Justiţiari, idealişti şi şacali
6 aprilie 2013 at 18:02 noradamian 117 comentarii
După ce-şi revarsă umorile, justiţiarii se opresc brusc. Neavând argumente, în loc de soluţii vin cu acuze. Ori cu invocarea idealismului personal. iar, uneori, mai la periferie, ornamentat cu înjurături şi recurs la scatologie. 90% din opiniile media -inclusiv on-line, fiind de acest tip nu-i de mirare că-n loc de gândire practică ca suport indispensabil al evoluţiei sociale, avem o cultură a învinovăţirii şi a văicărelii. A băşcălirii, răfuielii, denigrării şi manipulării. Aşa că mă-ndoiesc c-o să avem din partea acestor războinici o alternativa concretă, viabilă (nu vorbesc de suporterii politicianisti, ăstia-s exclusi din start fiindcă nu gândesc cu capul lor). Preşedintele Băsescu e de ani de zile ţinta permanentă a acuzelor deşănţate şi a învinovăţirilor sinistre de către inamicii furioşi că nu-şi pot face mendrele cum vor şi turbaţi că nu-l pot înfrânge. Acum, ajungând să fie învinovăţit şi de ai casei – în acelaşi stil ultrăşesc, probabil nici nu mai are pentru ce rezista. Argumentele raţionale şi mature fiind epuizate, nu pot spune decât că o societate atât de aeriană încât îşi face lege din dorinţe, n-are cum să nu fie trasă pe sfoară. De fapt, nici nu merită să fie condusă responsabil. Dac-am merge pe logica respectivă (mai bine zis nonlogică) după demisia „martirului” Morar ar trebui să urmeze cea a „trădătorului” Băsescu, nu? …Las’ justiţiarii să continue scenariul de aici…
PS. Similar cu o orbire, idealismul în politică e drumul clasic spre dictatură. Speculat de şacalii din spaţiul politic, poate deveni oricând o sumbră realitate.
Entry filed under: 7301634. Tags: Băsescu, cultura văicărelii, dictatură, idealism politic, Morar.
117 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
Maria | 6 aprilie 2013 la 18:46
Abia după ,,încăierările primăvăratice” se vede în ce fel şi-au împărţit rolurile. De la spiritul justiţiar – invocat cu ipocrizie – la instinctul şacalului graniţa e foarte relativă. Totul e posibil.
Faină continuare la articolul precedent, Nora! 🙂
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 6 aprilie 2013 la 18:52
Seara bună 🙂 Maria, păi între timp am dat peste niste luări de poziţii atât justiţiar-umorale fără suportul argumentaţiei, cât şi de lătrăturile unor şacali pofticioşi 🙂 Asa că-i invit, dacă cumva dau pe aici, pe justiţiari (că pe ceilalţi am zis că-i exclud) să vină cu un scenariu politic raţional şi viabil. 🙂
ApreciazăApreciază
3.
Maria | 6 aprilie 2013 la 19:05
Ha! Te cred! 🙂 Le-am văzut şi eu pe unele dintre acestea şi mi-a ajuns pe ziua de azi. Toate au o limită, mai ales aberaţiile mitraliate la foc continuu.
Mă tem că nu vor veni aici, Nora. 🙂 Nu aici, pe google. Le e teamă de spaţiul public. Rufele murdare se spală în altă parte şi nu riscă să le scape ceva prin gaura cheii. 🙂 Unde mai pui că unii au profiluri ascunse, de nici nu ştii că ,,Lilly was here”. Adică, ce Lily?! Baba Aglaia!! :)))
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 6 aprilie 2013 la 19:23
Maria, am avut o perioadă în care eram mai circumspectă în a-mi spune tranşant părerea, nu din alte motive dar pentru a da deplină libertate celor care, în presupunerea mea, veneau cu argumente, chiar în contradictoriu cu ale mele, deschizând orizontul discuţiei. Acum am suficientă experienţă ca să calc pe toată talpa, să nu-mi pese de cui îi place si cui nu, „nu vreau trafic şi nici comentatori formali, ci doar influenţă” cum zicea altcineva. Iar influenţa asta o vreau în beneficiul public, nu în al frânarilor, al servilor politici ( şacali, adică) 😆
ApreciazăApreciază
5.
noradamian | 6 aprilie 2013 la 19:36
Maria, bineînţeles că şi-n atitudinea mea se integrează influenţe diverse (familie, prieteni, profi, ale unor oameni cunoscuţi aievea ori din lecturi) Între toate astea, cred că există şi o influenţă Băse, şi una Macovei, ceea ce la felul meu „mofturos” nu-i puţin lucru 🙂 Pe altele, conjuncturale, manipulatoare, false-unele, fixisme, altele, le-am exclus pe parcurs.
ApreciazăApreciază
6.
Maria | 6 aprilie 2013 la 20:34
Nora, este tocmai atitudinea pe care o apreciez la un om. Am învăţat şi eu că se formează treptat şi dă reacţii excelente atunci când însoţeşte onestitatea şi buna credinţă a celui care este egal cu sine însuşi şi nu are nimic de ascuns. Am învăţat-o mai ales în viaţa reală şi în ultimul an. 🙂 Acum reacţionez cu promptitudine şi pun la punct tranşant orice derapaj, de orice natură. Mă ajută mult şi în virtualul acesta atât de contrariant şi dezamăgitor uneori.
Sunt interesant de observat influenţele pe care le aminteşti mai sus. 🙂 Tot mai puţini le mai păstrează astăzi, deşi sunt singurele modele viabile.
ApreciazăApreciază
7.
noradamian | 6 aprilie 2013 la 21:01
Maria, mai am si prostul obicei să recunosc când gresesc. Am făcut-o în două rânduri. Are un efect eliberator extraordinar 🙂
ApreciazăApreciază
8.
dictaturajustitiei | 6 aprilie 2013 la 21:26
Bună!
Am văzut și eu Nora dar prinsă -n propriile războaie… Mi-a mers la inimă ce-ai scris. Am văzut că și Maria simte și gândește la fel.Salut !
ApreciazăApreciază
9.
noradamian | 6 aprilie 2013 la 21:46
Salut, Carmen! Mă bucur 🙂
ApreciazăApreciază
10.
skorpion | 6 aprilie 2013 la 21:48
salve, salve,
Constat ca TB a rascolit si dreapta intr-un mod de-a dreptul tsunamic….
oameni care au fost in PV, oameni care l-au sustinut zi de zi, oameni care l-au simpatizat….acum il considera tradator etc…
multi nu au inteles miza: fie nu au putut sa inteleaga, fie au obosit sa-l tot sustina pe pirat, fie au pornit spre alte zari….politice
ApreciazăApreciază
11.
skorpion | 6 aprilie 2013 la 21:55
La ora actuala sint oameni care din varii interese l-au si aruncat pe TB peste bord la gunoi..
oameni despre care am crezut ca sint intelectuali, ca sint foarte destepti, cu o bogata cultura generala, de fapt, sint oameni care au interese f. concrete, desi clameaza patriotismul, dezinteresul personal, generozitatea etc..
Sa ajungi sa spui ca TB da cu mucii in fasole, ca TB a facut in pantaloni de frica (in februarie 2012), ca MM este……intrece orice imaginatie, de bun simt nici vorba….
daca ei isi imagineaza ca astfel statuia lor de-acum (aka MRU) va avea mai multe sanse in 2014, 2016 sau 2018 etc… se inseala amarnic..MRU a inceput sa piarda si va pierde zi de zi, fara sa fi apucat sa lase macar o amărâtă de dâră in societatea romaneasca, asa cum va fi lasat unul extrem de hulit, injurat, desfiintat de peste 8 ani, acum si de ai lui…si ma refer la TB.
Nu asa intaresti opozitia de azi….
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 6 aprilie 2013 la 22:17
Skorpion, salut! Absolut de acord. TB a făcut istorie. Iar Monica Macovei şi Daniel Morar au făcut la rândul lor lucruri excepţionale, cu susţinerea aceluiasi TB. Despre ce a însemnat pentru ţara asta aflată în bătaia tuturor vânturilor si la cheremul mafiilor securist-feseniste, vor afla generaţiile următoare, dacă sobolănimii o să mai aibe cine să-i stea în cale, cineva de talia lui.În niciun caz noii aspiranţi la mărire n-o să-ncapă acolo. N-au făcut nimic. N-au cu ce!
ApreciazăApreciază
13.
Maria | 6 aprilie 2013 la 22:41
Nora, 7, ştiu ce efect miraculos ar avea! Într-o singură situaţie aş vrea să strig cât pot de tare că am greşit. Atât de tare încât să le sparg tuturor timpanele. 🙂 Dar nu am nicio certitudine că am greşit. Dimpotrivă, tare mă tem că se va adeveri că am avut dreptate…
ApreciazăApreciază
14.
fini | 6 aprilie 2013 la 22:41
Buna seara, tuturor! 🙂
Gerry Mulligan 6 aprilie 1927
ApreciazăApreciază
15.
Maria | 6 aprilie 2013 la 22:41
Carmen, bun venit în club! 🙂
ApreciazăApreciază
16.
fini | 6 aprilie 2013 la 22:42
ApreciazăApreciază
17.
fini | 6 aprilie 2013 la 22:43
ApreciazăApreciază
18.
fini | 6 aprilie 2013 la 22:45
ApreciazăApreciază
19.
noradamian | 6 aprilie 2013 la 22:46
Skorpion, la ce ai constatat tu, pot s-adaug că-n umbra unor insi puternici se adună invariabil amatorii de câstiguri politice si altele.. Şi ăstia n-au scrupule, fie că lucrează pentru un voiculescu, fie pentru un mru. Dacă e-n folosul şefului să-l sictirească pe TB o fac cu toată convingerea, fiecare după priceperea lui dar în general adunând tot ce găsesc negativ si dându-i o tuşă-n plus. Iar amatori de bucate contrafăcute se găsesc oricând, fie din motive subiective fie din prostie. Atracţia unora pentru media aservită are aceeasi explicaţie.
ApreciazăApreciază
20.
noradamian | 6 aprilie 2013 la 22:48
Fini, servus, tocmai voiam să-nchid taraba 🙂 Nu trag obloanele până n-ascult tot! Danke 🙂
ApreciazăApreciază
21.
noradamian | 6 aprilie 2013 la 22:50
Maria, 13, cred că stiu… 🙄
ApreciazăApreciază
22.
skorpion | 6 aprilie 2013 la 22:53
inca un amator –
ia, citeste de la A la Z
si apoi spune: puke
😛
http://turnofftheglory.com/blog/2013/04/06/fa-i-vant-de-pe-soclu/#comments
ApreciazăApreciază
23.
noradamian | 6 aprilie 2013 la 23:00
Acum am schimbat două vorbe! Eu vorbeam la general, dar ce să zic, asta e!
ApreciazăApreciază
24.
oldhashu | 6 aprilie 2013 la 23:05
Bună seara! 🙂
„Statura” unei personalități publice se măsoară mai exact nu atât prin numărul adepților – dintre care mulți preferă anonimatul – cât prin cel al dușmanilor, foarte vocali de la un anumit nivel încolo.
Deci să-i lăsăm pe aceștia să se devoaleze, vărsându-și umorile și să ne bucurăm că TB a devenit și coșmarul lichelelor care se credeau la adăpost în umbra lui 😀
ApreciazăApreciază
25.
noradamian | 6 aprilie 2013 la 23:06
Vin si eu cu ceva găsit mai devreme de „noapte bună”!
Somn usor 🙂
ApreciazăApreciază
26.
noradamian | 6 aprilie 2013 la 23:07
Old, salut! Corect!!! 🙂
ApreciazăApreciază
27.
skorpion | 6 aprilie 2013 la 23:08
https://www.google.ro/search?q=Jabba+the+Hut&hl=ro&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=K3lgUeKvJ6aO7AbUm4DQBw&ved=0CAoQ_AUoAQ&biw=1366&bih=667#imgrc=x3NvIFTposJfeM%3A%3Bn28zPXB8SimXBM%3Bhttp%253A%252F%252Fstatic.skynetblogs.be%252Fmedia%252F11108%252Fdyn008_original_1024_768_pjpeg_2632966_f3fe48a02bd9e910bc0c451e4a5db6f0.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Fwhitescreen.skynetblogs.be%252Farchive%252F2008%252F04%252F23%252Fin-de-kijker-jabba-the-hutt.html%3B1024%3B768
ApreciazăApreciază
28.
skorpion | 6 aprilie 2013 la 23:08
mai sus este lady Pippi Di adica Alina Mungiu Pippidi
🙂
ApreciazăApreciază
29.
oldhashu | 6 aprilie 2013 la 23:16
skorpy, 22
Salut, în amintirea vremurilor de alt’dat’, eu nu pot spune decât atât:
«Păcat, era băiat bun, politica l-a stricat!»
ApreciazăApreciază
30.
skorpion | 6 aprilie 2013 la 23:22
da. old, putea politica sa nu-l strice??
cred ca putea!
a fost baiat bun…RIP
🙂
ApreciazăApreciază
31.
Maria | 6 aprilie 2013 la 23:35
Skorpy, 27, 28, seamănă. Nu pot spune sigur până nu-i văd popoul. Că ,,Alina Schengen Pippida” îl are mare cât China.
ApreciazăApreciază
32.
fini | 7 aprilie 2013 la 00:07
Noapte buna, tuturor! 🙂
ApreciazăApreciază
33.
fini | 7 aprilie 2013 la 00:11
ApreciazăApreciază
34.
Maria | 7 aprilie 2013 la 01:40
Voi ţine minte: Gerry Mulligan, o splendoare artistică şi un balsam sufletesc.
Mulţumesc, Fini 🙂
Noapte bună!
ApreciazăApreciază
35.
lastnightmusic | 7 aprilie 2013 la 06:50
Salut prieteni
Cum vi se pare Turturica ? http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/de-ce-a-renuntat-traian-basescu-la-daniel-morar-298380.html
Eu ii sint dator Piratului pentru ultimii 8 ani — Spre deosebire de restul tarii carora TBasescu le este dator vandut.
Sa zicem ca” a gresit ” de data asta. Eu il mai las sa mai greseasca de inca 9 ori pana sa incep sa ma supar pe el. Voi astia carora Basescu va e dator ….lasati l sa mai greseasca de 5 ori. si dupa aia sariti cu topoarele pe el
ApreciazăApreciază
36.
dictaturajustitiei | 7 aprilie 2013 la 09:09
@Maria,15 , eu sunt tot timpul alături de voi, Nora știe acest lucru, atâta doar că eu mă lupt, în lumea reală, în conflictele mele, mai mici ce-i drept darcare tot războaie se numesc.
http://dictaturajustitiei.wordpress.com/2013/04/03/chiuliti-chiuliti-elevi-directorul-nicolae-ghencea-va-este-avocat-pro-bono-2/
Citește , te rog, ce se întâmplă în lumea mirifică a învățământului Abramburicăi !
ApreciazăApreciază
37.
dictaturajustitiei | 7 aprilie 2013 la 09:13
@Scorpy, 11, mare dreptate ai! Văd și eu cum în egoismul lor sunt capabili să sacrifice România.
Bună dimineața !
M-am aprins tare și aproape că am uitat. 😦
ApreciazăApreciază
38.
Maria | 7 aprilie 2013 la 09:50
Bună dimineaţa!
Carmen, mă bucur că ne eşti alături! Am citit articolul tău şi m-am regăsit în el, cu toată lumea mea. Ştiu că lupţi pe baricadele educaţiei, chiar dacă url-ul de wordpress ar conduce către alt domeniu, pentru am urmărit cu interes intervenţiile tale. La rândul meu, cunosc perfect situaţii asemănătoare, pentru că sunt în învăţământ de aproape 19 ani. Situaţia ta este una dintre cele mai spinoase: un director, probabil promovat politic, devine complicele elevilor. E groaznic, pare fără ieşire. La clasa a XII-a întotdeauna numărul de absenţe a fost covârşitor, dar se pot aplica pârghiile procedurale ale regulamentelor şcolare. Pe lângă exmatriculare pentru numărul de absenţe nemotivate, mai ai la îndemână articolul care nu permite încheierea situaţiei (mediei) elevului care a acumulat într-un semestru un număr de absenţe în proporţie de 50%+1 în raport cu numărul de ore alocate. Indiferent de absenţe: şi motivate, şi nemotivate. E un mod de a contracara piaţa ilicită a adeverinţelor medicale. (Pentru asta şcoala noastră are un ac ascuţit de tot: toate adeverinţele trebuie vizate înainte de medicul şcolii. Şi doamna doctor e o persoană atât de atentă încât a făcut sesizări la colegiul medicilor cu nume, prenume, diagnostic, aberaţie de pe adeverinţă etc. Nu de alta, dar a venit odată un elev cu dismenoree pe hârtie…) Situaţia neîncheiată nu le permite să intre în bac. Dacă se încheie situaţia peste limita aceasta se comite o ilegalitate. E permisă numai dacă, în urma întrunirii consiliului profesorilor clasei, în care se consemnează un proces verbal clar, se votează încheierea situaţiei elevului. Dar atunci înseamnă că e extrem de extinsă complicitatea şi nu mai prea ai ce face decât să mergi spre presă şi… să speri că te ajută cu mediatizarea cazului. De obicei nu te ajută, presa e aservită şi fără cojones. Din trei clase terminale la care predau, la două nu am asemenea probleme, ori sunt excepţii şi nu grave. La cealaltă, unde diriginta are un caracter asemănător cu al directorului tău, am exemple. Le-am numărat absenţele la disciplina mea, la fel ca şi tine, şi i-am anunţat că nu le voi încheia situaţiile pe semestrul al doilea. Au început să frecventeze orele mele. Pe celelalte nu, dar ciudat e faptul că, dincolo de rubrica de limba şi literatura română, nu au absenţe… Dovada complicităţii unor ,,dascăli” iresponsabili.
Acuma, privind în urmă spre contextele cunoscute de ieri şi de azi, pot să afirm că la fel a fost mereu, inclusiv pe vremea ministeriatului lui Funeriu… Nicio diferenţă.
ApreciazăApreciază
39.
fini | 7 aprilie 2013 la 09:57
Neata! 🙂
PLOAIA LINISTITA – Gabriela Mistral – laureata a Premiului Nobel pentru Literatura (1945) 7 aprilie 1889
Aceasta apa salcie si trista,
ca un copil pedepsit
inainte de a veni pe lume,
moare.
Linistit pomul, linistit vintul ;
o, si-n aceasta liniste minunata
cintecul acesta duios si amar,
prabusindu-se !
Cerul e ca o imensa
inima din care izvoraste-amarul.
Nu ploua : e o singerare lenta
si mare!
Din casele lor, oamenii
nu simt aceasta amaraciune,
aceasta cadere de apa trista
din inaltime.
Acest larg si obositor
coboris de ape invinse
catre pamintul care zace
si transpira.
Ploua. Ca un sacal tragic,
noaptea se lasa peste munti.
Ce se va ridica, peste umbra,
din Pamint ?
Veti dormi, in timp ce afara
cade suferinda aceasta apa inerta,
aceasta apa ca riul Lete, sora
cu Moartea.
ApreciazăApreciază
40.
fini | 7 aprilie 2013 la 10:06
ROZA – Gabriela Mistral
Bogatul miez al rozei sângerii
E bogăţia fiinţei tale vii.
Lasă-ţi, ca roza, inima-nvoltată.
Nu te închide, neînduplecată,
În tine. Înfloreşte-n joc, în cânt
Şi dragostea aşteaptă fremătând.
Să nu fii rozei aspră păzitoare:
Te-ar arde înfocata ei splendoare.
ApreciazăApreciază
41.
Maria | 7 aprilie 2013 la 10:10
Wow, wow, Fini! 🙂 Ce piesă! După ce am citit versurile atât de frumoase şi de triste m-am aşteptat la o plângăceală şi când colo… Wow! De ascultat şi reascultat! 🙂
ApreciazăApreciază
42.
Maria | 7 aprilie 2013 la 10:11
41 era pentru 39. 🙂 Acum urmează Rosa’s Cafe.
ApreciazăApreciază
43.
Maria | 7 aprilie 2013 la 10:12
Da’ mă duc întâi să-mi pun de-o cafea. 🙂
ApreciazăApreciază
44.
Maria | 7 aprilie 2013 la 10:49
Gabriela Mistral e cumva scriitoare de limbă provensală? Rudă cu alt mare scriitor cu acelaşi nume, care a dat literaturii universale un superb poem în provensală, ,,Mireio”? Am studiat câte ceva în facultate, la cursul de literatură franceză.
ApreciazăApreciază
45.
skorpion | 7 aprilie 2013 la 10:51
buna dimineata,
Teodor Baconschi
Dupa CNC de ieri, PDL e ca nou: scapat de coruptie, clientelism, afaceri dubioase, blat si figuri uzate, lipsite de credibilitate. De acum inainte, jandarmii & jandarmeritele lui Vasile Blaga le vor striga zilnic lui Ponta & Antonescu: „iesi afara, javra ordinara !” Electoratul de dreapta jubileaza, e plin de energia sperantei regasite, motivat si nerabdator sa iasa la vot.

ApreciazăApreciază
46.
fini | 7 aprilie 2013 la 11:21
Asa grait-a………Klaus Johannis:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/iohannis-nu-vedem-cu-ochi-buni-pactul-de-coabitare-ponta-basescu-1031594.html
Ochi buni/ ochi rai.
ApreciazăApreciază
47.
Maria | 7 aprilie 2013 la 11:26
Aşa cum am scris acum două seri, am trecut Albastrul de Prusia din regimul public în cel de materiale didactice. 🙂
Dar ,,În dulcele stil clasic” rămâne şi săptămâna viitoare. Veţi vedea de ce. 🙂 🙂
ApreciazăApreciază
48.
Maria | 7 aprilie 2013 la 11:28
Fini, Johannis are ochi răi. Îl cunoaştem bine. Din nefericire pentru el, e neputincios în această situaţie, care-l depăşeşte complet. Sper să nu se isterizeze şi mai tare.
ApreciazăApreciază
49.
Maria | 7 aprilie 2013 la 11:33
Are impresia că dacă a mutat primăria în centrul istoric, unde întâmplător locuiesc şi eu, toată lumea se mişcă fix în jurul lui. Scârtz.
ApreciazăApreciază
50.
Maria | 7 aprilie 2013 la 12:20
Şi da, sunt de acord. Dacă-şi va curăţa gunoiul din propria ogradă, va recâştiga respectul nostru.
ApreciazăApreciază
51.
noradamian | 7 aprilie 2013 la 13:02
Salut, prieteni 🙂 Până mai citesc una-alta pe aici, mă delectez cu smooth jazz la Rosa’s Cafe, şi-l reascult pe Gerry Mulligan, v-aduc şi eu ceva de luat în seamă de-aci înainte:
Daniel P. Funeriu
Valoarea zilei: Mișcarea Populară. Astăzi poate fi considerată ziua de naștere simbolică a Mișcării Populare. La ora 15 este prima conferință de presă unde, sunt convins, vom avea și o surpriză. Plăcută.
Tot azi se pare că este și ziua de naștere simbolică a… internetului. Veți vedea în programul Mișcării Populare că principiul de bază al internetului (democratizarea accesului la informație) este același cu principiul de bază al Mișcării Populare: democratizarea reală a participării la decizie. Cred că este un concept de mare viitor și sper că veți veni alături de noi. Sau mai degrabă sper că ne veți accepta alături de dumneavoastră.
ApreciazăApreciază
52.
noradamian | 7 aprilie 2013 la 13:07
Fini,46, Orice îmbrânceală la crin, pentru klaus poate fi alunecare-n şanţ.
Maria, 48, socoteala lui iohannis de-acasă unde ce spune el e lege, nu se potriveste cu a din târgul puterii. 🙄
ApreciazăApreciază
53.
noradamian | 7 aprilie 2013 la 13:19
Carmen, 36, ce face directorul ăla nici iresponsabilitate nu se poate numi- mai curând batjocură! Cât timp va dura numirea-n posturi publice pe criterii politice va fi jale-n ţara asta 😦
ApreciazăApreciază
54.
noradamian | 7 aprilie 2013 la 13:33
Lnm, 35, redau pasajul final, cu concluziile demne de reţinut, ale articolului:
„Trei semnale indică un posibil final semi-fericit. Primul este conţinut în comunicatul ambasadei SUA: ”Încurajăm premierul (aflat în funcţia de ministru interimar de justiţie), preşedintele şi Consiliul Superior al Magistraturii să continue să coopereze pentru a ajunge la un acord asupra acestor poziţii vitale, într-o manieră cat mai expeditivă”.
Al doilea: propunerea făcută de Victor Ponta procurorului Călin Nistor de a deveni adjunct al şefului DNA. Nu i-a fost nici comod şi nici plăcut liderului PSD să se expună, din nou, criticilor propriilor colegi pentru o ofertă făcută celui care l-a anchetat pe baronul de Argeş şi împotriva căruia manifestau în urmă cu doi ani. Şi al treilea: rugămintea adresată de Victor Ponta CSM-ului ”de a analiza posibilitatea reconsiderării calendarului stabilit pentru cei şase candidaţi propuşi ca procuror”, adică de a grăbi procedura de avizare astfel încât să se ajungă cât mai repede la finalizarea numirilor.
Având în vedere că preşedintele şi premierul s-au întâlnit deja la mijloc, potrivit pactului de coabitare, mingea este acum în curtea CSM-ului. Dacă îşi vor folosi inteligenţa şi tactul, magistraţii au acum ocazia să obţină în schimbul grăbirii procedurii de avizare o soluţie mult mai aproape de cea ideală, atât din punct de vedere al procedurii de selecţie cât şi al oamenilor ce vor fi numiţi în final. Miza este mult prea mare pentru a permite gustului amar al compromisului să întunece raţiunea.”
PS. cei de pe aici, ca si tine, socotim că-i suntem datori lui TB pentru cei 8 ani de opoziţie la fesenism. Faptul că mulţi „idealisti” şi „justiţiari” ( pe şacali nu-i pun la socoteală!) au întors pripit, armele explică de ce nu putem, încă, să ne-nscriem, ireversibil, pe un drum al schimbărilor atât de mult clamate.
ApreciazăApreciază
55.
noradamian | 7 aprilie 2013 la 13:38
Skorpion, 45, bune observaţii, desi amare! Totusi, electoratiul de dreapta (uuf, ce m-am săturat de termenul ăsta care a devenit o barieră politică strict mentală!) adică a pedeleului în principal, s-a subţiat dramatic indiferent de câte zâmbete, îmbrăţişări vedem la ei în ogradă, şi de câte osanale îşi aduc reciproc
ApreciazăApreciază
56.
noradamian | 7 aprilie 2013 la 13:48
Minunate versurile Gabrielei Mistral, si asa cum ne-a obisnuit, Fini le-a adus ca „valoare a zilei” ca să-l citez din nou, cu acest titlu fain de rubrică de pe blogul său, pe Daniel Funeriu. În versurile ei un loc important îl are si ploaia. Asta-mi aduce aminte de ceva ce povestea Pablo Neruda într-un volum memorial,din copilăria lui într-un sătuc din Chile în care vesnic erau puse la uscat rânduri de încălţări muiate de ploile interminabile. Doi poeţi chilieni laureaţi cu Nobel.
ApreciazăApreciază
57.
fini | 7 aprilie 2013 la 15:02
@ 51
Deschideti televizoarele
http://www.evz.ro/detalii/stiri/fundatia-miscarea-populara-isi-prezinta-astazi-conducerea-1031592.html
ApreciazăApreciază
58.
brindusa | 7 aprilie 2013 la 16:40
Buna ziua, gradinari!
FMI, Banca Mondială şi CE nici nu vor să audă de un nou acord de finanţare.
Pe nea Frunzăverde l-a luat gura pe dinainte si a aratat ca visteria ii goala („sa ne bucurăm anul acesta dacă vor fi bani pentru pensii şi salarii.”). Aria santajului e jucata de toti si au si puterea sa-si mai zambeasca.
Mult trambitata venire a investitorilor ramane la stadiu de poveste 😛 si acusica Usl face un anisor de cand e la butoane . Si-a dovedit capacitatile, in emisiunile televizate! :P.
Asa imi explic eu de ce a dat europenizarea si interesul national peste Victor Ponta. Crin tanjeste si ranjeste din tablou fiind in pericol să nu îşi vadă dorinţa personală realizată.
In opinia mea cam asta-i pactul de stabilitate!
ApreciazăApreciază
59.
Maria | 7 aprilie 2013 la 18:12
De pe FB, de la Blogary, o ştire excelentă:
,,Unul dintre marile riscuri ale Mișcării Populare era să fie preluată la nivel de militanți de toți țăcăniții net-ului, zăltații de serviciu ai oricărei noi mișcări. Din fericire, Elenina Nicuț a salvat situația și, am putea spune, chiar Mișcarea Populară. N-o să mai vezi picior de zăltat și redus mintal pe-acolo. Fac toți grevă în semn de protest pentru prezența Eleninei printre fondatori. Astfel, Mișcarea Populară s-ar putea să scape de fotoșoape, inimioare, paznici de tomberoane, gospodine cu bufeuri și îndemnuri cu majuscule. Și, cel mai important, Mișcarea Populară va fi scutită de virgula dintre subiect și predicat.”
Have a nice day! 🙂
ApreciazăApreciază
60.
Maria | 7 aprilie 2013 la 18:13
Bye, bye, impostori şi impostoare de pe tot cuprinsul netului! 😀
ApreciazăApreciază
61.
fini | 7 aprilie 2013 la 19:11
Buna seara, tuturor! 🙂
Billie Holiday 7 aprilie 1915, Philadelphia , cunoscută și sub numele de Lady Day, este una dintre cele mai bune cantărețe de jazz din toate timpurile, alături de Sarah Vaughan și Ella Fitzgerald.
Billie Holiday a influențat cântărețe ca Janis Joplin sau Nina Simone.
ApreciazăApreciază
62.
fini | 7 aprilie 2013 la 19:13
ApreciazăApreciază
63.
fini | 7 aprilie 2013 la 19:16
ApreciazăApreciază
64.
fini | 7 aprilie 2013 la 19:18
ApreciazăApreciază
65.
fini | 7 aprilie 2013 la 19:20
ApreciazăApreciază
66.
fini | 7 aprilie 2013 la 19:22
ApreciazăApreciază
67.
noradamian | 7 aprilie 2013 la 20:20
Maria, uite că orice zi mohorâtă poate deveni frumoasă. Elenina între liderii MP e o surpriză foarte plăcută. O să mai auzim de ea 🙂
ApreciazăApreciază
68.
Maria | 7 aprilie 2013 la 21:37
Pe aici, spre asfinţit, s-a arătat soarele. 🙂 Plăcută surpriză, într-adevăr. Dacă-mi spunea cineva azi dimineaţă că voi avea şi alte motive de bucurie (în afară de celelalte 🙂 ), nu-l credeam. Un lucru s-a limpezit, sper, pentru cei care mă cunosc mai puţin: am scris mereu în cunoştinţă de cauză şi sunt mult mai mulţi cei care gândesc la fel.
De mâine încep un alt fel de lucru, dar voi avea grijă să vă las mereu câte un mic semn de pe unde umblu. 🙂
ApreciazăApreciază
69.
Maria | 7 aprilie 2013 la 21:56
Iuuuui! Luându-mă cu pregătirile, abia acum am văzut. Câtă durere şi suferinţă! Vai ce tragedie. Cum se face ea, politica, pe net, măi dragă, cu acei… cât la sută de utilizatori reali şi de vizitatori ai site-urilor şi paginilor politice?! Hm?!
ApreciazăApreciază
70.
Maria | 7 aprilie 2013 la 22:07
O captură simpatică din categoria ,,puţului gândirii coafezelor” centrate pe legea conservării materiei, adică tot ce intră iese 😀
Accesaţi dacă aveţi posibilitatea. E demenţială. În curând băieţii cu părul verde vor intra în colaps şi vor goli farmaciile. Le doresc o noapte spornică şi vise erotice cu pocitanii pe măsură.
ApreciazăApreciază
71.
Maria | 7 aprilie 2013 la 22:42
Nora 🙂 , ai înţeles? 🙂 Artă. Au scăpat de gunoi pasându-l încet şi cu răbdare fraierilor. 🙂 Mai vorbim la Sibiu.
Acum încep s-o ascult pe Billie Holiday.
ApreciazăApreciază
72.
noradamian | 7 aprilie 2013 la 22:46
Maria, am văzut si eu! Toate negurile convocate la război :)N-are a face, aici si-au găsit naşu’.Explicabilă furia am avut impresia că se dau cu capul de pereţi 🙂
ApreciazăApreciază
73.
Maria | 7 aprilie 2013 la 22:53
După cum scriu pe FB şi în articole sunt convinsă că s-au dat de-a binelea cu tărtăcuţa de pereţi. 🙂 Adevăru-i că de mult nu m-am distrat atât de bine. 🙂
ApreciazăApreciază
74.
noradamian | 7 aprilie 2013 la 23:03
Maria, 😆 Te astept la Sibiu! Pân-atunci, o săptămână bună 🙂
Noapte bună!
Somn usor, tuturor 🙂
ApreciazăApreciază
75.
Maria | 7 aprilie 2013 la 23:22
Te pup, Nora 🙂 Mai dau o tură pe aici să ascult toată muzica. Apoi poate mai revin mâine dimineaţă, după ce verific tensiunea celor atinşi de apoplexia revoltei şi a protectorilor lor hăbăuci. 😀
ApreciazăApreciază
76.
skorpion | 8 aprilie 2013 la 00:01
😛
noapte buna
ApreciazăApreciază
77.
fini | 8 aprilie 2013 la 00:27
Noapte buna tuturor! 🙂
ApreciazăApreciază
78.
Maria | 8 aprilie 2013 la 01:38
Blue Moon 🙂 M-am întors în epoca de aur a jazz-ului. Mulţumesc, Fini!
Noapte bună!
ApreciazăApreciază
79.
Creanga | 8 aprilie 2013 la 06:00
Ziua buna!
Maria (70)
Hahaha! Jur ca nu sunt coafez, spusei eu acum cateva zile ca miscarea populara e porumbel cu pene de cioara, aproape la fel spunea si dna pe facebook.
Acum aproape un an am vazut filmul Binecuvantata fii, inchisoare. Am cautat informatii despre Nicoleta Valeria Grossu, articolul din wikipedia era doar in romana si semana cu postarea de pe blogul Mariei.
Nu prea stiu ce se mai intampla in politica romaneasca, am mai urmarit doar titlurile stirilor, nici nu stiu daca MRU sau Neamtu au ajuns in parlament.
ApreciazăApreciază
80.
fini | 8 aprilie 2013 la 08:36
Neata! 🙂
JACQUES BREL 8 aprilie 1929
ApreciazăApreciază
81.
Maria | 8 aprilie 2013 la 09:53
Bună dimineaţa!
Creangă, ,,dna”?! Hahahahaha! Chiar nu eşti coafez?
Uite aici încă o şopârlă care nu-ţi face cinste şi mă întreb cine te pune să mă discreditezi. Aici ai articolul din wikipedia la care faci referire, pe care l-am căutat chiar acum de curiozitate:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicole_Val%C3%A9ry-Grossu
ApreciazăApreciază
82.
Maria | 8 aprilie 2013 la 09:56
Iar aici e articolul meu:
http://mariahulber.wordpress.com/2010/07/04/nicole-valery-grossu-un-destin-in-lumina/
Niciun om de bună credinţă nu ar fi putut scrie ce ai scris tu mai sus, Cătălin.
ApreciazăApreciază
83.
Maria | 8 aprilie 2013 la 10:03
Atât de rău i-a scăzut cota de piaţă coafezei?! Hm. Auzisem că e terminată după dezvăluirea adevărului, inclusiv a celui legat de adevărata sa înfăţişare, dar acum încep să apară confirmările…
ApreciazăApreciază
84.
Maria | 8 aprilie 2013 la 10:14
DIncolo de wikipedia, nu bag mâna în foc că nu vor prelua alţii, fără să indice sursa, fragmente de texte de la mine. De asta nici nu mai postez de multă vreme texte de cercetare înainte de a le publica pe print. Cam greu pentru unii să se prindă, nu-i aşa?! 😀
Data viitoare mă veţi căuta în librării, domnilor. 😀 Acolo, la standul cu cele mai valoroase cărţi.
ApreciazăApreciază
85.
Vasile.Pop Vasile | 8 aprilie 2013 la 10:57
@Maria 84. Astept cartea, Maria. Iar Tu, Creanga, ia mai du-te in pitpalacul ma-tii, ca esti prost ca napul, nici nu stii cine a fost Doamna Nicole Valery Grossu, Persifland prin asociere articolul Mariei, denota clar intentia ta de a murdari fara nici un temei valoarea unei persoane. Probabil nici nu ai dormit astanoapte de ciuda de a trebuit sa postezi la ora 6(sase) dimineata, cautand un mod de a arunca cu gunoi in stanga si dreapta, imi dau seama ca te roade ceva, probabil este funia din jurul gatului pe care singur ti-ai pus-o. Vezi ca iti trebuie un pic de sapun si scapi de grija. Parafrazand titlul cartii Doamnei, am sa te descriu asa cum trebuie: „Binecuvantat esti , prostule….”
ApreciazăApreciază
86.
Maria | 8 aprilie 2013 la 12:40
Vasile P. Pop, mulţumesc pentru intervenţie. Vor fi mai multe cărţi. 🙂
ApreciazăApreciază
87.
Maria | 8 aprilie 2013 la 12:46
Skorpion, 76, fain de tot 😀 Încă nu-mi dau seama dacă-l reprezintă pe Hreblaga sau pe Blagagiuc. Dar seamănă perfect.
S-aveţi zile bune! Data viitoare vă scriu de pe coclauri. 🙂
ApreciazăApreciază
88.
noradamian | 8 aprilie 2013 la 13:43
Ziua bună asa cum e, prieteni 🙂
Crengulin, nu prea te-nţeleg, sper să nu fie mai mult decât o greseală de percepţie (dar şi de exprimare). Pentru cineva care munceste din greu pentru a scoate la lumină adevărul din documentele întunecate din arhivele fostei securităţi, o vorbă la-ntâmplare poate jigni foarte tare. Vieţile atâtor compatrioţi închisi pentru vina de a nu fi acceptat să umble cu spinările-ndoite sunt prea puţin stiute azi. În această mentalitate de „ce-mi pasă mie”, de uitare, puţini oameni s-au angajat să împiedice asta. Pentru memoria lor şi pentru a ne regăsi identitatea ca naţiune. Toate filmele despre război au ceva comun. La fel cum toate lagărele de exterminare transmit aceleasi trăiri.Şi toate scrierile despre cei încarceraţi, despre ce au trăit niste oameni îngropaţi de vii, am putea spune, în universul concentraţionar, sunt legate printr- un fir dureros. E o răspundere asumată, o răsplată sufletească, să ştii c-ai prins firul ăsta si că poţi să-l oferi, prin scris, cititorului. Ceva ce Maria a reusit pe deplin.
ApreciazăApreciază
89.
noradamian | 8 aprilie 2013 la 14:01
Cât despe miscările politice, a le întâmpina din capul locului cu mămăligosul sau răuvoitorul NU e una din tarele care nu contenesc să ne asigure esecul. Spune că „n-o să iau examenul”, ori că „n-o să-nving”, dinainte să intri-n acţiune si fii sigur c-o să cazi cu succes! MP ar putea să fie o reusită, sau nu. Trebuie s-asteptăm, s-o susţinem şi s-o credităm până la proba contrară. Asta a fost atitudinea mea si la apariţia NR, si la apariţia FC. Pe măsură ce s-au dovedit însă, a avea aceleasi năsravuri pe care le criticau la ceilalţi, n-am trecut cu vederea. Dacă MP va face greseli, nu voi ezita să le evidenţiez. Ca si lucrurile bune. Deocamdată nici nu s-a lansat bine si au si sărit corbii pe ea.
ApreciazăApreciază
90.
Creanga | 8 aprilie 2013 la 14:32
Ziua buna!
1. M-am uitat la linkul dat de Maria cu coafeza, acolo scria ceva de cioara. Nu stiu cine e coafeza, nici macar nu folosesc facebook.
2. Cand am citit articolul din wikipedia am crezut ca este scris de Maria, chiar si in postare asta incercam sa spun, nu sa discreditez sau mai stiu eu ce. Ma asteptam sa primesc un raspuns politicos nu un atac. De exemplu cum de chiar si acum pe wikipedia apare doar in romana?
Dle Vasile, ora 6 dimineata la dvs.
Nora, putintica rabdare sa vedem ce o fi ce cea miscare.
ApreciazăApreciază
91.
fini | 8 aprilie 2013 la 15:06
Catalin, te salut!
@ 79
Imi pare bine ca nu ne-ai uitat.
Te citez
„Nu prea stiu ce se mai intampla in politica romaneasca, am mai urmarit doar titlurile stirilor, nici nu stiu daca MRU sau Neamtu au ajuns in parlament. ”
Se vede. Nu-i bai! Daca vrei sa afli nu e o problema pentru tine. Important este sa vrei pentru ca sa nu faci afirmatii si predictii hazardate asa cum este ” spusei eu acum cateva zile ca miscarea populara e porumbel cu pene de cioara”. Abia a scos ciocul si tu i-ai si vazut penele prin coaja. Mi-ar parea bine sa-mi spui cum ai gandit cand ai facut aceasta afirmatie, poate ma convingi.
Circumspectia ar fi mai potrivita.
Pentru unii dintre noi carora le-au fost inselate nadejdile si de FC si de NR este o posibila investitie in mai bine, mai curat, mai in spiritul legii.
ApreciazăApreciază
92.
noradamian | 8 aprilie 2013 la 15:13
Creangă, „coafeza” e o personajă considerată de unii exemplu de patriotism, care şi-a făcut loc în presă printr-un site neo-nazist şi care iubeste ţărisoara si o scuipă, uneori în acelasi articol. Başca greselile de ortografie. Ca să nu mai vorbim de rasism şi xenofobie, acum, de când cu unele luări de atitudine, mai estompate. De asta cercetători lucizi de felul Mariei, şi-n general cetăţenii responsabili,care au văzut la ce grozăvii poate duce asemenea sminteli (pe care acum mulţi le apreciază şi pe la noi nedându-şi seama cât sunt de nocive) nu trec indiferenţi peste asa ceva si se simt datori să le semnaleze.
Nu-i de mirare că exact personaja în cauză, „coafeza”, a sărit ca arsă cu gând să facă scandal (în parte a si reusit, dar nu cât ar fi vrut) mânată de dusmănie la adresa unei persoane, lider fondator al MP.
Am vorbit însă cam mult de ea, nu merită atenţie decât ca personaj de „revistă” ieftină. Poate nici atât. Iar cu MP, asta ziceam si eu: puţintică răbdare.
ApreciazăApreciază
93.
Creanga | 8 aprilie 2013 la 15:21
Ziua buna Fini,
Eu doar ma miram de coincidenta cu cioara, nu incercam sa spun ca am dreptate. Cand am spus de cioara auzisem ca Diaconescu va fi presedinte. Nici nu am gandit-o prea mult, rima bine cioara…. 🙂 Cand s-a infiintat NR am avut rabdare cateva luni. In FC de la inceput am vazut niste fripturisti, de exemplu Pirpiliul din colegiul meu, cel ce nu mi-a rapuns emailurilor. De miscare nu mai spun nimic, o sa vedem ce va fi.
Pana la urma am gasit informatii despre Neamtu, se pare ca nu a ajuns in Parlament. Pe site-ul lui scrie ca nu a plagiat ca Ponta ca nu este ca Sova. Nu prea vad legatura, de ce trebuie sa se compare cu cineva?
O zi placuta cu mai multa rabdare!
ApreciazăApreciază
94.
fini | 8 aprilie 2013 la 15:36
A rasarit luna in noaptea PDL-ului. Luna noua
„Era pe cand nu s-a zarit,
Azi o vedem si nu e
………………………………..
Lumina stinsului amor
Ne urmareste inca”
Adriana Saftoiu – purtator de cuvant si iata primul „cuvint” purtat din partea PDL:
„Daca Iliescu facea Miscarea Populara, Basescu s-ar fi legat cu lanturi de Cotroceni.”
http://www.revista22.ro/adriana-saftoiu-a-fost-numita-noul-purtator-de-cuvant-al-pdl-24367.html
ApreciazăApreciază
95.
fini | 8 aprilie 2013 la 15:44
Creanga,
@93
rima, bat-o vina! E incrucisata. 😆
E ok. 🙂
ApreciazăApreciază
96.
noradamian | 8 aprilie 2013 la 15:46
Fini, salut! inspirată asociere, A.S, ca luna-n noaptea pedele.Preţioasă şi ridicolă. Pufuleţ dus de vânt încoace şi-ncolo. 🙄
ApreciazăApreciază
97.
theo | 8 aprilie 2013 la 16:01
bunä,
asearä tarziu ,am citit toate postärile voasträ,
sunt intrutotul de acord. säftoaica s-a transformat intr-un bors
acru si urat mirositor. acum incep räzbunärile, pe omul care
a promovat- o cel mai mult, presedintele. este f. rea.
m-a amuzat teribil, vorbea de traseism, ,ea a practicat traseismul, are tupeu pitulicea complexatä.
ApreciazăApreciază
98.
theo | 8 aprilie 2013 la 16:04
iliescu are nu stiu cate organizatzii.
dar se vede clar din prima declaratzie……….”.säracul iliescu „
ApreciazăApreciază
99.
fini | 8 aprilie 2013 la 19:47
Buna seara, tuturor! 🙂
FRANCOIS VILLON / 8 aprilie 1431
Balada adevarurilor false.
Nu-i ca flămândul om voios,
Nici ajutor ca duşmănitul,
Nu-i prânz ca fânul de gustos,
Nici paznic bun ca adormitul,
Nu-i om milos ca necinstitul,
Nici sprijin ca de la-ngrozit,
Nu-i mai smerit ca afurisitul,
Nici minte ca la-ndrăgostit.
Nu-s naşteri multe ca în baie,
Nu-i mai fălos ca surghiunitul,
Nu-s râsete ca la bătaie,
Nici laudă ca neplătitul,
Nu-i dragoste ca linguşitul,
Noroc cât la nenorocit,
Nu-i adevăr cum e scornitul,
Nici minte ca la-ndrăgostit.
Nu-i mai tihnit ca sărăcitul,
Nici cinste ca-n obrazul gros,
Nu-i laudă ca măsluitul,
Nici ca puhavul sănătos,
Nu-i cutezanţă ca-n fricos,
Nici sfat bun ca de la ţicnit,
Nu-i ca năuca om duios,
Nici minte ca la-ndrăgostit.
Vreţi să zic adevărul? fie:
In boală joaca te îmbie,
Litera-i viaţa cea mai vie,
Laş e doar cine a-ndrăznit,
Oroare nu-i ca-n melodie,
Nici minte ca la-ndrăgostit.
ApreciazăApreciază
100.
fini | 8 aprilie 2013 la 19:48
ApreciazăApreciază
101.
fini | 8 aprilie 2013 la 19:51
PATRUVERSUL
Francois Villon
Quatrain
Je suis François, dont il me poise,
Né de Paris emprés Pontoise,
Et de la corde d’une toise
Saura mon col que mon cul poise.
Patruversul
Eu sunt Francois – şi de-aia-s breaz! –
făt din Paris lângă Pontoise
În ştreang va şti bietu-mi grumaz
cât trage curul la necaz.
ApreciazăApreciază
102.
fini | 8 aprilie 2013 la 19:53
ApreciazăApreciază
103.
skorpion | 8 aprilie 2013 la 20:52
bonsoir, bonsoir,
excelenta poezia lui F. Villon,
dar o voi mai citi de citeva ori, merita
balada adevarurilor false
🙂
ApreciazăApreciază
104.
noradamian | 8 aprilie 2013 la 22:35
Seara bună, prieteni 🙂 De acord cu voi: exact de pufuleaţa plimbăreaţă avea nevoie pedeleul ca să fie complet 😆
Slinoasă mai e politica, mai peste tot 🙄
ApreciazăApreciază
105.
noradamian | 8 aprilie 2013 la 22:38
Fini, multzam pentru neîntrecutul Villon! Se potriveste bine oricând dar mai ales acum… 🙂
ApreciazăApreciază
106.
Maria | 8 aprilie 2013 la 22:48
Bună seara!
Nora, mulţumesc mult pentru cuvintele tale de susţinere! Înseamnă enorm pentru mine să ştiu că nu sunt singură prin apele învolburate. Prea puţini au aflat cu ce mă ocup în timpul când nu scriu pe net, dar şi mai puţini înţeleg…
Îţi împărtăşesc întru totul opinia de la 92 şi am aceeaşi părere despre personaja în cauză: rar a mai apărut în spaţiul public românesc o figură atât de toxică, provocatoare de scandaluri interminabile, dar pe care le atribuie altora, cu greşeli inacceptabile de ortografie şi de exprimare, cu o imagine complet falsă despre sine şi cu un limbaj mizerabil. Dacă astăzi dreapta românească este divizată în nu ştiu câte formaţiuni, aceasta e în mare parte şi din pricina ei. Pentru cei care au nevoie de recuperări, confirm că a fost propulsată de extrema dreaptă, iar acum, când toată lumea s-a convins cine e ea de fapt, ,,băieţii” se chinuie să facă presiuni golăneşti pentru a o menţine în Evz. Nu mai merge mult. În urma presiunilor făcute s-au dat de gol.
ApreciazăApreciază
107.
Maria | 8 aprilie 2013 la 22:51
Creană, nu te-a atacat nimeni şi nu ştiu de ce te lamentezi, pentru că eu am fost extrem de politicoasă. Insinuarea ta a fost un atac la care am reacţionat pe măsură. Dacă situaţia s-ar repeta, aş face la fel.
În al doilea rând, wikipedia nu este o sursă credibilă pentru cercetători, iar eu nu o iau în considerare. Mă informez din surse serioase şi întotdeauna dau referinţele bibliografice.
ApreciazăApreciază
108.
Maria | 8 aprilie 2013 la 22:52
*Creangă
error tasting
ApreciazăApreciază
109.
skorpion | 8 aprilie 2013 la 22:55
faptul ca blaga a adus-o pe saftoaica la PDL este inca o dovada ca blaga este ultra_fericit ca TB si-a luat miinile de pe partid… trai pe vatrai..
dar ma intreb ce se va intimpla cu Monica Macovei, Emil boc,
sever voinescu, cristian preda…..etc||??
ApreciazăApreciază
110.
Maria | 8 aprilie 2013 la 23:01
Şi Creangă, poza la care am dat link la 70 este restricţionată la distribuire. Tu cum ai reuşit să citeşti vorbele de duh ale coafezei dacă nu ai cont de facebook şi, deci, nu ştii ce se întâmplă pe acolo?!
ApreciazăApreciază
111.
skorpion | 8 aprilie 2013 la 23:01
Serviciul secret este obligat, potrivit amendamentului deputatului Florin Iordache, să arhiveze informaţiile-probe sub formă secretizată (clasificată) pe 50 de ani şi să nu le pese că un om, cetăţean român sau străin aflat pe teritoriul României, va fi asasinat.]
vorba lui tds: halucinant, nu?
http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/lovitura-grea-pe-care-o-poate-primi-lupta-anticoruptie-298574-main_pic1.html
ApreciazăApreciază
112.
Maria | 8 aprilie 2013 la 23:20
Completez la 107. Prin excepţie, accept câte un link la wikipedia în situaţiile în care nu există o altă sursă pe net şi trec textul prin filtrul foarte atent al confruntărilor personale. La textele pe print, în schimb, niciodată.
ApreciazăApreciază
113.
brindusa | 8 aprilie 2013 la 23:26
Seara Buna spre Noapte Buna!
Mici detalii despre un interviu!
http://sorinamatei.blogspot.ro/2013/04/tiberiu-nitu-rezultate-zero-procuror.html#.UWMjFCCeW24.facebook
ApreciazăApreciază
114.
brindusa | 8 aprilie 2013 la 23:33
Enjoy it now! 😛
ApreciazăApreciază
115.
noradamian | 9 aprilie 2013 la 00:01
Noapte bună!
ApreciazăApreciază
116.
noradamian | 9 aprilie 2013 la 19:04
Ziua bună, Fini, Maria, Brînduşa, Creangă, Skorpion, prieteni,
să vă meargă toate din plin oriunde aţi fi 🙂
ApreciazăApreciază
117.
noradamian | 9 aprilie 2013 la 19:05
postare nouă
ApreciazăApreciază