Jurământul lui Byrocrate

26 decembrie 2011 at 18:06 60 comentarii

Oriunde am căuta, în orice  instituţie autohtonă, domeniu, orice categorie, asociere profesională, o serie de ingrediente  comune sunt nelipsite din reţetarul funcţionăresc al serviciilor. Şi oriunde concentraţia atinge un prag limită, generează involuţie socială. Asta indiferent dacă vorbim de manifestări de castă ori individuale (potenţiale modele). În unele sectoare, efectul e izbitor. În sistemul de sănătate, de pildă, înseamnă regresia sănătăţii publice. Deşi există şi personalităţi normale, fidele jurământului profesional, predominanţa unor personaje preocupate excesiv de nevoile lor personale nelimitate imprimă acestui corp profesional, presupus de elită al societăţii  noastre, caracteristicile elitismului derivat din comunism: aroganţă, dispreţ faţă de plebe, lăcomie şi, de aici, corupţie şi iresponsabilitate. Aspecte care, odată cu îmbolnăvirea societăţii, îi determină pe mulţi profesionişti, dintr-aceia care nu-l confundă pe Hypocrate cu Byrocrate, să plece spre alte zări.

În aceste condiţii, ce şanse ar avea o lege nouă să schimbe sistemul? Şi ce lege ar putea bloca folosirea ingredientelor mai sus amintite? …Lege care să corespundă condiţiilor, nevoilor sociale? Aşteptărilor alegătorilor? Dar şi educatiei sanitar-medicale precare a populaţiei, a stilului de viaţă nesănătos? …Ce lege ar putea să-i facă competenţi şi oneşti pe medicii care doar după ce-ncasează ciubucul, devin binevoitori faţă de pacienţi? …Pe doctorul de la spitalul „Sf. Maria” din Iaşi, pentru care un copil bolnav devine automat un robinet de beneficii materiale personale? Plus „acoperirea-n termopane pentru spital, desigur? (şi aici, tot cu termopanele , măi dragă??) …Sau pe doctoriţa din Constanţa care le trimitea retetele fictive farmacistilor aceştia urmând să plaseze comanda unui depozit. „50 din cei 70 de bolnavi consultati, intr-o singura zi, aveau acelasi diagnostic, prin urmare si aceeasi medicatie eliberata de o singura farmacie. Apoi, farmacia isi deconta banii de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, iar sumele (sute de mii de euro) erau impartite, frateste, cu cea care isi punea parafa!”. …Şi pe doctoriţa din Botoşani care în schimbul mitei elibera certificate medicale pentru pensionare, pe bandă rulantă, pe caz de boală? „A 12-a pensie este a mea”, ar fi obisnuit sa spuna, dar cerea si Whisky, branza, sau carne. Avea zile in care castiga aproape 10.000 de euro, arata investigatia. Culmea: in tot acest timp, a dat si Casa de Pensii in judecata de 17 ori pentru ca nu i-ar fi platit orele suplimentare muncite.

(CAZ CUTREMURĂTOR. Un bebeluş a murit în spital, iar doctorul şi-a pus uşă de termopan din şpagă. Totul sub deviza: „Cine are zile, scapă!” – Sănătate > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/caz-cutremurator-un-bebelus-a-murit-in-spital-iar-doctorul-si-a-pus-usa-de-termopan-din-958.html#ixzz1hA19x9LB)

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , .

„La Chanson du Roumain” Adăugând încă un an…

60 comentarii Add your own

  • 1. Bască ilie  |  26 decembrie 2011 la 19:21

    Saluttare!
    În ciuda subiectului morbid cu zile, ăsta-i un titlu de zile mari. Cine are curaj să jure că nu-i adevărat? N-ar îndrăzni nici Byrocreț cu părul roșu și năravul la furat.
    „Şi ce lege ar putea bloca folosirea ingredientelor mai sus amintite? Ce lege ar putea să-i facă competenţi şi oneşti pe medicii care doar după ce-ncasează ciubucul, devin binevoitori faţă de pacienţi?”

    Avem numai una, singura originală și unică în toată lumea, intrată în vigoare în 1990 și aplicată până azi cu ambulanța la scară (la scara de valori): Legea Salvării Naționale.
    Te duci cu zilele la numărătoarea inversă și cu legea în mâna moartă.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  26 decembrie 2011 la 19:46

    Seara bună 🙂 Bsk, în perioada următoare, parlamentul nost’ ar trebui să legalizeze relaţia între Hypocrates şi Byrocrates. Felul în care o vor face, unii de partea lui H, alţii de parte lui B (amatorii de „ingrediente”, altfel spus) poate fi anticipat, stiindu-le „preferinţele”. Dar, să vedem… 🙄

    Apreciază

  • 3. Bască ilie  |  26 decembrie 2011 la 19:57

    Da, Nora, s-a anunțat că se lasă cu intervenția SMURD-ului. 🙂

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  26 decembrie 2011 la 20:15

    Bsk 😆 😆

    Apreciază

  • 5. Bască ilie  |  26 decembrie 2011 la 23:05

    Un nou argument de urgență: o lege pentru controlul psihiatric al parlamentarilor.

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-11040406-victor-socaciu-psd-vrea-interzica-reclame-bunuri-din-patrimoniu-ateneul-roman-statuia-lui-eminescu.htm

    Apreciază

  • 6. Bască ilie  |  26 decembrie 2011 la 23:15

    Dacă nu apărea criza, legiuitorii neamului ar fi avut resurse să ajungă mult mai departe… de imaginația noastră. 🙂

    Apreciază

  • 7. Bască ilie  |  26 decembrie 2011 la 23:33

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  26 decembrie 2011 la 23:44

    A doua seară de Crăciun: calmă si linistită 🙂

    Bsk, Socaciu „subtitrează” mai departe 😆

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  26 decembrie 2011 la 23:46

    Bsk, excelent momentul muzical!
    micul interpret, mai ales, e pur şi simplu impresionant 🙂
    Multzam!

    Somn usor 🙂

    Apreciază

  • 10. Bască ilie  |  26 decembrie 2011 la 23:52

    Puștiul a fost invitat să cânte în SUA (în februarie).
    Somn ușor! 🙂

    Apreciază

  • 11. Arizonianul  |  27 decembrie 2011 la 00:04

    Dacă tot este a 2-a zi a Crăciunului, bucuraţi-vă cu o bucată mai puţin cunoscută a lui Rossini, care ne parvine prin televiziunea sud-coreeană: Miau!

    Despre temă, mai târziu! Scuze!!!

    Apreciază

  • 12. Fini  |  27 decembrie 2011 la 07:26

    Neaţa! 🙂

    Déjeuner du matin

    Il a mis le café
    Dans la tasse
    Il a mis le lait
    Dans la tasse de café
    Il a mis le sucre
    Dans le café au lait
    Avec la petite cuiller
    Il a tourné
    Il a bu le café au lait
    Et il a reposé la tasse
    Sans me parler
    Il a allumé
    Une cigarette
    Il a fait des ronds
    Avec la fumée
    Il a mis les cendres
    Dans le cendrier
    Sans me parler
    Sans me regarder
    Il s’est levé
    Il a mis
    Son chapeau sur sa tête
    Il a mis
    Son manteau de pluie
    Parce qu’il pleuvait
    Et il est parti
    Sous la pluie
    Sans une parole
    Sans me regarder
    Et moi j’ai pris
    Ma tête dans mes mains
    Et j’ai pleuré.

    Magistrală interpretare:

    Apreciază

  • 13. Fini  |  27 decembrie 2011 la 08:22

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  27 decembrie 2011 la 08:29

    ‘Neaţa 🙂

    Fini, bunătăţi de sărbătoare la micul dejun… 🙂

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  27 decembrie 2011 la 08:52

    Arizonianu’, faină „miorlăială”, încântătoare 🙂 TKS!

    Apreciază

  • 16. Hantzy  |  27 decembrie 2011 la 09:28

    Buna dimineata!
    Titlul face cat un articol.
    Dincolo insa de dimensiunea revoltei, nu prea inteleg imperativul unei legi, a unei productii parlamentare deci. E necesara o noua regula?! Punitiva sau permisiva? Se vorbeste de coplata pentru serviciile medicale – ar trebuisa fie ea proportionala cu veniturile sau pausala? Constanta sau uninominala, listata pe vreo bursa de valori medicale?
    In orice caz, toate aieste dileme sunt mai ales de natura administrativa, mai putin legislativa. De aceea banuiesc ca framantarea gazdei e mai ales retorica, iar nevoia de lege e mai ales o bataie in seaua iepei din Victoriei sa purjeze urgent o ordonanta.
    Parlamentul ar trebui sa-l formalizam! Odata incheiata negocierea vreunei majoritati, n-avem nevoie decat de un guvern.

    Apreciază

  • 17. Hantzy  |  27 decembrie 2011 la 09:36

    Controlul psihiatric al lui Ilie are cumva relevanta tichiei cu margaritare pe teasta napadita de calvitie. La ce folos?! Meaneul nost’ certifica doar, confera un ambalaj democratic deciziilor din alta parte.
    Asta pe de o parte! Pentru ca, pe de alta, mie nu prea mi-ar conveni sa apara maine un nou partid, sa zicem, care sa-si ia drept sigla coloana lui Brancusi sau sa vad o reclama la oole de la cornu asezate in vreun „cuibar rotind de ape”.
    Eu pot fi insa in minoritate si-as accepta vreo optiune diferita a majoritatii. Dar ceva imi spune ca si pesedelul ar fi, in acest caz, tot minoritar. Depinde de expunerea de motive, pana la urma! Asta face diferenta intre sfatul batranilor si capetenia monocefala a tribului.

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  27 decembrie 2011 la 10:39

    Hantzy, salut:) Proiectul de reorganizare a sistemului sanitar în discuţie ( cu prelungiri si blocaje în funcţie de interese, ca de obicei) prevede alegerea liberă de către asiguraţi a asiguratorului şi a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale. Ceva necesar, dar nu stiu în ce măsură va schimba semnificativ, situaţia existentă 🙄

    Apreciază

  • 19. skorpion  |  27 decembrie 2011 la 10:42

    neata,
    misto titlul!
    🙂

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  27 decembrie 2011 la 10:42

    Din pricina iniţiativei mai vechi, aia ciudată, cu subtitrarea pieselor muzicale, dl.Socaciu nu prea e luat în serios, desi de data asta ar exista niste motive de luat în seamă… Să asteptăm, deci, expunerea de motive oficială…

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  27 decembrie 2011 la 10:43

    skorpion, good morning, dear 🙂

    Apreciază

  • 22. skorpion  |  27 decembrie 2011 la 10:46

    am uitat ca ieri a fost luni si daca este luni este…Tom Gallagher
    🙂

    http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/romania-politica-nimic-nu-se-schimba-totul-se-perpetueaza-248677.html

    Apreciază

  • 23. skorpion  |  27 decembrie 2011 la 10:50

    Marea dilemă a anului 2012 rămâne însă cea legată de lehamitea românilor faţă de politică în general şi alegeri în particular: câţi se vor obosi, oare, să mai meargă la vot?
    La ultimele parlamentare prezenţa la vot a fost de 39%. Astăzi, procentajul pare de-a dreptul miraculos, ţinând cont de imensul clivaj dintre cetăţeni şi casta politicienilor.

    citat tot din Tom G.

    Apreciază

  • 24. Hantzy  |  27 decembrie 2011 la 11:17

    Sau Vlad Tarko in contributors:

    http://www.contributors.ro/idei-si-solutii/cum-ar-trebui-sa-fie-votul-uninominal/

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  27 decembrie 2011 la 11:54

    Skorpion, 22, un articol bun, ca de obice. „La ultimele parlamentare prezenţa la vot a fost de 39%. Astăzi, procentajul pare de-a dreptul miraculos, ţinând cont de imensul clivaj dintre cetăţeni şi casta politicienilor”: pertinentă observaţie!
    Referitor la reacţiile unor jurnalisti, însă, unele neobisnuit de radicale, la criticile aduse de presedinte procurorilor DNA, mi se pare semnificativă, totusi, lipsa de reacţie a celei mai îndreptăţite si mai cunoscătoare a aspectelor respective: Monica Macovei. 🙄

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  27 decembrie 2011 la 11:57

    Hantzy, multzam!Practic, problema votului nominal normal e tot în suspensie.
    Nu se ştie dacă si când va fi pus în funcţie. Interesante, demne de luat în seamă comentariile tale la articol.

    Apreciază

  • 27. skorpion  |  27 decembrie 2011 la 14:21

    Nora,

    ai observat f bine: Monica Macovei nu a facut inca nici o declaratie cu privire la declaratia lui Basescu -> DNA

    Apreciază

  • 28. skorpion  |  27 decembrie 2011 la 14:23

    iata, cred, generatia care il va darima pe Putin si acoliti de teapa lui.
    nu miine, nu la primavara, dar in viitorul relativ apropiat.

    Ascultati-o pe micuta Anastasia, este fenomenala
    🙂

    http://hutko.net/out/%D0%BD%D0%B0%D1%81%D1%82%D1%8F-%D0%BF%D0%B5%D1%82%D1%80%D0%B8%D0%BA-oh-darling-|-%D0%BD%D0%BE%D0%B2%D0%B0%D1%8F-%D0%B2%D0%BE%D0%BB%D0%BD%D0%B0

    Apreciază

  • 29. skorpion  |  27 decembrie 2011 la 14:27

    http://hutko.net/out/%D0%BD%D0%B0%D1%81%D1%82%D1%8F-%D0%BF%D0%B5%D1%82%D1%80%D0%B8%D0%BA-oh-darling-|-%D0%BD%D0%BE%D0%B2%D0%B0%D1%8F-%D0%B2%D0%BE%D0%BB%D0%BD%D0%B0

    sper ca acum se poate asculta

    trebuie copiat tot linkul pina la capat

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  27 decembrie 2011 la 15:36

    Skorpion, formidabila mica Anastasia: voioasă, stăpână pe ea, supertalentată, frumoasă, haioasă 😀

    Apreciază

  • 31. Arizonianul  |  27 decembrie 2011 la 15:38

    Skorpi, te salut, omule!
    Ia încearcă (şi încercaţi) mai bine:

    Apreciază

  • 32. Bască ilie  |  27 decembrie 2011 la 15:39

    Saluttare!
    Nora, Skorpi,
    Asta-i partea adevărată a mitomaniei politice: totul se perpetuează, inclusiv discuțiile în gol despre sistemele de vot, nebăgate în seamă de cei interesați să adopte continuitatea, mascată de intenții iluzorii și mici spoieli din 4 în 4 ani.
    Din păcate, aceștia sunt singurii în măsură să decidă perpetuarea, tocmai fiindcă li se permite și chiar sunt încurajați să exploateze la nesfârșit slăbiciunile votanților … din 4 în 4 ani și tot așa.

    Apreciază

  • 33. skorpion  |  27 decembrie 2011 la 15:45

    multumesc, arizona,
    asa am putut sa aflu ca pustoaica este ukrainianca si nu rusoaica, dar oricum speranta de mai bine in acele tari vine de la puștii astia de acum..

    mister B,
    si totusi ”votanții” sint cei vinovati de perpetuarea tuturor gainariilor politruce, nu crezi?

    Apreciază

  • 34. Bască ilie  |  27 decembrie 2011 la 15:55

    Mister Sk,
    Da, pentru că votanții n-au nicio strategie să combată și să răstoarne obiceiurile tradiționale ale politicienilor, nu-s organizați în niciun fel, darămite să fie eficienți. Asta exploatează mincinoșii neamului și dispun de un dispreț mai mare decât ar fi necesar ca să-și atingă scopurile stereotipe, după cum se vede de peste 2 decenii.

    Apreciază

  • 35. skorpion  |  27 decembrie 2011 la 16:07

    mister B,

    nu-s organizați în niciun fel, – cu asta ai pus punctul pe i !
    dar timpul nu este pierdut, mai putem astepta inca 2-5 decenii, nu-i asa???
    :mrgreen:

    revin spre seara!

    Apreciază

  • 36. Roxana  |  27 decembrie 2011 la 16:32

    Multa lume blameaza „sistemul” din frica de a arata oamenii cu degetul si din lejeritatea de a condamna ceva ce nu se poate schimba (in teoria lor). Dar sistemul e facut de oameni… asta uitam cu totii…

    Apreciază

  • 37. Hantzy  |  27 decembrie 2011 la 19:01

    @35.skorpy

    Desigur, se poate astepta inca 2-5 decenii. Dar ce te faci ca, dupa ce astepti sa treaca, apare ideea ca demersurile sunt in gol, nebagte in seama samd?

    Apreciază

  • 38. Bască ilie  |  27 decembrie 2011 la 19:52

    Hei, Hantzy!
    Dacă te bagi de-aiurea, în stilul tău recidivist, cu insinuări provocatoare, nu mi-e greu să tratez cum se cuvine. Înțeleg să fi rămas cu un ghimpe de la o dispută anterioară pe Contributors, dar nu cred în inspirația ta de a-și găsi locul potrivit pentru înțepături.
    Sensul celor afirmate de mine cu „demersurile sunt in gol, nebagate in seama samd” în niciun caz nu urmăresc să îndemne la pasivitate și consolare ci la o atitudine diferită de cele trecute, în sensul comentat de mine nu cu mult timp în urmă.

    Șezi blând!

    Apreciază

  • 39. Fini  |  27 decembrie 2011 la 21:18

    Bună seara!

    Marlene Dietrich – 27 decembrie 1901

    Apreciază

  • 40. Fini  |  27 decembrie 2011 la 21:19

    Apreciază

  • 41. Fini  |  27 decembrie 2011 la 21:20

    Apreciază

  • 42. Fini  |  27 decembrie 2011 la 21:21

    Apreciază

  • 43. Fini  |  27 decembrie 2011 la 21:23

    Apreciază

  • 44. Fini  |  27 decembrie 2011 la 21:25

    Apreciază

  • 45. noradamian  |  27 decembrie 2011 la 21:28

    Seara bună, prieteni 🙂

    Fini, mă bucură continuarea seriei Marlene Dietrich 🙂
    Elegantă, rafinată prezenţă si interpretare!

    Apreciază

  • 46. noradamian  |  27 decembrie 2011 la 21:30

    Parfumul de epocă le măreşte farmecul… 🙂

    Apreciază

  • 47. Fini  |  27 decembrie 2011 la 21:31

    Servus Nora! 🙂

    Apreciază

  • 48. noradamian  |  27 decembrie 2011 la 21:48

    Fini, guten Abend 🙂

    Apreciază

  • 49. skorpion  |  27 decembrie 2011 la 23:06

    Apreciază

  • 50. noradamian  |  27 decembrie 2011 la 23:25

    A sosit si clipul de „noapte bună”
    Danke, Skorpion 🙂

    Somn usor, prieteni 🙂

    Apreciază

  • 51. Fini  |  28 decembrie 2011 la 07:29

    Neaţa!

    Apreciază

  • 52. Hantzy  |  28 decembrie 2011 la 09:32

    Basca Ilie, eu nu sunt in niciun caz ranchiunos, iar in legatura cu acea disputa nici n-as avea motive. Si nici plimbarile-mi prin gradina nu au scopul de-a-mi exhiba testosteronul si a ma lua „aiurea” de ceilalti oaspeti. Fiind insa cel care a initiat subiectul, am crezut ca am dreptul sa spun si eu ce cred. Cam cu aceeasi „bataie” ca si dumneata.
    Pentru clarificarea pozitiei dumitale, iti multumesc! Neurmarindu-ti interventiile, nu aflasem ca ai abordat si d-ta subiectul „nu cu mult timp in urma” si nu-ti cunoscusem optiunile.

    Apreciază

  • 53. Bască ilie  |  28 decembrie 2011 la 09:59

    Hantzy, să fim serioși! Nu era nicio problemă să-ți exprimi o opinie divergentă, eventual cu argumente (dacă le ai și ții la propria conduită). Asta ar fi presupus să te adresezi celui care folosește acele cuvinte sau idei neagreate de tine, nu unui intermediar folosit pentru mesaje indirecte, ca la bătut șaua să priceapă iapa.
    În mahala se mai practică metoda asta de comunicare: indirectă. Îi spui Saftei cât de toantă e Marghioala de lângă tine.
    N-am nevoie să-mi urmărești comentariile și nici de opiniile tale despre ele. Prefer să mă scutești. Nu ti-am cerut să le citești,(de asta nu am făcut trimitere precisă la ele), doar ți-am atras atenția că ai interpretat greșit cuvintele mele (nu ale lui Skorpi) poate tocmai fiindcă îți lipsesc niște date anterioare.

    Apreciază

  • 54. Hantzy  |  28 decembrie 2011 la 10:36

    Nu voi sa incep o partida de ping-pong cu d-ta, Basca Ilie!
    Dar cand d-ta te adresezi Norei si lui Skorpy, care nici macar n-a facut remarci pe marginea temei, cam pare ca practici aceeasi strategie pe care o amendezi la mine.
    Am destule argumente pentru a-mi sustine opiniile, dar nu stiu daca ele sunt divergente fata de ale dumitale. N-am insinuat ca ai avea nevoie sa-ti citesc comentariile. Remarca am facut-o doar pentru a-ti arata ca, inainte de clarificarile dumitale, n-aveam de unde a-ti cunoaste preferintele si ma fui indus in eroare de comentariul dumitale de ieri. Am savarsit aceeasi greseala ca si d-ta, pana la urma, cand presupui ca as fi batut seaua sa priceapa iapa.
    Eu ma opresc aici. Daca simti nevoia unei replici, ti-o voi citi, dar nu voi mai raspunde.

    Apreciază

  • 55. Bască ilie  |  28 decembrie 2011 la 10:51

    „Dar cand d-ta te adresezi Norei si lui Skorpy, care nici macar n-a facut remarci pe marginea temei,cam pare ca practici aceeasi strategie pe care o amendezi la mine.”

    Ce-i asta?
    Un fluture! 🙂 🙂 🙂

    Apreciază

  • 56. oldhashu  |  28 decembrie 2011 la 12:07

    Bună dimineața, grădinari! 🙂
    …grea revenirea după Crăciun!
    Pentru cea de după Revelion nu-mi fac probleme, va fi liniste…

    @ Mister B, salut! 🙂
    Nu-l cunosc prea bine pe „ciocănelu’ pansat”, dar despre dta știu că ești pentru Grădină echivalentul lui Cetățean pentru Politeia. De ce oare nu ții la statutul ăsta?! Că sunt așa de puțini oamenii cu capu’ pe umeri…
    …zic și eu, nu dau cu paru’! 😉

    Apreciază

  • 57. Bască ilie  |  28 decembrie 2011 la 12:37

    Salut, Mărite Old!
    Ai zis-o la fix. Chiar nu țin la un statut anume.
    Îmi ajung câte am pe cap. 🙂

    Apreciază

  • 58. Bască ilie  |  28 decembrie 2011 la 12:42

    Nu mi-ar plăcea să mă lase umerii. 🙂

    Apreciază

  • 59. noradamian  |  28 decembrie 2011 la 13:01

    Ziua bună şi paşnică, prieteni 🙂

    Apreciază

  • 60. noradamian  |  28 decembrie 2011 la 13:01

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.637 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.454 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.637 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: