Dincolo de panou
27 noiembrie 2012 at 10:22 noradamian 21 comentarii
Ceaţa. Ştiţi cum e: nu se vede mai departe de un metru, doi, chiar dacă lumina farurilor străpunge zidul alb în faţă. Înaintezi ca printr-o beznă albă, desluşind fantomatice siluete de dealuri, case, pomi, oameni, panouri… Iar când ceaţa se risipeşte, mulţime de aspecte ascunse, uneori şi pericole, ies deodată, la lumină.
O introducere cam poetică pentru ce vreau să spun, de fapt: primul lucru care izbeşte ochii la ieşirea din ceaţă e panoul mare cu buldog, lăsat într-o rână. În jurul panoului căzut, potăile de pază, pesemne, se-nvârt dezorientate de colo- colo, mârâind şi clănţănind în gol. Un panou util exclusiv USL, dacă observăm că a ecranat niţel, partea merituoasă a PDL, a pus în umbră, ARD (nici n-a fost greu, din păcate). În plus, avertizările -atât de necesare- din partea puţinilor cu vedere bună prin ceaţă, au sunat în van. De aceea, în cursa contracronometru spre ziua alegerilor, socotesc că acest incident e mai degrabă pozitiv. Deschide orizontul electoral lăsând liberă vederea spre misia grea a candidaţilor ARD; cunoscuţi ori mai puţin cunoscuţi, îndrăzneţi sau încă timizi. Iar dacă strategia electorală a alianţei e pe nicăieri, e sublimă dar lipseşte cu desăvârşire, oamenii ARD-ului, în marea lor majoritate, constituie singura oprelişte la răul gata să potopească ţara.
“Atat timp cat Justitia nu este controlata de Cartelul Transpartinic (fie el functionand ca oligopol, ca acum, fie aflat sub control monoplist, cum se intentioneaza dupa alegeri) – incertitudinea e prea mare ca sa risti”, afirmă Dragoş Paul Aligică în excelenta analiză publicată recent în Revista 22 şi pe Blogary.
Şi mai departe, ca subliniere: „Conglomeratul creat de Capo di tutti capi nu va rezista probabil nici macar trei luni din momentul in care el va ajunge dupa gratii. Toti satelitii politici, retelele din cele patru nivele, tot ce graviteaza in jurul sau, vor intra in vrie. Va urma colapsul, cu tot ceea ce inseamna el politic, mediatic, economic. Nu este o dorinta: Este o simpla predictie institutionala, o expresie a designului organizational ce sta la baza Conglomeratului creat de acest individ”.
(Varanistan, v-amintiţi, un loc de coşmar despre care am vorbit şi pe aici).
Revenind la buldog, ceva în neregulă cu privire la panou n-a trecut neobservat, mai cu seamă din pricina unor lătrăi de ai lui. …Incompetent? Blatist? Ori ambele? O organizare pornită din start cu o cooperare şchioapă, mai exact împiedicată de concurenţa păguboasă între parteneri, ori chiar de blat câinesc cu duşmanul (plus rezerva salvatoare de gips pentru situaţia limită) n-are nimic dintr-o politică win-win într-o alianţă. Oricum, până n-a ieşit cu declaraţia de vasalitate faţă de PNL nu s-a -nţeles de ce „organizatorul” se voia imagine a ARD! Am fi vrut să zicem Yes, we can, dar cu buldogu’ pe steag parcă suna fals! Interviul din RL, însă, n-a mai lăsat loc de îndoieli. Panoul a picat brusc, arătându-ne veriga slabă. Slabă pentru ARD, tare pentru USL. Să ne gândim, totuşi, că descoperirea unor puncte slabe, chiar şi în ultimul ceas, poate reduce pericolul ca justiţia să intre sub controlul cartelului transpartinic după alegeri. Că ARD (în ciuda câtorva impostori infiltraţi!) poate împiedica asta. We are not usele-varanian, we are european people! Abia după momentul 9 decembrie, însă, vom afla ce mai e în mintea a din urmă a românului. Dacă s-a ales cu ceva din toată beleaua, ori a rămas tot la mintea de panou.
Entry filed under: 7301634. Tags: buldogu' pe steag, declaraţia de vasalitate, oamenii ARD-ului, oprelişte, veriga slabă.
21 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
Ovidiu | 27 noiembrie 2012 la 10:52
Buna ziua,
avem „jurnalisti” :
http://www.reportervirtual.ro/2012/11/munca-jurnalistilor-intemnitata-pe-25-de-ani-in-trustul-pro-2.html
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 27 noiembrie 2012 la 11:00
Ziua bună 🙂
Asa e Ovidiu! Ăstia-s jurnalistii „Varanistanului”! Ca şi si mizeriile care se petrec la „Curentul” de care ai pomenit ieri 😉
ApreciazăApreciază
3.
noradamian | 27 noiembrie 2012 la 12:15
ARD poate, încă, are toată simpatia electoratului zis de dreapta, şi nu cred că numai a acelora, dar măcar pe ultima sută de metri e mare nevoie să înoate ca să nu se scufunde:
http://www.econtext.ro/eveniment–2/politic/cum-se-scufunda-ard-topul-celor-15-greseli-care-duc-ard-ul-catre-pierderea-detasata-a-alegerilor.html
ApreciazăApreciază
4.
fini | 27 noiembrie 2012 la 15:41
Buna ziua !
De-a v-ati ascunselea pe listele electorale.
http://www.hotnews.ro/stiri-13691874-alianta-pentru-romanie-curata-liste-negre-candidati-incompatibili-traseisti-topul-imobiliarelor-electorale.htm
ApreciazăApreciază
5.
Ovidiu | 27 noiembrie 2012 la 17:05
inca 20 de scriitori ca acesta si se s-ar putea schimba ceva:
http://www.contributors.ro/administratie/arhipelagul-romania-si-razboiul-elitelor-reconstructie-nationala-si-regasirea-europei/
ApreciazăApreciază
6.
noradamian | 27 noiembrie 2012 la 19:08
Seara bună 🙂 fini, lămuritor top! 🙄 Despre candidaţii de pe locurile 1, 2 şi 3, de pildă, de la secţiunea „top imobiliare”, ne putem imagina fără să gresim că nu pregetă să se sacrifice pentru patrie:
Top imobiliare electorale
Ion Dinita, candidat USL – PC pentru Camera deputatilor Colegiul 7 Brasov are 15 imobile: noua apartamente , trei case de locuit si trei case de vacanta.
Steluta Cataniciu, candidat USL – PNL pentru Camera Deputatilor Colegiul 2 Cluj detine 14 imobile: o casa si 13 apartamente in Floresti, intr-un ansablu de locuinte in urma unei asocieri pentru constructia unui complex de locuinte.
Stanciu Zisu, candidat USL – PSD pentru Camera Deputatilor Colegiul 5 in Dambovita detine 13 imobile: 11 apartamente in Bucuresti si doua case de locuit in capitala si in Ilfov.
ApreciazăApreciază
7.
noradamian | 27 noiembrie 2012 la 19:19
Ovidiu, bun articol, ca si toate articolele lui Adalbert Klein: vizionare, realiste, cu perspectivă argumentată, bine structurate. Multzam 🙂
ApreciazăApreciază
8.
fini | 27 noiembrie 2012 la 21:08
Buna seara ! 🙂
NINA CASSIAN 27 noiembrie 1924
Nina Cassian – Zîmbind
Zîmbind, cu umeri ascutiti,
cu parul fara noima încaierat la tîmple,
cu irisii albastri-aurii,
plin de tacere, iata-te cum vii
si te învecinezi cu mine.
Zîmbind, depun pe gîtul tau
sarutul înrudirii, si ma îmbrac în seara
(în singurul vesmânt ce mi-a ramas)
si, tot zîmbind, tot fara glas,
întineresc a suta oara.
ApreciazăApreciază
9.
fini | 27 noiembrie 2012 la 21:13
Nina Cassian 27 noiembrie
Nina Cassian – CANDORI
« E la fel ca atunci. Ca la optsprezece.
Aceeasi apa, aceeasi lacomie de trandafir,
aceeasi aplecare a trupului
si spaima de sarut, si a te trezi din somn e-o fericire
si sambata si targul Mosilor,
toate acelasi. »
– Atunci, ce s-a schimbat ? intreaba domnul invatator.
« Nu stiu. N-am invatat lectia.
N-am invatat nici o lectie.
Am lipsit de la lectie.
N-am putut sa vin la scoala
pentru ca am fost sanatoasa. »
– Atunci, am sa te las repetenta, spune domnul invatator.
« Asa si trebuie. O sa mai incerc.
O sa ma straduiesc. Poate ca-mbatranesc
pan’ la semestrul urmator »
ApreciazăApreciază
10.
noradamian | 27 noiembrie 2012 la 21:25
Fini, servus 🙂 sensibile versuri, si ca de obicei le-ai armonizat excelent: atât cu partitura de Chopin cât si cu piesa lui Tom Waits 🙂
ApreciazăApreciază
11.
skorpion | 27 noiembrie 2012 la 23:39
salut,
Nina Cassian traia deja in 1924???????
ApreciazăApreciază
12.
skorpion | 27 noiembrie 2012 la 23:41
39% sint indecisi …………………9 decembrie…
cifra optimista. sa vedem in ce directie o vor lua
ApreciazăApreciază
13.
skorpion | 28 noiembrie 2012 la 00:09
miauuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!
🙂
zât!
😛
cred ca simbata va fi distractie mare in PV
unii vor striga: miauuuuuuuuuuuuuuu,
altii vor raspunde in cor: zât!!!
ApreciazăApreciază
14.
Ovidiu | 28 noiembrie 2012 la 10:05
Bunā dimineata,
abia azi au apārut la mine in colegiu afisele cu candidatul ard. Este doamna ” ciocu’ mic cā noi suntem la putere”. vorba presedintelui meu: o broscuta mai inghiti… 🙂
o votez dacā sunt in tarā doar pt. cā stiu cā votul meu l-ar putea ajuta pe mru.
ApreciazăApreciază
15.
Ovidiu | 28 noiembrie 2012 la 12:36
se mai desteaptā lumea?
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-13703559-b1-lider-audienta-timpul-emisiunii-care-participat-traian-basescu.htm
ApreciazăApreciază
16.
noradamian | 28 noiembrie 2012 la 12:47
ziua bună 🙂 Skorpion, 39% indecisi? hmmmm 🙄
ApreciazăApreciază
17.
noradamian | 28 noiembrie 2012 la 12:49
Ovidiu, da, o broască cunoscută 🙂 CU ceva efort, merge…
15, e bine! 😀
ApreciazăApreciază
18.
lastnightmusic | 28 noiembrie 2012 la 23:28
Salut 🙂
ApreciazăApreciază
19.
lastnightmusic | 29 noiembrie 2012 la 00:03
ApreciazăApreciază
20.
noradamian | 29 noiembrie 2012 la 00:23
Salut 🙂 faine!! Noapte bună all
ApreciazăApreciază
21.
noradamian | 29 noiembrie 2012 la 16:14
postare nouă
ApreciazăApreciază