Vremuri tulburi
3 octombrie 2013 at 11:46 noradamian 86 comentarii
În vremea atacurilor la coabitare din partea diverselor grupări oengiste, mini-partinice FC, NR, (în căutare facilă, politicianistă, de capital politic, dar incapabile de acţiune, pe fond) de pe zona dreaptă am apreciat (cu argumentele realităţii politice- nu cu ce aş fi vrut eu şi alţii să fie) că nu exista nici o altă soluţie viabilă. Nicio forţă n-ar fi putut schimba lucrurile din moment ce două treimi din electoratul prezent la vot a zis USL! Singura soluţie atunci, cea de coabitare, un paleativ, evident, era în măsură doar să temporizeze atacul uselist la justiţie şi să permită instrumentarea unor dosare grele. Fragila coabitare a durat până-n vară. V-amintiţi cum în momentul în care Ponta a încălcat înţelegerea cu privire la justiţie, preşedintele a denunţat-o public- fără s-o rupă, însă, oficial? A fost un avertisment de care Ponta n-a ţinut cont. Ieri a dovedit încă odată, că nu-i decât o păpuşă otrăvită, manevrată din umbră. Iar grupuleţele de pe dreapta îşi manifestă o mulţumire rea, dovedind încă odată, fie că n-au priceput realitatea, fie că nu știu ce e aia democraţie, fie- mai curând- c-au fost şi sunt mânate de interese meschine. Coabitarea şi-a terminat rolul, e limpede că va fi reziliată oficial. Intrăm în vremuri tulburi sub toate aspectele. Aproape 60% din electorat e încă sub anestezie uselistă, după cum arată sondajele. Dinspre dreapta, deocamdată, slabă mişcare. Atacul la justiţie de ieri, 2 0ctombrie 2013, demonstrează, fără echivoc, că puterea uselistă s-a instalat în 2012 în România printr-o lovitură de stat. Prin urmare, nouă nu ne rămâne decât speranţa în oamenii verticali din sistem. Şi în atitudinea activă pro-justiţie a unei părţi semnificative a societăţii- aş vrea să cred.
PS. V-amintiţi de atacurile din primăvară ale eroilor de pe dreapta amintiţi mai sus, în măsură să le potenţeze pe cele useliste, nu numai la Băsescu ci şi la Kovesi?
Entry filed under: 7301634. Tags: anestezie electorală, atac uselist, coabitare, justitie, ponta, reziliere.
86 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
nightmare | 3 octombrie 2013 la 14:02
Buna ziua !!!!
Ohoooooo….si inca cum ….numa Politeia cit l-a atacat pe Pirat ,iar Kovesi era pila lui Ilici si o vândută
Stii Nora ,dupa ce ca erau vai steaua lor ,acești dreptaci stangisti s-au gandit ca vor lua voturi pentru piticotii politici
Vorba lui Viq ….noi ca natie nu meritam sacrificiul făcut de Base
ApreciazăApreciază
2.
nostradamus | 3 octombrie 2013 la 14:09
Vremuri tulburi ?
Pe naiba fată ! Mă dezamăgeşti zău . Grupările onaniste , pardon , oengiste gen , şi-au atins scopul … Iar coabitarea asta ( cuvântul în sine ) începe să devină desuet(ă) . Prinde a semăna cu consensu’ lu’ Ilici din epoca de … faur ! Şi mai zici :
… io aş spune că nu atât anesteziaţi cât … loviţi de amnezia vremilor trecute !
So , nu vremuri tulburi ! Dimpotrivă , începe să iasă soarele ! Să ne bucurăm dară , întru luminarea naţiunii – şi useliste .
Gaudeamus igitur !
ApreciazăApreciază
3.
noradamian | 3 octombrie 2013 la 14:16
Nightmare, salut! Cu totul de acord! Ca martor consecvent şi fără interese personale de niciun fel, am notat pe blog tot ce merita observat pe scena public-politică, iar de aici a rezultat parcursul trasat chiar de faptele, atitudinile si declaraţiile diversilor jucători, soldăţei, slujitori si figuranţi politici. Şi, mai ales, de interesele lor…
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 3 octombrie 2013 la 15:04
Traian Băsescu:
Independenţa justiţei s-a prăbuşit ieri. Asta mă face să mă îndrept spre denunţarea pactului de coabitare.
„Pactul de coabitare NU presupune, aşadar, înţelegeri pe Justiţie, ci dimpotrivă, respectarea independenţei Justiţiei.
Poate le este clar şi celor care continuă să-l demonizeze pe preşedinte pentru pactul de coabitare, neţinînd cont nici o secundă de rezultatul alegerilor din decembrie 2012” ( F.N.)
ApreciazăApreciază
5.
Ovidiu | 3 octombrie 2013 la 15:14
Bună ziua,
Taika are dreptate când spune:
„Legat de coabitare, Traian Băsescu a avut de ales între ceva, cât de cât, și nimic garantat (prin confruntarea directă cu nesimțirea uselistă). Cine nu s-a mulțumit cu puțin, invocând cu ipocrizie extremă o închipuită cedare uselistă pe tavă (luuungă și laaată, inclusiv niște numiri imaginare în toate funcțiile de conducere din Parchetul General), a început să-i care parandărăt pumni în cap lui Băsescu.
Trăiască și înflorească Țiganiada de “râmbătă”!
În realitate este și va mai fi vorba de incomodul Băsescu… acolo unde nu prea ies niște calcule pentru obținerea puterii la proxima ocazie.”
ApreciazăApreciază
6.
noradamian | 3 octombrie 2013 la 15:39
Ovidiu, salut! Taika a văzut bine. Reacţiile ostile ale unora faţă de coabitare de atunci ( ca si ale uselistilor, de fapt!) reluate de aceiaşi, si acum, ne arată cine si ce poate. Şi ce vrea…
Un test de care era nevoie… 🙄
ApreciazăApreciază
7.
Ovidiu | 3 octombrie 2013 la 15:55
Ezact! 🙂
ApreciazăApreciază
8.
tucu2 | 3 octombrie 2013 la 16:57
Nu stiu de ce Ponta a facut dubla prostie de ieri.Prima -schimbarea lui Papici si a doua iesirea la Tv.
Singura explicatie cit de cit plauzibila ar fi presiunea baronilor PSD.Poate.
Oricum ce vreau sa remarc este atitudinea intelectualitatii nostre de dreapta.De la MM , Laura Stefan pina la trompetele lui MRU.
In loc sa atace la baioneta USL ul -ocazie nai buna rar gasesti- s au repezit sa si plateasca politele cu coabitarea.
Vom pierde pentru ca din nefericire toata aceasta adunatura de dreapta nu vede viitorul de lungul nasului.
ApreciazăApreciază
9.
noradamian | 3 octombrie 2013 la 17:18
Tucu 2, salut! M-as bucura să-l coste prostia de ieri pe ponta- am înţeles că s-a grăbit, a crezut că dosarul dragnea e încă în lucru când, de fapt, era încheiat şi se afla deja pe masa lui Kovesi.
Cât despre atitudinea respectivelor trompete, desi le-am dat dreptate uneori pe analiza punctuală a unor situaţii care cereau „expertiză” profesională (pe care le-o recunosc) în privinţa civismului m-au lămurit chiar ei: nu merită nici o încredere. Satisfacţia rea cu care au dat năvală să-şi verse umorile si vanităţile bolnave în spaţiul public, să-şi impună „dreptatea”, îi descalifică încă odată.
ApreciazăApreciază
10.
tucu2 | 3 octombrie 2013 la 17:32
Nora
Eu gindesc ca astazi avem o problema de supravietuire.Mergem spre o societate moderna europeana sau ne intoarcem in griul sovietic.Populatia, dupa 23 de ani de imbecilizare este ca un aluat gata de pus in forma.Ajunge sa apara un demagog destept si il va urma voioasa pe drumul spre Siberia.
Sunt semnale venite din strada care dau fiori.Cind intr o manifestatie unde participa in majoritate tineri se striga jos capitalismul , cind cca 40 % regreta ceausismul , semnalul de alarma este deja tras.
Ce ar trebui sa faca intelighentia noastra -cea de dreapta?Sa umble la reglaje fine? Sa gaseasca nod in papura oricui calca intr o baltoaca?
Nu .Evident ca nu.Ar trebui sa iasa si sa incerce sa inpinga caruta pe drumul cel bun.Ar trebui sa puna umarul la darimarea acestei mizerabile gasti de pungasi.
Ce fac ei?Discuta evident despre sexul ingerilor si constata ca Basescu nu are numarul regulamentar de oua.
Paradoxul acestor vremuri este ca aceiasi intelighentie asteapta tot de la Basescu sa rezolve toate relele de pe acest tarim.
Eu unul m am saturat de tragedie antica.M am saturat de cor.
ApreciazăApreciază
11.
fini | 3 octombrie 2013 la 19:49
Buna seara tuturor!
Pentru cine nu a urmarit:
http://inregistrari.b1.ro/view-evenimentul_zilei-107.html
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 3 octombrie 2013 la 19:53
Tucu 2, pe zi ce trece, corul respectiv, blocat în vanităţi meschine,devine de-a-dreptul o frână. Cu ăstia ne cufundăm în negativism. În loc să-ncerce să genereze un curent anti-usele şi pro-justiţie, îşi mângâie orgoliile prosteşti,îşi dau dreptate singuri- ori unul altuia, cu satisfacţie sterilă, ca să-şi justifice anti-băsescismul.
ApreciazăApreciază
13.
noradamian | 3 octombrie 2013 la 19:54
Fini, servus, multzam 🙂
ApreciazăApreciază
14.
skorpion | 3 octombrie 2013 la 22:30
chiar ca par a veni iarasi vremuri tulburi…
😦
cit despre cei care nu au inteles gestul lui TB cind a venit cu coabitarea…ce sa mai comentam? ei nu inteleg nici azi ca aceasta coabitare a fost impusa de rezultatele absolut dezastruoase si rusinoase obtinute de liderii dreptei (ARD) in decembrie 2012.
TB – un singur om – a incercat sa mai salveze din situatie..si culmea cei care nu vad de lungul nasului il si critica…sau or fi cu musca pe caciula…
ApreciazăApreciază
15.
noradamian | 3 octombrie 2013 la 22:34
Skorpion, gând la gând!
Somn usor!
ApreciazăApreciază
16.
noradamian | 3 octombrie 2013 la 22:34
ApreciazăApreciază
17.
fini | 3 octombrie 2013 la 22:39
Nora,
servus! 🙂
ApreciazăApreciază
18.
fini | 3 octombrie 2013 la 22:40
Noapte buna tuturor! 🙂
ApreciazăApreciază
19.
skorpion | 3 octombrie 2013 la 22:41
http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/victor-ponta-a-tradat-romania-314301.html
ApreciazăApreciază
20.
Popa Pius | 4 octombrie 2013 la 07:31
Nu are cine să-i arate @Cetățeanului de pe Politeia cât căcat mănâncă, la greu, cu nerușinare îndreptată ostentativ către susținătorii piratului. S-a înconjurat de o mână de yesmeni slinoși și receptivi ca mâța-n calendar. Aprobatorii robotizați habar n-au pentru ce își dau acordul, n-au cum să realizeaze ce vrea să spună manipulatorul mâncăcios, odată ce „ el însuși” bate câmpii în veselie. Cetățeanul adoarme cu un monolog intangibil, reciclat ca la școala de idioți, cu reluări în neștire, ca să-și laude tâmpeniile ca de obicei, des și tare, buricos și plin de sine.
Cu ideile următoare a tropăit aseară, fudul nevoie mare cu polonicul, ca dansatorul împăunat în jurul focului de trib, acompaniat de hăulitorii adunați la lecția de educație domestică.
„Or, dorind rocada, Basescu insusi a asteptat ca ambilor se le expire mandatele si sa ii convinga atunci sa faca schimb de posturi. Basescu a convins-o pe Kovesi sa il mai tina pe Morar cu doua delegari timp de 12 luni la DNA.
In loc sa securizeze postul de procuror sef al DNA cu numire prin decret in 12 februarie 2012 (cand nu aveam guvern USL, ci Guvernul MRU) care securza DNA-ul pana in 2015, TB a preferat sa astepte si sa cerea delegarea lui Morar. Intre timp, in iulie s-a propus puciul…
Au expirat si mandatele adjunctilor la PG si la DNA si apoi a inceput Pivniceru sa lucreze…. Basescu poate ca sa zis merci ca a putut sa o pastreze pe Kovesi si sa il accepte pe Nitu insa miza reala era PG-ul. Vedem azi de ce.
TB s-a batut cu propiile arme: vrand sa faca “echipe” la conducerea parchetelor, a acceptat procurori serviti de Ponta. In loc sa numeasca cand putea un procuror tare la DNA si apoi sa se bata doar pentru apararea PG, el a cedat PG-ul si s-a multumit sa o salveze (temporar) pe Kovesi, care mai mult ca sigur va fi revocata la anul de posibilul Presedinte USL (daca iese unul din asta).”
http://politeia.org.ro/editorial-opinii/ponta-cazanciuc-si-nitu-o-istorie-in-care-trei-oi-mananca-un-lup-de-mare/19529/#comment-55051
Prostia nr. 1
„Basescu a convins-o pe Kovesi sa il mai tina pe Morar cu doua delegari timp de 12 luni la DNA”
Da, Daniel Morar nu a plecat de la conducerea DNA când i-a expirat ultimul mandat de 3 ani și a mai rămas 12 luni, grație celor două prelungiri succesive prin delegare. Chiar și în speranța realizării rocadei, ce-i în neregulă cu asta? În această perioadă, în loc să dispară, cel mai tare procuror al DNA nu a stat cu brațele încrucișate. Pentru ce (Băsescu) „sa numeasca cand putea un procuror tare la DNA”? Când putea, dacă putea, un alt procuror tare nu-și avea rostul mai tare decât Morar. E suficient de clar? A fost un an câștigat în plus de cel mai potrivit procuror în funcția asta de conducere. Numai prostia poate contesta utilitatea acestui fapt, ținând cont, dacă poate, de cursul și importanța dosarelor instrumentate și susținute în instanță.
Prostia nr. 2
Băsescu „a cedat PG-ul si s-a multumit sa o salveze (temporar) pe Kovesi, care mai mult ca sigur va fi revocata la anul de posibilul Presedinte USL”.
Băi, Nostraanus! Altă prostie prevăzătoare și mai mică decât tine n-ai găsit? Cu un astfel de „raționament”, n-are rost să mai mănânci azi. Las-o pe mâine sau poimâine, când vei fi „mai mult ca sigur” mai flămând!
Ai uitat ce a halit pe pâine DNA-ul în anul prelungit pentru Morar (12.02.2012-12.08.2012 și 13.08.2012-12.02.2013, atunci au rămas în funcție Carmen Gâlcă, Laura Oprean și Doru Tulus prin delegare) și în perioada de după numirea Laurei Kovesi, 16.05.2013- până peste o săptămână, 12.10.2013 (ca să adunăm luni întregi). Cele 3 luni de interimat dintre aceste două perioade n-au afectat continuitatea cu nicio numire uselistă. Numai din prostiile de la pct 1 și 2, Băsescu avea „sa numeasca cand putea un procuror tare la DNA”, adică de la 12.02.2012 după prevederea bună de crucit, dar i-au halit Morar și Koveși din acel mandat imaginar deja 1 an și 8 luni până în prezent. Cu ce mai rămâne din mandatul de 3 ani procurorul garantat de Nostraanus, după ce Codruța Kovesi mai exercită diferența până în decembrie 2014, încă 1 an și 2 luni? (să ne imaginăm indicațiile prețioase ale prezicătorului:“noul președinte USL” sare imediat la gâtul DNA de Ignat, ca să-i tihnească sărbătorile).
Cu Morar și Koveși la conducerea DNA s-ar aduna 3 ani fără 2 luni până în decembrie 2014, aproape un mandat întreg, iar mâncătorul Nostraanus se mai poate zbate, în aceeași manipulare idioată, să demonstreze cât de mare rămâne pierederea de 2 luni (decembrie 2014-februarie 2015) din cauza lui Băsescu și a „noului președinte USL”. Dacă ar fi asta o prostie insuficientă, n-are cum să fie ultima.
Prostia nr. 3.
„In loc sa securizeze postul de procuror sef al DNA cu numire prin decret in 12 februarie 2012 (cand nu aveam guvern USL, ci Guvernul MRU) care securza DNA-ul pana in 2015, TB a preferat sa astepte si sa cerea delegarea lui Morar. Intre timp, in iulie s-a propus puciul…”
Băi, deșteptule! Dacă nu mai ai frați pe-acasă, nu vrei să-l implori singur, acum, pe „noul președinte USL” să nu-l revoce, în decembrie 2014, pe procurorul prevăzut tare din burtă de Nostraanus? N-ai niciun motiv – nu-i așa?- să prevezi că „noul președinte USL” ar aplica același tratament de Ignat la gâtul șefului DNA instalat de tine cu atâta tărie. De ce să riști să iasă procurorul tău securizat în pierdere cu cele 2 luni decisive din coada mandatului imaginar sau să te trezești în realitate cu o nenorocire mai mare, noul președinte MRU, care ar lăsa-o pe Kovesi în același prim mandat la conducerea DNA încă 1 an și 5 luni, până în mai 2016? Mai gâdil-o și nu te lăsa! Du-ți mandatul până la capăt, pe culmile numerotate!
Prostia nr. 4
(In loc sa numeasca cand putea un procuror tare la DNA) „si apoi sa se bata doar pentru apararea PG, el a cedat PG-ul…” „miza reala era PG-ul. Vedem azi de ce.”
Cu slănina-n pod și mălaiu-n traistă, nu observi cum șezătoarea în două luntre ți-a dublat deja unica ”miză reală”, persiști în prostia anterioară și securizezi cu un tembelism mai mare posturi în prostie. Nu cumva Băsescu a mai cedat două la Prefectură, două la Primărie, unul la școala de fete, altul la spital ?
Nu avea cum să cedeze din ce nu a avut nici măcar la DNA. De unde să mai cedeze și PG-ul?
Înainte de 2 octombrie 2012, când i-a expirat mandatul, Codruța Kovesi semnase delegarea la conducerea PG pentru Daniel Morar (până în aprilie 2013). În acest stadiu, Băsescu nu mai avea nimic, dar îl plasase deja pe Daniel Morar la CCR încă din 25 martie 2013. Prin absurd, să presupunem c-ar fi reușit să câștige “miza reală” în mai 2013. (Morar și Kovesi nu mai aveau cum să ocupe funcția de conducere a PG).
Ce mai rămâne de ales și pentru ce durată a mandatului? Un alt procuror „tare” vizibil și recomandat numai până la tăierea de Crăciun 2014, când „noul președinte USL” ar urma să reducă toată concepția asta nemaipomenită la o jumătate de mandat în PG și cu DNA-ul la fără frecvență.
Băi, papagalule! Dacă nu mai ai frați pe-acasă, nu vrei să-l implori singur, acum, pe „noul președinte USL” să nu-l revoce, în decembrie 2014, pe Procurorul General prevăzut tare din burtă de Nostraanus?
Prostia 5
Papagalul merge la papagali sau la șezătoarea hăulitorilor dotați cu ticul lui Parkinson, la cap și numai în plan vertical, în semn de aprobare mai tare decât reflexul necondiționat.
ApreciazăApreciază
21.
skorpion | 4 octombrie 2013 la 09:12
excelent, PP, popa Pius, excelent
ApreciazăApreciază
22.
tucu2 | 4 octombrie 2013 la 09:20
excelent PP.Ne povestesti ceva si despre taberele din interiorul DNA.Poate intelegem si noi ce dracului s a intimplat.
ApreciazăApreciază
23.
tucu2 | 4 octombrie 2013 la 09:27
Prostia si inteligenta sunt paralele.In cazuri exceptionale , cind tind ambele spre infinit se intilnesc.
O asemenea intilnire a fost realizata aseara de Ion Cristoiu .
Cugetarea a sunat asa:
„”Daca vrem sa avem un candidat la prezidentiale care sa se poata bate cu cei ai USL ,Basescu trebue sa taca””
Imbecilitatea afirmatiri consta in faptul ca eventualul nostru candidat ar trebui sa l poata acoperi pe Basescu nu sa se auda numai cu conditia ca Basescu sa taca.
Genialitatea afirmatiei constta in faptul ca actualii presupusi candidati nu pot fi auziti decit daca este o liniste mormintala si nici atunci nu sunt sigur ca voi intelege mesajul.
ApreciazăApreciază
24.
skorpion | 4 octombrie 2013 la 09:32
iata ce a spus tot ieri acelasi Ion Cristoiu:
“Trebuie să înțelegeți că Traian Băsescu nu mai reprezintă o forță în România!”
care-i scopul acestei fraze?
– sa se dea mare si rotund ion cristoiu?
– sa demoralizeze pe cei care se situeaza in opozitie cu uslasii? de la electorat la lideri de partide? la membrii de partide PDL, PNR, PFC, PNTcd???
– chiar o fi simtind ca vin vremuri mai cacacioase asemanatoare cu cele antedecembriste si-si pune curul la adapost?
ApreciazăApreciază
25.
tucu2 | 4 octombrie 2013 la 09:51
Skorpi
Nu o spune numai Cristoiu.Intr un fel sau altul o spun multi ziaristi in cautare de auditoriu , multi activisti ONG in cautare de …. adevar ( adevarul lor evident).
Problema lor , nerezolvata ( se pare insa ca nu le pasa) consta in inlocuitorul lui Basescu.Ce punem in loc?Nu conteaza zic ei, vedem noi dupa.
Este tipic rominesc.
Mai intii darimam indiferent daca constructia era buna sau rea si apoi ne gindim ce punem in loc.
Rezultatul acestui mod de a gindi este ca de mult , foarte mult timp stam in bataia ploiii si a vintului .
ApreciazăApreciază
26.
Ovidiu | 4 octombrie 2013 la 11:08
Bună dimineața,
E logic nu?
http://sorinamatei.blogspot.co.uk/2013/10/blitzkriegul-pe-justitie-ce-s-intamplat.html?m=1
ApreciazăApreciază
27.
tucu2 | 4 octombrie 2013 la 11:56
Sorina Matei aduce o explicatie logica intimplarilor de ieri.
Daca nu ar fi fost suspendarea de anul trecut m as fi indoit de cele scrise de Sorina Matei ne putind sa cred ca o organizatie ca PSD ul este condusa de niste idioti( nu vorbesc de Ponta ci de adevaratii conducatori ai acestei mafii).
Avind insa in vedere antecedentele povestea devine credibila.
Partea proasta este ca toata societatea cit de cit civila , ong isti , ziaristi , oameni cu oarecare vizibilitate si intentii bune au pareri diferite fracturate de ambitii , orgolii sau pur si simplu de un IQ relativ scazut.
Reactia acestora ar fi trebuit sa fie extrem de dura si focalizata pe PSD.
Nu a fost sa fie.A fost un prilej ca fiecare sa si verse umorile si sa si mingiie orgoliile.
Ceea ce nu stiu respectivii este ca sansa iti suride rar.Daca nu stii sa o folosesti nu vei ajunge un lider ci un mormaitor in corul neputinciosilor.
PS. Am vazut ca majoritatea asteapta o reactie dura din partea lui Basescu ( cel incriminat de mulrti dintre ei).
Sa cada para malaiata in gura lui natafleata evident pentru ca apoi natafleata sa se strimbe si sa critice copacul ca nu a facut pere suficient de bune.
ApreciazăApreciază
28.
noradamian | 4 octombrie 2013 la 12:04
Ziua bună, prieteni 🙂
Popa Pius 20, dincolo de indignarea ta- pe care o-nţeleg- sunt argumentele, fără cusur, cu care nu pot decât să fiu de acord:
fiecare prostie, din cele 5, e de netăgăduit.
Tot filmul e disecat amănunţit, camerei nu-i scapă nici un detaliu, nici un moment! Exact asa stă treaba, incontestabil.
ApreciazăApreciază
29.
noradamian | 4 octombrie 2013 la 12:09
Ovidiu, Tucu2, credibil articolul de acum al Sorinei Matei, în ciuda unor poziţionări cel puţin ciudate cu care iesise-n presă mai în vară, când cu numirea procurorilor şi, pentru mulţi piatră de poticnire, coabitarea.
ApreciazăApreciază
30.
noradamian | 4 octombrie 2013 la 12:11
Skorpion, cristoiu are obiceiul bătrânesc de a o ţine una şi bună, indiferent de circumstanţele, schimbările si altele care mai apar pe parcurs. 🙂
ApreciazăApreciază
31.
noradamian | 4 octombrie 2013 la 12:15
Tucu 2, apucăturile lui nătăfleaţă au devenit un sindrom comun, îl întâlneşti frecvent în lumea fiţoşilor care pot puţin şi vor mult 🙂
ApreciazăApreciază
32.
noradamian | 4 octombrie 2013 la 12:18
Fini, 18, abia acum ascult „Buonanotte fiorellino”. Multzam: eperfectă şi pentru „Ziua bună:)
ApreciazăApreciază
33.
tucu2 | 4 octombrie 2013 la 12:26
Si totusi , pentru ca nu pot crede ca sforariiPSD sunt chiar idioti vreau sa va spun ca mai exista o varianta cladita pe cele scrise de Sorina Matei.
Probabil ca baronii locali i au pus in vedere lui Ponta ca daca vrea sa mai ramina sef de partid trebue sa rezolve problema lui Dragnea.
Ponta s a conformat , dar sfatuit bine a facut o DUPA CE A FOST SIGUR CA DOSARUL DRAGNEA A FOST TRIMIS IN INSTANTA.
De ce afirm asta.
Ponta a facut gestul fiind pregatit sa plateasca in fata occidentului.Socoteala pe care si a facut o este simpla.Daca dosarul Dragnea ajunge in instanta are trei cistiguri- nimeni nu l poate acuza ca a schimbat procurorul din cauza acestui dosar , baronii nu l pot acuza ca nu a facut nimic si cireasa de pe tort, scapa de Dragnea.
In acelasi timp remarc ca un scandal zdravan local dar mai ales international l ar ajuta enorm pe Ponta in interirul partidului.
Daca iese scandal Ponta va putea spune baronilor -vedeti ce am facut pentru voi? Vedeti cit de mare este nota de plata?
Eu cred ca asta a fost.Voi ce credeti?
ApreciazăApreciază
34.
theo | 4 octombrie 2013 la 12:30
bunä,
repede , ce am aflat, Ponta plagiatorul mitoman-
a mintzit totzi ambasadorii, le-a povestit varianta
„guvernului cinstit” totul a fost corect, cineva trebuie
sä scrie inafarä, cä PONTA MINT
a spus cä cel vinovat este Presedintele
incä ceva, mä intreba un politician german, pt.
JUSTITZIE NU DEMONSTREAZÄ ROMANII??????????
ApreciazăApreciază
35.
noradamian | 4 octombrie 2013 la 12:35
Tucu 2, da, o găsesc varianta cea mai logică!
Bine de amintit, totuşi!
„Sorina Matei
9 mai 2013
”Laura Codruța Kovesi – seacă, liniară, superficială, nu foarte sinceră, evitând răspunsurile clare. Un fel de apă de ploaie- nu face bine, dar nici foarte rău.
Când spui că n-ai criticat niciodată DNA, ba chiar l-ai lăudat, atunci când erai Procuror General, înseamnă că pur și simplu minți. A făcut asta în bilanțuri și adevărul e că Laura Codruța Kovesi a fost mereu invidioasă pe rezultatele din fruntea DNA ale lui Daniel Morar.
Imbecilitatea lui Nițu cred că spune foarte multe despre Kovesi și tipologiile pe care le preferă. Așadar, mă îngrozesc când mă gândesc la DNA.”
13 mai 2013
”…catastrofe profesionale și umane pe cale să ajungă șefi la Parchetul General, DIICOT și DNA.”
4 octombrie 2013
”…și verticalitatea, intransigența unor oameni ca Laura Corduța Kovesi, Călin Nistor, Lucian Papici și Mariana Alexandru de a duce mai departe o luptă împotriva marilor corupți pe care USL vrea, din toate puterile și cu toată forța, să o oprească.”
( bleeen)
ApreciazăApreciază
36.
noradamian | 4 octombrie 2013 la 12:37
theo,salut, nu mă-ndoiesc că a recurs la asa ceva, altfel nu l-ar chema „ponta”! Dar tot atât de sigură sunt că n-a putut păcăli pe niciunul din oficialii respectivi
ApreciazăApreciază
37.
tucu2 | 4 octombrie 2013 la 12:46
Nora
poate gresesc dar eu nu dau doi bani pe puterea de intelegere a Sorinei Matei.Sincer.De obicei nu citesc ce srie.Din punctul meu de vedere este incapabila sa vada dincolo de coada cratitei.
Poate nu este corect ceea ce spun dar asta cred,
ApreciazăApreciază
38.
tucu2 | 4 octombrie 2013 la 12:48
Vreu sa va semnalez ca singurul care a prins momentul si l a speculat corect si cu profit este Crin Antonescu.
A punctat clar fara sa amestece borcanele inaintea corifeilor de dreapta oricare ar fi ei.
Hei PMP nimic? Aveti alte treburi?
ApreciazăApreciază
39.
noradamian | 4 octombrie 2013 la 13:53
Tucu2, o serie de ziaristi-analisti(inclusiv din tabăra considerată bună!) au ajuns să practice portretizarea unora pe care nu-i plac în loc să analizeze faptele, cauzele si efectele lor. Şi, desigur, în lipsă de argumente. E ce face si SM în mostra pe care am adus-o aici. Şi nu e singura… 🙄
Ăsta e un simptom de deprofesionalizare.
În cazuri mai grave se aminteşte invariabil de „Nuţi” 🙂
Si eu practic uneori, portretistica, dar nu pe post de analiză politică cidincolo de gardul jurnalistic, mai aproape de literatură. Flexibilitatea merge până la un punct, mai departe putem vorbi de o substituire- voluntară ori nu, a genurilor.
ApreciazăApreciază
40.
tucu2 | 4 octombrie 2013 la 15:47
Nora
In cazul majoritatii jurnalistilor nu se poate vorbi despre deprofesionalizare.Pentru a te deprofesionaliza trebuia sa ajungi profesionist.
Astia nu stiu decit meseria romineasca-cu de toate .Pun faianta , varuiesc , scriu articole , repara risniti de cafea , gatesc si confectioneaza tiribombe.
ApreciazăApreciază
41.
noradamian | 4 octombrie 2013 la 15:57
tucu 2, multzam, esti mai realist. Eu încercam să iau în serios funcţia, titulatura… 🙂
ApreciazăApreciază
42.
skorpion | 4 octombrie 2013 la 19:05
http://www.petitieonline.com/cerem_csm_sanctionarea_procurorului_general_al_romaniei
Cerem CSM sanctionarea procurorului general al României
„Solicitam Consiliului Superior al Magistraturii sanctionarea procurorului general al României , Tiberiu Niţu, pentru ABUZUL de a-i demite, fără niciun fel de motive, de la conducerea Secţiei I a DNA a unora dintre cei mai performanţi procurori – Lucian Papici şi Mariana Alexandru . Scopul inlaturii procurorilor cu rezultate remarcabile este subordonarea DNA, descurajarea procurorilor competenti, indemnul la inactivitate. Aces lucru este deja ilustrat prin numirea ca sef de sectie a unui procuror cu rezultate precare si a unui adjunct cu rezultate bune, dar fara personalitate puternica ( a dovedit-o in dosarul Barsan, pe care l-a lasat de un an in nelucrare dupa ce , prin decizie CEDO, i-au fost anulate probele ridicate la perchezitia aprobata de CSM si Inalta Curte).
De asemenea, solicitam sanctionarea procurorului general Tiberiu Nitu pentru nerespectarea Regulamentului care ii impunea consultarea sefului DNA inainte de intreruperea delegărilor si numirea altora pe functiile de conducere de la Secti I a DNA, tot prin delegare. Consideram ca procurorul general Tiberiu Nitui i-a schimbat pe cei mai buni procurori din DNA pentru a putea subordona institutia si a intrerupe, astfel, inculparea politicienilor corupti ”
Ondine Ghergut autorul petitiei
ApreciazăApreciază
43.
skorpion | 4 octombrie 2013 la 19:07
The big Gypsy Orchestra from Budapest !!!
Das große Gypsy Orchester in Budapest HUN
Fantastisch, alle spielen frei, ohne Noten !
(fantastic, toti cinta fara note)
http://www.youtube.com/embed/uphyFnMM3ws
ApreciazăApreciază
44.
noradamian | 4 octombrie 2013 la 19:22
Danke, Skorpion, plăcută muzică într-o seară mohorâtă de weekend 🙂
ApreciazăApreciază
45.
noradamian | 4 octombrie 2013 la 19:26
Îi vedem pe politicieni (din faţă si din profil), pe ziaristi- (în mărime naturală) mai puţin pe şmecheraşii de oengistii care stau cuminţi în boxele lor alimentate cu firfirici contra servicii 🙄
Vlad Mixich
„Felul în care este gîndit sistemul de finanţare al societăţii civile în România este disfuncţional şi de cele mai multe ori împotriva societăţii civile. ONG-urile devin încet, dar sigur, prestatoare de servicii (cel mai adesea corupte) pentru Uniunea Europeană, guvern sau administraţii locale” – Valeriu Nicolae într-un text lucid şi curajos.
http://valeriucnicolae.wordpress.com/2013/10/04/cum-sa-distrugi-societatea-civila-un-proiect-european/
ApreciazăApreciază
46.
fini | 4 octombrie 2013 la 19:26
Buna seara tuturor! 🙂
FLORIAN PITTIS – 70 de ani 4 octombrie 1943.
Actor de teatru şi film, interpret şi compozitor de muzică folk, poet, traducator, realizator de emisiuni radio, multi ani a fost vocea Teleenciclopediei. A fost de asemenea francmason (avand gradul 33 si ultim), purtator de cuvant al Marii Loje Nationale din Romania.
A fost un fumător prea pătimaș de Carpati fără filtru, producție exclusivă Sfântu Gheorghe.
„Eu nu m-am considerat niciodata muzician sau cintaret. Am dorit sa informez oamenii din jurul meu. Am reusit sa string in casa o adevarata avere: discuri, casete-video, casete-audio, ulterior si CD-uri. Nu le-am strins numai eu, au contribuit la aceasta avere si buni prieteni precum Anda Calugareanu sau Petre Lupu. Am o colectie intreaga, pe care mi-am dorit intotdeauna sa o pun la indemina tuturor. Am inregistrat oricui imi cerea, gratis. N-a fost vorba despre o afacere sau o negustorie, nici nu le-am facut decit la cerere individuala. Si in general erau discuri ciudate, nu cele care se gaseau pe piata.”
Florian Pittis, citat despre muzica
ApreciazăApreciază
47.
fini | 4 octombrie 2013 la 19:30
Nora servus! 🙂
Se pare ca Florian Pittis a prevazut ca „Vin la rand, Vin alte vremuri”
(asta referindu-ma la titlul posarii tale)
Florian Pittis – Vin la rand, Vin alte Vremuri
Traducere dupa Bob Dylan,
Times, they are a’changin
Un cantec rar si FOARTE ACTUAL, text adaptat de Motzu Pittis pentru situatia politica din Romania de azi. Inregistrare de la Medias, din ultimul Concert al lui Florian.
ApreciazăApreciază
48.
fini | 4 octombrie 2013 la 19:32
ApreciazăApreciază
49.
fini | 4 octombrie 2013 la 19:34
ApreciazăApreciază
50.
fini | 4 octombrie 2013 la 19:35
„Vrei sa fii fericit ? Daca esti pregatit sa suferi, iubeste!” – Florian Pittis
ApreciazăApreciază
51.
fini | 4 octombrie 2013 la 19:37
„Artist poţi să fii şi punând potcoave la cai.” – Florian Pittis
In aceasta reclama de 30 de secunde la Proiectul Rosia Montana, Florian Pittis a participat cu Vocea sa in ultimele 5 secunde.
ApreciazăApreciază
52.
noradamian | 4 octombrie 2013 la 20:15
Servus, Fini! Îmi aduc aminte cu drag, de Moţu Pitiş.De apariţiile sale de neuitat. Un „risipitor” de frumos de care s-a bucurat o generaţie. Danke! 🙂
prefer să trec peste reclama cu vocea lui minunată pusă-n slujba RMGC 😉
ApreciazăApreciază
53.
skorpion | 4 octombrie 2013 la 20:21
Foarte ciudat si f. jenant cum nici azi CSM nu a reactionat in favoarea lui Papici, pe care, inteleg, chiar Ambasada SUA il lauda…
ApreciazăApreciază
54.
noradamian | 4 octombrie 2013 la 20:25
Skorpion, da, parc-at fi o „societate secretă” 😉
ApreciazăApreciază
55.
skorpion | 4 octombrie 2013 la 20:59
buna replica – societate secreta
🙂
si uslamista in perspectiva?
:_)
ApreciazăApreciază
56.
noradamian | 4 octombrie 2013 la 21:16
Cu atâtea mistere parcă putem stii?
ApreciazăApreciază
57.
skorpion | 4 octombrie 2013 la 21:19
Nu mai putem sti absolut nimic….vorba ta, inotam prin vremuri tulburi….
ai semnat aici?
http://www.petitieonline.com/cerem_csm_sanctionarea_procurorului_general_al_romaniei
ApreciazăApreciază
58.
noradamian | 4 octombrie 2013 la 22:04
Da, Skorpion,. Erau mai puţin de 400 de semnături, dar mai e timp.
Mai e programată si o manifestaţie, tot pentru asta, duminică.
ApreciazăApreciază
59.
noradamian | 4 octombrie 2013 la 22:07
Noapte bună 🙂
ApreciazăApreciază
60.
JOEL | 5 octombrie 2013 la 00:09
cacarau este ca in bancul cu prosi doi se cearta si al reilea cistiga,se vede clar ca este in campanie si pupitori de caca…t proaspat si au sarit cu laudele ca puncteaza bine CE,ptr el si fraierii lui,este cea mai simpla campanie electorala,sa dai decit din clenta toata ziua ce mai servici are se trezeste la amiaz se pudreaza se parfumeaza normal ca se si imbraca si ia pulsul sa vada ce telev il baga in seamma,imi este scirba, iar pontanel inimadetigan, cred ca este pur si simple santajat preasa buna ar trebuii sa descopere cine este cu adevarat in spatele lui , nu baronii ca ei nu ar putea sa.i impuna la unison ce doresc, estte cineava care stie chichite politice ,care stie legi, care stie punctele slabe ale constituitiei,si mai cred cu tarie ca nu sint multi , Dupa mine ar trebui denigrate, tocate de presa aceste personaje sinistre acesti cioclii ai ingroparii ROMANIEI, II VAZUI AZI CA AVEAU NISTE PARPALACE NEGRE PE IEI PARCA ERAU CIOCLII PONTANEL SI ACOLITII LUI, LE MAI LIPSEA COSCIUGUL,, SI MA ENERVEAZA SI POS TV CA II ARATA MOACA TOATA ZIUA, CRED CA SINTE PERVESI…ARE PONTANEL TRECERE LA BARBATI.
ApreciazăApreciază
61.
fini | 5 octombrie 2013 la 07:10
Neata! 🙂
Sa aveti un week-end fain.
La mine e o ploaieeeeeee. Ma duc la culcare ca sa n-o mai vad.
ApreciazăApreciază
62.
noradamian | 5 octombrie 2013 la 14:03
Multzam, Fini 🙂 Aici parcă-ncepe să-şi revină vremea, da’ greu!
O zi faină tuturor!
ApreciazăApreciază
63.
Popa Pius | 5 octombrie 2013 la 14:05
La prostile 2 și 3 am arătat negru pe alb aberația teoriei @Cetățeanului de pe Politeia cu securizarea postului de conducere a DNA prin numirea – începând cu 12.02.2013- a unui alt procuror, cică “tare”, adică până la 12.02.2015. A rămas de adăugat culmea prostiei: @Cetățean persită în aceleași aberații, în ciuda determinării elementare a duratei, de aproape un mandat întreg de 3 ani, cât aceeași conducere a DNA a fost asigurată de Morar și Kovesi până în prezent și mai are de parcurs cel puțin până la data decapitării din capul prevăzătorului, decembrie 2014.
Nu-i nimic greu de priceput. N-a rămas nicium loc de securizat cu un alt procuror “tare” ca piatra și mai iute decât Morar și Koveși, din moment ce ambii au fost deja mai iuți. Au securizat chiar ei postul începând tot de la 12.02.2013 și pe aceeași durată – în locul securizatului lui Nostraanus – ba chiar și cu posibilitatea ca, din decembrie 2014, Kovesi să mai rămână cu capul pe umeri și în funcție până la 16 mai 2016 (încă 1an și 5 luni, după decembrie 2014, când posibilul nou președinte USL se va fi lecuit de decapitări teoretice din cauze cel puțin străine și s-ar securiza un mandat superlong la conducerea DNA de 4(patru) ani și 3 luni ).
Ca să dea ceva din colț în colț pe acest subiect, Nostraanus a (pre)văzut altceva, niște “semnale” pe care le-a fi dat Băsescu, dacă ar fi securizat postul la șefia DNA cu un alt procuror „tare” sau, mă rog, mare și tare, probabil mai iute 🙂 decât Morar și Kovesi. Despre pofticioasa alternativă (la coabitare și la numirile inadmisibile din capul Cetățeanului) prin demisia lui Băsescu, Nostraamus nu a prevăzut nimic din alegerile prezidențiale (ca și) câștigate anticipat de Antonescu (odată cu securizarea funcției prezidențiale, mai iute decât MRU)
Aseară @Cetățean se mândrea de mama focului cu președintele ICCJ, judecătorul Livia Stanciu, de parcă el ar avea vreun merit la numirea ei. Aceluiași Băsescu ( de la care @Cetățeaului nu-i priesc numirile Nițu și Kovesi) îi datorăm modul în care a înfruntat-o pe Lidia Bărbulescu atunci când a fost propusă de CSM pentru conducerea Instanței Supreme și a refuzat numirea ei, lăsând deschisă calea numirii ulterioare a Liviei Stanciu.
@Cetățean se preface obiectiv: când critică numirile Nițu și/sau Koveși, îl scuipă pe Băsescu 90% din timp, iar în restul de 10%, când se mândrește cu Livia Stanciu, are grijă să nu amintească nimic de contribuția decisivă a lui Băsescu, nu numai la numirea acesteia în funcția de președinte ICCJ.
Deosebirea dintre un alt cățeluș de companie și @Cetățeanul de companie este aceea că primul pricepe: dacă nu-ți place Băsescu, nu mănânci nimic de la Băsescu.
ApreciazăApreciază
64.
tucu2 | 5 octombrie 2013 la 15:02
Popa Pius
Politeia cu ai sai voinici va ramine connsecventa pina ce Basescu ( raul) il va lua de minuta pe MRU sa l recomande ca viitor presedinte.
Daca o va face este posibil sa fie re re re evaluat.
Daca nu ramine cum s a stabilit.
Pentru mine insa problema este in alta parte.In firava , subtirica si inconsistenta noastra societate civila.Asa anemica cum este s a scindat , ca asa ne simtim bine, exact pe tema numirii procurorilor.
Puristii , care nu admit nici un fel de deviere de la linia de forta au uitat ca dusmanul este USL si au piererdut ocazia sa l taxeze grav pe Ponta cu ocazia schimbarilor din DNA.
Problema insa se pare ca este mult mai complicata si poate ar fi interesant daca citind in astre ai afla si ne ai impartasi si noua secretele taberelor din DNA.
Este absolut ridicol sa protestezi contra imixtiunii in DNA daca in interiorul DNA exisrtta tabere care de abea asteapta imixtiunea.
ApreciazăApreciază
65.
Popa Pius | 5 octombrie 2013 la 15:31
Nu-i niciun secret și nicio noutate. Doar se vor a fi secrete.
În DNA central și teritorial, la fel ca în orice alte direcții, servicii sau birouri ale parchetelor, au fost și vor fi infiltrați procurori acoperiți de serviciul de informații. La fel în Guvern și Parlament. Rolul lor este mimetizarea cât mai neobservabilă și raportarea noutăților acolo sus, unde cineva îi iubește și îi folosește de câte ori se impun sarcini noi. Deviza responsabililor cu infiltrarea este veche: „Nicio masă fără pește!”. Reușita operațiunii pe fiecare obiectiv în parte este o problemă simplă de progresie aritmetică. Cu cât ai deja mai mulți acoperiți în funcțiile de decizie, cu atât crește contribuția lor la plantat colegi de breaslă operativă. Desigur, pe lângă aceștia există și magistrați independenți scriptic (neînregimentați de servicii), dar faptic au afinități diverse: politice, de familie, de gașcă, de corupție, de interese. Prea puțini sunt independenți cu adevărat.
ApreciazăApreciază
66.
tucu2 | 5 octombrie 2013 la 15:56
Popa Pius
Deci DNA ul este o institutie normala din punct de vedere „”etnic”” pentru Romania.
In aceste conditii ce rol avem noi? Eu cind strig in fata guvernului vreau pe Ion ca procuror sef ce vreau de fapt? Pe tov capintan Ion, pe Dl capitan Ion , pe procurorul absolut independent Ion, pe varul Ion, pe finul Ion?
In povestea asta cu demiterile si numirile am o senzatie infioratoare de manipulare.
Si ca eu sunt manipulat nu ar fi o tragedie dar cind ma uit cum se infoaie diverse nume sonore , nume de la care eu si altii speram sa aflam macar o farima de adevar ,realizez cit de inutila este toata zbaterea asta.
ApreciazăApreciază
67.
Popa Pius | 5 octombrie 2013 la 16:15
Am omis instanțele judecătorești, dar se subînțege oarecum includerea lor așișderea în clasa magistraților.
Totuși, DNA-ul are ceva specific, cu tendință spre independența în adevăratul sens de supunere numai legii, fără niciun fel de ingerințe. A început lamentabil ca structură autonomă sub PNA-ul lui Amarie, dar -pe parcurs – autoritatea și încrederea în efectele îndependenței reale ale Monicăi Macovei (inclusiv prin numirile Morar și Kovesi) au creat condițiile unor selecții mai riguroase pentru DNA, însă imposibil să fie perfectă din moment ce personalul acoperit sub roba de magistrat nu circulă cu steaua în frunte.
Cei independenți și onești au rezultate lesne de motivat.
ApreciazăApreciază
68.
Popa Pius | 5 octombrie 2013 la 16:35
Un alt efect pozitiv pentru DNA, deosebit de important este modalitatea de aplicare a principiului controlului ierarhic, foarte periculos (prevăzut intenționat de precauția lui Ilici în Constituție la art. 132 alin 1). Șeful ierarhic e mai puternic decât femeia: te ridică, te coboară sau te omoară, după cât de independent este în realitate.
ApreciazăApreciază
69.
tucu2 | 5 octombrie 2013 la 16:42
Sunt convins ca sunt foarte multi procurori onesti.
In definitiv nu ma pot supara nici pe cei ce asculta ordine atita timp cit fac curatenie.
Si atunci de ce toata supararea asta ca a fost schimbat x sau numit y? Atita timp cit noul sef nu si a dat in petec nu poti spune nimic.Daca o face atunci trebue pornit scandalul.
ApreciazăApreciază
70.
fini | 5 octombrie 2013 la 16:45
Popa Pius
am lipit afise la Copac cu postarile tale @ 20; @ 63; @ 67. Limpezi ca apa de izvor. Jos palaria!
ApreciazăApreciază
71.
Popa Pius | 5 octombrie 2013 la 16:45
Nu poți să știi dinainte cum, când, de ce și cât își va da în petec un nou șef, dar bucuria nebunilor are totuși posibilitatea să țină cont de indiciile trecutului.
ApreciazăApreciază
72.
Popa Pius | 5 octombrie 2013 la 16:47
Mulțumesc, Fini!
Ai rămas la fel de tare ca o Doamnă. 🙂
ApreciazăApreciază
73.
Popa Pius | 5 octombrie 2013 la 16:57
Tucu2
La 68 lipsește ceva. În forma expusă las impresia că șeful ierarhic al oricărui procuror de caz ar fi la fel de puternic ca femeia.
Nu, e într-adevăr mai puternic: când te omoară (la propriu) are grijă întotdeauna să te amenințe cu represalii sau tot cu moartea celor dragi (membrii de familie).
ApreciazăApreciază
74.
tucu2 | 5 octombrie 2013 la 16:59
Popa Pius
Asa este .Nu poti sti cind isi va da in petec noul sef.Din nefericire acest lucru se aplica la absolut toate activitatile.Si sefii sunt oameni.
ApreciazăApreciază
75.
Popa Pius | 5 octombrie 2013 la 17:03
Aici nu vorbim de oameni și șefi obișnuiți.
ApreciazăApreciază
76.
tucu2 | 5 octombrie 2013 la 17:09
Popa Pius
Intr un fel la puterea sefului ierarhic vroiam si eu sa ajung.Nu numai legile idioate fac dintr un sef un fel de semizeu ci si abordarile chibitilor.
Sefii au inceput sa aiba fani , sunt tratati ca starurile de cimnema , s a inoculat ideea ca totul se duce de ripa fara ei.
Este o abordare nociva,Vrind nevrind un sef tratat astfel incepe sa se simta un fel de semizeu.Ceea ce este prost.
Daca aceasta putere ar fi dublata si cu pedepse drastice in caz de greseala sau abuz poate ar mai fi acceptabila.Daca ar exista un sistem de evaluare a activitatii cit de cit independent poate ar fi acceptabil.
Asa insa , o lume tembela , cuplata cu legi cretine fac ca un sef de genul asta sa capete puteri aproape discretionare.
De la a lasa sa treaca numai ce i convine pina la a te omori politicos.
Cred ca de fapt toata discutia ar trebui mutata de pe numele sefului pe independenta si raspunderea subalternului -celui care lucreaza cazul.
ApreciazăApreciază
77.
Popa Pius | 5 octombrie 2013 la 17:10
Mai ales când te omoară (dacă ești procuror de caz) nu vorbim de șefi ierarhici obișnuiți ci de cei la fel de independenți cum sunt eu Popa Pius.
ApreciazăApreciază
78.
fini | 5 octombrie 2013 la 17:16
@ 77
vezi, de-aia astept intotdeauna parerile tale. Respect!
ApreciazăApreciază
79.
Popa Pius | 5 octombrie 2013 la 17:24
Tucu 76
Ai punctat foarte bine un aspect special:
„Daca aceasta putere ar fi dublata si cu pedepse drastice in caz de greseala sau abuz poate ar mai fi acceptabila”
Ce părere ai dacă ți-aș demonstra că în legea penală actuală (la fel în Codul penal nou) pentru infracțiunea de omor deosebit de grav se prevede o pedeapsă majorată în comparație cu omorul în general când victima este sau autorul ar fi un magistrat (sau alltfel de demnitar, polițist, militar ș.a sau în legătură cu exercitarea unor astfel de funcții ), dar-atenție!- nu se mai face o departajare similară atunci când victima sau autorul ar fi magistrat (sau… aceeași paranteză de mai sus) în cazul infracțiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii?
ApreciazăApreciază
80.
theo | 5 octombrie 2013 la 17:26
bunä,
madam procuror B ,propusä ca sef in locul celui trimes de Ponta plagiatorul,la munca de jos, se pare este cunoscutä ca madam NUP, o colaboratoare a escrocilor de avocatzi ce aduc
tot felul de chichitze. trebuie amanate procesele lui VOICULESCU SI DRAGNEA; AMANATE :::::::::::::::::::panä se prescriu,s-au vine „presedintele lor”
O MARE NERUSINARE , CE FACE POLITEIA,
nu-si dau seama, cu aceastä strategie o sä inläture si
sustzinätorii putzini care ii are MRU.
am inpresia cä sunt mai räu decat USLINOSII
o rusine.
bussi!
ApreciazăApreciază
81.
Popa Pius | 5 octombrie 2013 la 18:11
Am văzut la Copac un nume nou.
E mai inspirat și edificator Huliteia decât Nostraanus. 🙂
ApreciazăApreciază
82.
tucu2 | 5 octombrie 2013 la 18:15
Popa Pius
Exact asta spun si eu.
Daca cineva , indiferent unde lucreaza capata puterea de a te lipsi de libertate sau de a te ucide , abuzul trebue pedepsit cumplit altfel ajungem de unde am plecat.Si sincer putin imi pasa daca abuzul il face fosta securitate, militia sau Sri Politia sau magistratii vechi sau noi.
Abuzul tot abuz ramine .
Atentie abuz se cheama si presiunea facuta asupra unui subaltern indiferent ce forma capata ea,.
Atita timp cit aceste activitati nu vor fi reglementate extrem de clar astfel incit sefii sefuletii si subalternii sa nu se poata misca decit intr un spatiu strict delimitat vom avea abuzuri.
In definitiv ceea ce a facut Nitu tot abuz se cheama.
Cred ca in loc sa tipam sus x , jos y sa facem petirtii si spune la gura pentru un nume sau altul ar trebui sa cerem regulamente clare insotite de pedepse pe masura care sa reglementeze aceste activitati.
ApreciazăApreciază
83.
tucu2 | 5 octombrie 2013 la 18:23
Popa Pius 81
Cred ca in aceasta privinta trebue sa fim mai intelegatori.Este greu sa fii Nostradamus , este greu sa fii si mama Vitrina , concurenta este uriasa , analistii se vind la liber si este inflatie , adeptii lu MRU vor MRU nu surogate ,asa ca munca asta de guru politic este din ce in ce mai ingrata.
Pentru mine aamuzant este faptul ca @Ion si a iesit din pepeni.Citindu l dea lungul timpului ma intrebam cit mai rezista.Ramasese ultimul mohican.L au terminat si pe el.
ApreciazăApreciază
84.
noradamian | 5 octombrie 2013 la 18:54
Seara bună, prieteni! M-am pus pe digerat comentariile voastre si, desi niţel cam pişcăcioase, sunt exact ce trebuie. Despre mărfuri falsificate e vorba si-n postarea următoare. Deci,într-un fel, am fost gând la gând. 🙂
ApreciazăApreciază
85.
noradamian | 5 octombrie 2013 la 18:56
postare nouă
ApreciazăApreciază
86.
fini | 5 octombrie 2013 la 19:08
Intru mai devreme fiindca nu cred ca voi mai avea acces la computer pana la ora cand cântă cocoşii dimineaţa ( la voi) si ma culc eu (la noi).
„Cand cântă cocoşii dimineaţa , din noapte şi până se luminează de ziuă bine, va fi ziua bună. ♦ Când se culcă găinile devreme şi se scoală târziu, e belşug, iar de se scoală dimineaţă şi se culcă târziu, tot umblând după mâncare, îi a foamete.” din intelepciunea populara. Sa aveti o seara frumoasa! 🙂
ApreciazăApreciază