Gesturi şi gesticulaţii

5 decembrie 2011 at 13:08 54 comentarii

Dau peste Gigi Becali, pe un canal TV (nu mai ştiu care, dar unde n-apare Gigi?) Sonorul e la minim, n-aud ce spune -dar nici nu vreau. Îl urmăresc cum gesticulează, parcă mai energic decât altădată şi asta e fascinant. Chiar mai fascinant decât un meci al Stelei cu  F.C. Piatra Neamţ! Instantaneu, îmi aduc aminte  de o convorbire recentă la „Profesioniştii” , emisiunea Eugeniei Vodă de pe TVR1, în care, Pompilia Stoian, invitata sosită din Germania, vorbind de adaptarea ei acolo, mărturisea că gesticulatul fusese unul din obiceiurile de care trebuise să se dezveţe rapid în patria de adopţie! Chestiune de-nţeles, ştiindu-i pe nemţi dar, sinceră să fiu, nu împărtăşesc în totalitate radicalismul ăsta uniformizator, de protocol: gestica, socotesc, poate avea un rol de vitalizare a discursului, de personalizare, altfel am fi toţi nişte roboţei vorbitori. Nu şi când adaosul de expresivitate şi  presupusă naturaleţe a gesticulaţiei (folosit de altfel şi de mari comedieni) iese de sub control, devine dominant şi transmite, uneori o frustrare, alteori un impuls instinctual dominator. Gesto-dacica ceauşistă de care ne amuzam pe vremuri, ramura balcanică a gesto-furiei lui Hitler, are şi acum destui prozeliţi involuntari şi inofensivi în mai toate meciurile politice din studiouri. (Dacă vreţi, pentru exemplificare, imaginaţi-vă o discuţie liberă între Becali şi Dinescu.)
*****
Pe lângă gesticulaţia de politician şi om de afaceri ca şi cea de om de fotbal şi patron de religie, când vorbim de Gigi, să nu omitem gesturile sale umanitare. El fiind şi o specie de Mecena, una endemică şi preţioasă a plaiurilor mioritice. Ei, bine, între gesticulaţie şi gesturi, cele creştineşti, mai cu seamă, există o legătură tăcută, de netăgăduit. Ceva ce aminteşte de bubuitul în tobele de la circ în aşteptarea unui număr de senzaţie! Sau de la nunţile cu dar când vornicul anunţă valoarea obolului financiar aruncat răsunător de nuntaşi în ligheanul cu panglici al mirilor. (Datină care, de la un timp, nu mai are atâta trecere, pare că se simte mai bine în reşedinţele aurite cu turnuleţe). De fapt chiar asta e legătura, cine n-o ştie? Bubuitul în tinichelele aurite ale filantropiei. Gesturi asurzitoare care au o legătură  imemorială, de cumetrie, cu ipocrizia. Şi cu mecenatul gesticulator de tip Gigi.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , .

„Ajutaţi-mă!” Alege, Mann…

54 comentarii Add your own

  • 1. skorpion  |  5 decembrie 2011 la 20:18

    salve,

    si totusi daca te uiti la vreo emisiune de la TVR1 – talk showuri cu diverse personaje politice – nu vei vedea gesticulatii de tip jiji, chiar daca la talk show participa si oameni de teapa lui jiji.

    conteaza enorm de mult moderatorul.

    de regula la irtv, latrine etc. se doreste circ si atunci un jiji becali face circu….de fapt oriunde in lume…

    decenta nu mai este la moda !
    😦

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  5 decembrie 2011 la 20:39

    seara bună 🙂 Skorpion, el e campion.. . Reprezintă un stil! Dar am mai trecut cu telecomanda, din greseală, si am dat peste contorsiunilealtora ( Mircea Badea, Valentin Stan, Dana Grecu…) ăstia, săracii, gesticulează si cu faţa 😆

    Apreciază

  • 3. Fini  |  5 decembrie 2011 la 21:02

    Bună seara! 🙂

    Nora dragă, nu pot să vorbesc de nici un Becali. Mă blochez.
    Am încercat să aduc clipul Becali vs. Hitler, bun exerciţiu de imaginaţie; nu merge în Grădină!

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  5 decembrie 2011 la 21:06

    Fini, servus 🙂 Cred că e vorba de un blocaj general! Of, gigi, gigi

    😆

    Apreciază

  • 5. Nea  |  5 decembrie 2011 la 21:09

    Buna seara,

    Uitaţi-vă la Cristoiu cu sonorul dat pe mute. E ilar.

    Iar reţeta filantropiei lui Becali e simplă: îţi fură cojocul şi-ţi face cadou nasturele de la butonieră.

    Apreciază

  • 6. Fini  |  5 decembrie 2011 la 21:17

    Pentru că Nora a amintit de Pompilia Stoian am trecut să răsfoiesc You Tube dar parcă nimic nu mi-a făcut cu ochiul.
    Am găsit un clip cu un text simpatic şi cu buchete minunate de flori numai bune de oferit celor care mâine îşi serbează ziua onomastică alături de urarea „LA MULŢI ANI!” 🙂

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  5 decembrie 2011 la 21:19

    Nea, salut 🙂 O reţetă care-i face pe mulţi să-l admire!
    Să-l vedem si pe cristoiu. 🙂 si pe alţii.
    Haios, haios, tre’ să fie, mai ceva decât comediile din vremea cinematografului mut 😀

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  5 decembrie 2011 la 21:22

    Fini, ce zglobie, plăcută melodie 🙂

    Apreciază

  • 9. Fini  |  5 decembrie 2011 la 21:30

    Şi încă ceva:
    Eu nu mi-am făcut ghetele, trebuie să le caut… 😆
    Am ascuns toate nuieluşele. L-am supărat? Nu l-am supărat? 🙄

    Apreciază

  • 10. clemycali  |  5 decembrie 2011 la 21:48

    Buna seara, buna seara.
    Chiar ca am uitat ca in seara asta se pun ghetutele la usa!! 🙂
    In fine. Acum despre „Jiji”. Eu nu pot decat sa remarc ca in Romania banii pot sa-ti cumpere si prezenta la televiziuni. Prin alte parti nu orice cioban cu bani se plimba de la o televiziune la alta.

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  5 decembrie 2011 la 21:56

    Fini, la noi nu mai vine, l-am sărbătorit, „la pachet” ieri 🙂
    Da’ mă bucur că l-ai adus aici, măcar 🙂

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  5 decembrie 2011 la 22:00

    Clemy, nu stiu care din televiziuni n-ar putea să se numească „la Stâna lui Gigi” după cât de prezent e prin mai toate 🙂 :

    Apreciază

  • 13. clemycali  |  5 decembrie 2011 la 22:02

    @nora, asta cu „Stana lui Gigi” este o expresie super faina. Din pacate este o constatare extrem de trista.

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  5 decembrie 2011 la 22:13

    Da, Clemy, vrem nu vrem, pentru gigi si pentru mulţi alţi cumpărători de televiziuni si conştiinţe, suntem „oi” 😉

    Apreciază

  • 15. Fini  |  5 decembrie 2011 la 23:03

    Noapte bună tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  5 decembrie 2011 la 23:17

    Fini, plăcute „old pieces”, să le tot asculţi 🙂

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  5 decembrie 2011 la 23:19

    Ceva si de la mine, de „noapte bună” 🙂

    Apreciază

  • 18. Creanga  |  5 decembrie 2011 la 23:49

    Buna seara!
    Eu prefer sa ma abtin, GB este prea mult bagat in seama, ar trebuie bagat la puscarie, nu sa-i dedic poezie, asa aveam prima data in gand, dar am zis ca mai bine stau bland.
    Somn usor!

    Apreciază

  • 19. skorpion  |  6 decembrie 2011 la 00:07

    salve, creanga,
    ai dreptate, in cei 22 de ani post-1989 prea multe gunoaie umane au ajuns in prim plan..

    Apreciază

  • 20. skorpion  |  6 decembrie 2011 la 00:40

    Nana MOuskouri la Bucuresti

    Apreciază

  • 21. dictaturajustitiei  |  6 decembrie 2011 la 09:19

    Bună dimineața !
    Nora, rămân încântată de fiecare dată de modul artistic, propriu ție, cum prezinți o situație sau alta.

    Aproape că nu pot urmări ideea fiind atentă la înșiruirea vorbelor măestru.
    Cred că Scorpy are dreptate. De multe ori l-am auzit pe Jiji zicând că se poartă astfel ca să le crească ratingul.

    Apreciază

  • 22. oldhashu  |  6 decembrie 2011 la 09:21

    Bună dimineața! 🙂

    La Mulți Ani celor care poartă numele Sfântul cel darnic! 😀

    Apreciază

  • 23. skorpion  |  6 decembrie 2011 la 14:26

    George W. Bush isi cheama toti americanii la Casa Alba.
    – Americani !! Cine este mama voastra ?
    – SUA !!! striga poporu’
    – Si cine-i tatal vostru ?
    – George W. Bush !! striga poporu’
    … – Care este visul vostru ?
    – Sa fim milionari !!! striga poporu’
    A doua zi, George W. Bush da un decret si ii face pe toti milionari.

    Hu Jintao isi cheama toti chinezii la Beinjing.
    – Dragi tovarasi, Chinezi !! Cine este mama voastra ?
    – China !!! striga poporu’
    – Si cine-i tatal vostru ?
    – Hu Jintao !! striga poporu’
    – Care este visul vostru ?
    – Sa fim comunisti !!! striga poporu’
    A doua zi, Hu Jintao da un decret si ii face pe toti comunisti.

    Base isi chema romanii la Casa Popo..ului.
    – Romani !! Cine este mama voastra ?
    – EBA !!! striga poporu’
    – Si cine-i tatal vostru ?
    – BASE !! striga poporu’
    – Care este visul vostru ?
    – SA FIM ORFANI !!! striga poporu’

    🙂

    Apreciază

  • 24. skorpion  |  6 decembrie 2011 la 17:17

    Israel

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  6 decembrie 2011 la 17:45

    Seara bună, dragii moşului! La mulţi ani celor sărbătoriţi azi! 🙂 La mulţi ani, Nick Arizonianu’!
    La multe daruri şi bucurii copiilor!
    O nuielusă aurită si ptr. Old 🙂
    @Crengulin, 19, îl aducem pe Gigi rareori, si doar ca material didactic pentru studiui comportamentului unor vieţuitoare ciudate din spaţiul public 🙂
    @Dj, multzam 🙂 DA, Gigi e ca un mos Nicolae în materie de rating pentru teveurile-stână 🙂
    @Skorpion, care popor? :roll:Că, politic, suntem „doi într-unul”… :)multzam fain pentru clip si link 🙂

    Apreciază

  • 26. Tiberiu Orasanu  |  6 decembrie 2011 la 18:03

    La Mulţi Ani! grădină dragă! 🙂

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  6 decembrie 2011 la 18:18

    Multzam, Tibi, La Mulţi Ani 🙂

    Apreciază

  • 28. clemycali  |  6 decembrie 2011 la 19:35

    Buna seara, buna seara si la multi ani de Sf.Niculae tuturor !!!

    Apreciază

  • 29. Arizonianul  |  6 decembrie 2011 la 19:36

    Mulţumesc pentru urări!
    La subiect: mi-e greu să zic, dar este mai acceptabil unul ca Becali, care – pentru reclamă sau nu – mai canalizează din banii făcuţi în fel şi chip, unor opere de binefacere (sat reconstruit, biserici, bani la Sfântul Munte Athos, etc…), decât un Vântu sau Patriciu, care au luat şi nu au dat nimic înapoi…
    Poate greşesc sau nu, dar nu mă categorisiţi între admiratorii sau oamenii ciobanului din Pipera. Aţi greşi voi, amarnic!

    Apreciază

  • 30. dictaturajustitiei  |  6 decembrie 2011 la 20:07

    Bună seara !
    @Scorpy, am râs involuntar la banc.
    @Arizonianule, și din partea mea cu mult drag un sincer La Mulți Ani !

    Apreciază

  • 31. Arizonianul  |  6 decembrie 2011 la 20:55

    Mulţumesc tuturora pentru urări, dar şi ţie… Dictatoroaico! 🙂

    Apreciază

  • 32. Arizonianul  |  6 decembrie 2011 la 20:56

    Măi ce-mi place să-ţi spun Dictatoroaică! Tare mult!

    Apreciază

  • 33. Fini  |  6 decembrie 2011 la 20:58

    Bună seara! 🙂

    Apreciază

  • 34. Fini  |  6 decembrie 2011 la 21:00

    Nick,

    fii sănătos mulţi,mulţi ani ! 🙂

    Apreciază

  • 35. Fini  |  6 decembrie 2011 la 21:04

    Apreciază

  • 36. noradamian  |  6 decembrie 2011 la 21:11

    Seara bună din nou 🙂 Nick, nu-l discriminăm pe gigi, nici pozitiv nici negativ. Doar îl studiem. Şi asta, asa, ocazional 🙂

    Apreciază

  • 37. noradamian  |  6 decembrie 2011 la 21:12

    Fini, e vremea potrivită pentru Mozart! Ne luminează 🙂

    Apreciază

  • 38. Fini  |  6 decembrie 2011 la 21:14

    Servus Nora ! 🙂

    Apreciază

  • 39. Fini  |  6 decembrie 2011 la 21:18

    Pagini muzicale deosebit de frumoase ieşite de sub pana lui Mozart.

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  6 decembrie 2011 la 21:22

    Fini, cu „Andante” poţi zbura peste dealuri si păduri 🙂

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  6 decembrie 2011 la 21:35

    Minunate alegeri! Danke, Fini 🙂

    Apreciază

  • 42. Fini  |  6 decembrie 2011 la 21:38

    Apreciază

  • 43. Fini  |  6 decembrie 2011 la 21:41

    Iată şi jazz mozartian:

    Apreciază

  • 44. Fini  |  6 decembrie 2011 la 21:43

    Apreciază

  • 45. Fini  |  6 decembrie 2011 la 21:45

    Apreciază

  • 46. noradamian  |  6 decembrie 2011 la 21:45

    43, Simpatic 😆 Cred că nu s-ar supăra Mozart

    Apreciază

  • 47. Fini  |  6 decembrie 2011 la 21:48

    Noapte bună tuturor ! 🙂

    Apreciază

  • 48. noradamian  |  6 decembrie 2011 la 21:54

    Cred că s-ar bucura, Mozart… 🙂

    Noapte bună, Fini

    somn usor, prieteni

    🙂

    Apreciază

  • 49. skorpion  |  6 decembrie 2011 la 22:24

    Vasile Voiculescu

    Sunt culmi înfricoşate

    Sunt culmi înfricoşate în sufletele noastre,
    Dar nimeni nu le suie şi nimeni nu le-atinge,
    Deasupra, peste neguri, furtună şi dezastre
    Pe ele niciodată lumina nu se stinge …

    Acolo răsăritul trimite-ntâia rază,
    Amurgul tot acolo lucirea lui din urmă,
    Pe fruntea lor lumina de-a pururi scânteiază
    În chip de sărutare, ce-n veci nu se mai curmă.

    Arareori un vultur cu aripe bălane
    Rătăcitor ajunge pe culmi, dar nu mai zboară,
    Căci prins adânc de vraja senilelor arcane,
    Rămâne sus acolo şi nu se mai coboară.

    Apreciază

  • 50. Creanga  |  7 decembrie 2011 la 03:11

    La multi ani de Sf Nicolae! Aici inca suntem in 6.
    Nora, primul meu impuls a fost sa scriu o poezie despre jiji, in timp ce ma chinuiam la rima am zis ca mai bine o las balta. Ca il bag eu sau nu in seama el tot exista, parca era in top 10 cei mai mari romani. Dejijibus non discutadum! 🙂
    La multi Nick din Arizona!

    Apreciază

  • 51. Arizonianul  |  7 decembrie 2011 la 10:31

    Mulţumesc din suflet, Crengulin! 🙂

    Apreciază

  • 52. noradamian  |  7 decembrie 2011 la 13:31

    Ziua bună, prieteni 🙂
    @Skorpion, tulburătoare versuri 🙄
    @Creangă, da, păcatele noastre, ce să facem:roll: Gigi, acest mare român bântuie non-stop prin televiziuni tembelizate… 😉

    Apreciază

  • 53. noradamian  |  7 decembrie 2011 la 13:32

    postare nouă

    Apreciază

  • 54. rochii  |  26 iulie 2013 la 19:38

    Thanks for one’s marvelous posting! I genuinely enjoyed reading it, you might be a great author. I will make sure to bookmark your blog and may come back in the foreseeable future. I want to encourage one to continue your great work, have a nice evening!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.628 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.454 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.628 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: