Buturuga mică a decis: vrea în carul mare
16 noiembrie 2012 at 20:25 noradamian 39 comentarii
Înţeleg, după ce spun unii şi alţii -presupus informaţi- din mediul real ca şi din cel virtual, că prea puţini dintre noi dovedesc atitudinea unora care au scăpat de virusul politicianist. Probate cu date certe şi argumente concrete, până şi criticile identice cu ale preşedintelui ale unora dintre noi pot fi acuzate preventiv, ca o posibilă contribuţie la victoria useleului. „Primejdie mare, fraţilor, parcă miroase a trădare, las’ că mai vorbim noi de asta după 9 decembrie”!” Îţi exprimi dezolarea că au fost păstraţi corupţi destui pe listele ARD? Atâta-ţi trebuie: „Aoleo, ce tot spuneţi, doar nu vreţi să daţi apă la moară useleului! Dacă-s propuşi de ai nostri înseamnă că partidu’ are nevoie de ei. Respecte!…” Constaţi că programul ARD e debil si nerealist? …”Aha, nu vă place? Las’ c-o să vedeţi voi când ne va conduce USL-ul!”
E momentul, vasăzică, să fie scos bau-baul la-naintare. Perfect previzibil! Numai că subiectul nu e adjectiv. Şi ascensiunea bau-baului nu poate fi oprită cu „ciocu’ mic”, ba dimpotrivă. Un bobor care nu cere respect din partea politicienilor, nu-l merită. Cei care n-au nici o reţinere în a-şi schimba din mers opţiunile şi promisiunile contează exact pe acest tip de electorat obişnuit să aplaude mascarada politică; fie de o parte, fie de alta. Obedienţa faţă de politic, oricare ar fi acesta, va perpetua aceleasi năravuri. Cu ajutoare de astea să n-aştepte nimeni ca buturuga mică să răstoarne carul mare al mafiotismului de partid şi de stat, ci mai curând, să-l consolideze. Cu largul sprijin al purtătorilor de virus politicianist de toate culorile, prizonieratul naţiei în societatea corupţiei, se poate spune de pe acum, e garantat.
Entry filed under: 7301634. Tags: mafiotism de partid şi de stat, mascaradă, obedienţă "ciocu'mic", purtători de virus politicianist.
39 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
Aventuri în grădina de hârtie 
1.
skorpion | 16 noiembrie 2012 la 23:33
Doi tipi discută:
– Stii care-i deosebirea dintre nenorocire si catastrofa?
– Da’ ce, nu-i acelasi lucru?
– A, nu! Dumneata te uiti la tv? Stii candelabrul ala urias de cristal din Camera Deputatilor?
Daca asta ar cadea pe politicieni, ar fi o catastrofa, nu?
– Da, si?
– Nenorocirea e ca nu cade…
😛
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 16 noiembrie 2012 la 23:46
Skorpion, 😆 😆
ApreciazăApreciază
3.
skorpion | 16 noiembrie 2012 la 23:54
salve, dupa ce am citit postarea, as avea o intrebare: la ce anume concret te-ai referit acum….
ApreciazăApreciază
4.
skorpion | 17 noiembrie 2012 la 00:25
Aceasta conferinta de presa poate sa constituie si o provocare catre politicieni ca in loc sa se injure sa arate perspectiva anului 2013 macar, pe baza unui buget. Niciunul nu poate spune ca nu stie sa-l faca, e clar ca niciunul nici altul nu vor sa-l prezinte pentru ca nu ar avea sustinere pentru gogosile pe care le prezinta la guvern (…) PDL de-abia a plecat de la guvernare, stie cifrele si ar putea sa discute serios pentru ca romanii sa nu fie pacaliti in aceasta campanie.
(TB)
ApreciazăApreciază
5.
noradamian | 17 noiembrie 2012 la 00:26
Skorpion, nu mă-ndoiesc că ai dat de mulţi indivizi care, din oameni care păreau a avea o gândire normală, cu simpatii sau antipatii faţă de un partid sau altul, odată ajunsi în preajma unui partid se transformă brusc în scule politice, gândesc cu capul partidului, vorbesc în slogane, uită ce au spus, devin obedienţi si pretind obedienţă, atacându-i pe cei care-şi păstrează spinarea dreaptă. La-nceput pisiceşte, pe urmă provocator şi chiar ameninţător. Cu asemenea cetăţeni nu prea are de câştigat societatea civilă 😉
ApreciazăApreciază
6.
skorpion | 17 noiembrie 2012 la 00:31
corect, nora,
sint chiar foarte multi
ApreciazăApreciază
7.
noradamian | 17 noiembrie 2012 la 00:32
Skorpion, după oferta umilă de cooperare cu penele (a lu’ tăriceanu sau crin, nu contează) din partea lui musiu blaga, acum în plină campanie, hopa, apăru si sulfina cu aceeasi idee. N-am observat din partea prea-supusilor vasali aredişti ai PDL-ului opinii diferite, de indignare nici vorbă. Iar din partea susţinătorilor lor anonimi nici atât! 😉 Plină sculăria politică de roboţi!!
ApreciazăApreciază
8.
noradamian | 17 noiembrie 2012 la 00:35
somn usor 🙂
ApreciazăApreciază
9.
blog de caine rau | 17 noiembrie 2012 la 07:17
Vad ca si dreptei a inceput sa-i placa marsaluitul ordonat. Cine ridica o obiectie devine brusc inamic.
ApreciazăApreciază
10.
noradamian | 17 noiembrie 2012 la 11:29
Ziua bună 🙂 Da, Mişu, „lătratul interzis” si pe acolo…
Mărşăluitul, ca fel de a fi normal stângii derivate din socialismul-comunist, place şi dreptei- dovadă că nu se deosebesc prea mult.
ApreciazăApreciază
11.
luminita | 17 noiembrie 2012 la 12:33
Ham, ham! 😆
ApreciazăApreciază
12.
oldhashu | 17 noiembrie 2012 la 14:29
Salut, lume bună! 🙂
@luminiță,
tu: ham, ham,
eu: miau, miau
ApreciazăApreciază
13.
skorpion | 17 noiembrie 2012 la 15:33
eu: schiau, schiau
😛
ApreciazăApreciază
14.
skorpion | 17 noiembrie 2012 la 15:36
ponta = imbecilitatea, iresponsabilitatea si ticalosia intruchipate
,http://www.b1.ro/stiri/externe/deutche-welle-daca-toata-lumea-ar-trimite-la-consiliul-european-reprezentan-i-cu-mandate-imperative-uniunea-s-ar-destrama-imediat-42674.html
Oare cine il consiliaza???
ApreciazăApreciază
15.
luminita | 17 noiembrie 2012 la 17:56
Old,
mi-ai rupt inima cu cantecelul asta.
Tocmai scapasem o pisicuta pe dinafara portilor (de 3 metri , pana la tavan, regulamentar, cum sunt aici, la casele pe stil vechi)
acum cateva seri…si am cautat-o in zadar…s-a intors prin spatele curtii dupa 2 zile.
Nu-ti spun cat de bucuroasa m-a mieunat la intoarcere, s-a cocotat pe pervazuri, pe grilajul de fier de la usa….numai ca sa imi atraga atentia ca s-a intors.
De toate am 7.
Un motan si 6 pisici, din care 3 mici-mici.
Insa i-as fi simtit lipsa daca nu gasea drumul inapoi si ea, micutza.
ApreciazăApreciază
16.
Maria | 18 noiembrie 2012 la 00:12
Bună seara 🙂
Eu n-am decât o mâţă:
https://plus.google.com/u/0/photos/104029110169624516920/albums/5437369829649658657/5437378283570707074
ApreciazăApreciază
17.
lastnightmusic | 18 noiembrie 2012 la 01:41
Hai ca va pun si eu o matza
ApreciazăApreciază
18.
noradamian | 18 noiembrie 2012 la 01:58
Măi, măi! Şi aici au pătruns mâţele? Că Facebook-ul e complet infiltrat 😆
ApreciazăApreciază
19.
noradamian | 18 noiembrie 2012 la 01:58
Somn usor 🙂
ApreciazăApreciază
20.
Maria | 18 noiembrie 2012 la 02:24
Nora 🙂 18, acolo n-am de unde să ştiu. Nici măcar sub acoperire. 🙂
ApreciazăApreciază
21.
Maria | 18 noiembrie 2012 la 02:27
Vă mai aduc o mâţă pe care am descoperit-o recent cu mare încântare. E de rasă Kraut german. 🙂
Noapte bună! 🙂
ApreciazăApreciază
22.
lastnightmusic | 18 noiembrie 2012 la 02:37
Ce e cu voi dragele mele duduci de nu dormiti la ora asta ?
ApreciazăApreciază
23.
lastnightmusic | 18 noiembrie 2012 la 02:40
Pentru ca suntem dupa 2 AM subiecte telectuale si adulte 🙂
http://blogs.rue89.com/echos-histoire/2012/11/09/les-grecs-netaient-ni-homos-ni-heteros-228875?fb_action_ids=516316928381508&fb_action_types=og.likes&fb_source=timeline_og&action_object_map=%22516316928381508%22%3A541265932553630&action_type_map=%22516316928381508%22%3A%22og.likes%22&action_ref_map
ApreciazăApreciază
24.
lastnightmusic | 18 noiembrie 2012 la 02:44
Pentru cineva drag mie care mai trece pe aici
ApreciazăApreciază
25.
lastnightmusic | 18 noiembrie 2012 la 03:01
de asta ce ziceti iepurashilor 🙂 http://www.youtube.com/watch?v=qZ6OrrkeVFo
ApreciazăApreciază
26.
oldhashu | 18 noiembrie 2012 la 07:10
lnm, salut! 🙂
ce să zic?!
categoria «cotoi bătrân pe acoperisul încins» 😀
ApreciazăApreciază
27.
fini | 18 noiembrie 2012 la 08:12
Neata! 🙂
ApreciazăApreciază
28.
Maria | 18 noiembrie 2012 la 09:56
Neaţa 🙂
Cartea se găseşte cumva şi pe amazon.com? 🙂
ApreciazăApreciază
29.
maya | 18 noiembrie 2012 la 12:23
Buna ziua si buna sa va fie inima!
😆
ApreciazăApreciază
30.
maya | 18 noiembrie 2012 la 12:43
ApreciazăApreciază
31.
maya | 18 noiembrie 2012 la 12:55
http://www.radiovoceasufletului.ro/player/player.html
Un post de radio ce merita ascultat!
Muzica ce te „unge” la suflet, face bine la ten, 😆 pentru a putea rezista in special, crudei realitati politice!!
ApreciazăApreciază
32.
maya | 18 noiembrie 2012 la 12:57
„Buturuga mica a decis:vrea in carul mare”!
Macar asa ii avem pe toti laolalta;depinde de noi sa-i „rasturnam”!
ApreciazăApreciază
33.
maya | 18 noiembrie 2012 la 13:13
Eugene Ionesco -Testament
„Nu este vorba despre in act in care renumitul dramaturg îşi împarte bunurile. Probabil că nici nu a existat aşa ceva.
Este vorba de un document deosebit, apărut în publicaţia pariziană „Le Figaro Litteraire” a doua zi după moartea lui
Eugene Ionesco, survenita in 1994.
TESTAMENT
„Mesajele nu au nici un efect asupra mea. În acest moment mi-e totuşi atât de rău încât îmi este greu să scriu. Nici ideile nu-mi vin când durerea este atât de violentă. Este aproape ora 5, va veni noaptea, noaptea pe care o detest dar care îmi aduce totuşi, câteodată, un somn atât de plăcut.
Mi se joacă piesele cam peste tot în lume şi cred că aceia care se duc să le vadă râd sau plâng, fără a simţi dureri prea violente.
Ştiu că se va sfârşi curând, dar, cum am spus-o de curând, fiecare zi este un câştig.
Câteodată vin să mă vadă prietenii, câţiva prieteni devotaţi.
Îmi face mare plăcere să-i văd, dar după o oră obosesc.
Oare ce altceva făceam, mai bine, înainte? Cred că mi-am pierdut timpul şi că am alergat în van.
Îmi simt mintea goală şi mi-e greu să continui, nu din cauza durerilor ci a acestui vid existenţial de care e plină lumea, dacă pot spune că lumea este plină de vid. Ca de obicei, mă gândesc că poate voi muri în această seară sau, să nădăjduim, mâine ori poimâine. Sau, chiar, cine ştie cât timp mai târziu.
Când nu mă gândesc la tot ce poate fi mai rău, mă plictisesc. Câteodată mă gândesc că mă gândesc, mă gândesc că mă rog. Cine ştie, poate că va fi totuşi ceva, va fi ceva. Poate că după va fi bucuria.
Care este forma lui Dumnezeu? Cred că forma lui Dumnezeu este ovală.
Am fost ajutat în carieră – carieră, cum se spune – de un mare număr de oameni cărora le datorez recunoştinţă.
A fost, mai întâi mama, care m-a crescut, care era de-o incredibilă tandreţe şi plină de umor în ciuda faptului că unul dintre copii îi murise la o vârstă fragedă şi că fusese abandonată – după cum am povestit adesea – de soţul ei ce a lăsat-o singură în marele Paris.
Apoi, mai târziu, au fost toţi profesorii mei de la liceul din Bucureşti.
Dar pe parcursul vieţii, mai ales soţia mea, Rodica, şi fiica mea, Marie-France, au constituit pentru mine cel mai mare ajutor. Fără ele, este limpede că n-aş fi făcut nimic, n-aş fi scris nimic. Le datorez şi le dedic întreaga mea operă.
Datorez mult şi unui escroc, Kerz, care s-a declarat falit în ziua ultimei reprezentaţii cu Rinocerii la New York, ceea ce lui I-a adus, în 1940, suma de 10.000 de dolari, dar şi mie mi-a adus renumele în Statele Unite. El m-a ajutat fără să vrea.
Au fost, apoi cronicile literare engleze şi franceze. În plus aceste cronici au ridicat împotrivă pe criticii de stânga care crezuseră la început că eu însumi sunt de stânga aşa după cum ceilalţi mă credeau de dreapta.
Apoi, încă o dată soţia mea, mereu soţia mea, care m-a obligat să-mi trec examenul de licenţă.
Şi mi-a făcut bine, dorind să mă distrugă, cea de-a doua soţie a tatălui meu, Lola, care m-a dat afară din casă, provocându-mă în acest fel să mă descurc şi să reuşesc.
Mi-au făcut bine profesorii de la Liceul Sf. Sava care m-au gonit din liceu, ceea ce m-a determinat să-mi iau bacalaureatul într-un liceu de provincie, ocrotit de sora soţiei mele, Angela, care ţinea o pensiune pentru liceeni (liceeni care, după câte ştiu eu, n-au reuşit în viaţă). Vagabondând de la unul la altul, de la unii la alţii, eu, cel fără adăpost, am acum unul din frumoasele apartamente din Montparnasse.
Am mai fost, în sfârşit, ajutat câteodată de rude mai mult sau mai puţin îndepărtate, de către mătuşa mea Sabina şi mătuşa mea Angela, de către profesori care îşi imaginau că am geniu.
Am fost ajutat, mai recent, în timpul războiului din 1940 de Anca, mama soţiei mele, care în ciuda durerii proprii, cu inima sfărâmată, i-a lăsat pe ginerele şi fiica ei să plece în Franţa. A murit, sperând să se reîntâlnească cu noi la Paris, unde nu a putut ajunge. A murit cu această nădejde.
Am fost ajutat de Dumnezeu atunci când, refugiat la Paris pentru că nu voiam să mă alătur comuniştilor de la Bucureşti, am plecat într-o zi la piaţă fără un ban în buzunar şi am găsit pe jos 3000 de franci (din 1940!). Atâtea întâmplări mi-au venit în ajutor!
Poate Dumnezeu este acela care m-a ajutat toată viaţa, care mi-a sprijinit toate eforturile şi eu nu mi-am dat seama. Am fost ajutat, apoi, de proprietarul meu din strada Claude Terrasse, dl.Colombel, Dumnezeu să-l binecuvânteze, care nu a cutezat să arunce în stradă un biet refugiat care nu-şi plătea chiria dar era poate trimis de Domnul.
Şi astfel, din mână în mână, am ajuns să obţin un soi de enormă celebritate şi să ajung împreună cu soţia mea la vârsta de 80 de ani, chiar 81 şi jumătate, cu frica morţii, cu nelinişte, fără a-mi da seama că Dumnezeu îmi dăruise atâtea binefaceri. El n-a abolit, pentru mine, moartea, ceea ce mi se pare inadmisibil.
În ciuda eforturilor mele, în ciuda preoţilor, n-am reuşit niciodată să mă las în voie, în braţele Domnului. N-am reuşit să cred destul.
Eu sunt, din păcate, ca omul acela despre care se spune că făcea în fiecare dimineaţă această rugăciune:
„Doamne, fă-mă să cred în Tine”.
Ca toată lumea, nici eu nu ştiu dacă, de cealaltă parte, există ceva sau nu este nimic. Sunt tentat să cred, ca şi Papa Ioan Paul al II-lea, că se desfăşoară o luptă cosmică enormă între forţele tenebrelor şi cele ale binelui. Spre victoria finală a forţelor binelui, cu siguranţă, dar cum se va produce aceasta? Suntem oare fărâme dintr-un tot, sau suntem fiinţe care vor renaşte?
Lucrul care mă întristează poate cel mai mult este despărţirea de soţia şi fiica mea. Şi de mine însumi! Sper în continuitatea identităţii cu mine însumi, temporală şi supratemporală, traversând timpul şi în afara timpului.
Nu apărem pe pământ pentru a trăi. Apărem pentru a pieri şi a muri. Trăieşti copil, creşti şi foarte repede începi să îmbătrâneşti.
Cu toate acestea, este greu să-ţi imaginezi o lume fără Dumnezeu. Este totuşi mai simplu să ţi-o imaginezi cu Dumnezeu.
S-ar putea spune că medicina modernă şi gerontologia doresc, prin toate mijloacele, să reconstruiască omul în plenitudinea sa, aşa cum divinitatea n-a putut s-o facă: în pofida bătrâneţii, a stricăciunii, a slăbiciunii, etc. Să-i restituie omului integritatea, în imortalitate, aşa cum divinitatea n-a ştiut sau n-a vrut s-o facă. Cum n-a făcut-o divinitatea.
Înainte, sculându-mă în fiecare dimineaţă spuneam: slavă lui Dumnezeu care mi-a mai dăruit încă o zi. Acum spun: încă o zi pe care mi-a retras-o. Ce-a făcut Dumnezeu din toţi copiii şi vitele pe care I le-a luat lui Iov?
În acelaşi timp, în ciuda a orice, cred în Dumnezeu, pentru că eu cred în rău. Dacă răul există, atunci există şi Dumnezeu. „
ApreciazăApreciază
34.
noradamian | 18 noiembrie 2012 la 13:42
Ziua bună, dragilor 🙂 OldHasu, 26 😆 .lol:
Fini, 27, o informaţie la fix! 🙂 Întreb si eu ca si Maria, oare o fi de găsit pe Amazon?
Maya, şi mai bună duminica cu „Armik” Minunate armonii! 🙂
ApreciazăApreciază
35.
noradamian | 18 noiembrie 2012 la 13:44
Maya, 32, o observaţie exact în spiritul postării! Multzam 🙂
Testamentul lui Eugen Ionescu, de citit si rumegat… 🙄
ApreciazăApreciază
36.
noradamian | 18 noiembrie 2012 la 14:15
postare nouă
ApreciazăApreciază
37.
maya | 18 noiembrie 2012 la 14:18
Nora
😆
Servus!
Toate urarile de bine si mii de multumiri pentru excelentele articole!
🙂
Le citesc pe toate!
ApreciazăApreciază
38.
noradamian | 18 noiembrie 2012 la 14:34
Maya, multzam fain 🙂 Încerc să mă ţin „în afara grupurilor de interese” altele decât ale societăţii 😆 si să scriu exact ce văd prin prisma acestor interese, indiferent de potriveala cu păreri similare ale unora ori coliziunea cu altele diferite sau chiar contare…
ApreciazăApreciază
39.
fini | 18 noiembrie 2012 la 17:09
Maria @ 28, Nora @ 34
🙂 🙂
ApreciazăApreciază