Aflare în treabă
8 octombrie 2013 at 16:10 noradamian 196 comentarii
În România, societatea civilă ar putea exista dacă nu s-ar combate singură. Dacă nu si-ar pune piedică. Dacă n-ar bea sodă caustică – ca să se dezbete. Dacă nu s-ar auto-neutraliza. Un sindrom masochist care-si are originea în ceţurile manifestaţiilor declansatoare de contramanifestaţii din vremurile de glorie ale lui ilici, tata varanilor. Protestul X e deturnat de la scopul lui, împotriva protestatarilor Y. Şi, zic unii, şi invers. Cum mai are încă până la ieşirea completă din puternica anestezie uselistă, în ciuda bunelor ei intenţii, societatea a rămas vulnerabilă. Pentru cei care se situează constant deasupra ei, acest aspect pare să fie un îndemn de a o manipula. Nu mai puţin, pentru diverse grupuri de interese politico-oengiste. La ce pot duce judecăţile elitiste la adresa manifestanţilor anti-RMGC, trataţi la grămadă, cu dispreţ suveran, cu expresii caustice de genul „cetăţeni inutili“ (Banciu), suferind de „sentimentalitate anticapitalistă“ (Hurezeanu), „eco-terorişti“ (DC News), plătiţi de Soros (Evenimentul zilei), socialişti (Bogdan Glăvan), „mecanisme anti-sistem“ (Năstase), nişte „băieţi, săracii, care nu ştiu mare lucru“ (Iliescu), „hipsteri lipsiţi de discernămînt“ (Dragoş Paul Aligică), cuprinşi de „filonul naţionalismului politic sau economic“ (Dan Tapalagă)
…Strădania de a anihila solidarizarea legitimă a mii de oameni, de a-i umili, din partea unor persoane care par la distanţă de ani lumină unii de alţii în privinţa valorilor civice pe care le apără nu fac decât s-o demobilizeze, s-o readucă în starea vegetativă, de masă de manipulare. Sau, s-o împingă într-o anarhie generalizată. În cele şase săptămâni, s-a scris în fel şi chip despre protestatari. S-a analizat partea luminată- trezirea spiritului civic ca şi partea umbrită- a vulnerabilităţilor de care am amintit. Posibil să se isprăvească fără vreo urmare pozitivă. Cine are de pierdut?… Cine are de câștigat?…
S-ar zice că nu există nici cea mai mică tangenţă între aceste personaje. Punctul de convergență, vizibil ca o antenă uselistă , e de găsit în afectarea intereselor sociale pe termen lung. Lovindu-le, conștient sau mai puțin, se susţin într-un soi de sinergie a atitudinilor cu efecte negative. Chiar dacă pretind altceva şi au interese total diferite, din orice parte ai privi, efectul e cu bătaie lungă: devalorizarea ideii de solidaritate, mai-nainte de a se concretiza în atitudini necesare și acțiuni eficiente.
Entry filed under: 7301634. Tags: expresii caustice, judecăţi elitiste, protestatari Y, protestul X, SC linia AMP, vulnerabilităţile societăţii.
196 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
tucu2 | 8 octombrie 2013 la 16:31
Nora,
„”Judecatile elitiste „” nu sunt o solutie este adevarat.
Exista insa o problema care trebue abordata , definita si eventual combatuta.
Manifestatia este anti RMGC? Real?
Titlul spune ca este anti RMGC.Liderii , unele lozinci , legaturile cu alte grupuri iti spun ca nu numai.
Suntem in tara in care manipularea este la ordinea zilei. Afisarea unui scop onorabil nu poate insa ascunde sforile care misca o parte din „”liderii”” acestei manifestatii.
Din acest motiv da mi si mie si lui DPA si altora voie sa tipam atita timp se sriga „”jos capitalismul”” „”nu ne vindem tara”” etc etc.
Nu uita ca cel mai mare finantator al miscarilor ecologiste ca si al miscarilor pentru pace era regimul sovietic..Ecologismul poate fi o forma de manipulare extrem de eficienta.
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 8 octombrie 2013 la 16:58
tucu 2, salut, pentru ca manifestaţia anti-RMGC, văzută- previzibil- ca o pradă mai ales pentru stângisti, să-şi menţină linia civică -corectă a protestelor împotriva unei legi frauduloase, nu trebuia în niciun caz denigrată la grămadă. Fiind cel mai mare protest post’89, după o lungă perioadă de letargie- trebuia luat în serios. Susţinut sub acest aspect, pus în discuţie partea îăntunecată! Unii, însă, au văzut în ea o miscare 100% antiRMGC, alţii au văzut 100%, o făcătură. Cred că ambele poziţionări sunt gresite. De relaţionarea constructivă cu electoratul a liderilor de opinie şi a comentatorilor politici, mai ales cu partea lui mai reactivă, depinde enorm reasezarea politică si asteptata normalizare a societăţii în care trăim.
ApreciazăApreciază
3.
tucu2 | 8 octombrie 2013 la 17:22
Nora,
Te rog sa citesti linkul de mai jos.Este o postare de pe politeia blog cu care nu sunt de acord insa autorul a prins atit de bine o parte din lumea in care traim incit merita citit.
Citind minunile din acest bogat colt de rai imobiliar de linga Bucuresti ai sa descoperi (daca nu ai descoperit inca) cam cit valoreaza notiunile de democratie , cinste , corectitudine , ideal pe la noi .
Vorbim de bune intentii.O manifestatie , ecologism , scopuri nobile .Frumos.
Este insa real?
Nu cumva este tot o masa de manevra care aduna pe drum citiva convinsi , citiva plictisiti , citiva pasionati de evenimente cool ?
Normalizarea societatii in care traim este un termen frumos dar foarte greu de definit.Ce este normal pentru tine sau pentru mine este anormal pentru personajele din textul pe care ti l propun.Si Nora nu stiu zau care sunt majoritari -cei ca noi sau cei ca ei.
http://politeia.org.ro/editoriale/afacerea-dragnea-pdl-anatomia-unei-tradari/19736/
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 8 octombrie 2013 la 17:30
Tucu2, n-am mai citit ce scrie „sursa asta” de mai bine de un an :). O s-o fac totusi, doar fiindcă mi-ai dat tu link-ul. Nu iau în nici un caz masa de manevră chiar dacă e văzută obiectiv de un observator, drept etalon a tot ce s-a petrecut. Miscarea a avut loc si are susţinere în multe locuri din ţară si din străinătate. La Cluj a avut si girul lui Boc. La Sibiu cunosc câţiva participanţi care nu se-ncadrează în niciuna din tipologiile enumerate. Eu n-am participat, vorbesc strict în calitate de observator Şi, prin ce scriu, de susţinător a părţii „luminoase” anti-guvernamentale. (Motivele pot fi găsite în articolul lui doc, postat ieri de Popa Pius)
ApreciazăApreciază
5.
noradamian | 8 octombrie 2013 la 17:39
Bineînţeles că o miscare deturnată masivă înseamnă un esec , posibil temporar, dar esec, al celor ce aveau alt scop (dintre care mulţi, de altfel, au si renunţat) Dar asta nu-nseamnă să ne ferim de o analiză obiectivă a protestelor- mai ales, de a pune-n discuţie factorii care împiedică relaţionarea constructivă cu electoratul. Fără relaţionarea asta, principială, fără ofense-n masă,şi fără joncţiuni de tipul „felix-otilia” nimic nu se va schimba la viitoarele alegeri.
ApreciazăApreciază
6.
tucu2 | 8 octombrie 2013 la 17:40
Nora
Vorbim de lucruri diferite.
Sunt convins ca la Sibiu sau la Cluj sau in alte locuri din Transilvania au fost manifestatii sincere .Sunt locuri in care respectul fata de anumite valori traieste inca.
Din nefericire politicul si media sunt la Bucuresti.Aici lucrurile au complect alte valori.
Eu iti povesteam despre Bucuresti despre manifestantii din Bucuresti , despre alegatorii din Bucuresti , despre morala de Bucuresti.
Cit despre sursa citata , nu o suport nici eu dar cum ma uit din cind in cind la A3 ii citesc si pe ei.De data sta textul mi se pare ca defineste extraordinar de bine mentalitatea alegatorului din Cimpia Romana si nu numai.
ApreciazăApreciază
7.
noradamian | 8 octombrie 2013 la 17:48
Tucu 2, cu diverse ocazii, mi-am dat si eu seama de diferenţa asta. Îmi pare sincer rău că mentalităţile din Transilvania, ca si din diaspora (în general nu absolutizez) sunt diferite de cele din Câmpia Română. Contez însă,pe cei- nu puţini- cu care avem fie vederi comune, fie că putem polemiza argumentat. 🙂
ApreciazăApreciază
8.
tucu2 | 8 octombrie 2013 la 17:58
Nora ,
Esti optimista.
Pentru mine este insa din ce in ce mai dificil sa inteleg reactia lumii in care traiesc.Poate pentru ca generatiile mai tinere gindesc altfel , poate pentru ca valorile mele nu mai corespund trendului.Cine stie.
ApreciazăApreciază
9.
noradamian | 8 octombrie 2013 la 18:06
Tucu2, optimismul, presupun, e si o chestiune de credinţă. Şi de voinţă. Nu stiu, dar desi trec prin momente de scepticism, reusesc de fiecare dată să le depăsesc.
Uite, şi un articol al lui Daniel Arfire, cu care, ca echilibrare a „percepţiilor” de data asta sunt- parţial, de acord (nu şi cu tenta de generalizare)
http://networkedblogs.com/POKFL
ApreciazăApreciază
10.
noradamian | 8 octombrie 2013 la 18:09
Ultimul paragraf al postării, niţel enigmatic ( normal, dac-am adus vorba de otilia!) e mai greu de deschis, e nevoie de „o cheie”. Să văd dacă-l decriptează cineva… 🙂
ApreciazăApreciază
11.
tucu2 | 8 octombrie 2013 la 18:22
Am citit si cred ca legatura este fortata.Am sa ti si explic de ce.
Nu este prima oara cind un grup mic demonstreaza .Am strigat si eu inpreuna cu vre o 150 de oameni Ponta plagiatorul , Jos Ponta. etc zile in sir in vara trecuta.Noi am strigat noi am auzit.Nu fusese bagatelizat nici un hipster , nici o manifestatie , nimic.
Bucurestiul nu a reactionat.
Grupul care a manifestat pentru independenta DNA , grup din care cunosti si tu citiva oameni a fost apostrofat de un alt grup care clama independenta lui Voiculescu – deci nici o legatura cu RMGC.
Si mai este ceva.Se scrie ca s a manifestat -in Bucuresti ca sa fie clar- impotriva guvernului.Au fost si strigaturi de genul acesta dar marginale , in schimb coloana-repet coloana- a avut grije sa treaca pe la Cotroceni si sa strige Basescu demisia.Asa ca sa fie impartiali.A circulat si cred ca mai este pe facebook un filmulet facut cu perindarile coloanei ce a strabatut Bucurestiul dumineca trecuta.Daca l vezi o sa te surprinda cite fete vei recunoste.I ai mai vazut pe la Piata Universitatii strigind jos Boc , jos Basescu etc.
Eu spre deosebire de Dl Arfire nu sunt pentru sustinerea acestor manifestanti.Ii stiu de mult si m am cam saturat de ei.
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 8 octombrie 2013 la 18:27
Tucu 2, sincer, eram si de partea manifestanţilor pro DNA, am semnat petiţia, i-am susţinut de la distanţă. Dar şi acolo si-a băgat dracu’ coada, asta ca să nu ne mai facem iluzii. 😉
Io-te si „cheia” de care pomeneam,(asta n-a văzut-o Arfire când vorbea de „băsisti” în articol!) E un coment de pe FB al uneia din militantele de frunte pentru susţinerea DNA, împărtăsit si de alţii:
„Băsescu în continuare nu pricepe nimic din chestia asta cu statul de drept şi cu independenţa justiţiei şi vorbeşte despre dosarele care se vor face la DNA, de pildă pt CFR. Dacă n-ar fi bătut palma cu Ponta pe procurorii şefi astă primăvară, probabil nu şi-ar fi permis.
În altă ordine de idei, date fiind declaraţiile de săptămâna trecută („l-am sunat pe Niţu şi i-am zis că nu e bine”) plus Lazaroiu (la început pro schimbarea lui Papici şi Alexandru), am impresia că lui Băsescu i-ar fi convenit şi lui de minune mizeria care s-a întâmplat la DNA, dacă nu ieşea papagalul de Ponta cu declaraţii pentru urechile baronilor, la care Băsescu a trebuit să reacţioneze fiind jignit direct.
Jos labele de pe justiţie!”
ApreciazăApreciază
13.
noradamian | 8 octombrie 2013 la 18:38
…Exact acum explică Băse rostul acordului. Mă-ndoiesc că o să aibe efect asupra relei-credinţe care face dintr-o partea a oengeurilor niste „mici antene” toxice.
ApreciazăApreciază
14.
Popa Pius | 8 octombrie 2013 la 18:54
@Nora 9… nouă. 🙂
M-am săturat și eu, ca Tucu, de lecțiile perdanților cu carte de vizită.
Sunt atâtea fracturi de logică simplă în articolul recomandat de tine, atât de iritante, încât nu mai știu ce m-a revoltat mai tare: conținutul forțat, căzut cu superioritate teoretizată la extrem – inclusiv în capul „vinovaților” din grupul DNAiștilor – sau recomandarea în sine. 🙂
Mi-e silă să detaliez și deja a menționat Tucu o parte.
Mă opresc la o concluzie mai rezervată: este un model mizerabil de CE (grozav!) în loc de CUM (din colț în colțuri).
ApreciazăApreciază
15.
noradamian | 8 octombrie 2013 la 19:11
Popa Pius, salut. Am adus articolul nu ca oglindă a ce cred eu, ci ca articol de opoziţie la cel al politeii, venit tot de la un fecist,ca exemplu adus de Tucu 2 🙂 Bune, rele, considerentele mele le găseşti în postare. În afară de chestiunile din prima parte, prin ultimul paragraf, repet, nu vreau decât s-arăt duplicitatea unor personaje care pe de o parte susţin justiţia, fac manifestaţii, se consideră justiţiari publici iar pe de alta îi susţin direct ori indirect, pe cei care-si bat joc de ea.
Exact de asta e vorba si-n ce spune acum Băsescu. Împotriva căruia indivizii (oengisti, jurnalisti, oamenii lui mru, si ai lui neamţu) pe care-i pomenesc repetat în ultimele mele articole, nu ostenesc să vină cu mizerii. Am dat un exemplu mai sus.
ApreciazăApreciază
16.
tucu2 | 8 octombrie 2013 la 19:43
Nora
Esti de buna credinta , esti educata intr o regiune care mai respecta inca valoarea si iti este greu sa intelegi mentalitatea de „”Mitica””
Aici la sud de Carpati succesul unui om irita.
Aici oamenii nu si aleg un lider si inpreuna cu el sustinindu l realizeaza ceva.
Aici in momentul in care unul scoate capul si se dovedeste mai bun ca altii , majoritatea se aliaza pentru a l darima.
Aici oamenii se aduna ca sa demoleze nu sa construiasca.
Trebue sa tii minte lucrul acesta.
Nu insir nume dar vei gasi prin reviste onorabile de dreapta , prin cercuri intelectuale cu pretentii si aspiratii de dreapta , la coltul strazii , la coada sau in parcuri o majotritate enervata de lectiile primite de la Basescu..Aici toti se pricep mai bine decit orice specialist la politica la sanatate la fotbal la constructii la orice.Toti se simt datori sa sustina ca ei stiu mai bine decit specialistii ce trebue facut .
Torti se cred genii.
PS .Stii de ce le place Ponta? Simplu .Pentru ca seamana cu ei.Minte , nu respecta nimic , rastalmaceste lucrurile .Ponta nu le este superior.De aia l iubesc.
ApreciazăApreciază
17.
noradamian | 8 octombrie 2013 la 20:04
Tucu 2, în general ne ocupăm în a pune diagnostice. Stim CE trebuie făcut, nu si CUM se face. PP amintea inspirat, mai devreme de postarea în care vorbeam de predominanţa sterilă a lui CE în lipsa acţiunii lui CUM, fiindcă aici e explicaţia neputinţelor noastre cronice. Un CUM pe cale de a deveni funcţional, un CUM care intră în acţiune e rapid infectat de virusi politici si nu numai! şi atunci preferăm imobilismul si disputele care ne dau iluzia că facem ceva…
revin
ApreciazăApreciază
18.
noradamian | 8 octombrie 2013 la 20:14
„insir nume dar vei gasi prin reviste onorabile de dreapta , prin cercuri intelectuale cu pretentii si aspiratii de dreapta , la coltul strazii , la coada sau in parcuri o majotritate enervata de lectiile primite de la Basescu”…
Tucu, ca si tine, sunt dezamăgită de mulţi dintre onorabilii pe care-i apreciam până nu demult! Între alţii, de cei de le EFOR, de unii de la HN, si nu numai. Nu stiu cât rău îşi fac lor ( credibilităţii lor) dar cu siguranţă, fac rău, inclusiv justiţiei, desi se dau cei mai înfocaţi apărători ai ei! O atitudine care-mi aduce aminte de ipocrizia popilor plini de zel si de buzunare…
ApreciazăApreciază
19.
tucu2 | 8 octombrie 2013 la 20:14
Nora
Noi Miticii am rezolvat problema pe sistem SAORMA.
Cind se pune problema ce sa contina SAORMA ne asumam responsabilitatea alegerii si a modalitatii de a pune alegerea in practica si comandam semeti=CU DE TOATE.
In privinta politicii , a fotbalului etc adoptam aceiasi atitudine constructiva .Stim si CE – „”cu de toate”” stim si CUM -„”apuci tot ce ti este la indemina pui acolo”” -ce o iesi om vedea.
ApreciazăApreciază
20.
noradamian | 8 octombrie 2013 la 20:17
Tucu2 🙂 CUM înseamnă acţiune, ca teorie e doar o anexă a lui CE…
revin puţintel mai târziu…
ApreciazăApreciază
21.
theo | 8 octombrie 2013 la 20:26
bunä,
NORA;sunt de acord cu tine.
ApreciazăApreciază
22.
theo | 8 octombrie 2013 la 20:30
ce lipsä de respect, cäcäräu, numeste coabitarea dintre mitoman si presedinte, este bäscälie, o farsä ,un nimic.
ApreciazăApreciază
23.
theo | 8 octombrie 2013 la 20:57
catä nerusinare, prostul Geolgäu, vorbeste de hotziile dela
presidentziale, etc. omul este dement.
dar vreau sä stiu despre zborurile de noapte a tembelului la Moscova, pe furis, un escroc mizerabil, colaborator securist,
mafiot si gascan prost.
ApreciazăApreciază
24.
skorpion | 8 octombrie 2013 la 22:35
hello,
Otilia vrea justiţie, manifestează plină de avânt şi expertiză pentru statul de drept- din partea societăţii civile linia A.M. Pippidi. Felix nu vrea justiţie, urăşte justiţia şi manifestează pe linia USL, adică face pe dracu-n treişpe-paişpe, manifestanţi, ca să lovească-n sistem. S-ar zice că nu există nici cea mai mică tangenţă între aceste personaje. Punctul de întâlnire, vizibil ca o antenă, e de găsit în ţinta lor comună.
frumoasa postare, ca de obicei!
dar am niste nedumeriri si as vrea sa le lamuresc:
1.) Nora, tu o bagi pe Otilia Nutu in aceeasi galeata cu Felix Voiculescu?
Nu cred ca Otilia Nutu poate fi comparata cu cea mai mare canalie din Ro
2.) care este tinta lor comuna?!
te rog, lamureste-ma ca nu inteleg si nu voi putea dormi toata noaptea.
😛 sau poate ca inseamna ca imi lipsesc niste informatii, niste detalii, ca sa spui ca tinta (care?) este comuna pentru cei doi mentionati de tine in ultimul paragraf……
ApreciazăApreciază
25.
noradamian | 8 octombrie 2013 la 22:41
Salut din nou :)!Theo, pe lângă hoţiile care nu se mai termină, sunt si teribil de incompetenţi.
Traian Băsescu: „Domnul Ponta a ţinut să se ducă în Azerbaidjan. Rezultatul a fost extraordinar: am pierdut Nabucco.
Domnul Ponta a ţinut să se ducă în Kazahstan. Rezultatul a fost extraordinar: a cedat circa 400 de milioane din datoria Rompetrol faţă de România.
Domnul Ponta – în vizită la Arcul de Triumf şi am obţinut o extraordinară susţinere pe Schengen”.
Iar acuma vrea să meargă si-n SUA…
ApreciazăApreciază
26.
noradamian | 8 octombrie 2013 la 22:45
Skorpion, ca să dormi bine, reciteste asta : „Otilia vrea justiţie, manifestează plină de avânt şi expertiză pentru statul de drept- din partea societăţii civile linia A.M. Pippidi. Felix nu vrea justiţie, urăşte justiţia şi manifestează pe linia USL, adică face pe dracu-n treişpe-paişpe, manifestanţi, ca să lovească-n sistem. S-ar zice că nu există nici cea mai mică tangenţă între aceste personaje. Punctul de întâlnire, vizibil ca o antenă, e de găsit în ţinta lor comună…”
Nu sunt în aceeasi găleată, sunt pe poziţii diferite, au interese diferite totuşi se-ntâlnesc într-un punct! …Ăsta e „detaliul”. Mai trebe să-l numesc? 🙂
ApreciazăApreciază
27.
skorpion | 8 octombrie 2013 la 22:58
paragraful l-am citit de 3 ori pina sa il scriu mai sus.
da, te rog, spune-mi-o….stii, ardelenii se prind dupa 72 de ore
😛
ApreciazăApreciază
28.
noradamian | 8 octombrie 2013 la 23:14
Skorpion, stiu, că si eu sunt de-aia care pricepe greu 🙂
Caută la 12…
Pe de altă parte nu-i iau de şaormisti pe toţi „miticii”, am acolo rude si prieteni, stiu cum gândesc, e drept că de multe ori îmi spun că sunt sătui si ar veni încoace 🙂
ApreciazăApreciază
29.
ion | 8 octombrie 2013 la 23:20
Salutare tuturor,
Noradamian,
Comentatorul de pe FB de la 12 nu o fi cumva Madam Tatoiu?
ApreciazăApreciază
30.
skorpion | 8 octombrie 2013 la 23:24
sa inteleg ca la 12 este Otilia Nutu?
ApreciazăApreciază
31.
skorpion | 8 octombrie 2013 la 23:25
si care-i ținta?
ApreciazăApreciază
32.
noradamian | 8 octombrie 2013 la 23:33
Măi Skorpion, păi în cine dă cu maximă satisfacţie când îi spune lui Băsescu ” jos labele de pe justiţie” si-l acuză că „în continuare nu pricepe nimic din chestia asta cu statul de drept şi cu independenţa justiţiei” ?
…E vreo diferenţă faţă de „iesi afară javră ordinară?
ApreciazăApreciază
33.
skorpion | 8 octombrie 2013 la 23:36
citatul este al Otiliei Nutu sau al lui madam Tatoiu?
🙂
am inteles! ținta este Basescu!
noapte buna!
🙂
ApreciazăApreciază
34.
noradamian | 8 octombrie 2013 la 23:37
N-as fi adus personajele astea în discuţie dar cred că ne aflăm într-un moment critic (nu că n-am mai fi fost) în care un asemenea „spirit ” al societăţii civile nu ne ajută câtusi de puţin! Dimpotrivă..
„Eu nu reuşesc să-mi dau seama cîtă lume realizează pericolul în care ne aflăm cu aceşti doi golani absolut iresponsabili în funcţii cheie ale statului şi plasaţi primii doi în sondaje ca opţiuni de vot pentru prezidenţialele 2014. Văd resemnare, nici măcar revoltă, îmi pare că deja s-a ajuns în faza de acceptare a situaţiei, altceva nu avem, asta e. La politicienii din opoziţie, văd gesturi haotice, greşeli impardonabile, scăpări inacceptabile ale gravităţii situaţiei, debusolare completă, imposibilitatea de a cîştiga teren. Atunci cînd nu văd strict interese personale şi fabulaţii de menţinut o fierbinţeală a creierelor cîtorva grupuri răzleţe de visători.
Nu e prima dată cînd îmi pare Băsescu atît de singur ca azi, problema e că, odată cu trecerea timpului, pare – şi este -din ce în ce mai singur. Pentru mine, cel puţin, iluziile în politică nu există. Aşa că nu-l pot vedea altfel”. ( Florina Neghină)
ApreciazăApreciază
35.
noradamian | 8 octombrie 2013 la 23:41
noapte bună! 🙂
ApreciazăApreciază
36.
skorpion | 8 octombrie 2013 la 23:45
ciudat…
Otilia Nutu o sustine pe MMacovei, a fost la mitingul de duminica din fata DNA…
lady Pippi Di nu a fost si nici nu stiu ca ar sustine pe procurorii de la DNA…..ceva imi scapa!
noapte buna!
ApreciazăApreciază
37.
ion | 8 octombrie 2013 la 23:48
Nora,
relax dar modul isteric in care comenteza mi-a adus aminte de elucubratiile Madamei Tatoiu de la OTV Ghita. In ceea ce priveste nu stiu ce ONG-iste care zbiara in piata atat iti spun ”cainii latra caravana trece”.
De la 1 oct au revenit studentii in centrele univ.Cluj, Buc. Timisoara. Ai vazut cumva ca respectivele manifestatii au crescut in amploare?
Nici n-ai sa vezi.
Si da majoritatea ”turbatilor” din decembrie se afla acum in faza de blazare. E o chestiune de timp pana cand li se vor aprinde beculetele. De ce crezi ca Piratul incepe sa devina Terminator. Yraim vremuri de o subtilitate complicata
ApreciazăApreciază
38.
noradamian | 9 octombrie 2013 la 00:01
Skorpion, e clar că-ţi scapă! Şi nu numai ţie!… De ce ar comenta a la Gâdea ( si nu e prima dată, doar că acum a devenit mai agresiva ca oricând) în timp ce o susţine pe Macovei? … Nu mă-ndoiesc c-o să ne pice fisa… 🙂
PS. linia AMP, în materie de antibăsescism si aroganţă ca atitudine.
ApreciazăApreciază
39.
noradamian | 9 octombrie 2013 la 00:08
Ion, pe tatoiu să fiu sinceră, n-o ascult. Nici la Ghiţă, nici la B1. Mă plictiseşte.
Cât despre blazaţi”, să nu fie târziu când li s-or aprinde beculeţele… Pe partea opusă, cu toate scandalurile si oricât de catastrofal ar fi pentru ţară, nu-s deloc blazaţi…
Şi parcă n-ajunge, Băsescu, singura opoziţie activă pe care o mai avem acum, nu pentru mult timp, e boicotat nu numai de uselisti ci si de oengisti de soiul otiliei.
ApreciazăApreciază
40.
Mih | 9 octombrie 2013 la 00:37
Buna seara, cu sfiala va spun, ca-i trecut de miezul noptii si mai ales pt ca de mult timp n-am mai dat prin Gradina…doar rar, pe fuga si pe … tacute 😛
Otilia Nutu a fost printre vehementii atacatori ai lui Basescu de cand cu numirile procurorilor sefi si a si marturisit ca anul trecut l-a sustinut „de circumstanta”.Si a avut (ca si altii) „efluvii” de resentimente cu spume in infconfundabil stil antenist. Eu de atunci nu i-am mai citit articolele…
Mare capcana ong-urile (sau multe dintre ele) pt o societate civila adevarata! Asta e parerea mea.
Poate e prea simplista parerea mea (sau excesiv de radicala), dar cred ca ceea ce-i uneste pe Felix si Otilia, este legatura lor cu Stanga (dincolo de diferente). De aici si „dusmanul” comun…
ApreciazăApreciază
41.
Mih | 9 octombrie 2013 la 00:49
Un somn bun si odihnitor
ApreciazăApreciază
42.
Nea | 9 octombrie 2013 la 09:40
Bună dimineaţa.
Ar fi interesant un sondaj privind opţiunile politice, separat pe un eşantion al manifestanţilor, comparativ cu unul la nivel de ţară.
Cred că diferenţele n-ar fi prea mari. Ceea ce nu e chiar de bine, în contextul „cu aceşti doi golani absolut iresponsabili în funcţii cheie ale statului şi plasaţi primii doi în sondaje ca opţiuni de vot pentru prezidenţialele 2014”.
Cred totuşi, că majoritatea mare a manifestanţilor e animată de bune intenţii. În schimb, păpuşarii mi se par cel puţin la fel de toxici ca Ilici, pe vremuri. Scuze de link: http://inliniedreapta.net/insemnare/apolitica-si-statul-de-drept-intre-mos-craciun-la-claudiu-craciun/
ApreciazăApreciază
43.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 09:52
Cautam fineturi , motivari , justificari , pentru atitudinea presei , a oamenilor politici sau a corpului electoral in raport cu batalia Basescu -USL.
Cred explicatia este mult mai simpla.
Ati vazut vre o data ce se intimpla cind doi oameni se iau la bataie pe strada?
Se aduna in jurul lor o intraga armata de chibiti care comenteaza lupta , isi dau cu parerea , isi incordeaza muschii ca sa arate ca si ei sunt tari.
Nimeni nu se implica in batalie , nimeni nu ia nici o masura sa desparta batausii.
Asa i si aici .Presa impotenta nu traieste decit din scandaluri.Intr o tara linistita presa noastra moare .
Avem nevoie de scandal ca de aer.Toti il promoveaza toti il intretin toti il comenteaza. nimeni nu se implica pemtru potolirea scandalului.
Ma uitam aseara la Turcescu si mi venea sa rid vazind cu cita convingere si Predoiu si ziaristii aveau solutiile in buzunar , stiau tot , vor face tot dar asteptau cu sufletul la gura amplificarea scandalului Basescu -Ponta.
O actiune politica necesara cum a fost acest pact de coabitare era tratata ca o cursa de cai.Se faceau pariuri -Basescu rupe sau nu tratatul.
Este amuzant sa fii iresponsabil mai ales atunci cind ai citeva sute de mii de tembeli care se uita la tine.
ApreciazăApreciază
44.
Nea | 9 octombrie 2013 la 10:09
Tucu, bine sesizat, asta explică, şi în afara politicii, tonul apocaliptic cu care ne anunţă ştiristele că rapiţa se va scumpi cu o sutime de ban la tonă sau reporterii prezentând inundaţii catastrofale, stând în apă până la glezne. Mai tăcuţi devin toţi când se dă o lovitură de stat, ca vara trecută.
ApreciazăApreciază
45.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 10:26
Privim scandalurile Basescu Ponta ca pe un meci de box incapabili sa intelegem ca nu Basescu il poate pune pe Ponta la podea ci noi alegatorii.
Vad comentarii entuziaste pe bloguri,Basescu a fost foarte bun pentru ca l a injurat bine pe Ponta.Asta ne satisface.Injuratura.
Suntem incapabili sa pricepem ca injuratura lui Basescu nu are nici un efect daca bizonul nu reactioneaza prin schimbarea optiunii de vot.
Suntem incapabili sa vedem lucrurile in adevar bune facute de Basescu.Nu vedem decit pumnul si injuratura.Nasul umplut de singe este suficient pentru noi.Cind vine momentul sa lovim si noi prin vot stam acasa .
Circotim.Nu ne place upercutul , Basescu nu a lovit bine , Basescu s a odihnit prin pactul de coabitare si nu l a unplut pe Ponta de singe .Rusine Basescu.Nu ne da prin cap ca l putem lovi si noi pe Ponta , il putem uple de singe daca ne pierdem doua trei ore si ne adunam in strada pentru a striga jos Ponta.Cind se aduna 200 de adevarati luptatori ne uitam la ei ca la niste zombi.
Nu este treaba noastra sa l lovim pe Ponta.E treaba lui Basescu ca de aia este platit.Noi platim sa vedem meciul nu sa ne batem.
Asta vrem asta avem.Sa fim fericiti.
Apropo s au ieftinit semintele de floare.
ApreciazăApreciază
46.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 11:39
Rog cititi ce scrie Daniel Funeriu,
M-am tot abținut dar mi-e greu să nu o spun celor care afirmă „eu și X, Y, Z l-am susținut și îl susținem pe Băsescu” : mai ușor cu pianul pe scări. E ca în bancul în care puricele de pe coama leului îi spune gazelei: „tu auzi ce răget avem”?
E cam invers și vă propun o trezire la realitate, oricând preferabilă exercițiului auto-admirativ în oglindă: majoritatea dintre „noi” am fost din punct de vedere politic propulsați de Traian Băsescu. Nu Traian Băsescu s-a urcat pe soclul făcut de „noi”. Unii dintre „noi” odată puși pe o funcție de către Traian Băsescu am reușit să și facem ceva măsurabil. Alții nu. Reforma justiției nu este a lui Macovei și/sau Predoiu. Este a lui Băsescu. Macovei și Predoiu au meritul de a fi ținut ritmul.
Reforma educației, cât este ea, nu este a lui Miclea/Funeriu, ci a lui Băsescu. Miclea a gândit-o, eu am pus în practică cât am putut. Boc a fost eroic, dar tandemul cu Traian Băsescu a scos țara din criză. Până acum, Boc a fost singurul care a demonstrat că politic poate, chiar dacă guvernarea sa a fost torpilată în primul rând de oameni din interior care aveau ca unică construcție politică personală criticarea (sau chiar demolarea) propriul guvern, pentru că nimeni nu-i băga în seamă când criticau USL. Iar pe Boc nici nu l-am auzit prea des bătându-se cu pumnul în piept că l-ar „susține pe Traian Băsescu”.
Grație lui Traian Băsescu am putut, pe lângă galoanele noastre profesionale, măcar puțin, să ne adăugăm și epitetul „reformatori”.
Legitimați-vă fraților prin ceea ce ați realizat, că ați avut timp în anii ăștia, nu prin faptul că ați fost la un moment dat propulsați de Traian Băsescu și că sperați să trăiți o viață politică din asta.
Ieri de exemplu, ce senzație a prevalat? Că are Traian Băsescu nevoie de „susținători” sau că „dreapta” are nevoie să fie susținută de el? Eu zic că a doua variantă.
Așa că la treabă băieți, nu la stat cu mâna întinsă, la pândit mișcări politice previzibile doar doar mai pică vreo funcție. Atributul dreptei este acțiunea nu așteptarea strategică. Atributul dreptei este de a aduce plusvaloare prin contribuție proprie nu prin vampirizarea energiei altora.
ApreciazăApreciază
47.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 11:50
iata cum raspunde cineva pe FB la cele transmise de Daniel Funeriu:
Smerenia este bună, dar adulația nu!
Ăsta este tipul de gândire care îl poate aduce pe Traian Băsescu în poziția de prim-ministru, apoi, cu schimbarea Constituției, din nou în cea de președinte și tot așa până bate și Băse suta. Dacă o bate, Dumnezeu să îi dea sănătate!
Numai că așa ceva ne-ar transforma într-un fel de Rusie, de țară mai degrabă asiatică, decât europeană, mai degrabă orientală, decât occidentală, care depinde de un singur om, chipurile complet, restul fiind niște neterminați! E, totuși, Daniel Funeriu cel care semnează acest text, un om pentru care – după cum știți – am toată stima.
E Daniel Funeriu, care are dreptate că el, spre deosebire de alții, chiar a făcut ceva și poate fi numit reformator, numai că nu pot fi de acord nici măcar cu un exercițiu stilistic de genul acesta pentru a scoate în evidență micimea și ipocrizia unora. De ce? Pentru că ipocriții pot fi puși la punct și altfel, iar România are nevoie ca Macovei, Predoiu, Miclea și Funeriu, sau Boc, ca să nu trec dincolo de enumerarea lui Daniel, să poată merge mai departe și fără Băsescu, să fie ei-înșiși, indiferent cât de mult au fost marcați și ținuți în viață din punct de vedere politic de „bateria TB”!
Expresii de genul „El este Reforma, nu noi!”, „Noi am fi fost și suntem nimic fără El!”, „El ne-a făcut pe noi, nu noi pe El!”, „El e născut, noi suntem făcuți!”, „El este atotțiitorul dreptei!” nu duc niciunde, nici măcare la mântuire, și cred că înțelegeți de ce. Astfel de expresii merg la Micul Nimic, Dick the Garlic Prick, și la secta lui de slugi lobotomizate.
Nici într-un caz la niște oameni de acțiune de dreapta, cu credință, cu discernământ, cu măsură. Oameni cu rezultate, care nu au nevoie de roboței și de slugi fără personalitate în jurul lor, care promovează valoarea și nu îi pun piedică, oameni care nu se ascund de justiție după instituții și demnități publice, care își stăpânesc propria limbă și își iubesc cu adevărat țara și neamul.
@tucu2, asta nu inseamna ca sint de acord cu textul omului de pe FB, ci doar ca exemplu de reactie „interesanta”
🙂
ApreciazăApreciază
48.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 11:58
Saluutare!
@Tucu 45
Am mai povestit pe aici o situație strict autentică. Am văzut cu ochii mei ce mi se poate întâmpla după intervenția pe un trotuar din fața unui complex comercial. Un bătăuș tocmai practica boxul mixt, iar femeia a reacționat împotriva atitudinii salvatoare:
-Ce te bagi, dom’le? E bărbatul meu și are voie să-mi facă ce vrea. 🙂
ApreciazăApreciază
49.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 12:01
Skorpi,
Ce pot sa comentez ?
Drobul de sare si eliminarea unui reper.
Citind textul in cheia potrivita rezulta urrmatoarea concluzie -ia nu i mai comparati pe toti cu Basescu ca nici Basescu nu a facut mare brinza.
Este reactia mediocrului in fata premiantului clasei.Stiind ca nu se poate ridica la valoarea lui incearca doua lucruri -sa l discrediteze sau sa l elimine.
ApreciazăApreciază
50.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 12:04
Este reactia tipica a PDL ului , si a FC ului.
Reevaluarea lui @cetatean ce scop crezi ca a avut?
Constatind ca iubitul MRU nu se poate ridica la nivelul lui Basescu , @cetatean si Th au avut geniala idee de a incerca sa l coboare pe Basescu la nivelul lui MRU ca noi ceilalti sa nu mai facem comparatii daunatoare pentru MRU.
ApreciazăApreciază
51.
noradamian | 9 octombrie 2013 la 12:07
Bună ziua prieteni, mulţumesc pentru intervenţii si linkuri :). Neax, asa e: când bălăcăresti si pe ăia cu bune intenţii si pe cei cu rele intenţii, laolaltă, îi pierzi pe toţi.
În ce mă priveste, nefiind 100% de partea unei sau alteia a taberelor (ale simpatizanţilor ca si ale antipatizanţilor manifestaţiilor aflate în confruntare belicoasă) evident că nu m-asteptam să fiu văzută cu ochi aprobatori de ambele părţi. Mi s-a mai întâmplat asta. De pildă când am semnalat, cu ceva vreme înainte de alungarea grupului de entuziasti care au făcut posibilă nasterea NR, rolul negativ al liderului.Neamţu. Apoi, după apariţia FC, când din nou am cobit vorbind de inconsistenţa lui MRU, confirmată din plin, ulterior. După o serie de articole „cu dedicaţie” 🙂 m-am oprit aşteptând să se lămurească singuri cei de bună credinţă. (Plus că nu agreez formula „v-am spus eu…” Inutilă)
Tucu2, 45, bune observaţii! Plăcerea pentru bătaie poate anula orice atitudine raţională. Indiferent care ar fi rezultatul bătăii în care se lasă angrenaţi chibiţii, politic nu ăsta contează, ci cel în care participă electoratul. Dar fără o luminiţă de veghe, asta le scapă din vedere…
Mih, 42, 43, multzam, asta era răspunsul pe care-l asteptam- cu excepţia, totusi, a explicaţiei din final. Nu cred că „stânga-i uneste”,ci doar ura faţă de Băsescu.
ApreciazăApreciază
52.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 12:12
Vad ca nimeni nu comenteaza altfel situatia.
Basescu este un presedinte bun sau Basescu este presedintele care ne trebue in situatia in care suntem.
De fapt aici trebue sa se cantoneze discutia.
Eu cred ca Basescu ar fi fost un presedinte mediocru intr o tara asezata.
Cred de asemenea ca este presedintele care ne trebue in tara asta framintata.
Consider ca problema nu consta in a gasi un presedinte bun ci un presedinte care sa poata face fata stihiilor care ameninta Romania.
Acesta este si mesajul lui Funeriu.
Intr o tara normala MM Funeriu Miclea ar fi facut ce trebue fara nici un suport.
Intr o tara ca Romania pentru ca cei de mai sus sa faca ce trebue a trebuit ca Basescu sa le deschida calea.
ApreciazăApreciază
53.
noradamian | 9 octombrie 2013 la 12:14
Skorpion,Tucu2, Daniel Funeriu e un om rar, as zice singular în peisajul nostru politic. Într-o atmosferă pe care toti cei pomeniţi nu ostenesc s-o împregneze ci anibăsescism, e de asteptat să nu scape de atacuri.
Popa Pius, în faţa complexelor comerciale politice se găsesc tot timpul, bătăusi de servici 🙂 Şi haite de maidanezi 🙂
ApreciazăApreciază
54.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 12:15
interesant comentariu, tucu2, si posibil sa ai perfecta dreptate
ApreciazăApreciază
55.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 12:17
tucu2,
nu cred ca personalitatea lui TB l-ar fi facut un prezident mediocru in tara lui Merkel, nu crezi?
🙂
ApreciazăApreciază
56.
ion | 9 octombrie 2013 la 12:27
Salutare tuturor,
Tucu2 intr-o tara asezata ca USA Piratul pe postul de prezident ii lua fata lui Obama cel putin la politica externa..
Iar in ceea ce priveste comentariul adus ca exemplu la articolul lui Funeriu cred ca ne gasim in situatia: ”vulpea cand nu ajunga la struguri spune ca sunt acri”.
ApreciazăApreciază
57.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 12:29
@49
Personajul de pe FB scrie frumos, dar într-o doagă.
De unde rezultă în cele scrise de D. Funeriu că-l mai vrea pe Băsescu premier sau președinte, ca la ruși?
A menționat doar utilitatea susținerii din partea lui Băsescu, ceea ce înseamnă cu totul altceva. Recunoașterea meritelor piratului în lansarea la apă a unor personalități confirmate în timp este cel puțin o reeditare de bun-simt a adevărului.
În rest, D Funeriu propune cât se poate de întemeiat ca astfel de persoane să se legitimeze prin ce au realizat efectv, cu forțele și onestitatea proprii, în perioada cât piratul le-a dat șansa să arate de ce sunt în stare.
Aș numi această armă, pe scurt, credibilitatea actuală pentru viitor.
ApreciazăApreciază
58.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 12:35
Arma ar merge și cu valoare de slogan.
ApreciazăApreciază
59.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 12:47
Am ascultat aseară tot ce-as declarat piratul.
N-am simțit deloc nevoia să mă fudulesc cu verva și conținutul adevărurilor tranșate de el. Le-am considerat în limitele normalității opuse cas(t)ei de nebuni.
ApreciazăApreciază
60.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 13:13
@Skorpi 57
@Ion 58
Am scris mediocru pentru a sublinia ideea de omiul potrivit momentului.
In fapt si eu cred ca personalitatea lui Basescu ar fi fost benefica oricarui stat.
ApreciazăApreciază
61.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 13:20
Popa Pius 61
Si eu mi as fi dorit ca ziaristii sa remarce normalitatea discursului.
Basescu a spus ce trebuia si ce era normal sa spuna.
Devine trist si jenant insa sa vezi cum inteleg idiotii din presa ce s a intimplat
-Basescu atac dur la Ponta.Asta le place croseul de dreapta.Prostiile lui Ponta relevarte de Basescu nu intereseaza pe nimeni.
-Basescu i a facut pe cei doi bebelusi.Tare nu?De ce ? care i motivul? nu inereseaza pe nimeni.
Si uite asa discursul lui Basescu in loc sa fie un motiv de ingrijorare devine un meci de box intre palate .Sa facem pariuri ca stimabilul Turcescu poate cistigam si noi u o punga cu seminte.
ApreciazăApreciază
62.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 13:37
Tucu 63
De acord cu ce spui de presă, însă eu nu m-am referit la critici, doar la laude, cu aplauze, mândrie proletară sau tardivă și alte tertipuri de amețit obiectivitatea. 🙂
ApreciazăApreciază
63.
Mih | 9 octombrie 2013 la 13:48
Multi, foarte multi oameni care apar in spatiul public (in primul rand oamenii de presa, analistii, politicienii, „parerologii” de tot soiul) sunt in fond, mai mult, sau mai putin, niste oglinzi strambe care se inghesuie sa reflecte realitatea. Iar spatiul public este invadat de imaginile reflectate de ei. Cu cat mai multe si mai strambe, cu atat mai greu pentru multi dintre „spectatori” sa faca distinctia intre stramb, fals si realitatea propriu-zisa. Si dintre aspectele esentiale ale realitatii si cele neimportante…Normalitatea, proportiile corecte sunt mascate de imagini grotesti…
ApreciazăApreciază
64.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 15:14
Popa Pius 64
Mexciul Popo , meciul.
Ce nu i de laudat croseul de dreapta ars in mecla lui Ponta sau jocul de picioare ?
Vrem singe , vrem distractie , nasuri sparte.
Ca sa l citez pe nenea Iancu -„”…Da voi scandal cu orice pret..””
ApreciazăApreciază
65.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 15:20
Corectie-am vrut sa scriu -Meciul Popa, meciul-
ApreciazăApreciază
66.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 15:24
Corectez și eu ce-ai vrut spă scrii: Mopul Pipa, macul sau Moca papă micul. 🙂
ApreciazăApreciază
67.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 16:04
Popa Pius nu umbla cu descintece diavolesti ca te spui la sociretatea civila „”Piei Satana (Basescu)”” si te exorcizeaza Otilia (Nitu pentru cunoscatori)
ApreciazăApreciază
68.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 16:09
Scandal – Queen – Freddy Mercury
are si versurile in limba romana,
interesant:
ApreciazăApreciază
69.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 16:11
Mopul Pipa, macul sau Moca papă micul.
😛
🙂
😛
ApreciazăApreciază
70.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 16:16
Nuțu
🙂
ApreciazăApreciază
71.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 16:23
Ponta, noi atacuri pentru Băsescu:
Supărările președintelui că nu îl primește nimeni în străinatate nu ne privesc !
eu cind aud / citesc astfel de declaratii abjecte imi vine sa sparg televizorul.
intrebare: cum poate fi pusa lepra la punct, atita timp cit in sondaje este pe primul loc?! atita timp cit multi bizoni spun: huhu, ce bine i-a spus-o, bine face ponta…etc…
ApreciazăApreciază
72.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 16:40
Îți spun de ce eu nu sparg televizorul și îți recomand să te amăgești la fel. 🙂
Mă încurajez cu utilitatea expunerii unei astfel de atitudini execrabile a impostorului politic- grăduț drăguț- Ponta; am încredere că se va întoarce împotriva lui în compensație naturală.
ApreciazăApreciază
73.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 16:47
Ponta este exponentul sistemului implicat în răpunerea săpătorului Emil Constantinescu și care și-a pierdut răbdarea pe ultima sută de metri din mandatul piratului.
ApreciazăApreciază
74.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 16:50
Skorpi
ceea ce face Ponta nu constitue motiv de suparare ci de bucurie.Cind te deconectezi total de la realitate , cind incepi sincer sa mistifici realitatea este un semn clar ca drumult tau se va incheia la Spitalul 9.
Deja cred ca daca au mai ramas oameni normali (nu cinstiti ci normali la scafirlie) in PSD soarta lui Ponta a fost decisa.
Cind treci un anumit prag al mistificarii nimeni nu te mai ia in serios.
Nu vorbesc de imbecilul de parlament, lobotomizatul de pe strada , idiotul de presa sau cretinul de ONG, vorbesc de sforarii care decid in PSD.
ApreciazăApreciază
75.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 16:55
Tin sa va anunt ca MRU a mai facut un pirt.
MRU i a dat un croseu lui Ponta de i au sarit maselele.A constatat o constatare constatata de multi cu ceva timp in urma.
Viitorul suna bine.
Prosta mol perfect pentru linistea unei nopti de vis.
ApreciazăApreciază
76.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 16:57
si papa Pius, si tucu2 sinteti prea optimisti.
in momentul de fata canalia si borfasul_ponta este iubit, apreciat, aparat de la tata_socru pina la toti politrucii din USL (ma rog, minus citiva liberali), ziaristi si electorat…
din pacate asa stam!
deci inca sper ca nu voi sparge televizorul, el nu are nici o vina….
ApreciazăApreciază
77.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 17:00
ce a facut mereU?
ApreciazăApreciază
78.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 17:00
Nu-s sigur dacă spusele piratului despre riscul lui Ponta de a-și lega picioarele de un Ghiță se rezumă numai la împiedicarea alergării. 🙂
Poate fi și o chestiune de deconspirare prea transparentă cu un Ghiță legat deja de portiță. 🙂
ApreciazăApreciază
79.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 17:02
@Skorpi 78
La un asemenea pesimism, cum să nu aibă nicio vină televizorul?
-Șo pe el! 🙂
ApreciazăApreciază
80.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 17:04
sa nu uitam legea insolventei care viza in mod expres concurenta lui ghita…..rtv – > pe care voia s-o bage in faliment cu ajutorul borfasului ponta
ApreciazăApreciază
81.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 17:06
🙂
🙂
-Șo pe el! 🙂
ApreciazăApreciază
82.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 17:08
Skorpi
Nu stiu din ce motiv , nu ti pot explica cauza , nu pot controla efectul dar am senzatia ca tata socru +gasca de kakarai parlamentari nu s decit figurantii.Papusarii sunt prin alte birouri.
Vorba lui Popa Pius -Ponta leaga te de Ghita caci Ghita va avea grija sa te duca unde trebue.
Intrebare cu premii -o excursie gratuita la cel mai aptopiat aprozar-
-Unde il va duce Ghita pe Ponta ?
a) la talcioc
b) la puscarie
d) la tirgul de fete.
ApreciazăApreciază
83.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 17:15
@82
Da, nu uităm afacerea de 30 milioane euro și concurența audio-vizuală, ambele cu dedicație fără număr pentru Ghiță, însă, dacă n-ar fi Ghiță, ar fi Gheorghe, și cu asta ce-am făcut? 🙂
Ghiță are ceva special, aș zice. De pe vremea cănd se saluta cu micul Vrăjel în concediu, cu formula codificată:
-Goodubai, în mă-ta! 🙂
ApreciazăApreciază
84.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 17:24
Forbeam de Ghiță și uite-l la portiță, pe Hotnews!
*
Sebastian Ghita, raspuns la acuzatiile lui Traian Basescu: Nu am nicio legatura cu TVR1, nu am nici cea mai mica legatura cu contractul de securizare a frontierelor
*
Nu spune cu ce are legătură. 🙂
ApreciazăApreciază
85.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 17:25
Golanasii,
Victor Ponta e prieten cu Sebastian Ghita. Amandoi sunt niste ”domni”:) Uite cum isi vorbesc doi prieteni:)
Ghita catre SOV, stenograma din dosarul ”Santajului”, care l-a infundat pe Vintu.
„M-am rugat de ei, le-am adus, i-am zis lu’ Ponta «bă, o f.. pe mă-ta, fac 1.2 rating, te duci la televizor!» S-a dus, săracul. Mi-a zis: «mă duc, mă, în p…la mea, fac, zic, dau breaking news, fac ce vreți voi, na, vin eu la televizor»
Golanasi mici:)…
See Translation
ApreciazăApreciază
86.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 17:27
Popa Pius
Ce vrei .
Ghita cind aude de secu rizare bate din calciie saluta si prezinta arma.
ApreciazăApreciază
87.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 17:31
De mult am vrut s-o rog pe Nora, când citește în Grădină pe litere îmbârligate, așa cum am scris eu mai sus „Forbeam” în loc de „Vorbeam”, să le mai plivească pe ici-colo, să nu ne mai facem de râs cu școala primară. 🙂
ApreciazăApreciază
88.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 17:34
litera F este putin deasupra literei V, asa ca nimeni nu comenteaza ceva
🙂
ApreciazăApreciază
89.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 17:35
@Tucu 97
Ăsta-i materialul probator de aducere aminte, asociat cu concediile familiilor reunite, una în Dubai, alta în Budă-i. 🙂
ApreciazăApreciază
90.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 17:36
ghita minte cum respira,
o fi invatat de la borfas?
sau canalia l-a invatat pe borfas
😛
ApreciazăApreciază
91.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 17:36
@Skorpi 90
Se întâmplă și mai pe sărite. 🙂
ApreciazăApreciază
92.
ion | 9 octombrie 2013 la 17:38
”Forbeam”/ ”Vorbeam” ce sa faci batranetile Pader.
ApreciazăApreciază
93.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 17:41
Skorpi .
Asa i.
In ziua de azi nu mai poti avea incredere in nimeni.Nici in bancile din lumea araba , nici in socri , nici in nasi nici in prieteni.
Grea viata si pentru Ghita si pentru Ponta.
ApreciazăApreciază
94.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 18:03
Nuu! Sunt o dactilograf prost, pardon, dactilografie prostit, aaa, nu. una dactilo-prostie; aha, dactilograf proastă, reconvertit la bătrânețe.
ApreciazăApreciază
95.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 18:09
De regulă, scriu pe întuneric, adică la lumina monitorului, iar literele traducătoare ale tastelor devin indescifrabile. De parcă n-ar fi suficient, nu prea verific ce-am scris înainte de trimiterea mesajului. Ce-mi mai lipsește? Dactilograf proastă. 🙂
ApreciazăApreciază
96.
ion | 9 octombrie 2013 la 18:13
Deci Pader, sa inteleg ca lucrezi sub acoperire?
ApreciazăApreciază
97.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 18:18
Păi, normal. De unde crezi că mi se trage atracția înclinată spre acoperiți și acoperișuri? 🙂
ApreciazăApreciază
98.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 18:19
97
Vezi Taika Popa si te mai iei de Ponta.
Pai de aia folosea Ponta copy paste pentru ca era o dactilografa proasta.
Si Bombonel ii spunea „”Fetito baga degetul unde trebue ca altfel intra banii intr un cont gresit””
ApreciazăApreciază
99.
ion | 9 octombrie 2013 la 18:24
Inteleg Pader
Afinitati elective. Voia Domnului nu te poti impotrivi.
ApreciazăApreciază
100.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 18:24
@Tucu 🙂
Eu recunosc. Asta-i deosebirea. (Mă refer numai la partea cu dactilo-prostia) 🙂
ApreciazăApreciază
101.
ion | 9 octombrie 2013 la 18:26
Tucu 2
Gresesti la Bombo se ajungea numai cu valiza doar Dana tasta apoi numarul contului.
ApreciazăApreciază
102.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 18:29
Ion
Pot să-ți spun că pe vremea alungatului am cunoscut câțiva, nu prea mulți, securiști get-beget, turnători și ceva mai mulți anchetați de securitate. Unii dintre aceștia din urmă sunt cunoscuți în țară. (îmi sunt prieteni sau mi-au fost colegi)
Aș avea multe de povestit despre aceste personaje diverse.
ApreciazăApreciază
103.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 18:33
Ion 103
Mentin afirmatia dar revizuiesc pe ici pe colo prin partile esentiale.
Rezultat:
Bombo catre dactilografa Pontuta:
„”Fetito baga degetul unde trebue ..asa incet incet””
ApreciazăApreciază
104.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 18:40
@Tucu
De-a lunful timpului, n-am vrut să-mi las imaginația prea slobodă prin Grădină. Dacă tot ai adus în discuție cuplul Bombo-Ponta, am avut de mai multe ori pornirea să spun- așa, ochiometric și comparativ cu normalitatea- că nu mi se pare prea în regulă mersul lui Ponta. 🙂 Automat îmi amintesc și un banc în care unul din ăsta aude de pe un trotuar o remarcă asemănătoare, se întoarce și întreabă:
-Da’ se cunoaște?
ApreciazăApreciază
105.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 18:45
si eu am observat mersul ghilimele ciudat ghilimele al borfasului ponta
😛
ApreciazăApreciază
106.
Ovidiu | 9 octombrie 2013 la 18:46
Bună seara scumpilor,
Mi-ați făcut ziua, sunteți savuroși!
ApreciazăApreciază
107.
ion | 9 octombrie 2013 la 18:47
Tucu, Pader golanasilor.. E vorba doar de dragoste platonica.
ApreciazăApreciază
108.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 18:49
Eu nu l-am asociat cu ghilimelele. Are parcă o expunere dorsală prea proieminentă în timpul mersului, ca și cum uită să se retraga din bătaia infanteriei. 🙂
ApreciazăApreciază
109.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 18:57
Taika Popa
stuche n sin de trei ori si nu te mai gindi la Sodoma si Govora.
In definitiv o dragoste sincera si curata nu se impiedica de sex.
Stiu ca nu ai sa fii de acord dar poate Dumnezeu a fost neatent si pe sufletul neprihanit si visator de fetita a pus un trup de golan de cartier.
Pai cine i de vina?
ApreciazăApreciază
110.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 19:02
@Ion 109
Eu stiu ca dragoste platonica e atunci cind EL umbla cu limba scoasa dupa EA si EA nu vrea .
In cazul unui cuplu inte EL si EL cind e dragoste platonica.?
ApreciazăApreciază
111.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 19:09
Lăsați amăgirea platonică! Asta nu poate să-l tragă pe Ponta așa tare… înapoi. 🙂
ApreciazăApreciază
112.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 19:34
Taika Popa
Cum sa l traga inapoi?
Nu cunosti pricipiul actiunii si reactiunii?
Pai orice impuls vine din spate inseamna un pas inainte.
ApreciazăApreciază
113.
ion | 9 octombrie 2013 la 19:39
Tuca2,
Aceea e dragoste romantica
Dragostea platonica isi trage originile din ”Dialogurile” lui Platon
ApreciazăApreciază
114.
ion | 9 octombrie 2013 la 19:45
Tucu 2
Acum am vazut comentariul tau de la 111.
Cum adica cine i de vina?
RASPUNS: Piratul.
ApreciazăApreciază
115.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 19:53
Ion 115,
Nu stiu sincer cu cine dialoga Platon ca sa pot aprecia daca opiniile lui sunt politic corecte.
Oricum platonic sau neplatonic amaorul tot amor este asa ca sa nu o mai dam pe dupa par si sa apreciem cum se cuvine o legatura bazata pe afectiune intelegere si relatii corecte intre doua fiinte sensibile.
ApreciazăApreciază
116.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 19:55
Ion 115
Uite am consultat dictionarul limbii romane moderne sectiunea ferentari si am deescoperit ca amorul platonic are ca termen echivalent labareala.
Sper ca nu i banuiesti de asa ceva pe cele doua simboluri ale masculinitatii Bombo si Pontanacul.
ApreciazăApreciază
117.
tucu2 | 9 octombrie 2013 la 20:03
Imi cer scuze Norei.
M am lasat dus de val si am folosit un limbaj licentois.
Promit ca nu mai fac.
ApreciazăApreciază
118.
noradamian | 9 octombrie 2013 la 20:33
Seara bună! 🙂 Tucu 2, limba ferentari e mai bogată decât limba română modernă, nu-ncape îndoială. 🙂
Popa Pius, unele mici greseli aduc ceva simpatic în conversaţie, fac lectura mai plăcută 🙂
Asta-mi aminteste de „cucuraţi-vă”, o veche zicere involuntară a Dorei care a devenit virală, printre noi, o vreme. Eram tot o „cucurie” 😀
E drept că de atunci ne-am maturizat întrucâtva 😆
ApreciazăApreciază
119.
fini | 9 octombrie 2013 la 21:03
Ion,
vad ca ai o problema cu Papa Pius.
94. ion | octombrie 9, 2013 la 17:38
”Forbeam”/ ”Vorbeam” ce sa faci batranetile Pader.
E bine sa ti-o limpezesti. Ti-a intins o cursa .
Papa Pius are cunostinte serioase din domeniul literaturii noastre. El a facut referire, pentru cei ce stiu, la :
ConForbiri literare / ConVorbiri literare
Perioada 1863- 1874In perioada 1863 – 1874 la „Junimea” lui Titu Maiorescu predomină caracterul polemic. Este epoca în care se elaborează principiile sociale și estetice ale “Junimii”, aceea a luptelor pentru limbă, purtate cu latiniștii și ardelenii, apoi a polemicilor cu barnuțiștii, cu Bogdan Petriceicu Hașdeu și cu revistele din București.
cu țintă satirică / ironică, aflăm acrostihul folosit în celebrul poem-păcăleală, La noi e putred mărul…, trimis de B. P. Hasdeu revistei Convorbiri literare, sub pseudonimul transparent P. A. Calescu, pe care redacția l-a publicat, neobservând că prin lectura verticală a primelor litere se echivala locul infamat cu numele revistei:
La noi e putred mărul“, a zis de mult poetul,
A zis cu desperare și a murit nebun,
Căci îl zdrobi durerea cînd s-a convins cu-ncetul
Oftând după scăpare că nu mai este bun.
Nici sâmburele însuși, speranța viitoare,
Vestala timoroasă ascunsă de priviri!
O, da! un vierme sarbăd, cu otrăvită boare,
Rozând fără-ncetare nu lasă nicăiri
Bucată nemânjită, și în zadar să creează
Iluzia din urmă ar vrea că tot mai poți
Redobândi scânteia din dispăruta rază!
I-am cântărit, piticii! i-am măsurat pe toți!
Lucesc prin neștiință, prin penile străine,
Insecte cu o umbră mai mare decât ei;
Te-nceală-n perspectivă, dar când te uiți mai bine
E trist și-ți vine milă de falnicii pigmei!
Rivali cu cine știe ce geniuri sublime,
Aruncă vorbe-n aer ce curg ca un șiroi,
Repetă, dar de unde, din ei nu spune nime…
E putred, putred mărul din sâmbure la noi!
Tie iti lipsesc anii lui,dar si anii multi de studiu pentru a-ti permite sa fii ironic.
Ti se potriveste acrostihul lui Hasdeu. Bascaliosul te-a pacalit sau P.A.Calit.
PUNE BURTICA PE CARTE! 🙂
ApreciazăApreciază
120.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 21:10
Fini, salve!
Ești o dulceață salvatoare. M-ai scos nevătămat și conspirat de cunoștințele mele. 🙂
ApreciazăApreciază
121.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 21:18
E oficial: 5 mil de romani s-au judecat in 2012
CRISTI DANILEŢ – judecător
Acum doua zile a aparut un nou numar al revistei oficiale a CSM, intitulata Justitia in actualitate – este vorba de nr. 2 al anului 4, ce acopera cea de a doua jumatate a anului trecut. Intre paginile 89-106 sunt publicate anumite date statistice care ar trebui sa alarmeze. Imi permit sa comentez cateva date din acest raport statistic.
Nr. total de dosare la instante: 3.335.672, adică:
– cu 5% mai mult ca in anul precedent si cu 61% mai mult fata de 2008;
– cum 85% sunt cauze civile și cum in orice proces civil sunt implicate, de regulă, două persoane, rezultă ca aproximativ 5 milioane de români au fost implicați anul trecut într-un proces
Dosare solutionate: 2.355.786, adică:
– față de anul 2008, s-au solutionat cu 1 milion de dosare in plus de un numar aproape egal de judecatori. Paradoxal, in fiecare an a crescut numarul dosarelor date judecatorilor spre solutionare si cu toate acestea judecatorii au solutionat mai multe. De aici rezulta ca randamentul magistratilor a crescut, insa pretul platit este foarte mare: sanatate, familii, timp liber.
Dosare/judecator intr-un an:
– la ICCJ: 1.170 (in crestere cu 228);
– la curtile de apel: 1.286 (in crestere cu 252); cele mai incarcate sunt CA Bucuresti, Craiova, Cluj;
– la tribunale: 1067 (in crestere cu 9): cele mai incarcate sunt Tribunalele Bucuresti, Dolj, Constanta;
– la judecătorii: 1074 (in scadere cu 24): Judecatoria Ploiesti, Iasi, Timisoara; in Bucuresti cele mai incarcate sunt Judecatoriile de sector 1, 2, 3.
Hotarari atacate:
– in procente, au fost atacate 21,4% din hotararile pronuntate (judecatorii, tribunale si curti apel) si au fost schimbate in calea de atac 3%. Aceasta inseamna ca 97% din hotararile pronuntate sunt legale si temeinice inca din momentul pronuntarii.
– in materie penala, din inculpatii trimisi in judecata, 1.63% sunt achitati. Ceea ce inseamna o calitate extrem de buna a activitatii procurorilor.
Durata de solutionare:
– 70% din cauze se solutioneaza pana in 6 luni pentru fiecare stadiu de judecata.
interesant, nu?
ApreciazăApreciază
122.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 21:32
papa Pius,
este adevarat? ca in Romania nu exista institutia negocierii, dupa cum nu exista nici institutia provocarii,
(luju dixit)
ma refer la:
Trocul era simplu: daca declara ca Adrian Nastase a primit mita de la ea, Irina Jianu va fi scoasa de sub urmarire si gasita nevinovata
ApreciazăApreciază
123.
noradamian | 9 octombrie 2013 la 21:40
Dosarele X: încă un document original dispărut!
http://www.ziare.com/rosia-montana/gabriel-resources/document-cheie-pentru-rosia-montana-disparut-in-timpul-guvernarii-nastase-1261646
ApreciazăApreciază
124.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 21:56
@123
Cantitate impresionantă, dar contează de fapt calitatea.
Indiscutabil, cea mai mare pondere calitativă provine de la gunoi, adică grosul dosarelor: simple, lipsite de interese obscure sau aranjate, fără miză pentru judecătorii tentați să joace la bursa dosarelor cu cauze gustoase.
Cele mai multe cauze se opresc la soluția dată prin sentință (hotărârea primei instanțe); nu mai sunt atacate în apel și/sau recurs, așa cum rezultă din procentajul de 21,4%.
Aici se află dosarele cu miză magistrală, pe căile de atac exercitate în instanțele de control judiciar. Principiul de lucru al corupției funcționează ascendent:.spre vârf corupția atinge cotele maxime. Obișnuiesc să spun că n-ar exista dosare tranzacționate la bursa corupției dacă instanțele de control judiciar ar soluționa corect cauzele; de altfel, persoanele intersate să-și cumpere dreptatea nu riscă să investească în instanțele inferioare, odată ce procesele cu miză se tranșează, de regulă, în recurs.
ApreciazăApreciază
125.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 21:59
@Skorpi 124
Nu există calea negocierii în legea penală românească.
ApreciazăApreciază
126.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 22:05
@pP,
multumesc!
🙂
ApreciazăApreciază
127.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 22:12
@Skorpi
Probabil te-ai gândit la negocierea în faza de urmărire penală (cu procurorii de caz). Ar fi ceva asemănător, dar numai în instanță inculpatul află dacă s-a ținut cont de eventuala recomandare a procurorului, în cazul când inculpatul beneficiază de circumstanțe atenuante: în special legate de atitudinea infractorului și sinceritatea acestuia în timpul cercetării penale.(poate să scape cu mult sub minimum pedepsei prevăzute de legea penală)
.
ApreciazăApreciază
128.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 22:18
Three terrors: Dormingo, Plagiarotti, Camchelas
http://www.kmkz.ro/de_ras/poze-de_ras/three-terrors-dormingo-plagiarotti-camchelas/
😛
ApreciazăApreciază
129.
skorpion | 9 octombrie 2013 la 22:20
pP – #129,
da, la asta m-am gindit….multumesc!
stiam eu ceva…
🙂
gute Nacht, all!
ApreciazăApreciază
130.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 22:21
Skorpi
Cea mai simpatică negociere este posibilă între inculpat (sau rudele acestuia) și martorul minicinos. Ultimul se poate trezi cu o condamnare de toată frumusețea. 🙂
ApreciazăApreciază
131.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 22:27
Ponta ar fi un martor ideal. 🙂
În locul lui Papici, l-aș fi primit ca martor, aș fi avut grijă să-l prind cu minciuna la purtător, să-l ajut să se prezinte (și) în fața judecătorilor, iar în final să-și fructifice șansa ideală. 🙂
ApreciazăApreciază
132.
noradamian | 9 octombrie 2013 la 22:37
Noapte bună! 🙂
ApreciazăApreciază
133.
ion | 9 octombrie 2013 la 22:46
D-na/Domnule Fini 121,
Nu stiam ca ironia este permisa numai daca ai un anumit ”numar de ani de studiu”. Am sa verific pe LegisPlus daca intre timp a aparut vreo OUG a ”gubernului Tonta”.
Dar nu vrei sa inlocuiesti expresia “Vestala timoroasă”cu “Fecioara sfiicioasă”, pentru a respecta adevarul istoric.
Acum trecand la treburi serioase nu cred ca Popa Pius a avut intentia sa P.A.C. pe cineva iar eu am fost sincer in ceea ce am afirmat. Cu trecerea anilor vederea slabeste si daca mai ai si o forma neregulata de astigmatism se intampla ca degetele sa atinga taste gresite.
PS1. Daca Popa Pius se simte ironizat de mine, cred ca are curajul sa-mi transmita personal, fara a mai fi necesar un avocat.
PS2 Prefer perioada 1874-1885 cand se diminuează teoretizarea criticismului în favoarea judecăţii de valoare.
Cred ca imi dati nota de trecere la limba si literatura romana avand in vedere ca am facut scoala primara si gimnaziala in Algeria.
ApreciazăApreciază
134.
Popa Pius | 9 octombrie 2013 la 23:11
Ion
PS1. Daca Popa Pius se simte ironizat de mine, cred ca are curajul sa-mi transmita personal, fara a mai fi necesar un avocat.
*
Ai o exprimare deficitară aici. Sugerezi un aranjament de-al meu cu Fini și asta mă jignește profund.
Îți recomand una mai precisă:
PS1. Daca Popa Pius s-ar fi simțit ironizat de mine, cred ca ar fi avut curajul sa-mi transmita personal; de aceea nici nu-mi imaginez că a considerat necesar să-și angajeze un avocat.
ApreciazăApreciază
135.
ion | 9 octombrie 2013 la 23:51
Popa Pius,
Unde dai si unde crapa.
Exprimarea mentionata nu a intentionat sa sugereze vreun aranjament ocult intre d-voastra si D-na/Domnul Fini. Pur si simplu ea este rezultatul ratinamentului meu obtinut ca urmare a lecturarii comentariilor de la pozitiile 89;96;97, .
Daca insa ati inteles altceva va cer anticipat scuze.
ApreciazăApreciază
136.
Mih | 9 octombrie 2013 la 23:58
🙂
ApreciazăApreciază
137.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 00:15
Cred că MRU are o problemă când este întrebat de gazele de șist. Ar trebui să-și pregătească un răspuns adecvat, nu să sară imediat pe justificarea cu independența energetică a României, Aici avem de-a face cu un alt CE (trebuie) în loc de CUM să asiguri independența energetică din redevență. Când polonicul este porția independenței, nu poți s-o asiguri cu pipeta redevenței. Să încerce măcar un calcul sumar: cu redevența X din N perimetre exploatate de Z firme cu capacitatea fiecăreia de minimum W km cubi 🙂 de gaz , ne vom asigura o zecime de polonic și 3 pipete. 🙂 Restul îl obținem prin bunăvoința Chevron, conform contractului secretizat atât de dosnic încât să nu afle nici dracu cum americanii se obligă să ne returneze gratuit 90% polonic gaz, îar noi, în compensare, renunțăm la cele 3 pipete de prisos. 🙂
Nici piratul nu-i departe de justificarea asta îndoielnică; deocamdată, singura salvatoare. :).
Somn ușor și mai vedem… independență energetică cum sunt eu Popa Pius! 🙂
ApreciazăApreciază
138.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 00:34
Ion, acum am văzut comentariul tău.
Cum adică „Unde dai si unde crapa?”.
Nu ți se pare că chiar sari calul prea de sus?
Dacă nu vezi nicio diferență între cele două PS-uri și n-ai găsit de cuviință să apreciezi că eu nu dădusem nicio amploare incidentului legat de Fini (sau de orice altceva), atunci lasă-mă dracului în pace!
Din răspunsul meu de astă seară pentru Fini, sensul „m-a scos conspirat de cunoștințele mele” este o simplă glumă însoțită de zîmbăreț. Eu n-am ce sau de ce să-i reproșez ceva lui Fini, indiferent dacă a glumit sau nu; doar bănuiesc o apreciere de-a ei, despre care nu mai are rost să discut cu tine, după ce te repeți cu aerul ăsta de smecheraș printre niște neputincioși.
.
ApreciazăApreciază
139.
fini | 10 octombrie 2013 la 01:33
Papa Pius,
@ 122
felicitari pentru cursa intinsa. Ai pus o momeala draceasca. 😆
Eheeeeee, sa mai citeasca nitelus soricelul Chitzchirel ca sa poata veni aici cu pretentia de a se trage de bracinari cu cine ii dicteaza Baba Cloanta sau HB din taramul de nicaieri al carui trepadus este.
Este o poezie care incepe cam asa:
„Chitzchirica, chitzchirel,
Tine cartea frumusel
Si cu mintea lui neroada,
El vrea cartea sa o roada
…………………………………….”
Somn usor!…………….in continuare.
ApreciazăApreciază
140.
fini | 10 octombrie 2013 la 01:51
Popa Pius,
@ 140
eu abia acum am citit ce ai scris.
Am vorbit foarte serios si nu-mi permit glume cand este vorba de tine. Te respect, asta e tot.
Nu te -am aparat pentru ca nu este nevoie.
Am considerat ca asa e corect.
ApreciazăApreciază
141.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 08:58
@Fini
Nu știu ce fel de dezamăgire mai poate fi și asta, însă n-am avut nici cea mai mică intenție să scriu la 86 „Forbeam” în loc de „Vorbeam”.
Am sperat să se fi înțeles asta din prima, la răspunsul meu 122.
Eu propun s-o scoatem țap ispășitor pe Nora. 🙂
Dacă dădea cu grebla, așa cum propusesem ulterior, poate nu mai intram cu toții în ce am călcat. Noroc! 🙂
ApreciazăApreciază
142.
tucu2 | 10 octombrie 2013 la 09:31
Regret ca ma bag unde nu mi fierbe oala dar mi am dorit prea mult sa pot dialoga pe un blog si cu Popa Pius si cu Ion ca sa nu reactionez.
Ar fi pacat ca dupa schimbul de replici de aseara unul din cei doi sa se retraga.Blogul asta ar pierde .Si ar pierde stupid din cauza unor neintelegeri nesemnifivcative.
Nu cred ca scriem aici pentru a face parada de cultura noastra.Nu a facut o nici Popa Pius nici Ion.Ar fi de dorit ca si ceilalti sa se abtina daca vor ca doua personaje pretuite sa poata convietui in acelasi spatiu virtual.
Nu te supara Fini dar nimeni nu intra pe un blog ca sa primeasca lectii.Iti place ce scrie un om sau nu.Nimeni nu itreaba daca respectivul are 4 clase primare sau 10 doctorate.
ApreciazăApreciază
143.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 09:54
Tucu
Eu permit grosolănia o dată, cu indulgență, și acord a doua șansă cu bună-credință. A treia n-o mai prinde nimeni. Ar fi deja prea mult. Asta-i regula mea de trei simple. (experimentată, verificată și prin aplicarea ei cu încercări de revizuire sau reconsiderare a unor motive specifice, întoarsă pe toate fețele în fel și chip, de-a lungul vieții mele).
Dacă poți să ai în vedere această poziție, OK. Atât timp cât am conștiința netulburată, n-am nicio aplecare spre schimbarea regulii mele de conviețuire. Acolo unde și atunci când ea nu-și poate regăsi aplicabilitatea, eu sunt cel care se retrage.
*
Un articol parcă scris pentru Nora.
Ce noroc au unii! 🙂
http://www.contributors.ro/editorial/ro%C8%99ia-montana-%C8%99i-revolta-din-septembrie-ce-a-fost-ce-a-ramas/
ApreciazăApreciază
144.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 10:07
@Tucu
Regula asta vitală de trei simple presupune ceva deosebit de important pentru mine: comportamentul meu general nu tinde să creeze dispute și chiar trec cu bunuvoință peste incidente provocatoare, cotate ca neglijabile cu toleranță mai mică sau mai binevoitoare, adică nu mă grăbesc să epuizez prima fază permisivă. Asta înseamnă că sunt șanse infime să măzi vezi în postura celui care începe. Am constatat că cine începe (prost) primul, într-o stare conflictuală, are cele mai mari șanse să termine mai prost, adică devine titularul prostiei de la începutul sfârșitului. 🙂
ApreciazăApreciază
145.
Ovidiu | 10 octombrie 2013 la 10:10
Bună dimineața tuturor,
http://sorinamatei.blogspot.co.uk/2013/10/subteranele-psd-adevarurile-pentru-care.html?m=1
ApreciazăApreciază
146.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 10:17
Totul se poate rezuma într-o frază (o repet)
Nu contează cine termină prost o stare conflictuală, contează cine a început-o. 🙂
@Salve, Ovidiu!
Mă duc acușica să citesc.
ApreciazăApreciază
147.
tucu2 | 10 octombrie 2013 la 10:29
Popa Pius
Mie imi este foarte greu sa inteleg ce au de impartit doi oameni care presupun eu nu se cunosc (poate din auzite dar nu asta este esential) atita timp cit nu exista o diputa de idei.
Eu cel putin scriu din placerea de a comunica cu oameni pe care i consider mai destepti si mai informati ca mine.Asta i tot.
ApreciazăApreciază
148.
tucu2 | 10 octombrie 2013 la 10:43
Ambele linkuri postate sunt interesante.
Eu am insa o deformatie in modul de a gindi.Imi aduc aminte de jocul de biliard in care lovesti o bila pentru ca aceasta bile sa loveasca alta care la rindul ei puncteaza.
Modul de a gindi al autorilor este linear.Aduna date si trag consecinta la vedere.Partea proasta pentru ei ( pentru ei ca analisti politici) este ca de cele mai multe ori bila identificata de ei ca fiind tinta este de fapt bila care trebue sa loveasca a doua bila pentru a puncta.
Legat de modul meu da e gindi am doua intrebari legate de respectivele articole
1/ dupa o lunga amorteala si un dezinteres manifest aratat de tineri cum se explica ca un subiect marginal -Rosia Montana i a scos in strada avind in vedere ca subiecte cu tenta ecologista au tot fost pina acum-padurile , parcurile , delta etc.
2/Cum se exoplica iesirea lui Ponta cu privire la schimbarea lui Papici?
Eu nu gasesc inca o explicatie convingatoare decit daca fac apel la telepatie.
ApreciazăApreciază
149.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 11:24
Tucu
@149
Dacă întrebi ambele părți, vei primi răspunsuri diferite și, de regulă, contradictorii între ele, deci te vei lămuri. 🙂
Un reper: când nu poți face distincția dintre o dispută de idei și o artitudine de cârcotaș, nu mai întreba nimic. Nu te vei lămuri. 🙂
@150
Eu asta cred: Ponta a vrut să se răzbune pe Papici fiindcă nu a vrut să-l primească în calitate de martor în dosarul Dragnea (asta spune și sorina Matei), dar a operat pe (a)cordul lui Papici, doar după ce s-a asigurat că dosarul Dragnea a fost finalizat și trimis spre confirmare la Koveși (voi mai spune de ce cred asta; aici Simona Matei ține morțiș să fie consecventă: „Nici în ruptul capului, Victor Ponta nu a vrut să-l vadă trimis în judecată în dosarul referendumului”)
Un pic mai jos, Simona își complică nițel consecvența:
„Visele de preamărire ale lui Liviu Dragnea nu sunt de ieri, de azi, ci de mai mult timp. S-a proclamat în mai multe rânduri, chiar public în momente importante, întemeietorul real al USL alături de Crin Antonescu, subliniind că ulterior a fost cooptat la idee și Victor Ponta. Și, în plus, nu este pentru prima oară când Dragnea vrea să se impună ca viara întâi, omul cu pâinea și cuțitul, cu toată puterea și în pole-position în PSD. Până acum însă n-a reușit.”
Micul Pămpălău are la activ destule probe pentru o idee: nu suportă concurența de niciun fel.
Și-apoi, cine are atâta naivitate în cap, încât să aibă încredere desăvârșită în cuvântul, onoarea sau devotamentul lui Ponta față de un oricine (cu excepția lui Bombo), cu atât mai puțin față de potențial pericol.
Nu-mi imaginez cum un Procuror General, T. nițu, preocupat peste poate de soarta unui dosar fierbine, să nu știe de finalizarea/trimiterea dosarului. Dimpotrivă, a urmărit finalizarea, a știut când dosarul a plecat, și-a atins scopul inițial (înțeles cu Ponta) și l-a trântit pe Papici după ce și-a terminat treaba programată. Nițu nu-și poate apăra poziția, ca să nu deconspire înțelegerea cu Ponta. Ce să spună?
1. -Da, am știut de trimiterea dosarului. Ei, v-ați prins de ce nu l-am mătrășit pe Papici până acum?
2. -Nu, nu am știut de trimiterea dosarului. Sunt un PG Tâmpit nițu, nu știam cum se poate afla de soarta dosarului, dar mai am un motiv tâmpițel: de asta nici nu am acționat împotriva lui Papici mai devreme. să nu se spună că blochez dosarul Dragnea. 🙂
ApreciazăApreciază
150.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 11:37
Refuzul lui Papici de a-l coopta în rîndul martorilor pe micul Vrăjel este doar unul din motivele răzbunării lui Ponta. Are o mulțime de alte pofte de răzbunare legate de trecutul lui Papici (anul 2001 și anterior), ca să nu mai spun de istoria recentă a celor mai tari dosare soldate cu condamnări răsunătoare. L-a folosit pe Papici pentru un ultim scop.
ApreciazăApreciază
151.
Ovidiu | 10 octombrie 2013 la 11:41
Taika 104,
Dacă vreodată, cândva, ceva v-ar impulsiona să povestiți din ce puteți, cât puteți mi-ar plăcea.
ApreciazăApreciază
152.
tucu2 | 10 octombrie 2013 la 11:47
Popa Pius
Raspuns la 149 De acord
Raspuns la 150.De acord cu o singura nelamurire.
Singura metoda de razbunare a lui Ponta era asta?
Oare telepatia nu mai functioneaza in rindul procurorilor DNA? Daca nu mai functioneaza ar fi inbucurator.
Totusi se spune ca Ponta mai are pioni pe acolo si se da ca exemplu cele doua noi numiri.
ApreciazăApreciază
153.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 11:49
Eu nu-s convins că mi-ar plăcea prea tare. Mai întâi ar presupune să schimb cîte ceva (să nu-mi deconspir identitatea reală) și deja am răpit jumătate din farmec; în cele mai multe situații, esența povestirii se află în realitatea ei, nu în fictivitate sau minciună.
ApreciazăApreciază
154.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 11:49
Mai sus, la 155, i-am răspns lui Ovidiu 153
ApreciazăApreciază
155.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 11:51
Tucu 154.
Ți-am anticipat telepatic întrebarea, Tocmai completasem la 152.
ApreciazăApreciază
156.
Ovidiu | 10 octombrie 2013 la 11:56
155,
Înțeleg.
Acum nici mie nu-mi mai place.
ApreciazăApreciază
157.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 11:59
@Ovidiu
Îți spun o poantă cât se poate de aeevărată.
Eu am mai multe adrese de e-mail. Chiar și cei care cred că îmi cunosc identitatea reală- după ce au primit de la mine o altă adresă, cu alt nume/prenume, pe lângă una inițială – se află în aceeași eroare, dintr-un motiv simplu: n-am nicio adresă de e-mail cu identitatea mea reală. 🙂
ApreciazăApreciază
158.
Ovidiu | 10 octombrie 2013 la 12:04
Vă pierdeți urma repede 🙂
ApreciazăApreciază
159.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 12:04
Cel mai probabil, numai serviciile m-au identificat, dar jena mea se află doar într-un cot. 🙂
ApreciazăApreciază
160.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 12:06
Mi-ai promis că nu mi te mai adresezi cu termeni de politețe.
ApreciazăApreciază
161.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 12:07
Poate vorbeai cu e-milurile mele. 🙂
ApreciazăApreciază
162.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 12:13
Numai cei dragi, rudele și o parte dintre prietenii apropiați știu cu cine comunică în realitate prin e-mail. Cealaltă parte, formează grupa mică a prietenilor (sub rezerva definitivatului 🙂 )
ApreciazăApreciază
163.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 12:15
N-am vrut să pun virgulă după „parte”. Am mai zis-o: cineva îmi bagă strâmbe. 🙂
ApreciazăApreciază
164.
Ovidiu | 10 octombrie 2013 la 12:24
Parinte 162
Iertare cer!
ApreciazăApreciază
165.
tucu2 | 10 octombrie 2013 la 12:24
Popa Pius ,152
Ma crezi mai destept decit sunt
„”L a folosit pe Papici pentru un ultim scop”” are atitea intelesuri incit nu ma mai descurc.
ApreciazăApreciază
166.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 12:26
Întrucât Nora se află cel mai aproape de definitivat, n-am încercat nici măcar s-o amăgesc cu o a doua adresă de e-mail. 🙂 (mă refer la e-mailul prin care comunic cu ea de pe vremea Bășcăliosului, idem ulterior Basca ilie, nu la cele utilizate recent în grădină: Taika Terezu și Popa Pius.
Ea mă știe după și de când apăream cu prima adresă (vreo 3 ani în urmă).
ApreciazăApreciază
167.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 12:29
Tucu-167
Ponta (prin Cazanciuc și Nițu) l-a folosit pe Papici pentru un ultim scop (descris în comentarile recente de mai sus), acela de definitiva lucrătura împotriva lui Dragnea.
ApreciazăApreciază
168.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 12:33
@Tucu
Skorpy a fost primul și cel mai constant susținător al acestei concluzii de lucrătură a lui Ponta ca să scape de Dragnea.
ApreciazăApreciază
169.
Ovidiu | 10 octombrie 2013 la 12:37
Dragnea in cazul ăsta a picat de fazan,
Ponta n-are emoții ?
ApreciazăApreciază
170.
Ovidiu | 10 octombrie 2013 la 12:40
Taica 168,
am rămas tablou când am citit „cartea săndeilor” .
ApreciazăApreciază
171.
tucu2 | 10 octombrie 2013 la 12:42
Popa Pius
Si eu am fost convins de la inceput ca Ponta vrea si trebue , mai ales trebue sa scape de Dragnea.Cred ca am si scris asa ceva.
Trag concluzia ca ai utilizat termenul folosit in sensul ca l a lasat in pace sa si faca treaba pentru ca termenul respectiv te poate duce si la concluzia ca l a indemnat , la ajutat , l a sustinut – cum vrei sa i spui.
Bun maurul si a facut datoria si scapi de el.De ce nu a scapat de el utilizind procedurile ? Unii vor spune pentru ca vroia sa o sara pe Kovesi.Ok Dar cam brutal.Pur si simplu putea sa lase disputa intre Nitu si Kovesi.Asa unde s a ajuns? Intr o infundatura.CSMul poate da un aviz negativ propunerii lui Nitu, Kovesi a facut deja alta propunere .Va fi un scandal permanent creat de o masura pripita.
Se justifica aceasta pripeala? Ce zici?
ApreciazăApreciază
172.
tucu2 | 10 octombrie 2013 la 12:44
Ovidiu,
Chiar nu stii in ce lume am trait pina n 89?
Cum crezi ca Sandeii si verii lor Secureii si nasii lor Pardtideii ar fi dat din mina puterea si bunastarea pentru ale caror foloase au facut revolutia din 89?
ApreciazăApreciază
173.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 12:45
Sorina Matei se tot întreabă de ce lui Ponta îi este teamă de Dragnea și cu ce se simte obligat față de Dragnea.
Eu le consider foarte vechi și fructuoase legăturile cu Dragnea, baronul de Teleorman care a propulsat în Parlament – din câte știam, cu peste 50% din voturi de când s-au înființat colegiile- mai multe somități-nulități foarte apropiate de Ponta, ba chiar căzuți în Teleorman în primă audiție, adică erau atât de „apreciați, cunoscuți sau iubiți” de localnicii lui Dragnea încât le-au pupat și tălpile tot în proporție 50-60 %. 🙂 Printre aceste figuri: dentistul Bănicioiu și zugravul Negoiță (actual primar de sector), ambii strâs legați de cooptatul Ponta în munca cu fetițe dulci din București. Ei, unde naiba mai găsești… așa un baron primitor și spornic, ca Dragnea?
ApreciazăApreciază
174.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 12:48
Unde și-a găsit locul ideal de senator și Căcărău? Acolo, în Teleorman, e raiul pe Pâmânt, cu aglomerație de voturi câte n-are de toate secția de votare. Așa și-a câștigat Dragnea prestigiul și funcțiile!
ApreciazăApreciază
175.
Ovidiu | 10 octombrie 2013 la 12:49
175
Ce spui ( spuneți de fapt 🙂 ) justifică întrebarea ?
Ponta nu simte vreun fior?
Dragnea l-ar putea aranja.
ApreciazăApreciază
176.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 12:58
Nu-mi sare în ochi cu ce l-ar avea Dragnea spectaculos la mână pe Ponta, în afară de productivitatea aleșilor de Teleorman, recomandați de Ponta. Mai pot fi jocuri de culise pesedisto-useliste, dar astea s-ar răsfrânge asupra partidului, în principal, și apoi asupra lui Ponta, ca lider al partidului. E posibil ca teama lui Ponta să se rezume la asta, fără alte particularități.
ApreciazăApreciază
177.
tucu2 | 10 octombrie 2013 la 13:04
Taika Popa
1 /Eu sunt de formatie inginer.Inginer batut in cap care daca constata ca piesele nu se inbina perfect incepe sa le aseze altfel.
Sunt atit de batut in cap incit refuz sa iau in consuiiderare faptul ca
Ponta nu este inginer si poate aici este raspunsul.
2/ Unuia ca mine cind ii intra ceva in cap nu i mai iese nici cu forcepsul si am sa ti spun o poveste.
Demult prin deserturile Africii de plictiseala romanii jucau un joc.Se duceau la un aeroport oarecare de unde trebuiau sa ia un delegat roman si privind scara avionului ghiceau care dintre pasageri este musafirul.Este amuzant ca ghiceau intotdeauna.Stii cum? Dupa pantofi.
Eu m am antrenat sa i ghicesc dupa frunte.Mi am antrenat privirea sa vad urma de cascheta.Si pina acum ceva ani nu am dat gres.
Privind la Dragnea am vazut o iar.
Fixul meu de care ti vorbeam la inceput este ca Dragnea nu i un simplu baron local ci unul cu misie si tare mi imi este frica ca Pontanacul prin actiunea impotriva lui Papici a incercat sa pacaleasca organili.
Si organili nu suporta sa fie pacalite.(afirmatia asta raspunde si
ointrebarii lui Ovidiu de la 177)
Sigur ca toate cele de mai sus vin de la un om care astazi poarta 5 dioptrii deci nu va bazati pe vederea lui.
ApreciazăApreciază
178.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 13:05
Alte legături și obligați derivă din aranjamentele financiare pentru pușculița electorală a PSD.
Eu m-am referit mai sus la alegerile din 2008, dar să nu uităm că pe atunci Prostănacul era șef, iar influența lui Ponta, probabil cu mâna lui Bombo, reușea să-și strecoare acoliții apropiați.
ApreciazăApreciază
179.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 13:08
Tucu 179
De multe ori intuiția bate dioptria. 🙂 Nu renunța la ea!
ApreciazăApreciază
180.
Ovidiu | 10 octombrie 2013 la 13:08
Tare mi-ar plăcea să-și găsească si Ponta nașul.
Pe de altă parte să nu știe Ponta de cașcheta Dragnea. Nici el să nu mai știe câți sunt.
ApreciazăApreciază
181.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 13:17
@Tucu
Te înțeleg perfect și-am să-ți spun de ce.
Am simțit și eu ceva asemănător (am amintit prin Grădină), dar nu m-am bazat pe asta. Am numit-o dezinvoltură. Da, o anumită dezinvoltură a celui care nu-și face griji, nu are temeri față de zona întunecată a serviciilor, parcă e stăpân pe sine și pe gradul acoperit. Când am aminitit de asta, rețin că mă refeream în primul râmd la Bombo.
ApreciazăApreciază
182.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 13:23
Pe firul ăsta, ori îl așteaptă pe Dragnea un cancer galopant, ori Ponta va rămâne cu frica deconspirării în sân. (tot un cancer, de sân 🙂 )
ApreciazăApreciază
183.
tucu2 | 10 octombrie 2013 la 13:47
Popa Pius
Inainte de 89 la Trocadero erau 2 institutii de studii si cercetare .Una se ocupa cu dreptul international , cealalta cu economia mondiala.La aceste institutii printre alte figuri publice erau salariati si Bombo si Mugurel (asa scrie in buletin) Isarescu.
Toate bune si frumoase pentru cercetatorii nostri cu exceptia faptului ca ambele institute apartineau unor baieti cu ochi albastri.Concluziile le trageti singuri.
ApreciazăApreciază
184.
Ovidiu | 10 octombrie 2013 la 13:47
Taika,
Ingânduratul 🙂
ApreciazăApreciază
185.
Ovidiu | 10 octombrie 2013 la 13:52
Iartă-mă.
ApreciazăApreciază
186.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 13:53
Ovidiu-186
Nu pricep ce-i cu îngânduratul.
ApreciazăApreciază
187.
Ovidiu | 10 octombrie 2013 la 13:59
Am crezut că ai fost la copac cu acest nick.
ApreciazăApreciază
188.
Ovidiu | 10 octombrie 2013 la 14:04
Dragnea nu stă:
http://prisacariu.ro/2013/10/10/pitideputata-lui-dragnea-va-decide-ce-deputati-sint-urmariti-penal-retinuti-perchezitionati/
ApreciazăApreciază
189.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 14:14
Nu.
Am fost o singură dată cu un singur nick- Redresor- am pus un clip și apoi am scris ceva despre muzică (în sensul c-aș fi la fel de amator de muzica nouă și veche), iar după o zi sau două m-am adresat lui Nightmare cu un comentariu despre Politeia; Filadel mi l-a tăiat și m-a amenințat cu spamul dacă mai scriu pe lângă subiect, era chiar pe subiectul amintit de Nightmare (altfel n-aveam ce și cum să-l completez), i-am mulțumit lui Filadel, i-am promis că nu va fi cazul, în sensul că nu-i dau nicio altă ocazie asemănătoare fiindcă a fost și a rămas ultimul meu contact cu Copacul.
Nu-i port niciun fel de pică lui Filadel. A vrut să păstreze o linie mai sobră și nevinovată, adică să nu le lase impresia celor de pe Politeia că tolerează la Copac orice fel de critici împotriva lor.
(am amintit recent acest incident, cu link)
De altfel, nu sunt deloc convins de reținerea lui Filadel. 🙂
ApreciazăApreciază
190.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 14:27
Începând de mâine voi apărea rar sau mai degrabă deloc în Grădină.
Azi e ultima mea zi de libertate deplină. De mâine am alt program, anunțat în principiu cu mult timp în urmă (de când am revenit aici, după o vacanță îndelungată)
În toată acea vacanță, cu excepția amintită mai sus la Copac, nu am comentat niciodată, pe niciun blog. nicăieri, nici măcar un rând.
ApreciazăApreciază
191.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 15:06
Acum pot să vă spun de ce am comentat recent cu diferite nickuri.
Am vrut să experimentez capacitatea unora de a-mi identifica stilul de scris și să-i păcălesc pe ceilalți care n-au fost în stare să-mi recunoască ideile, afinitățile, atitudinea și alte amprente nedigitale.
Înainte de a reveni în Grădină și, evident, înainte de pauza mea de lungă durată (limitată doar la citit, cu aceeași admirație pentru postările Norei), nu am mai folosit decât un singur nick paralel (folosit mai rar, doar cu puțin timp înainte de vacanță; numai Nora știe exact la ce mă refer), în rest am fost același Bască ilie, fost Bășcăliosul, fidel Grădinii (accidental pe contributors eram tot Bască Ilie)
Cu recenții Taika Terezu ( sau preascurtat TT) și Popa Pius mi-am confirmat supozițiile și chiar am reușit să-i induc în eroare, după pofta inimii mele, pe câțiva intrați în atenția mea din diferite motive. Alții păcăliți s-au înscris pe lista mea… peste așteptări. 🙂
ApreciazăApreciază
192.
Popa Pius | 10 octombrie 2013 la 15:19
Nu lipsește lista specială cu păcăliți. În capul ei i-am plasat pe cei care mi-au confirmat așteptările, dar nu legate de noile nickuri ci privind strict exteriorizarea lor după revenirea mea (recunoscută și tratată cu doze alternante de ostilitate nedeclarată). Acum le dau posibilitatea să-și revină la libertatea de odinioară.
ApreciazăApreciază
193.
tucu2 | 10 octombrie 2013 la 15:25
Pacat Taika.
Cit te am avut printre noi a fost o perioada placuta.
Este un moment prost pentru plecare.Cred ca de abea acum incepe jocul.
ApreciazăApreciază
194.
noradamian | 10 octombrie 2013 la 15:37
Salut, dragi prieteni!Iertaţi-mă pentru lipsa de intervenţii, am avut şi am însă, o grămadă de treburi pe cap. Şi, desi atmosfera pare neprietenoasă, daţi-mi voie să vă spun că vă apreciez sincer comentariile, inclusiv polemica si după câte-mi dau seama , sunt apreciate si de mulţi alţii (nu totdeauna, din vecinătate)Multe din comentarii, de altfel, bat posturile mele! Sunt convinsă că toate astea au un real folos pentru care merită să trecem peste supărări si dezamăgiri.
ApreciazăApreciază
195.
noradamian | 10 octombrie 2013 la 15:39
Am pus adineaori o postare „trei într-una”, la care lucrez, printre picături, de ieri. (adică cu ceva mai mare efort, ca deobicei)
ApreciazăApreciază
196.
noradamian | 10 octombrie 2013 la 15:39
postare nouă
ApreciazăApreciază