Reculul
3 septembrie 2012 at 12:56 noradamian 20 comentarii
Hotărât lucru, varanu’ &comp. nu s-au antrenat destul în lovituri de stat. Altfel, după ce instituţiile statului ochite la rând şi lovite trăznet, una după alta, fără pauză, în câteva zile, au fost atât de grav avariate, n-ar fi ajuns să continue cu descalificantul spectacol post-referendum, cu acrobaţiile aritmetice la abacu’ lui Şova. Dovadă că năravurile nu pier: cei care „au prelucrat cifrele” tragediei din ’89 înzecind din pix numărul morţilor pentru a stârni mila occidentului şi a primi „ajutoare” nu uită-n veci să folosească aceeaşi aritmetică a neruşinării. Mai ales că, perpelită la foc mediatic continuu, partea societăţii care se complace ostatecă, o grotescă armată de fanatizaţi, pare a duce dorul de cozile pentru o sticlă de lapte şi un kil de făină.
Înainte ca parchetul să dea publicităţii câţi sunt de fapt în realitatea fizică şi legală, cei 7,4 milioane rezultaţi din aritmetica cu pricina, trebuie precizat că votanţii corecţi pro-demitere, indiferent din ce raţiuni au făcut-o, se-nscriu în cadrul democratic normal. Problema e cu „aranjorii” fraudelor susţinuţi de o serie de personaje titrate care se dovedesc acum a fi la fel de specialişti la istorie, politică, etica publică, ca şi la tabla înmulţirii. Gogomăniile rostite cu voce dogită de istorica Zoe Kosmovaranskaia, de pildă, trimit la miştourile postului Vocea Rusiei în tălmăcirea istoricului Dogaru. (Wow, ce cuplu de istorici revoluţionari ar ieşi de aici! :)) Dacă-l punem şi pe Paul Abraham şi pe alţi colonei şi ghenerali în rezervă, pe Ghişe şi liota de turnători din politică şi media secu’ în misiune, avem cea mai naşpa societate civilă din câte există. Să vă spuie dom Pârvulescu dacă nu-i aşa!
Lovită rău de pucişti, România zace cu coastele statului fisurate la marginea drumului european, fără ca românii ei să conştientizeze destul ce va-nsemna asta pentru ziua de mâine şi ce şanse de redresare mai are. Asta o absolvă de orice milă, ca şi de încredere, mai ales că dinspre est se aude discret: „ridică-te usele, netrebnikule, degeaba te-am susţinut şi sfătuit? Sus, nevolnikule, că ne faci de râs, hai, matolule, că eşti numărat… „. Reculul referendumului invalidat e mai dureros decât modul în care s-a făcut de râs interimarul şi prostovănia hoaţă a miniştrilor celui mai cinstit guvern postdecembrist, decât stupefiantele molestări ale realităţii în care se dovedeşte expert premierul cu doctorat în plagiarism. Reculul doare, dar nu şi ticăloşia. Şi nici prostia. Dovadă felul în care puciştii, aripa penelist-varanică mai cu seamă, îşi expun post-referendum, „valorile„, în văzul ţării şi al lumii.
Entry filed under: 7301634. Tags: "Haraşo", abacu' lu Şova, acrobaţii aritmetice, Dogaru, marginea drumului europen, satira amară, Varanu&comp, zoe.
20 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
luminita | 3 septembrie 2012 la 22:32
Nora,
iar ai scris o postare de zile mari.
Nu mai am ce cuvinte sa adaug.
Aplauzele mele le ai aici:
ApreciazăApreciază
2.
skorpion | 4 septembrie 2012 la 00:57
e prea tirziu,
revin miine!!!
ApreciazăApreciază
3.
skorpion | 4 septembrie 2012 la 08:59
neata,
insist pe faptul ca intr-un fel sau altul tumora_latrina_TV_rasputin trebuie desfiintata. Dar nu-mi dau seama cum….
un inceput exista, destul de timid, dar exista:
– proces intentat latrinelor de Aspazia Cojocaru,
– urmeaza Iulia Motoc,
– cit mai multe procese ar fi bine, dar exista o foarte mare retinere din partea persoanelor insultate oribil de latrinele_tv.
cind vor prinde curaj o suta, o mie de persoane publice jignite de acest post, pe care sa-l dea in judecata….ar fi un inceput
ApreciazăApreciază
4.
Nea | 4 septembrie 2012 la 10:51
Aşa e. Doar că „cadrul democratic normal” nu prevede să organizezi o mascaradă de referendum de câte ori îi miroase a zeghe lui Voiculescu şi altor infractori din PNL şi PSD.
ApreciazăApreciază
5.
dictaturajustitiei | 4 septembrie 2012 la 15:30
Bună !
Nora, nu știu cât mai trebuie să-i suportăm.
Ca și Scorpy mă tot întreb cum se poate scăpa în prima fază de latrine.
Președintele Traian Băsescu este mai democrat decât pot eu suporta.
ApreciazăApreciază
6.
snapshot | 4 septembrie 2012 la 16:22
poate se intoarce mai prost decat a plecat:

ApreciazăApreciază
7.
Roman plecat | 4 septembrie 2012 la 21:52
MN gandeste adanc atunci cand ne propune pe I. Rus – PSD ca PM al unui nou guvern.
Cata dreptate are Andrei Plesu atunci cand considera ca romanii se straduiesc sa reabiliteze cuvantul prostie.
http://www.revista22.ro/articol.php?id=17540
ApreciazăApreciază
8.
Roman plecat | 4 septembrie 2012 la 22:04
Noapte buna!
ApreciazăApreciază
9.
skorpion | 4 septembrie 2012 la 23:07
excelent snapshot
🙂
+
foarte, foarte bun interesant interviul lui Andrei Plesu din revista_22
niste caracterizari dementiale ale puberului ponta & iresponsabilului crin
ApreciazăApreciază
10.
noradamian | 5 septembrie 2012 la 18:07
Ziua bună si seara asemenea, prieteni! Luminiţa, multzam!!!! 😀
Skorpion, am văzut adineaori publicată lista dosarelor referendumului: potlogărie uselistă naţională de păstrat în arhive! Sper să nu mai fie posibil niciodată asa ceva! Bravo procurorilor 🙂
Şi bravo celor ce nu se lasă mocirliţi de latrinele varanului!
ApreciazăApreciază
11.
noradamian | 5 septembrie 2012 la 18:08
Românule de departe, multzam, mă bucur că esti cu gândul la toamna de aici.
Da, românii, parte din ei, din păcate, au reusit să reabiliteze termenul de prostie &derivatele: prostănac, prostovani etc… 🙂 Nu stiu câţi conştientizează…
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 5 septembrie 2012 la 18:11
Nea, observaţia ta e absolut corectă si e pe aceeasi lungime de undă cu tot ce am scris pe temă. Precizarea respectivă din postare se referă nu la cei care forţează şi abuzează de democraţie, ci strict la oamenii care şi-au exercitat în condiţiile create, dreptul de vot. Tocmai pentru a nu-i confunda cu infractorii din usele.
ApreciazăApreciază
13.
noradamian | 5 septembrie 2012 la 18:12
Skorpion, simpatice tare portretele făcute de Plesu, dar eu repet ( am mai zis-o si altă dată) astept să-l portretizeze cu aceeasi inspiraţie şi pe don Dinescu de care-l leagă o veche amiciţie… 🙄
Snapshot, 🙂 🙂 portret de zile mari al „nulităţii vorbitoare”!!
ApreciazăApreciază
14.
noradamian | 5 septembrie 2012 la 18:15
preluat de pe FB:
„Titus Corlatean confirma ca TBasescu va merge la urmatorul Consiliu European.
Ponta aproba tacit, Crin doarme pe el, mogulizoarele consemneaza sec aceasta stire.
Profit de ocazie sa reamintesc ca, in saptamanile premergatoare precedentului Consiliu European (nu Consiliu al Europei – cum au spus si atunci citiva prosti harnici!), armate de literati ratati, de pseudopolitologi, de banalisti si canalisti politici s-au transformat brusc in EXPERTI ai reprezentativitatii si au pledat, zgomotos si cu balem cauza prezentei lui Ponta la Consiliul European.
IN CIUDA TUTUROR ARGUMENTELOR care au fost puse pe masa!
Ei bine, mici sau mari ticalosi, tinere sau imbatrinite in rele lichele, unde sinteti acum? E, in fond, aceeasi situatie? De ce nu mai faceti zgomot? Nu va mai sufla nimeni in casca?” ( CP)
ApreciazăApreciază
15.
noradamian | 5 septembrie 2012 la 18:20
Carmen, 5, aceeasi senzaţie de „nesuportabilitate” a acestui abuz grosolan al democraţiei de către usele o am si eu. Totusi, privind retroactiv cred că poziţia lui Băse si a sfătuitorilor lui e cea justă. Şi înţeleaptă.
ApreciazăApreciază
16.
skorpion | 5 septembrie 2012 la 23:14
nora,
iti dai seama, ca i s-a spus verde in fata lui corleone, ca in afara de TBasescu ei nu vor sa vada nici un uslinos??
i-au ars rau de tot, dar si-au meritat-o cu virf si indesat.
Acum vine ARD, ard-eiul iute care ii va arde pe uslinosi in decembrie 2012 pentru inca cel putin 4 ani….
ApreciazăApreciază
17.
lupu | 6 septembrie 2012 la 07:06
Buna dimineata!
http://www.evz.ro/detalii/stiri/PSD-a-adus-de-dou-ori-mai-multe-voturi-dect-PNL-999518.html
ApreciazăApreciază
18.
noradamian | 6 septembrie 2012 la 15:43
Skorpion, 16, în plus nu mai ţine nici la retardaţi să dea vina pentru asta pe Băsescu 🙂
ApreciazăApreciază
19.
noradamian | 6 septembrie 2012 la 15:50
Lupu, salut, multzam! Excesul de zel în acest caz e exces de PROSTIE! Ai fi zis că pesediştii respectivi sunt angajaţi în slujba varanului, a crinului, a lui fenechiu, etc. Acum le pare rău, dar sunt legaţi cu „cătusele politice” pe care singuri si le-au pus.Cât despre dragnea fanfaronul, nu pot să nu mi-aduc aminte de pipăielile, în văzul camerelor, împărtăşite de m’me Geoană dintr-o memorabilă seară din acelasi serial.Actori pe cât de prosti pe atât de tupeisti.
ApreciazăApreciază
20.
noradamian | 6 septembrie 2012 la 15:50
postare nouă
ApreciazăApreciază