Taine lovite de transparenţă

20 mai 2013 at 14:51 42 comentarii

Cu vreun an în urmă, am rămas fără grai când am auzit-o pe o colegă explicând de ce-l apreciază pe Gâdea: „fiindcă e unul dintre puţinii analişti curajoşi, în stare să-l demaşte pe chiriaşul de la Cotroceni„. Mi-am amintit de asta zilele trecute când am dat peste  opinii identice, de data asta despre eroismul unor inşi de pe baricadele din zona opusă a mediei dar la fel de dedicaţi obştei şi de curajoşi ca şi omul varanului. Extremele tocmai s-au întâlnit, vinovatul a fost demascat. În unanimitate.

Când unele persoane aşa-zise în slujba binelui public, care-şi câştigă banul din  sponsorizări şi donaţii, îşi schimbă brusc comportamentul, trebuie să existe o cauză. Când reacţia- excesivă faţă de stimul- e deturnată spre ţinta colaterală, e limpede că se dirijează ceva, din umbră, de pe la sponsorizări. Iar când reacţiile astea rezonează cu ale unor pofticioşi politici, se aude un clopoţel! Schimbări de astea s-au petrecut, nu odată, la publicaţii, site-uri din cele mai bine cotate. (Las cititorilor sarcina să le identifice şi eventual, să le nominalizeze!) Cine dă bani acolo (ca şi peste tot!) pentru publicitate şi reclame, normal că are pretenţii. Adică normal ca factorii de decizie ai site-ului să zică atâţia bani, atâta deontologie! Iar principiile, în caz c-au existat, cedează şi ele, doar un portal de News e model de democraţie

Totuşi, dacă-mi aduc bine aminte, au existat şi cazuri de comentatori care s-au retras din pricina asta! Ca urmare, multora dintre cititori le-a scăzut tot atât de brusc, respectul şi interesul pentru  spaţiile media cu opinii „negociate” (chiar şi pentru unele care şi-au câştigat cu efort, aprecierea ) Oricum, e recomandabil să nu treci cu vederea când are loc o schimbare de climă şi de ton. De regulă, acolo e un mister.

De fapt nu-i nici un mister. Cum nu-i un mister nici faptul că unor oengişti, din genul acela pur şi imaculat atât de bine reprezentat de necruţătoarea d-nă Pippidi, dedicat binelui public în general şi justiţiei în special, le cresc dintr-odată ghearele politice şi-ncep să peroreze niţel isteric, chiar iraţional. Şi, până la un punct, reuşesc. Mai ales când se servesc de prestigiul Monicăi Macovei şi al lui Daniel Morar, neezitând să-l folosească în scopurile lor ceţoase. (Cam cum face Gigi Becali când îl scoate la înaintare pe  Cel de Sus, ca să-şi învingă dujmanii…)

Poziţionarea războinică a acestor noi pârvuleşti şi alistari dependenţi de bunăvoinţa unor finanţatori şi de partipri-urile politice ale acestora face dificilă menţinerea unor poziţii critic echidistante şi raţionale în spaţiul public fără a fi încriminate, pe loc, ca dovezi de amor coabitant. Analiza politică devine denunţ al coabitării ca sursa a tuturor relelor, după modele postăceşti clasice. Ziua şi demascarea! În logica oengistă pe linia gândirii Gâdea&Pippidi&Weber etc, toate relele trecute prezente şi viitoare au fost deja transferate în cârca maleficului de la Cotroceni. Ca şi cum, dacă „coabitancul” alegea să tragă nebuneşte din tranşeele Cotroceniului ar fi salvat justiţia din haremul uselist!… Iar unii, sfântă prostie, chiar cred una ca asta! Ultima oră: dosarul amânat al greilor fotbalului, muniţie pentru trupele unite ale demascatorilor. Morala: ochiul dracului n-are nimic cu logica. Şi nici cu morala.

ps. „Coabitant, coabitaci „, cam la atâta se reduce noua gândire analitică media-finanţ-oengistă. Una derivată din popularul „puie monta„. Şi de aceeaşi valoare.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , , , , , .

Raţiune şi (ne)simţire Nevoia de rău

42 comentarii Add your own

  • 1. nostradamus  |  20 mai 2013 la 16:52

    Mulţumescu-Ţi Ţie Doamne , că mi-ai ascultat ruga ! So …
    Să-ncropesc şi io câteva vorbe până nu s’o porni (iar) vântul … dincolo ( sunt rea , ştiu …Iertare ! )

    … Când tainele sunt lovite de transparenţă … apăi nici măcar Popa-Popas – în /cu viteza lui – nu poate păta … decolora/colora , ceva , mai bine ! N’am înţeles prea bine cele de mai sus … da’ pare că doreşti oarecum ( galant totuşi) a îndrepta întrucâtva coloana vertebrală a celor circumcişi-mediatic (cunoscuţi !) … care … gârboviţi (totuşi) de nevoi cotidiene – prin urmare absolviţi – nu reuşesc a-şi ridica coloana (infinită) … a demnităţii , mai sus de piciorul broaştei sau de banul axfisiat -şi el de gânduri … din colbul umanităţii ! Dacă tu le-ai găsit vreo scuză … apăi treaba ta . Iar dacă baţi monedă pe ” asta e , ce poţi face dac’aşa vrea sponsoru’ …” pe mine m-ai pierdut de precupeaţă … Nu există . Când ai principii … calci pe ban ! şi mergi mai departe … Unii au făcut’o , cum bine zici … De ce n’o fac toţi ? Asta nu ştiu . Habar n-am .
    Şi recunosc , de multe ori m-am vrut şi eu îndoită şi lipsită de … nevoi … Da’ m-au tăbărât grijile … Şi n-am mai avut somn …

    Acu’ … prefer să dorm !

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  20 mai 2013 la 20:01

    Seara bună 🙂 Nu-i scuz, ND, iar de acuzat se acuză singuri! Faptul că-s condiţionaţi de sponsorii din umbră îi aduce pe mititei la acelasi numitor cu slugile varanului. Doar că în cazul lui Gâdea, de pildă, toată lumea citavă stie despre ce-i vorba, pe când în cazul oengistilor respectivi, a unor grupuscule de presiune anti-Băsescu, dovezile sunt „indirecte”, cum se spune în justiţie 🙂

    Apreciază

  • 3. noradamian  |  20 mai 2013 la 20:03

    O explicaţie drăguţă şi de la Kamikaze: „Zilele astea se prezintă frumos, cu unghiuțele tăiate și batistuțele împăturite, ong-urile, la cerut 2% din impozitul pe profit. Majoritatea ăstora cu unghiuțele predică transparența. Tocmai de aia, zic, nu ar fi bine să-și prezinte și un bilanț pe anul fiscal anterior, din care să reiasă clar sursele de finanțare (donatorii, sponsorii etc, cu prenume, nume și cod fiscal)?” (Cătălin Prisăcariu, Kamikaze)

    Apreciază

  • 4. Nea  |  20 mai 2013 la 22:00

    Bună seara, cred că e vacarm de toace la Athos.
    Ai dreptate, un oengist e mai periculos ca Gâdea sau ca Badea, cărora le atârnă resturile primite de la Felix în colţul gurii. La fel cum Antonescu e mai periculos ca Vadim, părând un stindard al democraţiei pentru cei cu grave probleme de înţelegere, cum sunt vreo 70% dintre concetăţeni.

    Apreciază

  • 5. tayss  |  20 mai 2013 la 22:47

    sint toti lupi flaminzi de bani,putere,ingimfati care se cred buricele,ei sint cei mai inteligenti si cu alte cuvinte pot sa se si vinda pe un pumn de pomneti, te faci pe inteligenta lor astia sint lenesii cronici ai unei tari,daca ai inteligenta si esti egoist produci decit ptr tine esti un NIMENI

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  20 mai 2013 la 23:49

    Seara bună ) Nea, oengistii de care vorbesc, parcă-s setaţi pe un program anti. Acţionează exact ca niste roboţei. Nu-s chiar atât de periculosi pe cât ar vrea fiindcă n-au audienţă prea mare. Da-s insistenţi peste măsură, mai ales când dau de bobor manipulabil. Ştiu ei de unde le vine „binele”… 🙂

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  20 mai 2013 la 23:52

    tayss, sunt mulţi de ăstia, enorm de mulţi! Eu mă-ncăpăţânez, însă, să cred că mai există si oameni sănătosi la suflet si la minte, care nu s-ar vinde 🙂

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  20 mai 2013 la 23:58

    Noapte bună 🙂

    Apreciază

  • 9. fini  |  21 mai 2013 la 06:50

    Neata tuturor! 🙂

    Sa aveti o zi faina!

    Sebastian lazaroiu este unul din sustinatorii ONG-urilor . Iata ce spunea acum vreo doi ani:

    “Ar fi o noutate să apară asociaţii care să aibă obiective politice şi economice, nu doar obiective referitoare la reforma morală a societăţii. S-ar putea ca din această zonă să plece presiunea, pentru că, dacă aceste obiective vor fi foarte bine formulate, foarte bine comunicate, ele vor avea şi foarte mulţi susţinători. Şi cu cât ai mai mulţi susţinători, cu atât nu mai poţi fi ignorat, adică partidele, într-un fel sau altul, se vor reaşeza după aceste semnale pe care le dai.”

    Argumentul lui S. Lăzăroiu referitor la presiunea care ar trebui să plece de aici, dinspre societatea civilă, pentru reformarea clasei politice mi se pare corect. În perioada 2000 – 2004, când practic nu am avut democraţie funcţională, ONG-urile şi presa au fost acele entităţi care au asigurat oarecum echilibrul propriu democraţiilor. Plus că, actuala clasa politică pare incapabilă de o reformare care să se bazeze pe propria ei voinţă politică. Partidele noastre sunt alimentate de bişniţari locali ce se visează baroni. Aceşti bişniţari-politicieni fără anvergură intelectuală şi verticalitate morală nici măcar nu pun în practică decizia populaţiei de la referendum, anume parlamentul unicameral.
    Dacă nu mă înşel, UDMR-ul este în continuare un ONG (sau federaţie de ONG-uri) căruia i se permite tacit să participe la alegeri şi să propună oameni în guvernele care au nevoie să realizeze majorităţi. Acest argument deja există şi pe deasupra mai şi funcţionează.

    Apreciază

  • 10. fini  |  21 mai 2013 la 07:05

    Cafeaua de dimineata. 🙂

    Apreciază

  • 11. fini  |  21 mai 2013 la 07:07

    Golly you’re cute this morning.
    Sweeter than a morning snack.
    Guess who, would like some brew?
    And make that coffee black.
    Wearin my suit this morning
    I bet ya had a heart attack
    It’s strange but for a change
    I’ll take that coffee black,

    Life is neat
    One big dream
    It’s so sweet
    Who needs sugar and cream?

    Splashed on some Brut this morning
    I’m snazzy as a Cadillac
    I’m up, so grab your cup
    and let’s have coffee black

    Apreciază

  • 12. skorpion  |  21 mai 2013 la 08:44

    good morning,
    moooorning,
    🙂

    Apreciază

  • 13. skorpion  |  21 mai 2013 la 08:50

    cind am aflat aseara ca jiji a fost condamnat, ba chiar si-a luat traistuta si s-a indreptat spre puscarie, nu mi-a venit sa cred……
    jiji nu urla? jiji nu face circ? jiji nu se sinucide? jiji nu-si pune fular B la git?
    incredibil, cita demnitate…..chiar asa, cine l-o fi sfatuit pe jiji sa aiba totusi un comportament cit de cit demn in acest moment al vietii?!
    in schimb televiziunile nu l-au prezentat pe babiuc deloc (cel putin eu nu l-am vazut) mergind spre puscarie, pai îi drept? pe unul il prezinti non stop, pe celalalt il ascunzi….
    :mrgreen:

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  21 mai 2013 la 11:11

    Ziua bună 🙂 Fini, ONG-urile sunt absolut necesare, indispensabile în orice ţară democrată, ele fiind nucleul societăţii civile. La noi au apărut şi apar o puzderie de fundaţii şi asociaţii pentru tot felul de chestiuni care ar interesa societatea.(Şi Miscarea Populară e ONG) Prin oengism, însă, ca si prin presă, pe ici pe colo, se sifonează bani şi se fac jocuri murdare. Unele-s corupte şi folosite ca instrumente în folosul unor „sponsori” cu interese oculte.

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  21 mai 2013 la 11:21

    Skorpion, odată cu intrarea la bulău a lui Jiji (de 17 ani trenează procesul!) o grămadă de lume ar trebui să-şi pună cenuşă-n cap. Ca si-n cazul lui bombo-burberry, văitătorii, indiferent că-s politici, că-s televiziile care servesc gunoaie, toţi sunt exponenţii unei lumi infecte. Aş vrea s-auzim o părere crestinească şi de la mai marii Bisericii Ortodoxe, de la cei care l-au înnobilat pe Gigi bănosu’, contracost, acu’ şapte ani, cu Crucea lui Andrei Şaguna -pentru prima dată conferită unui ins dinafara ierarhiei bisericeşti.

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  21 mai 2013 la 11:26

    Cazul se-nscrie perfect la ” taine lovite de transparenţă” 🙄

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/locale/mitropolitul-streza-vinde-crucea-andrei-saguna-pentru-30-de-arginti-36907.html

    Apreciază

  • 17. dictaturajustitiei  |  22 mai 2013 la 09:15

    Bună!
    Nora, de multișor nu mă mai interesează părerea ong-iștilor. Mănâncă și ei o pâine dulce ! Ce pâine, greșesc, mănâncă doar cozonac cu mult rahat! Vorba reginei. 😆

    Apreciază

  • 18. dictaturajustitiei  |  22 mai 2013 la 09:17

    @Scorpy, îl bagă nemernicii în continuare pe Jiji la înaintare când de fapt lucrul cel mai grav este că fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei este condamnat penal! O presă de ….cacao!

    Apreciază

  • 19. skorpion  |  22 mai 2013 la 09:41

    dJ,

    mass-media crede ca numai jijiiiiii becali face rating.
    eu cred ca si un babiuc si un cioflinga (sau cum il cheama) pot deveni obiectul interesului nostru.
    cum de un ministru coboara atit de jos? era sarac? avea multe guri de hranit? de ce fura un om la asemenea nivel ierarhic? are numai dorinte materiale? nu si spirituale/morale? chiar nu vrea niciunul sa lase o dîră in urma lor?? ehei, la cite intrebari ar fi putut raspunde mass-media, dar ei nu si nu: toaca si toaca non stop la jiji becali

    P.s.
    parca nu demult presa l-a ”salvat” pe jiji becali cu acel faimos
    ”free becali” cu ajutorul caruia escrocul, licheaua a ajuns chiar in parlamentul european..

    dar despre procesul adrian severin se mai aude ceva??
    😛

    o zi frumoasa va doresc

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  22 mai 2013 la 13:29

    Ziua bună 🙂 Carmen, si în cazul oengismului ca si al presei, cu unele excepţii ( că or fi si de alea) banii dictează. Cunosc chiar, niste personaje respectabile care si-au făcut ONG doar pentru a-şi aduce lor diverse bunuri de afară în numele ajutorului pentru niste defavorizaţi. Iar practica asta, sub toate formele posibile, e ceva obisnuit (si acceptat la noi!) de jos până sus…

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  22 mai 2013 la 13:34

    skorpion, diferenţa de „tratament mediatic” între jiji si ceilalţi doi e strict din pricină de bani. Jiji- nu numai că a fost „eroul” televiziilor de kk, de ani de zile, dar e si grozav de generos cu cei care-i fac temenele. Asa se explică puzderia de „jurnalisti” si de oameni de fotbal- chiar si colegii de pârnaie, care-l plâng si-l tămâiază doar cu gândul să le pice ceva de la robinetul de bănet…

    Apreciază

  • 22. fini  |  22 mai 2013 la 21:13

    Buna seara, tuturor! 🙂

    Astazi este aniversat RICHARD WAGNER. Bicentenar WAGNER
    22 mai 1813

    Apreciază

  • 23. fini  |  22 mai 2013 la 21:14

    Cate ceva despre Wagner.

    Apreciază

  • 24. fini  |  22 mai 2013 la 21:16

    Apreciază

  • 25. fini  |  22 mai 2013 la 21:18

    Castelul din imagine este Neuschwanstein din Bavaria construit de regele Ludwig II ca omagiu lui Richard Wagner.

    Apreciază

  • 26. fini  |  22 mai 2013 la 21:19

    Apreciază

  • 27. fini  |  22 mai 2013 la 21:23

    Apreciază

  • 28. oldhashu  |  22 mai 2013 la 21:43

    Apreciază

  • 29. oldhashu  |  22 mai 2013 la 21:50

    Apreciază

  • 30. fini  |  22 mai 2013 la 22:09

    Old, te salut! 🙂

    Faine competari. Multumesc

    Apreciază

  • 31. noradamian  |  22 mai 2013 la 22:18

    Seara bună, plină de frumuseţea si misterul muzicii wagneriene 🙂 Fini, OldH, multzam!
    Ascult de câteva minute Olandezul Zburător, preludiul la Lohengrin, magnifice!
    Biografia, de revăzut la urmă.
    Interesant pentru mine, mai ales că de curând am văzut Faust (regia lui Purcărete)

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  22 mai 2013 la 22:30

    …Nouă clipuri excelent selectate pentru a intra în universul muzicii lui Wagner, a vieţii lui si chiar a timpului în care a trăit şi a compus.

    Apreciază

  • 33. skorpion  |  22 mai 2013 la 22:38

    salve,
    corul pelerinilor este fantastic!
    danke!

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  22 mai 2013 la 22:45

    He, he, skorpion, acum îl ascult si eu 🙂

    Noapte bună, dragilor 🙂

    Apreciază

  • 35. fini  |  23 mai 2013 la 00:27

    Noapte buna, tuturor! 🙂

    The fabulous OPHELIA ORCHESTRA led by Morten Gunnar Larsen (piano), performs „WAGNERIA” at the Blind Boone Ragtime & Early Jazz Festival.

    WAGNERIA

    Apreciază

  • 36. dora  |  24 mai 2013 la 11:41

    Salut gradina fermecata! 🙂

    In presa,in viata publica si in multe alte spatii de comunicare si activitati domneste dictonul”tonul face muzica,numai ca intr-un sens degradant: banii iau locul tonului ,iar muzica e inlocuita de falsitate,minciuna si zgomote infernale.

    Apreciază

  • 37. dora  |  24 mai 2013 la 12:06

    Acum ascult minunata muzica oferita de fini si old.

    Multam fain,imi limpezeste gandul si sufletul. 😆

    Apreciază

  • 38. noradamian  |  24 mai 2013 la 12:07

    Ziua bună după furtună, prieteni 🙂

    Fini, 35, jazzul care întinereşte şi împrospătează- un regal!

    Apreciază

  • 39. noradamian  |  24 mai 2013 la 12:13

    Dora, remarcabilă observaţia ta, de reţinut 🙂 Mă gândesc că -aducând aici o muzică bună, adevărată avem în ea si un antidot la efectele tonurilor false, la minciună si zgomotul care fac atâta rău, adică la anti-muzică.

    Apreciază

  • 40. dora  |  24 mai 2013 la 13:40

    nora,
    acesta e si motivul revenirii mele(desi cu sufletul n-am plecat niciodata) si dupa cate stii,locul acesta il consider oaza mea de fericire si liniste binecuvantata de oaspetii tai fideli. 😆

    ps.plecarile mele au avut cauze obiective (le cunosti),dar si subiective.Cel de Sus a avut grija sa le rezolve pe ambele.

    Apreciază

  • 41. fini  |  24 mai 2013 la 15:21

    Dora,

    🙂 🙂

    Apreciază

  • 42. noradamian  |  24 mai 2013 la 18:33

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.628 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.454 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.628 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: