Guvernul indignaţilor
6 august 2013 at 18:34 noradamian 71 comentarii
V-amintiţi ce indignat era dl. Remeş -cel care şpăguia, modest, pe cârnaţi şi palincă, întreţinerea scaunului său de ministru liberal, în guvernul Tăriceanu? Cât de tare îl supărase faptul că măsura de a pune taxă pe scaune stârnise hohote de râs? Dl. ministru nu bănuia atunci că istorica sa taxă prefigura, de fapt, viitoarea doctrină uselistă. Nu-i trecuse prin cap că, un guvern de „indignados” va duce peste câţiva ani (de puşcărie, pentru el) atât de sus, ideea sa! Sigur, era nevoie ca, mai întâi, motorul revoluţiei usele să-şi facă plinul la indignare -televizată- s-atingă turaţia de regim. Şi uite aşa, întins la maxim din ianuarie 2012, firul roşu al indignării, din uslaş în ultraş, din păcăleală-n şpăgăreală, ajunse la victoria finală. Meserie, măi frate! Adevărul e, trebuie să recunoaştem, că guvernul nu-şi mai vede căpetenia de treburi, dl. Ponta alergând într-una, fără odihnă: ba la Olimpiada de la Londra să felicite gimnastele, ba-n Dubai, cu familia, să se documenteze. Nici n-apucă să-şi vadă realizările, că-l potopesc alte îndatoriri: iar tocşouri, iar raliuri, iar baschet. Iar documentare- la Miami.
Indignarea guvernamentală devine tot mai greu de întreţinut. Deşi au ocupat toate parcările şi au suportul, discret, al unor”indignados” pripiţi ai aşa-zisei opoziţii de dreapta, pericolul să se transforme în reversul ei creşte. Pagubă-n revoluţie! Stocul de anti-băsescism se reduce văzând cu ochii! N-o să mai producă indignare nici cât o taxă pe serenada cu flota! N-o să-l mai refacă nici toate bârfele cu Udrea. Grav! Cu ce să mai ameţeşti boborul? Degrabă, că guvernului îi curge rugina de sub vopsea ca la transformatoarele lui fenechiu! Iar cefereul nu poate fi cumpărat nici de domnudan. Guvernul dă în isterie, are viziuni terifiante cu avioane duşmane care năvălesc în spaţiul aerian al patriei. Uselimea ţipă indignată că „justiţia lui Băsescu” le-a ţinut la cutie, torţionarii! Vrea dreptate! Cu toate eforturile, însă, indignarea lor duhneşte mai greu decât brânza din valiza d-lui Becali. Colac peste pupăză, ieşi dintr-un canal şi mr. Bivolaru! Păi ce altceva să facă prietenul celor 40 de bombonei şi manivele, după ce a ieşit din pârnaie decât ce făcea şi pe vremea aia? Şi atunci, ce urmează? …Cum ce? Sărăcimea să-nţeleagă dacă-şi iubeşte ţara şi guvernul, că indignarea costă! Că un guvern de indignados nu se lasă până nu le ia şi ultimul bănuţ! Impozite, certificate, contribuţii, timbre. Taxe şi pe praful de pe scaune! Păi cine să le plătească furăciunile? Doctrina subţire cu cheltuială se ţine. (Domnu’ Remeş, normal să fiţi indignat)
Entry filed under: 7301634. Tags: "indignados", bivolaru, bombo, doctrină, domnudan, fenechiu-transformator, isterie, manivelă, ponta, remeş, taxe, torţionari.
71 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
nightmare | 6 august 2013 la 19:19
😆 😆 😆
Mama mia ,ce articol !!!!…..excelent !!!!….felicitări Nora !!!
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 6 august 2013 la 19:54
Seara bună! Nightmare, multzam!!! 🙂
ApreciazăApreciază
3.
theo | 6 august 2013 la 19:56
CA INTOTDEAUNA FRUMOS
ApreciazăApreciază
4.
theo | 6 august 2013 la 19:57
la noi plouä,plouä…………….ce bine
ApreciazăApreciază
5.
theo | 6 august 2013 la 20:02
avocatzii bolnavi la minte a mafiotului jiji, au fäcut un scenariu,
cu bani gäsitzi,etc, este o gogomänie
pt. asta un zänatic dolofan predicä zilnic la ghitzä tv, cat este
de fenomenal,cinstit,etc si Becalii trebuie eliberat
este O scenete pt. induiesat copii s-au tampitzii, PRIMITIV:
ApreciazăApreciază
6.
theo | 6 august 2013 la 20:05
BIVOL-:::aru este unul cu condicutza USL
era convins cä fiind ai lui la putere, nu-l atinge nimeni.
si BEEEE::cali striga–acum sunt ai nostrii la putere……javra.
ApreciazăApreciază
7.
noradamian | 6 august 2013 la 20:06
Theo, servus! Avocaţii lui Gigi sunt pe măsura lui! Aşa că n-o să-l scoată de acolo, dar o să-i mai mănânce din bani ( banii furaţi!)
ApreciazăApreciază
8.
noradamian | 6 august 2013 la 20:07
Aici e năduf, peste vreo două zile normal c-o să vină furtuna!…
ApreciazăApreciază
9.
nightmare | 6 august 2013 la 20:15
Vorba ta….stocul de antibasism se duce ….cred ca tot mai mulți își dau seama ca au fost manipulati
Îți multumesc inca o data pentru popularizarea articolului cu Haissam … lumea nu stie in ograda cui a crescut arabul
ApreciazăApreciază
10.
theo | 6 august 2013 la 20:16
Nora , dar sunt de un primitivism, strigätor la cer.
cum sä uite un magistrat normal la minte, in gura lor.
ApreciazăApreciază
11.
theo | 6 august 2013 la 20:18
hayssam a fäcut afaceri si cu tata lui Becalii si cu Becalii,
se stie, niste mafiotzi, ca toatä fam. B
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 6 august 2013 la 20:31
Nightmare, cam târziu dar cel puţin unii o să-şi dea seama.
Şi uite c-a venit şi momentul să se afle cine si de cece l-a lansat pe terorist…
ApreciazăApreciază
13.
noradamian | 6 august 2013 la 20:35
Theo, cei care-l apără ar spune orice pentru bani! Nu cred că vreun magistrat ar risca să-şi pună obrazul pentru Gigi, mai ales că mereu i se găsesc alte bube! Evident, alţii care l-au împins în faţă şi s-au servit de el, stau în păpuriş…
ApreciazăApreciază
14.
filadel | 6 august 2013 la 20:41
Excelsior! Excelsior!
răgnesc cu indignare
fără să știe că de sus
se cade mult mai tare!
Grozav spus, Nora! 😆 😆 😆
ApreciazăApreciază
15.
noradamian | 6 august 2013 la 20:50
Fila, multzam! Deocamdată s-au retras să mediteze… Poate presimt ceva 😆
ApreciazăApreciază
16.
theo | 6 august 2013 la 20:50
dacä il apucä boala iar pe H ?
ApreciazăApreciază
17.
oldhashu | 6 august 2013 la 20:53
Nora, servus!
Ti-ai încărcat din plin bateriile! 🙂
Cu acid…
Felicitări și regret că nu pot da decât un like!
ApreciazăApreciază
18.
noradamian | 6 august 2013 la 20:55
Old, multzam! Mă ajutaţi şi voi! Deci, de două ori multzam 🙂
ApreciazăApreciază
19.
theo | 6 august 2013 la 20:58
cum gäsitzi voi, ce fel de caractere au acesti hotzi,
Becalii se smörcäie-face jocuri de tampitzi,profesorul spägar dela constantza- a läcrimat in boxä „INDUIESETOR”
cand furä,santajazä i-au mitä , -nu le vine lacrima??
ApreciazăApreciază
20.
theo | 6 august 2013 la 21:02
cel mai interesant mi se pare, cum indirect Nästase recunoaste
cä a luat bani, spune., ar trebuii sä contribuie totzi din PSD
A FOST SI CAMPANIA LOR;l-au läsat sä pläteascä singur,
claro ,deci a existat jocul.
ApreciazăApreciază
21.
fini | 6 august 2013 la 21:06
Buna seara tuturor! 🙂
Skorpi unde esti?
Marti este….Tom Gallagher.
Tom Gallagher.
“Băsescu este un preşedinte în căutarea unui electorat matur. În 2009, românii au votat în număr covârşitor în favoarea propunerii sale de a avea un parlament unicameral cu 300 de membri care va reda, sperăm, caracterul reprezentativ al Legislativului românesc. El a reînviat ideea atunci când electoratul era dezorientat şi apatic. De neoprit, preşedintele caută oportunităţi pentru a elimina energiile politice care să facă opţiunea reformei viabilă în România, sperăm, în viitorul apropiat.
Băsescu este furios şi enervat, deoarece îşi doreşte să şteargă mentalitatea colonialistă care, la fel de mult ca şi mentalitatea comunistă, ne ajută să explicăm de ce politicile au dezamăgit generaţii întregi la rând. Ca şi în timpul epocii suzeranităţii turce, statul este văzut astăzi de cetăţenii săi ca fiind alienat şi îndepărtat. Puterea pe care o exercită este arbitrară şi discriminatorie. Dar cei mai mulţi români încă mai au o atitudine de dependenţă faţă de stat. Le este greu să îşi imagineze o alternativă. Mulţi îşi doresc să aibă un fiu sau o fiică care să se afirme, aşa încât aceştia să poată distribui resursele şi oportunităţile în moduri discreţionare la fel cum s-a întâmplat în timpurile coloniale. ”
http://www.revista22.ro/romnia–nca-prizoniera-a-trecutului-sau-colonial-29666.html
Si presedintele are voie sa fie „furios si enervat”.
ApreciazăApreciază
22.
fini | 6 august 2013 la 21:08
BADEN POWELL ( 6 august 1936) este o figura- cheie in istoria muzicii de jazz si a Bossei Nova.
ApreciazăApreciază
23.
fini | 6 august 2013 la 21:10
ApreciazăApreciază
24.
fini | 6 august 2013 la 21:11
ApreciazăApreciază
25.
fini | 6 august 2013 la 21:13
ApreciazăApreciază
26.
theo | 6 august 2013 la 21:32
fini,
multzumesc .
ApreciazăApreciază
27.
noradamian | 6 august 2013 la 22:07
Seara bună, Fini 🙂 Skorpion o să fie încântat!! Mă bucur ca şi voi c-a reapărut Tom Galagher! Ca deobicei vine cu un articol bine scris si plin de bun simţ.
ApreciazăApreciază
28.
noradamian | 6 august 2013 la 22:12
Multzam pentru Baden Powell, e minunat! Lărgeşte universul jazz-ul si îmbogăţeşte muzica! 🙂
ApreciazăApreciază
29.
Mih | 6 august 2013 la 22:15
Un scurt salut de seara, tuturor! 🙂
Nora, nu pot decat sa ma repet: excelent si acest text!
Sageati trimise fix la tinta!
Eu zic ca tot si-or frange gatul pana la urma ticalosii astia…Altfel NU se poate! Ceea ce din tot sufletul le si doresc.
ApreciazăApreciază
30.
Mih | 6 august 2013 la 22:18
🙂
ApreciazăApreciază
31.
noradamian | 6 august 2013 la 22:32
Mih, salut şi multzam!! de observat că ticăloşii se duc la vale nu din pricina opoziţiei şi nici a rezistenţei boborului, ci exact din pricina propriei lor prostii! Evident, mulţi arivişti găunoşi pândesc momentul să le ia locul. Da’ noi suntem pe fază… 🙂
ApreciazăApreciază
32.
noradamian | 6 august 2013 la 22:33
Frumoasă seara de vară cu muzica lui Baden Powell! 🙂
ApreciazăApreciază
33.
skorpion | 6 august 2013 la 23:34
salve, salve, tirziu in noapte, ca de obicei
🙂
super postare, Nora,
dar cum iti explici, totusi, ca-mi spuse adineauri cineva la tf ca USL inca mai are 70% in preferintele electoratului??
cum este posibil asa ceva??? dupa 14 ani de guvernare absolut CATASTROFALA!!!! cum????
sa inteleg ca bizonii gindesc doar cu televizorul felixist???
probabil ca da!
@Fini,
danke, danke pentru Gallagher, chiar bucurie sa-l recitesc…
si noi trebuie sa re-devenim furiosi, poate asa sa avem niste rezultate mai bune
🙂
ApreciazăApreciază
34.
fini | 7 august 2013 la 00:00
Salve Skorpi! Mai bine mai tarziu decat deloc! 🙂
70 % ?!?!?! Incredibil! Nu pot sa cred. Ma lasa puterile.
ApreciazăApreciază
35.
fini | 7 august 2013 la 00:02
Bate miezul noptii!
ApreciazăApreciază
36.
noradamian | 7 august 2013 la 00:11
Skorpion, te salut în noapte!:) nu stiu ce e tf, stiu că se aruncă tot felul de procente, e de asteptat! Şi nu vorbesc de grupul fundamentalist care ar vota si cu Ceausescu… Mintea ălora nu se mişcă decât, poate, dac-ar ajunge muritori de foame si poate nici atunci. Şi-au văzut toate argumentele, pulbere, dar mai molfăie vechile calomnii, asa, mai în surdină si deloc convinşi, doar din ură. 🙄
După reevaluarea lui Boc la Cluj va urma şi a lui Băse. A-nceput deja.
ApreciazăApreciază
37.
noradamian | 7 august 2013 la 00:12
Noapte bună! 🙂
ApreciazăApreciază
38.
skorpion | 7 august 2013 la 01:39
tf – telefon
🙂
ApreciazăApreciază
39.
skorpion | 7 august 2013 la 01:40
m-a enervat rau de tot stirea cu MMacovei pe locul 3….
de mi-a fugit si somnul
ApreciazăApreciază
40.
dictaturajustitiei | 7 august 2013 la 08:19
Bună!
taxa pe praful de pe scaune o vom plăti tot noi cei care, de bine de rău, muncim fără să facem evaziune fiscală. Nu o vor plăti nici asistații sociali dar nici cei de teapa lui Patriciu, Becali sau … lista poate să fie lungă cât o zi de post. 😆
Nora, din păcate,
ApreciazăApreciază
41.
Taika Terezu | 7 august 2013 la 08:39
Saluttare!
Santajul și partajul lui Hrebenciuc, cel mai mare șantajist postdecembrist.
*
Și-a așternut din timp teritoriul: le are la mână și-n lanț pe pramatii,
Acoperirea securizată și șantajații îl țin în loc de onoare.
Hrebeiul e-n toate, e-n cele ce sunt și-n cele ce mâine vor râde la gratii…
Pe dinafară, din culmea blindată, iar noi vom rămâne… cu ochii în soare.
ApreciazăApreciază
42.
Taika Terezu | 7 august 2013 la 08:55
Dat dracului articolul gigea!
Bună să-ți fie inima și tot așa inspirația, Nora!
PS. Comentariul meu anterior e doar aparent off-topic. Ponta e unul din șantajații lui Hrebe, or asta le bagă pe toate- ce sunt- în toate cele din aceeași gloată și-n cele ce mâine vor râde, ca astăzi, de noi.
ApreciazăApreciază
43.
Taika Terezu | 7 august 2013 la 09:15
„…că guvernului îi curge rugina de sub vopsea ca la transformatoarele lui fenechiu! Iar cefereul nu poate fi cumpărat nici de domnudan”.
*
Lui domnudan îi mai lipsește un mare fiasco pe linie ferată și va scoate rugina nu numai din aceeași infrastructură utilizată de CFR-călători ci mai ales din aleșii uslamiști care au motive să se teamă de efectele componentei electorale a acestei tranzancții, ceva mai periculoasă decât componenta economică spăguboasă.
ApreciazăApreciază
44.
Taika Terezu | 7 august 2013 la 09:23
Traian Băsescu a ratat ocazia de a redeveni țapul ispășitor de serviciu, așa cum și-a ticluit speranțele pe linie feroviară, via CSAT, cel mai șantajabil premier din toate timpurile.
ApreciazăApreciază
45.
filadel | 7 august 2013 la 09:26
@Taika Terezu
nice 2 c u! 🙂
ApreciazăApreciază
46.
Taika Terezu | 7 august 2013 la 09:31
Saluttare, Filadel! (specialist în fidele cu tăieței) 🙂
Nicevoi ne asustvuet. 🙂
ApreciazăApreciază
47.
filadel | 7 august 2013 la 09:33
😆
ApreciazăApreciază
48.
Taika Terezu | 7 august 2013 la 09:41
Corectez, lisește totuși ceva, un ” t ” : atsusvuet.
ApreciazăApreciază
49.
Taika Terezu | 7 august 2013 la 09:51
Mr. Skorpion,
Se poate orice cu un asemenea tată. 🙂
ApreciazăApreciază
50.
fini | 7 august 2013 la 10:55
Taikule,
esti neintrecut in a te juca frumos cu cuvintele. 🙂
ApreciazăApreciază
51.
Taika Terezu | 7 august 2013 la 12:51
Dragă Fini, cuvintele ca cuvintele 🙂 , da’ să mă auzi cum cânt.
Te perpelești, nu altcumva. 🙂
ApreciazăApreciază
52.
Taika Terezu | 7 august 2013 la 14:05
Ne zbatem ca peștele pe uscături și suportăm permanent consecințele revoluției din decembrie ’89, care n-a fost a noastră și nici a urmașilor noștri; a fost și va rămâne revoluția nomenclaturii. Singura soluție – miraculoasă – ar fi să nu le mai ajungă (nomenclaturiștilor și descendenților lor) și s-o luăm (care mai apucă… ce mai rămâne) de la zero.
ApreciazăApreciază
53.
theo | 7 august 2013 la 14:05
bunä,
HREBE, acest sobolan rosiu, este tot un fel de tortzionar
din vremurile noastre, el este inplicat in cele mai odioase mägärii politice si tranzatzii mafiote.
ApreciazăApreciază
54.
noradamian | 7 august 2013 la 19:18
Seara bună! 🙂 Carmen 40, după ce s-au instalat la guvernare, ne-am dat cu părerea pe aici că într-un an de zile o s-arate ce pot.. Văd că au respectat termenul Cât despre „realizări”, peste aşteptări!
ApreciazăApreciază
55.
noradamian | 7 august 2013 la 19:21
Taikă, multzam fain :)! Dar drept să spun, inspiraţia are legile ei, imprevizibile 🙄
ApreciazăApreciază
56.
noradamian | 7 august 2013 la 19:25
Theo, hrebenciucul a fost, e şi acum, unitate de măsură a corupţiei. Spre deosebire de alţi şobolani, hrebe-rozaliul nu prea se arată.Lucrează la-ntuneric, prin canale.
ApreciazăApreciază
57.
noradamian | 7 august 2013 la 19:30
T Terezu,41, „Hrebeiul e-n toate, e-n cele ce sunt și-n cele ce mâine vor râde la gratii Pe dinafară, din culmea blindată, iar noi vom rămâne… cu ochii în soare.” … Nu-s aşa de sigură! Hrebe e de găsit şi în matrapazlâcurile lui Hayssam, printre altele. Presupun că e unul din cei cărora aducerea arabului le-a stricat somnul.
ApreciazăApreciază
58.
theo | 7 august 2013 la 20:31
sä vedetzi cand vine vagabondul plagiator, ce coferintze tzine, ce golänii si minciuni aruncä.
el a plecat aparent pt. concediu, dar s-a intanlit cu o groazä-consultantzi si interrlopi secu
ApreciazăApreciază
59.
Taika Terezu | 7 august 2013 la 20:53
Nora 57
Să fie cum zici!
De-oi greși, nu mă voi indispune nicicum. 🙂
Până una-alta, eu caut niște ochelari de soare mai fumurii.
ApreciazăApreciază
60.
theo | 7 august 2013 la 21:17
cum vine Ponta , scoate niste fumuri, cä ii fabricä el
ApreciazăApreciază
61.
theo | 7 august 2013 la 21:20
dl. Päträsconiu are o postare bunä, meritä cititä
ApreciazăApreciază
62.
fini | 7 august 2013 la 21:42
Buna seara, tuturor! 🙂
ApreciazăApreciază
63.
theo | 7 august 2013 la 22:07
fini,
multumesc,f. frumos.
ApreciazăApreciază
64.
skorpion | 7 august 2013 la 22:26
TT,
Taica Terezu,
ce nu lipseste? ai spus ca nu lipseste nimic, la ce te-ai referit?!
bonsoir, all
🙂
ApreciazăApreciază
65.
Taika Terezu | 7 august 2013 la 22:57
@64
Am repetat începutul „Nice” al lui Filadel și-am vrut să-i transmit că nu lipsește nimeni (din Grădină).
Noapte bună! 🙂
ApreciazăApreciază
66.
fini | 8 august 2013 la 00:24
Noapte buna, tuturor! 🙂
ApreciazăApreciază
67.
fini | 8 august 2013 la 03:13
Theo
@ 26
cu drag! 🙂
ApreciazăApreciază
68.
theo | 8 august 2013 la 20:02
BUNÄ SEARA!
HAI COPII , SÄ VIZITÄM GRÄDINA; SÄ SPUNEM FLORILOR
CINE SUNT CRETINII TZÄRII:
ApreciazăApreciază
69.
theo | 8 august 2013 la 20:11
am citit ; se reIau dosarele transferurilor, f. bine
in fotbal sunt o parte de mafiotzi, fam. Becalii ………
dar sä-i controleze si pe cei dela CONDUCERE
ApreciazăApreciază
70.
noradamian | 9 august 2013 la 11:58
Ziua bună, prieteni! Multzam pentru vânticelul de optimism pe care l-aţi adus în grădină în lipsa mea!
TT 59, niţel scepticism care să-l mai modereze pe optimist, nu strică 🙂
Fini, 66, serenada verii sună minunat şi dis de dimineaţă, pe un pic de răcoare 🙂
Theo, 69, nici o clipă n-am crezut că dosarul puturos al transferurilor poate fi îngropat, oricâte manevre ar face unii.
Cine se mai gândea la Hayssam? Şi uite că i-a venit rândul!!!
ApreciazăApreciază
71.
noradamian | 9 august 2013 la 12:00
postare nouă
ApreciazăApreciază