Crin protestatar full screen
31 ianuarie 2012 at 15:42 noradamian 81 comentarii
Ianuarie revoluţionar anti-Băsescu intră-n ultima fază: greva opoziţiei. Nicicând vreo opoziţie revoluţionară de pe pământ sau din cosmos n-a fost mai „originală” şi mai inventivă decât cea la care asistăm. Cu experienţa formată-n ani de „rezistenţă şi respect” şi cu cea a recentelor aplicaţii pe bobor s-a adunat, în fine, de un manual de luptă profesional. Trăim în era revoluţiilor şi sărmanii oameni au nevoie de-ndrumare profesionistă. Şi ce experți ar putea fi mai calificați să le ofere suport decât prădătorii care le-au mâncat mălaiul? Dar iată, au apărut şi alţi pofticioşi! Nu-i de mirare, aşa-i la revoluţie. Bun moment de aruncat ceva huilă pe foc, că doar s-a lăsat frigul.
Motivaţia deciziei istorice a opoziţiei de a intra în grevă parlamentară nu trebuie demonstrată, e axiomatică. Ca autor moral, protestatarul Crin e dovada vie a reuşitei pe orice cale ocolitoare a muncii. Opunându-se dictaturii ceauşiste prin absenteism de la cursuri în fostul regim, repetentul a ajuns om politic de frunte în actualul regim. Păcălind voinţa reală a alegătorilor, prin pseudonominalul servit anume de proful pârvulescu, penelist şi el, a mai urcat câteva trepte, ca-n somn, prea obosit ca să se spele măcar pe dinţi. Vituperând puterea prin televizii în loc să-şi onoreze rolul de parlamentar, s-a trezit candidat la cea mai înaltă funcţie-n stat. A adormit la loc, garanţie sigură că astfel va urca în topuri. Păi cum să nu-l năucească atâta succes? Cum să nu-l urmeze colegii, care de prin Caraibe ori de prin Austria, de la schi, ori din locuri paradisiace potrivite escapadelor amoroase sau din aventuri mirobolante de prin ţări exotice? Cum să nu fie seduşi ei, toţi, de modelul crin, de strategia atât de odihnitoare a ultimei sale soluţii?
Un comentariu, pe Facebook, etichetează susţinerea preşedintelui aflat în bătaia focului revoluţionarilor, ca fiind „cult al personalităţii„. Cum obedienţa înseamnă supunere de frica unei puteri generate de un aparat mediatico-securistic, socotesc c-ar trebui căutată în altă parte, în zona”mulţimii vide” gen crin, înnebunite după putere. Acolo unde, ca să parvii nu trebuie să faci mare lucru, e suficient să strigi împotriva cui trebuie la momentul care trebuie. Ceva deloc greu de decriptat. Măcar pentru a împiedica recursul la recomunizare „obedienţa” reclamată pe FB, înseamnă exact antidotul la germenii cumplitei boli, de fapt, o reechilibrare, singura atitudine responsabilă acum faţă de societatea-n derivă. Mai ales că dezechilibrul se reflectă deja în concesii nefericite ale guvernului care adâncesc diferenţele de vederi faţă de cele ale preşedintelui.
Entry filed under: 7301634. Tags: aparat mediatico-securistic, cultul personalităţii, derivă, mulţime vidă, obedienţă.
81 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
Fini | 31 ianuarie 2012 la 19:00
Bună seara! 🙂
„Grevă parlamentară” o născocire a chiulangiilor din Parlament.
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 19:04
Seara bună 🙂 Fini, cum s-ar zice „Ceata lui Piţigoi, trece mândră prin zăvoi, toţi sunt luptători de soi, dai într-unul pică doi” 🙂
ApreciazăApreciază
3.
Fini | 31 ianuarie 2012 la 19:09
Cel care l-a caracterizat, cu ironia-i bine ştiută, pe Crin Antonescu este Andrei Pleşu. Am adus câteva extrase dintr-un articol publicat în Dilema Veche:
„Ajuns intr-o pozitie pentru care nu avea anvergura necesara (cam ca, in alt context, Emil Constantinescu), omul a cazut victima unei iluzii de sine induiosatoare pana la un punct, iritanta in cele din urma. Spus pe romaneste, s-a cam smintit”
Andrei Pleşu precizeaza ca in cazul lui Antonescu nu poate fi vorba de o sminteala de prea mult succes, cum se mai intampla, pentru ca cea mai importanta „isprava” politica a liderului PNL este, pana acum, „iesirea din cursa inaintea turului doi al alegerilor prezidentiale si caderea euforica in bratele lui Mircea Geoana”.
„Cele douazeci de procente cu care s-a vazut in ranita i-au produs un soi de ebrietate sufleteasca, de natura sa-i dinamiteze discernamintul si buna-cuviinta”, mai adauga Andrei Plesu, atragand atentia ca desi Antonescu il ia drept model pe Basescu, totodata incearca sa il si suprime.
„Rica Venturiano se joaca de-a Vlad Tepes. Ţâfna lui are ceva neconvingator, contrafacut, marunt resentimentar. Nu poate fi contrazis fara sa devina agresiv si prost-crescut, se dispenseaza batos de orice loialitate de partid, impune alegeri convenabile ‘pe liste’, tradandu-si partenerii de mai ieri, face guverne din umbra pe acelasi principiu, se fitaie oportun intre convingeri si declaratii contradictorii.”
„Ba mananca securisti pe paine si da de pamant cu Mona Musca, ba se balaceste in sofisme ieftine pentru a-l obloji pe Dan Voiculescu, ba vrea sa construiasca ‘trainic’ cu UDMR, ba se lupta cu iredentismul, mirosind partia electorala pe care i-o poate deschide un obosit discurs nationalist”
Filosoful remarca, ironic, si ca Antonescu a vrut mai intai sa para un adevarat disident, atunci cand presa a dezvaluit ca a ramas repetent in facultate.
„De curind, a crezut ca il albeste pe Voiculescu, înnegrindu-i pe Basescu si Stolojan. Si ei au avut, prin pozitiile detinute sub comunism, legaturi cu securitatea. Da, dar Dan Voiculescu – cum rezulta din verdictul Inaltei Curti de Casatie si Justitie – n-a avut, pur si simplu, ‘legaturi’ cu securitatea (concretizate in rapoarte de serviciu rutiniere), ci a facut politie politica. Adică a turnat oameni. Nuanta pe care dl Antonescu, in retorica lui smechera, o trece, sprintar, cu vederea”
ApreciazăApreciază
4.
Bască ilie | 31 ianuarie 2012 la 19:11
Saluttare!
Cuvinte grele, dragă Nora! Obediență, cultul personalității, de o parte; de cealaltă: greva parlamentară, conduita revoluţionară și pofticioșii.
Avântul revoluționar s-a umflat în stoc, revarsă în clocot, încât acum dă pe-afară, se exportă. Neoparvenitismul tace mâlc- din cauza poftelor mute- așteaptă să-i cadă mălăiață măcar partea deductibilă de TVA din operațiunea de export.
ApreciazăApreciază
5.
Fini | 31 ianuarie 2012 la 19:13
Nora servus! 🙂
@ 2
ApreciazăApreciază
6.
Fini | 31 ianuarie 2012 la 19:15
Salut Ilie! 🙂
ApreciazăApreciază
7.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 19:19
Fini, perfectă caracterizat de Andrei Plesu 🙂
ApreciazăApreciază
8.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 19:21
Mr. B, dragă ilie, salut, unde se vede că revoluţia scoate totul din oameni, mai ceva ca orice radiografie 😆
ApreciazăApreciază
9.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 19:22
Fini, multzam de ilustraţie: la ţanc, ca de obicei 😀
ApreciazăApreciază
10.
Bască ilie | 31 ianuarie 2012 la 19:40
Da, radiografie, bine zis! Radiografia îl prezintă pe om așa cum e el,fără ascunzișuri.
Ieri am întâlnit români fericiți, la radiologie. Una din tainele fericirii se dezlănțuie între creduli- dotați cu buzduganele lui Prâslea cel voinic – când dănțuiesc și se gudură c-au făcut praf ceva proaspăt, iar meritul lor- fără doar și poate- nici nu mai are nevoie de vreo dovadă în acest sens. În locul probelor băgăm febra felicitărilor reciproce; praful, n-are încotro, se înalță răsuflat de-atâta avânt revoluționar de ocazie rarisimă. Dacă nu și-au băgat nasul cultul personalității și obediența, musai câteva probe sunt pe jos, căzute, ca ninsoarea în iarna revoluționară.
ApreciazăApreciază
11.
Bască ilie | 31 ianuarie 2012 la 19:46
Salut, Fini!
Greva parlamentară: bucuria chiulangiilor plângăcioși, cu dor nebun de dialog, și a pofticioșilor, cu febrilitatea salvării naționale pe vine!
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 19:47
Experienţa acestor ani arată că toţi cei care s-au grăbit să zică „hop” au picat în groapă. iremediabil.
Uite un punct de vedere pe care-l găsesc corect:
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-11383243-semnificatiile-unei-condamnari.htm
ApreciazăApreciază
13.
dictaturajustitiei | 31 ianuarie 2012 la 19:48
Bună seara !
Draga Nora, bine-ai zis !
Cel mai mult mi-a plăcut ”Motivaţia deciziei istorice a opoziţiei de a intra în grevă parlamentară nu trebuie demonstrată, e axiomatică. Ca autor moral, protestatarul Crin e dovada vie a reuşitei printr-o conduită revoluţionară. Opunându-se dictaturii ceauşiste prin absenteism de la cursuri în fostul regim, repetentul a ajuns om politic de frunte în actualul regim. Păcălind voinţa reală a alegătorilor, prin pseudonominalul servit anume de proful pârvulescu, penelist şi el, a mai urcat câteva trepte, ca-n somn, prea obosit ca să se spele măcar pe dinţi. ”
Întrebare: s-au hotărât să renunțe la banii pe care-i iau degeaba ?
ApreciazăApreciază
14.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 19:51
Carmen, salut, multzam 🙂 Nu stiu ce au hotărât, dar crin deja s-a văitat că, neavând alte surse de venit, „sărac si cinstit” fiind, cu alte cuvinte, va trece pe regim de „austeritate” 😆
ApreciazăApreciază
15.
dictaturajustitiei | 31 ianuarie 2012 la 19:55
Nora, s-au plâns deja la Poarta UE ?
Eu abia am ajuns acasă și nu prea știu.
ApreciazăApreciază
16.
Bască ilie | 31 ianuarie 2012 la 19:57
Nu renunță la suma forfetară, or asta înseamnă: nu renunță la bani.
Alte mărunțișuri erau și-așa luate pe sărite.
ApreciazăApreciază
17.
Bască ilie | 31 ianuarie 2012 la 20:04
Nora 12
Gândesc la fal ca DT.
Sentința are valoare mare cât o decizie… istorică. 🙂
„Adrian Nastase are dreptate partial cand il acuza pe Traian Basescu ca ar sta in spatele condamnarii sale. Presedintele Basescu are o contributie in asigurarea conditiilor care au permis astazi condamnarea sa. Influenta sa benefica se opreste la mentinerea lui Daniel Morar in fruntea DNA”
Monica Macovei are un merit special.
ApreciazăApreciază
18.
skorpion | 31 ianuarie 2012 la 20:11
salve, all,
Nicicând vreo opoziţie revoluţionară de pe pământ sau din cosmos n-a fost mai originală şi mai inventivă… si mai ticaloasa as adauga eu….
eu cred ca oameni ca crin,ponta, adrian nastase, iliescu, voiculescu, pirvulescu, etc.etc. ca sint o groaza……..STIU PERFECT ca Basescu are foarte mare dreptate in proiectul lui de reformare a Ro, stiu ca Basescu este un mare politician si pentru ca stiu acest lucru NU fac decit sa-l desfiinteze an de an….de sapte/opt ani incoace.
De fapt multi din javrele de mai sus s-au prins cu multi ani dinainte de 2004 ce stofa de politician zace in Basescu (dovada ca au vrut sa-l dea in git cu Flota, cind acelasi Basescu a renuntat la imunitate parlamentara)….si de multisor tot incearca si incearca…. pe spinarea noastra, de fapt!
mi-e o profunda lehamite de javrele astea, incluzind si destui pedalisti!
ApreciazăApreciază
19.
Bască ilie | 31 ianuarie 2012 la 20:15
În primul rând Monica Macovei a lăsat urme adânci prin modificările ei în Legile justiției și a făcut posibilă o mică deratizare în următorul CSM. Cu bune și rele, a produs efecte cel puțin prin diminuarea gradului de influențare a judecătorilor. Unii chiar se simt independenți în sensul că pot să pronunțe hotărâri de soluționare fără ingerințe sau teamă de repercusiuni .
ApreciazăApreciază
20.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 20:16
Carmen, stiu doar că au promis să facă toate diligenţele ca România să fie tăiată de la fonduri europene. Din „dragoste de ţară”, of course
ApreciazăApreciază
21.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 20:17
Bsk, 17, 20, fără aceste merite „mărunte” ale lui TB, oare ce s-ar fi ales de justiţie, se „chioariza” în continuare, nu?
ApreciazăApreciază
22.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 20:21
Skorpion, servus, nu-i vorba de ce stiu, indivizii enumeraţi de tine si mulţi alţii, ci de ce vor! Ce vor nu pentru statul de drept, pentru români, ci doar pentru ei si buzunarele lor.
ApreciazăApreciază
23.
skorpion | 31 ianuarie 2012 la 20:24
Monica Macovei remarca faptul ca, la ora 19.00, au ramas 99% dintre participanti in sala doar romani. Ea arata ca protestele sunt impotriva clasei politice si pentru reforma ei, ca au fost politicieni ai Opozitiei in Piata Universitatii si ca au fost huiduiti.
Eurodeputata intreaba care este pozitia oficiala a grupurilor S&D si ALDE – Swoboda si Verhofstadt, care au plecat de la dezbatere dupa ce si-au sustinut discursurile – care este pozitia referitoare la rapoartele asupra MCV. „Daca nu aveti obiectii, cum reconciliati pozitia dvs. cu cea a liderilor PSD si PNL din Romania?”, a intrebat Macovei.
Fac socialistii si liberalii din alte state amenintari ca atunci cand vor ajunge la putere ii vor arest pe toti cei din opozitie? Ameninta ei procurorii si judecatorii?
L-as intreba pe dl. Parvulescu, care nu mai e in sala, daca a spus ca oferta de finantare pentru ONG-uri facuta de USL este o idee buna. Am o intrebare si pentru dl. Alistar: presa spune ca USL va va propune ca viitor ministru al Justitiei, as vrea sa va intreb cum comentati? Aveti de gand sa desfiintati institutiile anticoruptie laudate de Comisia Europeana? E adevarat ca sunteti implicat intr-o ancheta penala?
Ati organizat intalnirea asa ca toate intrebarile se pot pune doar la sfarsit. Oamenii au plecat, iar daca oamenii au plecat, inseamna ca n-ati organizat bine. Vorbeste despre seriozitatea celor pe care i-ati invitat.
ApreciazăApreciază
24.
skorpion | 31 ianuarie 2012 la 20:25
ce vor vine dupa ce stiu
🙂
ApreciazăApreciază
25.
Bască ilie | 31 ianuarie 2012 la 20:25
Nora,
S-ar fi ales ce-am avut până în 2005: altă Amărie cu aceeași pălărie, alergia la arestările anti-pesedste vinerea, protecția judiciară a tunurilor, actul de justiție a simulării la nivel înalt șa.
ApreciazăApreciază
26.
Fini | 31 ianuarie 2012 la 20:28
Crin Antonescu se va împrumuta de la prieteni şi familie deoarece va avea de suferit pecuniar din cauza boicotului.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/saracie-de-parlamentar-cum-s-ar-imprumuta-grevistul-antonescu-cu-300000-de-euro-in-con-96412.html
ApreciazăApreciază
27.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 20:33
Skorpion, 23, aplaud poziţia verticală si demnă, si în această situaţie, ca totdeauna, a Monicăi Macovei 🙂
ApreciazăApreciază
28.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 20:35
Bsk. ce memorie scurtă au concatăţenii nostri, atâţia dintre ei…Unii pentru care ai fi băgat mâna-n foc că au coloană si simţ al dreptăţii… 😉
ApreciazăApreciază
29.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 20:36
Fini, 26, model ilici, îmbunătăţit
ApreciazăApreciază
30.
Bască ilie | 31 ianuarie 2012 la 20:36
Fini,
Sărăcia împrumutată de Crin este o dovadă de rahitism politic și cerebral. Jignește și disprețuiește credulitatea ascultătorilor.
ApreciazăApreciază
31.
Bască ilie | 31 ianuarie 2012 la 20:37
Nora 28
Da, concăcățenii. 🙂
ApreciazăApreciază
32.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 20:41
Bsk, involuntar 😆
ApreciazăApreciază
33.
Bască ilie | 31 ianuarie 2012 la 20:41
Nora
Fiecare confiscă ce poate, dar cea mai mare scârbă mi-o produce confiscarea meritelor, prin inducție în rândul credulilor entuziasmați.
.
ApreciazăApreciază
34.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 20:43
Bsk, încearcă unii, se cred destepti. mai si reusesc, dar nu e o chestiune de durată 🙂
ApreciazăApreciază
35.
skorpion | 31 ianuarie 2012 la 20:45
22 de ani nu este deja cam prea mult?
🙂
ApreciazăApreciază
36.
Bască ilie | 31 ianuarie 2012 la 20:46
Pe bloguri nu avem merite. Cel mult atitudini insuficient de semnificative, dar cu siguranță domină boala lui Celache (nu Calache).
ApreciazăApreciază
37.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 20:49
Măcar de am coti-o si acum, Skorpion. Nu zic c-am avea parte de lapte si miere, imposibil în actuala conjunctură, poate să vină o liotă de înaripaţi, la cârmă, dar măcar să trăim într-u mediu mai sigur si mai salubru.
ApreciazăApreciază
38.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 20:50
Bsk. subevaluarea e tot asa de neproductivă ca si supraevaluarea 🙂
ApreciazăApreciază
39.
Fini | 31 ianuarie 2012 la 21:00
FRANZ SCHUBERT 31 ianuarie 1797
ApreciazăApreciază
40.
Fini | 31 ianuarie 2012 la 21:02
Erlkönig- Johann Goethe
Wer reitet so spät durch Nacht und Wind?
Es ist der Vater mit seinem Kind;
Er hat den Knaben wohl in dem Arm,
Er faßt ihn sicher, er hält ihn warm.
„Mein Sohn, was birgst du so bang dein Gesicht?” –
„Siehst, Vater, du den Erlkönig nicht?
Den Erlenkönig mit Kron und Schweif?” –
„Mein Sohn, es ist ein Nebelstreif.”
„Du liebes Kind, komm, geh mit mir!
Gar schöne Spiele spiel’ ich mit dir;
Manch’ bunte Blumen sind an dem Strand,
Meine Mutter hat manch gülden Gewand.” –
„Mein Vater, mein Vater, und hörest du nicht,
Was Erlenkönig mir leise verspricht?” –
„Sei ruhig, bleibe ruhig, mein Kind;
In dürren Blättern säuselt der Wind.” –
„Willst, feiner Knabe, du mit mir gehen?
Meine Töchter sollen dich warten schön;
Meine Töchter führen den nächtlichen Reihn,
Und wiegen und tanzen und singen dich ein.” –
„Mein Vater, mein Vater, und siehst du nicht dort
Erlkönigs Töchter am düstern Ort?” –
„Mein Sohn, mein Sohn, ich seh es genau:
Es scheinen die alten Weiden so grau. –”
„Ich liebe dich, mich reizt deine schöne Gestalt;
Und bist du nicht willig, so brauch ich Gewalt.” –
„Mein Vater, mein Vater, jetzt faßt er mich an!
Erlkönig hat mir ein Leids getan!” –
Dem Vater grauset’s, er reitet geschwind,
Er hält in Armen das ächzende Kind,
Erreicht den Hof mit Müh’ und Not;
in seinen Armen das Kind war tot.
ApreciazăApreciază
41.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 21:04
Fini, de mult n-am mai ascultat Schubert! Danke 🙂
ApreciazăApreciază
42.
Bască ilie | 31 ianuarie 2012 la 21:04
Bine punctat, Nora!
Cad evaluările extreme și supraobiective de sus, de la Dumnezeul lor de ultimă oră. 🙂
ApreciazăApreciază
43.
Bască ilie | 31 ianuarie 2012 la 21:13
Nora,
Pe rtv, acum: „Gunoierii câștigă mai bine decât medicii”
Ce-ar fi să ne dăm în stamba meritelor?
– Gunoierii citesc în Grădină și ne fură ideile. 🙂
ApreciazăApreciază
44.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 21:17
Hai, no!!! Asta-i bună 🙄
ApreciazăApreciază
45.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 21:27
Uite la porcăria asta se referise Carmen: http://www.curentul.ro/2012/index.php/2012020168149/Actualitate/Cum-a-ajuns-MAE-sa-sponsorizeze-circul-USL-din-Parlamentul-European.html
ApreciazăApreciază
46.
Fini | 31 ianuarie 2012 la 21:28
Un gunoier a ajuns gunoier pentru că creierul lui nu poate produce idei. Vine fură, fuge repede şi se făleşte cu ele pe unde este băgat în seamă.
ApreciazăApreciază
47.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 21:41
Sunt necesari, gunoierii, Fini, dar nu cei care fac grevă precum magistraţii! Si nu magistraţii care se poartă ca niste politicieni. Si nu politicienii care ne-ar vinde cu totul si ne-ar scufunda ca ţară, cum tocmai au incercat liderii usele la PE, gunoaie politice 😉
ApreciazăApreciază
48.
Bască ilie | 31 ianuarie 2012 la 21:53
Nora 45
Neștiute sunt căile domnului sponsor și mare e panica pofticioasă în rândul paraziților oengiști !
ApreciazăApreciază
49.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 21:59
Bsk. păi si oengistii sunt clociţi, au iesit mai toţi din ouă politice. Cel puţin aceia care s-ar vinde pe un pumn de euro 😦
ApreciazăApreciază
50.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 22:00
Cât despre circul cu politicieni actuali si viitori, dacă se respectă bagă musai si numere cu contorsionisti. De ăia atât de gumilastici că-ncap într-o valiză.
ApreciazăApreciază
51.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 22:03
ApreciazăApreciază
52.
skorpion | 31 ianuarie 2012 la 22:04
Macovei: Ponta vrea desfiinţarea ANI.
Ponta: Băsescu a mituit-o în 2004 pe Macovei
=> sa nu-ti vina sa scoti mitraliera pe toti kakaniii astia uslinosi?
este incredibil tupeul!
ApreciazăApreciază
53.
skorpion | 31 ianuarie 2012 la 22:06
huiduiala romaneasca a ajuns si in PE
Europarlamentarul PDL a fost întrerupt de câteva ori de către un participant aflat în ultimele rânduri ale sălii, care a huiduit.
ApreciazăApreciază
54.
Fini | 31 ianuarie 2012 la 22:10
Noapte bună tuturor! 🙂
ApreciazăApreciază
55.
Bască ilie | 31 ianuarie 2012 la 22:15
Somn ușor, Fini! 🙂
ApreciazăApreciază
56.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 22:23
Skorpion, poate dau cu cockteiluri molotov 😆
ApreciazăApreciază
57.
noradamian | 31 ianuarie 2012 la 22:24
Multzam, dragă Fini, e binevenită serenada, ne mai luminează sufletele:)
Somn usor, prieteni 🙂
ApreciazăApreciază
58.
skorpion | 31 ianuarie 2012 la 22:26
au ajuns uslinosii sa exporte haznalele lor, gunoaiele lor in Parlamentul European….
azi T.B. a spus ca in 1989 Romania a exportat in valoare totala de ~10 miliarde US$,
iar in 2011 Romania a exportat ~40 de miliarde Euro.
asta ii doare pe ticalosi ca Ro merge bine,
ca poate si bizonii o sa-si dea seama si iata ce fac gunoaiele astea umane de la inceputul anului 2012.
a trecut o luna, o vom tine tot asa inca 10 luni…
iar Rodica Culcer demisa, cum este posibil?
http://www.adevarul.ro/financiar/media/Rodica_Culcer-demisa_de_Consiliul_de_Administratie_al_TVR_0_637736722.html
ApreciazăApreciază
59.
Bască ilie | 31 ianuarie 2012 la 22:30
Somn ușor! 🙂
ApreciazăApreciază
60.
Fini | 1 februarie 2012 la 07:29
@ 58
Apropo de Rodica Culcer, iată ce băiat stilat este personajul de la cârma PNL-ului:
http://www.realitatea.net/crin-antonescu-despre-rodica-culcer-o-pensionara-nesimtita_882571.html
ApreciazăApreciază
61.
Fini | 1 februarie 2012 la 07:39
Neaţa! 🙂
ApreciazăApreciază
62.
theo- nona | 1 februarie 2012 la 12:01
crin , este nu numai un puturos, dar si un mitocan,
este chiar omul ce maritä”RESPECT”
ApreciazăApreciază
63.
Sare'n Ochi | 1 februarie 2012 la 12:28
Monica Macovei pune intrebari pentru europarlamentarii socialiti si liberali
http://www.monica-macovei.ro/blog/?p=927 😀 excelenta munca face aceasta doamna!
1. Care este pozitia oficiala a dumneavoastra cu privire la Mecanismul de Cooperare si Verificare? Aveti obiectii majore la rapoartele de tara facute de Comisia Europeana? Daca nu aveti obiectii, pentru ca in aceste rapoarte, de exemplu, Directia Nationala Anticoruptie si Agentia Nationala de Integritate sunt laudate de ani de zile pentru investigatii impartiale, atunci cum reconciliati pozitia dumneavoastra cu cea a liderilor PSD, care ataca constant aceste institutii.
2. Fac socialistii europeni declaratii ca, atunci cand vor ajunge la putere, or sa aresteze opozitia “caci la asta se pricep”? Ceea ce, evident, arata ca vor sa influenteze politic justitia: pe unii ii aresteaza, pe unii nu.
3. Ce parere au politicienii socialisti si liberali din alte state, se intampla si la ei asa, se ameninta in alte tari procurorii si judecatorii care ancheteaza politicieni din toate partidele? Daca il ancheteaza pe cel din partidul meu, il amenint pe procuror ca o sa plateasca atunci cand ajung la putere?
ApreciazăApreciază
64.
Bască ilie | 1 februarie 2012 la 14:12
http://www.evz.ro/detalii/stiri/cronica-tv-victoras-crin-s-ala-micu-doi-s-un-sfert-se-smiorcaie-la-uluca-europei-par-964.html
ApreciazăApreciază
65.
Bască ilie | 1 februarie 2012 la 14:19
Theo-Nona
Ți-am lăsat timp să descoperi singură câteva mesaje din Grădină, pentru tine. E mai corect să nu rămâi cu impresia greșită că te-am ignorat. Citește aici comentariile:
https://noradamian.wordpress.com/2012/01/26/politica-cataclismelor/
.
ApreciazăApreciază
66.
Fini | 1 februarie 2012 la 14:23
http://patrasconiu.ro/?video=tru-cenzurat-la-parlamentul-european
ApreciazăApreciază
67.
Fini | 1 februarie 2012 la 16:02
Asta e!
http://www.contributors.ro/reactie-rapida/note-la-cald-de-la-audierea-publica-ponta-adecvat-antonescu-jenant-constantin-balast/
ApreciazăApreciază
68.
theo- nona | 1 februarie 2012 la 16:09
DRAGÄ NORA,
nu este nici o problemä, am inplinit 70 de ani
multzumesc pt, uräri
ApreciazăApreciază
69.
theo- nona | 1 februarie 2012 la 16:12
am o problemä, cum a ajuns acel cräciun la brüxelles,
care a vorbit asa inpresionat, si a cäzut in admiratzia lui crinolin.
cine la invitat, cine i-a plätit drumul?????????????
ASTFEL DE MANIPULÄRI POT FACE SI CEI DIN guvern.
vreau sä stiu, cum un fiste cine vine si urlä ce vrea la chemarea USL:INSCENARE DE URMASII KGB:
ApreciazăApreciază
70.
theo- nona | 1 februarie 2012 la 17:48
CITITZI IN CURENTUL; CINE SPONSORIZEAZÄ USL
ApreciazăApreciază
71.
Fini | 1 februarie 2012 la 18:23
„Avem timp să schimbăm Constituţia pănă la finele anului 2012”.
Avem oare disponibilitate?
http://www.evz.ro/detalii/stiri/romania-parte-semnatara-a-noului-tratat-bugetar-european-basescu-avem-timp-sa-modificam-9640.html
ApreciazăApreciază
72.
Bască ilie | 1 februarie 2012 la 18:57
Fini,
Sub nicio formă nu se poate revizui Constituția până în 2012 și nici după acest an nu avem motive să credem în premise mai optimiste.
Ținta cu referendumul din 2009 și revizuirea în ansamblul ei au ajuns o gogoriță politică, tocmai faină să fie preluată de la PDL+TB… ca o continuitate de gargară pentru exaltați.
ApreciazăApreciază
73.
theo- nona | 1 februarie 2012 la 19:05
dac#ä constitutzia nu se modificä,ROMANIA, v-a avea multe
probleme si v-a pierde f. mult.
rea vointzä a usl; ESTE INDIFERENTZA FATZÄ DE ROMANI
mä uitam la copacul din pädure, ce päduchi tzopäie pe acolo,
nu mai potzi face nici un comentariu, vuvuzele vor sä-si
justifice banii dela partid. ,v-a distruge si blogul. loda a
mai fäcut asta.
ApreciazăApreciază
74.
Bască ilie | 1 februarie 2012 la 19:13
Traian Băsescu și-a dus la capăt promisiunea, dar nu mai depinde de el.
Eu consider că, de acum încolo, cine crede în adoptarea legii de revizuire este orb, iar cine nu crede, dar o prezintă ca fiind un scop realizabil este ipocrit. Între a fi orb sau ipocrit cine crezi că acceptă să aleagă?
ApreciazăApreciază
75.
Bască ilie | 1 februarie 2012 la 19:23
De fapt, în orice situație în care un competitor electoral sau un candidat și-a format o idee și crede în ea, dar și-o schimbă doar de dragul de a da bine la electorat este un ipocrit ordinar.
Asemenea oameni de bine… la dat bine găsești pe toate drumurile.
ApreciazăApreciază
76.
noradamian | 1 februarie 2012 la 19:28
Seara bună, prieteni 🙂 O defecţiune la centrală, o zi de îndurat frig, în fine- s-a remediat 🙂
ApreciazăApreciază
77.
noradamian | 1 februarie 2012 la 19:32
Bsk. măcar s-au limpezit lucrurile… au iesit la iveală destule aspecte urâte, atitudini reprobabile, dar asta este 😉
ApreciazăApreciază
78.
noradamian | 1 februarie 2012 la 19:32
postare nouă
ApreciazăApreciază
79.
Johan Kleist | 4 februarie 2012 la 13:41
Acesti parlamentari „protestatari” ar trebui sa iasa in strada sa protesteze, nu neaparat in Piata Universitatii (De exemplu :la Palatul Victoria), altfel nu-i crede nimeni ca le e(era) mila de bietii oameni(protestatarii din Piata Universitatii) ca stau(stateau) in frig si cer demisia guvernuluisi a presedintelui.E foarte convenabil pentru ei sa-si faca numarul prin fel fel stuiouri tv si cine mai stie pe unde.
Si mai este inca un lucru, protestatarii din Piata Universitatii mai aveau si o pancarda pe care scria: PDL-USL ACEEASI MIZERIE, ceea ce parlamentarii „protestatari” se fac ca nu-l vad!!
ApreciazăApreciază
80.
noradamian | 4 februarie 2012 la 20:54
Johan Kleist, aveţi dreptate. Protestele din studiouri sunt, de regulă, un fel de sezători de tzatze politice care-si varsă umorile asupra telespectatorilor. Politicienii de acolo, de regulă, nu se deosebesc substanţial de pseudojurnalistii scribi de tabloide politice si de emisiuni tv de tip antenist.
ApreciazăApreciază
81. Homepage | 10 februarie 2012 la 16:14
… [Trackback]…
[…] There you will find 4142 more Infos: noradamian.wordpress.com/2012/01/31/crin-protestatar-full-screen/ […]…
ApreciazăApreciază