Însemnări din Iraq (2)
21 ianuarie 2012 at 15:26 noradamian 108 comentarii
Postat de Crengulin în „Grădina publică”
Timp de o lună am avut dădacă oriunde mergeam în afara fabricii. Oricum nu prea aveai unde sa te duci, ori mergeai la masă ori la magazin, era un fel de puscarie cu mai mult spatiu. Baza era construită de iugoslavi in anii 80, ici colo mai vedeai cate un MIG sau doar o macheta de avion. Nimerisem in sezonul ploios, se facea o mocirleală de numa’. În această baza erau regulile cele mai stricte, nici americanii nu aveau voie să deţină telefon mobil, cu marinşii nu era de glumă. Măcar era cea mai sigură bază din Iraq, ultima dată fusese atacată cu câţiva ani în urmă.
După câteva zile a sosit şi dl bărbos, nu venise pe jos, nici pe cămilă ori măgar, ci cu bani din buzunar. Rămas singur în aeroport, continuase să scotocească după viza de Kuweit.Trecusem cu toţii pe la ghişeul Turkish Airline unde, după ce ne verificaseră vizele, ne-au îndrumat spre poarta de îmbarcare. Nu, nu era nici acolo, viza, asta ştiam, doar fusesem împreună momentul respectiv. Aşa că noi ne-am luat zborul iar el rămăsese singur. Se schimbase tura, la ghişeu erau alţii, le explicase şi acelora care e treaba şi le ceru permisiunea să caute în gunoi. Surprize, surprize! Viza lui era la gunoi, se pare că atunci când le-au verificat, a lui a rămas acolo şi un om bun o fi crezut că nu mai are nevoie de ea şi a aruncat-o la coş. Şi bucurie şi nervi, ar fi strâns pe careva de gât dar pe cine, cei din noua tură n-aveau nici o vină. Acum avea viza, dar avionul plecase. Telefoane, explicaţii, ore lungi de aşteptare! În sfârşit, decolarea spre Kuweit, via Bahrein. Dar fără bagaje, că în încurcătură se rătăciseră şi astea pe undeva pe drum. După alte câteva zile în Kuweit, ajunse în fine, cu întârziere, la destinaţie. Mai bărbos dar şi mai tăcut.
Am fost preluaţi, chiar din prima zi, de un domn care avea deja câteva săptămâni vechime acolo. Pătimise la început, ne spuse, n-a prea fost ajutat, aşa că se gândise că ne va prinde bine să ne fie ghid prin cantină şi prin bază, o să ne fie mai uşoară adaptarea. Domnul D. era de fel din Targovişte, lucrase ca inginer la combinatul din localitate. În fabrică, era căpetenia de trib peste băieţii de la mentenanţă. Nu prea avea stare, mereu se găsea ceva interesant şi acolo. Dl D ne făcu astfel, din primul moment, mai uşoară adaptarea, şi mai plăcută. Cu el nu era loc de pauze de sforăit, pentru băieţii de la mentenanţă, ca altă dată.
Îmi luasem postul în primire la fabrică. Pentru început, două săptămâni training pentru a învăţa maşinăriile, instrumentele şi procesul tehnologic. Apa, adusă din Eufrat, era purificată prin osmoză inversă, la urmă se dezinfecta cu ozon şi se ambala la peturi de un litru, care ambalaje erau turnate la locul faptei, materia primă fiind nişte biluţe de plastic. Nu mai intru în amănunte tehnologice, pe scurt, purificam, ambalam, testam şi expediam apa. Înainte de a se deschide aceste fabrici (mai erau alte 5) apa era adusa din Kuweit, costurile fiind mult mai mari.
O dată pe săptămână aveam şedinţă cu americanii, de obicei suna aşa good job, great job! Marea nemulţumire era cantina, o să întrebaţi de ce, nu era bună mâncarea? …Mâncare industrială, multe feluri, dar nu gustul era problema. Buba era că pentru a intra la masă trebuia să fii controlat. Nu, nu eram pudici, dar uneori ne scanau ca la aeroport. Din faţă şi din spate până îţi apărea poza pe monitor, aproape în fundul gol. Cantitatea de radiaţii, cică, ar fi fost redusă dar în US nu le foloseau la acea vreme, altfel, decât dacă erai suspect de terorism. Dacă le-ar fi folosit, exclusiv, pe aeroport, nu te-ar fi afectat prea mult pentru că nu zburai în fiecare zi, dar accesul la masă însemna câte o poză în fiecare zi. Ce mai tura-vura, fugeau românii de aparat ca dracul de tămâie! Poate nu te afectau, chiar dacă erai iradiat în fiecare zi, dar nu mai bine era să le ocoleşti? …După două-trei săptămâni am avut o şedinţă mai furtunoasă, aceeaşi problemă- de ce nu avem şi noi legitimaţie maro precum în alte baze? …Doar şi românii fac parte din coaliţie! Dacă aveai legitimaţie maro nu mai te controlau de nici o culoare, başca, aveai voie să deţii tot felul de electronice. Un român mai supărat pe viaţă a zis că dacă americanii ar veni în România, uite aşa le-ar face şi a arătat cu degetul spre gât ca şi cum le-ar fi luat gâtul. A doua zi avea bilet de avion, doar dus, spre România, el şi încă un băiet bun. De atunci au început să plece romanii ca la big brother, care erau eliminaţi, care îşi dădeau demisia, care nu se mai întorcea din concediu. Apoi timp de o lună ne-au adus mâncarea în fabrică, trai neneacă, la botul calului, nu mai trebuia să ne ferim de aparat. Doar o lună, a durat minunea şi am luat-o de la capăt, ascunselea cu aparatul. După alte două luni se subţiase binişor lotul de români, mai rămăsesem o mână de oameni. La schimb, au adus nepalezi şi indieni, băieţi foarte ascultători şi docili, nu ca românii cu gura mare. Nici n-ar prea fi avut de ce să faca scandal, ei plătiseră câteva mii de dolari agenţii de recrutare din ţara lor pentru a ajunge aici, primele luni lucrau pro-bono. Chiar dacă aveau permis să conducă motostivuitorul, nu prea aveau experienţă. Într-o zi, unul din ei, rămas gură cască, cu ochii la paletul abia plasat acolo, uitase să mai dea motostivuitorul inapoi din spatele maşinii de gunoi! Sub palet, lamele de la motostivuitor prinse de maşina de gunoi, se ridicau cu el cu tot! Săracul nepalez se albăstrise, era deja un metru şi ceva în aer. Şoferul observase că e ceva în neregulă şi oprise, altfel poate l-ar fi dat peste cap cu forklift (motostivuitor în engl).
…Martie şi aprilie, vremea se încălzea treptat, şi, pe măsură ce se-ncălzea, se iscau şi furtunile. Cum e în România zăpada, aşa era aici nisipul, zbura şi intra peste tot. Uneori vizibilitatea era foarte redusă, abia vedeai câţiva metri. Atunci, nici elicopter, nici avion nu ieşea din hangare, puteam dormi mai liniştit, nu se mai cutremura baraca. …După interviu, poze, amprente plus o aşteptare de o lună şi ceva, mi-au dat legitimaţie portocalie. Gata, se terminase cu dădăceala. Unii nu treceau de interviu, însă, cum păţise un băiat din Vaslui. Până s-ajungă aici, lucrase ca şofer pe tractor în Germania la cules de castraveţi, ne povestise băiatul. Castravetele este un fruct dicotiledonat, din categoria curcubitaceelor, are o formă lunguiaţă şi… 90 la sută apă, ştiţi povestea. Nu, nu povestea precum Florin Piersic, dar ne împuiase capul cu castraveţi care creşteau într-o zi cît alţii în şapte! La interviu, când l-au întrebat la ce unitate militară îşi făcuse stagiul militar, le-a răspuns că-i secret, nu poate răspunde. Ori o făcea pe interesantul, ori se plictisise acolo, ori o fi crezut că nu are prea mare importanţă. Doar el ştie ce-avea-n cap. Marinşii n-au mai stat la discuţie, l-au priponit, au trimis pe cineva-n fabrică să-i aducă bagajele şi, sub escortă, îl expediară direct la aeroport.
Muncind în schimburi, când în tura de zi, când în cea de noapte, iată-mă-s ajuns şi în miezul verii. Temperaturile treceau binişor de 40 de grade, uneori depăşeau şi 50. În august se împlinise sorocul, trebuia să plec pentru trei săptămâni în concediu. Mi-am luat aproape tot bagajul cu gând să nu mă mai întorc. Din nou, Kuweit, baza militară, stat la cort, apoi la vila firmei şi la aeroport.
Entry filed under: 7301634. Tags: bază americană, condiţii, restricţii, români.
108 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
dictaturajustitiei | 21 ianuarie 2012 la 16:01
Bună !
Uite un om ! Muncește riscând și nu se rușinează cu asta.
Te felicit pentru că ai o asemenea ambiție și te invidiez pentru experiențele avute.
ApreciazăApreciază
2.
Bască ilie | 21 ianuarie 2012 la 16:07
Saluttare!
Bine ai revenit, Nora!
Grenguță, faci ce faci și tot la apă tragi, parc-ar fi magnet 90%.
Ceva nu-i în regulă în povestirea ta. Cine l-a turnat pe Jack Spintecătorul de România, de-a ajuns pe lista eliminaților cât ai zice pește la apă? Nu crezi că era cazul să te fi arătat cât de cât intrigat de practicarea turnătoriei la locul de muncă, a doua veche meserie din lume? 🙂
Tipul eliminat din concurs, fiindcă le-a ascuns americanilor unde a făcut armata, ție apucase să-ți spună locul secret? 🙂 La Băneasa? 🙂
ApreciazăApreciază
3.
Bască ilie | 21 ianuarie 2012 la 16:15
Salut, DJ!
Așteaptă mai întâi răspunsurile lui Creangă!
Poate nu-l vei mai invidia. 🙂
ApreciazăApreciază
4.
theo- nona | 21 ianuarie 2012 la 16:24
eu nu-l invidiez, il admir, meritä respect.
ApreciazăApreciază
5.
Fini | 21 ianuarie 2012 la 17:11
Bsk salut! 🙂
@ 2
S-a autodenunţat la interviu:
„La interviu, când l-au întrebat la ce unitate militară îşi făcuse stagiul militar, le-a răspuns că-i secret, nu poate răspunde. Ori o făcea pe interesantul, ori se plictisise acolo, ori o fi crezut că nu are prea mare importanţă. Doar el ştie ce-avea-n cap. .”
ApreciazăApreciază
6.
Bască ilie | 21 ianuarie 2012 la 17:25
Fini, salut!
Nu sufla! 🙂
ApreciazăApreciază
7.
Creanga | 21 ianuarie 2012 la 17:39
Ziua buna!
DJ, au mai fost alte zeci de români în Irak, chiar şi acum mai sunt câţiva. Eu pot spune că am avut noroc, nu am nimerit într-o zonă prea periculoasă. În total au fost patru ani, mai am de povestit până la vară dacă ai răbdare. 🙂
ApreciazăApreciază
8.
Creanga | 21 ianuarie 2012 la 17:43
Bsk,
Pe Jack cu motostivuitorul nu l-a turnat nimeni, a făcut gestul cu degetul la gât în timpul şedinţei, americanii erau de faţă.
Tipul cu castraveţii cred că făcuse armata undeva prin Bucureşti, nu ştiu exact unde.
ApreciazăApreciază
9.
Creanga | 21 ianuarie 2012 la 17:45
Theo-Nona,
Toată lumea merită respect, unii mai mult, alţii mai puţin.
ApreciazăApreciază
10.
dictaturajustitiei | 21 ianuarie 2012 la 17:47
Am tot respectul pentru cei care nu se lamentează doar că le este greu și rău.
Știu că sunt mulți români plecați la muncă în străinătate și știu de sacrificiile pe care le fac de dragul familiilor lor. Cunosc și eu personal câteva zeci, de aici , din zona mea. Părinții elevilor mei.
Am spus că te invidiez pentru că ai văzut multe și ai un alt orizont de înțelegere.
ApreciazăApreciază
11.
Fini | 21 ianuarie 2012 la 17:50
Creangă neaţa! 🙂
Zici c-ai avut noroc? I-auzi ce spune Ralph Emerson: „Norocul este o altă denumire pentru tenacitatea voinţei.”
Eşti perseverent, tenace. Asta pricep eu din tot ce scrii.
Cum naiba să nu-mi fii simpatic! 🙂
ApreciazăApreciază
12.
Bască ilie | 21 ianuarie 2012 la 17:55
Mădălin Voicu, pe B1, nu vrea alegeri parlamentare anticipate.
Îl cred. Numai el știe cum e să ratezi chiar și pe liste, cât de târziu a prins un loc în așteptate și câte a pătimit până s-a văzut deputat din ultima tragere la sorți.
ApreciazăApreciază
13.
Fini | 21 ianuarie 2012 la 17:55
Câteva citate despre perseverenţă şi tenacitate.
„Labor omnia vincit improbus” (munca stăruitoare biruie toate) Vergiliu
• „Efortul îşi arată roadele după ce o persoană refuză să se oprească.” – Napoleon Hill
• „Prin perseverenţă melcul a ajuns pe arcă.” – Charles Haddon Spurgeon
• „Orice obstacol are în el bucuria omului care-l va depăşi.” – Napoleon Bonaparte
• „Perseverenţa este munca grea efectuată în continuarea muncii grele, care deja te-a obosit până la epuizare totală.” – Newton Leroy Gingrich
ApreciazăApreciază
14.
Bască ilie | 21 ianuarie 2012 la 18:11
Fini,
Cu efortul. Ferească Dumnezeu!
Cu melcul. Doamne-ajută!
Obstacolul. Nu cred să fie prea bucuros Traian Băsescu.
Perseverența. Pare să fie în continuarea unor inepuizabili… cu scutire de efort. 🙂
ApreciazăApreciază
15.
