Varanus emerittus

25 iulie 2012 at 16:03 220 comentarii

Discursurile standard din lemn putregăit, iliescean, un material anost, indigest perpetuat inovator în politicul post’89,  se diferenţează totuşi în funcţie de emiţător. Din gura lui Dan Voiculescu răzbate, pe lângă parşivenia grosieră, şi vechea deprindere secu’ de a pune lacăt vocilor deranjante. O amprentă a personajului.
Poate v-amintiţi de apelul lui don profesor postat la-nceputul lui februarie 2011 pe blogul său personal, urmat de adunarea sub steagul usele: “Dacă acest lucru nu se va întîmpla şi opoziţia va rămîne ezitantă şi relativ divizată, nimic nu va putea opri diviziile ANI, CNSAS şi DNA să transforme România într-un viguros şi vajnic regim monopartidist. Că prea vorbesc mulţi neîntrebaţi în ţara asta.”

După doi ani de implementare, planul ajunge, în fine, şi la legitimare prin referendum, prilej cu care, în interviul din JN, 15 iulie, 2012  bossul reia leit-motivul:  „Traim astazi intr-o societate marcata de ura, de violenta, de intoleranta, de scandal. Traim intr-o societate in care s-a impus cultul demolarii. Se vorbeste mult, se munceste putin. Obsedati de conflict, uitam sa construim impreuna.”
De data asta, pe vectorii ştiuţi şi din alte intervenţii ale acestui constructor de valori civice, unul privitor la eticheta  de coruptibili pusă concetăţenilor săi, şi, celălalt, la cea de delatori prin tradiţieeminenţa sa e gata să ocupe statul.  Definitiv.
Patronul cultului urii şi vorbelor grele ne-ndeamnă să-i construim, împreună, încă un rând de bunkere, imperii media, întreprinderi şi companii, prin acceptarea spolierii statului! Şi toate astea cu cât mai puţină vorbă şi totală ascultare pentru programul de predici  susţinut de gâdea şi de alte voci autorizate. Trecerea din proprietatea statului în cea personală se face pe şest, fără gălăgie, prin subterane. Un principiu sfânt deprins de la locul de muncă dinainte de 89′.  Că prea vorbesc mulţi neîntrebaţi în ţara asta„, cum  aminteşte, din reflex, din când în când, don profesor. Încă nu ştim dacă cei care-i împărtăşesc viziunea şi principiile sunt la fel de numeroşi. Om vedea peste trei zile. Sigur că atât interlopii din reţelele de crimă organizată prinşi ca şobolanii prin ganguri, cât şi puşcăriabilii din parlament care au votat fericiţi, cu camerele de luat vederi pe ei şi cu ambele mâini pentru suspendare – direct a preşedintelui ales şi indirect, a statului de drept, fac tot ce pot ca să-l ajute pe varanus la îndeplinirea arzătoarei sale dorinţe. …Dar, numai ei?

Ce-i poate aduce la acelasi numitor cetăţenesc pe un interlop cum e Voicu şi pe un domn Iohannis, primar cu notorietate al unui oraş cu prestigiu cultural? Ce-i drept, fost candidat grivco pentru funcţia de premier din partea partidelor care formează useleul?  „Schimbările din ultima vreme sunt bune pentru România” spune primarele Sibiului într-un interviu pentru un ziar local. „Eu cred că lucrurile au decurs constituțional, după cum și Curtea Constituțională a constatat. Lucrurile care au fost contestate s-au dovedit fi constituționale, schimbarea președinților camerelor, suspendarea președintelui, lucrurile au mers constituțional, dar foarte repede.(…) Din acest motiv au apărut temeri că nu ar fi constituționale. Cred că USL a jucat cărțile foarte bine și a jucat în limita constituționalității și din acest motiv nu cred că trebuie să fie cineva îngrijorat, dar trebuie cineva să explice lucrurile acestea, care au fost motivele USL-ului, de ce s-a procedat așa și nu altfel și faptul că România nu este în nicio dificultate constituțională și atunci lumea se va liniști(aici)

Şi ce-i poate uni în pornirile smintite, antistatale, sub masca anti-băsescismului, pe acest varanus emerittus cu patalama oficială de veteran în munci de securitate si poliţie politică şi un energic istoric angajat exact în investigarea fărădelegilor securităţii? …Sau pe pârnăiaşii parlamentari amintiţi mai sus,  cu reţelele de crimă organizată şi  proxenetism dar şi cu respectabile comunităţi on-line, cultural-literare? …Ori pe borfaşi mărunţi deopotrivă cu professori emerittus  şi laolaltă cu prea-supuşii de la catedrele lor sau cu nişte respectabili primari din provincie  plus un cerc de vipuri locale din juru-le? Cum de au ajuns să se complacă  în  iresponsabilitate şi prostituţie morală personaje cu nume sonore, cel puţin unele dintre ele? Aruncaţi-vă ochii pe istorica listă a emerittei Zoe (aici)   şi o să-l zăriţi, prin Moartea citeşte JN, cum rânjeşte satisfăcut, pe însuşi Varanus Emerittus.

„Tentativa de acaparare a puterii totale în stat a îngrozit atât Bruxelles-ul, cât şi statele-cheie ale UE prin ferocitatea ei, mesajul transmis de USL şi acoliţii din Legislativ fiind analog celui al mineriadei lui Ion Iliescu din iunie 1990 sau, ulterior, al lui Tudor Chiuariu în 2007: Habar n-aveţi voi de ce suntem în stare, la noi acasă facem ce vrem, iar voi sunteţi buni doar pentru a fi mulşi de bani.

Românii şi în special tinerii trebuie să se mobilizeze urgent dacă doresc să mai aibă parte de un destin european la ei acasă. Doar de ei depinde, în aceste clipe de răscruce, viitorul ţării şi al lor personal. Pentru că jocul de-a suspendarea a luat o turnură dramatică pentru România, miza fiind între timp cu totul alta. Din nefericire pentru români, una incomensurabilă.” (Tom Galagher – RL, 16 iulie) (aici)

În trei săptămâni, sub ochii noştri ţara a fost împinsă într-o ambuscadă politică de ale cărei consecinţe încă nu pare să-şi dea seama, anesteziată de eforturile celor amintiţi mai sus şi ale altora care le seamănă. Devenită obsesie maladivă, spaima de prizon, de înţeles  la o adunătură de penali care nu concep să piardă  puterea& influenţa politică enormă şi averile pe care au pus mâna în câţiva ani de rapt  e transferată, sistematic, unei întregi societăţi ameninţată cu decăderea şi alienarea.

up-date, post-2015
După două mandate duse la capăt cu sprijinul milioanelor de concetățeni care s-au opus puciștilor pentru a apăra nu doar instituția prezidențială ci și stabilitatea statală, iată că a venit momentul adevărului și pentru Traian Băsescu. Ce l-a determinat tocmai pe el, supraviețuitorul celor două două puciuri varanice,
să întoarcă armele împotriva justiției și, implicit, împotriva statului de drept?

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , , , , , , , , , , .

Gospodăria de partid -salonul „diplome” Transmisie din grotă

220 comentarii Add your own

  • 1. Tiberiu Orasanu  |  25 iulie 2012 la 16:43

    Reblogged this on Tiberiuorasanu's Blog.

    Apreciază

  • 2. Tiberiu Orasanu  |  25 iulie 2012 la 16:44

    Servus!
    Am preluat articolul că tot mă întreba cineva (pe blog) cine este varanul. Sper că acum, s-a lămurit! 😀

    Apreciază

  • 3. Bască ilie  |  25 iulie 2012 la 17:38

    „decăderea şi alienarea”
    *
    Astea ne-așteaptă, oameni buni. Mai asortăm o privire în gol și-o mină hipnotică, și-apoi ne-ar mai lipsi denumirea ospiciului ca o nemaipomenită țară.

    Apreciază

  • 4. Bască ilie  |  25 iulie 2012 la 17:47

    În loc să votați, mai bine cântați!
    (Mulțumesc, Luminina 🙂 )
    *

    Apreciază

  • 5. Nora Damian  |  25 iulie 2012 la 18:00

    Ziua bună, my friends 🙂

    Tibi, servus, da, ăsta este: felix varanus, specie solzoasă care umple ţara de toxine 😉

    Apreciază

  • 6. Nora Damian  |  25 iulie 2012 la 18:06

    Bsk, suntem pe cale să devenim ospiciu naţional. Am trecut sumar în revistă pe câţiva care se străduiesc din cale afară să producă alienare-n masă. Mai devreme am dat o raită pe un site literar- cultural, o reţea aflată sub înaltul patronaj a lui varujan si al zoei petre, membri de onoare, de curiozitate. Oricum, stiam demult ce atmosferă se-ntreţine pe acolo. Dar azi am nimerit în plină isterie… 😉

    Apreciază

  • 7. Nora Damian  |  25 iulie 2012 la 18:09

    Superb clip, multzam Bsk & Luminina 🙂

    Apreciază

  • 8. Bască ilie  |  25 iulie 2012 la 18:17

    Eu nu mai am rezist să urmăresc personaje de asemenea onoare, semn de intrare prin arcul de triumf demențial. 🙂

    Apreciază

  • 9. Bască ilie  |  25 iulie 2012 la 18:20

    am um am… probabil ham 🙂

    Apreciază

  • 10. Nora Damian  |  25 iulie 2012 la 18:21

    Bsk, o veste proaspătă cam jenantă ( dacă se poate asa ceva în cazul acelor indivizi, demni toţi să facă parte dintr-o supercomisie de etică în slujba lui ponta si a mai marilor săi) ) pentru zoe şi „emeriţii” de pe lista ei în legătură cu scrisoarea lor turmentată:

    Dan Alexe:

    Comisia Europeanã a aruncat scrisoarea intelectualilor români la coş…

    Nu-mi place mie sa umblu cu „exclusivitati”, dar cum spuneam am întrebat-o azi pe „Uniunea Europeanã, Bruxelles”, (in persoana lui Viviane Reding, şefa justiţiei UE si vice-presedinta a Comisiei Europene) dacã a primit scrisoarea lui Stelian Tãnase, a doamnei mamager si a celorlalti savanți si universitari…

    Sincer uimitã cã îi pun o întrebare atât de nãstrusnicã, Viviane Reding, şefa justiţiei UE si vice-presedinta a Comisiei Europene, mi-a zis, cînd am întrebat-o azi, miercuri 25, la conferinta de presã a Comisiei Europene, cã NU, nu a citit scrisoarea, dar ca: „stiti, primesc zilnic SUTE de scrisori, unele continând chiar grozãvii… în schimb pot sa va spun ca sintem din ce in ce mai ingrijorati de Romania si de faptul ca Ponta NU a raspuns la lista noastra de exigente pentru restaurarea democratiei..“

    (Altfel zis: Uniunea Europeanã a cãscat si mi-a spus cã nu citeste publicitate care începe cu „Excelenţele Voastre”…)

    Voi posta amanunte si sunetul cu ce spune Mme Reding mai tarziu pe Europa Libera, dupã cum vedeti in stirea fierbinte de mai jos… „

    Apreciază

  • 11. Bască ilie  |  25 iulie 2012 la 18:27

    A citit-o și a uitat unde s-a șters cu ea. 🙂

    Apreciază

  • 12. Nora Damian  |  25 iulie 2012 la 18:35

    :))) Bsk, i-auzi-l si pe ăsta ( mare român, mare istoric- de folosinţă şi pentru madam hossu longin prin memorialele sale dureroase)

    „Din stenogramele PNL mai aflam ca Stejarel Olaru… da, acel Stejarel Olaru incita la fraudarea referendumului prin acel „Daca marim numarul sectilor de votare e posibil sa mai castigam 100.000 de voturi”.

    Apreciază

  • 13. Nora Damian  |  25 iulie 2012 la 18:37

    Soţia lui Băse declară că nu merge la vot.

    Apreciază

  • 14. Bască ilie  |  25 iulie 2012 la 18:40

    Ne-ar prinde bine un Parchet de pe lângă memorialul dureros la referendumului.

    Apreciază

  • 15. Bască ilie  |  25 iulie 2012 la 18:42

    13
    El insistă, ea nu și nu. 🙂

    Apreciază

  • 16. Nora Damian  |  25 iulie 2012 la 18:46

    😆 😆

    Apreciază

  • 17. Nora Damian  |  25 iulie 2012 la 18:47

    Băsescu în direct pe RRA. Preluat de Realitatea 🙂

    Apreciază

  • 18. skorpion  |  25 iulie 2012 la 19:11

    salve,
    buuna postarea, dar tragica…

    eu nu mai tin minte cum aratau emisiunile in 2003 la latrine_TV cind renuntasem complet sa le mai privesc. Deja au trecut 9 ani de atunci, dar artileria grea a varanului a facut in ultimii ani (probabil ca incepind cu 18 decembrie 2006 manipularea a devenit tot mai abjecta) ravagii totale in milioane de creiere…

    aud in stinga si in dreapta: nu mai vreau scandal, sa se duca TB, si unii si ailalti sint aceeasi mizerie (usl vs PDL, ceea ce nu este in totalitate adevarat), vreau liniste…..(daca cistiga uslinimea vor avea liniste pentru 3 generatii de-acum incolo)

    am citit pe diagonala stenogramele (remarcati ca liberalii se implica mai abject in suspendarea lui TB? probabil ca pesedistilor le-ar conveni – PARTIAL – ca TB sa mai ramina ca carne de tun, ei contribuind cu banii)

    in orice caz mi s-a ridicat parul de pe chelie citind postarea si comentariile voastre,

    este atita mirsavie in spatiul politic,
    atita manipulare (vezi articolul devastator al lui Vlad Mixich – stiam ca exista manipulare, dar a fost pusa foarte clar in articol – tinar inteligent),
    atita minciuna, duplicitate, impostura,

    de-ti vine sa fugi pe o insula pustie
    (eventual pe crestele dealurilor/muntilor ale insulei Korfu),
    sa nu mai vezi, sa nu mai auzi abjectii care insulta bunul simt!

    am fugit in PV!
    🙂

    Apreciază

  • 19. Nora Damian  |  25 iulie 2012 la 19:38

    Skorpion, salut! 🙂 Nu fugim decât în vacanţă 🙂 Şi pe urmă revenim c-avem destule de făcut.

    EU nu poate fi păcălită, pe Vivaine Redding &other nu-i interesează vorbele goale, minciunile si nici scrisorelele tâmpite ale lui zoe si a altor fani ai lui crin, ponta si voiculescu-varanus.

    Apreciază

  • 20. Nora Damian  |  25 iulie 2012 la 19:39

    Succes în Piaţa Victoriei! Aşteptăm să ne povesteşti 🙂

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12877763-bruxellesul-someaza-victor-ponta-treaca-actiune.htm

    Apreciază

  • 21. dictaturajustitiei  |  25 iulie 2012 la 19:52

    Reblogged this on Dictatura justitiei.

    Apreciază

  • 22. dictaturajustitiei  |  25 iulie 2012 la 20:10

    Buna !
    Pe OTV e Base !

    Apreciază

  • 23. Nora Damian  |  25 iulie 2012 la 20:24

    Carmen, salut! Eu îl ascult chiar acuma pe „Prima” 🙂

    Apreciază

  • 24. Nora Damian  |  25 iulie 2012 la 20:33

    Monica Macovei: „Nu trebuie sa mergem la vot pentru ca Ponta si USL pregatesc o mare frauda”

    Mihai Politeanu
    Hotnews: „Europarlamentarul PDL Monica Macovei a publicat un comunicat pe blogul personal in care ne este prezentata „motivatia de a nu merge la referendum”. Motivul principal este acela ca „premierul Victor Ponta a refuzat sa abroge OUG 41 pentru ca aceasta ajuta USL sa fure la referendum”, se arata in comunicat.”

    Apreciază

  • 25. Bască ilie  |  25 iulie 2012 la 20:42

    Monica Macovei susține cu hotărâre și argumente pe B1 să nu se meargă la vot; a menționat câteva prevederi legale eliminate de Ponta în scopul evident al fraudării (a atras atenția și în privința folosirii greșite a termenului boicot; nu-i prea indicat, poate crea confuzie, e mult mai clar indemnul de a nu se vota deloc)

    Apreciază

  • 26. Nora Damian  |  25 iulie 2012 la 20:47

    Stenograme useliste pentru pregătirea fraudării!!!!
    (

    CÂteva pasaje relevante

    ” – Relu Fenechiu: Despre ziare – propun sa negociem doar deschiderile de pagini, cu tema coruptiei, nu cred ca are sens publicitatea in interior; ocupa-te de doua, trei ziare.

    – Relu Fenechiu: Cum stam cu guerilla digitala?
    – Violeta Vijulie: de maine incepem, George Dumitrica nu mai da 20 de oameni, vor fi 2 locatii in Bucuresti in care o sa lucreze de la 8.00 la 24.00 si in tara avem 45 de filiale
    – Relu Fenechiu: Vreau o strategie pentru social media ca sa stiu ce transmitem – mesajele zilnice sunt facute de echipa de la 9.30

    – Dan Motreanu: Rares a zis ca se ocupa, hai sa transferam la Bucuresti, sa dam mesaje membrilor sa fie acolo, Antena 3 trebuie sa fie acolo zilnic sa transmita, mesajele noastre sa fie de atac, nu de aparare.

    – Daniel Chitoiu: Din societatea civila pe cine chemam?
    – Anonim: Gica Hagi, Piturca, Dan Bittman, Felicia Filip, Mircea Badea, Radu Tudor, Stelian Tanase, Dinescu, Ciutacu, Malaele, prezentatori Morar si Buzdugan?
    – Relu Fenechiu: Brasovul e singurul care poate plati. Alte propuneri: Lucia Hossu, Sorin Iliesiu, Ducu Bertzi, Dinu C. Giurescu, Emil Constantinescu, Zoe Petre.

    – Dan Motreanu, despre mitingul de la Timisoara: dupa melodie Radu Tudor sugera sa intre Crin Antonescu
    – Relu Fenechiu: PC sa dea pe cineva de la Jurnalul National si Antena 3 care sa stea la Basescu

    – Relu Fenechiu: Mugur cum procedam cu tombola si alte tipuri de motivari? Alexe comanda tricouri de 10.000 de euro.
    – Relu Fenechiu: Este foarte important sa transmita presa mitingurile, sa preia Antena 3 seara.”

    (http://copaculdinpadure.wordpress.com/2012/07/25/stenogramele-pnl-in-lectura-lui-dan-tapalaga/)

    Apreciază

  • 27. Nora Damian  |  25 iulie 2012 la 20:49

    Mesaje manipulatoare!

    http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-12877347-opera-arta-lui-dan-voiculescu.htm

    Apreciază

  • 28. theo- nona  |  25 iulie 2012 la 21:55

    stejerel olaru ,este tot ala care fäcea emisiuni cu nasul

    lui Ponta, desi presedintele spune cä are incredere in SRI,

    eu nu am in nasul lui PONTA , DELOC:

    Apreciază

  • 29. theo- nona  |  25 iulie 2012 la 21:57

    dinescu si tänase, oamenii de casä a escrocului VANTU

    Apreciază

  • 30. Nora Damian  |  25 iulie 2012 la 22:22

    Theo-nona, salut 🙂 nu-mi vine-n minte alt termen de cât „jeguri”. Niste jeguri lipsite de orice scrupule care împing ţara asta în prăpastie. Sper să nu reusească.

    Apreciază

  • 31. Nora Damian  |  25 iulie 2012 la 22:23

    o seară plăcută, totusi 🙂

    Apreciază

  • 32. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 09:11

    Dormi liniștit, CCR veghează pentru tine, cu bătaie lungă la poponeața griveilor, prin garantarea și proliferarea pârghiilor intangibile de fraudare performantă la referendum!

    Dormi liniștit, interlopii și alți mercenari cooptați de useliști vor vota pentru tine (ziua și mai ales noaptea, la fel de nevătămați și protejați de organizatori) la proximul referendum – de revizuire a Constituției, inclusiv prin eliminarea președintelui ales de populime – când vom scăpa operativ de echilibrul puterilor în statul griveilor lătrători pe caravana republicii semiprezidențiale și ne vom transforma constituțional în republică demențială!
    *
    Singura soluție: nu vă prezentați la urne, dați-vă o șansă la offside, poate vom reuși să prevenim demența referendară acum și pentru viitor!

    Apreciază

  • 33. clemycali  |  26 iulie 2012 la 09:13

    Buna dimineata tuturor.
    @mr.B, intr-adevar, unica sansa o reprezinta boicotul masiv al referendumului.

    Apreciază

  • 34. skorpion  |  26 iulie 2012 la 09:17

    neata,

    da, republica dementiala, dar, stai, sa vezi ca cunosc monarhisti, fericiti ca usl-ul le va aduce regele….cit de prosti pot fi, sa creada ca vreodata uslinosii vor transforma Ro intr-o monarhie!
    si i-a atras printr-o emisiune la tvr1, parca, despre monarhie.

    clemy,
    nu este boicot, nu ne prezentam la vot,
    este altceva!
    daca ar fi fost boicot, reprezentantii pdl nu ar mai fi stat in sectiile de votare,
    dar pentru noi tot boicot este
    🙂

    Apreciază

  • 35. clemycali  |  26 iulie 2012 la 09:38

    @skorpy, salut. Chestie de nuanta. 🙂

    Apreciază

  • 36. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 09:39

    Salve, Clemy, Skorpi!
    Neprezentarea masivă la urne este singura soluție- ca o revoluție- nu ca o mișcare de revoluție a griveilor în jurul cozii.

    Apreciază

  • 37. dictaturajustitiei  |  26 iulie 2012 la 09:42

    Bună !
    Ce surprize ne mai așteaptă oare ?

    Apreciază

  • 38. clemycali  |  26 iulie 2012 la 09:42

    Asa e mr.B.

    Apreciază

  • 39. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 10:38

    Cum îmi garantează galanta CCR exercitarea dreptului de opțiune și de exprimare a voinței prin vot – secret și liber exprimat- din moment ce mi-l pune la dispoziția interlopilor și a altor mercenari, cooptați de puciștii useleului, dotați cu ștampile, urne și buletine de vot fără număr… fără număr? CCR ne lucrează sistematic, mână-n mână cu puciștii- din aproape în aproape… „din greșeală în greșeală, la victoria finală!”. Această ultimă lozincă, de-a paticianului falimentar, nu diferă cu nimic de concepția varanului mefistofelix. Cine se aseamănă se adună.
    Hai CCR, cu oscilanta măsură, trage din adunătură!

    Apreciază

  • 40. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 10:45

    Evident, fără număr înseamnă fără evidență. Listele suplimentare zburdă fără număr, iar numărul celor prezenți tresaltă fără evidență… ca-n junglă, după legea fărădelegii.

    Apreciază

  • 41. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 10:52

    Nu mai are niciun rost să ne prezentăm la vot și astfel să le încurcăm socotelile puciștilor… în frunte cu zburdalnicul mafiot rozaliu Hrebenciuc.

    Apreciază

  • 42. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 10:55

    În fața plutonului pucist, paiațele șantajabile nici nu strănută, doar se execută.

    Apreciază

  • 43. ovidiu  |  26 iulie 2012 la 11:01

    Nu mai avem lege, reglementari in tara asta?

    Apreciază

  • 44. dictaturajustitiei  |  26 iulie 2012 la 11:02

    @Bsk, 39, îți împărtășesc părerea.
    Poate, totuși, sunt conștienți, cei de la CCR , de soarta ce-i așteaptă , pe ei alături de întreaga țară, dacă fac jocul lui pontănel-minciunel și Crizel.

    Apreciază

  • 45. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 11:09

    După consacrata metodă de manipulare- 3 calde și una rece, de îngheață apele- complicea șantajiștilor cu presa, Simona Ela Fica, ne servește cu căldură momeli (cum ar fi o vilă de-a lui Sârbu Popa-postu, socru mic), pentru a-și atinge de fapt, cu sânge rece, ținta convingătoare: să ne prezentăm la vot, nu cumva să-i ieșim din cuvântul credibil! De 3 ori femeie și o dată „hermafrodisiacă”!

    Apreciază

  • 46. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 11:16

    Numai o mobilizare serioasă și profesională a Parchetul General poate să mai prevină acest dezastru referendar prin fraudare fără număr.

    Apreciază

  • 47. diablero  |  26 iulie 2012 la 11:20

    4, multumiri Luminina si Bswk pentru minunatul videoclip!

    Apreciază

  • 48. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 11:21

    Inclusiv prin surprinderea în flagrant și reținerea miniștrilor implicați în frauda organizată la comanda lor.

    Apreciază

  • 49. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 11:29

    PDL și chiar președintele suspendat mai au timp să avertizeze prostimea – dispusă să voteze multiplu- cu riscul de a suporta consecințele aplicării legii penale. Să-i mai trezească pe mercenari din hipnoza uselistă. Prea mulți sunt inconștienți și manipulați… fără număr.

    Apreciază

  • 50. Nora Damian  |  26 iulie 2012 la 12:14

    Ziua bună, prieteni 🙂 Nimic mai greţos decât ticălosiile premeditate din stenograme! Asta arată că nu mai au loc de întors, sunt în stare de orice mârşăvie. Dar cu adevărat trist e faptul că toate porcăriile astea vizibile si din cosmos sunt acceptate de mulţi concetăţeni de toate soiurile 😉

    Apreciază

  • 51. Nora Damian  |  26 iulie 2012 la 12:17

    Suntem pe muche de cuţit ca stat, sper în partea lucidă a populaţiei inclusiv a instituţiilor care înţeleg gravitatea si miza situaţiei. Băsescieni, apolitici si antibăsescieni deopotrivă. Aici nu mai e vorba câtuşi de puţin de simpatii partinice ori antipatii partinice ci de destinul ţării.

    Apreciază

  • 52. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 12:28

    Crin Antonescu, despre retragerea din politica: „Nu mai sunt legat de niciun ramasag. Basescu striga: fugiti de la urne.”
    *
    Vă mai amintiți ultima declarație a paiaței râmătoare, că-și va respecta cuvântul dat și se va retrage din politică, chiar dacă Băsescu va avea zero voturi?
    Nici când va zbura cu interimatul de la Cotroceni, porcul n-are cuvânt, doar guiță și grohăie pretexte pentru creduli.
    *
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12884493-crin-antonescu-despre-retragerea-din-politica-nu-mai-sunt-legat-niciun-ramasag-basescu-striga-fugiti-urne.htm

    Apreciază

  • 53. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 13:07

    Nu se găsește niciun jurnalist să-l întrebe pe Ponta (fiindcă tot se laudă cu întoarcerea la activitatea de procuror anticorupție, în cazul că n-ar mai fi politician) ce nume poate să dea de exemplu printre cei acuzați de el prin rechizitoriu- confirmat de instanță prin condamnare- în perioada lui de pomină la Parchetul General?
    E gol goluț, zburător protejat prin PG, ca gâsca trecătoare pe baltă.

    Apreciază

  • 55. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 13:17

    Rtv- Băsescu: îi fac plângere penală lui Ponta.
    Sper ca președintele Traian Băsescu să se lase de glume cu acțiuni de ochii lumii pentru despăgubiri simbolice de 1 leu.
    Nu, Domnule! Să plătească despăgubiri rezonabile, peste 100.000 de lei noi, și cheltuieli de judecată babane, iar suma să fie donată unui cămin de copii sau bătrâni!

    Apreciază

  • 56. Ovidiu  |  26 iulie 2012 la 13:31

    Unde sunt jurnalisti isteti, pontanacu nu
    raspunde la intrebari.

    Apreciază

  • 57. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 13:33

    Nora 54.
    Material consistent și hotărât, nu glumă!
    Printre altele:
    -„desființarea structurilor de poliție politică de tip stalinist și a instrumentelor politice tip Curtea Constituțională, ANI, DNA, CNSAS etc. Încredințarea atribuțiilor acestora structurilor statului deja existente.” (!?)
    -mită politică pentru susținerea loviturii de stat de tip stalinist… prin resuscitarea pensiilor militare.

    Apreciază

  • 58. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 13:41

    Ovidiu 56
    În doi ani jumătate de tras chiulul la Parchetul General, la recomandarea și sub protecția lui Bombo+Hrebenciuc, procurorul Ponta nu a activat nici cât a douăzecea parte din cât a muncit cu onestitate Cristian Panait… în mai puțin de un an.

    Apreciază

  • 59. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 13:45

    Ponta a fost și va rămâne o nulitate judiciară de largă respirație plagiatoare.

    Apreciază

  • 60. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 13:53

    Am ales un fel de a spune cu „a douăzecea parte”, în loc de cât negru sub unghie. 🙂

    Apreciază

  • 61. Ovidiu  |  26 iulie 2012 la 13:55

    Putori mai mari ca paiata si pontanacu
    nici ca exista pe aceste meleaguri.

    Apreciază

  • 62. snapshot  |  26 iulie 2012 la 13:59

    il ascult pe Dogaru si ma crucesc. si pentru ca sa nu-l vad cu hoardele lui zilnic pe strazi BOICOTEZ !

    Apreciază

  • 63. Ovidiu  |  26 iulie 2012 la 14:01

    60 Mister B (ierta-ti-ma pt. plagiat)
    S-a’ nteles la virgula comparatia 🙂

    Apreciază

  • 64. Ovidiu  |  26 iulie 2012 la 14:03

    Adica la centima 🙂

    Apreciază

  • 65. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 14:08

    🙂 Am înțeles, la virgulă, adică la centimă. 🙂

    Apreciază

  • 66. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 14:16

    Nora 54
    Pe rtv: „document controversat în ograda USL”;
    Dogaru îl (îi) traduce.

    Apreciază

  • 67. Ovidiu  |  26 iulie 2012 la 14:16

    🙂

    Apreciază

  • 68. Nora Damian  |  26 iulie 2012 la 14:16

    Cum poţi accepta asa ceva ca fiind un referendum democratic?

    – secții peste secții, inclusiv în pensiuni, crâşme, hoteluri
    – nu se ține socoteala ștampilelor in procesele verbale
    – nu se menționează in procesele verbale starea sigiliilor de pe urne
    – nu se menționează in procesele verbale ciți au votat pe liste speciale
    – numărătoarea votanților se va face după buletinele existente in urne și nu după semnăturile din listele de votanți.
    – propagandă cu încălcarea cinică a legilor
    – plus autobuzele si autocarele deja închiriate de usele, urne mobile pe plajă si prin discoteci, implicarea aparatului politic uselist în acţiuni concrete de „multiplicare” a nr. de voturi în teritoriu, folosire intensivă a diversiunilor.

    Apreciază

  • 69. Nora Damian  |  26 iulie 2012 la 14:18

    Sebastian Lazaroiu:

    Povestea: Colonelul Dogaru, colonel in rezerva, platit de Dan Voiculescu si promovat de Trustul Intact infiinteaza un fel Consiliu Revolutionar, exact ca in cazul loviturilor de stat.

    Acest Consiliu redacteaza un program politic pe care liderii USL si-l asuma prin semnatura.

    Daca cititi acest program politic o sa intelegeti ca nu ne intoarcem la inceputul anilor 90, ci in anul 1947.

    Cam asta a devenit Romania cu premierul Ponta si asa-zisul presedinte interimar Crin Antonescu.

    Apreciază

  • 70. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 14:25

    E vraiște toată organizarea și legalitatea referendumului, iar pericolul este evidenta hotărâre a puciștilor organizatori de a frauda fără număr.
    *
    Autobuzele pot fi urmărite (fotografiate, filmate), iar cine se infiltrează printre cei coborâți la secția de votare, inclusiv până la secția de votare, poate să afle din ce localitate (sat, comună), au fost aduși.
    Listele suplimentare vor exista oricum și se pot verifica, se deschid și se completează în secția de votare, chiar dacă numărul celor trecuți pe ele nu se va evidenția separat în centralizarea finală. Problema este depistarea votului multiplu în timp util, pentru a fi scăzut din prezența fictivă (indiferent dacă listele suplimentare sunt sau nu evidențiate separat)

    Apreciază

  • 71. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 14:34

    Orice neregulă observată trebuie concretizată într-o sesizare scrisă la Biroul Electoral. Pe net vor fi utile de semnalat cât să ne formăm o imagine, însă fără sesizarea lor- pentru a deveni operațională corectarea prezenței cât mai aproape de cea reală- își pierd utilitatea. Nu ne mai ajută cu nimic condamnarea simbolică a mercenarilor dovediți peste câteva luni.

    Apreciază

  • 72. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 14:36

    Acest document poate fi valorificat de Parchetul General. Se pot lua și măsuri preventive.

    Apreciază

  • 73. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 14:45

    Dacă același autobuz cu votanți (notat numărul de circulație) este sesizat la Biroul Electoral de 2-3 persoane diferite, la secții de votare diferite, respectivele liste suplimentare se pot confrunta, iar votanții multiplu sunt depistați ca musca-n lapte.

    Apreciază

  • 74. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 14:46

    Plus în localitatea lor de domiciliu.

    Apreciază

  • 75. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 14:51

    Anunțarea neregulilor și pe net creează un curent de constrângere a celor abilitați să verifice (să nu aibă pe unde să le scalde sau să le ascundă). Nu se știe cum se adună un număr semnificativ și decisiv de voturi fraudate, scoase din uz de voie, de nevoie.

    Apreciază

  • 76. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 14:55

    Prevenția ar fi cea mai eficientă, dar n-ai cu cine când organizatorii înșiși sunt cu frauda în gură și se jură că nu fură.

    Apreciază

  • 77. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 15:01

    Raportarea periodică a prezenței reale este crucială. Bănuiesc că fie va funcționa o raportare umflată la fiecare raportare, fie l-au liniștit pe șeful STS, Marcel Opriș, să stea în banca lui… dacă mai vrea funcția pe viitor.

    Apreciază

  • 78. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 15:03

    fie va funcționa o raportare umflată la fiecare perioadă

    Apreciază

  • 79. ovidiu  |  26 iulie 2012 la 15:19

    Ca de obicei usl umbla cu cifre umflate.

    Apreciază

  • 80. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 15:21

    Nu vi se pare că Ponta a ieșit pe piață cu insinuarea despre judecătorul CCR, Aspazia Cojocaru (c-ar fi votat împotriva lui în problema Bruxelles, fiindcă suferea din cauza situației în care l-a abandonat pe Bombo) sună a autodenunț al micului șantajist?

    Apreciază

  • 81. ovidiu  |  26 iulie 2012 la 15:38

    Suna! se sesizeaza cineva?

    Apreciază

  • 82. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 15:44

    Aspazia Cojocaru a sesizat Parchetul General. Poate a avut curajul să-l arate pe șantajist cu nume, prenume și renume; acum micul mafiot își pregătește apărarea. 🙂

    Apreciază

  • 83. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 15:48

    Deocamdată Ponta nu poate fi urmărit penal; are protecția parlamentului împuciților; sperăm să se întoarcă roata după alegerile parlamentare. 🙂

    Apreciază

  • 84. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 15:56

    Problema penală a lui Ponta are două tăișuri ale sabiei lui Damocles deasupra capului: cu cât se strâng mai multe acte premergătoare în dosarul de la Parchetul General, înainte de începerea urmării penale, cu atât va fi mai șantajabil și docil în fața împuciților.

    Apreciază

  • 85. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 16:06

    Așa cum am zis la 53, Ponta tot ardea de nerăbdare să ajungă la Parchetul General, dacă nu ar mai fi om (politic). Ai grijă ce-ți dorești! 🙂

    Apreciază

  • 86. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 16:28

    Rtv: Parchetul General a anunțat că procurorii vor fi pe fază cu supervizarea anchetelor legate de referendum. (din toate parchetele de pe lângă curțile de apel din țară)

    Apreciază

  • 87. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 16:33

    Poate dracul nu va fi așa negru cum s-a programat după ora 20. 🙂

    Apreciază

  • 88. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 16:41

    Urmărirea autobuzelor pe întregul itinerar ar oferi date relevante și direct proporționale cu după numărul de escale… la secții de votare diferite.

    Apreciază

  • 89. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 16:42

    proporționale cu (după) numărul de escale

    Apreciază

  • 90. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 16:51

    Ponta: „Ce am semnat noi nu are nicio legătură cu documentul.”
    Să reluăm! „Ce am semnat noi”- în document, boule!- ”nu are nicio legătură cu documentul”?

    Apreciază

  • 91. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 16:58

    Cine-i jurnalistul tembel, capabil să înghită – în sec- un asemenea răspuns? Oho! Și-ncă cum. N-are nicio legătură cu jurnalismul. 🙂

    Apreciază

  • 92. ovidiu  |  26 iulie 2012 la 17:03

    Ce vremuri traim….

    Apreciază

  • 93. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 17:13

    Senatorul Cezar Magureanu, urmarit penal de DIICOT pentru sprijinirea unui grup infractional organizat, are interdictie de a parasi tara pentru o perioada de 30 de zile.
    *
    Parlamentarul care nu-i și ministru are liber la urmărirea penală, fără încuviințarea camerei parlamentului. Numai percheziționarea, reținerea și arestarea necesită protecția împuciților din camera urmăritului (antecameră la celulă), însă – în cazul infracțiunii flagrante – percheziția și reținerea n-au nevoie de încuviințarea camerei.
    La alegere, după cum se grăbește fiecare infractor din parlament și/sau guvern. 🙂
    *
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12886439-diicot-senatorul-cezar-magureanu-are-interdictie-parasi-tara-timp-30-zile.htm

    Apreciază

  • 94. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 17:22

    Legenda parlamentarului/ministrului infractor:
    Urmărit penal: când stă cu ochii pe butelie.
    Flagrant: cînd e prins cu mâna pe butelie.
    Arestat: când butelia explodează și-i negru ca dracu’ (de mânie). 🙂

    Apreciază

  • 95. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 17:26

    Condamnat: o bomboană de parlamentar/ministru.
    Condamnat cu vechime: uns cu toate alifiile. 🙂

    Apreciază

  • 96. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 17:35

    Paiața Crinăucă s-a răzgândit sau a lămurit că nu s-a răzgândit și se va ține de cuvânt cu retragerea din politică… dacă nu se va răzgândi, dar a insistat să se arate fără nicio obligație legată de respectarea cuvântului dat în parlament, adică rămâne cum am stabilit: porcul n-are cuvânt, doar guiță și grohăie.

    Apreciază

  • 97. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 17:52

    Dorin Lazăr Maior, revoluționistul de serviciu din Brașov, a stat în aceeași celulă cu ofițerul SRI Sorin Crivăț pe care l-a momit cu propriul telefon mobil, ca să-l folosească și să fie ulterior (singurul) prins cu corpul delict, sancționat apoi să nu mai primească pachet de la familie și în final să fie nevoit să consume mâncarea servită de penitenciarul Codlea… cu otrava letală.

    Apreciază

  • 98. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 19:24

    La mitingul de azi.
    Vasile Blaga: PDL a hotarat sa spune NU referendumului.
    *
    Poftim clarificare! Lasă loc de prezentare la urne pentru a vota NU.
    E clar: ori îi hotărât, ori nu-i hotărât. 🙂

    Apreciază

  • 99. Ovidiu  |  26 iulie 2012 la 19:38

    Spunem NU referendumului sau
    nu mergem la referendum.

    Apreciază

  • 100. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 19:59

    În ultima vreme, Blaga îmi pare mai sincer și mai coerent ca niciodată. De data asta îi acord prezumția de bună-credință… scăpată într-un pic de neinspirație de moment.

    Apreciază

  • 101. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 20:05

    Blaga are ocazia să ne arate cât este de bun organizator în prevenirea fraudei peste măsură la referendum.

    Apreciază

  • 102. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 20:07

    Băsescu citește acum din ACORD. Nu-i va scăpa fraza cu CCR, DNA, ANI, CNSAS 🙂

    Apreciază

  • 103. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 20:10

    A citat exact fraza de la 55. 🙂
    Nici nu avea alta mai ca lumea împuciților. 🙂

    Apreciază

  • 104. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 20:12

    Așa, Mr. President! Nu mergeți să votați…!
    A zis-o pe șleau. 🙂

    Apreciază

  • 105. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 20:19

    Ar prinde fain un clip numai cu aceste vorbe pe șleau, de repetat până poimâine și să sune ca apa-n capul useliștilor la fel cum a fost repetat filmul cu bubu de la cupilu. 🙂

    Apreciază

  • 106. ActOfGod  |  26 iulie 2012 la 20:21

    Duminica placuta 🙂

    Apreciază

  • 107. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 20:23

    Au încercat niște măscărici pe rtv să inducă ideea că documentul acord ar fi fost semnat pe prima pagină de cei 3 capi ai USL, dar era posibil să se fi schimbat paginile următoare în scop de manipulare. FALS și JENIBIL! Fraza cea mai gravă, citată și de Băsescu, se află chiar pe prima pagină. 🙂

    Apreciază

  • 108. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 20:24

    Hai siktir!

    Apreciază

  • 109. ActOfGod  |  26 iulie 2012 la 20:25

    Asemnea, dragutule 🙂
    Duminica placuta 😉

    Apreciază

  • 110. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 20:34

    Hai siktir, drăguțule!
    Pfoa! Pe B1 l-am văzut acum o 2 înregistrări cu Ponta:
    1. Susținea aceeași aberație de la 107, cu atașarea altor file după prima pagină, dar semnătura este chiar pe pagina cu fraza de pomină.
    2. Minte cum respiră: a primit documentul de la Dogaru
    Transparent caracter ai, încât să susții o asemenea catastrofă, siktiritule!

    Apreciază

  • 111. ActOfGod  |  26 iulie 2012 la 20:36

    Ziceai ceva de vila Dante si nu te-am auzit eu?
    Duminica placuta 😉

    Apreciază

  • 112. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 20:48

    Poate n-ai înțeles pct. 2 de la comentariul 110: Ponta afirmase azi că nu-l cunoaște pe Dogaru.
    Băsescu se va întoarce ca Edmond Dantes și te va lămuri cu vila Dante. Contele de Monte Criștoșii mamii voastre de lepre!

    Apreciază

  • 113. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 20:56

    Hai siktir, nu te supăra frate!
    Am scris în glumă la început „Contele de Monte”.

    Apreciază

  • 114. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 21:06

    Chiar de-ar fi adevărată intenția lui TB de a-și pregăti vila Dante pentru viitor, juridic nu se poate demonstra, așa că Ponta-i mâncat dacă-i chemat în judecată și poate plăti cu tragere de inimă o despăgubire serioasă pentru o donație a piratului către un cămin.Cu ocazia înmânării donației, le poate spune copiilor:
    -Ia de la Dantes! 🙂

    Apreciază

  • 115. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 21:13

    Asta-i super!
    Andrei Plesu: Eu as defila prin tot Parlamentul Romaniei, printre toti guvernantii Romaniei, si i-as intreba: „Ce stii sa faci?”

    Apreciază

  • 116. Nora Damian  |  26 iulie 2012 la 21:28

    Seara bună 🙂 Bsk, exact adineaori am dat si eu peste AP cu observaţia asta, f. drăguţă 🙂

    Andrei Plesu : „Ce mă deranjează la ora actuală pe scena noastră politică, şi nu fac diferenţă de partid, este o impostură generalizată. Eu aş defila prin tot Parlamentul României, printre toţi guvernanţii României, cu întrebarea ‘Ce ştii să faci?’
    Aş începe în primul rând cu domnul Crin Antonescu: ‘Bătrâne, ce ştii să faci?’ Arată-mi şi mie o dexteritate. Ştii să faci un scaun? Ştii să scrii un text de istoric, cum zici că eşti? Arată-mi ceva. Arată-mi că poţi şi altceva în afară de clămpăneală. Uitaţi-va la CV-ul lui Mitterrand, al lui de Gaulle, al lui Helmut Kohl. Sunt oameni care au crescut într-o anumită calificare umană şi profesională. Nu se poate să te trezeşti peste noapte conducând un stat şi spunând ‘Ich bin ein Berliner’.”

    Apreciază

  • 117. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 21:30

    Îmi recunosc greșeala de la comentariile 107 și 110 pct. 1: semnăturile useliștilor nu-s pe aceeași pagină cu fraza despre CCR, DNA, ANI, CNSAS etc. O reținusem plasată chiar la început, dar nu am verificat decât acum și apare pe pag. 2.
    Graba strică vederea. 🙂 Asta nu înseamnă că documentul nu conține și această pagină 2.

    Apreciază

  • 118. maya  |  26 iulie 2012 la 21:30

    Buna seara si buna sa va fie inima!
    😆

    Soţia şefului RAAPPS va candida din partea PNL pentru un loc în Camera Deputaţilor

    Raluca Surdu, soţia şefului Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, cel care a emis o adresă potrivit căreia vila Dante urma să fie repartizată în 2014 unui fost şef de stat, va candida la toamnă pentru un loc în Camera Deputaţilor, din partea USL.

    http://www.adevarul.ro/actualitate/Sotia_sefului_RAAPPS_va_candida_din_partea_PNL_pentru_un_loc_in_Camera_Deputatilor_0_743925950.html

    Apreciază

  • 119. Nora Damian  |  26 iulie 2012 la 21:30

    Am auzit adineaori ultimele demonstraţii minciuniste ale premierului României si mă-ntrebam dacă mitomania asta acută de care suferă grav micul santajist si santajat e contagioasă! Că toată hoarda lor minte de groază 🙄

    Apreciază

  • 120. Nora Damian  |  26 iulie 2012 la 21:32

    Seara bună maya, 🙂 numai asta mai lipsea în parlamentul României!

    Apreciază

  • 121. maya  |  26 iulie 2012 la 21:32

    Nora
    😆
    Servus!

    Nu e contagioasa dar se ia prin rezonanta! Legile ei functioneaza implacabil!

    Apreciază

  • 122. ovidiu  |  26 iulie 2012 la 21:34

    Andrei Plesu e favoritul meu! Nebuneala la noi e ca exact tampitii au trecere, incepand cu tonomatii pana la chucky.

    Apreciază

  • 123. maya  |  26 iulie 2012 la 21:41

    Andrei Pleșu și Petre Roman, în război total. Între acuzații de plagiat și cazuri tipice de „semidoctism țanțoș“

    Petrică, să-ți spun ceva: mai bine să ai un caracter slab, decât să nu ai caracter deloc”, a încheiat Pleşu acuzația la adresa celui care i-a fost superior în Guvernul Petre Roman, care a condus țara între 28 iunie 1990 și 16 octombrie 1991.
    http://www.adevarul.ro/actualitate/Andrei-Plesu-Petre-Roman-semidoctism_0_743925794.html

    Apreciază

  • 124. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 21:44

    Servus, Maya!
    Ai împrospătat Grădina cu știrile tale de pomină. 🙂

    Apreciază

  • 125. maya  |  26 iulie 2012 la 21:56

    Basca Ilie
    😆
    Servus!

    Cite o mica contributie la acest superb blog! O incintare! 😆

    Apreciază

  • 126. maya  |  26 iulie 2012 la 21:58

    „Un comandat de cursa lunga pentru poporul roman”
    Traian Basescu

    Doamne ajuta!

    Apreciază

  • 127. maya  |  26 iulie 2012 la 21:59

    De la ora 22 presedintele Basescu va fii la OTV! Cred ca merita urmarita emisiunea!

    Apreciază

  • 128. maya  |  26 iulie 2012 la 22:11

    Turcescu: A, E, I, O, U, invatati sa spuneti NU !

    Apreciază

  • 129. maya  |  26 iulie 2012 la 22:21

    Dacă în urmă cu câteva luni USL critica decizia lui Oprea de a oferi grade onorifice de ofițer către diverși politicieni și jurnaliști, același Dobrițoiu a comis-o în același stil. Numai că de data asta cu acte în regulă. De la civil, la colonel activ. Și nu oriunde și tocmai în vârful ierarhiei militare.

    Mai precis, procurorul Dorina Danielescu, consilier al ministrului Apărării, Corneliu Dobrițoiu, care a fost avansată în grad militar, cere Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) transferul la Secţia Parchetelor Militare, implicit detaşarea la Ministerul Apărării Naţionale.

    Deşi nu a făcut stagiul militar, procuroarea Danilescu a fost avansată în grad de colonel, ofiţer activ, au precizat sursele citate. La sfârşitul lunii mai, Dorina Danielescu a fost retrasă de la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), prin decizie a premierului Victor Ponta. Danielescu ocupa această funcţie din octombrie 2011, fiind numită atunci de premierul Emil Boc.

    Din 8 iunie, procuroarea Danilescu ocupă funcţia de consilier personal al ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu. Recent, procuroarea Dorina Danilescu a devenit ofiţer activ, având grad de colonel, deşi nu a făcut stagiu militar, susțin sursele citate de Mediafax. Astfel, în data de 13 iulie, MApN a solicitat CSM încetarea detaşării de la Ministerul Apărării a procuroarei Dorina Danielescu pentru a fi transferată în cadrul structurilor militare ale Ministerului Public, iar poi detaşată tot la Apărare. (D.S.)
    http://www.curentul.ro/2012/index.php/2012072774785/Politic/Dobritoiu-isi-ridica-consiliera-de-la-civil-la-colonel-si-o-pune-in-fruntea-Sectiei-Parchetelor-Militare.html

    Apreciază

  • 130. Nora Damian  |  26 iulie 2012 la 22:25

    maya, acest NU e vital de data asta pentru noi toţi şi pentru generaţiile viitoare. Din fericire o parte sănătoasă a societăţii e imună la diversiuni, alţii, puţini, nu pricep dar mai sunt destui care nu vor binele ţării. Suntem pe muche de cuţit. 🙄

    Apreciază

  • 131. Nora Damian  |  26 iulie 2012 la 22:26

    Vai, ce dedesubturi ies la iveală!

    Apreciază

  • 132. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 22:27

    Fuste militare de ridicat nivelul poolitic.

    Apreciază

  • 133. Nora Damian  |  26 iulie 2012 la 22:28

    Oamenii acestui Dogaru si toate isprăvile lor nu erau cunoscute de serviciile secrete, oare? 🙄

    Dacă puciul le reuseste, ne vor scoate din UE si vor anihila statul de drept. Ceeace va urma va fi rău de tot pentru toţi. Inclusiv pentru decerebraţii care-i susţin pe pucisti.

    Apreciază

  • 134. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 22:29

    Suntem pe muche. NU de NU avem nevoie ci de IOC DELOC prezent la secția de votare.

    Apreciază

  • 135. Nora Damian  |  26 iulie 2012 la 22:29

    …si sub ele danteluţe negre securiste :mrgreen:

    Apreciază

  • 136. Nora Damian  |  26 iulie 2012 la 22:31

    NU în sens de „grevă” electorală. Cred că asa si trebuia să se numească…

    Apreciază

  • 137. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 22:31

    133
    Cum să nu? Joacă tare și serviciile… la vedere.

    Apreciază

  • 138. maya  |  26 iulie 2012 la 22:32

    Apreciază

  • 139. Nora Damian  |  26 iulie 2012 la 22:33

    o organizaţie paramilitară de godzile securiste si-au luat numele de consiliu al Societăţii Civile!!

    Apreciază

  • 140. maya  |  26 iulie 2012 la 22:33

    Apreciază

  • 141. Nora Damian  |  26 iulie 2012 la 22:35

    Multzam Maya! 🙂 De câtva timp am uitat de serile poetice si muzicale… sper să le mai aducem aici 🙂

    Apreciază

  • 142. Nora Damian  |  26 iulie 2012 la 22:38

    Bsk. dogaristii ăstia a lui felix pare că populează zona aia sordidă, întunecată care se ocupă cu santajul lui ponta si a altor unelte politice…

    Apreciază

  • 143. maya  |  26 iulie 2012 la 22:38

    Apreciază

  • 144. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 22:41

    Serviciile… la vedere și-au cam epuizat secretele. 🙂
    Mai întâi pe directorii secreți i-a dat în gât Piața interimară c-ar fi votat pentru mazilirea lui Opriș. Ulterior, suspect de târzior, au fost reabilitați (inclusiv de pirat… o fi având motivele lui) cum c-ar fi votat împotrivă. Acum apare și docomentul de râsul curcilor din conducerea serviciilor… la vedere.

    Apreciază

  • 145. maya  |  26 iulie 2012 la 22:42

    @all
    😆
    Noapte buna,vise frumoase si colorate! 🙂
    Ingerasii sa va aiba mereu in paza! 🙂

    Doamne,Doamne ai grija de tara si de toti cei care o iubesc!
    Iti multumesc!

    Apreciază

  • 146. maya  |  26 iulie 2012 la 22:48

    Traian Basescu la otv !

    DD: Nastase l-a trimis pe Ponta sa va controleze cit ati fost primar?
    TB: DA, dar nu a gasit nimic;oricum nu se pricepe la contabilitate!!
    DD: cum doar Ponta e inteligent!!
    TB: Dumneata te temi ca te aresteaza Ponta si ii spui ca e inteligent!
    Ha,ha,ha!
    😆 😆 😆

    DD:capacele de la WC au costat 15000 euro
    TB :domnule eu sint specialist in transporturi ,nu in weceuri! 😆

    Apreciază

  • 147. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 22:48

    Somn ușor, Maya, și nu uita să visezi iarăși cucu… înapoi la lucru. 🙂

    Apreciază

  • 148. maya  |  26 iulie 2012 la 22:51

    Basca ilie
    😆
    Multumesc!
    Noapte buna! 🙂

    Mintenash cinta …si la lucru’! 😆

    Apreciază

  • 149. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 22:54

    Traian Băsescu va veni mâine între 21-23 la Cristoiu.

    Apreciază

  • 150. Nora Damian  |  26 iulie 2012 la 23:14

    noapte bună, Maya, Doamne ai grijă de ţara noastră-

    spun şi eu împreună cu tine.

    🙂

    Apreciază

  • 151. Bască ilie  |  26 iulie 2012 la 23:26

    Somn ușor și nu uitați, cineva, acolo sus, vede și nu dă cu parul! Dă în compensație și asta-i mai a dracului. 🙂

    Apreciază

  • 152. Nora Damian  |  26 iulie 2012 la 23:37

    somn usor 🙂

    Apreciază

  • 154. ActOfGod  |  27 iulie 2012 la 08:12

    Mai maturizati-va si voi. Adevarat ca infecatrea cu virusul ala s-a produs acum 22 de ani, intr-un decembrie mai cald si posibil ca imunizarea sa fi trecut, dar nu mai puneti botul la toate manipularile.
    Nu cred in documentul-bomba, asa cum nu cred in vila lui Ceausescu/Base.

    Apreciază

  • 155. Cetatean  |  27 iulie 2012 la 09:11

    Buna dimineata!

    Mai vericule, ia mai iesi dumneata de la gradinita, grupa mare, si incearca sa intri la clasa pregatitoare, ca ai cam avea nevoie.

    Mi se rupe fix in 14 ca tu nu crezi in „documentul-bomba”. Du-te si vinde-ti alegatiile subiective la emisiunea Danei cu tigaia. Acolo inveti sa nu mai pui botul, ci sa il inghiti cu totul, vorba lui Arghezi.

    Apreciază

  • 156. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 09:53

    Saluttare!
    Cetățene, cine știe ce afecțiuni are omul și noi îl deranjăm. 🙂
    Mai interesantă mi se pare știrea de la Parchetul General:
    Doi politisti si un detinut din penitenciarul Giurgiu, cercetati pentru amenintarea cu moartea a judecatorului CCR Aspazia Cojocaru
    Nu știu de ce, dar ceva îmi spune că aveam de-a face și cu un instigator în legătură cu recenta poziționare a lui Ponta.
    *
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12891692-doi-politisti-detinut-cercetati-pentru-amenintarile-moartea-adresa-aspaziei-cojocaru.htm

    Apreciază

  • 157. Cetatean  |  27 iulie 2012 la 09:57

    Salutare! 🙂

    Am fost absent doua zile, total deconectat de la …butoane 🙂

    Exact asta citisem si nu stiam cum sa strig mai tare: mama, ce schema clasica avantata ! Un baiat de la parnaie (saracu’) , niste politisti taman din Olt (Barbi, Barbie.. Rodica, Rodica) care cauta in baze de date ale evidentei populatiei (Vanghelie, DGIPI, Voicu….) dupa numele Aspaziei….

    Poate prinde si Aspazia ceva curaj si rupe…bulanul.

    Apreciază

  • 158. clemycali  |  27 iulie 2012 la 09:58

    Buna dimineata tuturor.
    @mr.B asa imi spune mie nasul ca cei trei nu au purces la amenintari chiar de capul lor. Adica au fost pusi de cineva. Cine oare, cine oare?

    Apreciază

  • 159. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 10:03

    Metoda „Stănică” din pârnaie, în variantă modernizată, cu materialul clientului la distanță. 🙂

    Apreciază

  • 160. Cetatean  |  27 iulie 2012 la 10:04

    Punem si dezinformarea care a venit imediat in zilele acelea, ca sa duca pe alta pista: „Informaţiile de la acest moment indică faptul că judecătoarea CCR Aspazia Cojocaru a fost ameninţată din zona preşedinţiei, cu privire la votul pe care urma să îl dea în şedinţa în care s-a discutat cererea de suspendare a preşedintelui” (bubble).

    Acuma stim ca de fapt era vorba de o amenintare tocmai pentru ca votase pentru Presedinte, in chestiunea Bruxelles. La vremea cand fusese amenintata (6 iulie), deja se stia de decizia privind mersul la Bruxelles, luata pe 27 iunie. Insa Decizia nu fusese publicata (a aparut in M. Oficial) abia pe 12 iulie.

    Cineva a cunoscut pe 6 iulie cum a votat Aspazia pe 27 si a vorbit cu baietii avantati, sa o „linisteasca”. Cum aia doi politai nu aveau cum sa stie pe 6 iulie ce motivare a dat Aspazia, inseamna ca votul sau decisiv a fost facut cunoscut catre baieti de cineva din apropierea CCR.

    Apreciază

  • 161. Cetatean  |  27 iulie 2012 la 10:04

    159.

    Evident, super evident! 🙂

    Apreciază

  • 162. clemycali  |  27 iulie 2012 la 10:10

    @mr.b, citoyen, absolut exact. Si merg chiar mai departe: poate chiar de cineva din interiorul CCR.

    Apreciază

  • 163. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 10:10

    Salve, Clemy!
    Și momentul ales de Parchetul General, pentru a-și prezenta operativitatea publică, pare să anunțe ceva… cu nerăbdare, de actualitate, de parcă aducerea celor 3 la anchetă prevestește niște indicii semipreparate, gata să iasă pe goarnă. 🙂

    Apreciază

  • 164. Cetatean  |  27 iulie 2012 la 10:11

    A propos de proximitatea CCR. Daca tot merge pe firul apei in amonte, sa ne amintim cu RTV a declarat prima, „pe sursele” Dragoteascai, in seara aceea, ca Antonescu este interimar. Judecatorii CCR nu iesisera inca, si ea avea stirea de la „o singura sursa”, a declarat ea, ca si cum s-ar scuza ca nu are doua. Deci exista „surse” foarte apropiate de CCR care transmit cum se voteaza. O fi magistratul-asistent de caz, ala care participa la deliberarea secreta? O fi un axinte, ceva?

    Pe de alta parte, site-ul Dragoteascai a sfeclit-o cand a dat „pe surse” votul de 5 la 4 pentru Presedinte in chestiunea Bruxelles. A zis ca votul decizis a fost dat de Puskas, ceea ce era fals, a fost al Aspaziei.

    Deci cand si cum functioneaza sursele Dragoteascai? Uneori bine, alteori prost, sau uneori bine alteori… special cu dezinformari?

    Apreciază

  • 165. clemycali  |  27 iulie 2012 la 10:16

    @mr.B, eu zic ca atat iesirea in presa a „documentului” cat si povestea cu cei trei se leaga. Documentul cu semnaturile crailor de la rasarit a parvenit din interiorul PSD. Ptr asta bag mana in foc.
    @city, cred ca putem afla cine e sursa Dragotesei daca aflam cine a asitat la sedintele respective in afara judecatorilor CCR. Ptr ca atunci cand Dragoteasca are informatii exacte ii parvin din interiorul sedintei si atunci cand da rateuri este informata la mana a doua sau a treia.

    Apreciază

  • 166. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 10:18

    Cele mai valoroase sugestii țipă, ca de obicei, din prostia mitomanului Ponta. Are o mâncărime specifică. 🙂

    Apreciază

  • 167. Cetatean  |  27 iulie 2012 la 10:19

    exista un magistrat-asistent care asista la sedint secreta.

    Insa poate dragteasca a aflat stirea de la acesta sau de la a doua mana, adica magistratul-asistent (sau chiar un judecator CCR) care au transmis stirea catre „sursa” imediat dupa deliberare.

    Apreciază

  • 168. Cetatean  |  27 iulie 2012 la 10:20

    Ponta a iesit cu explicatii ieri despre Aspazia 🙂

    Apreciază

  • 169. clemycali  |  27 iulie 2012 la 10:23

    @city, un cretic care se autodemasca. Ieri nici nu se stia despre cei trei in cazul Aspasiei. Omul este lucrat la greu din interiorul PSD. Unii s-au dedulcit la fondurile UE si nu inteleg sa le piarda ptr siamezii Ponta si Crinel.

    Apreciază

  • 170. Cetatean  |  27 iulie 2012 la 10:28

    „De multe ori am fost uimit de deciziile Curtii Constitutionale, inclusiv la primul conflict, cel cu reprezentarea la Bruxelles. Au fost cinci la patru judecatorii si al cincilea judecator era suparat pe mine, ca altfel era cinci la patru invers. Am aflat dupa aceea. Era suparat la nivel personal. Mi-a spus ca nu l-am aparat suficient pe domnul Nastase”, a declarat Victor Ponta, miercuri seara, la Romania TV.

    Sa vedem 🙂

    1. Am aflat „dupa aceea”. „Dupa”, adica cand mai exact si mai ales ce este „aceea”? Decizia? Ponta a aflat dupa Decizie din 27 ca a fost vot de 5 la 4? Motivarea fiind publicata pe 12 iulie, si amenintarea fiind pe 6 iulie, inseamna ca b aietii au aflat intre 27 (data deciziei) si 6 (data amenintarii). Inseamna ca au aflat inainte de a iesi motivarea oficiala. De unde putea afla? Direct de la un judecator PSD sau de la magistratul care a asistat sau de ce magistratul care redacteaza (nu imi e clar daca sunt unul si acelasi mafistrat).

    2. Ponta vrea sa e faca sa credem ca Aspazia a votat pentru TB la Bruxelles ca palma trasa lui Ponta ca nu l-a aparat (in ce calitate?!) suficient pe Nastase. De fapt cred ca e invers. Ponta are in cap altceva: vrea sa insinueaze ca Aspazia, fosta colega cu Nastase, ar fi vrut sa il apare. Daca nu ea, macar Ponta. Traducere: Ponta transmite public ca el crede ca Aspazia ar fi trebuit sa il apare. Nu pe Nastase ca persoana, cui ce reprezinta Nastase. Adica Sistemul.

    Apreciază

  • 171. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 10:30

    Între 27 iunie și 4 iulie au avut timp suficient să afle cum s-a ajuns la scorul 5:4, să-i aprindă lui Ponta călcâiele și să tragă sforile pentru primele amenințări din 5 iulie. Pușcăriașul a apărut în tranșa a doua, poate pe altă filieră. Ponta are șansă dublă. 🙂

    Apreciază

  • 172. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 10:34

    Ideea că judecătoarea suferă pentru Năstase este o strâmbă mizerabilă de-a lui Ponta.

    Apreciază

  • 173. Cetatean  |  27 iulie 2012 la 10:35

    Regulamentul CCR,

    Art.56. – (1) Deliberarea se face în secret şi la ea vor fi prezenţi numai judecătorii care au participat la dezbateri şi magistratul-asistent desemnat în dosar.

    Art.52. – Magistratul-asistent care a pregătit dezbaterile intră în sala de şedinţă înainte de începerea dezbaterilor, preluând dosarele în care a fost desemnat.

    Art.57. – Magistratul-asistent asigură ducerea la îndeplinire a prevederilor art.59 din Legea nr.47/1992, republicată.

    Legea 47/1992. Art.59. – (1) Rezultatul deliberării se înscrie într-o minută, care se semnează de judecătorii care au participat la şedinţă şi de magistratul-asistent.
    (2) Magistratul-asistent va consemna de îndată în condica de şedinţă soluţiile date, care se semnează de către judecători.
    (3) Judecătorul care a votat împotrivă poate formula opinie separată. Cu privire la motivarea deciziei se poate formula opinie concurentă. Opinia separată şi, după caz, cea concurentă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, împreună cu decizia.

    Cautam semnaturile la decizia 683/2012.

    Pentru
    Magistrat-asistent-sef,
    Benke Karoly,
    semneaza
    Magistrat-asistent-sef,
    Doina Suliman.

    Hopaaaa 🙂

    PS Cea mai tare sursa a Dragoteascai ar fi chiar un judecator de la CCR 🙂

    Apreciază

  • 174. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 10:36

    Interesant raționamentul tău, Cetățene! Asta presupune ca și Ponta să poată judeca la fel. 🙂

    Apreciază

  • 175. clemycali  |  27 iulie 2012 la 10:36

    @mr.B, Ponta este capabil doar sa bage strambe si sa spuna minciuni peste miniciuni.
    Ma bate un gand: mai pleaca omul la Londra sa asiste la deschiderea Olimpiadei sau ramane acasa?

    Apreciază

  • 176. clemycali  |  27 iulie 2012 la 10:37

    @city, mr.B ce spuneam eu mai sus ca sursa Dragoteascai ar putea fi chiar un judecator al CCR?

    Apreciază

  • 177. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 10:40

    Nu-i prea relevant cine a anunțat cum a votat Aspazia Cojocaru. Problema este cine a acționat ulterior împotriva ei.

    Apreciază

  • 178. Cetatean  |  27 iulie 2012 la 10:42

    Mister B, asa este. Eu incercam sa merg pe firul Dragoteascai, sa vad daca apare ceva.

    Insa cu adevarat important e firul lui Ponta.

    Apreciază

  • 179. Cetatean  |  27 iulie 2012 la 10:43

    clemy, poate fi si un judecator la CCR, eventual Mos Predescu, cu blutoothul in urechi :))

    Apreciază

  • 180. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 10:47

    De multe ori presa a aflat imediat după pronunțare cum s-a votat; motivarea, dimpotrivă, nu reflectă situația reală, fiindcă deconspirarea opiniei separate nu-i obligatorie, iar unii renunță s-o mai prezinte.

    Apreciază

  • 181. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 10:51

    Nu se poate presupune că s-a aflat numai dintr-o sursă unică din CCR; nu ajută pista asta.

    Apreciază

  • 182. skorpion  |  27 iulie 2012 la 10:53

    neata,
    mai este cineva aiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiici?
    :mrgreen:
    nu-l mai suport pe cel care striga ieri in gura mare intrebarea de mai sus si flutura de zor steagul N.R. spre deosebire de ceilalti 3 (MRU, Blaga & Pavelescu) – fara steaguri….cam exaltat M.N., poate voua v-a placut, dar mie nu.

    in hotnews citeam asta: ”In temeiul probatoriul stiintific administrat in cauza, inclusiv pe baza profilului ADN, a fost identificata persoana care a exercitat cel de-al doilea act de amenintare cu moartea asupra doamnei judecator Aspazia Cojocaru, prin mesajul din 10 iulie.”
    chestia cu profilul ADN ma intriga, adica cum s-a putut ajunge la profilul ADN?

    o zi splendida va urez si sper ca diseara voi avea internet nu ca ieri, blocaj total
    🙂

    Apreciază

  • 183. clemycali  |  27 iulie 2012 la 10:53

    @mr.B, poate ca nu ajuta. dar totusi, trebuie explorata, macar la nivel teoretic. Vedem cum vor cadea zarurile. Pe mine ma mira tacerea PSD-ului la nivel oficial. Nu spune nimeni o vorblita. Si-au trimis la inaintare solatii sa dea cu gura si sa ceara oamenilor sa vina la vot.

    Apreciază

  • 184. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 10:54

    Parcă cea mai interesantă ar fi legătura dintre mâncărimea de ieri a lui Ponta pe subiectul Aspazia Cojocaru și poziția de azi a Parchetului General; o succesiune suspectă.

    Apreciază

  • 185. Cetatean  |  27 iulie 2012 la 10:54

    181. Ponta poate sa fi aflat dintr-o alta sursa, nu e neaparat sa fie pista Dragteascai, care stia prima cine e interimarul, desi celelalte televiziuni tremurau. Dragoteasca a primit un SMS, insa Ponta nu a primit SMS, el a aflat in tihna.

    Apreciază

  • 186. clemycali  |  27 iulie 2012 la 10:55

    @skorpy, o fi trimis o scrisoare si a dat cu limba ca sa lipeasca plicul. 🙂

    Apreciază

  • 187. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 11:00

    183
    Da, Clemy, nu se știe de unde sare iepurele; de obicei nu sare când ecuația are prea multe variabile și rezultă prea mulți iepuri explorați. 🙂

    Apreciază

  • 188. Cetatean  |  27 iulie 2012 la 11:00

    Mister B,. intra la apa si purtatorul de cuvant 🙂

    http://www.ziare.com/stiri/dna/judecatoarea-georgeta-barbalata-de-la-instanta-suprema-urmarita-penal-1180993

    „Surse judiciare spun, insa, ca audierea sa este legata de dosarul in care este cercetat seful Serviciului de Informatii si Protectie Interna (SIPI) Ilfov, Vlad Mihai, care ar fi un apropiat al judecatoarei.

    Totodata, judecatoarea nu ar avea calitate de martor, precizeaza sursele citate.

    In acelasi dosar mai sunt invinuiti si fostul vicepresedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul George Balan, si fostul consilier al acestuia, Marcel Sampetru, care a demisionat recent din magistratura.

    Apreciază

  • 189. clemycali  |  27 iulie 2012 la 11:02

    @mr.b, si o ecuatie cu mai multe variabile are solutie. 🙂 Mijloace exista doar ne mai trebuie vointa si rabdare. Acum e drept ca trebuie lucrat rapid ptr ca timpul ramas ptr actiune este extrem de scurt. 🙂

    Apreciază

  • 190. clemycali  |  27 iulie 2012 la 11:06

    Ei, este tarziu. Nu vom rezolva noi acum sistemul asta de ecuatii. Ma retrag. O zi buna tuturor!

    Apreciază

  • 191. Cetatean  |  27 iulie 2012 la 11:09

    numai bine, clemy 🙂

    Apreciază

  • 192. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 11:17

    Clemy 189
    Asta-i, la timp pare să fie ceva. Ca și cum PG și-a pus azi în gând să anunțe anticipat un deznodământ previzibil și util. 🙂

    Apreciază

  • 193. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 11:23

    Pa, Clemy! Pe diseară… cu vești noi de la Parchetul General! 🙂

    Apreciază

  • 194. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 11:33

    Cetățean,
    Mă interesează și pe mine cine a fost judecătorul care a intervenit pe lângă Cristian Panait, să-l cheme pe „domnul J” la o ședință de convingere ca să-și retragă plângerea împotriva judecătoarei CAB Valentina Tătulescu (ținea morțiș s-o scoată basma curată).
    Barbălată aviza interceptări și pare din famiglia formată de SIPI-st, Bălan, Ponta.

    Apreciază

  • 195. Cetatean  |  27 iulie 2012 la 12:08

    Mister B., Barbalata nu degeaba a fost numita purtatoare de cuvant a lui Barbi.

    Barbalata e una din cei 4 care avizau interceptarile pe siguranta nationala (asa am citit). Dpa plecarea lui Pandrea, nu stiu cine i-o fi luat locul (daca se mentin cele 4 nume sau sunt mai multi care avizeaza, alaturi de Dragomir, Popa si Barbalata).

    Apreciază

  • 196. Cetatean  |  27 iulie 2012 la 12:26

    ma duc, treburi urgente 🙂 pe curand!

    Apreciază

  • 197. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 12:32

    Pa! Mai vorbim. 🙂

    Apreciază

  • 198. snapshot  |  27 iulie 2012 la 12:45

    primiti cu fabula ?

    Apreciază

  • 201. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 13:54

    @Doina, mulțumesc pentru link!
    Îmi pare bine că se agită spiritele împotriva lui Ponta, nu mai contează acum prea tare precizia informațiilor din FAZ. 🙂
    *
    @Neax, nu știm nimic-nimic despre acest articol exploziv indicat de tine, scris de Simona Ela Fica în 17.03.2011, dar ai citit episodul 19 din serialul „Cazul Panait, standard de lucru în Cooperativa Avântul?”. Probabil, nu. 🙂

    Apreciază

  • 202. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 14:00

    Neax,
    Eu sunt mic, nu știu nimic, în pod e belit doar Ponta. 🙂

    Apreciază

  • 203. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 15:06

    Dacă autorul articolului din FAZ- Karl Peter Schwarz- ar citi episodul 19 din serialul Grădini („Cazul Panait, standard de lucru în Cooperativa Avântul”), ar înțelege ce țeapă i-a tras Simona Ela Fica. Ori n-ar mai avea liniște profesională, ori ar începe să plângă. Isprava scrisă de el în FAZ, după o asemenea sursă de încredere explozivă, mă face să înțeleg asemănarea dintre presa românească și cea germană.
    *
    Karl Peter Schwarz va apărea diseară la By Alexa (nu știu dacă în direct sau pe o înregistrare).
    Dragă Alexa Ionescu, dacă îl vezi pe Karl Peter, poate găsești de cuviință să-l ajuți să deschidă un pic ochii (la un moment ales de tine 🙂 ) Nu se știe cum contează mai mult adevărul decât făcătura.

    Apreciază

  • 204. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 15:12

    Această Simona Ela Fica- de 3 ori femeie și o dată hermafrodisiacă- îndeamnă cititorii să meargă la vot și pune presiune pe șantajabilul Ponta ca să-și joace tare ultima carte a referendumului.

    Apreciază

  • 205. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 15:21

    Simona Ela Fica nu a avut până acum nicio vorbuliță despre versiunea în care lui Cristian Panait i-ar fi fost administrate droguri.
    A furat ideea asta din Grădină, episodul 18, pct. 34:
    Substanța „Z” din „dosarele X” ale PG și IML.

    Apreciază

  • 206. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 15:30

    La fel, a preluat din Grădină despre implicarea judecătoarei Valentina Tătulescu, din episodul 17, după ce niciun dosar din cele false, enumerate de ea, c-ar fi fost instrumentate de Panait, nu avea nicio referire la implicarea acestei judecătoare de la CAB (nu de la ICCJ cum a înțeles ea de-aiurea). Numai după ce a apărut în Grădină legătura dintre Ponta și Tătulescu, a catadicsit și Ela Fica să inventeze c-ar fi avut în nu știu ce ascunzișuri de-ale ei niște transcripturi. Tipa e dusă rău de tot.

    Apreciază

  • 207. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 15:46

    Ela Fica a început marea citire din dosarul (cică) „publicat” de ea, 177/P/2002, cu căderea lui Panait de la înălțimea TERASEI, dar amnezia i-a jucat o farsă grosolană și, în continuarea acelui articol din Exploziv, publicat la 17.03.2002, a zis de două ori că Panait a fost aruncat PE FEREASTRĂ.

    „În urma evenimentului produs la 10.04.2002, ce a constat în caderea lui Panait Nicolae Cristian de la înaltimea terasei propriei locuinte, pe partea carosabila a strazii Logofat Stroici, nr. 35, Sectorul 2, Bucuresti, ne-am deplasat la fata locului…”
    *
    Așa cum am scris în ep. 19 la litera „c”, tipa e dusă rău, o dată de pe terasă și de 2 ori pe fereastră.

    Apreciază

  • 208. Ovidiu  |  27 iulie 2012 la 16:00

    Jurnalistul de la FAZ a fost
    destul de echilibrat in relatarea cazului Panait.

    Apreciază

  • 209. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 16:01

    Papagalii de presă jalnică din Republica Moldova, după ce au preluat făcătura Elei Fica pe nemestecate, se cred abilitați să ateste calitatea așa-zisului rechizitoriu al Elei Fica, după mincinoasa ei investigație jurnalistică, doar fiindcă a fost însușită de jurnalistul de la FAZ, Karl Peter Schwarz. Eu cred că jurnalistul german este de bună-credință, dar nu știe cu cine are de-a face.

    Apreciază

  • 210. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 16:03

    Da, Ovidiu, dar a luat de bună făcătura nebunei.

    Apreciază

  • 211. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 16:07

    A preluat până și minciuna că acel procuror fantomă, care l-a acuzat pe Ponta și a fost apoi pensionat subit de Rodica Stănoi, ar fi fost ucis ulterior, dar habar n-are cum în cheamă, fiindcă asta-i minciună sfruntată.

    Apreciază

  • 212. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 16:25

    Luați de-aici valoarea argumentației servite de Simona Ela Fica!
    Nu vă mai mințiți cu astfel de adevăr! Se va întoarce împotriva noastră.
    *
    http://media.photobucket.com/image/fuck%20you/jamielebish/Facebook/New%20Album-7/168303_1718114785685_7397635_n.jpg?o=56

    Apreciază

  • 213. Ion  |  27 iulie 2012 la 16:33

    Buna ziua
    Din pacate multi iau dezvaluirile acestei ziariste drept bune, se duce cazul in derizoriu si senzational iar adevarurile daca vor iesi la iveala nu vor mai fi credibile
    http://theophylepoliteia.wordpress.com/2012/07/27/victor-ponta-mandria-romaniei/

    Apreciază

  • 214. Bască ilie  |  27 iulie 2012 la 16:40

    @ Ion
    Exact asta se întâmplă, iar asupra noastră are efect de bumerang.
    Repet comentariul de la 204
    *
    Această Simona Ela Fica- de 3 ori femeie și o dată hermafrodisiacă- îndeamnă cititorii să meargă la vot și pune presiune pe șantajabilul Ponta ca să-și joace tare ultima carte a referendumului.
    *
    Cu alte cuvinte, Ponta este provocat și constrâns să-și ducă frauda la îndeplinire cu orice risc.

    Apreciază

  • 215. Nora Damian  |  27 iulie 2012 la 18:55

    Seara bună,prieteni 🙂 Bsk, sunt convinsă că, după apariţia serialului tău, pentru a-şi scoate din rahat diversiunea, au pus-o pe biata Ela la treabă… Sper ca jurnalistul Schwartz să nu se oprească la această potlogărie cu aparenţă de dezvăluire explozivă iar în realitate, cu scop politic parşiv.

    Apreciază

  • 216. Nora Damian  |  27 iulie 2012 la 19:12

    Adineaori am închis usa după mine în reţeaua literară. O reţea în care timp de vreo doi ani am cunoscut o serie de oameni inteligenţi, de poeţi, scriitori, de creatori deosebiţi dar şi destui veleitari si insi dornici să se afle-n treabă. Asta n-ar fi deloc rău, dacă această uriasă reţea cu ramificaţii în diaspora, mai cu seamă în Spania, cu pretenţia de socializare culturală si de cultivare de talente, n-ar fi fost pusă gaj tocmai de întemeietorul ei, un anume Vlaşin si nu mai stiu cum, şi predată ruşinos, „la cheie” cu slogane si lozinci anti- Băsescu, patronilor săi uselisti. Probabil oameni raţionali de acolo nu s-au lăsat prinşi în mizerabilul joc, dar o mulţime behăie mantrele anteniste după modelul şefului! Ceva asemănător reţelei lui Marta. Pur si simplu greţos! Oroare!!

    Apreciază

  • 217. Nora Damian  |  27 iulie 2012 la 19:13

    postare nouă

    Apreciază

  • 218. carmen cujba  |  7 august 2014 la 20:45

    Incredibil cat de actual este articolul tau, Nora.

    Apreciază

  • 219. noradamian  |  7 august 2014 la 21:17

    Carmen, uneori mă mir si eu. Mare parte din ce am scris în cei câţiva ani e de actualitate. De-aia nici nu mai pun articole politice pe blog ( mai sharez câte unul, da’ nu prea des) Aş avea impresia că mă repet.

    Apreciază

  • 220. theo  |  8 august 2014 la 20:12

    bunä,
    aproape mä sperie, bucuria cu care a fost salutatä inchisoarea
    lui felix, trebuie sä pläteascä, dar unde te uitzi, cu cine vorbesti este o euforie. poate pt. cä nu credea nimeni.
    aici cand e pedepsit, f. bine sä pläteascä. nu.-si permite nimeni
    sä spunä e politic,s-au magistratzii sä fie comentatzi.
    sper sä se repete cu mafiotzii rämasi, sä nu rämanä singular

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.637 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.454 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.637 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: