Descarcerare
14 ianuarie 2012 at 09:18 noradamian 104 comentarii
Ca pe atâta popor, m-a deranjat intervenţia tăioasă a preşedintelui în emisiunea tv-Realitatea adresată lui Arafat, tocmai când omul îşi povestea păsul, publicului. O lipsă de tact pe care am sancţionat-o de urgenţă într-un articol. După declaraţia de ieri de la Cotroceni, însă, încheiată cu anunţul cererii de retragere al indezirabilului proiect de lege din dezbaterea publică, se impune o reevaluare a situaţiei, poate şi a criticii anterioare, într-un fel. Nu din pricină că ar fi altfel, ci pentru că abia acum poate fi asociată cu ceea ce s-a petrecut ulterior. Dacă-n urmă cu două zile, pe HotNews se prăvălise un val de intervenţii anti-Băsescu=anti-Lege, puhoiul acela de comentatori apărut ca din senin, martirizându-l pe dl. Arafat şi proferând injurii la adresa duşmanului, s-a retras de acolo aşa cum a apărut: ca din senin. De la roşu-iliescean-revoluţionar, culoarea comentariilor a virat brusc la cea obişnuită de critică, serioasă, de regulă, pe acest site. În plus, cu un evident accent de simpatie pentru incriminatul de alaltăieri. Două retrageri, intempestive, tot aseară, la aceeaşi oră, din lista mea de friends de pe FB, îmi confirmă supoziţiile. Trecând peste părerea de rău (dincolo de vederile diferite asupra politicii am destule motive de consideraţie pentru ei) chestiunea mă ajută să-nţeleg ce se-ntâmplă. Entuziasmul isteric cu care a explodat mămăliga nefiartă preparată după reţete secrete din laboratorul antenist, livrată pe Facebook şi scursă-n stradă, a fost curmat, fără veste, de anunţul calm, aproape impersonal, de data asta, de la Cotroceni. Luaţi pe nepregătite, răsculaţii, în loc de tulumbe cu apă ca pe la alte fieste „ocuppy” s-au pomenit cu ceva stropi fierbinţi din propriul lor preparat, în ochi. Au reacţionat. Reacţie normală, de om bătut de noroc cu o mână de aşi de pică, nevoit să constate că, de fapt, e vorba de doi valeţi -care-i seamănă- picătură de mămăligă.
Evaluând evenimentul prin efecte, se poate spune, în primul rând, că Băsescu l-a demartirizat pe Arafat (salutară ieşirea-n presă a acestuia pentru a se delimita de mişcările politice) luându-i rolul de prigonit, pentru a-l prelua el. În stil propriu! Mai ales după ce Ponta, inteligent ca un cârlan ce este, a mulţumit „societăţii civile” cu revoluţionarii din dotare cu tot, pentru implicare, felicitând-o pentru victorie! Un fel de remake cârlănesc al mulţumirilor iliescene adresate minerilor pentru spiritul civic de care au dat dovadă în 1990. Cu aplauze de gospodine, de data asta fără morţi şi fără răzoare de panseluţe, acum, că s-a mai civilizat şi revoluţia! Pe scurt, un prilej de evaluare a stării politice a societăţii dar şi de o repoziţionare, ceva mai bună, a hulitului chiriaş de la Cotroceni. În fine, publicul a fost pus direct în situaţia să constate ce greu e să pui ceva pe picioare într-un climat al demolării perpetue. Şi de aici, paradoxal, n-ar fi imposibilă o descarcerare a legii sănătăţii…
Entry filed under: 7301634. Tags: demartirizare, fiesta ocuppy, incriminat, mămăligă nefiartă, revoluţionarii lui ilici.
104 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
skorpion | 14 ianuarie 2012 la 09:55
bonjurici,
sint uluit cit de bine prinde manipularea la lucruri rele…
de ce nu a iesit lumea in strada cind a fost data jos Monica Macovei, de ce nimeni nu s-a indignat cind tariceanu a somat PD-ul sa se dezica de MM ca altfel zboara tot partidul din guvern?
si a zburat!!
de ce nu indigneaza boborul impotriva eliminarii lucrurilor bune?!
este clar ca securitatea este inca pe pozitii bune,
ca televiziuni ca latrine isi fac treaba mult mai bine ca pe vremea lui ceasca…au curaj pentru ca avem un dictator mai molii ca ceasca
🙂
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 10:00
Bună ziua, lume 🙂 Skorpion, asa este! De aceea e un bun prilej de a observa, cum spuneam si-n postare, „starea politică” a boborului, mai bine zis, gradul lui de îndoctrinare varanică…
ApreciazăApreciază
3.
skorpion | 14 ianuarie 2012 la 10:04
http://www.contributors.ro/reactie-rapida/statisticile-bizare-ale-lui-traian-basescu-pentru-cine-vrem-incetarea-monitorizarii-europene-pe-justitiei/
ApreciazăApreciază
4.
skorpion | 14 ianuarie 2012 la 10:06
Rata de condamnare în dosarele DNA este de 90%. Deci, dintre dosarele pe care avem pronunţări, judecătorii au acceptat concluziile procurorilor DNA în 90% dintre cazuri.
am un singur comentariu mai rautacios: sa inteleg ca cele 10% cauzuri neacceptate reprezinta valoric zeci de miliarde de euro disparute in buzunarele celor 10% din acele procese?
ApreciazăApreciază
5.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 10:07
Dar „zburatul acela”, Skorpion, a avut si urmări bune, desi nu imediat. Monica Macovei a revenit de ceva timp pe scena politicii mari din ţară, si, ca factor pozitiv de schimbare si ca reper autentic de moralitate, se află acum pe o poziţie remarcabilă.
ApreciazăApreciază
6.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 10:09
skorpion, acolo e o zonă insuficient cunoscută, de public. Nu iau pe nemestecate nimic. Om vedea ce se confirmă si ce nu din asemenea analize, mai mult speculative.
ApreciazăApreciază
7.
Hantzy | 14 ianuarie 2012 la 10:09
Skorpy, cu toata simpatia, iti amintesc cateva lucruri:
De ce sa fi iesit lumea in strada pentru un politician, care n-a facut nimic pentru ea? Incercarea dumneaei de a consolida o politie politica sub masca DNA nu-i folosea la nimic.
MM a fost data jos odata cu ceilalti pedelei din guvern, tocmai pentru ca toti caraiau impotriva guvernului prin presa. Exact ca Arafat la Realitatea si nu in cadrul prevazut pentru dezbateri.
Tariceanu nu a somat niciodata PD sa se dezica de Macovei, mai ales ca MM nici nu era inca portocalie cu acte. Iar dupa motiunea simpla pe Justitie, chiar Tariceanu a fost cel care a pastrat-o pe Macovei in guvern, desi avea atunci toate parghiile si pretextele din lume sa o inlature.
Ei, vezi?!
ApreciazăApreciază
8.
Hantzy | 14 ianuarie 2012 la 10:11
Sa facem concurenta si DNA-ului!
Ce ziceti de procuraturi private, de operatori privati de urmarire penala?
ApreciazăApreciază
9.
skorpion | 14 ianuarie 2012 la 10:16
#7, hantzy,
da, ai dreptate
ApreciazăApreciază
10.
skorpion | 14 ianuarie 2012 la 10:17
14 martie 2007
Tariceanu este ferm hotarat sa scape de Monica Macovei din Guvern, premierul avand in vedere doua cai de atac pentru a o elimina.
Conform surselor citate, Tariceanu ia in calcul si inlaturarea din Guvern a tuturor ministrilor PD.
ApreciazăApreciază
11.
skorpion | 14 ianuarie 2012 la 10:19
15 martie 2007
Liberalii au trecut la fapte si le-au cerut ministrilor PD sa demisioneze. Calin Popescu Tariceanu i-a solicitat ieri, intr-o discutie privata, lui Vasile Blaga, sa paraseasca MAI, iar liberalul Radu Stroe a amenintat-o pe ministrul Justitiei Monica Macovei ca-i va cere public demisia. Celor doi ministri li s-a reprosat atitudinea pe care au adoptat-o fata de ordonanta privind amanarea euro-alegerilor. In replica, Emil Boc l-a avertizat public pe premier ca nu va reusi scoaterea PD din Guvern. In fapt, liberalii nu fac altceva decat sa pregateasca terenul pentru un Guvern in care sa nu se regasesca ministrii PD si care sa fie impus printr-o restructurare. Prezent la Senat cu un discurs privind reforma justitiei, Tariceanu a fost aplaudat de reprezentantii Opozitiei.
ApreciazăApreciază
12.
skorpion | 14 ianuarie 2012 la 10:20
1 aprilie 2007
Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat duminica, 1 aprilie, ca va cere parlamentului votul pentru un nou guvern din care nu vor mai face parte reprezentantii PD, ci doar cei ai UDMR.
ApreciazăApreciază
13.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 10:20
Sorry, Hantzy, că mă bag, vii cu o interpretare „personalizată” a unei perioade din istoria recentă pe care am urmărit-o pas cu pas, de partea PNl-ului fiind, până la un punct extrem de lămuritor! Total deosebit de al tău.
As fi procedat exact ca MM dacă mi s-ar fi cerut ce i s-a cerut ei. Comparaţia cu Arafat n-are nici în clin nici în mânecă cu situaţia de acum. Iar MM n-ar fi recurs never la aranjamente bănesti cu vreo fundaţie televistică legată de personaje din teritoriul marilor gestionari de matrapazlâcuri postdecembriste.
ApreciazăApreciază
14.
skorpion | 14 ianuarie 2012 la 10:20
q.e.d.
🙂
ApreciazăApreciază
15.
Bască ilie | 14 ianuarie 2012 la 10:54
Saluttare!
Nu-mi imaginez ca ziua de ieri să treacă fără urmări serioase. Repercusiunile vor fi multiple, cu bune și rele de ambele părți: Băsescu și reacțiunea. Renunțarea la proiect le va acorda nedumeriților timpul să realizeze ce-au avut și ce-au pierdut. Când un eveniment amenință în chinurile facerii, dar nu se produce, nu se poate vorbi de un câștig din amânarea nașterii până nu vezi cum va arăta monstrulețul, viu sau nu. Până una-alta, disproporția uriașă dintre mobilul pornirilor pro-Arafat și transformările vizate de proiectul de lege (fără nicio legătură cu SMURD-ul) ne lasă de înțeles că diversiunea tinde spre niște culmi periculoase, probabil fără precedent, din moment ce trupele de asalt au nevoie de atât de puțin pentru a se manifesta în Piața Universității și Cotroceni. Eu încerc să presupun și să mă întreb ce-ar fi fost dacă chiar s-ar fi pus problema tranșantă să se desființeze SMURD-ul. Convingerea fiecăruia în utilitatea unui serviciu nu se confundă chiar așa de ușor cu revolta de neoprit a celor profund afectați de o asemenea desființare. Caracterul accidental al intervențiilor -nu înseamnă să ignori astfel de posibilități și să tratezi ipotetica desființare cu indiferență, dar, oricum le-aș interpreta, le văd foarte departe de nevoile directe ale revoltaților încât să le justifice acțiunea. Am menționat doar o mică nuanță, în loc să zic cu franchețe: manipulări grosolane.
Ceva scormoniri prin concepția fundațiilor colectoare de excedente și trompetiști, în condiții de subfinanțare generalizată, poate nu vor mai fi tratate cu aceeași ignoranță.
ApreciazăApreciază
16.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 11:09
Bsk, salut 🙂 Văzui si un pic de soare prin partea cea plină a paharului 🙂 …Dar nu zicem hop, că prea am văzut multe ca să credem că ofensiva manipulanţilor nu va avea avea repercursiuni de ambele părţi. Mă gândisem, ca si tine, că, indiferent cu câte huiduieli vor fi întâmpinate, niscaiva descinderi prin seifurile fundaţiei, n-ar strica…
ApreciazăApreciază
17.
skorpion | 14 ianuarie 2012 la 11:13
cred ca ar trebui o serioasa descarcerare a ….creierului din Ro
nici cristian preda nu intelege ce se intimpla, iata ce spune:
Cristian Preda: Traian Băsescu este de nerecunoscut
ApreciazăApreciază
18.
skorpion | 14 ianuarie 2012 la 11:15
http://prisacariu.kamikazeonline.ro/2012/01/12/de-ce-nu-mi-e-simpatic-raed-arafat/
ApreciazăApreciază
19.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 11:27
skorpion, îl apreciez pe CP desi preferă mereu o atitudine de om care le ştie pe toate si toti trebuie să gândească ca el. Îmi pare rău că etichetările la care recurge prea frecvent, stilul, uneori sofistic, de a argumenta, înclinaţia naturală spre poziţia de „ghiţă-contra” îl fac să semene adesea cu un mărunt oportunist.
Băsescu s-a schimbat mult, incontestabil lucrul ăsta. Între B. cel de acum câţiva ani si cel de acum e diferenţa între soldatul plecat fluierând la răzbel si cel care se află de ani de zile pe câmpul de bătaie…
ApreciazăApreciază
20.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 11:28
multzam de link!
…Un comentariu si de pe FB:
„greseala lui Arafat este ca a intat in sistem si nu mai poate scapa. Nu ii neg contributia si tot ce a facut. Dar din pacate in spatele lui e plin de hoti si parveniti. A intrat in rahat si acum nu mai poate iesi. Iar cu protestele … stim bine ce personaje au fost si ce isterie de babe zalude a fost declansata. Din pacate suntem in popor pentru care , in proportie de 80-90 %, lectura zilnica este asigurata de CLICk si CANCAN iar informatia pe cale vizuala de scandaluri, pitipoance, violuri, programe ce le satisfac si intretin isteria creata de frustrarea inadaptabilitatii”
ApreciazăApreciază
21.
dictaturajustitiei | 14 ianuarie 2012 la 11:31
Bună !
M-a bucurat articolul tău.
Mă bucur mult de asemenea că s-au întâmplat toate pentru că abia acum am realizat ce a însemnat toată propaganda și publicitatea care i s-a făcut de-a lungul anilor domnului doctor Arafat. De aceea nimeni n-a ieșit în stradă pentru doamna M.Macovei.
Cei din actuala putere nu sunt specialiști nici în comunicare și nici în dezinformare.
ApreciazăApreciază
22.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 11:34
Dj, salut 🙂 Da, există, categoric, si o parte bună ( poate chiar necesară) a celor întâmplate. 🙂
ApreciazăApreciază
23.
skorpion | 14 ianuarie 2012 la 11:43
Din pacate suntem in popor pentru care , in proportie de 80-90 %, lectura zilnica este asigurata de CLICk si CANCAN iar informatia pe cale vizuala de scandaluri, pitipoance, violuri, programe ce le satisfac si intretin isteria creata de frustrarea inadaptabilitatii .
corect, nora,
in decembrie 1989 oamenii din Ro au fost muuuuult mai inteligenti!
nici ceasca nu a reusit sa manipuleze, sa bage intrigi, sa distruga fibra morala a oamenilor din aceasta tara asa cum au reusit latrinele tv ale securistului dovedit felix sau irealitatile lui vintu…
de-a dreptul tragic!
ApreciazăApreciază
24.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 11:46
skorpion, adevărat, dar nu ne sperie drobul de sare 🙂
ApreciazăApreciază
25.
skorpion | 14 ianuarie 2012 la 11:47
nu ne sperie, dar ne ingrijoreaza!
ApreciazăApreciază
26.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 11:51
… un moment trecător… Între atâtea altele!
ApreciazăApreciază
27.
Bască ilie | 14 ianuarie 2012 la 12:39
Nora,
Cu ceva vreme în urmă, simțeam câte o revoltă interioară intensă de la manevre propagandistice, scrise și vorbite, cu mult mai diminuate în privința gradului de pericol social.
Apoi mi-am impus o oarecare rezervă, gândindu-mă la cât de infime posibilități am să le stopez, cât de puțin benefic mi-ar fi să mă las afectat de orice adiere și mai ales cât de dăunător ne este când ne pierdem luciditatea într-o destul de mare măsură, ceea ce ne împiedică uneori să privim unde trebuie sau să înțelegem ce ne-ar fi de folos. Nici pe departe nu mi-e indiferent, orice s-ar întâmpla, totuși un pic de detașare nu strică.
Văd cum revenirea ta de aseară este pe drumul cel cu sens neobligatoriu. 🙂
ApreciazăApreciază
28.
Tiberiu Orasanu | 14 ianuarie 2012 la 12:41
Ziua bună! 🙂
Repet şi aici ce am spus la copac :
Citind părerile contradictorii apropo de ce face-nu face-ar trebui să facă piratul, tare mă tem că indiferent ce ar face-nu ar face dumnealui, nu prea are cum să fie pe placul tuturor.
Doar se ştie: cîte bordeie atîtea obiceie.
Al naibulii pirat! Cum contrariază el întotdeauna, ca apoi cei care îl susţin să îi dea dreptate în timp ce, detractorii îi cer capul în continuare.
😀
ApreciazăApreciază
29.
Bască ilie | 14 ianuarie 2012 la 12:52
Când Bulă îmi arată OZN-uri, îmi amintesc de accidentul lui de avion și, din acest motiv istoric, privesc automat, instinctiv și preventiv în pământ, să mă asigur că nu-i vreo gură de canal pregătită anume (nici de-ar fi întâmplătoare nu m-ar consola) 🙂
ApreciazăApreciază
30.
Bască ilie | 14 ianuarie 2012 la 12:57
Nora,
Nici în lada y nu-i mai frumos ca-n Grădină, dar câte o verificare mai ajută. 🙂
ApreciazăApreciază
31.
Bască ilie | 14 ianuarie 2012 la 13:24
În orice moment, trecut (de prin 2006 încoace), actual sau viitor, îi voi aprecia admirativ la Traian Băsescu cea mai valoroasă recompensă acordată alegătorilor săi:
vizibilitatea românilor asupra mediului de afaceri (politice, cu statul, mafiote, judiciare, academice, diplomatice pe bandă, de crimă organizată sau în concurs de infracțiuni…)
Pe scurt și oftalmologic: a dat cataracta românilor pe caracatița revoluționară.
ApreciazăApreciază
32.
Bască ilie | 14 ianuarie 2012 la 13:39
Ar fi suficient să ne imaginăm la Cotroceni pe unul dintre predecesori-Iliescu, Constantinescu și iar Iliescu- sau ultimii doi finaliști perdanți-Bombo sau Geoană- apoi să vedem… dacă mai vedem ceva sau altceva decât beznă liniștită! 🙂
ApreciazăApreciază
33.
Bască ilie | 14 ianuarie 2012 la 13:44
Acum ni se servesc peste ochi supradoze cu praf de liniște uselistă.
ApreciazăApreciază
34.
Bască ilie | 14 ianuarie 2012 la 13:50
Încă una și-am dispărut.
De la Sare din Copac: Hai PSD; Hai USL; Hai Steaua; Hai la Cotroceni!
http://www.sorinamatei.blogspot.com/2012/01/ca-sa-fim-precisi.html
ApreciazăApreciază
35.
andrzej | 14 ianuarie 2012 la 15:02
Salut!
Unii imbatranesc urat: http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-11215600-cantaretul-folk-doru-stanculescu-spune-fost-retinut-politie-protestul-palatul-cotroceni-fel-spun-acum-39-mars-acolo-satana-39.htm
ApreciazăApreciază
36.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 15:12
Revenii 🙂
Bsk, yes, se făcu! Multzam de link! Nu ne pune să ne imaginăm monstruozităţi(32) desi ieri exact la asta mă gândisem, cum l-am scăpat pe bombonel de prezidente-n 2004, si pe geonel, în 2009. Cum s-ar zice, de două ori scăpă Bulă din accidentul de avion, ca acu’ să-l vedem înhăitat cu caracatiţa 😉
ApreciazăApreciază
37.
Hantzy | 14 ianuarie 2012 la 15:14
Nora #13, daca n-as fi oaspete la dumneata te-as asigura ca nu e nici o problema „sa te bagi”. Cum insa realitatea este exact invers, imi pare ca mi-as da prea multa importanta sa spun asa ceva … daca nu cumva doreai dumneata, ca moderator, sa-mi trimiti un mesaj de moderatie, iertate-mi fie puseele prezidentiale! 🙂
Am recitit ce am scris si nu cred ca poate fi catalogat drept interpretare, fiind vorba de cateva evenimente care s-au petrecut asa cum le-am amintit. Iar in locul lui Tariceanu as fi procedat exact la fel daca mi s-ar fi cerut si mie ceea ce i s-a solicitat lui.
Skorpion #14, nu stiu de ce ai adaugat acel Q.E.D. Era pentru mine? Nu ma intereseaza cum s-a desfasurat filmul divortului guvernamental din 2007, intrucat nu dovedeste nimic. Iti pot contra cu exemplul Athanasiu sau Pacuraru, dar nu despre asta era vorba. Era evident ca doi parteneri, care se spurca pe la colturi, nu mai pot face casa buna si odata si inca o data giuruielile s-or rupe. Ca galbiorii s-au folosit de un pretext pentru a pune pirostriile pe jar, e iar adevarat, dar nici nu puteau ramane la nesfarsit capra la palat.
ApreciazăApreciază
38.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 15:19
Tibi, salut, 🙂 nici n-ar fi bine să-l placă tot boborul! Chiar expunând situaţia asta asa cum se prezintă acum, nu e de lăudat modul impulsiv în care a reacţionat. Pentru că, în loc de a fi preocupaţi de conţinutul problemelor ca atare, în general, personalizarea exagerată a vieţii social-politice, chestiune la care si-a adus si TB, aportul, din plin, deschide drum afectelor necontrolabile. Iar ura, odată ce intră ca jegu-n rufe, îi transformă pe oameni normali în Zombi. 😦
ApreciazăApreciază
39.
Hantzy | 14 ianuarie 2012 la 15:21
Iar pe Base il admir si eu, sincer chiar! A inceput atâtea …
ApreciazăApreciază
40.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 15:25
Andrzej, 35, încă o dovadă că acţiunea a fost pregătită. Am văzut, în treacăt, si alte figuri de cantautori aduse la Antena ( unul de la Talisman) să se plângă si să ceară românilor să sară-n apărarea smurdului! Iar acum cei doi suspendatori din capul usele nu mai au nici o reţinere în a instiga la rebeliune-n masă, chiar dacă presupusul motiv a fost demontat.
ApreciazăApreciază
41.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 15:35
Zilele trecute comandoul uselist stătea pitit prin boscheţi din studiouri si alte cotloane asteptând să prindă inamicu-ntr-o ambuscadă pregătită ca la carte. Ieri, când ponta a iesit cu mulţumirile, erau deja convinsi de victorie. Au si proclamat-o! Pe urmă, aseară, au suferit un mic soc, si azi, au sărit cu mic cu mare „la suspendare” .
ApreciazăApreciază
42.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 15:35
Hantzy, nu mai am nimic de comentat în plus
ApreciazăApreciază
43.
andrzej | 14 ianuarie 2012 la 15:47
„golanilor” lui iliescu le iau acum locul cantaretii ratati din „cenaclul flacara” ai raposatului paunescu…. 🙂
ApreciazăApreciază
44.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 15:54
andrzej, dacă de atâţia ani ăstia se comportă ca o guerilă antinaţonală- cu voia ei, a uneia din Românici, ca la violul de la Jean Monnet, să fiu iertată, e aproape imposibil, cred, să-i opresti cu argumente democratice, cu dezbateri constructive, cu apeluri la nevoile reale ale naţiei în actuala conjunctură… 😉
ApreciazăApreciază
45.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 15:56
comentariu de la EZ: „Apar dosarele grele – Geoana, Ponta, Hrebenciuc, Ion Neculae, Dragnea, Nastase, Voiculescu, ect., ect…
…prin urmare Base trebuie sa plece..
Apoi Romania e singura tara caruia i-a crescut ratingul de tara anul trecut – si printre putinele tari din Europa care a avut crestere economica – mi se pare ca a 2-a – si tot a 2-a ca numar de km de autostrada din Europa – si prima ca stabilitate a cursului de schimb – dar ce conteaza aceste fapte – conteaza imbecilitatile scuipate de Felix intre urechile prostilor !
Saraci imbecili care va declarati liberali – toate aceste performante care au costat poporul multe sacrifici pot fi spulberate intr-o zi !”
Citiţi mai mult: Mitingul anti-Băsescu de la Târgoviște, organizat de PNL și PSD – Partide > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/mitingul-anti-basescu-de-la-targoviste-organizat-de-pnl-si-psd-961514.html#ixzz1jRMX6kp6
EVZ.ro
ApreciazăApreciază
46.
Hantzy | 14 ianuarie 2012 la 15:57
Multumesc, Nora!
Nu fortasem un plus … m-am multumit de atatea ori cu minus. 😉
Si cu sinceritate.
La dumneata am avut din toate si-ti multumesc, inca o data, pentru ospitalitate!
ApreciazăApreciază
47.
andrzej | 14 ianuarie 2012 la 17:04
Nora, „violatii” epocii ceausescu au fost „patrunsi”adanc si pervertiti (se pare ca le-a palacut-sindromul sockholm?) nu pot supravietui fara „cura” de curvasareala care le-a luat mintile si sufletul.
ApreciazăApreciază
48.
andrzej | 14 ianuarie 2012 la 17:12
…, doar daca ascultati sporadic radioul national( rra), o sa vedeti ca toti lingaii lui ceausescu emanati prin „cenaclul” raposatului paunescu „fac audienta” si sunt promovati, cum pe vremuri erau promovati kulturnicii” stalinisti.
Un singur exemplu:… sau mai bine nu acum.
Ticalosi dovediti cu acte ca fiind turnatori la secu au fost si sunt inca dati ca exemplu de patriotism.
Rusine!
ApreciazăApreciază
49.
luminita | 14 ianuarie 2012 la 17:23
Buna ziua, Nora si salutari tuturor gradinarilor!
La topic nu am ce sa adaug, decat sa-i zic domnului presedinte ca „daca tacea….era bine, ca sa nu fie mai rau.”
Acum le-a dat istericilor maimutzoi Ponta si Antonescu ocazia prilejului sa-si faca damblaua cu „suspendata, maine-i gata”.
De-aia mi-e ciuda.
ApreciazăApreciază
50.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 17:59
Seara bună, prieteni 🙂
ApreciazăApreciază
51.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 18:01
Andrzej, de bună seamă, asa cum ai observat, asemenea „rezerve” toxice sunt refolosibile, în aceleasi scopuri, oricând. Probabil c-or fi intre ei şi unii capabili să-si corecteze conduita, majoritatea, din păcate, nu.
ApreciazăApreciază
52.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 18:06
Lumi, servus 🙂 Asta-i omul, cu bune si rele. După atâta război de uzură, defectele temperamentale îi joacă tot mai frecvent, feste. La o evaluare critică, în viitor, probabil, i se va cântări exact, ce a făcut bine si ce nu, în această cea mai critică perioadă a istoriei recente.
Revenind la scaieţii oilor noastre, dacă nu era smurd-suspendarea cu care defilează acum agitatorii politici uselisti, găseau alte pricini, asta fiind unica formă de politică pe care o cunosc ei.
ApreciazăApreciază
53.
Hantzy | 14 ianuarie 2012 la 18:41
comentariu sters
ApreciazăApreciază
54.
Hantzy | 14 ianuarie 2012 la 18:46
Hotnews ->Sever Voinescu: PDL este deschis oricăror propuneri serioase privind reforma sistemului de sănătate
Pare sigur pe el, Voinescu asta! Cred ca nu se asteapta sa primeasca propuneri serioase.
ApreciazăApreciază
55.
Tiberiu Orasanu | 14 ianuarie 2012 la 18:52
Hantzy
De ce să primească PDL propuneri serioase? Şi mai ales, de la cine? USL a obţinut exact ce a dorit: oprirea reformei şi scandal mediatic.
ApreciazăApreciază
56.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 19:27
Tibi,( iar mă bag 🙂 în afara propunerilor perpetue de suspendare, indiferent de motiv, a îndemnurilor la anarhie si haos, nu e nimic de asteptat din direcţia asa zisei- opoziţii. Există un capital maxim de nemulţumire în acest moment pe care vor să-l valorizeze cu orice preţ. Useleul o s-arunce-n joc tot arsenalul uman de care dispune prin toate reţelele care căptusesc instituţiile statului. Preţul ăsta, însă, poate fi enorm pentru români, chiar dacă, mai mult decât buimăcire si bulversare tot nu vor produce. Dar si asta e destul de rău. Pentru noi toţi. Există, însă, din fericire si un segment citav de populaţie, care nu e-n stradă si nici nu spumegă pe FB. Şi între ei sunt multe voci critice la adresa lui TB, normale si raţionale, dar acum acestea sunt cele care ţin echilibrul.
ApreciazăApreciază
57.
Hantzy | 14 ianuarie 2012 la 19:30
Pai, io ce spuneam, dom’ Tiberiu?!
Daca postulam incipient si ascendent ca unii e neaparat rai, pentru ca ceilalti sa nu aibe nici o alta sansa decat sa fie buni … atunci asa sa fie!
Daca insa ii compari pe uslinosii de azi cu pederaii din 2007, cand fura si ei prin opozitie, ai constata chiar mai multe asemanari decat vrea Voinescu … pana la urma baraba lui e aproape la fel de neagra ca centura Olgutei, n-asa?!
ApreciazăApreciază
58.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 19:32
Tibi, în acest segment te consider si pe tine si pe mine. Si mai stiu şi pe mulţi, mulţi alţii 🙂 Mulţi dintre acestia privesc acuma spre NR. si ăsta e un lucur bun. Mai important, însă, decât a aprecia sau condamna partide, socotesc că e a privi spre oamenii utili societăţii, oriunde se află. Îi stiţi, că-s puţini şi-i pomenesc cu fiecare ocazie.
ApreciazăApreciază
59.
Tiberiu Orasanu | 14 ianuarie 2012 la 19:39
Nora
Am urmărit la tele contrar obiceiului meu, cîteva ore şi m-am lămurit ce este cu aceste proteste: fîs. Am pierdut cîteva ore bune de lectură, ruşine să-mi fie. 😀
ApreciazăApreciază
60.
Tiberiu Orasanu | 14 ianuarie 2012 la 19:41
dom Hantzy
S-avem totuşi pardon: să compari un intelectual ca Sever cu o kakaratistă ka Olguţa, este cam deplasat.
Cît despre comportamentul haitei din opoziţie vs haita ajunsă la ciolan, de acord; cu amendamente (multe 🙂 ) dar, de acord.
ApreciazăApreciază
61.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 19:44
Tibi, te cred 😆
ApreciazăApreciază
62.
Tiberiu Orasanu | 14 ianuarie 2012 la 19:56
A. Pora, afirmaţie de comă:
A fost o manifestaţie APROAPE spontană. 😆
Zic şi eui: Pora este aproape dusă.
O fi aflat că a trecut vremea de sorcovit? 😛
ApreciazăApreciază
63.
Fini | 14 ianuarie 2012 la 20:31
Bună seara!
La temă:
– Să vorbesc despre oile lui Panurge care n-au citit proiectul de lege? Valeriu Butulescu aminteşte că în turmă măgarii sunt în frunte.
– Să vorbesc despre T.B. că şi-a dat cu stângul în dreptul şi ţip eu pentru că pe mine mă doare în legea sănătăţii şi am rămas cu fundu-n baltă. Unde dai şi unde crapă!
– In concluzie:
„Şansele sunt, totuşi 90% împotriva mea” (Legile lui Murphi)
ApreciazăApreciază
64.
luminita | 14 ianuarie 2012 la 20:35
Tibi, 19:56 😆 😆
ApreciazăApreciază
65.
Tiberiu Orasanu | 14 ianuarie 2012 la 20:40
Sal lumi! 🙂
ApreciazăApreciază
66.
Tiberiu Orasanu | 14 ianuarie 2012 la 20:43
salve fini ! 🙂
Io cred că piratul le-a cam luat oxigenul protestacilor.
S-au consumat prin fîsîială acum, văzurăm cîţi adepţi au uslinoşii deci pînă la urmă pe ansamblu, iese bine.
ApreciazăApreciază
67.
luminita | 14 ianuarie 2012 la 20:47
Fini,
din cauza lui Basescu nu a mai plecat Ponta la raliul de la Monte Carlo, aveam si noi o sansa sa ia o curba gresit si sa nu se mai intoarca,
iar Antonescu s-a apucat iar de lucrat la calendarul suspendarii in loc sa doarma si sa ne mai scuteasca cu ifosele lui isterice.
ApreciazăApreciază
68.
Hantzy | 14 ianuarie 2012 la 20:48
Tiberiu,
sa compari doo persoane nu e niciodata deplasat. Imi amintesc cum vanitatea ducelui de Orléans era puternic tulburata din cauza ca viitoarea sa sotie, Henriette Stuart, arata mai bine ca femeie decat el insusi ca barbat.
Tot astfel, daca Creatorul a dat unuia sinapse mai rapide, iar in supa altuia a mestecat mai multi steroizi, de ce ne-am obisnuit oare sa credem ca doar calitatile etajului de sus sunt importante?
Haite?! Ei, nu! Doar interes, purtator de fes: o constanta universala.
ApreciazăApreciază
69.
skorpion | 14 ianuarie 2012 la 20:55
latrina 3 ––––––> Basescu a fugit, Basescu nu este in Bucuresti,
acum vad ce se intimpla in P.U.
oamenii aceia = cobaii latrinelor tv& irealitatii
ApreciazăApreciază
70.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 20:56
Salut din nou! Ziceam că „revoluţia s-a mai civilizat”, dar dacă ar fi lăsaţi, „minerii” uslaşi ar face prăpăd ca si atunci. Oricum, unor asemenea violenţe va fi nevoie să li se răspundă cu maximă duritate, dar conform legii. Dar si mai mult, instigatorilor lor. Stiţi de cine e vorba.
ApreciazăApreciază
71.
Tiberiu Orasanu | 14 ianuarie 2012 la 20:58
Hantzy
Corekt. Cred kă ai dreptate. Nu mai insist. Am, greşit? adrisantul.
Scuzaţi pardon bonsoir.
ApreciazăApreciază
72.
Fini | 14 ianuarie 2012 la 20:58
Luminoaso,
@ 67
😆 😆
ApreciazăApreciază
73.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 20:59
Fini, bună trimitere la legile lui Murphy! Retrăim momente de cosmar. Am senzaţie de deja -vu.
ApreciazăApreciază
74.
Fini | 14 ianuarie 2012 la 21:00
ApreciazăApreciază
75.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 21:01
Tibi, 62, wow, d-na pora a luat-o rău pe arătură, auzisem câte ceva dar abia acum am constatat concret.
ApreciazăApreciază
76.
skorpion | 14 ianuarie 2012 la 21:01
daca vreti sa vedeti ce se intimpla in Piata Universitatii
http://webtv.realitatea.net/live
ApreciazăApreciază
77.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 21:04
Lumi, de ceea ce se petrece acum în piaţă s-ar trebui să dea seama si copiloţii lui voiculescu.
La ora asta revoluţionarii lui ilici au demonstrat, pentru ultima dată, sper, ce hram poartă.
ApreciazăApreciază
78.
Fini | 14 ianuarie 2012 la 21:04
ApreciazăApreciază
79.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 21:05
Fini, 78, fain, fain 🙂
ApreciazăApreciază
80.
Fini | 14 ianuarie 2012 la 21:06
Skorpi,
@ 63
au halucinaţii
ApreciazăApreciază
81.
Fini | 14 ianuarie 2012 la 21:08
ApreciazăApreciază
82.
Fini | 14 ianuarie 2012 la 21:15
Skorpi,
am greşit; rectific @ 69
ApreciazăApreciază
83.
skorpion | 14 ianuarie 2012 la 21:18
fini,
bine ca ai rectificat ca nu intelegeam,
danke..
🙂
ApreciazăApreciază
84.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 22:05
Cam rar mi se-ntâmplă să sterg comentarii (două, trei, maxim de peste trei ani de când am deschis blogu’). E o excepţie, deci că am sters un comentariu, apărut ceva mai devreme. !!! Mârlănia interzisă!!!
ApreciazăApreciază
85.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 22:18
Comentariu pe HotNews:
„Sunt atatea lucruri care se petrec in Romania si pe care nu le mai inteleg…
1. Atata timp cat proiectul legii sanatatii a fost retras, ce rost mai au aceste demonstratii?
2. De ce va opuneti unei legi care semana destul de mult cu ceea ce se petrece in Franta, unde traiesc?
3. De ce va temeti de privatizare, care duce la adevarata concurenta?
4. De ce preferati sa dati spagi personalului sanitar incepand de la medic si pana la portar si liftier), in loc sa aceti servicii medicale transparente, sa stiti exact CE ANUME PLATITI si CAT PLATITI? Nu mai vorbim ca banii rulati in felul acesta, nefiind „la negru”, ar contribui la evolutia serviciilor de sanatate. P.S. Am fost colegi de facultate, medici ramasi in Romania, care mi s-au laudat ca din spagi (deci total neimpozabil), ajung sa castige chiar peste 5000 de euro, desi in mod oficial se plang de salariile de mizerie. Chiar nu va deranjeaza aceste lucruri?”
ApreciazăApreciază
86.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 22:28
Din multe, remarcabile, încă unul:
„Observ ca in cateva orase (din cele peste 3.000 de orase si comune ale Romaniei) apar grupuscule de 50-100 persoane, organizate (afise, banere, masini), care incearca sa transforme confuzia asupra Legii Sanatatii si retragerii acesteia intr-o miscare ‘spontana’ cu acelasi obiectiv monomaniac ‘Jos Basescu’.
In acelasi timp, iese din casa si Antonescu (relativ devreme pt programul sau obisnuit de somn) trezindu-se vorbind de ‘revolte sociale’ si ‘alegeri anticipate’.
Dincolo de manipularea grosolana e aproape patetica cererea lui Antonescu, pt ca denota cu limpezime teama de a pierde alegerile din toamna si certitudinea ca PSD-ul si PDL-ul se vor intelege pt o coalitie fara liberali.
Ati observat ca Ponta, ceea ce e uimitor pt limbajul sau, de obicei huliganic, a fost mult mai ‘tolerant’ decat Antonescu si a propus chiar o colaborare intre Putere si Opozitie pe chestiunea Legii Sanatatii ?!
Cat despre Arafat, cred ca in acest moment e terorizat de ceea ce a declansat minciuna sa repetata privitoare la ‘privatizarea SMURD’, o isterie fara rost.
E adevarat ca a facut apel ca oamenii sa nu mai faca demonstratii in numele sau dar e prea tarziu, Raed Arafat a devenit acum o tinta politica si va fi si pe viitor, e doar o chestiune de timp si oportunitate, pentru ca a ales sa intre in politica cu proteste si indisciplina inutila si fara motiv obiectiv.
Evident, va fi ca orice alt fenomen social, va urma un varf de popularitate pt Arafat, dupa care vine refluxul pt ca lumea se va satura sa auda pana la voma aceleasi osanale mult exagerate. Si atunci va veni si scadenta.”
ApreciazăApreciază
87.
skorpion | 14 ianuarie 2012 la 22:41
nora,
85% din aceasta tara cred ca nu Arafat minte, ci Basescu…
cum iesim din dilema asta…
miroase a mineriada pregatita de ponta, crinel, voiculescu!
sintem cumva o tara esuata definitiv?????
ApreciazăApreciază
88.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 22:46
Skorpion, NU! după ce apele se retrag, vor iesi la vedere o mulţime de mizerii! Acum sunt prea infierbântaţi, ca orice haită. Să vedem după 🙄
ApreciazăApreciază
89.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 22:49
Sigur că e o „mineriadă”! Dacă autorii crimelor de la revoluţie si cei de la mineriade încă n-au păţit nimic, nu e de mirare că fac aceleasi porcării si după atâţi ani 😦
ApreciazăApreciază
90.
Tiberiu Orasanu | 14 ianuarie 2012 la 23:06
Mno,
Vă urez în continuare, o seară plăcută. 🙂
nora.
Scuze dacă eu am fost destinatarul acelui coment şters. 😦
ApreciazăApreciază
91.
Fini | 14 ianuarie 2012 la 23:11
Noapte bună tuturor! 🙂
ApreciazăApreciază
92.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 23:12
Tibi, nu, nici vorbă. Era o ireverenţă la adresa mea. A mea, adică a unei gazde obisnuite să fie politicoasă si de bună credinţă cu toată lumea. … Ce să-i faci! 🙄
Multzam 🙂
Noapte bună!
ApreciazăApreciază
93.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 23:14
Fini, cam ciudată seara asta, asa că mă bucur că ne dăruiesti un moment fain de muzică 🙂 Danke
ApreciazăApreciază
94.
Fini | 14 ianuarie 2012 la 23:15
Tibi,
@ 90
nici vorbă! Nu e cazul,
E vorba de mârlănie.
ApreciazăApreciază
95.
Tiberiu Orasanu | 14 ianuarie 2012 la 23:15
OK nora!
Noapte bună!
ApreciazăApreciază
96.
Fini | 14 ianuarie 2012 la 23:21
Nora,
93
o seară care aş fi dorit să fie altfel. Merităm cu toţi un sfârşit de săptămână frumos. N-a fost să fie!
Să ai o noapte liniştită. 🙂
ApreciazăApreciază
97.
noradamian | 14 ianuarie 2012 la 23:32
Somn usor, fini, tibi, skorpion,
prieteni 🙂
ApreciazăApreciază
98.
noradamian | 15 ianuarie 2012 la 01:12
postare nouă
ApreciazăApreciază
99.
Hantzy | 15 ianuarie 2012 la 07:28
#92. nora
Buna dimineata! Imi pare sincer rau ca am fortat nota. Comentariul respectiv nu s-a dorit ireverentios: doar ca voind sa adaug mai mult piper, am uitat de sare.
Promit sa nu se mai intample!
ApreciazăApreciază
100.
Creanga | 15 ianuarie 2012 la 17:58
Ziua buna!
Sa o las, o ia altul, cu SMURDUL si Arafatul, mai bine o incasez si pentru excursie o donez. Suta!!!
ApreciazăApreciază
101.
noradamian | 15 ianuarie 2012 la 18:08
Crengulin, salut 😆 Bine ai făcut! Poate punem de o fundaţie 😀
ApreciazăApreciază
102.
Bască ilie | 15 ianuarie 2012 la 18:10
Salut, Crenguță!
Bine ai venit. Regret că m-am luat cu una-alta și nu mi-am mai dus intenția la îndeplinire. Acum e inutil s-o mai zic, dar ti-o zic: am vrut să-i trimit Norei un mail și să anticipez că te vei repezi la suta asta imediat cum apari. 🙂 🙂 🙂
ApreciazăApreciază
103.
Creanga | 15 ianuarie 2012 la 18:42
Nora & Bsk,
Suta cu suta adunam, cand avem prea multi, mergem pe insula sa ii depunem, iar harta o lasam urmasilor, urmasilor nostri. 🙂
ApreciazăApreciază
104. URL | 15 ianuarie 2012 la 20:21
… [Trackback]…
[…] Informations on that Topic: noradamian.wordpress.com/2012/01/14/descarcerare/ […]…
ApreciazăApreciază