Creanga | 21 ianuarie 2012 la 18:14
Mulţumesc DJ, mai am multe de văzut. 🙂
ApreciazăApreciază
16.
skorpion | 21 ianuarie 2012 la 18:15
salve, creanga,
felicitari pentru istorisire….m-am amuzat de unele chestii, inclusiv de viza din cosul de gunoi (deci nu degeaba te-am intrebat la prima parte ce s-a intimplat cu barbosul)
🙂
te-as lauda si eu, dar mi-au luat-o altii inaintea mea…si ce este prea mult strica
😛
esti un young man de nota 10
ApreciazăApreciază
17.
Creanga | 21 ianuarie 2012 la 18:20
Fini, ma faci sa rosesc. Zice bine Skorpi, ce e prea mult strică.
Bsk, de ce bănuiai că e vorba de o turnătorie? Turnătoria are legătură cu dl D, a lucrat la turnătoria din Târgovişte.
ApreciazăApreciază
18.
Bască ilie | 21 ianuarie 2012 la 18:25
Creangă, așa mi-s de când mă știu, întrebător de felul meu și cu ochii mereu după explicații. 🙂
ApreciazăApreciază
19.
Creanga | 21 ianuarie 2012 la 18:34
Bsk, atunci mai aştept întrebări şi explicaţii. 🙂
ApreciazăApreciază
20.
Bască ilie | 21 ianuarie 2012 la 18:40
Aseară la TVR-info, Monica Macovei a fost întrebată cum înțelege acuzele lui Băsescu în privința procurorilor.
A zâmbit, a răspuns ceva în sensul că n-are nimic să-i reproșeze președintelui, iar procurorii nu-s niște sfinți. Eu am interpretat-o ca fiind conștientă că nu-i momentul potrivit pentru observați, chiar dacă ar avea vreuna.
ApreciazăApreciază
21.
skorpion | 21 ianuarie 2012 la 18:42
MM a spus clar, ca nu toti procurorii sint niste sfinti si cred ca avem dovezi si din informatiile mass media…
ApreciazăApreciază
22.
Bască ilie | 21 ianuarie 2012 la 18:43
Creangă,
Explicațiile sunt, de regulă, pentru mine. Întrebările își fac de cap singure. Dacă mai apar, te anunț. 🙂
ApreciazăApreciază
23.
Fini | 21 ianuarie 2012 la 18:43
Bsk
@ 14
🙂 🙂
ApreciazăApreciază
24.
Creanga | 21 ianuarie 2012 la 18:49
Oare cum să nu ţipi, când eşti operat de polipi? Mai ales când îi scot printr-un loc, de spui că n-ai avut noroc. Numa reflexele comuniste nu se pot scoate, le-o duce până la moarte, din politică doar cu picioarele în faţă spre locul cu seceră şi verdeaţă.
ApreciazăApreciază
25.
Fini | 21 ianuarie 2012 la 19:00
Creagă,
să roşeşti? 😳 De ce?
Am constatat că eşti perseverent. Nu cred că negi. Nu este o laudă.
Pentru mine este un motiv să-mi fii simpatic.
Am vorbit desigur în numele meu, dar sunt convinsă că toţi Grădinarii te simpatizează.
ApreciazăApreciază
26.
Creanga | 21 ianuarie 2012 la 19:11
Fini, e cald în casă de aceea am roşit. 🙂 Ies afară să mă răcoresc, sunt -15 grade. O să ajungem pe aici
http://www.google.ca/search?hl=en&q=fete+de+neige+montreal&gs_sm=e&gs_upl=1340l5110l0l5486l22l12l0l6l6l0l750l3619l0.3.5.2.1.0.1l17l0&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.,cf.osb&biw=1543&bih=773&um=1&ie=UTF-8&tbm=isch&source=og&sa=N&tab=wi&ei=XfEaT9_WOsXh0gGy34yuCw
ApreciazăApreciază
27.
Creanga | 21 ianuarie 2012 la 19:17
http://www.parcjeandrapeau.com/125-106-Activites_gratuites-Fete_des_neiges_de_Montreal_fr.html
ApreciazăApreciază
28.
Bască ilie | 21 ianuarie 2012 la 19:22
1. Demisia = pretenția isterică a amnezicului, după ce a denumit-o ani de-a rândul “act unilateral de voință”.
2. Dialog = monologul tâmpitului care nu vrea altceva decât să-ți dai demisia.
3. Demisia parlamentarului = o dă stând treaz și nu e.
ApreciazăApreciază
29.
Fini | 21 ianuarie 2012 la 20:28
Creangă,
@ 26
Bon fete!!!!!!
ApreciazăApreciază
30.
Fini | 21 ianuarie 2012 la 20:44
Erată: Bonne fete! 🙂
ApreciazăApreciază
31.
Fini | 21 ianuarie 2012 la 21:01
Telly Savalas – 21 ianuarie 1924
ApreciazăApreciază
32.
Fini | 21 ianuarie 2012 la 21:06
Frumoasă voce vorbită! 🙂
ApreciazăApreciază
33.
Fini | 21 ianuarie 2012 la 21:06
ApreciazăApreciază
34.
noradamian | 21 ianuarie 2012 la 22:14
Seara bună, prieteni 🙂
@Fini, 25, si eu cred asta 🙂
@Dj, Theo-nona,mai are de povestit, Crengulin, stie că ne plac povestile lui 🙂
ApreciazăApreciază
35.
noradamian | 21 ianuarie 2012 la 22:18
@Skorpion, cum îl stim noi, prietenul Creangă apreciază laudele sincere. Ca si noi
@Bsk. e curat masochism să-nduri demonstraţiile de ipocrizie venite din partea unora, de pildă a abramburicii.
ApreciazăApreciază
36.
Bască ilie | 21 ianuarie 2012 la 22:27
Da, am văzut: o catastrofă la nivel academic.
ApreciazăApreciază
37.
Bască ilie | 21 ianuarie 2012 la 22:37
Secretarul general al PPE:
Nimeni nu va lua in serios in PE afirmatii politicianiste de genul „in Romania e dictatura”
ApreciazăApreciază
38.
noradamian | 21 ianuarie 2012 la 22:41
Bsk, evident 🙂 Asta în ciuda manevrelor denigratoare cu care s-au îndeletnicit intens în vremea din urmă, mai intens decât totdeauna, prin diverse medii externe, începând cu socialistii din PE si până-n mediul studenţesc din diverse ţări unde-nvaţă si români.
ApreciazăApreciază
39.
Bască ilie | 21 ianuarie 2012 la 22:45
Mi se pare culmea: UE, CE și PE să nu vadă evidenta dictatură desfășurată sub oblăduirea și nasul lor? 🙂
ApreciazăApreciază
40.
noradamian | 21 ianuarie 2012 la 22:46
Crengulin, dincolo de farmecul relatării, povestirea e interesantă si ca reportaj, ca documentar dintr-un spaţiu altfel prohibit pentru muritorii de rând. Si chiar pentru jurnalisti, mă gândesc 🙄
ApreciazăApreciază
41.
noradamian | 21 ianuarie 2012 la 22:47
Bsk, chiar asa 🙂 Păi ăia stiu mai multe despre ce se-ntâmplă aici decât stim noi 🙂
ApreciazăApreciază
42.
Bască ilie | 21 ianuarie 2012 la 22:59
Dacă ar fi dovedit-o o singură dată, i-aș fi bănuit de o simplă coincidență. 🙂
ApreciazăApreciază
43.
Bască ilie | 21 ianuarie 2012 la 23:07
Nu-i în regulă numirea operată de Boc, consilierul lui la Transelectrica. Sună ca decretul lui Iliescu de grațiere a lui Cozma sau actele lui Tăriceanu înainte de expirarea mandatului de premier.
ApreciazăApreciază
44.
Fini | 21 ianuarie 2012 la 23:13
Noapte bună tuturor! 🙂
ApreciazăApreciază
45.
noradamian | 21 ianuarie 2012 la 23:14
Bsk, sigur că nu! O să vină si timpul evaluării critice, a operaţiilor necesare, dar mai întâi să scadă febra pacientului 🙂
ApreciazăApreciază
46.
noradamian | 21 ianuarie 2012 la 23:15
Fini, multzam 🙂 Noapte bună!
Somn usor, prieteni
ApreciazăApreciază
47.
Bască ilie | 21 ianuarie 2012 la 23:27
S-ar putea să demisioneze.
Noapte bună!
ApreciazăApreciază
48.
Bască ilie | 21 ianuarie 2012 la 23:34
N-aș exclude demisia, după cum se respinge sau se admite comasarea la CCR. E un punct de referință.
ApreciazăApreciază
49.
skorpion | 21 ianuarie 2012 la 23:35
salut, again,
de ce nu este ok numirea la transelectrica?
ce este in neregula?
cine s-ar putea sa demisioneze?
ApreciazăApreciază
50.
Bască ilie | 21 ianuarie 2012 la 23:43
În neregulă în sensul c-ar ascunde ceva: graba de a opera numirea denotă că Boc s-ar putea să aibă în vedere încheierea mandatului de premier, prin demisie.
ApreciazăApreciază
51.
skorpion | 21 ianuarie 2012 la 23:45
Transelectrica nu avea director?
sau a intrat la gramada cu cei din lotul Romgaz, Ioan Nicolae..
ingrijorator ce crezi ca se va intimpla…
ApreciazăApreciază
52.
Bască ilie | 21 ianuarie 2012 la 23:50
Am pierdut o parte din emisiunea de pe B1 și nu știu dacă Monica Macovei a fost sau nu întrebată dacă ar accepta funcția de prim-ministru.
ApreciazăApreciază
53.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 00:02
Nu cred să-i convină, dar e o persoană surprinzătoare.
În caz de comasare, există premize pentru ceva activitate parlamentară, or sub presiunea nemulțumirii opoziției Boc nu ar mai avea forța să se impună din Guvern, adică MM ar fi binevenită.
Dacă se respinge comasarea la CCR, se detensionează atmosfera, chiulul parlamentar va prospera și nu prea mai are importanță dacă va rămâne Boc premier.( cu excepția temerilor USL privind organizarea alegerilor, ceea ce i-ar determina să pună presiune pentru un guvern de tehnocrați; mingea va fi la UDMR, dacă e dispus să susțină un nou guvern, tehnocrat sau nu)
ApreciazăApreciază
54.
skorpion | 22 ianuarie 2012 la 00:05
am urmarit emisiune fix 10 minute, a latrat madam andronescu non stop cit m-am uitat eu…..
este extraordinar de greu sa faci fata unor oameni ca cati andronescu! eu personal nu as face fata, as turba, as sparge ceva
🙂
si monica macovei nu este capabila 100% sa faca fata unei asemenea haite, ea este omul pentru lumea civilizata si nu pentru lumea primitva, obraznica, tupeista, obraznica si mai ales mincinoasa….
ApreciazăApreciază
55.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 00:13
MM este mereu surprinzătoare prin tenacitatea ei, dacă pot să mă exprim așa. Credibilitatea ei neîndoielnică are o valoare specială în condițiile actuale, inclusiv la nivel european. A fost desemnată Femeia Europei, în timp ce Crin lupta să câștige campionatul chiulului parlamentar.
ApreciazăApreciază
56.
skorpion | 22 ianuarie 2012 la 00:16
sa inteleg ca CCR va respinge comasarea alegerilor pentru detensionarea atmosferei politice & sociale?!
nu cred ca Ro are nevoie de un guvern tehnocrat
ApreciazăApreciază
57.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 00:17
Prima ei măsură ar fi reintroducerea rigorilor de disciplinare a magistraților privind declararea averilor.
ApreciazăApreciază
58.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 00:21
Dacă Boc de pregătește de demisie, iar UDMR-istul din CCR nu o dă cotită, putem să înțelegem și invers, să rămână comasarea; poate li se pare semnificativă și economisirea.
ApreciazăApreciază
59.
skorpion | 22 ianuarie 2012 la 00:31
Eu o admir sincer pe MM pentru tot ce a facut si inca mai face. Ea este pe locul doi dupa infamul, nemernicul, dictator Basescu,
🙂
este f. tenace, dar are dusmani si printre pedalisti, iar in caz de premierat va trebui sa se lupte si cu ei..
in fine….vedem cum vor evolua in continuare lucrurile in
eterna si fascinanta Ro,
mereu surprinzatoare…
ApreciazăApreciază
60.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 00:33
Guvernul cu premier tehnocrat și echipă de extratereștri, dar susținut politic pentru a implementa politica nimănui e o făcătură ideală pentru a demonstra inutilitatea guvernării politice. Cine are nevoie de o asemenea arătare? Numai cine nu guvernează.
ApreciazăApreciază
61.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 00:36
MM e un pericol pentru clasa politică. 🙂 Asta-i nenorocirea. S-ar putea traduce pentru USLși nu numai: ai grijă ce-ți dorești! 🙂
ApreciazăApreciază
62.
skorpion | 22 ianuarie 2012 la 00:37
corect, mister B, si o cale de a fugi de raspundere, in cazul nostru mai ales pentru uslinosi…
ei totusi isi doresc cu ardoare sa guverneze dar nu in vremuri atit de tulburi,
vazind ca Ro a iesit pe + in trimestrul IV. 2011 au tras concluzia ca este timpul sa puna mina pe ciolan chiar cu violente…
eu ma retrag si iti urez o noapte linistita,
🙂
p.s. nu stiu daca ai urmarit filmuletul pe youtube,
ziaristul vlad ursuleanu filmind de pe bicicleta in noaptea de 15 ianuarie….
merita!
ApreciazăApreciază
63.
skorpion | 22 ianuarie 2012 la 00:43
hai, ca am gasit. vizionare….nu prea placuta, dar reala!
ApreciazăApreciază
64.
skorpion | 22 ianuarie 2012 la 00:46
demult imi doresc un asemenea pericol, de altfel si TB este un asemenea pericol pentru toti ticalosii, dar care au reusit magistral sa-mputa creierele oamenilor manipulati si manipulabili…
ne-ar trebui in viata politica macar o suta de MM si 100 de TB.
(exista oameni de asemenea factura si in viata reala, dar nu s-ar baga din mii de motive in politica)
gute Nacht!
ApreciazăApreciază
65.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 00:47
Da, așa cred și eu: useliștii nu vor neapărat să guverneze, vor să blocheze România, cu toate instituțiile ei, într-o campanie de uzură accelerată a puterii actuale, dar au și temeri că iarăși nu vor putea să fure mai mult la alegeri, atâta timp cât organizarea și urmărirea fraudeontologilor nu le revin lor.
ApreciazăApreciază
66.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 00:48
Noapte bună!
ApreciazăApreciază
67.
Fini | 22 ianuarie 2012 la 06:07
Neaţa ! 🙂
ApreciazăApreciază
68.
Fini | 22 ianuarie 2012 la 06:41
http://www.evz.ro/detalii/stiri/cristian-preda-in-1990-iliescu-s-a-comportat-precum-seful-detasamentelor-de-batausi-962637.html
ApreciazăApreciază
69.
Creanga | 22 ianuarie 2012 la 06:56
Neaţa Fini,
ApreciazăApreciază
70.
Creanga | 22 ianuarie 2012 la 07:10
Nora,
Povestirea o fi interesanta, dar curios, nu am primit critici.
O zi liniştită!
ApreciazăApreciază
71.
Fini | 22 ianuarie 2012 la 08:21
Creangă,
„neaţa” cu boom,boom. 🙂 🙂 Gata, sunt trează şi pot să preiau tura de dimineaţă.
Ţie: „Somn uşor!”
ApreciazăApreciază
72.
Creanga | 22 ianuarie 2012 la 08:48
Fini, chiar avem monarhia rozelor de 20 de ani, ba FSN, ba PSD, ba PDL toţi cu trandafiri, noi… doar cu spinii.
O zi placută!
ApreciazăApreciază
73.
skorpion | 22 ianuarie 2012 la 09:38
neata,
un articol dragutz si interesant de Andrei Cornea
http://www.revista22.ro/strainul-12918.html
ApreciazăApreciază
74.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 09:53
Saluttare!
Mr. Sk
Mai este o completare posibilă. Graba numirii la Trasnsel să insemne că Boc e decis sa demisioneze oricum, adică și dacă se respinge comasarea are un motiv să candideze la Primăria Cj.
ApreciazăApreciază
75.
skorpion | 22 ianuarie 2012 la 09:56
Mai crezi ca Boc are sanse sa cistige primaria Clujului?
ApreciazăApreciază
76.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 10:06
Nu știu câte șanse; să nu încerce deloc?
ApreciazăApreciază
77.
skorpion | 22 ianuarie 2012 la 10:10
nu, ai dreptate, trebuie sa incerce, ai dreptate!
ApreciazăApreciază
78.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 10:10
Ardelenii nu mai cugetă adânc?
ApreciazăApreciază
79.
skorpion | 22 ianuarie 2012 la 10:19
nu mai sint nici ardelenii cei ce au fost cindva…s-au corcit si ei
🙂
ApreciazăApreciază
80.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 10:34
Poate n-are un contracandidat mai bun ca el. Acum Emil Boc are un plus de experiență politică și va ști cum să câștige.
ApreciazăApreciază
81.
skorpion | 22 ianuarie 2012 la 10:41
parca se spune ca si Ioan Rus va candida…
ApreciazăApreciază
82.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 10:45
Nu-mi doresc să vină o vreme când protestatarii de azi vor evalua un alt premier și îl vor regreta pe Boc.
Dacă Ioan Rus va deveni primar, atunci clujenii și-l merită. 🙂
ApreciazăApreciază
83.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 11:49
Dinu Păturică ne propune un nou faliment : „Împreună 2012”.
S-a săturat singur.
ApreciazăApreciază
84.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 11:50
Dinu Săturică.
ApreciazăApreciază
85.
skorpion | 22 ianuarie 2012 la 11:53
dinu ne-saturica + felix voiculescu + sute de politruci si oameni de afaceri si ziaristi care spera ca
anihilindu-l pe Basescu si dind afara pdl-ul
vor scapa de dosarele DNA.
si chiar nu-i exclus ca in varianta cistigarii alegerilor de catre uslinosi toate dosarele penale sa fie stopate iar procurorii corecti in frunte cu daniel morar + judecatori neafiliati jafului sa fie eliminati (sper ca nu si fizic 🙂
ApreciazăApreciază
86.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 11:58
Unde învie Bombonautica se reface locul și pentru Dinu Săturică.
ApreciazăApreciază
87.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 12:07
Lovitura de osândă va veni de la UNPR.
ApreciazăApreciază
88.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 12:16
Masa cea de taină și cu multe picioare, invitatul Oprea în fața sărbătoritului Ion și renașterea Iliescului săritor la vârful Cotroceniului, sângele pesedismului de nediluat în spiritul revoluției, toate conduc la aceeași contribuție uneperistă decisivă.
ApreciazăApreciază
89.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 12:19
Cu suflul lui Frunda, UDMR-ul se mai gândește cum îndeplinească formalitatea aruncării mingii peste gard, în ograda alăturată, cu pierderi minime.
ApreciazăApreciază
90.
skorpion | 22 ianuarie 2012 la 12:24
intr-un cuvint, mister B, se pare ca este drum deschis spre haos si anarhie, ca asa vor muschii unora…
ApreciazăApreciază
91.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 12:26
Da, ar da peste cap și varianta MM, nedorită de lumea politico-judiciară.
ApreciazăApreciază
92.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 12:28
Haosul în sine îi excită pe cei debusolați/descurajați din PDL.
ApreciazăApreciază
93.
theo- nona | 22 ianuarie 2012 la 12:29
inpreunä in 2012,
este o gäselnitzä a mafiotzilor si concernelor sträine, sä punä mana pe romania. dl. naumovici, are bani la dispozitzie, catzi vrea
dela cei cu rosia montanä, omul vrea sä perverteascä si sä schimbe dupä placul lor, a celor care , CASTIGÄ MULT SI CHELTUIESC MULT: asta a spus , cuvant cu cuvant, acest
om, care vrea sä conducä romania, dupä gustul mafiotzilor si bogätasilor.
de restul romanilor, nu a scos un cuvant.
a intrat in emisiune prin telefon dl. Neamtzu, a vorbit
f. frumos, civilizat, ponderat si cu mai multä sigurantzä,
decat o fäcea panä acum.
ApreciazăApreciază
94.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 12:29
Dacă se respinge comasarea putem să închidem prăvălia. Chiar nu mai rămâne nicio perspectivă favorabilă.
ApreciazăApreciază
95.
theo- nona | 22 ianuarie 2012 la 12:31
felicitäri , pt. noua ta carte,
o sä väd , cum ajung la ea.
cui trimet bani, sä mi-o cumpere.
ApreciazăApreciază
96.
skorpion | 22 ianuarie 2012 la 12:33
sa inteleg ca respingerea comasarii alegerilor este nasoala??
revin mai tirziu
ApreciazăApreciază
97.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 12:36
Ne vom mușca unghiile în timp ce vom mânca aceeași Constituție pe pâine… tot înainte.
ApreciazăApreciază
98.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 12:37
96
Glumești sau vrei să-mi spui că ne pierdem timpul pe-aici?
ApreciazăApreciază
99.
skorpion | 22 ianuarie 2012 la 12:40
nu pierdem timpul, dar intre timp am fost rapit
🙂
ApreciazăApreciază
100.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 12:44
„să-mi spui” în sensurile: să mă faci să înțeleg, să-mi arăți, să-mi demonstrezi.
ApreciazăApreciază
101.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 12:54
Dragă Mister Skorpi,
Multe adevăruri de pot spune și involuntar, fără rea intenție. Nu-ți aduc niciun repros acum. Ești un om deosebit și nu s-ar cuveni din partea mea nicio eroare de exprimare la adresa ta. Am ținut să mă fac mai bine înțeles.
ApreciazăApreciază
102.
Fini | 22 ianuarie 2012 la 13:29
Noul PNL-AT
http://hydepark.ro/articol/articol/noul-pnl-at-457.html
ApreciazăApreciază
103.
Bască ilie | 22 ianuarie 2012 la 13:39
Fini, salut!
Cristi Pătrășconiu a fost și a rămas unul dintre puținii jurnaliști onești din această țară, condamnată la același trecut… de viitor.
ApreciazăApreciază
104.
Fini | 22 ianuarie 2012 la 13:56
Salut Bsk. !
Articolele lui ar trebui să fie citite şi de cei ce şi-au pus capul după dulap. Pe ăştia mi-e necaz, pentru că o ţin şi ei langa cu „Jos Băsescu!”
„Cine-o leacă-avea de cap
Şi-l punea după dulap. „
ApreciazăApreciază
105.
Fini | 22 ianuarie 2012 la 13:59
O duminică plăcută tuturor! 🙂
ApreciazăApreciază
106.
luminita | 22 ianuarie 2012 la 18:20
Buna seara, prieteni!
am indurat doua zile grele fara computer, l-am trimis la operatie de polipi adica, dar acum pot sa ma rasfatz, am de toate, bre, si audio si video si mess si etc. 😆
Numai tastatura pe nemtzeste inca ma dispera, ca e cu lietrele si semnele pe inverse, si n-are nici arond, de a trebuit sa ma loghez cu copy paste de pe email.
O seara buna!
ma duc sa ma delectez cu ce ati scris in lipsa mea.
ApreciazăApreciază
107.
noradamian | 22 ianuarie 2012 la 19:41
Seara bună, dragi prieteni 🙂
Multzam de ce observ că aţi adus pe aici, comenturi faine si muzici de îmblânzit sufletele 🙂
M-am întors de la protest..
O să daţi peste el imediat
ApreciazăApreciază
108.
noradamian | 22 ianuarie 2012 la 19:42
postare nouă
ApreciazăApreciază