Pseudodemocraţie secesionistă vs. confruntare democratică

13 decembrie 2013 at 12:52 117 comentarii

Imaginaţi-vă că sunteţi membru al unei organizaţii divizate în bisericuţe care nu fac altceva decât să se hărţuiască între ele, să întreţină ura, să se miştocărească, să-şi aducă ocări şi mai ales acuze (evident, multe reale!). Aţi fi în stare să construiți ceva util într-o asemenea organizaţie? Să empatizaţi şi cu unii şi cu ceilalţi pentru a găsi o cale de a pune organizaţia pe picioare? Cum? Făcând ce face tot justiţiarul de o culoare ori de alta, mai îngrămădit ori mai şcolit, să-i susţină pe unii contra celorlalţi? Pictând puncte slabe unora care, la rândul lor, vă pictează vouă? De ce nu altfel? De ce nu căutând punctele tari pentru a le folosi ca motivaţii? De ce nu contând pe cei care rezistă hărțuielilor străduindu-se să proactivizeze energiile organizaţiei? De ce nu ignorând trollii antrenați, războinicii pasionați de conflict, încercând să le limitaţi influenţa? Chiar și în societatea noastră măcinată, în care răfuielile de cartier și cele virtual-socializatoare au depășit lupta de clasă?

Vă spun eu, de ce nu altfel: fiindcă celor mai mulţi le e neînchipuit de greu să se dezbare de mentalitatea dominantă moștenită din comunism, într-un spaţiu social-cultural alterat tot de ei, în care alegerea e pro-conflict. Iar regula e cea a peluzei. Fiindcă e mult mai facil să aderi la un grup pentru a-i sudui straşnic pe ceilalţi. Ori să-i carotezi ca un jandarm apărător al arbitrariului. Cu asta v-aţi iluziona că nu sunteţi o cârpă. Ca manager însă- dacă s-ar întâmpla s-ajungeți pe baza unor asemenea calități- ori ca biciclist, depășit, v-aţi găsi un refugiu, undeva, la fumoar sau în budoar unde aţi  medita, sastisit, despre motivele pentru care o adunătură netrebnică, roasă de corupţie, măcinată de conflicte, merită lăsată naibii. exact ce poftește puhoiul dăunătorilor politici! contând, desigur, pe haterii inflamați de la peluză.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , .

10 decembrie 2013: ziua atentatului la drepturile fundamentale ale cetăţenilor români Revoluţiile nomenklaturii, evoluţiile demokraturii

117 comentarii Add your own

  • 1. noradamian  |  13 decembrie 2013 la 14:16

    Bsk, , uite că am dres hiba si îţi răspund aici : nu stiu dacă e bine în acest moment, atât pentru MM cât si pentru TB să-i punem faţă-n faţă. Evident, nu vom putea ocoli subiectul odată ce a intrat în polemici pe bloguri si pe FB.

    Apreciază

  • 2. theo  |  13 decembrie 2013 la 14:37

    bunä,
    ce a spus Presedintele a fost corect, dar eu cred cä MM ,
    trebuie sä ocupe locul la UE, acolo face o treabä bunä:
    O SÄ VEDEM, dacä baligä o fenteazä si aia pusi de el
    n-o voteazä pe MM- eu il cred pe baligä trädätor.

    Apreciază

  • 3. theo  |  13 decembrie 2013 la 14:42

    v-a trecut si vouä prin cap………………
    toate manevrele mafiotzilor USL, mä face sä cred, plagiatorul
    vrea sä fortzeze UE, sä-i izoleze- adicä romania.
    atunci cu gura panä la urechi, ce räi sunt occidentalii,
    ar pleca urgent cu avionul lui cel nou, „PT; RELATZIIIII ” in
    CHINA si RUSIA

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  13 decembrie 2013 la 14:45

    Theo, salut, 🙂 s-a pus problema asta, Stefan Vlaston o numeste într-un articol din „Adevărul”, varianta horror!
    Sper să nu fie. Deja, parlamentul infractorilor să în bâlbâială. Sunt atacaţi din toate părţile. Iar Băsescu a cerut demisiile lui ponta, crin si zgonea.

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  13 decembrie 2013 la 14:52

    Cătălin Prisăcariu:

    ieri, odată cu reacțiile ambasadelor, a început agonia lui ponta. de aici încolo, victoraș va merge doar în jos, autoizolat. îi vor mai ține companie, o vreme, doar baronii lui dragnea.
    victoraș, tu nici nu știi ce nimic începi să fii!

    Apreciază

  • 6. theo  |  13 decembrie 2013 la 15:04

    eu cred asta, nu am citit articolul , dar absolut tot ce face,
    provoacä niste reactzii, dar abia asteaptä.
    Se vedea cat de repede face vizite la est.
    este o treabä de duratä, dar asta este. din päcate nu ies
    romanii sä protesteze,

    arätarea de CAZANCIUC- CE ROL ARE????
    MAIMUZA ESTE UN PRES:

    Apreciază

  • 7. theo  |  13 decembrie 2013 la 18:10

    eu felicit B1, nu le este fricä, bravo!

    Apreciază

  • 8. theo  |  13 decembrie 2013 la 18:12

    dragä Nora, eu cred tot mai mult, in variata,vor mintzii pe asocialii si maidanezii lor, vor promite cate ceva si ei vor
    juca CAZACIOCUL

    HORROR!!!!

    Apreciază

  • 9. oldhashu  |  13 decembrie 2013 la 19:17

    Nora, servus! 🙂

    Eu cred că USL a călcat pe greblă! 🙂
    Si exact ca în anecdotă, acu și-a adus aminte ce e aia…

    Apreciază

  • 10. Creanga  |  13 decembrie 2013 la 19:29

    Ziua buna!
    De obicei sunt intre bisericute, nu ca as face naveta intre ele, doar ca nu fac parte din nici una, reusesind sa ma inteleg cu fiecare bisericos.
    Salut Old,
    Depinde cat de lunga este coada greblei, daca e mai scurta, loveste mai jos. 🙂

    Apreciază

  • 11. neax  |  13 decembrie 2013 la 20:14

    Theo 8, cred că ai atins un punct nevralgic. Noul atac la statul de drept pică matematic după vizita chinezilor, care i-or fi dat curaj useleului să nu e bai dacă se supără Occidentul.

    Apreciază

  • 12. oldhashu  |  13 decembrie 2013 la 20:49

    Cătălin #10, servus! 😉

    Exact, și trece apoi la partida tenor castrat! 🙂
    Realizezi ce ar fi in famiglia aia – doi bărbati cu unică fudulie 😆

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  13 decembrie 2013 la 21:30

    Seara bună, prieteni! 🙂 Am hoinărit niţel si uite ce aflu la întoarcere ( sper să nu fie doar un zvon)
    Pe surse: Ponta e obligat sa-si dea demisia la presiunea socialistilor europeni care sunt acuzati de populari ca da girul unei guvernari corupte in Romania, ceea ce ar pereclita numirea lui Martin Schulz in fotoliul ocupat acum de Jose Manuel Barroso.

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  13 decembrie 2013 la 21:32

    Theo, Neax, poate le trece prin gând s-avem, după 24 de ani, iar un Crăciun horror, dar mă-ndoiesc că amiciţia chinezilor ar fi suficientă să le gireze un asemenea salt în gol 🙄

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  13 decembrie 2013 la 21:34

    Oldh, înseamnă că sala de sedinţe a parlamentului ar trebui să fie numită „Toni Greblă” 😀

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  13 decembrie 2013 la 21:36

    Crengulin, si eu credeam că mă-nţeleg cu bisericoşii de toate cultele blogheristice dar unii nu se-nţeleg ei cu mine 😀

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  13 decembrie 2013 la 21:38

    O chestie nostimă:
    🙂
    Adrian Papahagi:

    „Genial corectorul de engleză. Îmi propune, într-o scrisoare pe care o revăd acum:

    Livid Dragon în loc de Liviu Dragnea.
    Voiceless în loc de Voiculescu
    Corrupt Series în loc de Codruț Sereș
    Slight în loc de Silaghi (Ovidiu)”

    Apreciază

  • 18. theo  |  13 decembrie 2013 la 22:19

    bunä seara,
    bun papahagi,

    Apreciază

  • 19. theo  |  13 decembrie 2013 la 22:27

    am fost atentä la declaratziile, cäcäräului si plgiatorului.
    „eu nu stiau nimic, nu au hotärat inpreunä, nu au dezbätut nimic, asta au hotärat comisia ” etc.

    in una din declaratzii ; cäcäräu a uitat ce spuse se si a pus asa”NU NE-AM INTELES PE CODURI CU PREMIERUL PONTA; SI INCÄ CEVA „PORUMBELUL A CIRIPIT FÄRÄ VOIE
    adicä nu au discutat, dar……….nu s-au intzeles

    probabil domnul dracu ii intzelege.

    mare politician BÄSESCU I-A CUMPÄRAT IMEDIAT:

    NU STIU SÄ APRECIEZE ROMANII; ACUM CU BÄSESCU
    PUTEAU SÄ AVANSEZE MULT; dar unde este sustzinerea???
    MECÄNELI DE TARG.

    Apreciază

  • 20. theo  |  13 decembrie 2013 la 22:29

    Schultz, nu trebuie sä ajungä la sefie; este tot un sobolan rosiu,, nu ar fi bine:

    Apreciază

  • 21. theo  |  13 decembrie 2013 la 22:56

    ce porcärie e asta, sunt conflictuali.

    oamenii cu personalitate, care fac o meserie , are ceva de realizat, schimbat,nu trebuie sä fie tot timpul DA,

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  13 decembrie 2013 la 23:14

    theo, ai dreptate: a spune tot timpul DA, înseamnă conformism, obedienţă si adesea, ipocrizie. A fi deschis şi transant e preferabil mai ales în cazul persoanelor cu responsabilităţi politice si sociale. Conflictualitatea are ca scop declansarea şi întreţinerea unui conflict. Se hrăneste din conflict. Există prin conflict. În schimb, confruntarea e un mijloc, are ca scop tocmai rezolvarea conflictelor.

    Apreciază

  • 23. noradamian  |  13 decembrie 2013 la 23:17

    Miron Damian
    Apropo de ”înțepătura” lui Băsescu apropo de Monica Macovei… Pe undeva e chiar amuzant. E extraordinar cum cei doi reușesc să-și reproșeze unul altuia, cu diferențe de stil, eventual, că se află fix, dar fix în aceeași situație și făcând, mutatis-mutandis, același lucru. Traian Băsescu a acuzat-o pe fostul și actualul ministru (din umbră) al Justiției, practic, de vinovăție prin asociere. Nu de ce va fi făcut Monica Macovei însăși, ci, în esență, de faptul că e asociată cu oameni ca Toader și Rădulescu (doi nătărăi). La bază, acuzația, larg răspândită este că, vai-vai, a bătut palma cu Blaga. O, ce tragedie, și încă de dragul postului de europarlamentar. În loc de asta, dna Macovei ar fi trebuit să se retragă – în efect – în viața privată, în glorie, fără să fi făcut un compromis, fără să se asocieze cu unul sau cu altul, fără să-l gireze pe Blaga și restul, fără să mai-știu-eu-ce. What a bunch of bullshit, pardon my french. Traian Băsescu și adepții lui care spun asta ar trebui să se uite bine în oglindă și să-și dea palme, repetat. Poate se deșteaptă. Fix, dar fix în aceeași situație s-a aflat președintele când a fost vorba să-l numească pe Victor Ponta. Și el poate fi foarte bine acuzat de exact același lucru, că, de dragul de a nu fi suspendat și demis, a înghițit porcul. Da, și el se putea retrage în viața privată, în glorie, fără să fi făcut acel compromis, fără să se asocieze în coabitare cu mitomanul, fără să-l gireze, fără să mai-știu-eu-ce. Dar nu numai la numirea premierului i se poate și i s-a spus președintelui chestia asta. Nu, dacă vă mai amintiți în FIX aceeași situație a fost când a făcut compromisul pentru numirea procurorilor. Că ar fi trebuit să țină de poziția lui, să nu facă niciun compromis etc. Caz în care, cu tot respectul, retrospectiv,… What a bunch of bullshit, pardon my french. Monica Macovei și adepții ei care au spus asta ar trebui să se uite bine în oglindă și să-și dea palme, repetat. Poate înțeleg acum cum stă treaba. Poate după blitz-kriegul ăsta anticorupție își dau seama ce efect ar fi avut dacă președintele ar fi procedat după cum îi cereau pe-atunci. DNA unit cu DIICOT, Mona Pivniceru în fruntea ÎCCJ, președintele demis și anticorupția moartă. Poate că, dacă nu lui Băsescu, măcar dnei Kovesi i-ar datora niste scuze pentru ce i-au pus atunci în cârcă. Repet, oamenii ăștia doi (și cei care îi sprijină) sunt într-atât de apropiați, încât ciocnirile între ei sunt amuzante. Era o brățară magică, într-un serial SF, lega doi oameni, ce pățea unul suferea și celălalt. Cam așa stau și cei doi, Băsescu și Macovei. Cât de ridicol ar fi să se bată între ei ?? Ochii pe minge, dragilor. Țineți ochii pe minge. Scopul contează, nu porcii, asocierile, compromisurile de parcurs. Scopul.

    Apreciază

  • 24. noradamian  |  13 decembrie 2013 la 23:36

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 25. Ovidiu Gandore  |  14 decembrie 2013 la 01:49

    bun Miron Damian,
    somn dulce. 🙂

    Apreciază

  • 26. neax  |  14 decembrie 2013 la 08:27

    Nora 23. Aş plusa, zicând că tocmai de asa merită apreciaţi Băsescu şi Macovei, că au înghiţit găluşca şi s-au asociat chiar şi cu aceia, ca să nu se scufunde barca de tot. Şi, de fapt, noi i-am forţat să se asocieze, mergând la vot din an în paşti şi lăsând amărâţii să voteze cu kilul de mălai. ]

    Apreciază

  • 27. theo  |  14 decembrie 2013 la 12:09

    BUNÄ;
    intretzinutzii au primit majoritatea alimente dela UE,DAR NU STIU.
    pe care primarii le dau sä-i mituiascä, de aia asocialii
    injurä occidentul, sä vedem cand se saturä de obräznicii si
    insulte in loc de multzumiri, cum o sä fie.

    la comanda USL, tot occidentul este de vinä, dar vor spune;
    scumpii fratzi chinezii, ne aduc bunästarea.
    mancare si jucärii pline de chimicale,aparate falsificate, etc.
    si multe ARTIFICII SCLIPITOARE.
    TREZITZI-VÄ ROMANI!

    Apreciază

  • 28. theo  |  14 decembrie 2013 la 12:15

    de altfel Presedintele a spus ,”si eu am fäcut compromisuri”
    asa este uneori trebuie ,chiar dacä si-a auzit multe injurii
    a rämas acolo unde este, unde mai face tot ce poate, si nu putine
    A DEMASCAT PE RAND, bechtel,olchim,cfr,puciul parlamentar

    sä ai puterea sä stai drept in fatza unei lamine de mizerie
    uslinoasä, e mare lucru.pt. mine este un erou:

    Apreciază

  • 29. theo  |  14 decembrie 2013 la 12:19

    26
    cred cä este „dl. ” care scrie in EVZ-
    imi place cum scrie si are perfectä dreptate

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  14 decembrie 2013 la 15:22

    Ziua bună! 🙂 neax, bună subliniere, de reţinut! La aspectul ăsta ar fi bine să ne gândim atunci când ne simt ispitiţi să-i acuzăm. Să-i acuzăm tocmai acum când statul de drept stă într-un fir de aţă… 🙄

    Apreciază

  • 31. noradamian  |  14 decembrie 2013 la 15:27

    Theo, ponta calcă-n străchini mai rău ca-n vară. Interzicându-le vesticilor „să-i facă observaţii” îşi anulează şansele de a mai fi invitat la „case mari”!

    Da, ăsta e şansa noastră- că încă avem un preşedinte care le stă drept în faţă:

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  14 decembrie 2013 la 15:28

    Weekend plăcut! 🙂

    Apreciază

  • 33. theo  |  14 decembrie 2013 la 18:08

    SLAVÄ DOMNULUI , MAI ESTE BÄSESCU LA COTROCENI.

    Apreciază

  • 34. theo  |  14 decembrie 2013 la 18:09

    la fatzä seamänä cu bogardo

    Apreciază

  • 35. dictaturajustitiei  |  14 decembrie 2013 la 18:15

    Bună seara !
    Nora, 23, sunt de acord cu tot ce-ai scris!

    Apreciază

  • 36. theo  |  14 decembrie 2013 la 18:58

    Ponta are asigurarea chinezilor si rusilor , dupä iesirea din UE
    ESTE PRIMIT CU BRATZELE DESCHISE:

    ce a declarat PONTA

    intre AMERICA SI CHINA, PREFER CHINA…….este clar

    Apreciază

  • 37. noradamian  |  14 decembrie 2013 la 21:07

    Seara bună! 🙂 Carmen, adepţii „bisericuţelor” carotează, zilele astea, chiar propriile proteste, sabotează ideea de solidarizare! Altfel spus, sunt activi în societate dar împotriva intereselor ei.

    Apreciază

  • 38. noradamian  |  14 decembrie 2013 la 21:09

    Theo, despre dorinţele puşlamalelor politice vorbeste Adrian Pătruşcă aici:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/acolo-unde-nu-e-nici-celula-nici-control-ci-doar-jaf-fara-de-sfarsit-

    Apreciază

  • 39. theo  |  14 decembrie 2013 la 21:51

    ESTE ULUITOR CE RETZEA MAFIOTÄ ESTE usl; IN PARLAMENT
    INTANLIRI NOAPTEA; SMS; TELEFOANE; ARANJAMENTE; MINCIUNII; OAMENI MANIPULATZI; O ADEVÄRATÄ MAFIE:

    MAFIA USL MAI MIZERABILÄ SI TERORISTÄ CA IN ITALIA;COLUMBIA S-AU ALTE TZÄRI INVADATE DE MAFIOTZI

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  14 decembrie 2013 la 22:56

    Theo, asa e! Sunt un pericol pentru ţară! Eu îndemn la solidarizare civică, e singura cale prin care pot fi înlăturaţi. Mare rău fac ţării unii oengisti, nişte activisti civici (finanţaţi!) care nu-nţeleg nici în ceasul al doişpelea că-ntr-o astfel de situaţie a sabota protestele si implicit solidarizarea socială anti-usele, îi descalifică.

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  14 decembrie 2013 la 22:57

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 42. tucu2  |  15 decembrie 2013 la 10:07

    Bravo Nora Damian.Ai punctat extraordinar.Exacerbarea unor comflicte intre actori benefici scenei noastre politice nu serveste decit ciumei rosii.Si MM si TB sunt oameni cu plusurile si minusurile lor.Nu sunt sfinti si nu avem voie sa le pretindem asa ceva.Nici noi nu suntem.
    Atita timp cit prin ceea ce fac servesc bine cauza restul nu mai conteaza.
    Cit despre puzderia de orgolii , ptrincipii exacerbate , pretentii ne sustinute de fapte , care anima asa zisa dreapta romanesca nu poti spune altceva decit ca inca trebue cautati oameni care sa inteleaga ca atingerea unui scop este prioritara.Spargerea capetelor poate sa mai astepte.

    Apreciază

  • 43. ovidiu  |  15 decembrie 2013 la 11:07

    Bună dimineața in grădină,
    http://sorinamatei.blogspot.ro/2013/12/cand-victor-ponta-ales-sa-ameninte-si_15.html

    Apreciază

  • 44. theo  |  15 decembrie 2013 la 11:58

    BUNÄ,
    chiar e ” frumos, ” puscäriasii isi fac CCR -ul lor
    TEMNICERA- aia care se plimba cu masina lui nästase
    BOLHASI- ALA CE FACE GLUME SI IRONII SCLEROZATE
    fac parte tot din mafia bolsevico-securistä,

    SE REGRUPEAZÄ TURNÄTORII-LUCRÄTORII SECU:::::::::::::::::

    Apreciază

  • 45. noradamian  |  15 decembrie 2013 la 12:37

    Ziua bună, prieteni! 🙂 Tucu, avem nevoie si de unul si de altul. În vremuri mai normale ar fi fost firesc să nu fie scutiţi de critici, nici unul nici altul- evident când era cazul. Dar nu si în situaţia de acum. Cei care nu pricep asta (din superficialitate, din egoism, din interese politice, financiare, ori din altele) conştienţi ori nu, servesc usl.

    Apreciază

  • 46. noradamian  |  15 decembrie 2013 la 12:38

    Ovidiu, multzam! 🙂

    Apreciază

  • 47. noradamian  |  15 decembrie 2013 la 12:45

    Theo, sobolanii rosii n-au limite. Păcat că mobilizarea societăţii noastre în faţa unei primejdii uriaşe e bulversată -ca de obicei (ba chiar mai mult!) de trufie şi de vanităţi mărunte, de diversiuni şi de spiritul conflictual de gaşcă.

    Apreciază

  • 48. markwilliams  |  15 decembrie 2013 la 15:09

    Exista,totusi o uriasa diferenta intre cei doi..
    Responsabilitatea pe care i-o da functia lui Traian Basescu..
    Monica Macovei ar rupe toate preferintele in materie de candidatura prezidentiala..
    Dar,
    Domnia sa avea posibilitatea SA PLECE din PDL.
    La Forta Civica ,la PMP,ori putea sa devina independenta.
    Numele de Monica Macovei este suficient pentru a cistiga un nou mandat la europarlamentare..

    Presedintele Traian Basescu NU POATE pleca nicaieri de la Cotroceni..Compromisurile domniei sale sunt cu suferinta,sunt convins..dar actiunile prezidentiale sunt conforme cu Constitutia.

    Doamna Monica Macovei NU ESTE OBLIGATA sa procedeze intr-un fel sau altul decit de moralitate si constiinta..

    Exista o diferenta uriasa intre cei doi..
    Responsabilitatea prezidentiala.

    Apreciază

  • 49. noradamian  |  15 decembrie 2013 la 17:31

    Markwilliams, ca susţinătoare a fiecăruia din ei nu găsesc benefic, în împrejurările critice în care ne aflăm, să-i pun pe unul contra altuia. Dimpotrivă.
    Nu intru în polemică, prefer o metaforă: când un copil se-mbolnăveste, unii părinţi (încurajaţi adesea de membrii familiei) se acuză unii pe alţii în loc să vadă de copil. În momentul ăsta, societatea românească e un copil grav bolnav.

    Apreciază

  • 50. theo  |  15 decembrie 2013 la 19:07

    poate o sä vi se parä ciudat, dar eu spun ce cred, cä place s-au nu. faptul cä MM, este exceptzionalä la UE, nu o cert.
    Presedintele se luptä cu porcii de ani buni, e bäläcärit si
    uite, tot la vorba lui ajung,
    cu olchim,
    cfr,coduri
    etc:

    PRAFUL SE ALEGEA DE ROMANIA FÄRÄ PRESEDINTE

    REGRET- un intelectual care nu-mi spune nimic, decat
    vorbe, este C . Preda, eu o prefer pe MM

    Apreciază

  • 51. eugeni  |  15 decembrie 2013 la 19:35

    Nora,

    Orice analogie are limitele sale, iar acea pe care ai facut-o, in mod special. termenii: copil, boala grava, parinti irationali, indiferenti inconstienti implica emotionalul prea tare si nu este corect.
    As face o alta analogie, cred ,este deja, cunoscuta. Cu femeia mult mai inteligenta decat omu’ sau. Femeia care tine casa, cat se poate de curata.Omu’ o violenteaza (psihic) si o face sa se simta dependenta de el (Tu femeie eu te scot in lume ca altminteri nu ai face nimic.Poate iti merge mintea da’ tine minte ca eu sunt cocosu’ asa ca ciocu mic. Tu existi datorita mie asa ca trebe sa faci ce zic eu ).
    Eu cred ca daca ea, femeia, ii spune: ba omule eu divortez si te dau dreaq daca ma mai freci la cap mult pentru ca casa asta mai exista, asa curata, datorita mie si catorva prieteni cunoscuti de ai mei. Deschide-mi usa, fi politicos si stai drept ca sa fiu mandra de tine. Spala-te dreaq si da afara din casa pe ala si pe ala care aduc porumb furat de cap ca nu vreau sa ma faci de rusine ca ne rade pe amndoi lumea.
    Acum daca cineva ii spune,(sa zicem primarul 🙂 ) care este situatia dar ea nu crede si nu ia atitudine, atunci, cred ca primarul este indreptatit sa atraga atentia lumii , fara rea intentie, ca in casa aceea adevarata minte este femeia si ca ea trebuie sa ia atitudine, astfel ca tot satul sa creeze o presiune.

    PS. Am vrut sa spun pe scurt ceva lung, dar a iesit invers.
    PPS. Bineinteles este ceea ce cred eu.

    Apreciază

  • 52. noradamian  |  15 decembrie 2013 la 20:08

    Eugeni, inspirată ori mai puţin, am folosit analogia tocmai pentru a muta accentul pe ce ar fi de folos acum, unei societăţi cu febră. Iar descoperirea motivelor de gâlceavă a celor mari nu face deloc bine. Avem nevoie, mai mult ca pân-acum, de amândoi în slujba aceleiasi societăţi. Asta contează.

    Apreciază

  • 53. eugeni  |  15 decembrie 2013 la 20:21

    Cred ca ai dreptate 🙂

    Apreciază

  • 54. noradamian  |  15 decembrie 2013 la 20:24

    Mulţumesc, Eugeni! În fond, cred că dorim acelasi lucru 🙂

    Apreciază

  • 55. noradamian  |  15 decembrie 2013 la 21:37

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 56. theo  |  15 decembrie 2013 la 21:38

    uluitor,
    ciorile dela antene si romania TV
    a gäsit vinovatul BÄSESCU:

    CEVA MAI ORDINAR CA HAITA USLINOASÄ , NU EXISTÄ
    TURNÄTORUL MAFIOT VOICULESCU ISI ATATZÄ SLUGILE

    Apreciază

  • 57. noradamian  |  15 decembrie 2013 la 22:12

    Monica Macovei : „M-a întristat acest atac şi nu mi-a venit să cred că preşe­dintele Traian Băsescu, alături de care am dus bătălii politice grele pentru menţinerea statului de drept şi a instituţiilor anticorupţie, mă atacă exact pe mine într-un mod atât de nedrept. Repet, nu mi-a venit să cred, pentru că preşedintele ştie foarte bine, aşa cum ştie şi opinia publică, că împreună am luptat pentru independenţa justiţiei, pentru consolidarea unor instituţii, printre care DNA şi ANI. Doar de aceea mă atacă cu atâta înverşunare USL şi Ponta. Eu nu îl voi ataca niciodată pe preşedinte pentru că nu cred că este fair-play să te dezici de oameni alături de care ai luptat, ai împărtăşit aceleaşi valori şi ai realizat ceva bun pentru ţară. Chiar dacă uneori avem păreri diferite. Sunt alături de el, PRESEDINTELE ESTE SINGURUL CARE NE TINE IN OCCIDENT, în timp ce USL ne trage spre Est.”

    Apreciază

  • 58. noradamian  |  15 decembrie 2013 la 22:14

    Theo, cam tot ce spun dumnealor la canalele uslaşe, de-aci -nainte li se va întoarce împotrivă. Uite că la mitingul de protest au strigat câţiva la început „josBăsescu” şi după câteva minute, au dispărut. Mitingul a fost aproape 100% antiparlament, antiguvern si antiponta iar pe claudiu crăciun nu l-a văzut nimeni.

    Apreciază

  • 59. theo  |  16 decembrie 2013 la 11:57

    UN NEPOT CE ERA ACOLO; ( CA ALTÄ DATÄ,)

    mi-a spus, cä JOS BÄSESCU ,au strigat oamenii lui Cräciun,
    care este de altfel un grup, manipulat si in favoarea lui Ponta
    chiar dacä mimeazä altceva:

    AU FOST SUNATZI, sä strige urgent si de Bäsescu,
    primeau tot timpul instructziuni, au cäzut pradä 2 romani de origine germanä.

    Ceausescu a vanat si vandut nemtzii, Ponta ii terorizeazä
    pe cei ce vin inapoi cu bani, si vor sä facä ceva pt. Romania

    O RUSINE!!!!

    Apreciază

  • 60. theo  |  16 decembrie 2013 la 12:09

    nemtzii cu democratzia si banii lor nu sunt buni,
    Ponta si Cäcäräu, vor aduce chinezii si rusii, prieteni
    devotatzi comunisti.

    unde si cat vor mai sta adormitzi romanii ?????

    Apreciază

  • 61. theo  |  16 decembrie 2013 la 12:56

    CULMEA; CULMILOR
    mitomanul plagiator PONTA, pt. cä nu i-a reusit intzelegerile
    mafiote, dä vina pe PRESEDINTE.

    sper ca toate anbasadele sä vadä, adevärata fatzä a
    consomolitului chinez. PONTA ESTE UN MINCINOS:UN ANTI-DEMOCRAT; UN MIZERABIL MAFIOT .-SOCIALIST

    Apreciază

  • 62. noradamian  |  16 decembrie 2013 la 13:37

    Ziua bună! Theo, lui ponta nu-i mai pasă că toate ambasadele îl arată cu degetul. Pentru el pare că nu mai există cale de întoarcere. „va merge până unde-l vor duce minciunile”spuneam cu câtva timp în urmă. În ţară încă mai mai ţin minciunile lui dar şi electoratul lui e în scădere.

    Apreciază

  • 63. Mih  |  16 decembrie 2013 la 19:15

    Buna seara, cu drag! 🙂

    Apreciază

  • 64. Creanga  |  16 decembrie 2013 la 19:32

    Ziua buna!
    Nora, ar fi mai bine daca i-ar arata degetul. 🙂
    Theo, multa sanatate sotului!
    Parca pe Craciun l-au dat afara din miscarea impreuna salvam, votasera pe facebook.
    Mos Craciun cu plete rosii, A sosit de la protest, El promite schimbari multe, Dar ne vinde pe sest.

    Apreciază

  • 65. noradamian  |  16 decembrie 2013 la 19:53

    Seara bună! 🙂

    Mih, mă bucur că te văd 🙂

    Crengulin, prea mulţi vânzători de ţară mascaţi în moşi crăciuni!
    Greu de dat afară, cât timp au susţinători de acelasi soi.

    Apreciază

  • 66. theo  |  16 decembrie 2013 la 21:53

    bunä,

    Cräciun este un pion ce il manevreazä cum vrea,
    el are o intreagä trupä ce actzioneazä la comandä,
    comanda lui PONTA…………………..SIGUR

    Apreciază

  • 67. noradamian  |  16 decembrie 2013 la 22:19

    Servus, Theo! Cu crăciun se ştie care-i treaba, i se dă, cred, mult prea mare importanţă. Societatea se teme să iasă-n stradă să protesteze, nu cumva să dea de cc! Lume hotărâtă, bărbaţi curajosi, ce mai! E cam ridicol, totuşi…

    Apreciază

  • 68. noradamian  |  16 decembrie 2013 la 22:21

    Somn usor!

    Apreciază

  • 69. theo  |  16 decembrie 2013 la 22:57

    TRIST;
    DAR AZI DECLARATZIA LUI CÄCÄRÄU A FOST ULUITOARE
    a spus de cate ori la acoperit pe Ponta, cu minciunile lui.

    este asa de jenant de inexplicabil
    PONTA ESTE UN TICÄLOS; FÄRÄ RUSINE SI RESPECT:

    AR TREBUII DAT URGENT JOS.

    Apreciază

  • 70. theo  |  16 decembrie 2013 la 22:58

    NOAPTE BUNÄ ..

    Apreciază

  • 71. noradamian  |  17 decembrie 2013 la 12:34

    Ziua bună! Iar e marţi, iar legiferează uselistii texte pentru propăşirea infractorilor şi promovarea corupţiei. Din nefericire, cu gâlceavă multă şi opoziţie puţină şi labilă greu de iesit din „nămeţii” neputinţei.

    Apreciază

  • 72. noradamian  |  17 decembrie 2013 la 12:34

    Apreciază

  • 73. theo  |  17 decembrie 2013 la 17:22

    bunä,
    nora esti drägurtzä,
    opozitzie este lesinatä, paralizatä, marele noroc al romaniei
    se numeste BÄSESCU; acum färä el ar fi nenorocire:

    Apreciază

  • 74. theo  |  17 decembrie 2013 la 20:42

    MUTRA MAIDANEZULUI PRIMITIV zGONEA
    CERE PALME; O STARPITURÄ PRIMITIVÄ SI TICÄLOASÄ

    Apreciază

  • 75. noradamian  |  17 decembrie 2013 la 23:24

    Theo, băieţii nu mai pot iesi din cursa răului, forţează până-n pânzele roşii! Doar justiţia îi poate opri- şi poporul, dacă se deşteaptă. 🙄

    Apreciază

  • 76. noradamian  |  17 decembrie 2013 la 23:25

    Noapte bună!

    Apreciază

  • 77. Bască ilie  |  18 decembrie 2013 la 17:57

    Saluttare!
    Era vorba să probăm prin Grădină niște haine noi, de pre-sărbători, pre-Ignat, pre-Crăciun, pre-Revelion, premoniții. 🙂
    Nicio mișcare în zare.
    Zarurile au fost aruncate… la coș și mergem numai la sigur. 🙂

    Apreciază

  • 78. Bască ilie  |  18 decembrie 2013 la 18:39

    Când n-avem haine noi, n-ar strica de sărbători niște concursuri de vechituri, cu premii în diplome emblematice:

    1. Cel mai absent comentator.
    Apare din An Nou în Paști și uneori nici atât.

    2. Cel mai promt comentator.
    Se pronunță odată cu apariția temei sau informației, când subiectul arde și n-are nevoie de prompter.

    3.Cel mai singuratic comentator.
    Vorbește singur până când își zice în gândul lui:
    -Mai dialoghez până îmi sună ceasul al XII-lea și mergem la culcare.

    4. Cel mai cameleonic comentator
    Își schimbă poziția, opțiunea, rațiunea, viziunea, clarviziunea… după curente și curenți, după cum îi vine mai pro și contra, după spiritul de gașcă și până la urmă după turmă.

    5 . Cel mai întârziat comentator.
    Se exprimă la mult timp după consumarea evenimentului discutat, nu-i permite timiditatea sau caracterul pudic să-i contrazică imediat pe ceilalți ,însă preferă să bage mult mai târziu câte o strâmbă de la distanță, ori cu ochii peste gard, ori cu bâțul prin gard, dar zice în gândul lui tardiv:
    -En garde!

    Apreciază

  • 79. theo  |  18 decembrie 2013 la 19:08

    BUNÄ
    cat a trebuit sä lase plagiatorul nasul jos, sä meargä la presedinte. desigur el se simte invingätor……………………
    chiar dacä Bäsescu ,si numai el le face romanilor economie
    si nu lasä dementul mitoman Ponta sä -i jefuiascä

    sä vedetzi ca multzumire, cum o sä-l injure pe Presedinte

    asa stiu romanii sä multzumeascä

    Apreciază

  • 80. Bască ilie  |  18 decembrie 2013 la 19:09

    7. Cel mai repetent comentator.
    Repetă același comentariu de nenumărate ori, până când… nici vigilentul nu are nimic de obiectat.

    6. Cel mai vigilent comentator.
    Consumă cometariile excesive ale altora – repetate de nenumărate ori – însă nu îndrăznește să se opună în vreun fel – să spună: ajunge, am înțeles, gata, destul! – fiindcă preferă să le mai urmărească până le pricepe. 🙂

    Apreciază

  • 81. Bască ilie  |  18 decembrie 2013 la 19:14

    Nu ordinea contează. Mai am trei țopăieli de premiat și mă opresc la țop 10.

    Apreciază

  • 82. theo  |  18 decembrie 2013 la 19:20

    tzopäie dar nu prea mult cä obosesti.

    Apreciază

  • 83. theo  |  18 decembrie 2013 la 19:23

    dece esti asa sever cu mine si imi dai calificative la
    postäri???

    Apreciază

  • 84. Bască ilie  |  18 decembrie 2013 la 19:44

    8. Cel mai manipulator comentator.
    Își dă dreptate singur și sistematic, până când manipulații îl confundă cu un geniu cumsecade.

    9. Cel mai parșiv comentator
    Își prezintă un raționament sau intepretare copiată dintr-un link neprezentat, iar după un timp aduce și linkul respectiv, cu aerul că l-ar fi descoperit ulterior întâmplător și astfel lasă impresia demonstrativă că linkul i-ar susține ideea prezentată inițial.

    10. Cei mai simpatici comentatori.
    Un comentator mai original vine frecvent cu idei neagreate de ceilalți comentatori, dar – după câteva schimburi de opinii- originalul se trezește cu câțiva susținători dintre cei refractari la început, adică aceștia din urmă devin cei dintâi și cei mai simpatici comentatori. 🙂

    Apreciază

  • 85. Bască ilie  |  18 decembrie 2013 la 19:46

    @Theo-83
    Cu mine vorbești?
    Ce calificări la ce postări?

    Apreciază

  • 86. Bască ilie  |  18 decembrie 2013 la 19:56

    @Theo
    În țop 10 nu m-am gândit nicio clipă la tine; nu au nicio legătură cu postările tale.

    Apreciază

  • 87. theo  |  18 decembrie 2013 la 21:14

    dacä nu e vorba de mine, atunci tzopäi eu:

    Apreciază

  • 88. theo  |  18 decembrie 2013 la 21:16

    AZI AM AVUT O MARE SATISFACTZIE,
    ticälosul plagiator s-a dus cu coada intre pixcioare la
    Presedinte. si ,si,

    nimeni nu spune Bäsescu a castigat, aud numai Ponta avea grija bugetului.

    Apreciază

  • 89. Bască ilie  |  18 decembrie 2013 la 22:04

    @Theo-88
    Eu sunt și voi rămâne cât voi mai trăi băsist-macovist din multe alte motive, în niciun caz pentru că le-aș pretinde perfecțiunea ambilor.
    Oricare din cei doi ar da cu mucii în fasole, nu consider deloc necesar să le mănânc eu în tăcere și pe nemestecate. Când nu sunt de acord cu ceva, zic ce am pe suflet, în gușă și-n căpușă.
    Dacă ar fi rămas stabilit ca accizele să nu se majoreze până în 30 iunie 2014, aș fi zis că scorul în această luptă Ponta-Băsescu a rămas egal.
    Numai un trimestru câștig de cauză pentru Băsescu înseamnă un scor de 4:1 pentru Ponta, dar sper ca piratul să mai reducă ceva din diferență.

    Apreciază

  • 90. Bască ilie  |  18 decembrie 2013 la 22:06

    Scuze! Am vrut să zic 3:1 (trimestre) pentru Ponta.

    Apreciază

  • 91. noradamian  |  18 decembrie 2013 la 22:30

    Ha, ha, ha! Tzopăi si io! Theo, Bsk, seara bună dragilor, înainte de culcare 🙂

    Apreciază

  • 92. noradamian  |  18 decembrie 2013 la 22:32

    Mâine pe la orele 11 trecute fix, o să vin cu o postare ( evident, una dintre ultimele, câte or mai încăpea până la gard :))

    Apreciază

  • 93. noradamian  |  18 decembrie 2013 la 22:34

    Înainte de culcare merge si o înviorare- pe post de comentare 😀

    Apreciază

  • 94. Bască ilie  |  18 decembrie 2013 la 22:42

    Somn ușor și aveți grijă să nu țopăiți de-a dreptul mai ales la intersecții! 🙂
    Nu vă înghesuiți la premii! Marfă avem destulă. 🙂
    *

    Apreciază

  • 95. noradamian  |  18 decembrie 2013 la 23:25

    Am înţeles!… Somn usor 🙂

    Apreciază

  • 96. ovidiu  |  19 decembrie 2013 la 00:06

    Bună seara,
    Taika, mi-a plăcut decalogul comentatorului.

    Apreciază

  • 97. noradamian  |  19 decembrie 2013 la 00:18

    Bună, Ovidiu! Şi eu citesc acuma a doua oară, decalogul: merită! 🙂

    Apreciază

  • 98. Bască ilie  |  19 decembrie 2013 la 00:21

    @Ovidiu
    Atâta îți mai trebuia, să zici că nu-ți place ceva din Grădină. 🙂
    *
    O țoapă l-a întrebat pe ‎Einstein:‎
    ‎– Dvs, care ştiţi atâtea lucruri, puteţi să-mi ‎explicaţi care este diferenţa dintre timp şi ‎eternitate?‎
    ‎– Desigur, doamnă, eu aş avea timp să vă ‎explic, dar v-ar trebui o eternitate ca să ‎înţelegeţi.‎

    Apreciază

  • 99. Maria  |  19 decembrie 2013 la 00:22

    Bună seara 🙂

    Îmi plac piesele aduse în seara aceasta. Să vă bucuraţi din tot sufletul de vacanţa ce se pregăteşte să dea buzna.

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 100. ovidiu  |  19 decembrie 2013 la 00:37

    Nora, merită, l-am citit și eu tot de două ori.
    Taika, cum vii in grădina simt cum înfloresc toate.

    Apreciază

  • 101. Bască ilie  |  19 decembrie 2013 la 00:47

    Salve de tun, Maria!
    Somn lin, de vis! 🙂
    *

    Apreciază

  • 102. Maria  |  19 decembrie 2013 la 01:25

    Băscuţă, good advice 🙂 Let’s the music talk!

    🙂 http://www.youtube.com/watch?v=9_sl4laTl6w

    Apreciază

  • 103. ovidiu  |  19 decembrie 2013 la 10:00

    Bună dimineața,
    Hai cu Năstase la mititica!

    Apreciază

  • 104. ovidiu  |  19 decembrie 2013 la 10:01

    Ăsta să fie cadoul meu, altu’ nu mai cer.

    Apreciază

  • 105. ovidiu  |  19 decembrie 2013 la 10:03

    Renunț la cadouri pe 10 ani numa’ să-l văd la răcoare…

    Apreciază

  • 106. Bască ilie  |  19 decembrie 2013 la 10:28

    Saluttare!
    Ovidiu
    Vrei să-i strici sărbătorile lui Ponta, răule!
    Vrei să revezi panica parlamenară, răule!
    Vrei să fii sigur de adoptarea amnistiei și grațierii, răule!
    Vrei cadoul cel mai bun, Bombonelul Moș Grăciun
    Să aducă jucării la mai mai multe pușcării. 🙂
    (dus pe cai mari putere pentru reîntregirea familiei de pușcăriași)

    Apreciază

  • 107. ovidiu  |  19 decembrie 2013 la 10:36

    Un cadou mic cer Taika, și nici nu costă!
    🙂

    Apreciază

  • 108. ovidiu  |  19 decembrie 2013 la 10:38

    Taika riscați un pronostic?
    In or out?

    Apreciază

  • 109. Bască ilie  |  19 decembrie 2013 la 10:48

    Fiindcă mi te adresezi din nou cu termeni de politețe, nu meriți niciun pronostic. 🙂

    Apreciază

  • 110. ovidiu  |  19 decembrie 2013 la 10:57

    Iertare,
    Nu mai fac 🙂

    Apreciază

  • 111. Bască ilie  |  19 decembrie 2013 la 11:07

    M-a pus pe gânduri stirea recentă , de la ultimul termen de judecată a recursului în dosarul Zambaccian, c-ar fi fost audiat un martor care a recunoscut împlicarea sa în întocmirea unor documente false, de teama presiunilor și repercusiunilor. Administrarea probelor în recurs nu este o procedură uzuală, or asta mă face să cred că procurorii și instanța ICCJ au urmărit să fructifice rolul acestui martor, adică înclin să cred că la pronunțarea soluției va trage la cântar pentru condamnare cu executare.

    Apreciază

  • 112. theo  |  19 decembrie 2013 la 11:08

    bunä,
    bäscutzä, nu te preface, tu stii cä eu sunt bäsistä,
    si te dai si tu…………………. nu te cred
    eu cred este 10-1 pt. ponta……………… NU???
    EL PLAGIAZÄ;MINTE;TRÄDEAZÄ- poate fii chiar mai mult

    Apreciază

  • 113. Bască ilie  |  19 decembrie 2013 la 11:23

    @Theo-112
    Depinde cum înțelegi să apreciezi poziționarea mea și să tratezi eventualele argumente pe care mă străduiesc să le prezint. Nu este obligatoriu să mă crezi, nici să-mi respecți punctele de vedere.
    Fiecare cum crede de cuviință.
    Dacă vrei neapărat să mă consideri mincinos și ipocrit, probabil îmi merit soarta din cauza altor greșeli de-ale mele… de orientare în spațiu.

    Apreciază

  • 114. Bască ilie  |  19 decembrie 2013 la 11:53

    Asta-i mama ei de viață!
    *

    Apreciază

  • 115. Bască ilie  |  19 decembrie 2013 la 13:15

    Un nou fiasco în palmaresul rătăcitului Ponta: Avocatul Poporului și-a prezentat demisia.
    Motivul încă nu a fost anunțat: nu-i exclus să aibă legătură cu evenimentele de la Pungești; Crișu Anastasiu se autosesizase și părea să-și bage nasul unde au acces emanații, or asta nu se potrivește cu obiceiurile precedecesorilor.
    *
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16242608-avocatul-poporului-dat-demisia.htm

    Apreciază

  • 116. noradamian  |  19 decembrie 2013 la 13:55

    postare nouă

    Apreciază

  • 117. noradamian  |  12 octombrie 2016 la 04:33

    Reblogged this on Gradina de hartie and commented:

    Vă place teatrul politic mondial? Liderii zilei, regizori și actori, fac lumea după chipul și asemănarea lor. În zonele ei cele mai întunecate o țin îngenuncheată prin umilințe, frică și moarte- în altele, democratice încă, molima hybrisului face ravagii. Liderii de statură înaltă de altă dată din lumea civilizată au dispărut, cei normali nu se văd și prea mulți zombi fac legea. La ce ajută construcțiile ideologic-doctrinare, think thank-urile, dacă selecțiile electorale par infectate pretutindeni de un virus care promovează nonvalori? Iar nonvalorile, atât cele din partea întunecată a lumii cât și din cea liberă ajung să semene sau să fie complementare?Să vedem însă și dacă s-a mai schimbat ceva prin curțile noastre

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.640 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.454 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.640 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: