Montague MP şi Capulet NR
4 aprilie 2012 at 17:32 noradamian 77 comentarii
Două familii moderne îşi fac simţită prezenţa încrucişându-şi tot mai frecvent spadele deşi încă nu-s omologate politic. Prima, de viţă mai veche, încercând să aducă altoiuri sănătoase, cât de cât, pe un ciot cu o rămurică verde, cealaltă, nou-nouţă, prinzând rădăcini în răsadniţă. În jurul lor, doar vrejuri şi uscături acoperind un cimitir numit USL adică o clasă politică care în mod logic şi legic se apropie de extincţie. Din păcate, inamiciţia între cele două familii ar putea să-i lungească existenţa, riscând, din orgoliu şi inconştienţă, să dea pieirii filonul verde-albastru, regenerator. conţinut în blazoanele amândorura.
Îmi repugnă stilul smurd din politică: armata sovietică eliberatoare, cea care ne-a salvat şi -ngropat, comunismul ceauşist nu mai puţin salvator de sub jugul rusesc şi-n general de sub toate jugurile, frontul salvării naţionale care ne-a salvat si prădat de tot ce a mai găsit de prădat. Asociată cu propaganda demagogică, lansarea ideii de salvare merge, de regulă, pe radicalism, extremism, exclusivism. Nimic nou: sămânţa inchizitorială supravieţuieşte de când lumea şi pământul, doar criteriile se schimbă. Iar când criteriile sunt dublate de semnale de veleitarism şi arivism nu fac decât să ascundă lipsa de conţinut roditor sub un verbiaj propagandistic excesiv. A prezenta o situaţie proastă drept una catastrofală e semnul de recunoaştere care nu înşeală. (Altfel n-ar mai fi salvatori, nu?) Dacă, în plus, mâzgălelile de tabloid ţin loc, pe ici pe colo, de analize profesioniste şi soluţii politice aplicabile în timp util, imaginea poate fi pe gustul unui public iubitor de cleveteală, numai că asta nu va aduce nici o soluţie, dacă avem în vedere parametrii reali ai momentului! Critică situaţie, riscantă, e nevoie de o intervenţie de urgenţă şi responsabilă înainte de lamentaţii şi reproşuri.
Şi dacă n-ar muri Mercuţio, intriga ar găsi alte pricini de vrajbă, emoţionalitatea e însetată nu de raţiune, ci de dominare, imaginară la acest moment, nepreocupată decât de ea însăşi. Dorinţa nerealistă nu ţine seama de putinţă, n-are răbdare, nu face calcule responsabile, ideea de revanşă depăşeşte ideea de prudenţă, de viziune consolidată strategic şi adecvare înţeleaptă la situaţie. Bine, măcar, că raţionalul Montague pare a acţiona cu chibzuinţă într-un mediu atât de nesigur.
Entry filed under: 7301634, Grădina de Hârtie. Tags: cimitir USL, filon verde-albastru, inadecvare, Mişcarea populară, Noua Republică, uscături.
77 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
Dictaturajustitiei | 4 aprilie 2012 la 18:17
Bună seara !
Nora, cine-i raţionalul Montague ?
Mi-e teamă să nu greșesc.
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 18:33
Seara bună 🙂 La MRU, m-am gândit, Carmen 🙂
ApreciazăApreciază
3.
Bască ilie | 4 aprilie 2012 la 19:16
Saluttare!
Text cu formule de colecție. Nu știu cum să mă abțin. 🙂
Lăsat de capul lui, Capulică Frânaru riscă să apară în locul cuvenit, la balconul Parlamentului. Ca protestatar permanent, să le sară în cap mandataților… cu parapanta din dotare.
După rolul predestinat cu răsadnița din marea Grădină a Domnului- aduce a Messia, c-așa se vede și crede- musai ne simțim obligați să-l strigăm pe românește:
Messi din Carpați !!!
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 19:25
Bsk, salut, politică romanţată, deh 🙂 Totusi, nu-i imposibilă o iesire din politicianism, la vară, asta le-ar fi utilă atât părţilor, cât si, cu atât mai mult, societăţii care asteaptă să se-ntâmple ceva în lunile următoare.
ApreciazăApreciază
5.
Bască ilie | 4 aprilie 2012 la 19:30
Nora
Dacă iese o pălitură de osândă la vară, nu-i exclus să vedem cotitura de osânză… a convingerilor trâmbițate până acum din răsadniță. 🙂
ApreciazăApreciază
6.
oldhashu | 4 aprilie 2012 la 19:36
Bună seara, grădinari! 🙂
Uite eu sunt un pic contra – contez pe „zvâcnirea de bun simț” în a contrabalansa situația cea mai disperată.
Poate pentru că sunt un tip foarte reținut, nu cred în gesturi eroice, nici în ticăloșii fără măsură…
Poate pentru că nesimțirea este agresivă și gălăgioasă, zgârie retina și violenteaza auzul, ocupând toată scena iar bunul-simt este „modestul” prezent tot timpul, „tăcutul” care se manifestă doar in momentele când este nevoie de el…
Poate pentru că sunt deja un moș trăitor în afara timpului său, decuplat de la realitate! 🙂
ApreciazăApreciază
7.
Dictaturajustitiei | 4 aprilie 2012 la 19:47
@Nora, am fost atât de încântată aseară de prestația premierului, am citit și comentariile făcute în Gărădină de voi aseară, încât la el m-am gândit când am citit articolul tău.
Am vrut însă să fiu sigură și de aceea am preferat să întreb.
ApreciazăApreciază
8.
Bască ilie | 4 aprilie 2012 la 19:49
Mr. Old,
Fie-mi iertată vederea! Nu prea simt picături contra în cele scrie. 🙂
Nu-i bai nicio contră, dar s-o știm și noi. Zici că votanții modești și tăcuți se vor da săritori în rădăcinoase?
ApreciazăApreciază
9.
oldhashu | 4 aprilie 2012 la 20:20
Mr B, servus! 🙂
Parcă mai mereu în ultimii ani cei ce se vedeau cu sacii în caruță au luat „țapă”!
Prostia este supergălăgioasă când e lăsată de capul ei, dar nu e omnipotentă!
Sunt destui proști, disperati, lichele, ticăloși dar să nu uităm ca ei intră în categoria rebuturilor, a rateurilor din „trunchiul principal”, din ceea ce înseamnă în ultimă instantă Omul.
ApreciazăApreciază
10.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 20:38
Carmen, da, pare că se poate lega ceva de calitate bună în jurul lui … 🙂
ApreciazăApreciază
11.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 20:45
Old, salut 🙂 Nu e nimic eroic, cred, în ideea altoirii sănătoase, gospodăreşti, cu ramuri viguroase şi înlăturarea ţesuturilor bolnave ( ori mai corect, să zicem incompatibile :)) Ar fi cea mai curajoasă şi mai benefică iniţiativă politică care ar avea şanse serioase, cu condiţia ca niste persoane politice responsabile să treacă peste orgolii şi să acţioneze împreună cu înţelepciune.
ApreciazăApreciază
12.
oldhashu | 4 aprilie 2012 la 20:49
Nora, salut! 🙂
Ar fi ordinea normală a lucrurilor!
ApreciazăApreciază
13.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 20:53
Old, aşa gândesc si eu 🙂
ApreciazăApreciază
14.
Bască ilie | 4 aprilie 2012 la 20:55
11+13
Nu am nimic de adăugat. 🙂
ApreciazăApreciază
15.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 21:03
Am mai scris despre asta pe la finele anului trecut, atunci mai mult ca sugestie (fie-mi iertată modestia) oricum sunt sigură că or mai fi existat idei similare prin cercurile politice responsabile de-acolo de sus 🙂
N-am abdicat de la idee, acum o văd chiar deosebit de necesară 🙂
După „revoluţia din ianuarie un articol interesant din EZ( Lăzăroiu! :)) mi-a dat din nou prilejul să revin cu o postare- aici:
https://noradamian.wordpress.com/2012/01/23/solutii-politice-dincolo-de-jos/
ApreciazăApreciază
16.
Fini | 4 aprilie 2012 la 21:04
Bună seara, tuturor ! 🙂
ApreciazăApreciază
17.
Fini | 4 aprilie 2012 la 21:05
ApreciazăApreciază
18.
Fini | 4 aprilie 2012 la 21:06
ApreciazăApreciază
19.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 21:08
Fini, te salut 🙂 Ies un pic din cadru, dar abia aştept să revin să gust „bunătăţile” 🙂
ApreciazăApreciază
20.
Bască ilie | 4 aprilie 2012 la 21:27
Nora 15
M-am uitat la postarea dincolo de jos.
Am reîntâlnit oareșce consecvență și pe la mine. 🙂
Intuiția ta mă pune pe gânduri. Și pe asta am mai spus-o. 🙂
ApreciazăApreciază
21.
Fini | 4 aprilie 2012 la 22:04
Discursul autointitulatului „nou” este „Jos”, aşa cum ai remarcat în postarea din decembrie.
Jos. Ca să ce ?! E o ceaţă de s-o tai cu cuţitul în pălăvrăgeala bisată pe canalele tv. În loc de strategie mi se servesc bârfe jenante. Nimic nou pe front.
ApreciazăApreciază
22.
skorpion | 4 aprilie 2012 la 22:19
bonsoir, popor
Text cu formule de colecție – mister B dixit
subscriu 100%…
sa inteleg ca nora + oldH sint inca optimisti…eu mai realist
🙂
bunul simt cam umbla cu capul spart!
…in Romania!
ApreciazăApreciază
23.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 22:21
Seara bună, Skorpion, 🙂 optimismul e o stare de spirit care se cere dublată de raţiune. Iar pentru cei raţionali si responsabili e imposibil să nu se găsească soluţii 🙂
ApreciazăApreciază
24.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 22:23
Uite ce spunea azi, „Montague” 🙂
„Lăsați intelectualii să facă politică. Lăsați-i să critice. Critica lor va fi întotdeauna o critica blândă, lipsită de patimă, lipsită de invective. Lăsați intelectualii să vorbească, lăsați-i să vorbească despre politică (…). La capătul fiecărei fraze se ascunde, de fapt, un înțeles. Și poate că acest înțeles reprezintă o soluție. Lăsați-i să vină spre administrația centrală și locală”. ( Mihai Răzvan Ungureanu- discurs la aniversarea a 146 de ani de la înființarea Academiei Române )
ApreciazăApreciază
25.
skorpion | 4 aprilie 2012 la 22:23
nora,dear,
de douazecisidoi de ani si patru-cinci luni tot cautam solutii………….
ne-a trecut viata si cit de optimisti am fost in decembrie 1989!!!
dar macar copiii care au ramas in Ro s-o duca mai bine, nu?
ApreciazăApreciază
26.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 22:25
La B1 cristoiu &andronic iau în băşcălie, chestiunea, dar asta e firesc pentru el. La asta se pricep. Mie mi-a plăcut. 🙂
ApreciazăApreciază
27.
skorpion | 4 aprilie 2012 la 22:27
ce ti-a placut, nora?
presupun ca ceea ce a spus MRU, nu?
mi-a placut si mie, dar presa trebuie sa critice puterea non-stop, asa au invatat gaozarii astia….
ApreciazăApreciază
28.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 22:29
Skorpion, nu se prea caută soluţii, tocmai asta e. Doar unele, câte s-au putut, de avarie, din partea presedinţiei, a 😉 În schimb se acuză cu furie, se pun etichete, diagnostice (cât mai grave) se dau lovituri pe sub centură si se ţes intrigi. Plus strâmbele din justiţie.
ApreciazăApreciază
29.
skorpion | 4 aprilie 2012 la 22:30
adica o hazna, spus simplu!
ApreciazăApreciază
30.
skorpion | 4 aprilie 2012 la 22:31
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-11917740-elena-udrea-popularitatea-mea-scazut-foarte-mult-vezi-articol-cat-are-liderul-pdl-intr-sondaj-intern-surse.htm
5% – elena udrea la bucuresti
ApreciazăApreciază
31.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 22:31
Ce a spus MRU, evident! De fapt le cere implicare în loc de văitare si acuzare. Iar cristoiu, mititelu, caută cazuri particulare ca să demonstreze că implicare intelectualilor în politică e nici mai mult nici mai puţin, distrugătoare. I-am luat sonorul, nu-l mai suport 😉
ApreciazăApreciază
32.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 22:32
Elena Udrea a gestionat foarte prost sansele PDL în capitală. Şi-a demonstrat limitele.
ApreciazăApreciază
33.
skorpion | 4 aprilie 2012 la 22:35
bine ai procedat, nora,
ma miram ca ai rezistat pina acum….
fusei azi la niste prieteni sa-i conving sa se inscrie pe lista lui nicusor dan..ti-ai gasit..nu au vrut pentru ca ei voteaza tot cu doctorul oprescu, eu l-as pune pe doctor in ghilimele si pe chiliman pentru ca le-a „mantelat” casoaia in mod ilegal (doar blocurile se bucura de acest lucru, nu si vile, case etc).
iar liberalii au inceput sa mearga din apartament in apartament dind pomana o punga in care este un cozonac, o felicitare si un catalog cu ce minuni au realizat ei!!!
deh, au trecut vremurile cind se dadea si o umbrela
(stiti ca i-am refuzat, 😛 )
ApreciazăApreciază
34.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 22:35
Asta nu-nseamnă că atacurile la Vuitoane şi altele de astea devin mai puţin penibile. În discuţie e exclusiv competenţa politică pe problemele pe care le avea în calitate de sefă PDL Bucuresti. A picat la examenul ăsta.
ApreciazăApreciază
35.
skorpion | 4 aprilie 2012 la 22:37
a picat rau de tot udrea!!!
cred ca marinarul este turbat!
ApreciazăApreciază
36.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 22:38
skorpion, cu cozonacul din om în om! Bleah 😉 …ce liberali? penelisti antenisti?
ApreciazăApreciază
37.
skorpion | 4 aprilie 2012 la 22:38
da, punga era galbena, deci penelisti fara pene
😛
ApreciazăApreciază
38.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 22:44
Skorpion, 35,nu cred. Probabil îi pare rău că se duc la vale, dar de când l-am auzit ironizându-i strasnic pe grei ( Udrea fiind apropiată de BVB, adu-ţi aminte când o lăuda Blaga opunându-i-o, ca model, lui MMacovei) I-a cam lăsat în apele lor…
ApreciazăApreciază
39.
skorpion | 4 aprilie 2012 la 22:46
nora,
cred ca in noaptea de duminica spre luni, TBasescu i-a smotocit rau-rau pe toti participantii la acea sedinta, atragindu-le serios atentia ca au absolut toate sansele sa piarda din ce in ce mai mult, inclusiv alegerile..eu asa vad scenariul din noaptea aia..
ApreciazăApreciază
40.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 22:47
penelisti depilaţi 😆
ApreciazăApreciază
41.
skorpion | 4 aprilie 2012 la 22:50
iata ce scrie @maya pe alt blog
Lia Olguta Vasilescu deputat PSD:
“Premierul ar trebui impuscat pentru tradare!”
si procuratura nu se autosesizeaza???????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????
ApreciazăApreciază
42.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 22:50
Skorpion, probabil. Cred că mai are şi oameni buni chiar din vechea gardă, mă gândesc la Boagiu, acum, dar or mai fi. Plus seria mai nouă cu Macovei, Funeriu, Lăzăroiu, Traian Ungureanu …
ApreciazăApreciază
43.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 22:52
41, auleu! Încep să-l înlocuiască pe „dictatorul” Băsescu cu MRU!
ApreciazăApreciază
44.
skorpion | 4 aprilie 2012 la 22:53
este instigare la omor!
ApreciazăApreciază
45.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 22:56
da! Când au crezut că l-au terminat pe Băsescu, s-au văzut cu un nou „dictator”. Nu se mai pot controla! E chiar grav!
ApreciazăApreciază
46.
skorpion | 4 aprilie 2012 la 23:00
chiar daca este o asa zisa declaratie politica, tot instigare la omor inseamna…poate ne lamureste mister B, daca se poate face ceva in acest caz..
ca si ponta a spus cindva ceva, trebuie sa-l omorim pe basescu,
si bogdan olteanu, si geana….
ApreciazăApreciază
47.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 23:01
…Skorpion, declaraţiile astea politice, teoretice, se potrivesc cu ce i-au făcut, faptic, procurorului Panait 😦
Noapte bună 🙂
ApreciazăApreciază
48.
noradamian | 4 aprilie 2012 la 23:06
De o jumătate de oră ascult cele trei clipuri Shostakovics, sunt minunate 🙂 Multzam 🙂
Noapte bună, prieteni 🙂
ApreciazăApreciază
49.
skorpion | 4 aprilie 2012 la 23:08
da, foarte faine clipurile, si eu le ascultam
gute Nacht,
septe purici pe-un picior
😛
ApreciazăApreciază
50.
Bască ilie | 4 aprilie 2012 la 23:08
Nu suntem o nație de împușcăcioși, da’ tot avem pe conștiință niște ucigași reprezentativi, aleși, realeși, păstrați în patrimoniul național.
ApreciazăApreciază
51.
oldhashu | 4 aprilie 2012 la 23:09
Dragilor, după ce mai bine de o săptămână am scurmat țărâna și am vârât în ea sumedenie de „mirabile semințe”, am înțeles că o spinare înțepenită, mușchii care țipă de durere, pompa care m-a lăsat la juma’tea udatului de a trebuit să-mi aduc aminte că am fost „tehnic” peste trei decenii – astea sunt necazuri!
Celelalte – dispute sterile pe sticlă au „plasmă” despre procente, vuitoane, excluderi din partide sau primiri cu tam-tam – nu fac nici cât o ceapă degerata dacă „per os” („pe gură”- lat.) nu este nimic de administrat! 🙂
D’aia și eu și Moș Vreme am căzut la deplin acord:
„Veșniciă s-a născut la sat!”
Dacă nu credeți, priviți: sunt peste șase milenii de gânduri în „bijuteria asta de lut” și încă nu s-au terminat…
ApreciazăApreciază
52.
skorpion | 4 aprilie 2012 la 23:09
da, mister B, romanul nu are vocatiei crimei (ca alte popoare) si asta – macar asta – este de bine…..
ApreciazăApreciază
53.
Bască ilie | 4 aprilie 2012 la 23:12
Infracțiunile nu-s declarații politice.
Somn ușor! 🙂
ApreciazăApreciază
54.
skorpion | 4 aprilie 2012 la 23:13
oldH,
eu sincer te invidiez pentru casuta ta de la tara, pentru munca ta cu pamintul, pentru roadele pe care le astepti sa iasa gratie muncii tale,
pentru contactul cu natura multe ore pe zi…
esti un fericit din punctul meu de vedere, care cindva am vrut sa las totul balta si sa ma mut la Sinca Noua/Bv si sa cresc………capre…
n-a fost sa fie….
ApreciazăApreciază
55.
oldhashu | 4 aprilie 2012 la 23:27
skorpy, nu mă invidia! 🙂
Sunt un tip între două lumi, nici țăran în toate forțele, nici orăsean, acum evadat din cetate: am parte doar părțile „grele” ale situației. 😀
Adio confort de oraș, incă neintrat în ritmul „molto largo” al vieții de țară. Noroc cu net-ul și toți cei cu care sunt încă în contact! 😉
ApreciazăApreciază
56.
skorpion | 4 aprilie 2012 la 23:29
oldH,
daca ai internet si buda in casa ce-ti mai trebuie?
🙂
ApreciazăApreciază
57.
oldhashu | 4 aprilie 2012 la 23:34
skorpy,
«…mie dati-mi strada-ngustă
unde gustă
omul viata mai din plin
cu trăsuri, femei cochete
și cu fete
încălțate cel puțin…» 😀 😀 😀
ApreciazăApreciază
58.
skorpion | 4 aprilie 2012 la 23:36
te inteleg, oldH,
eu sint omul naturii, al dealurilor, al padurilor, al plimbarilor lungi prin mijlocul naturii….deh, fiecare tinjeste dupa altceva
🙂
ApreciazăApreciază
59.
skorpion | 4 aprilie 2012 la 23:41
no comments
http://www.evz.ro/detalii/stiri/reteta-boldea-decanul-de-la-drept-s-a-facut-proprietar-pe-terenurile-mortilor-975190.html
vad ca este la moda inchisoare cu suspendare
asa o fi si in occident?
noapte buna!
ApreciazăApreciază
60.
oldhashu | 4 aprilie 2012 la 23:46
skorpy,
tu în Ardeal ai parte de o altfel de „țară”.
Zona din jurul Capitalei a fost și este încă săracită de oamenii în putere – navetiștii. E o „țară” de oameni bătrâni!
Si asta se simte în pulsul vieții de aici…
Poate v-om mai discuta pe subiect.
Noapte bună, mâine mă așteaptă grădina casei cu Mme Old sef de echipă la o muncă mai usoară – plantăm floricele! 😉
ApreciazăApreciază
61.
oldhashu | 4 aprilie 2012 la 23:49
Na, că facui o ghioalmă de „primară” cu „v-om”!
ApreciazăApreciază
62.
Maria | 5 aprilie 2012 la 00:40
Bună seara! 🙂
Nora, m-am delectat în după-amiaza aceasta cu postarea despre belicoasele familii moderne. Recunosc că e dătătoare de idei. Nu mă mir că Julietei îi place un Montague.
Astăzi am evadat din cotidianul politic. Am pregătit o interesantă expoziţie de fotografie artistică, cu instantanee portretistice şi flash-uri de dialoguri în imagini. Apoi am citit câte ceva din nişte cărţi nou apărute, despre care cred că se va scrie mult în perioada următoare.
Noapte bună tuturor!
ApreciazăApreciază
63.
Creanga | 5 aprilie 2012 la 04:02
Ziua buna!
„Subiectul al treilea de telenovelă este furnizat de noul lider salvator autopropus al naţiei, sau noul Lăpuşneanu (comparaţia îi aparţine), Mihail Neamţu, care şi-a arogat un nou titlu, acela de Neamţu patru stele. Citatul exact urmează, dintr-un interviu publicitar pentru noua sa formaţiune politică publicat în Money Express: „Aveam un grant al Academiei Române care îmi asigura un post căldicel, cu şofer, casă de la RA APPS. Mai aveam un post de director ştiinţific la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului prin care puteam călători oricând la orice hotel de patru stele din Europa.” (link aici)
http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/patru-telenovele-politice-258790.html
Articolul dnei 3,14 3,14 di a aparut acum o saptamana si ceva, cel din Money Express a aparut pe 1 martie. Casa si masina….
ApreciazăApreciază
64.
Creanga | 5 aprilie 2012 la 04:03
http://moneyexpress.money.ro/articol_22600_100/cum_se_face_un_partid.html
ApreciazăApreciază
65.
noradamian | 5 aprilie 2012 la 11:03
Ziua bună 🙂 Crengulin, 63, chestiunea respectivă îmi aminteste de
păţania unei cunostinţe, un domn mai trecut, văduv, cumsecade, care din când în când iesea cu câte o fetişcană iesind, de fiecare dată, cam jumulit, dar nu se lecuia. La un moment dat găsise pe una „altfel” ne spunea (eram colegi) care se mutase la el şi nu-i cerea nimic. „Nici măcar de o rochie”. L-am avertizat, blând, că „poate donşoara vrea mai mult”, dar era deja, prins prea tare în mreje… 🙂 ( urmarea n-o mai spun)
ApreciazăApreciază
66.
noradamian | 5 aprilie 2012 la 11:08
Maria, multzam, mă delectez cu lullaby-ul lui Leonard Cohen, aproape să visez cu ochii deschişi 🙂 Sper să vedem câte ceva din expoziţia fotografică (stiu că faci fotografii remarcabile, cu artă) Poate pe FB?… 🙂
ApreciazăApreciază
67.
noradamian | 5 aprilie 2012 la 11:16
Crengulin, ieri, la Academia Română, MRU a lansat o invitaţie memorabilă:”Lasati intelectualii sa faca politica, lasati-i sa critice, critica lor va fi intotdeauna una blanda, lipsita de invective. Lasati intelectualii sa vină…”
AMP nu face parte din aceast target de intelectuali dedicaţi binelui public, fiindcă discursul ei nu denotă asta. Critica ei e exclusiv negativistă, resentimentară, nu mai pare de mult capabilă de a găsi şi ceva bun dacă nu e si ea în formulă, ca iniţiatoare. Departe de sensul criticii pozitive, clamate de MRU, al dumneaei e doar tabloidic- antenist.Adică exclusiv demolator.Altfel, are stil 🙂
PS. ar fi bine ca NR să meargă-nainte si dacă încă nu e o alternativă electorală pentru alegerile acestui an, dar să devină mai puţin dependentă de sef. Asta face parte si din sensul postării mele. Pentrucă unii fac, fără reţinere, cultul „personalităţii” şefului. Iar asta îndepărtează miscarea de obiectivul clamat…
ApreciazăApreciază
68.
Maria | 5 aprilie 2012 la 12:54
Bună ziua! 🙂
Nora, fotografiile sunt superbe! Astăzi au fost admirate şi impresia tuturor este aceeaşi. Numai că nu eu le-am făcut, ci fetele mele de la colegiu, adică elevele mele talentate, înscrise în cluburile fotografilor din aici, din zonă. Poate o să le aduc la vedere pe net, dacă, desigur, îmi vor da ele acceptul. Dacă nu, vedem cum facem. 🙂
Lullaby-ul lui Leonard Cohen l-am descoperit aici: http://www.romlit.ro/vechimea_adncul_4 🙂 Cred că merită explorat întregul album.
Am uitat să scriu aseară ceva. Ieri am cunoscut-o pe sora lui Nicolae Labiş. Faină experienţă evocatoare. 🙂
Şi acum fug la o piesă de teatru. 🙂 Revin mai pe seară.
ApreciazăApreciază
69.
noradamian | 5 aprilie 2012 la 12:56
Salut Maria 🙂 Înseamnă că le-ai indus pasiunea pentru arta fotografică.. Ne-ar încânta să le vedem. Să ne spui despre piesa pe care o s-o vezi…Plus niste precizări privind cărţile pe care le-ai descoperit. Multzam 🙂
ApreciazăApreciază
70.
Maria | 5 aprilie 2012 la 15:16
Nora, servus 🙂 Le-am descoperit întâmplător hobby-ul. Fetele au mai participat la câteva expoziţii serioase şi aşa ne-am dat seama că avem preferinţe comune în domeniul artistic. Poate că mica expoziţie de acum va deveni… itinerantă şi va vedea Sibiul. 🙂 E mai plăcut să admiri fotografia editată pe hârtie specială, decât în format digital.
Dar magnoliile, o spun cu mândrie artistică, îmi aparţin. Cu tot cu săritul gardului în curtea vecinilor ca să le pot poza de aproape. 🙂
Piesa e o comedioară de tot hazul: ,,Acul cumetrei Gurton” de William Stephenson. Partea mai frumoasă e că trupa este formată din adolescenţi îndrumaţi de un actor al teatrului din Oradea.
ApreciazăApreciază
71.
Maria | 5 aprilie 2012 la 15:20
Cărţile sunt scrise de Radu Mărculescu. Două volume de memorii: primul e despre captivitatea autorului (ca fost ofiţer al armatei române) în lagărele sovietice, din 1942 până în 1951, iar al doilea despre cei 5 ani de închisoare comunistă în România, între 1959-1964. Al doilea volum este o noutate în domeniu şi mă interesează în mod deosebit datorită problematicii tratate.
ApreciazăApreciază
72.
Creanga | 5 aprilie 2012 la 15:27
Ziua buna!
Nora, eu citisem articolul dnei acum o saptamana si ceva, stilul este acelasi: ” eu cand eram psiholog samd”. Inteapa in stil antenistic pe ici pe colo, Tismaneanu doarme la vila lac 2, Basescu face si drege. Dar, la partea cu Lapusneanu are dreptate, nu stiu cum se face dar i-a sarit in ochi exact acelasi pasaj, casa si masina. Pentru mine este cel putin a 4 a oara cand il aud sau citesc, in 4 imprejurari diferite.
ApreciazăApreciază
73.
noradamian | 5 aprilie 2012 la 16:17
Maria, excelent studiul poetic al magnoliilor 🙂 Ştiu puţin despre viaţa teatrală din Oradea, mă bucur să aflu că teatrul devine si o preocupare a unor adolescenţi. Iar umorul comediilor englezesti e garantat!M
multzam de informaţie. Sunt de citit 🙂 O să urmăresc şi ce scrii. 🙂
ApreciazăApreciază
74.
noradamian | 5 aprilie 2012 la 16:19
Crengulin, da, sarcasmul egolatru si acru marca pippidi e de recunoscut în tot ce scrie. Cât despre propoziţia aceea hilară a d-lui Neamţu, e deja de nototietate. N-ai ce-i face, „singur s-a grozăvit”. Culmea e că a vrut astfel să facă impresie bună 🙂
ApreciazăApreciază
75.
Sare'n Ochi | 5 aprilie 2012 la 16:21
foarte bine! gandesc la fel ca tine. ar fi pacat ca infatuarea „parintilor fondatori” sa nu duca la o uniune.
ApreciazăApreciază
76.
noradamian | 5 aprilie 2012 la 16:25
Sare-n ochi, salut, 🙂 suntem într-un an crucial, în care e mare nevoie de o întâlnire strategică pentru un demers înţelept si cât mai puţin riscant. Sper în luciditatea protagonistilor si în capacitatea lor de a depăsi vanităţi mărunte generatoare de esecuri.
ApreciazăApreciază
77.
noradamian | 5 aprilie 2012 la 16:26
postare nouă
ApreciazăApreciază