Fundătura care dă în „primăverii”
4 mai 2012 at 10:54 noradamian 68 comentarii
Simţindu-se favorit, electoral vorbind, răul cel mic şi-a îngăduit prea multe din blestemăţiile celui mare şi foarte rău. A fost prea mult timp tolerant cu relele din ograda proprie neluând în seamă nici avertismentele critice de ici, de colo şi nici semnele de alunecare-n dizgraţie. Pe fondul unui mediu din ce în ce mai ostil ca efect al unei deşănţate propagande media, proiecte de mare valoare din zona sa reformistă au fost umbrite, nu numai de denigratorii din subordinea răului celui mare ci şi de destule potlogării jenante pentru pretenţiile sale de „rău mai mic” din cotloanele sale găunoase. A miza pe preferinţa publică, cu dispensă, pentru răul cel mic, nu putea avea alt efect decât amplificarea concurenţială a ambelor rele. Adică drumul sigur spre implozia dezastruoasă a puţinului bine. Un pericol insuficient conştientizat. Când s-a ajuns la înţelegerea acestui lucru, a fost tardiv.
Răul cel mare stăpânea deja partea cangrenată a răului cel mic, exact de ce avea nevoie pentru a prelua cârma. În aceste condiţii, guvernul MRU, e clar acum, nu prea avea şanse să sară, contratimp, zidul, spre ceea ce am fi putut numi „bine”.
Cât despre mişcarea NR, socotindu-se dinainte de start una a „binelui absolut”, în maniera de lansare a fondatorilor ei, are din capul locului toate datele unei utopii. Atât în ceea ce promite să fie cât şi în ceea ce ar putea să facă. Numai un pom artificial e dintr-odată mare. Cei naturali cresc convingător şi sănătos după legea lui Fibonacci. Ar fi mult mai credibilă o ieşire la binele obişnuit. Dar şi asta doar în măsura demonstraţiei de fapte în beneficiul public, înaintea celor propagandistice.
De undeva, dintr-o fundătură a istoriei care dă mereu în „primăverii” parcă se aude vocea tragică a lui Vali Sterian interpretând acelaşi „Exerciţiu”, fără sfârşit: „Generatie Aspiratie Interdictie Demonstratie Revolutie Figuratie Emanatie
Aberatie Informatie Deformatie Opozitie Conspiratie Separatie Prostitutie Declaraţie Vocatie Hotie Democratie Birocratie Infectie Bogatie Frectïe…
Entry filed under: 7301634. Tags: binele absolut, răul cel mare, răul cel mic, Vali Sterian.
68 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 11:49
Saluttație!
Complicație, dizertație, comparație, intonație de fundație, pentru nație?
Aberație! Terminație, expirație, verberație, costumație, conjurație.
ApreciazăApreciază
2.
theo- nona | 4 mai 2012 la 11:49
bunä,
cred cä ultima frazä a postärii, exprimä tot.
ApreciazăApreciază
3.
noradamian | 4 mai 2012 la 11:57
Salutaţiuni cordiale, prieteni !
Bsk, „intonaţie de fundaţie” mereu reluată până la următoarea surpătură 😉
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 4 mai 2012 la 11:58
Theo-nona, refren actual, în reluare după 22 de ani!!! Ce să mai zici…
ApreciazăApreciază
5.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 12:13
Alegație-insuflație: doar o stație! 🙂
ApreciazăApreciază
6.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 12:18
Conotație:
Alegație-insuflație: animație doar o stație! 🙂
ApreciazăApreciază
7.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 12:27
Explicație: intubație și… mutație. 🙂 🙂 🙂
ApreciazăApreciază
8.
theo- nona | 4 mai 2012 la 14:10
trädare, camunflare,complotare,santajare,……………………………
ApreciazăApreciază
9.
theo- nona | 4 mai 2012 la 14:16
mä amuz, venerabila uselistä ce vrea ministerul de educatzie;
este o inpostoare ordinarä.
cred cä totzi stitzi, la orce unii, potzi lua parte la prelegeri, coferinte ,etc.
fica mea e medic, pe an au diferite specializäri, care si le plätesc singuri, dar nu treci orce pipifax in cv. poate in WC;
trebuia sä si-l treacä precupeatza arivistä-,tipic USL:
ApreciazăApreciază
10.
theo- nona | 4 mai 2012 la 14:17
bascä,
mai mergea si masturbatzie……….la 7
ApreciazăApreciază
11.
noradamian | 4 mai 2012 la 14:29
Luciditate dar si puţin optimism, prieteni ( e nevoie, nu? 🙂 e de găsit aici:
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 4 mai 2012 la 15:07
Iar aici, „fericirea-n vorbe”, că asta-i mai ieftină decât pungile cu mălai şi prinde la proşti cu plasa: http://www.contributors.ro/politica-doctrine/ponta-antonescu-si-oprescu-vanzatori-de-fericire/
ApreciazăApreciază
13.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 15:14
11
E binevenit câte un ghiont din ăsta. 🙂
De o vreme încoace am o stare de letargie- parcă o amorțeală, grevă de concentrare sau refuz de gânduri vesele- incompatibilă cu optimismul.
Mobilizarea optimistă nu-i totuna cu luciditatea sau reușita. 🙂
De ex. SL amintește de o țintă mobilizatoare: revizuirea Constituției. După chipul și asemănarea cui? Cu cine? Așa, de dragul țopăielii? Mulțumesc, deocamdată nu! Dar mi-a făcut plăcere să citesc și parcă m-am lăsat un pic stârnit. 🙂
ApreciazăApreciază
14.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 15:37
12
Năucitor de adevărat. Măcar ajută să știm cum stăm.
Cu toate astea, Sebastian Lăzăroiu atinge o coardă sensibilă și corectă sub aspectul evoluției datorată predecesorilor. Aș zice chiar pași pozitivi anteriori aproape ireversibili (dacă nu chiar ireversibili, oricum foarte greu de revenit la practicile anilor 2001-2004). De pe aici încolo putem vorbi de un fel de optimism. De ex. în justiție am argumente să susțin cât de tare le complică acum viața și veselia USL-iștilor câteva măsuri luate de Monica Macovei cât a fost ministru al justiției. 🙂
ApreciazăApreciază
15.
skorpion | 4 mai 2012 la 16:00
hello,
eu sint in butoiul pesimismului.
doar o singura observatie legata de ”raul cel mic”, ”raul cel mare” etc.
consider, eu personal, ca TB nu este raul cel mic, ci este binele ce a vrut sa faca reforma in Ro. Doar ca singur sau cu citeva personalitati din div. institutii ale statului nu se poate oricit de goliat te dai…
+
ca multi ziaristi ne-au bagat asta pe git este la fel ca mizerabila sintagma ”toti politicienii sint la fel”. indraznesc sa spun ca Monica Macovei + inca citiva (este drept foarte putini) nu sint deloc ”la fel” ca banda de politruci…
chestiile astea au fost sadite teribil de adinc in mentalul colectiv gratie latrinelor tv de sorginte securistica si greu se va iesi din asta…
o prima consecinta va fi numarul extrem de mic la alegerile locale si chiar si cele generale din cauza:
TOTI politicienii ”e” la fel,
nu mai vreau sa votez raul cel mic!
il vor vota pe ddotv
ApreciazăApreciază
16.
theo- nona | 4 mai 2012 la 17:03
asearä mi-a pläcut MM la nasul,
a explicat cä nu este MRU, de vinä cu retrocedärile,
ce era o lrge inpusä, se lucra la directivele primite,
de peste un an.
si a subliniat cä l-au inläturat pe MRU, de fricä
dela depäsise in sondaje pe tonta si crin-cretin.
ar fii f. grav, dacä nästase nu v-a fi condamnat.
ApreciazăApreciază
17.
theo- nona | 4 mai 2012 la 17:04
escrocul santajist NÄSTASE, dä tot timpul declaratzii,
noi o sä facem……,noi o sä dregem………ce nerusinat obraznic.
ApreciazăApreciază
18.
theo- nona | 4 mai 2012 la 17:06
este revoltätor ce se intamplä la TVR
tonta , vorbea de depolitizare, dar fac ei politizarea.
acum , ar trebuii sä se revolte romanii serios.
ApreciazăApreciază
19.
noradamian | 4 mai 2012 la 18:39
Seara bună 🙂 optimism+luciditate= reusită. Dar asta nu se poate realiza fără a fi îndeplinite si multe alte condiţii. Plus că mai apar si factori neprevăzuţi. 🙄
ApreciazăApreciază
20.
noradamian | 4 mai 2012 la 18:41
Bsk. „în justiție am argumente să susțin cât de tare le complică acum viața și veselia USL-iștilor câteva măsuri luate de Monica Macovei cât a fost ministru al justiției” Ei, da asta le dă de pe acum frisoane… 🙂
ApreciazăApreciază
21.
noradamian | 4 mai 2012 la 18:44
Skorpion, în postare „răul” nu e personalizat! Fără persoanele remarcabile numite de tine n-ar mai fi existat distincţia „MARE” ŞI „MIC”. Iar fără distincţia asta am fi apelat la acelaşi negativism care îngroapă tot, cu expresia demolatoare specifică: „toţi sunt la fel”-care pune lacăt oricărei şanse.
ApreciazăApreciază
22.
noradamian | 4 mai 2012 la 18:45
Theo-nona, năstase nu mai poate păcăli pe nimeni decât pe ăia pe care i-a păcălit deja. Plus suporterii de partid din gască şi postacii angajaţi.
ApreciazăApreciază
23.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 19:02
Corina Dumitrescu a mers într-o vizită la universitatea din „Standford” de unde a primit un pliant-reclamă și ea l-a luat drept diplomă de absolvire de pictat cv-ul.
Cum îl folosește să candideze la stand by. 🙂
ApreciazăApreciază
24.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 19:13
erată : Acum îl folosește
Toți absolvenții ei de pliante și cadrele de trecere cu duiumul stau cu emoții creștine pentru ea și tot neamul ei. 🙂
ApreciazăApreciază
25.
noradamian | 4 mai 2012 la 19:14
Bsk. fiecare propunere vine din partea „cuiva” din tagmă, dar asta parcă le bate pe toate! Nici că se putea o propunere mai anti: scoală, învăţământ, educaţie, bun simţ, normalitate 😉 Aaaa, parcă a ăluia de la justiţie! Tot încerc să-mi amintesc care dintre frăţânii de partid îl numise acum un an, doi „fătălău” 🙄
ApreciazăApreciază
26.
noradamian | 4 mai 2012 la 19:15
Începe bine:
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Scrisoare_deschisa_catre_premierul_desemnat_Victor_Ponta-_Profesori_universitari_nu_o_vor_pe_Corina_Dumitrescu_ministru_0_694130773.html#.T6P7tfdZp5k.facebook
ApreciazăApreciază
27.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 19:21
Nu-și permit uselistii așa o pierdere pentru educație, de fixație, compilație, alterație, altă rație. 🙂
ApreciazăApreciază
28.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 19:26
Ce luxație! 🙂
ApreciazăApreciază
29.
noradamian | 4 mai 2012 la 19:48
Bsk 😆
ApreciazăApreciază
30.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 19:50
Nu se pot opera reduceri de personal în aparatul central. Au încercat și alții, zadarnic. Se opune SRI-ul. 🙂
ApreciazăApreciază
31.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 19:56
Când SRI-știi vor astfel de reduceri, preferă să le rezolve singuri, cu mâna lor și avizul consultativ al Institutului Național de Medicină Legală.
ApreciazăApreciază
32.
noradamian | 4 mai 2012 la 20:00
Bsk, ăstia au simţul umorului! Unul înfiorător de negru 🙂
ApreciazăApreciază
33.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 20:05
Păi da, inclusiv dacă ținem cont cum au ultimul cuvânt de la 31: „Legală”.
ApreciazăApreciază
34.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 20:18
Un premier pregătit grăbit: Ponta începe direct cu guvernul din umbră. 🙂
ApreciazăApreciază
35.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 20:25
Marga la externe sună a cadru universitar universal de la Grăbiștea (de pe lângă Grădiștea). 🙂
ApreciazăApreciază
36.
noradamian | 4 mai 2012 la 20:29
Bsk. toate mizeriile ţin să se asigure că sunt „legale”…
ApreciazăApreciază
37.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 20:53
Îl urmăresc pe Nicușor Dan la Cristoiu. E simpatic și convingător.
ApreciazăApreciază
38.
skorpion | 4 mai 2012 la 20:56
a semnat si Cristoiu pentru el,
ce nu inteleg de ce sau ce a semnat?
ca doar inscrierea candidaturii a avut loc pe 30 aprilie….
(ascultam cu intreruperi in casca)
oricum este bine ca un ziarist il sprijina,
poate mai vin si altii,
ar fi surpriza surprizelor sa iasa N.Dan!
ApreciazăApreciază
39.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 21:06
Pe Nicușor Dan nu l-am mai ascultat pe îndelete. Am văzut toată emisiunea. Se vede ce înseamnă omul învățat cu precizia. Îl avantajează și asimilarea unor cunoștințe de legislație.
Are potențial, spre deosebire de Remus Cernea. Ăsta nu mi-a plăcut din prima.Are și niște apucături de homo (sapiens 🙂 )
ApreciazăApreciază
40.
Fini | 4 mai 2012 la 21:10
Bună seara ! 🙂
ApreciazăApreciază
41.
Fini | 4 mai 2012 la 21:11
ApreciazăApreciază
42.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 21:18
Salve, Fini!
Pe Nora Jones o ascult din când în când. Ultima dată acum vreo 3 zile. Îmi încarcă bateriile, ca un fel de medicament periodic, odihnitor și liniștitor. 🙂
ApreciazăApreciază
43.
Fini | 4 mai 2012 la 21:25
Salve B ! 🙂
Dacă îţi place Norah, hai să ne încărcăm bateriile. Ale mele sunt descărcate rău.
ApreciazăApreciază
44.
noradamian | 4 mai 2012 la 21:50
Fini, servus! Bună idee cu încărcarea bateriilor! Iar alegerea e excelentă 🙂
ApreciazăApreciază
45.
noradamian | 4 mai 2012 la 21:55
Bsk. în sărăcia asta cumplită de oameni de calitate, Nicusor e un unicat. Străluceşte si pune-n umbră pe orice politruc. Convinge simplu, natural, fără să apese pe pedala împroscărilor cu venin şi fără să-i fabrice cineva discursuri.
ApreciazăApreciază
46.
Fini | 4 mai 2012 la 21:56
ApreciazăApreciază
47.
Fini | 4 mai 2012 la 21:58
Servus Nora ! 🙂
Eu îi ţin pumnii lui Nicuşor Dan.
ApreciazăApreciază
48.
noradamian | 4 mai 2012 la 22:02
Şi eu, Fini 🙂
ApreciazăApreciază
49.
Fini | 4 mai 2012 la 22:06
Noapte bună ! 🙂
ApreciazăApreciază
50.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 22:08
Somn ușor!
Fini, din toată inima mea, numai bine!
ApreciazăApreciază
51.
Bască ilie | 4 mai 2012 la 22:11
Monica Macovei la TVR-info, temă interesantă!
ApreciazăApreciază
52.
Fini | 4 mai 2012 la 22:16
B.
mulţumesc frumos!
Va fi bine. 🙂
Mulţumesc şi pentru clip.
ApreciazăApreciază
53.
skorpion | 4 mai 2012 la 22:24
si ale mele…
🙂
ApreciazăApreciază
54.
noradamian | 4 mai 2012 la 22:39
Somn usor, prieteni 🙂
ApreciazăApreciază
55.
skorpion | 4 mai 2012 la 23:51
Nu se astepta nimeni sa pice guvernul Ungureanu. DNA a aratat intregii tari ca face dosare nepolitice. Vedem dosare cu politicieni chiar de la putere.
Acesti oameni ar trebui promovati si aparati. Aparati prin manifestari publice, daca nu o sa putem altfel.
Caderea guvernului nu a fost ceva previzibil. L-as fi sustinut pe Daniel Morar in functia de procuror general.
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-12168376-titus-corlatean-martie-daca-nastase-nu-condamanat-procurorul-caz-trebui-arestat-monica-macovei.htm
ApreciazăApreciază
56.
Bască ilie | 5 mai 2012 la 01:47
Încă o vizită… medicală. 🙂
http://www.ziare.com/corina-dumitrescu/ministrul-educatiei/corina-dumitrescu-a-mintit-din-nou-nu-putea-face-cursuri-la-hoover-cel-mult-sa-l-viziteze-1165433
ApreciazăApreciază
57.
Fini | 5 mai 2012 la 07:11
http://www.evz.ro/detalii/stiri/bomba-cu-ceas-a-abramburicai-979931.html
ApreciazăApreciază
58.
theo- nona | 5 mai 2012 la 10:01
nu stiu cum romanii suportä, sä fie iar manipulat, inväluit in minciuni, de cele mai tipice mumiii comuniste, ariviste, escroacem,
ca cei in guvernul PONTA; A PUS IN GUVER UN COMUNIST CE A ACTIVAT IN CONDUCEREA PCR; MARGA;un mizerabil
ce a terorizat oamenii la cluj, nu datoritä lui era renumitä
facultatea.
väd täcere, au urlat cä MRU, a fost IN UTC, dar nu conducere, FUNERIU, a fost tocat de haita rosie.
ANTENELE AU INSCENAT DNEI MM, tot felul de bätäi la un bätran etc.
dar escrocul PONTA , care färä nici o expertizä,
färä vechime, a fost pus pe un post de procuror ce
nu merita, iar din odioasa poveste cu PANAIT; NU A RÄMAS
URMÄ, dece? ca sä-l acopere pe PONTA:
UNDE SUNT CEI DIN OPOZITZIE?
sä arate romanilor cine este gasca USL:
ApreciazăApreciază
59.
theo- nona | 5 mai 2012 la 10:02
CRED CÄ O TELEVIZIUNE; AR TREBUII SÄ-I DEA O
EMISIUNE DNEI MACOVEI:
asa vor auzii romanii la prima manä ADEVÄRUL CURAT:
ApreciazăApreciază
60.
skorpion | 5 mai 2012 la 10:07
theo-nona,
guten Morgen,
unii romani nu-si dau seama ca sunt manipulati, fie ca traiesc in Ro, fie chiar in Germania
ApreciazăApreciază
61.
skorpion | 5 mai 2012 la 10:10
legat de corina dumitrescu…
eu ramin bouche bee, minciuni, minciuni,
stanDford, Hoover si altele,
la ce-or fi folosind?
apoi lacomia!
rectorita,
membra CSM,
salarii uriase si aici si acolo,
sotul parlamentar cu salariu urias..
si ca ea sint multi,
care de fapt freaca menta peste tot, incasind tone de bani
fara merit,
dar cu multe ifose!!!!
scoala comunista si securista isi arata roadele si dupa 2 decenii,
oameni lacomi, arivisti, dar cu patalama,
sa vada tot bizonul cit de dotati in diplome sint (false)…
bine ca mai exista o parte a presei care ii scoate la iveala..
te apuca sila!!!
ApreciazăApreciază
62.
skorpion | 5 mai 2012 la 11:00
🙂
ApreciazăApreciază
63.
skorpion | 5 mai 2012 la 11:31
http://www.revista22.ro/articol.php?id=14740
Potirul otravit al lui Ponta?
Tom Gallagher
ApreciazăApreciază
64.
theo- nona | 5 mai 2012 la 11:35
cat de pervers potzi fii, sä treci printr-o unii,
sä spui cä ai absolvit-, ai fäcut un curs.
este obligatoriu , indiferent de domeniu, sä continui
cursuri de informare, pregätire, indiferent de varstä.
ApreciazăApreciază
65.
skorpion | 5 mai 2012 la 11:36
de la theo-nona
http://www.youtube.com/watch_popup?v=oXvJ8UquYoo&vq=large
danke, nona,
🙂
ApreciazăApreciază
66.
theo- nona | 5 mai 2012 la 11:58
CU MULTÄ PLÄCERE,
sper sä vä placä, mie mi-a amintit si dus, in alte vremuri,
sper ca FILADEL ,sä o vadä.
ApreciazăApreciază
67.
noradamian | 5 mai 2012 la 12:19
Ziua bună, prieteni 🙂 Fini, Bsk, Skorpion, Theo-nona, multzam de clipuri, link-uri şi comentarii. 🙂
ApreciazăApreciază
68.
noradamian | 5 mai 2012 la 12:20
postare nouă
ApreciazăApreciază