Derivate raţionale din fracţii iraţionale

7 septembrie 2013 at 16:27 90 comentarii

O schimbare de fond autentică ca mutaţie a valorilor social-politice are nevoie de condiţii speciale. Pe fondul suprasaturării de politicianism, al dezgustului faţă de prăpastia între ce se spune şi ce se face, nişte evenimente neprevăzute pot trezi energiile adormite până la punctul de ieşire din stază. Diferenţa protestelor de acum faţă de făcăturile de laborator, de trucajele de tipul celei din ianuarie 2012 constă în realism. Iar realismul conferă sens, autenticitate, poate lansa lideri şi genera un nou curent de forţă. Se probează, la vedere, dacă protestatarii pot depăşi încercările de deturnare şi bagatelizare a situaţiei de regulă nelipsite în astfel de împrejurări. În fine, e şi un prilej interesant de a evalua simţul civic al unor jucători politici şi, indirect, de a observa realismul formatorilor de opinie, al politologilor, jurnaliştilor, sociologilor.

Neîndoielnic, protestul împotriva RMGC este, fundamental, antiguvernamental. Neconvingătoare, încercările de a-l submina, de a-l sancţiona, constau în mutarea accentului pe alte aspecte marginale mai mult sau mai puţin, reale. Concentrată-n usele, disipată suficient şi prin spaţiul aşa-zis liberal, stânga comunistă care face prăpăd de aproape un sfert de secol nu poate fi înfrântă de o dreaptă-n derivă. Pe termen scurt, poate fi înfrântă doar de o altă stângă cât de cât normală. Deşi luată-n răspăr, bagatelizată, mulţimea protestanţilor care pare a fi ieşit zilele astea de nicăieri, spre amuzamentul unora şi spre supărarea altora, poate deveni stânga de mâine, cu toate minusurile ei. Spre deosebire, o dreaptă vizionară ar fi apreciat potenţialul de schimbare al momentului. O dreaptă sănătoasă ar fi sesizat cea dintâi bubele inacceptabile ale proiectului. În fine, o dreaptă normală ştie că nu poate exista şi produce efecte benefice societăţii decât în echilibru democratic cu o stângă autentică.

PS. Aparent iraţionale, fracţiile politico-sociale au,  în cazul acestui proiect, explicaţii simple, raţionale. De pildă, atacul de ieri al sindicaliştilor RMGC (relatat aici) asupra unor opozanţi localnici, s-a produs, exact în timpul vizitei unor politicieni PPDD şi PC.
Într-un recent interviu, dl. MRU- premierul pedelist cu cel mai scurt mandat, partizan al ideii de exploatarea zăcămintelor aurifere, zburat de uselişti din acest motiv, face aici o afirmaţie care merită toată atenţia: „…este motivul pentru care solicit formal să aflăm, guvernul poate să afle o listă, un catalog al persoanelor fizice, cetăţeni români sau cu rezidenţă în Romania, şi persoane juridice care deţin acţiuni în acest proiect”

 

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , .

Cele două constante Două-ntr-unul

90 comentarii Add your own

  • 1. Taika Terezu  |  7 septembrie 2013 la 20:08

    Saluttare!
    Acționariatul RMGC (Roșia Montană Gold Corporation SA):
    1. Gabriel Resources cu 80,69 %
    2. Compania minieră de stat Minvest Deva cu 19,31%
    *
    Trei firme private românești ( CARTEL BAU – S.A. Cluj , FORICON – S.A Deva , COMAT TRADING – S.A. Bistrița) au deținut câte 0,23% acțiuni fiecare, dar au fost cumpărate de primul.
    *
    Principalii acţionari ai firmei Gabriel Resources (în 2010):
    1. Paulson & Co Inc (New York, NY) 18,00%
    2. Electrum Strategic Holdings (New York, NY) 18,00%
    3. Newmont Canada Limited 14,72% (o filială aparținînd societății miniere Newmont, SUA).
    4. BSG Capital Markets, a cumpărat 30 milioane de acțiuni (9%) în valoare de 67,5 milioane dolari; aparţine grupului Barry Steinmetz. (cu sediul în Geneva)
    *
    Foarte recent:
    Beny Steinmetz, unul dintre cei mai importanți acționari ai Gabriel Resources, companie care deține peste 80% din acțiunile de la Roșia Montană Gold Corporation, este cercetat de FBI, Biroul pentru Fraude Grave din Marea Britanie și de autoritățile din alte cinci țări, cu privire la fapte de corupție și spălare de bani, pentru începerea mineritului într-unul dintre cele mai mari bazine aurifere din lume.

    FBI, Oficiul pentru Fraude Serioase din Londra, dar și autoritățile din Insulele Canalului au început o anchetă la nivel internațional împotriva miliardarului Beny Steinmetz, care controlează firma BSG Resources (BSGR), potrivit The Guardian. Steinmetz este acuzat că a dat mită guvernanților africani, pentru a-i fi asigurat dreptul de exploatare la mina din muntele Simandou, o regiune cu una dintre cele mai mari depozite de minereu de fier neexploatate din lume. Profitul pe care Beny Steinmetz îl aștepta din această afacere este de ordinul miliardelor de dolari, iar acesta este cercetat acum în șase țări.

    Un asociat al lui Steinmetz, reținut pentru corupție
    Doi angajați ai BSG Resources au fost arestați în Guineea, iar un asociat al miliardarului a fost arestat și acuzat că a încercat să intervină pe lângă magistrații din Statele Unite, în timp ce FBI-ul cerceta dacă prin acordul de exploatare s-a încălcat Legea Afacerilor Externe, dacă s-a dat mită pentru obținerea lui, preum și dacă nu s-au respectat măsurile contra spălării banilor.
    Săptămâna trecută, poliția elvețiană a percheziționat biroul unei companii asociată cu firma controlată de Steinmetz, în urma unei cereri oficiale din partea guvernului din Guineea și a unei solicitări de la Departamentul de Justiție al SUA. Simultan, în Franța, poliția a percheziționat casa unui director al BSGR .
    „Pot confirma că o investigație comună se desfășoară cu alte autorități de aplicare a legii, în ceea ce privește chestiunile legate de BSG Resources, o companie înregistrată în Guernsey”, a declarat Adrian Hale, ofițer superior al anchetei, din cadrul Unității de Investigații Financiare, citat de The Guardian. În replică, purtătorul de cuvânt al lui Beny Steinmetz a spus că „BSGR nu are cunoștință de orice astfel de evoluții”.

    Apreciază

  • 2. Taika Terezu  |  7 septembrie 2013 la 20:12

    Beny Steinmetz, asociat al Roșia Montană Gold Corporation și partener al austriecilor de la Novomatic

    Averea lui Beny Steinmetz este estimată la peste șase miliarde de dolari. În 2009, Beny Steinmetz a cumpărat, prin firma BSG Investemets, un pachet de 9% din acțiunile de la Roșia Montană Gold Corporation. Acesta este unul dintre cei mai bogați trei acționari de la Gabriel Resources, alături de John Paulson şi Thomas Kaplan, care au investit sute de milioane de dolari în proiectul minier de la Roșia Montană.

    Tot prin BSG Investments, Steinmetz este partener de afaceri cu austriectii de la Novomatic, cei despre care ZIUAnews a dezvăluit că au încercat, în secret, să parafeze cu Loteria Română un contract de zeci de milioane de euro, privind dotarea de tip videoloterie. Sursele ZIUAnews au dezvăluit că Steinmetz face parte dintr-un grup de interese în care mai sunt incluşi
    -strategul politic Tal Silberstein (Novomatic + Tal = Novotalica), care a consiliat de-a lungul timpului PDL, PSD sau PNL şi care a cumpărat drepturile litgioase ale prinţului Paul de România;
    -Dan Andronic – patronul Evenimentului Zilei, publicaţie care a derulat o întreagă campanie de presă împotriva conducerilor Loteriei;
    -Dan Ghiţă (vezi laudele aduse de acesta firmei Novomatic), Bogdan Drăgoi – fost secretar de stat la Finanţe, actual consilier prezidenţial şi apropiat al familiei Videanu ;
    -Valeriu Stoica;
    -Sebastian Ghiţă – patronul RTV.
    -Steinmetz este asociat cu Remus Truică – fost consilier al premierului Călin Popescu Tăriceanu – în firma BRG Residencial Consulting Services.

    În România, Beny Steinmetz nu este implicat doar prin Roșia Montană, ci și prin afaceri imobiliare, prin firma Seven Hills, care a fost băgată în proiectul reidențial West Park din București.Beny Steinmetz, partener al austriecilor de la Novomatic
    *
    http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/unul-dintre-actionarii-de-la-rosia-montana-in-ancheta-internationala-102664

    Apreciază

  • 3. Hantzy  |  7 septembrie 2013 la 20:14

    un alt 7 septembrie

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 20:31

    Seara bună! 🙂 Taikă, în octombrie 2007când Sibiu era capitală culturală, un documentar despre Rosia Montană înscris la evenimentul Astrafest s-a bucurat de o deosebită atenţie. Peliculele puteau fi văzute si după rulare, în holul mare de la parter, pe calculatoare. În tot timpul festivalului la calculatorul cu filmul cu RM era înghesuială. A fost vizionat de o mulţime de participanţi din ţară şi din străinătate prezenţi la festival. Cei mai mulţi, tineri din diverse colţuri ale lumii, studenţi, regizori.:)
    La Biserica Evanghelică ( a saşilor) la etaj, nu stiu dacă nu există si acum o expoziţie permanentă pe această temă.
    Toţi oamenii ăstia n-au treabă cu politica, habar n-au dacă sunt de stânga ori de dreapta, dacă-s asimiliaţi cu nu stiu ce grupări activistice, manipulate ! Pur şi simplu refuză să accepte din bun simţ, dacă vrei.

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 20:32

    Hantzy, frumoase! Multzam 🙂

    Apreciază

  • 6. skorpion  |  7 septembrie 2013 la 20:34

    hello,

    Dan Andronic?
    Bogdan Dragoi?
    hmmmm,
    in plus Truica, despre care stiam ca a fost consilierul lui N0049 si nu al lui Tariceanu, dar probabil confund…

    Tal Silberstein? hăhăhă… amuzant, de-a dreptul
    🙂

    ce mai, o ciorba aurită rău de tot
    🙂

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 20:35

    Şi niste opinii neutre, mai degrabă culturale, as spune, pe subiect:

    http://www.lapunkt.ro/2013/09/06/a-doua-generatie-a-spiritului/

    Apreciază

  • 8. skorpion  |  7 septembrie 2013 la 20:37

    de retinut ideea Norei:

    mulţimea protestanţilor care pare a fi ieşit zilele astea de nicăieri, spre amuzamentul unora şi spre supărarea altora, poate deveni stânga de mâine,

    este posibil sa ai dreptate, desi, banuiesc, ca tinerii aceia s-a simti profund jigniti, daca li s-ar pune eticheta de stinga… of course, nu toti…

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 20:38

    Skorpion, cu atât mai bine. 🙂

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 20:40

    Încă o opinie (cu siguranţă neplătită de Soros, ca si (8) cea din revista La Punkt):

    http://www.ziare.com/rosia-montana/proiect/invitatii-ziare-com-costin-ciobanu-rosia-montana-ca-pretext-pentru-o-stanga-radicala-de-ce-psd-ar-trebui-sa-se-teama-1255645

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 20:52

    Dacă „PSD ar trebui să se teamă” (pe bună dreptate) atitudinea celor din dreapta e categoric perdantă. Fie că tac ca mutu-n păpuşoi, fie că încă se declară pro-proiect şi-i tratează cu sictir pe manifestanţi, fie că văzând că se-ngroasă gluma o să ceară „retragerea proiectului”, sunt percepuţi a face parte din aceeasi tagmă de politicieni de pradă.

    Iar citind ce a postat TT la 1 şi 2, lucrurile devin mult mai clare.

    Apreciază

  • 12. Taika Terezu  |  7 septembrie 2013 la 20:57

    La fel cum se disjunge un dosar într-o cauză în faza de cercetare sau în instanță, pentru a fi judecat separat, Dan Sova de la ministerul marilor făcături proiectate vrea să tragă la separeu din Minvest Deva parea aurită și s-o boteze „Roșia Montană Minvest”, ca s-o tranșeze mai bine, într-o nouă vizionare „Astă seară dansăm șpaga în famiglie”.

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 21:04

    Din aricolul linkuit la (8):( îmi place – chiar dacă e oarecum idealist! Sau, poate, de aceea :)):
    ” Prin urmare, ceea ce se întâmplă astăzi în Piață mi se pare a fi nu afirmarea unui sistem ideologic în contra celuilalt, ci pur și simplu o mare Revelație Civică. Nu insist asupra pretextului (Roșia Montană cu toate discuțiile ei adiacente, tehnice, ecologice, patrimoniale, ba chiar morale), ci doar asupra ritualului și a dispoziției psihice a actorilor. Ajunși în acest punct, să încercăm puțin să desțelenim terenul înțelegerii…

    Omul este, să o spunem răspicat (a făcut-o și Hegel, printre alții, în Fenomenologia spiritului) o ființă duală, complexă, una care conține deopotrivă nevoi materiale și non-materiale. Una care posedă deopotrivă și instinct de conservare, dar și opusul acestuia, spiritul de sacrificiu. În această cheie mi-ar plăcea să interpretez așa-zisa “revoltă a hipsterilor” (oh, cât de înșelătoare pot fi etichetele unor formatori de opinie nesăbuiți!) din zilele noastre. Grecii antici foloseau un foarte inspirat cuvânt pentru a descrie ceea ce cred că se întâmplă cu sufletul protestatarilor: thymos! L-aș traduce drept “cutezanță”, “temeritate”, dar îmi place și “spirit”. L-am regăsit mai ales la Platon (Republica) în anii facultății, la cursurile lui Andrei Cornea, dar și la Fukuyama (Sfârșitul istoriei), la Cărtărescu (Postmodernismul românesc), la Sloterdijk (Rage and Time), și în câte alte locuri… Voi folosi totuși thymos, din respect pentru greci (și eventual pentru haiosul slogan din Piață, abia perceptibil duminică, în prima zi a manifestațiilor: “De nu rezolvați problema/ Aducem la București Atena!”; aducem la București thymos-ul, poate că asta ar trebui să semnifice…). “Cuvântul grecesc are avantajul că nu are conotații pozitive sau negative (sau mai curând că le acceptă și pe unele, și pe celelalte)… Tehnologia [FB, Twitter, YouTube, etc.] și thymosul, acționând împreună, generează lumea democratică de azi. De-a lungul istoriei, thymosul a întruchipat spiritul de dreptate al omului și revolta împotriva nedreptății. Într-o măsură mai mare decât cauzele economice, componenta thymotică a sufletului uman este răspunzătoare de cele mai multe evenimente istorice, ca războaiele sau revoluțiile…” (Postmodernismul românesc). Vorbind despre “Romanian Autumn” (ca variantă originală la “Arab Spring” sau “Turkish Summer”, așa cum se iluzionează mai nou unii dintre noi), spunem practic câte ceva despre abilitatea noastră, individuală, de a ne înfuria. Întoarcerea către sine se poate petrece când o persoană nu trăiește conform așteptărilor ce trebuie împlinite pentru ca acea persoană să nu-și piardă respectul de sine. Acest lucru demonstrează (cel puțin prin ochii lui Platon) că ființa umană posedă o idee obscură, eventual inertă, a ceea ce este adecvat sau just. Iar atunci când nu se trăiește în marja acestei idei, o parte a sufletului “depune o plângere” (într-o plasticitate jurisprudențială). Și iată cum, doar cel care este capabil să se dezprobe pe sine este capabil să se controleze pe sine. Cei care au început să iasă în stradă duminică (01.09.2013) și probabil că vor continua să o facă până când își vor liniști sufletul, sunt mânați în luptă nu de argumente de dreapta sau de stânga (pentru că, nu-i așa (!?), perspectiva ideologică pe meleagurile noastre și-a cam arătat limitele), ci de bunul și bătrânul thymos. Evident, mulți deplâng lipsa orizontului, a ideilor clare, a coerenței, dar când sufletul colectiv al unei politei este atât de zdruncinat (în special din cauza unui constant exercițiu politic transpartinic corupt), toate celelalte trec cumva în plan secund. Pentru că thymosul este într-adevăr un jalon important pe calea domesticirii morale a furiei. Mulțumită lui, impulsurile civile și militante “primesc dreptul de a rămâne în cetatea filosofului”.

    Închid acest umil cerc al interpretării spunând că mi se pare totuși că fac parte, în sfârșit, dintr-o a doua generație a thymos-ului. Și deși ține de domeniul istoriei contrafactuale, probabil că tehnologia de beneficiile căreia ne bucurăm astăzi (în plină absență oripilantă a unor media profesioniste și neutre) ar fi scris puțin altfel soarta primei generații a spiritului, adică soarta “golanilor” din 1990 și chiar soarta acestor politicieni siniștri pe care doar distanța agonizantă dintre două generații curajoase a înlesnit-o. Spiritul se întoarce în sfârșit în Cetate prin Roșia Montană, să-l întâmpinăm așadar cum se cuvine!”

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 21:17

    Taikă, de presupus că unul din motivele pentru care s-au precipitat la putere ponta&sova&comp, a fost exact „AURUL”. Stiind că-n 14 ani paingii lui Timis, Steinmetz au prins o grămadă de ploşniţe politice în paienjenisul afacerii (dată ca sigură!), contând că pot da vina pe Băsescu ( cum a si făcut, Ponta) au bătut palma cu RMGC-ul,au pus la punct ultimele obstacole si, „ca să nu fie consideraţi lasi” au făcut saltul decisiv! Numai c-au nimerit în iazul de cianură 😀

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 21:25

    Încă un punct de vedere, merită să fie luat în seamă, desi nu cred că subiectul câinilor maidanezi îl poate neutraliza pe cel cu protestele anti-RM:

    http://artapolitica.ro/cum-sfasie-televiziunile-protestele-impotriva-gold-corporation/

    Apreciază

  • 16. Taika Terezu  |  7 septembrie 2013 la 21:31

    Da, bănet, nu glumă!
    Din redevența de 4%, taxe și impozite, inclusiv cu forța de muncă, impozit pe profit și profit net, s-a estimat inițial pentru partea românească un total de peste 2,1 miliarde dolari , dar -atenție – calculat la prețul de 1000 dolari pe uncie, acum prețul aurului e dublu, iar redevența de 6% (majorată cu 50%).
    Ți se face pofta cât un chiron (piron). 🙂

    Apreciază

  • 17. Taika Terezu  |  7 septembrie 2013 la 21:39

    Mai există o estimare a unor specialiști din Oxford, pentru toată afacerea Roșie Montană, de 19 miliarde de dolari… calculată tot la prețul inițial al aurului de 1000 dolari pe uncie.

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 21:45

    TT, toţi maidanezii ăstia flămânzi care se-nvârt de-atâta timp în perimetrul zăcămintelor fabuloase ale RM consideră locul un maidan cu aur pe care se simt datori „să-l civilizeze”

    Apreciază

  • 19. Taika Terezu  |  7 septembrie 2013 la 21:46

    Să-l civilizeze după datina străbună. 🙂

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 21:48

    …a conquistadorilor lui pizzaro 😆

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 21:48

    Uite încă o părere, de data asta a d-lui Tismăneanu:

    http://www.contributors.ro/global-europa/piata-universitatii-clasa-de-mijloc-si-extinctia-ideologiilor-cateva-ipoteze/

    Apreciază

  • 22. Taika Terezu  |  7 septembrie 2013 la 22:09

    Newmont, a treia firmă menționată în primul comentariu, deține acum cele mai multe acțiuni la Gabriel Resources. La Newmont este acționar Soros.

    Apreciază

  • 23. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 22:16

    În fine, dădui si peste sursele „cele mai autorizate” :postul Vocea Rusiei şi neolegionarul Roncea:
    ( unde e pomenit si Soros)
    http://www.ziaristionline.ro/2013/09/06/editorialistul-vocea-rusiei-afacerea-rosia-montana-un-razboi-intre-miliardari-evrei-din-america-israel-si-ungaria/

    Apreciază

  • 24. Taika Terezu  |  7 septembrie 2013 la 22:21

    Membru al board-ului științific al Fundației Soroș pentru o Societate Deschisă, Iași – București (1996-1998), Mihai Răzvan Ungureanu. 🙂

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 22:24

    Ha!!! 😆

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 22:26

    Chiar asa fiind ar mai fi nevoie si de dovezi, doar si despre Monica Macovei a făcut parte dintr-un astfel de ONG si evident, s-a spus si despre ea că e cumpărată de Soros,!

    Problema e exact asta: că NU trebuie lăsaţi nici unul din acesti prădători împreună cu acoliţii lor din politichia autohtonă să-nghită şi aurul la fel cum au făcut cu petrolul si toate celelalte!…
    … „pentru locuri de muncă”, nu-i asa?

    Grosul manifestanţilor nu-s ai miliardarilor nici a politicienilor. Nu-s ai lui costi rigozanu nici ai lui pippidi- Posibil să se-ncerce coruperea unora, posibil să se fi si reusit, dar valul e deja prea mare ca să mai ţină cu manipulările mediatice de care am avut parte atâta amar de timp.

    Apreciază

  • 27. Taika Terezu  |  7 septembrie 2013 la 22:27

    De la Fundația pentru o Societate Deschisă se dirijează fondurile pentru celelalte ONG-uri surori și alte neamuri. 🙂

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 22:30

    Cum se-ntâmplă deobicei, majoritatea au zis Ja, Herr iar câţiva, puţini, Nein! 🙂

    Apreciază

  • 29. Taika Terezu  |  7 septembrie 2013 la 22:47

    Da, de la Fundația Soros, MM a beneficiat de o bursă pentru specializare, la fel cum MRU a beneficiat de aceeași sursă pentru studiu la Oxford, Cristi Danileț pentru publicarea unor cărți de specialitate. Niciunul nu-mi pare schimbat sau cumpărat din pricina asta. Alții au înțeles să-și exprime recunoștința veșnică într-un mod strident, iar lista și memoria nu-s deloc scurte. 🙂

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 22:56

    Taikă, noroc că avem memorie 🙂

    Apreciază

  • 31. Taika Terezu  |  7 septembrie 2013 la 23:01

    Totuși, mă gândeam că poate lista strigată de MRU (din finalul postării tale) este sugerată în calitate de persoană în cunoștință de cauză, adică mai aproape de miezul problemei din zona zoster.
    188,189,190 sunt niște numere de HG-uri legate tot de exploatări.

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 23:07

    Da, va fi stiind d-lui ce se petrece prin zona „zoster” 🙂

    Apreciază

  • 33. Taika Terezu  |  7 septembrie 2013 la 23:10

    Mai de-a dreptul, acele HG-uri proaspete (emise de Guvernul MRU) pot însemna începutul sfârșitului (începutul unor exploatări care i-au atras sfârșutul guvernării înainte să le poleiască cu aur)

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 23:11

    Observi ce nesuferită postare e asta? Era de asteptat, nu?? 🙂

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 23:15

    TT, omu’ nu pare tocmai curajos, dar de insistent e insistent ( si plicticos!) Acu’, după ce a fuzionat cu ai tăriceanului, cred că mult asteptata formula a dreptei unite intră-n paranteze. Cel puţin deocamdată.

    Totusi, s-ar putea să aibe, în materie de informaţii secrete, un as în mânecă…

    Apreciază

  • 36. Taika Terezu  |  7 septembrie 2013 la 23:15

    Se sincronizează cu ce-ai scris la 15:
    *Taikă, de presupus că unul din motivele pentru care s-au precipitat la putere ponta&sova&comp, a fost exact “AURUL”*

    Apreciază

  • 37. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 23:16

    Yes, trăim într-o realitate de roman poliţist 🙂

    Apreciază

  • 38. Taika Terezu  |  7 septembrie 2013 la 23:18

    Zona Zoster = zona Soros.
    De văzut poziția lui MRU față de RM, în timpul guvernării MRU!

    Apreciază

  • 39. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 23:21

    Păi dacă el vorbeste de alţii, alţii vor vorbi de el. Şi uite-asa … 🙂

    Apreciază

  • 40. Taika Terezu  |  7 septembrie 2013 la 23:21

    La fel a procedat și cu ofițerii acoperiți din Parlament; a simțit nevoia să-i taxeze cu un proiect de lege… în semn de „recunoștință” pentru trântirea guvernului MRU. Acum sugerează pe unde se strecoară interesul cuplului siamez Ponta-Șova.

    Apreciază

  • 41. Taika Terezu  |  7 septembrie 2013 la 23:29

    Când era premier, MRU a fost solicitat (ca să nu zic presat) să aprobe exploatări diverse și știe ce spune. (acele HG-uri au fost date pentru exploatări petroliere). Siamezii au început să-și vadă resursele în pericol de împrăștiere… cu ei pe tușă. 🙂

    Apreciază

  • 42. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 23:32

    Taikă, deocamdată cuplul a festelit-o asa că stă în tufe si cloceste ceva. Sper să nu le reusească.

    Apreciază

  • 43. theo  |  7 septembrie 2013 la 23:33

    Taicä,
    zona zoster, este perfect- mafiotul S are exact aceia
    caracteristicä, nu dispare , „decat aparent.”

    Apreciază

  • 44. Taika Terezu  |  7 septembrie 2013 la 23:34

    Parcă-i și pentru noi vremea de-o retragere pe tușă.
    Somn ușor și mai vedem… ce visăm! 🙂

    Apreciază

  • 45. theo  |  7 septembrie 2013 la 23:34

    SPER CA ACESTI INTERLOPI siamezi, SÄ PLÄTEASCÄ CANDVA:

    Apreciază

  • 46. lastnightmusic  |  7 septembrie 2013 la 23:41

    Dormi copile si viseaza,
    Stalin vegheaza !

    Apreciază

  • 47. theo  |  7 septembrie 2013 la 23:43

    CÄCÄRÄU, il uräste de moarte pe Andronic, il
    inpunge pe unde poate si EVZ.
    Andronic la intrebat pe Crin, dacä i-a pläcut la Monte Carlo

    Apreciază

  • 48. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 23:43

    Noapte bună, prieteni 🙂

    Apreciază

  • 49. theo  |  7 septembrie 2013 la 23:44

    mi-atzi stricat seara, eu am apucat mult din perioada stalinistä, asa cä……………….
    noapte bunä.

    Apreciază

  • 50. lastnightmusic  |  7 septembrie 2013 la 23:53

    Cu toata prietenia, nu puteai apuca prea mult din ea
    Stalin a murit acum 60 ani Nu aveai cum prinde prea mult.
    Poate te referi la perioada Dejista – care tot stalinista era care a tinut pana acum 50 ani.

    Apreciază

  • 51. noradamian  |  7 septembrie 2013 la 23:53

    Theo, Lnm, glumeste. Să nu ne îngrijorăm.

    Somn usor 🙂

    Apreciază

  • 52. Taika Terezu  |  8 septembrie 2013 la 08:17

    Saluttare!
    Mi-a fost dat să aflu acum, cu părul măciucă de surpriză – din surse demne de încredere – că chibiții coabitaci, de pe lângă slugile băsiste, au uitat ce-a făcit MRU (astă vară), când i-a salvat scaunul lui Băsescu.
    Adică, pe nepusă masă, chibiții coabitaci și tot neamul trebuie să mestece spusele citate (probabil) din MRU: „infruntam compromisuri si vânzari de neam”.
    Ba ne-am ales și de neam prost cu ștampila conștiincioasă, pusă pe frunte de șefa biroului CTC, acreditată peste ocean: „Nici o surpriza. Complicitatile sunt mari iar vanzarea constiintelor nu a inceput de ieri”. (Asta nu-i niciodată surprinsă… după consumarea evenimentelor)
    *
    Tocmai vorbeam mai sus de memorie și uite cum m-a lăsat baltă! Poate mă lămurește cineva, ca să nu mor prost. Nu-mi vine nicicum prin cap de unde atâta clei de oase sau prenadez la MRU, încât să lipească – decisiv – scaunul prezidențial, de parcă l-a bătut la loc în cuie.
    *
    Încep să-mi amintesc… un fel de explicație: 🙂
    Știați de ce târfa fugită de-acasă se întoarce întotdeauna la locul faptei?
    Ca să-i strige făptuitorului peste gard:
    -Ai uitat câte am făcut pentru tine, nerecunoscătorule! Nespălatule, bătăușule, huliganule!
    *
    PS. V-am mai povestit cândva un caz autentic. Imediat după 89, o doamnă a hotărât să divorțeze. Lucra de mulți ani la o cofetărie. Într-o zi cu soare, viitorul fost soț apare în ușa cofetăriei și strigă:
    -Las c-am să te spun la toată lumea cum ai pus mereu apă în citronadă.

    Apreciază

  • 53. Taika Terezu  |  8 septembrie 2013 la 08:55

    „”Agrafele din floace” și comentatorul ăla reanimat dintr-un zăpăcit insipid (renăscut din cenușa de pe lângă pupincurismul direct interesat) au varianta lor de răspuns la enigma din finalul postării Norei:
    -Băsescu e-n toate.

    PS.
    Nu l-am omis pe consilierul prezidențial Bogdan Drăgoi din lista suspecților de interese ascunse și n-am evitat referința din finalul comentariului 2. Despre MRU, numai de bine! 🙂 Se poate și mai… dacă se tot insistă.

    Apreciază

  • 54. Taika Terezu  |  8 septembrie 2013 la 09:23

    Și se tot insistă- de la spartul târgului de băsiști încoace – cu „băsiștii sunt idioți și orbi”, nu o văd pe aia și nici pe cealaltă; băsiștii pot să stea și-n cap, tot se adâncește involuția băsistă… de la coabitare pân’ la reevaluare, și dă-i mereu, iar cu MRU mai mult ca perfectul, de mi s-a acrit de-atâta obiectivitate patologică.
    Oi fi un băsist-macovist prost și orb (nu exclud nici posibilitatea asta), dar nu contează cine termină prost o confruntare idioată de idei, contează cine a început-o, în circumstanțele agravante ale băsismului mocnit într-o comunitate… de idei. 🙂

    Apreciază

  • 55. theo  |  8 septembrie 2013 la 10:10

    Taicä,
    salutäri cu drag.dintr-un Bayern ploios( abia a inceput)

    ai perfectä dreptate.

    Apreciază

  • 56. Taika Terezu  |  8 septembrie 2013 la 10:19

    Salve, Theo!
    Să fie într-un ceas (și jumătate) bun meciul de azi, acasă, între Bayern și Hannover !

    Apreciază

  • 57. theo  |  8 septembrie 2013 la 10:23

    SI INTRE GERMANIA SI AUSTRIA 3-0; A FOST O BUCURIE

    ca intre vecini ,se „iubesc la nebunie,…..”
    eu nu sunt interesatä, sotul meu.

    Apreciază

  • 58. skorpion  |  8 septembrie 2013 la 10:24

    buna dimineata,
    neata,
    iata, ce scrie @Aha:
    07/09/2013 la 20:26

    Satui de malignitatea pedelista, romanii au ales ieri solutia radicala, citostaticele usele: crinotrava si victoraze. Acum la cade parul, dintii si unghiile, dar pana dispare metastaza mai rezista. Daca Ponta demisioneaza maine, e reales poimaine
    😛

    Apreciază

  • 59. Mih  |  8 septembrie 2013 la 10:26

    Buna dimineata si La Multi Ani de Sântă Mărie Mică! 🙂

    Apreciază

  • 60. Taika Terezu  |  8 septembrie 2013 la 10:34

    Aha, tot un câștigător al emblematicei libertatăți de exprimare prost înțelese (peste limitele bunei-cuviințe și ale conviețuirii pașnice) cu picioarele băgate în demnitatea fugăritului. 🙂

    Apreciază

  • 61. Taika Terezu  |  8 septembrie 2013 la 10:38

    Unii au o tărie de caracter de invidiat. Poți să le bagi pe gât un batalion întreg în pas de defilare: tac chitic și înghit în neștire. 🙂

    Apreciază

  • 62. skorpion  |  8 septembrie 2013 la 10:41

    de ce plingea oprescu?
    http://adevarul.ro/news/bucuresti/victimele-oprescu-1_522b0faec7b855ff5657b162/index.html

    Apreciază

  • 63. Taika Terezu  |  8 septembrie 2013 la 10:56

    Grădina Domnului nu-i doar mare și populată cu modele de invidiat. E ticsită de libertăți fundamentale… date (pe) la fund, după cum le intepretează cine ne dă lecții dintr-o fundătură „dezinteresată”. 🙂

    Apreciază

  • 64. Taika Terezu  |  8 septembrie 2013 la 11:45

    Încă una mai transparentă și mă duc.
    *
    Știați de ce târfa tupeistă, fugită de-acasă, se întoarce întotdeauna la locul faptei?
    Ca să-i strige făptuitorului peste gard:
    -Ai uitat câte am făcut pentru tine, nerecunoscătorule! Nespălatule, bătăușule, huliganule!Ce tupeu ai, încornoratule!

    Apreciază

  • 65. theo  |  8 septembrie 2013 la 13:55

    cam asa fac niste tarfe, cu presedintele, ce rusine.
    nu-i nimic. dacä o tzin asa MRU pierde totzi sustzinätorii
    „bäsisti” si crede-mä, nu-s putzini.dar e o mizerie ce fac ……..

    Apreciază

  • 66. theo  |  8 septembrie 2013 la 13:55

    OPRESCU , trebuie sä DEMISIONEZE

    Apreciază

  • 67. noradamian  |  8 septembrie 2013 la 14:26

    Ziua bună si-nsorită, prieteni! La mulţi ani fericiţi si luminosi Mariilor, oriunde s-ar afla! 🙂

    Apreciază

  • 68. theo  |  8 septembrie 2013 la 14:29

    eu nu vreau räzboi:ORCE ACTZIUNE; ARE VICTIME NEVINOVATE:

    Apreciază

  • 69. noradamian  |  8 septembrie 2013 la 14:35

    😆
    „Știați de ce târfa fugită de-acasă se întoarce întotdeauna la locul faptei?
    Ca să-i strige făptuitorului peste gard:
    -Ai uitat câte am făcut pentru tine, nerecunoscătorule! Nespălatule bătăușule, huliganule!”

    Taikă, punct ochit, punct lovit! Târful are stofă, se vedea încă de-acu’ un an jumate. Mă rog, cine avea ochi să vadă…

    Apreciază

  • 70. noradamian  |  8 septembrie 2013 la 14:38

    skorpion, păi metastaza de care vorbeste Aha rezistă şi prin grija „târfilor” de care vorbirăm.. 🙄

    Apreciază

  • 71. theo  |  8 septembrie 2013 la 14:39

    tarful- este o javrä, un caine………….

    Apreciază

  • 72. noradamian  |  8 septembrie 2013 la 14:43

    Theo,ticăloşia lui Oprescu întrece orice limită: încearcă acum să deturneze indignarea publică la adresa lui spre oamenii responsabili care doresc o lege corectă- „legea Ionuţ”- pusă repede-n aplicare.

    Apreciază

  • 73. theo  |  8 septembrie 2013 la 20:07

    culmea, culmilor , cu bani se face pacea stalinistä
    de aia tanjesc ei dupä liniste, sub iliescu, totzi
    mafiotzii isi tineau de zgardä asocialii, interlopii,
    era liniste.felcerul era in elementul lui, dar………..

    democratzia nu-i pt. cätzei!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Apreciază

  • 74. fini  |  8 septembrie 2013 la 20:48

    Buna seara tuturor! 🙂

    Antonín Dvořák – 8 septembrie 1841 – reprezentant al Scolii Nationale Cehe, doctor „honoris causa” al universitatilor din Cambridge si Praga, i s-a conferit Ordinul Crucea de Fier acordat de împăratul Franz Joseph I.
    A fost membru al Academiei de Stiinte si Arte din Cehoslovacia si Berlin. In perioada 1892 – 1895 a fost numit directorulConservatorului de Muzica din New York; in aceasta perioada a creat simfonia a IX supranumita „Din lumea noua” in care a folosit si teme din folclorul afro-american si al indienilor americani.

    Simfonia „Din lumea noua” a IX-a

    Apreciază

  • 75. fini  |  8 septembrie 2013 la 20:50

    Paul Robeson, bariton profund american, preia tema „Going home” din simfonia a 9-a de Dvorak.

    Apreciază

  • 76. fini  |  8 septembrie 2013 la 20:51

    Dans slavon intr-o distributie de zile mari:

    Violin: Itzhak Perlman
    Cello: Yo-Yo Ma
    Conductor: Seiji Ozawa

    Apreciază

  • 77. fini  |  8 septembrie 2013 la 20:52

    Concertul pentru violoncel si orchestra cu Jacqueline du Pré si Sergiu Celibidache la pupitrul Orchestrei Simfonice Radio din Stockholm in care este reluata o tema din Simfonia a IX – a.

    Apreciază

  • 78. fini  |  8 septembrie 2013 la 20:53

    „Humoresca” cu David Garrett

    Apreciază

  • 79. fini  |  8 septembrie 2013 la 20:54

    Humoresca” & jazz cu Art Tatum

    Apreciază

  • 80. theo  |  8 septembrie 2013 la 21:01

    fini,

    superb, multzumesc.
    ce educatzie muzicalä ai putea face tinerilor ,intr-un club,centru,scoalä, tu potzi face mult, poate pe langä MP.
    incearcä.

    Apreciază

  • 81. fini  |  8 septembrie 2013 la 21:08

    Theo draga,
    @ 81

    asta fac de-o viata de om. 🙂
    Aici trebuie doar sa am grija sa cocentrez comentariile.

    Apreciază

  • 82. Creanga  |  8 septembrie 2013 la 22:18

    Ziua buna!
    Am trecut pe la ora 14:00 prin fata Consulatului Romaniei din Montreal, nu era picior de om. In articolul de pe hotnews se spune ora 13:00, poate se terminase deja.

    Apreciază

  • 83. ovidiu  |  8 septembrie 2013 la 23:05

    Bună seara tuturor,
    Scut se facură in jurul pontanacului:
    http://delaepicentru.com/2013/09/08/●-parchetul-ne-indeamna-sa-ne-cacam-pe-un-judecator-pe-un-premier-si-chiar-si-pe-el/

    Apreciază

  • 84. fini  |  9 septembrie 2013 la 00:03

    Noapte buna tuturor! 🙂

    „Song to the Moon” din opera Rusalka cu Joshua Bell

    Apreciază

  • 85. noradamian  |  9 septembrie 2013 la 00:19

    Salut, prieteni!! Platformă încăpăţânată, mă ţine-n asteptare, abia am intrat, după mai multe încercări!

    La Sibiu s-a simţit cutremurul binisor! La ora 16 22, eram în faţa calculatorului

    Theo, le vine rândul si încă repede.
    Ovidiu, multzam!
    Creangă, mă bucur că nu ne-ai uitat!
    Fini, un regal muzical! Sper să le ascult pe toate. Danke!

    🙂

    Noapte bună, dragilor! 🙂

    Apreciază

  • 86. skorpion  |  9 septembrie 2013 la 08:25

    neata,

    Adrian Papahagi


    Adrian Papahagi

    1. E bine că mulți oameni au coborât în stradă pentru două cauze în ultimele zile. Chiar dacă nu împărtășesc multe dintre sloganuri de la mitingurile anti-RMGC, mă bucur că societatea se mișcă. Păcat că atât de puțini concetățeni au fost sensibili la lovitura de stat…

    2. Mișcarea Populară a spus clar: suntem împotriva proiectului RMGC, pasat de premierul Ponta deputatului dr. Ponta, fiindcă e netransparent, riscant pentru mediu, nu oferă garanții de dezvoltare durabilă (de pildă, prin canalizarea fondurilor obținute de stat spre investiții).

    Am spus la fel de clar: dacă nu există alte soluții într-un timp rezonabil, eutanasierea maidanezilor este singura rezolvare a problemei. Viața și integritatea corporală a unui singur om valorează mai mult decât viața tuturor haitelor de câini sălbăticiți de pe maidanele patriei.

    3. Îmi repugnă mesajele anticapitaliste, comunistoid-maoiste (am auzit pe cineva strigând la megafon că vrea revoluție culturală :mrgreen: ) sau stângiste de orice fel. Drumul spre iad e pavat cu (false) bune intenții.

    4. Nu voi participa la mitingurile pentru Roșia Montană fiindcă respect pretenția demonstranților ca protestul să nu fie confiscat partizan, dar și din rațiunile enumerate mai sus.

    Apreciază

  • 87. theo  |  9 septembrie 2013 la 09:37

    IN BUCURESTI ; MANIFESTATZIILE AU FOST CONFISCATE
    nu aveau bani cei ce veneau spontan, pt. tricouri imprimate, placarde, insigne,bästi rosii, etc.
    dar dupä ei mizerie ca dupä paranghelii, rusine sä le fie,
    s-au dus ,Cernea ,Rogozan, si altzii sä spunä la posturile lor
    ce fantastic se miscä. CU BANI SE MISCÄ NEMERNICIA:

    Apreciază

  • 88. theo  |  9 septembrie 2013 la 09:40

    ASA ESTE; trebuie ca oameni de bun simtz, bine intentzionatzi,
    sä indepärteze de nemernici ce lucreazä cu banii clientului.

    Apreciază

  • 89. noradamian  |  9 septembrie 2013 la 11:27

    Ziua bună, prieteni! Theo,ceva despre asta de citit şi-n postarea următoare 🙂

    Apreciază

  • 90. noradamian  |  9 septembrie 2013 la 11:27

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.319 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.456 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.319 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: