Apreciază

  • 39. Elektrische Zahnbuerste  |  30 noiembrie 2011 la 08:59

    A genuinely exciting examine, I could possibly not concur entirely, but you do make some genuinely legitimate points.

    Apreciază

  • 40. oldhashu  |  30 noiembrie 2011 la 09:29

    Bună dimineața! 🙂

    Tuturor Andreilor și Andreelor ce trec p’aici – La Mulți Ani! 😀

    Apreciază

  • 41. Sare'n Ochi  |  30 noiembrie 2011 la 10:36

    o zi buna Nora. Gradinari!
    un „LIKE” tuturor Andreelor si Andreilor!
    In somnul natiunii naste mosntri, va mai prezint o ciudatenie vorbitoare
    http://sareinochi.com/somnul-natiunii-naste-monstri/o-papusa-vorbitoare/

    Apreciază

  • 42. noradamian  |  30 noiembrie 2011 la 14:11

    La mulţi ani celor ce poartă frumosul nume de Andreea respectiv, Andrei 🙂

    Salut, prieteni, în zi de sărbătoare 🙂

    Fini, Nana Mouskouri rămâne prin interpretare, prezenţă,atitudine, o lumină, un înger al muzicii… e MINUNATĂ 🙂

    Apreciază

  • 43. noradamian  |  30 noiembrie 2011 la 14:16

    Sare, pentru ca să ne ferim de efectele ciudăţeniei ăsteia, ar trebui precum strămoşii nostri daci la sfârşit de noiembrie, să presărăm usturoi prin unghere 😆

    Apreciază

  • 44. noradamian  |  30 noiembrie 2011 la 14:16

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.628 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.454 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.628 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: