De la un duel la altul: spectacole burleşti, Sibfest 2011-2012
4 iunie 2012 at 12:45 noradamian 65 comentarii
Când au apărut cei doi protagonişti ai spectacolului “Duel”, un muzical-burlesc al unei companii pariziene (Teatrul Trevise) pe scenă, la Thalia, duminică, 5 iunie, 2011, am socotit că va fi ceva uşurel de tot, ca o băutură răcoritoare într-o seară de vară, spectacolele burleşti de acest fel nefiind o noutate. Dueliştii, un pianist şi un violonist, muzicieni virtuoşi, ne-au plimbat cu o plăcere indescriptibilă timp de o oră şi douăzeci de minute, prin toate genurile muzicale, de la Bach la Beatles, de la Prokofiev la Santana,toccate, cantate, muzică lăutărească, rock, jazz, nu ştiu ce n-a fost. Surprinzătoare, venite dintr-o lume a imaginaţiei şi bucuriei, gagurile curgeau unul din celălalt, sala râdea-n hohote fără oprire. Muzicienii se jucau, natural, parcă improvizau, parcă erau singuri, doar ei cu instrumentele şi cu o poftă nebună de cântat şi de joacă. Când pianistul presără două, trei vorbe româneşti în spectacol, mi-am zis că asta face parte din “marketing”. Dar Paul (îi plăcea să spună din când în când că-l cheamă Paul) era român sadea, am descoperit mai târziu pe internet. Nici ce pot eu povesti aici şi nici filmuleţele muzicale nu redau decât într-o măsură infimă ce s-a petrecut pe scenă. Personalizând personaje insolite sau în roluri de diverse obiecte, instrumentele, şi ele, participau la spectacol. Violoncelul devine fata din poveste de care se-ndrăgostesc amândoi. Rivalul, Laurent Cirade câştigă (o dă gata cântând “Say you, say me” într-o manieră tulburătoare). Paul suferă, dar rămâne acelaşi om de nădejde, sărind să-şi ajute prietenul după ce din “relaţie” se naşte o vioară! În pamperşi, plângăcioasă, probleme, cei doi nu ştiu cum s-o adoarmă. Când, în fine, reuşesc, bufnitura capacului de la pian produce alte inimaginabile drame. Atmosfera se schimbă, muzicienii-killeri sunt în preerie, trag cu armonicele din cingătoare, apoi, flămânzi, pun la “proţap” vânatul: violoncelul! Numai canibalismul mai lipsea, dar se-ntâmplă şi asta. Trezit din somn, Paul scapă cu piciorul netăiat lămurindu-şi sălbaticul coechipier că ferăstrăul are alt rol. Convertit, canibalul interpretează cu duioşie, la ferăstrău, o piesă sfâşietoare.
„Gymnopédie pour cauchemar cannibale, ballade pour midinette abandonnée, concerto pour carte bleue, toccata pour séquestration, rap pour déprime sociale, menuet pour sadisme militaire, chant tzigane pour nostalgie scoute, scatt pour stentor beuglant… Mais quel est donc l’illustre philosophe qui a cru sage d’affirmer que la musique adoucissait les mœurs ?
Deux musiciens exceptionnels se livrent à d’hilarants règlements de compte et arrivent à vous en convaincre irrévocablement. Pour tous”. (ici)
Asociaţiile , comparaţiile cu spectacole de gen, mi-au adus din primul moment, în minte, filmele cu fraţii Marx: Chico, Harpo, Groucho, Gummo si Zeppo, din vremea când la Holywood se turnau primele filme cu sonor, geniali comedieni-muzicieni care au făcut din comedia burlescă, în teatru ca şi-n film, un gen de artă a spectacolului cu o forţă de reinventare mereu surprinzătoare.
Up-date Duelul 2
3 iunie 2012, Thalia
Aceeaşi sală, arhiplină, nerăbdătoare, semn că impresia excelentă produsă de spectacolul susţinut de cei doi artişti la precedenta ediţie FITS e de durată. Am avut sentimentul că asist la o continuare a reprezentaţiei după o scurtă pauză. Din nou asocieri şi îmbinări muzicale năstruşnice, alte provocări jucăuşe, ghiduşii de o imaginaţie debordantă, pantomimă, naturaleţe, dar şi interpretări de o virtuozitate instrumentală desăvârşită; toate astea pe fondul „luptelor” crâncene între pian şi violoncel, între genuri şi piese muzicale… Şi o sală râzând non-stop, prinsă total în bucuria jocului vesel al acestui cuplu de muzicieni parizieni celebri. „V-a plăcut spectacolul? Aveţi un termen care să-l definească”? Ne întreabă la ieşire un blogger afiliat Sibfest. Un cuvânt? …simplu: „energizare!” Ceva ce-i va aduce şi ne va aduce, vreau să cred, în aceeaşi sală şi la următoarea ediţie, cea din 2013.
Entry filed under: 7301634, Grădina de Hârtie. Tags: energizare, Laurent Cirade, Paul Staicu, umor muzical.
65 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
skorpion | 4 iunie 2012 la 18:07
sterge, te rog!
eu am scris un text si, din pacate, a aparut prostia aia
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 4 iunie 2012 la 18:22
Skorpion, salut! Ce se-ntâmplă? Unde-i mesajul? 🙄
ApreciazăApreciază
3.
skorpion | 4 iunie 2012 la 18:28
http://urlz.biz/LfYv9K?P25522Y
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 4 iunie 2012 la 18:58
Skorpion, o fi vorba de un virus? 🙄 văd că iar a apărut „prostia” în locul mesajului!
ApreciazăApreciază
5.
noradamian | 4 iunie 2012 la 18:59
Fini, la mulţi ani! 🙂
ApreciazăApreciază
6.
clemycali | 4 iunie 2012 la 19:17
Buna seara gradina fermecata!
@fini, la multi ani! 🙂
ApreciazăApreciază
7.
noradamian | 4 iunie 2012 la 19:40
Clemy, seara bună 🙂
ApreciazăApreciază
8.
noradamian | 4 iunie 2012 la 19:41
Atmosferă calmă, postfest! Să ne relaxăm, aşadar: 🙂
ApreciazăApreciază
9.
clemycali | 4 iunie 2012 la 19:44
@nora, salut. Bineanteles 🙂 Putin jazz de calitate nu strica niciodata. 🙂
ApreciazăApreciază
10.
noradamian | 4 iunie 2012 la 19:57
Clemy, 🙂 de acord, un bluess de zile mari 🙂
ApreciazăApreciază
11.
clemycali | 4 iunie 2012 la 19:57
Frumos, foarte frumos Jethro Tull 🙂 Bravi!
ApreciazăApreciază
12.
clemycali | 4 iunie 2012 la 20:08
Ridic doua degete si intreb: primiti cu bel-canto?
ApreciazăApreciază
13.
noradamian | 4 iunie 2012 la 20:23
Te rog, Clemy, ne bucurăm, merge bine de tot 🙂
ApreciazăApreciază
14.
clemycali | 4 iunie 2012 la 20:24
ApreciazăApreciază
15.
skorpion | 4 iunie 2012 la 20:24
test
ApreciazăApreciază
16.
noradamian | 4 iunie 2012 la 20:30
Skorpion, merge 🙂
Clemy, bună alegere, JDF nu se dezminte, iar cu soprana NM face un cuplu minunat!
ApreciazăApreciază
17.
skorpion | 4 iunie 2012 la 20:32
http://urlz.biz/M4g610?15Ll511
ApreciazăApreciază
18.
clemycali | 4 iunie 2012 la 20:32
@nora, ma bucur ca iti place. Puritanii se canta foarte rar si si mai rar se canta bine. Partitura este foarte dificila.
ApreciazăApreciază
19.
dictaturajustitiei | 4 iunie 2012 la 20:36
Bună seara ! Am văzut la știri ce minuni se întâmplă în Sibiu și m-am gândit la tine Nora. Ferice de voi !
ApreciazăApreciază
20.
clemycali | 4 iunie 2012 la 20:36
ApreciazăApreciază
21.
Maria | 4 iunie 2012 la 20:39
Bună seara, dragilor! 🙂
Fini, La mulţi ani cu bucurii şi multă sănătate! 🙂
ApreciazăApreciază
22.
noradamian | 4 iunie 2012 la 20:40
Carmen, seara bună 🙂 Începutul cu ploaie si frig a fost cam demobilizator, în special pentru spectacolele în aer liber. Ultimele zile, însă, „ne-au răzbunat” cu vreme bună şi spectacole minunate.
ApreciazăApreciază
23.
clemycali | 4 iunie 2012 la 20:43
Si continuarea duetului de la #20
ApreciazăApreciază
24.
Maria | 4 iunie 2012 la 20:46
Skorpi, nu reuşesc să fac nimic cu linkul. Are un troian agăţat. Tocmai i l-am dat lui moş AVG să facă krantz-krantz cu el. 🙂
ApreciazăApreciază
25.
noradamian | 4 iunie 2012 la 20:47
Maria, servus, 🙂 mă bucur să te văd! Remarcabil Sibfest 2012, dar „Visul unei nopţi de vară” de anul trecut de la Cisnădioara -cel puţin pentru genul respectiv de spectacol, locaţie si vreme- n-a fost egalat 🙂
ApreciazăApreciază
26.
noradamian | 4 iunie 2012 la 20:48
Clemy, 20, 23, superbe interpretări 🙂
ApreciazăApreciază
27.
Maria | 4 iunie 2012 la 20:55
Servus, Nora, 🙂 da, cam aşa a fost. 🙂 Ca atmosferă creată, loc, cadru nocturn, debordantă imaginaţie scenică şi regizorală, a fost extraordinar. Adevărul e că şi spectacolul ,,Duel” pare să fi fost grozav. Nici nu pot să spun cât de rău îmi pare că nu l-am văzut! Dar anul acesta trebuie să mă delectez cu altele… şi se pare că voi rămâne prinsă tare în ritm chiar şi în toată perioada vacanţei de vară.
ApreciazăApreciază
28.
Bască ilie | 4 iunie 2012 la 20:57
Saluttare!
Fini, la mulți ani cu sănătate, sănătate, sănătate și oricât de multe peste orice îți mai dorești! 🙂
PS. Opriți-l pe Mr. Sk, dați-i un motiv de liniștire, un praf, ceva să nu mai persiste cu linkul minune ! 🙂
ApreciazăApreciază
29.
Maria | 4 iunie 2012 la 20:57
Wow, ce de ,,pare” şi ,,se pare” mi-au fluturat în comentariull anterior! 🙂
ApreciazăApreciază
30.
Bască ilie | 4 iunie 2012 la 21:04
Pentru Fini, cu drag și cele mai bune gânduri.
ApreciazăApreciază
31.
noradamian | 4 iunie 2012 la 21:06
Bsk, salut! Link-ul respectiv vine dintr-un mesaj de pe FB. Posibil să poarte un virus, de-aia l-am si lăsat; ca avertisment 🙂
ApreciazăApreciază
32.
noradamian | 4 iunie 2012 la 21:09
Maria, nu ne facem planuri nici pe durată scurtă, dar sper ca peste un an să ne întâlnim câţiva prieteni în zilele festivalului 🙂
ApreciazăApreciază
33.
Bască ilie | 4 iunie 2012 la 21:11
Alta… mai din inima mea. 🙂
ApreciazăApreciază
34.
noradamian | 4 iunie 2012 la 21:13
Bsk, fain, fain 🙂
ApreciazăApreciază
35.
clemycali | 4 iunie 2012 la 21:19
@mr B, hehe, ce vremuri 🙂 Multam, multam 🙂
ApreciazăApreciază
36.
clemycali | 4 iunie 2012 la 21:20
In fine, trebuie sa plec. Am o gramada de lucruri de facut. Ne mai citim. Pupici tuturor. 🙂
ApreciazăApreciază
37.
noradamian | 4 iunie 2012 la 21:35
Multzam, Clemy, spor la treburi 🙂
ApreciazăApreciază
38.
Maria | 4 iunie 2012 la 21:46
Nora, trece greu de tot anul şi încă nu îndrăznesc să-mi fac vreun plan pentru FITS-ul următor. Mă motivează însă gândul că vor fi mai mulţi prieteni acolo. 🙂
Dar nu-i sigur că la vară nu se vor întâmpla lucruri interesante în Sibiu. 🙂
ApreciazăApreciază
39.
Bască ilie | 4 iunie 2012 la 21:49
De-ale Grădinii:
-Unde-i ograda să-i rup lada? 🙂
ApreciazăApreciază
40.
Bască ilie | 4 iunie 2012 la 22:14
Nora 31
„Posibil să poarte un virus, de-aia l-am si lăsat; ca avertisment”
Un anunț asemănător:
-Posibil să cazi în groapă, de-aia n-am astupat-o, ca să am cu ce să te avertizez. 🙂
ApreciazăApreciază
41.
noradamian | 4 iunie 2012 la 22:21
Maria, si până atunci se mai întâmplă lucruri interesante în Sibiu 🙂
ApreciazăApreciază
42.
Bască ilie | 4 iunie 2012 la 22:21
Anunț publicitar virusat:
-Nu-i pentru cine se pregătește; abia așteptăm să nimerească cine trebuie. 🙂
ApreciazăApreciază
43.
noradamian | 4 iunie 2012 la 22:25
Bsk 😆 39, asta-mi aduce aminte de o „glumă”, cu o anvelopă de masină îngropată în nisip, pe o plajă. Nu spun ce senzaţie am avut când am călcat pe locul respectiv…
ApreciazăApreciază
44.
noradamian | 4 iunie 2012 la 22:28
Atenţie! La 3, îngropată o anvelopă! Nu-i de glumă
😆
ApreciazăApreciază
45.
Maria | 4 iunie 2012 la 22:28
Nora, asta e sigur. 🙂 Sper să prind câte ceva. Deja mi-e atât de dor de casă… Şi am atâtea noutăţi să împărtăşesc în viaţa reală. N-au trecut în van ultimele luni, chiar dacă m-am îngropat în muncă.
ApreciazăApreciază
46.
noradamian | 4 iunie 2012 la 22:30
Maria, sunt convinsă! Si mă bucur 🙂
ApreciazăApreciază
47.
Maria | 4 iunie 2012 la 22:31
Şu ei cam la fel cu anvelopa. :)) Noroc cu antiviruşii. Deşi nu prea înţeleg cum am reuşit eu să mă leg la cap cu viruşii de facebook :D, că nu mai am cont pe acolo şi singurele imagini pe care le mai admir sunt cele întrevăzute prin fereastra lăsată deschisă în Grădină.
ApreciazăApreciază
48.
Maria | 4 iunie 2012 la 22:32
Hop ,,şi eu” vroiam să scriu mai sus. 🙂
ApreciazăApreciază
49.
Bască ilie | 4 iunie 2012 la 22:34
43
Sigur ai vrut să zici 39? 🙂
ApreciazăApreciază
50.
Bască ilie | 4 iunie 2012 la 22:40
Altfel zis:
-La 39 altceva aștept să zici. 🙂
ApreciazăApreciază
51.
noradamian | 4 iunie 2012 la 22:44
Maria, unele greseli sunt atât de drăguţe că par intenţionate. 🙂
(o spun ca o campioană la mici scăpări)
… adresa aia a pătruns, fără „legitimaţie” pe mai multe site-uri, dar sincer, habar n-am ce se petrece si cred că n-a produs stricăciuni. Să vedem ce spune Sk.
ApreciazăApreciază
52.
noradamian | 4 iunie 2012 la 22:45
Bsk, acusica 🙂
ApreciazăApreciază
53.
theo- nona | 4 iunie 2012 la 22:57
fini,
am intzeles cä e ziua ta.
tot binele din lume, sä fii sänätor si fam, si dragostea
sä vä ajungä o viatzä intreagä.
abia acum am venit, nepotzelul nostru cel mai mic,
are azi 8 ani, deci am särbätorit si noi.
pe maine,
noapte bunä.
ApreciazăApreciază
54.
Maria | 4 iunie 2012 la 23:16
Nora, la ce ai scris în paranteză cred că pot concura cu mult succes. 🙂 În fine, astea-s lucrurile drăguţe din viaţă.
Cât despre adresă, se poate să facă mici stricăciuni prin calculator în lipsa unui antivirus eficient.
ApreciazăApreciază
55.
Maria | 4 iunie 2012 la 23:16
Theo-Nona, la mulţi ani nepoţelului şi creştere frumoasă!
ApreciazăApreciază
56.
noradamian | 4 iunie 2012 la 23:46
Somn usor, prieteni 🙂
ApreciazăApreciază
57.
Bască ilie | 4 iunie 2012 la 23:52
Somn ușor și însănătoșire grabnică virusaților! 🙂
Nu uitați să visați frumos! 🙂
ApreciazăApreciază
58.
Fini | 5 iunie 2012 la 01:11
Dragii mei, dragi, 🙂
un mare mulţumesc pentru urări, tuturor.
Fiecăruia, în parte, un gând frumos.
ApreciazăApreciază
59.
Fini | 5 iunie 2012 la 01:15
Joe Zawinul, Cannonball Adderley
My baby, she may not look
Like one of those bunnies out of the Playboy book
Well, I’m sorry bout that, Mr. Williams
But she’s got something,
Johnny, much greater than gold
Well, now what’s that?
I’m crazy ‘bout that girl,
she’s got so much soul
She’s got the kind of loving, kissin’ and a-huggin’
Sure is mellow, glad that I’m her fellow
And I know that she knocks me off my feet
Have mercy on me!
‘Cause she knocks me off my feet
Can you dig it?
There is no girl in the whole world
That can love me like you do – ow!
Tell ‘em bout it, Watson
My baby now, when she walks by
All the fellows go ‘~~~’, and I know why
Have mercy, just look at her walk
It’s simply because that girl, she walks so fine
And if she ever leave me, I will lose my mind
Because she’s got the kind of lovin’,
kissin’ and a-huggin’
Sure is mellow, glad that I’m her fellow
And I know that she knocks me off my feet
Have mercy on me!
‘Cause she knocks me off my feet
I’d better tell ‘em one more thing
There is no girl in the whole world
That can love me like you do
Ow, tell ‘em bout it, Mr. Williams
Now everybody in my neighborhood
An’ that’s what’s grooving me
Will testify that my girl, she looks so good
Well, let me tell you something else right here
She looks so fine, she give eyesight to the blind
Help ‘em to make ‘em see
And if she ever leave me, I will lose my mind
Because she’s got the kind of lovin’,
kissin’ and a-huggin’
Sure is mellow, glad that I’m her fellow
And I know that she knocks me off my feet
Have mercy on me!
‘Cause she knocks me off my feet
Can you dig it?
There is no girl in the whole world
That can love me like you do
Mercy, mercy, mercy!
ApreciazăApreciază
60.
Creanga | 5 iunie 2012 la 03:25
La multi ani Fini! Parca a aparut prin gradina ZAZ, in curand o voi vedea in spectacol:
ApreciazăApreciază
61.
Creanga | 5 iunie 2012 la 03:35
De la un colt de strada la altul:
ApreciazăApreciază
62.
Fini | 5 iunie 2012 la 08:29
Creangă,
îţi mulţumesc. 🙂
Zaz – prospeţime, optimism.
es passants passant, j’passe mon temps a les r’garder penser, leurs pas pressés, dans leurs corps lésés, leurs passés se dévoilent dans les pas sans se soucier
Que, suspicieuse, à l’affût,
je perçois le jeu de pan, leurs visages comme des masques me fait l’effet repugnant, que faire semblant, c’est dans l’air du temps.
refrain :
Passe, passe, passera
la dernière restera
L’enfant n’est fait que de fêtes,
le fait est que l’effet se reflète à sa capacité de prendre le fait tel qu’il est
sans se référer à un système de pensée dans sa tête.
L’automne dèja, c’était l’été hier encore, le temps me surprend, semble s’accélérer, les chiffres de mon age, m’amènent vers ce moi rêver
refrain :
Passe, passe, passera
la dernière restera
[…………………………………………]
Par les temps je cours à l’expression,
chaque émotion ressentie me donne envie d’exprimer les non-dits
et que justice soit faite dans nos pauvres vies endormies
refrain :
Passe, passe, passera
la dernière restera
ApreciazăApreciază
63.
skorpion | 5 iunie 2012 la 10:02
test test test test
ApreciazăApreciază
64.
noradamian | 5 iunie 2012 la 14:07
Salut, prieteni 🙂 Fini, multzam, minunate versuri!
Crengulin, ne bucurăm să te vedem! Pe minunata Zaz ne-a adus-o TDS în grădină, şi de atunci e o preferinţă pe aici. Să ne povesteşti, te rog, impresiile de la concert!
Skorpion, ai trecut testul 🙂
ApreciazăApreciază
65.
noradamian | 5 iunie 2012 la 14:08
postare nouă
ApreciazăApreciază