Învăţăturile lui Gulliver
22 ianuarie 2013 at 13:59 noradamian 57 comentarii
Ultimii sosiţi îşi ocupau grăbiţi locul în sala teatrului Radu Stanca în timp ce se auzea obişnuita solicitare de a închide telefoanele mobile. Pe scena imaginând un padoc, câteva femei-iepe în costume colante albe cu cozi îşi scuturau cu naturaleţe coamele, mai scoteau câte un nechezat, câte o sforăială, se mişcau de ici-colo, graţios, scârmând, nerăbdătoare, rumeguşul cu copitele. Şi iată-l, aievea, pe cel aşteptat, un cal alb care intră-n scenă, dădu fără grabă, o tură şi ieşi urmat de iepe.
…Nu ştiam nimic despre piesă iar din povestea lui Gulliver îmi aminteam doar pozele. Cunoscând însă, din alte piese, capacitatea imaginativ-teatrală originală a regizorului aşteptam curioasă, „exerciţiile scenice” menţionate în promo. Cum termenul de imagini şocante e nelipsit când se vorbeşte de piesele puse-n scenă de Silviu Purcărete, eram pregătită să le fac faţă deşi, de la un punct, cavalcada ororilor părea inepuizabilă. Nu scăpam din ochi scena cu toate că mă cam îneca praful din rumeguş, de făină alias cocaină, fum, fulgi, plus mirosuri etc. toate asortate cu scene viscerale, unele sadic-sexuale, cu bestialităţi. C’est la vie! Noroc cu stropii de umor. Tehnici simple, ingenioase, grotesc dar şi graţie, spaimă, durere da’ şi un pic de veselie rea. Un amalgam de stări umane! O lume a lumii trecutului şi prezentului în tot ce are mai urât, mai terifiant ni se perinda în faţa ochilor, o lume suficientă sieşi, proastă, damnată, incapabilă să-şi conştientizeze urâţenia, să evadeze din drumul spre autodistrugere. O lume total lipsită de iubire.
…Un teatru avertisment? E nevoie de a prezenta, artistic, toate urâciunile într-un spectacol-cocteil strong, magistral gândit şi pus în scenă, jucat de o echipă de actori admirabili? E nevoie ca lumea să-şi vadă chipul hidos oglindit astfel? Are asta vreun efect asupra ei? O poate schimba, cumva? O calmează sau o deprimă? Ori nu face decât să convingă că „ăştia suntem, nimeni nu poate fi altceva?”
…Între puţinele cuvinte rostite în spectacol (piesa fiind, ca şi alte producţii ale regizorului, mai mult imagistică) leit-motivul „eşti un yahoo şi nu poţi fi altceva. Eşti ce eşti” vine cu răspunsul: nici o nădejde! …Mai mult de-atât, în final, răspunsul la revolta tânguitoare a bătrânului povestaş, victimă a propriei sale încercări de a-şi conştientiza semenii, vine chiar de la copilul- călător pe căluţul lui de lemn în lumea adulţilor. Citind cu voce tare, precum un suplinitor al corului antic din tragediile greceşti, cu o voce care devine la un moment dat a bătrânului imobilizat în cărucior, acest Făt-frumos fiul iepei iniţiat pe drumul răului îşi acceptă placid, condiţia- deşi aflase destul ca să-nţeleagă sensul nefericit al călătoriilor! „Eşti un yahoo şi nu poţi fi altceva. Eşti ce eşti„. Damnare şi resemnare. Sala izbucneşte-n aplauze. Îmi scot nasul din batistă, îl văd pe operatorul cu camera din primul rând încercând s-alunge praful, pe actori –nu par fericiţi, mă enervez auzind sporovăiala unora din spate „aşa o porcărie n-am văzut în viaţa mea„. Spectacolul se-ncheiase.
Ieşind din clădirea teatrului în aerul proaspăt de iarnă îmi amintesc deodată ceva spus de Andrei Şerban într-un interviu care pare anume ilustrat de „Călătoriile lui Gulliver”: Trăim într‑o lume atât de violentă, atât de anormală, atât de negativă, încât asta ne face să nu mai simţim nimic pozitiv. În teatrul antic există însă, din fericire, această şansă de catharsis, de metanoia, de schimbare de stare, de schimbare de sine. Intri într-un fel la teatru şi ieşi schimbat. Aşa cum ies spectatorii noştri de la „Troienele”. Din păcate, în teatrul european şi în cel românesc nu mai găseşti aşa ceva. Tot teatrul care se face e pe orizontală. Mesajul e sarcastic, cinic, parodic, al absurdului vieţii, al groazei cu care trăim şi, chiar şi când e vorba de o comedie, e una amară şi cinică. Mesajul teatrului de azi este acela că nu e nici o bucurie în faptul că eşti o fiinţă umană. Spectatorul pleacă acasă cu sentimentul copleşitor de ruşine că este om. Dar eu nu am nevoie de teatru pentru a-mi spori angoasele. Vreau ca teatrul să mă vindece şi să mă apropie de divin.„
Entry filed under: 7301634, Grădina de Hârtie, Teatru- ce rămâne. Tags: Andrei Şerban, angoase, catharsis, damnare şi resemnare, drum iniţiatic, mesaj., Silviu Purcărete.
57 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
Aventuri în grădina de hârtie 
1.
Maria | 22 ianuarie 2013 la 20:41
Bună seara 🙂
Nora, recunosc că am citit articolul cu uimirea celei ce nu anticipas, cu două seri în urmă, cât de gravă e, de fapt, situaţia. Am încercat să caut pe contul de YouTube al TNRS câtva imagini, dar nu s-a postat încă nimic. Probabil că testează deocamdată limitele spectatorilor. Oricum, am reuşit să văd cu ochii minţii, să-mi imaginez câteva pasaje din spectacol. Un spectacol fără happening – nu c-aş căuta neapărat aşa ceva, mă fascinează teatrul simbolic dacă e bine montată piesa -, dar presărat din plin de sarea amară a semnelor unei lumi degradate.
,,Eşti un yahoo şi nu poţi fi altceva. Eşti ce eşti“ 😦
E ciudat că lumea aceasta în destrămare e o lume pe dos. S-ar întoarce marele regizor spre arhetipuri, aducând pe scenă o herghelie de iepe încălţate ce evocă primele măşti animaliere, de ţap (tragos), ale eroilor de tragedie antică, dar apoi coboară registrul în grotesc, numai potrivit pentru a-i da o scatoalcă peste cap receptorului, aşezându-l în rândul brutelor dezumanizate. Mi-am amintit, desigur, şi de yahoo-ul lui Swift, iată, un termen cu o sferă de semnificaţii care l-ar unge pe suflet, probabil, pe marele Purcărete. Mă rog, au şi monştrii sacri momentele lor mai puţin fericite…
ApreciazăApreciază
2.
Maria | 22 ianuarie 2013 la 21:27
Uite cine-i naşul monstrului yahoo 🙂
http://www.thefreedictionary.com/yahoo
ApreciazăApreciază
3.
skorpion | 22 ianuarie 2013 la 22:04
http://images.search.yahoo.com/search/images?_adv_prop=image&fr=moz35&va=gulliver
ApreciazăApreciază
4.
Nora Damian | 22 ianuarie 2013 la 22:07
Skorpion, 3, povestea lui Swift merită citită la orice vârstă dar mai ales la maturitate 🙂
ApreciazăApreciază
5.
Maria | 22 ianuarie 2013 la 22:10
http://images.search.yahoo.com/images/view;_ylt=A0PDoS6l8f5QomwAhx.JzbkF;_ylu=X3oDMTBlMTQ4cGxyBHNlYwNzcgRzbGsDaW1n?back=http%3A%2F%2Fimages.search.yahoo.com%2Fsearch%2Fimages%3Fp%3Dgulliver%2Byahoo%26n%3D30%26ei%3Dutf-8%26y%3DSearch%26fr%3Dmoz35%26tab%3Dorganic%26ri%3D4&w=415&h=783&imgurl=4umi.com%2Fimage%2Fbook%2Fswift%2Fgulliver-riddell-houyhnhnm-yahoo.gif&rurl=http%3A%2F%2F4umi.com%2Fimage%2Fbook%2Fswift%2F&size=144.1+KB&name=%3Cb%3Egulliver%3C%2Fb%3E-riddell-houyhnhnm-%3Cb%3Eyahoo%3C%2Fb%3E.gif&p=gulliver+yahoo&oid=1f466cc9a7e2c3e9620561e742826703&fr2=&fr=moz35&tt=%253Cb%253Egulliver%253C%252Fb%253E-riddell-houyhnhnm-%253Cb%253Eyahoo%253C%252Fb%253E.gif&b=0&ni=77&no=4&ts=&tab=organic&sigr=111ogppht&sigb=13esv8mvt&sigi=11uplvs7s&.crumb=rxXevS7xIjC
ApreciazăApreciază
6.
skorpion | 22 ianuarie 2013 la 22:13
@Maria,
🙂
ApreciazăApreciază
7.
Maria | 22 ianuarie 2013 la 22:14
Un link precum… Gulliver ţara piticilor. 🙂
ApreciazăApreciază
8.
Maria | 22 ianuarie 2013 la 22:15
Fini, am savurat şi am apreciat. 🙂 Permite-mi să reiau.
ApreciazăApreciază
9.
Nora Damian | 22 ianuarie 2013 la 22:54
Seara bună, dragilor 🙂 Maria, l-ai şi descoperit pe „yahoo”! Bravo 🙂 Acuma, cum să vă spun, piesa a fost lansată ca un eveniment teatral în 2012, eu, însă, abia acum am văzut-o. Şi, am menţionat, e magistral pusă-n scenă. A avut succes aici si afară, cronici pozitive e un „best seller” în materie de teatru -de fapt ca si celelalte producţii ale prodigiosului regizor. N-am putut însă,”să nu scap” de aceste impresii scriindu-le, chiar dacă am comis astfel „o împietate”. 🙂
ApreciazăApreciază
10.
Nora Damian | 22 ianuarie 2013 la 22:58
Piesa nu transpune celebra poveste a lui Jonatan Swift, o foloseşte doar, ca sursă de inspiraţie şi ca pretext pentru a demonstra „o teză” La fel cum „Cumnata lui Pantagruel”, lansată cu ani în urmă tot la Sibiu,într-o manieră asemănătoare, pleacă de la clasica poveste a lui „Gargantua şi Pantagruel”
ApreciazăApreciază
11.
Nora Damian | 22 ianuarie 2013 la 23:31
Maria, 1, da, acolo e de găsit un registru cu arhetipuri universale de asociat cu subiecte din viaţă, societate (chiar şi din ştirile autohtone de la ora cinci ) dar şi din alte piese ori scrieri pe care le transformă în artă, decadentă, evident, în ceva personalizat care poartă o amprentă inconfundabilă- ca şi-n cazul piesei de care vorbim. Lipsa dimensiunii verticale, însă, negativismul generalizat, asa cum remarca Andrei Şerban, contribuie la angoasele lumii de azi…
ApreciazăApreciază
12.
Maria | 22 ianuarie 2013 la 23:52
Nora, îl ştiam de mult pe yahoo-ul lui Swift. 🙂 Acum, după aţiţia ani de la lectură, nu-mi mai aduc aminte precis în ce carte a Călătoriilor apare. Mai bine îmi întreb juniorii.
În privinţa piesei, cred că n-ai comis nicio împietate exprimându-ţi impresiile. Presupun că nu se va supăra domnul Chiriac 🙂 . Apoi, o iniţiere a spectatorului în piesele montate de Purcărete s-a produs deja, în urma altor colaborări fructuoase, zic eu. Da, îi cunosc preferinţa pentru textul-pretext, din care creşte apoi întregul spectacol, condimentat cu flash-uri ale banalului cotidian şi limbaje artistice surprinzătoare. A propos de acea ,,lipsă a dimensiunii verticale” pe care bine o remarci, se pare că există un trend. Am văzut, tot la Sibiu, o piesă al cărei titlu îmi scapă, cu Ofelia Popii. Subiect facil, vestimentaţie frivolă, gestică sugestivă, dar cu o scenografie excelentă şi o interpretare feminină pe măsură. De unde se vede că, dacă un teatru are resurse, unde nu e regizor, compensează actorii.
ApreciazăApreciază
13.
Nora Damian | 23 ianuarie 2013 la 00:06
Maria, cred că e momentul să vin cu încă o categorie, să zicem „Cronici naive” 🙂
Trăim într-un ev excesiv de decadent, normal că arta îl urmează… 🙄
Totuşi, există şi curente care se opun decadenţei, am scris despre asta acum două veri, pornind de la „Visul unei nopţi de vară” în regia lui Richard Demarchy ( ţi-amintesti, nu?) plus o interesantă conferinţă a regizorului francez împreună cu George Banu, ţinută la „Habitus” în Piaţa Mică, la Sibiu.
ApreciazăApreciază
14.
Maria | 23 ianuarie 2013 la 00:17
Nora 🙂 Or fi, dacă vrei să le numeşti aşa. 🙂 Cred şi eu că după asemenea spectacole cu toţii ne numărăm propriile naivităţi. Câteodată am nevoie de iluminări, alteori de timp ca să le aşez. Problema e că aici, la Oradea, teatrul nu mă prea provoacă cu nimic. Eventual cu un somn liniştit în fotoliu. Dacă eşti la lojă, la balcon, poţi să te desfăşori liniştit şi sforăind pe două scaune. No problem. La Sibiu nu lasă domnul Chiriac să ţi se întâmple aşa ceva. 🙂
Cu câtă plăcere îmi amintesc de spumoasa noapte onirică de vară în regia lui Richard Demarchy! Acolo da, hipotextul (pretextul shakespearean) s-a pus strălucit în lumină, nu s-a deconstruit scenariul, ci a căpătat noi semnificaţii aduse în actualitate. Uite, de aşa ceva mi-e dor.
ApreciazăApreciază
15.
Nora Damian | 23 ianuarie 2013 la 00:25
Maria, mă gândeam la „cronici naive” fiindcă cei pe care i-am văzut si ascultat vorbeau de teatrul naiv ca opoziţie la cel decadent… În accepţiunea asta „naivitatea” în artă (poezie, pictură, teatru) e calea de renaştere a autenticului…
ApreciazăApreciază
16.
Maria | 23 ianuarie 2013 la 00:38
Acum am înţeles. E o pretinsă naivitate, pentru că te îndeamnă, de fapt, la un serios exerciţiu asociativ. De exemplu, cu opera lui Shakespeare.
Dar eu tot îmi recunosc naivităţile şi mirările când ies de la un spectacol de Dabija, Măniuţiu sau Purcărete. Recunosc. 🙂
ApreciazăApreciază
17.
Nora Damian | 23 ianuarie 2013 la 00:42
Şi eu, Maria 🙂 Uite încă o mirare ori naivitate legată de o descoperire surprinzătoare: În finalul reprezentaţiei „Călătoriilor lui Guliver” un rol special le revine unor mici figurine umane folosite mai întâi, de unul din actori într-un fel de exerciţiu voodoo (rimează cu yahoo :D)preluate apoi de copilul cu căluţul de lemn… Mi-am amintit că în vara trecută am văzut, ciudată coincidenţă, în finalul altui spectacol, unul de teatru-dans numit chiar „Călătoria”(!) un joc asemănător cu figurine care-i reprezentau pe protagonisti… 🙄
http://www.festival-automne.com/marco-berrettini-show1476.html#.UPxOU97nsGE.facebook
ApreciazăApreciază
18.
Maria | 23 ianuarie 2013 la 00:59
Nora, devine tot interesant. 🙂 Curată hermeneutică arhetipală. 🙂 Mai că m-aş juca puţin cu ea. Căluţul de lemn a apărut şi-n ,,Electra” lui Măniuţiu, chiar la început, cu simbol ambivalent: al copilăriei pierdute din pricina crimei Clitemnestrei, apoi ca semn al calului troian. Tema călătoriei este cea mai veche dovadă a drumului iniţiatic. Prezenţa micilor figurine utilizate la început în exerciţiul voodoo atrag atenţia asupra actului ritualic. Aşadar, iniţierea e privită ca rit de trecere dinspre o vârstă spre altă, ca parcurgere a etapelor necesare. Revin la căluţ, devenit însoţitor şi, probabil, călăuzitor al copilului. Este conştiinţa sa în formare. Figurinele, nu ştiu, pot fi faţetele personalităţii sale. Iniţierea nu este întâmplătoare, ci controlată prin exerciţiul de tip voodoo/ yahoo.
Se pare că şi regizorii se mai inspiră unii de la alţii (mă refer la jocul cu figurinele)… Dicuţii asemănătoare au apărut şi în jurul spectacolului ,,Metamorfoze”, după Ovidiu.
ApreciazăApreciază
19.
Maria | 23 ianuarie 2013 la 01:03
Şi zici că acest copil inocent, alături de căluţul său de lemn, călătoreşte printr-,,O lume a lumii trecutului şi prezentului în tot ce are mai urât, mai terifiant, ni se perinda în faţa ochilor, o lume suficientă sieşi, proastă, damnată, incapabilă să-şi conştientizeze urâţenia, să evadeze din drumul spre autodistrugere. O lume total lipsită de iubire.” ? Hm!
ApreciazăApreciază
20.
Maria | 23 ianuarie 2013 la 01:05
Răul nu-l atinge, fiindcă sufletul lui e pur, dar nici nu poate resacraliza lumea…
ApreciazăApreciază
21.
Nora Damian | 23 ianuarie 2013 la 01:06
Maria, interesant mi s-a părut si mie!… Mai ales că era vorba tot de o „călătorie”, la finalul căreia se recurge la acelasi mijloc, bazat pe aceeasi idee si pe acelaşi ritual dar aici adaptat ideii piesei. Cum ar veni- preiau mijlocul, ideea, dar le folosesc în felul meu propriu (nu mai intru în detalii)
ApreciazăApreciază
22.
Nora Damian | 23 ianuarie 2013 la 01:10
Totusi tocmai el,”inocentul” îl lămureşte/consolează în final pe bătrân cu leit-motivul generalizant „esti un yahoo, nu poţi fi altceva- esti ce esti”
ApreciazăApreciază
23.
Maria | 23 ianuarie 2013 la 01:10
Las’ că vin la Sibiu să văd spectacolul. 🙂 Apoi povestim. 🙂
ApreciazăApreciază
24.
Maria | 23 ianuarie 2013 la 01:12
Ajunge şi copilul la concluzia zădărniciei. Din condiţia dată nimeni nu poate ieşi.
ApreciazăApreciază
25.
Maria | 23 ianuarie 2013 la 01:13
Suntem prea mici pentru o lume atât de mare. 🙂
ApreciazăApreciază
26.
Nora Damian | 23 ianuarie 2013 la 01:17
Maria, cam asa…
Somn usor 🙂
ApreciazăApreciază
27.
Maria | 23 ianuarie 2013 la 01:23
Noapte bună 🙂
ApreciazăApreciază
28.
Ovidiu | 23 ianuarie 2013 la 14:49
Bunā ziua dragi grādinari 🙂 ,
Sucesc putin cutitu-n ranā:
http://capitalismpepaine.wordpress.com/2013/01/23/s-au-aflat-spagile-din-sanatate/
ApreciazăApreciază
29.
Nora Damian | 23 ianuarie 2013 la 15:21
Salut, Ovidiu! Rana e a statului, iar statul e -acum-nicolaescu&şleahta!
…Dar de durut ne doare pe noi. 😉
ApreciazăApreciază
30.
Nora Damian | 23 ianuarie 2013 la 15:21
O zi bună, prieteni 🙂
ApreciazăApreciază
31.
fini | 23 ianuarie 2013 la 21:01
Bună seara, tuturor! 🙂
23 ianuarie 1943 GARY BURTON – un improvizator genial la vibrafon.
ApreciazăApreciază
32.
fini | 23 ianuarie 2013 la 21:09
„Reunion” cu Gary Burton (vibraphone), Pat Metheny (Guitar), Mitchel Forman (Piano), Will Lee (Bass), Peter Erskin (Drums)
ApreciazăApreciază
33.
fini | 23 ianuarie 2013 la 21:11
In tinereţe împreună cu Stan Getz
ApreciazăApreciază
34.
fini | 23 ianuarie 2013 la 21:19
După o prezentare savuroasă a artiştilor de primă mărime o variantă deosebită a „Autumn leaves”
ApreciazăApreciază
35.
rNora Damian | 23 ianuarie 2013 la 21:46
Seara bună! Fini, n-am auzit de Gary Burton şi de vibrafon dar pot spune că sunt remarcabile, atât piesele cât şi interpretarea 🙂 Danke!
ApreciazăApreciază
36.
fini | 23 ianuarie 2013 la 22:28
Maria,
@ 8
abia acum am reuşit să mai intru în Grădină. Mă bucur că-ţi place piesa lui Telly Savalas.
Noi două suntem ca soarele şi luna: când apare una, dispare cealalaltă. 🙂
ApreciazăApreciază
37.
fini | 23 ianuarie 2013 la 22:42
Servus Nora! 🙂
Gary Burton este, aşa cum am spus, un improvizator genial şi a colaborat cu marii interpreţi ai jazz-ului.
Vibrafonul este un instrument de percuţie, asemănător xilofonului, cu un timbru specific şi este utilizat mai ales de formaţiile de jazz
ApreciazăApreciază
38.
Nora Damian | 23 ianuarie 2013 la 22:54
Fini, ascult „Autumn Leaves” , sună superb 🙂
ApreciazăApreciază
39.
Nora Damian | 23 ianuarie 2013 la 23:13
somn usor 🙂
ApreciazăApreciază
40.
Maria | 23 ianuarie 2013 la 23:23
Fini, 36, şi din când în când mai punem de câte-o eclipsă. :))
Nici nu-ţi imaginezi cât îmi place Telly Savalas. 🙂 Abia recent mi-am dat seama.
ApreciazăApreciază
41.
Maria | 23 ianuarie 2013 la 23:24
Bună seara 🙂
Am atâta de lucru încât o să ascult în noaptea asta tot ce s-a adus astăzi în Grădină. 🙂
ApreciazăApreciază
42.
Maria | 23 ianuarie 2013 la 23:30
Mă mut în Grădină cu docomentele catedrei cu tot. 🙂 Până dimineaţă termin şi raportul semestrial. 🙂
ApreciazăApreciază
43.
Nora Damian | 23 ianuarie 2013 la 23:34
Maria, Fini, 😆
trebuie să facem o căsuţă de hobbiţi, în grădină, ca adăpost de noapte 🙂
ApreciazăApreciază
44.
Maria | 23 ianuarie 2013 la 23:46
Nora :)) , susţin propunerea şi vin cu soluţii:
https://www.google.ro/search?num=10&hl=ro&site=imghp&tbm=isch&source=hp&biw=1280&bih=894&q=hobbit+house&oq=hobbit+house&gs_l=img.3..0l10.15749.18139.0.24983.12.7.0.0.0.0.6764.16364.1j3-1j9-3.5.0…0.0…1ac.1.Bfq_9Xn1C6Y
ApreciazăApreciază
45.
Nora Damian | 24 ianuarie 2013 la 00:00
Wow, Maria,ce ofertă! Am ochit câteva formidabile, e greu de ales 😆
ApreciazăApreciază
46.
Maria | 24 ianuarie 2013 la 00:42
🙂 Sunt tare drăgălaşe.
ApreciazăApreciază
47.
fini | 24 ianuarie 2013 la 01:12
Hei Maria, salut! 🙂
Bine că te văd. Mie îmi place mult Piazzolla şi am ţinut în trăistuţă ceva pentru tine:
ApreciazăApreciază
48.
fini | 24 ianuarie 2013 la 01:15
Maria,
@ 40
ce voce! Mă refer la timbru.
ApreciazăApreciază
49.
fini | 24 ianuarie 2013 la 01:29
Încă odată Gary Buton. Gary Buton & Chick Corea
Noapte bună tuturor! 🙂
ApreciazăApreciază
50.
Maria | 24 ianuarie 2013 la 02:04
Finiii! 🙂 Ce surpriză! Mulţumesc!
Ţie îţi datorez descoperirea lui Piazzolla.
Şi nu numai… 🙂 Timbrul acela unic despre care ai scris la 48, dar şi cu două seri înainte… Îl ascult cu tot mai multă încântare. E cald şi mă linişteşte. Poate că e tocmai ceea ce-mi lipsea…
ApreciazăApreciază
51.
Nora Damian | 25 ianuarie 2013 la 19:03
Seara bună, prieteni 🙂 Fini, Maria, eu vin pe urma voastră, cu întârziere, dar recuperez 🙂
ApreciazăApreciază
52.
Nora Damian | 25 ianuarie 2013 la 19:04
postare nouă
ApreciazăApreciază
53.
dictaturajustitiei | 26 ianuarie 2013 la 22:10
Seara bună !
Am citit doar articolul tău Nora, cum de ai văzut o piesă de Silviu Purcărete la Sibiu?
ApreciazăApreciază
54.
Maria | 27 ianuarie 2013 la 01:29
Servus, Carmen! Scuze că intervin, dar sunt o îndrăgostită de Teatrul Radu Stanca din Sibiu. Cred că aveam vreo 12 ani când am fost acolo la prima reprezentaţie. În fine, Purcărete e nelipsit din agenda teatrală a Sibiului. Alături de actorii sibieni a realizat câteva capodopere: ,,Faust”, ,,Metamorfoze”, ,,Cumnata lui Pantagruel”, ,,D’ale carnavalului”. Poate că mai sunt şi altele. Eu încă n-am reuşit să le văd pe toate…
Aici e prezentarea ,,Faustului” (de pe canalul de YouTube al unuia dintre actori):
ApreciazăApreciază
55.
Maria | 27 ianuarie 2013 la 01:30
Iar aici, începutul ,,Metamorfozelor” (de pe YouTube-ul TNRSS):
ApreciazăApreciază
56.
Nora Damian | 27 ianuarie 2013 la 12:42
Ziua bună si aici 🙂 Carmen, as adăuga comentariului Mariei doar precizarea că SP are 8 spectacole realizate la Sibiu, unele jucate, cu succes, si pe alte scene ale lumii- Faust fiind cea mai cunoscută.
ApreciazăApreciază
57.
Nora Damian | 27 ianuarie 2013 la 12:46
Maria, multzam-binevenite clipurile!
ApreciazăApreciază