Ce se-ntâmplă, doctore?

16 iunie 2012 at 19:42 67 comentarii

Fatalism sau predestinare, cum ar zice Urania, soarta boborului din republica lui Ion după târgovişte e lipită-tango de douăjdoi de ani de şerpuirile întâiului descălecător comunist în capitalismul naţional de cumetrie şi etnie. Îl zărim în arătările periodice pe la răscruci de mandate, îl recunoaştem în folkul politic cu revărsările de înţelepciune pesedist-penelist-uselistă, în  slujbele de laudă şi preamărire ale supuşilor. Plus că e un izvor de  inspiraţie pentru noi republici.

…Încă un pas spre un nou trecut. Tabloul, un pic schimbat. Ba chiar sumbru. Pedele, zdrenţe. Usele a câştigat bătălia. Nu s-a rupt, aşa cum mulţi au prevăzut (inclusiv subsemnata) şi nu se vor rupe decât când nu-şi vor mai fi de folos unul altuia. Boborul pare total dezorientat. Sinapsele i-au cedat, memoria şi logica, ambele în suferinţă. Până una alta, asaltul uselist asupra instituţiilor intrate-n reformă se adaptează inovativ la  tradiţia inaugurată de nelu delatârgovişte. Dacă pe lângă atrocităţile din ’89  luarea-n stăpânire a instituţiilor s-a făcut atunci şi prin bestialităţi minereşti îndulcite cu aceleaşi zâmbete şi îndemnuri blajine la consens şi linişte, acum progeniturile lor politice sunt puse pe muşcat bălos. Porniţi pe rele, agasaţi de obrăznicia justiţiei (nu-i aşa, bombonel? fac din alb, negru (aplauze, bobor) şi din rahat, bici (urale, naţiune) …Cu blândeţe, cum a fost şi la butoanele marilor crime şi fărădelegi, papasha îi îndeamnă să revină la măşti şi mănuşi.

Cu aleşii prinşi de febra-mbogăţirii, republica lu’ ion a mers ca unsă până prin 2005 când apele i-au fost tulburate de un „element răsculativ„, un indezirabil: Băsescu, în traducere securist-antenistă, „dictatorul„-  din acel moment, inamicul public number one al lui Nelu&tagma, decretat „răul absolut„. Violente, reacţiile useliste  la reformarea statului demonstrează gravitatea corupţiei blocului politic care tocmai a învins în alegerile locale. De bună seamă că un pedele angajat, total şi sincer, până la capăt, în infernalul război antisistem, ar fi dus la însănătoşirea instituţiilor, nevoie vitală pentru stat! Infectat pe ici pe colo, însă, precum partidele istorice după ’89,  pro-reformist până la un anumit punct, dar nu în întregul său, pro-integritate într-o măsură prea puţin luată-n seamă de partea majoritară, a jucat la două capete potenţând partea adversă contribuind la victoria lor recentă ca şi la umilitoarea sa înfrângere. Şi, pas cu pas, efect logic, la izolarea preşedintelui lipsit de un sprijin pe măsura anvergurii acestei responsabilizări anevoioase.  Aşa că, susţinută transpartinic, corupţia politico-juridică din  structurile statului şi ale politicului a răbufnit în toată grozăvia ei metastazică. Ne place ori nu, tratamentul ne arată ravagiile bolii. Slăbit de malversaţiuni, organismul naţiei pare că a cedat.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , .

„CAUZA” Plagiarism şi eroism. Ori viceversa

67 comentarii Add your own

  • 1. skorpion  |  16 iunie 2012 la 19:50

    hello, bonjurici,
    ce se intimpla, doctore,

    pai stie il dottore pontanacul…..vrea sa faca zdrente Ro care intre 2005-2012 sontic, sontic a ales drumul occidentalizarii.

    in nici 5 saptamini goe-ponta a maturat in mod bolsevic aproape tot, probabil ca mai are ce distruge, ma refer la DNA si la ANI.

    distruge, distruge, Ro ramine a lor!

    Apreciază

  • 2. skorpion  |  16 iunie 2012 la 19:52

    bustul lui adrian paunescu aka porcu bagat intr-o punga de gunoi.

    stiti ce am remarcat? ca aceasta actiune a fost facuta noaptea, deci oamenilor incepe sa le fie frica………de o adevarata dictatura (cea a lui TB a fost parfum) de sorginte Putin-easca.

    http://www.ziare.com/adrian-paunescu/stiri-adrian-paunescu/bustul-lui-paunescu-bagat-intr-o-punga-de-gunoi-1173362

    Apreciază

  • 3. noradamian  |  16 iunie 2012 la 19:59

    Seara bună! Skorpion, cred că s-a cam grăbit pontănacul si a reusit să producă o indignare de cu totul altă factură decât cea indusă de antene, în societatea civilă. Să vedem acuma dacă naţia asta, în faţa unui atât de mare pericol, are si doctori 🙄

    Apreciază

  • 4. skorpion  |  16 iunie 2012 la 20:02

    crezi ca indignarea este in cantitati suficiente?

    pontanacul a facut atitea greseli, gesturi, actiuni restauratoare si nu s-a intimplat nimic decit indignari pe diferite bloguri.

    iar cu ICR – nu am vazut o miscare de gene din partea lui Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu, absolut nici o reactie

    Apreciază

  • 5. skorpion  |  16 iunie 2012 la 20:06

    delir crinesc

    pentru că eu tac de foarte multă vreme şi voi fi nevoit să tac din ce în ce mai mult, să vedeţi când voi fi preşedinte cât de mult va trebui să tac.
    :mgreen:

    …………..

    „Eu din 2009, cu doi-trei oameni lângă mine maxim m-am bătut pentru partidul ăsta cu dl Băsescu, cu propaganda lui, de când am făcut USL cu toţi şmecherii posibil, de la Băsescu, la oameni autentici de dreapta care au greţuri uşor şi nu găsesc lămâia, ei oamenii ăia au greţuri, sunt exigenţi, le miroase urât, eu am luptat pentru acest partid, am reuşit o construcţie politica singura în stare să aibă ac de cojocul lui Băsescu, să facă din PDL adunătura zdrobită de care avem cu toţii plăcerea să ne ocupăm, să aibă nişte rezultate fără precedent, în vreme ce tot felul de oameni, de alde domnu’ Câmpeanu şi tot felul de foşti preşedinţi ai partidului au stat deoparte. Am avut nevoie de foarte multe ori, nu eu, PNL, să spună: ‘şi noi am votat pentru USL’, ‘USL nu e o construcţie de stânga, e de uniune naţională’, ‘da, Băsescu şi cu ai lui sunt nişte derbedei'”, a susţinut co-președintele USL.

    astuia nu-i baga cineva niste bocanci in gura?
    un asemenea individ are pretentia de a deveni presedinte?
    pai, nici ca presedinte de cocina de porci nu merita.

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  16 iunie 2012 la 20:06

    Skorpion, nu m-astept la proteste din partea lor, si-au consumat rolul civic, au trecut la treburi mai serioase. Poate, Plesu, să scrie câte ceva…

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  16 iunie 2012 la 20:07

    Skorpion, omul e atins rău: delirium antenens

    Apreciază

  • 8. filadel  |  16 iunie 2012 la 20:21

    Salu!

    😆 😆 Am visat, cred, azi-noapte ornarea pietroiului din Grădina Icoanei. Cred că urmează și alte produse care se asociază în mod natural. 😆 😆

    Cel puțin Onțanu nu se va putea plînge că n-are de lucru în mandatul curent.

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  16 iunie 2012 la 20:31

    Fila, salve! o s-apară si alte produse, da 😆 ale unor elemente „răsculative” ( termen cu care onorabilul pesedist si înalt magistrat predescu a îmbogăţit limba română cam pe atunci :lol:) Bietu’ onţanu!

    Apreciază

  • 10. dictaturajustitiei  |  16 iunie 2012 la 20:32

    Bună grădinari !
    Nora, ca de obicei ai mare dreptate dar,din păcate , nu cred că boborul realizează ceva. Până și Cristoiu și-a ieșit din pepeni cum nu l-am văzut nici pe vremea lui Ilici.

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  16 iunie 2012 la 20:49

    Seara bună, Carmen. Nu sunt atât de sigură. Poate sunt mulţi incapabili să-nţeleagă ce maree rosie înaintează accelerat de câteva săptămâni, unora le convine, dar există şi o mare necunoscută: cei aproape 50% din electoratul cu drept de vot care au stat deoparte în 10 iunie, câteva milioane, deci.Nu cred că toţi sunt în asa hal ameţiţi de antene si atât de nevolnici încât să nu simtă că a sosit momentul să ia atitudine.

    Apreciază

  • 12. Fini  |  16 iunie 2012 la 21:28

    Bună seara, tuturor ! 🙂

    Maria Joao.

    Apreciază

  • 13. Fini  |  16 iunie 2012 la 21:30

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  16 iunie 2012 la 21:31

    Seara bună, Fini 🙂 Muzică bună, delicatese braziliene(? roll)) multzam 🙂

    Apreciază

  • 15. Fini  |  16 iunie 2012 la 21:32

    Apreciază

  • 16. Fini  |  16 iunie 2012 la 21:32

    Cu drag, Nora ! 🙂

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  16 iunie 2012 la 21:34

    Ce voce specială are Maria Joao!

    Apreciază

  • 18. Fini  |  16 iunie 2012 la 21:56

    Nora,

    Maria Joao este o interpretă de jazz portugheză cu un timbru vocal deosebit. Are colaborări cu mulţi muzicieni cunoscuţi. Ieri am adus-o într-un dialog cu Bobby McFerrin – doi improvizatori de excepţie.
    Acum colaborează cu Mário Laginha.
    Mâine o voi aduce într-un duet formidabil cu Joe Zawinul.

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  16 iunie 2012 la 22:05

    Fini, cântă jazz într-un mod caracteristic, parcă cu inflexiuni de fado.Duetul cu Bobby mc Ferrin, ceva de zile mari. Probabil si cel cu excelentul Joe Zawinul va fi ceva special 🙂

    Apreciază

  • 20. Fini  |  16 iunie 2012 la 22:22

    Maria Joao cântă şi fado. Ieri am adus piesa intitulată chiar „Fado”

    Apreciază

  • 21. Fini  |  16 iunie 2012 la 22:30

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  16 iunie 2012 la 22:33

    Fini, l-am ascultat! Are o mare disponibilitate vocală si pentru genul liric si pare înzestrată si cu talent actoricesc 🙂

    Apreciază

  • 23. noradamian  |  17 iunie 2012 la 00:12

    noapte bună 🙂

    Apreciază

  • 24. Fini  |  17 iunie 2012 la 07:27

    Neaţa ! 🙂

    Apreciază

  • 25. dora  |  17 iunie 2012 la 07:35

    Buna dimineata!
    Ce sa se intample cu „il dottore”.?Tropaie si el ca soricelul pe trompa elefantului ,crezandu-se egalul pachidermului . Ramane insa dezamagit cu nu poate fi ruda cu acesta si atunci chitcaie zgomotos.

    Apreciază

  • 26. Hantzy  |  17 iunie 2012 la 07:41

    Buna dimineata!

    http://www.petitieonline.ro/petitie/20479051

    Apreciază

  • 27. Hantzy  |  17 iunie 2012 la 07:43

    La noi e o vreme, exact ca o piesa de Larry Garner.

    Apreciază

  • 28. dora  |  17 iunie 2012 la 07:46

    nora,skorpi,
    sincer va spun cred ca floarea mortului este bolnav psihic.A reusit sa pacaleasca destui romani (prin 2004-5) si pe mine,am reusit insa sa-i studiez constant gesturile si retorica publica si sa conchid ,ca acest om este paranoic………pe langa lipsa de caracter,oportunism ,aroganta si narcisism.(cu nivel de cortizol hormonal ridicat).

    Apreciază

  • 29. noradamian  |  17 iunie 2012 la 09:24

    Ziua bună, prieteni 🙂 Fini, buuună, cafeluţa!

    Dora, asa e: iar psihopatul e folosit, am impresia, pe post de sperietoare.

    Hantzy, bună idee: tocmai am semnat

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  17 iunie 2012 la 09:30

    Va fi o vară fierbinte, se pare. Interesant: protestele societăţii civile încep chiar cu o cauză a intelectualilor. E vorba de o iesire din amorţeală? 🙂

    Apreciază

  • 31. skorpion  |  17 iunie 2012 la 09:39

    @dora,
    mie derbedeul crin mi-a atras atentia cind tariceanu a vrut sa-l puna ministrul culturii (in locul monei musca) si el a refuzat. de atunci l-am pus pe linie moarta.
    evolutia lui pina in zilele noastre arata ca nu am gresit, din contra, omul este un caz patologic, fereasca sfintul sa ajunga presedinte, nici drumul la wc nu-l va gasi
    🙂

    Apreciază

  • 32. Hantzy  |  17 iunie 2012 la 09:41

    Nora, voisem sa fie doua linkuri. Nu stiu de ce al doilea n-a aparut: Probabil din motive de securitate a platformei. Il reiau aici:

    http://www.petitieonline.ro/petitie/28379058

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  17 iunie 2012 la 13:50

    Salut, din nou 🙂 Hantzy, multam, ambele au fost onorate- de o mulţime! E bine să fie la vedere, deja acolo sunt peste o mie de semnături si se adună de la o oră la alta 🙂

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  17 iunie 2012 la 14:00

    Skorpion, în 2009 articol după articol, plus comentariile grădinarilor se refereau la personajele respective, la vorbele şi la faptele lor măreţe care le deconspirau intenţiile puse azi în practică. Sunt de altfel si publicate, în volumul „Mesterul Manole construind Turnul Babel”. Şi cel de faţă pleacă din aceeasi rădăcină cu unul din septembrie 2009: https://noradamian.wordpress.com/2009/09/07/zoo-politichia-dupa-ion/
    Dar ce vreau eu să spun acuma e mai mult de atât. Tot de atunci au început să se observe frânele puse de unii pedelisti. La-nceput păreau socoteli nevinovate, o punere la adăpost de riscuri politice. Faptul că unii ziceau HĂIS si ceilalţi, CEA, dar mai ales motivele se întrezăreau de atunci dar au devenit limpezi abia la momentul în care segmentul frunză verde a trecut dincolo. Si mai sunt si alţii de aceeasi parte chiar dacă încă sunt în partid…

    Apreciază

  • 36. noradamian  |  17 iunie 2012 la 14:25

    Cred că la cârma PDL a venit momentul, însfârsit, pentru Monica Macovei. Mai întâi pentrucă acum în România politica se joacă pe cartea justiţiei iar credibilitatea ei, consolidată-n timp, trece mult de graniţele de partid. Un PDL cu MM e exact elementul pe care se poate baza apoi Iniţiativa MRU. Cu Blaga la conducere, în schimb, PDL se duce va duce accelerat la vale.

    Apreciază

  • 38. Fini  |  17 iunie 2012 la 20:18

    Bună seara, tuturor ! 🙂

    ICR – un subiect fierbinte.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/icr-raspunde-liderilor-usl-din-senat-toate-cheltuielile-sunt-raportate-parlamentului-c-9872.html

    Apreciază

  • 40. Fini  |  17 iunie 2012 la 21:03

    Apreciază

  • 41. Fini  |  17 iunie 2012 la 21:04

    Apreciază

  • 42. Fini  |  17 iunie 2012 la 21:06

    Apreciază

  • 43. Fini  |  17 iunie 2012 la 22:41

    „Mişcarea papioanelor”

    http://www.contributors.ro/reactie-rapida/draga-horia-te-ai-in%C8%99elat/

    Apreciază

  • 44. noradamian  |  17 iunie 2012 la 23:24

    Seara bună la miezonoptica 🙂 Fini, skorpion, multzam de bileţelele si muzicile lăsate pentru cei ce trec pe aici! Ca si pentru mine 🙂

    Apreciază

  • 45. noradamian  |  17 iunie 2012 la 23:27

    Fini, Maria Joao si Joe Zavinul, un cuplu muzical de excepţie 🙂

    Apreciază

  • 46. Daniel Francesco  |  18 iunie 2012 la 13:13

    Buna ziua! Astazi va avea loc un protest al papioanelor contra ordonantei guvernului USL de trecere a ICR in subordonarea Senatului.

    USL-ul a pregatit si o contramanifestatie, la fel ca in ’90.

    Asta se intampla doctore…

    Apreciază

  • 47. skorpion  |  18 iunie 2012 la 21:04

    dottore, dottore,

    esti acuzat de plagiat, deci de FURT, dottore,

    dementiala stirea

    http://www.nature.com/news/romanian-prime-minister-accused-of-plagiarism-1.10845

    Apreciază

  • 48. noradamian  |  18 iunie 2012 la 21:10

    Da Skorpion, uite ce se-ntâmplă! :mrgreen:

    Mircea Marian:
    „Ponta si-a plagiat se pare doctoratul. Am in fata, face to face lucrarea lui si a celui de la care a preluat. Fara rusine a luat pasaje intregi. A scris si revista nature. Adio, Ponta, iti multumim ca ne lasi”.

    Apreciază

  • 49. Fini  |  18 iunie 2012 la 21:13

    Bună seara, tuturor ! 🙂

    Ziaristul Dan Badea despre poanta lui Ponta:

    http://www.curentul.ro/2012/index.php/2012061973387/Actualitate/Ponta-prima-vizita-externa-prima-gafa.html

    Apreciază

  • 50. skorpion  |  18 iunie 2012 la 21:14

    oare?
    oare ne va lasa?
    tu stii foarte bine ce inseamna ticalosia comunista…
    si ponta are asta in singe
    cu tupeu va zice cum zicea adineauri gusa,
    basescu a furat flota,
    voi va legati de plagiatul lui ponta?

    Apreciază

  • 51. Fini  |  18 iunie 2012 la 21:14

    Apreciază

  • 52. skorpion  |  18 iunie 2012 la 21:15

    Marius Delaepicentru Bombă! Prim-ministrul doctor Victor Ponta, în avionul de Bucureşti, a semnat o ordonanţă de urgenţă prin care demite Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul European. Astfel, Tratatul de la Lisabona, este declarat caduc. România este o ţară liberă să se afilieze Rusiei. 😆 😆 😆

    Apreciază

  • 53. skorpion  |  18 iunie 2012 la 21:23

    zero barat si la istorie = ponta

    Apreciază

  • 54. noradamian  |  18 iunie 2012 la 21:33

    Guşă e penibil: se zbate să-l apere pe ponta în faţa evidenţei (care apare, deja pe toate site-urile prestigioase stiinţifice si pe cele politice). Si-l apără acuzându-l pe Băsescu „că a furat flota”, pe MRU, „că stie el ceva si despre MRU” si direct pe ponta ” că e un om citit si că atunci era tânăr”…

    Apreciază

  • 55. dictaturajustitiei  |  18 iunie 2012 la 21:34

    Bună seara !
    Dragii mei, cred că știm cine va fi invitatul lui Barroso. Domnul doctor Victor Ponta în Drept Internațional ! 😆 Care nu are altă vină decât că a uitat să pună ghilimelele.
    Voi vă gândiți la ce-mi trece mie prin gând ?

    Apreciază

  • 56. noradamian  |  18 iunie 2012 la 21:36

    Carmen, seara bună, precis!! 😆

    Apreciază

  • 58. Fini  |  18 iunie 2012 la 22:33

    Noapte bună, tuturor ! 🙂

    Don „Sugarcane” Harris 18 iunie 1938

    Apreciază

  • 59. noradamian  |  18 iunie 2012 la 23:24

    Fini, bună piesă: ceva nou, cred ( pentru grădină) si fain! Multzam 🙂

    Apreciază

  • 61. snapshot  |  19 iunie 2012 la 07:20

    Apreciază

  • 63. Fini  |  19 iunie 2012 la 08:07

    Apreciază

  • 64. Bască ilie  |  19 iunie 2012 la 14:12

    Postare 9 și vouă! 🙂

    Apreciază

  • 65. noradamian  |  19 iunie 2012 la 14:22

    Ioi, da! 🙄 Uitasem 😆

    Apreciază

  • 66. noradamian  |  19 iunie 2012 la 14:29

    Fini, servus, nu prea mă prind ce vrea să spună remixu aista 🙂

    60, reacţie tipică, de toată jena pe care am văzut-o si la mang si la dumitrescu, la mircea diaconu, la apărătorii lor: nu plagiatul ( hoţia adică) e chestiunea importantă ci aceia care l-au descoperit :mrgreen:

    Apreciază

  • 67. theo- nona  |  22 iunie 2012 la 09:02

    bunä,

    nu mä mirä nimic, kgb, a lucrat intodeauna cu oträvuri,
    cu substantze greu de depistat.
    sunt o bandä de nenorocitzi.

    ca si criminalul ILIESCU; ESTE SI NÄSTASE SI HOTZUL PONTA
    PONTA ESTE UN MARE NEMERNIC; UN NENOROCIT MINCINOS; S-A DUS PESTE TOT SI L-A PARAT PE PRESEDINTE:metodä comunistä de victimizare

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.641 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.454 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.641 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: