Seminar de iarnă: „ghiţă e cu noi”

5 ianuarie 2014 at 18:58 47 comentarii

Satiră de sărbători pe stil vechi

Evenimentul care are loc noaptea pe un domeniu privat seamănă cu un foc de tabără. În mijlocul unui cerc de politicieni bine dispuşi, măcelarul Scrofin Codrinescu din serviciul casei execută cu îndemânare ritualică operaţiile primare, adică sacrificarea, pârjolirea şi hăcuirea porcului. Aprinşi la faţă, cu paharele-n mână, invitaţii privesc cu încântare spectacolul. După al doilea pahar, stârniţi de mirosul de sânge şi de şorici ars, au deja un aer de războinici. Par membrii unui trib pregătit de luptă. Un trib ciudat, cu cefe late, feţe roşii ca pictate şi bine hrăniţi. Sau o sectă  underground în ţinută  de ceremonie adică în echipament de firmă. Îmbrăcat sportiv, lejer, în notă discordantă cu ei deşi, fizic, întegrat în prototip, amfitrionul face rondul, glumind şi turnându-le generos în pahare.

He, he, vă place seminarul nostru de iarnă? Îi întreabă  gazda, aşa, ca să le dezlege limbile. Invitaţii-şi dau drumul, râd tare, vorbesc de-a-valma. „Nici la Balc nu s-au simţit atât de bine”, se entuziasmează câţiva. Dintr-un castron care se plimbă din mână-n mână, Ghiţă dela Porceşti, adjunctul măcelarului, împarte bucăţele de şorici.

–  Plin de Ghiţă, măi fraţilor, în albumul cu poze al şefului, zice Scrofin, cu admiraţie! De la aia în tricoul lui Big, numa’ fotografii de expoziţie… Se vede că-i poartă noroc!…
–  Noroc pe dracu, cumetre, se-ncruntă unul abia sosit ştergându-şi cu dosul palmei mustaţa după ce dădu pe gât un pahar cu tărie. Puteţi să mă spuneţi, când apare, că tot voiam să i-o zic. Când un ştab aleargă de colo colo la mese, la înmormântări, doar-doar o  să-l vadă lumea-n poze cu mai-marii şi campionii lumii, înseamnă c-a ajuns în faza de ghiţă. Nu mai are boane de aruncat boborului, le dă poze. Azi, mâine-i piesă de muzeu.
– Haide, domnu Bragnea, nu dramatiza, că omul nost’ e încă sus şi ne rezolvă cererile.
-Ha, ha, el?… El să ne rezolve cererile? Păi de-aia l-am pus acolo, numai c-am ajuns să ni le rezolvăm noi singuri. El, prostu,  crede că o să i le rezolvăm și pe ale lui! Staţi liniştiţi că nu se termină pesedeul cu ăsta. Vă luaţi după Scrofin? Păi să-i aducă aminte domnu’ Scrofin, nu io, că l-am pus acolo cu condiţia să ne scoată cu mâna lui castanele din foc. Nu ştiu cine-l consiliază, da-i de groază cum depăşeşte  într-una, limita de viteză la prostii. Pregătiţi-vă de plătit amenzi, că doar noi o să-i scoatem noi castanele din foc. Oricât am fi de răbdători, asta e prea mult. Nu te încrunta, băi, Grămadă, c-am văzut ce poţi!

Se făcu linişte. Până şi clefăiala se mai potoli. Brusc, un val de mirosuri apetisante le gâdilă nările în aerul rece de iarnă. Scrofin turnă o găleată de apă peste paiele fumegânde şi se retrase să-şi spele mâinile de sânge. Musafirii îşi regăsiră vioiciunea.

„Ghiţă e cu noi”, zise unul cu gura plină. „Ura, suntem cei mai tari”, strigă altul, şi se opri. Mirosul de sânge şi de ars le aduse instantaneu aminte câtorva, de revoluţie.
–  Păcat că nu e şi babu’ Nelu cu noi, oftă dl. Bragnea. A făcut revoluţia, a jucat baba-oarba cu justiţia şi a făcut din noi capitalişti de omenie, da’ uite că l-au ajuns boşorogelile bătrâneţii.  De-acu e istorie, nu-l mai ţin revoluţiile, nici pomana…
– Ei, hai, nu-l plângeţi anticipat, că încă nu e cazul să-i ţinem minuta de reculegere, ce naiba, interveni dl. Grămadă, organizatorul seminarului. S-au dus comemorările alea de la tevere. Măcar au apucat și revoluționarii noștri la bucate, așa ca la pomana asta. Acu cel mai revoluționar e  pramatia asta după care tragem noi ponoasele, până i-or face  unii felul. Nu-i aşa, domnu’ Bragnea?

Entry filed under: 7301634. Tags: , , .

Vagoane, căutăm locomotive Moştenirea doamnei Ridzi

47 comentarii Add your own

  • 1. theo  |  5 ianuarie 2014 la 19:24

    poate ,cainii lui ghitzä e cu ei

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  5 ianuarie 2014 la 19:25

    Un minister model pentru guvernul ponta 🙂

    Apreciază

  • 3. theo  |  5 ianuarie 2014 la 19:26

    crezi cä s-a mai gäsit vre-o brätzarä si pt. Daciana????

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  5 ianuarie 2014 la 19:30

    Seara bună! Theo, precis sunt si câinii 🙂

    Apreciază

  • 5. theo  |  5 ianuarie 2014 la 19:35

    ” e cu ei” sä priceapä psedeaua

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  5 ianuarie 2014 la 21:29

    Dacă mâine, musiu bombo va fi condamnat ( si, probabil, va fi) o să fie trecut în calendarul sfinţilor pesedişti. 🙂

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  5 ianuarie 2014 la 21:29

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 8. Mih  |  6 ianuarie 2014 la 10:37

    😀 😀 😀
    Mai mult nu pot acum, doar un plus de 😀 😀 😀

    Asta nu-i pomana porcului (pe stil vechi sau nou), e panarama „porcilor” de ieri si de azi (macar de n-ar mai fi si …de maine, ca-i si asa prea destul)

    Apreciază

  • 9. theo  |  6 ianuarie 2014 la 12:12

    bunä emisiune la care a luat parte Presedintele.

    Apreciază

  • 10. Mih  |  6 ianuarie 2014 la 15:56

    Apreciază

  • 11. Mih  |  6 ianuarie 2014 la 16:41

    Din pacate, Bordea a fost ales presedinte CSM 😦
    🙂 Nastase – (doar) 4 ani inchisoare, dar cu executare + 5 ani fara drepturi (vai, vai si ce pregatit era sa reintre in politica!). Consoarta – 3, cu suspendare…

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  6 ianuarie 2014 la 17:43

    Ziua bună! 🙂 Mih, 8, pomană cu panaramă 😆

    Apreciază

  • 13. theo  |  6 ianuarie 2014 la 17:45

    un lucru este de apreciat, unanimitatea judecätorilor,

    nu s-a läsat nici unul cumpärat. RESPECT!

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  6 ianuarie 2014 la 17:46

    Theo, Mih, cred că preşedintele se astepta la alegerea lui Bordea ( de altfel am înţeles c-a fost candidat unic!) însă după cum a tratat chestiunea nu părea f. îngrijorat. Uite că nici Niţu nu prea-ndrăzneşte să se pună cu confraţii… 🙂

    Apreciază

  • 15. oldhashu  |  6 ianuarie 2014 la 17:46

    Nora, salut! 🙂

    unul din babanii purtatori de șoric este pus azi la rece! 😀

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  6 ianuarie 2014 la 17:47

    Theo, da, tot respectul! Încă un semn că justiţia nu mai e sub bocancul politic.

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  6 ianuarie 2014 la 17:50

    Oldh, salut! Păi, da! Uite că veni si”bisul” pentru şoriciul lui ghiţă dela cornu 😀

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  6 ianuarie 2014 la 17:51

    După cum aleargă Victoraş pe la reşedinţe regale, mânăstiri şi fortăreţe dacice, ai zice că se pregăteşte să-i ia locul lui bombo în cursa de-a v-aţi ascunsa cu justiţia 🙄

    Apreciază

  • 19. theo  |  6 ianuarie 2014 la 17:54

    la baza pt. care a fost A Nästase condamnat, a stat o
    reclamatzie de-a lui M Muscä , asa am auzit la realitatea.
    mare päcat , a fost eliminatä moma si PNL, este plin de
    adeväratzi secu, SRS; GHISE; ETC

    Apreciază

  • 20. theo  |  6 ianuarie 2014 la 17:56

    ponta A FÄCUT IN 600 DE ZILE, mai multe jonglerii cu bani
    ca Nästase. escrocul PONTA o sä pläteascä:

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  6 ianuarie 2014 la 18:02

    Theo, parcă mi-amintesc de reclamaţia Monei Muscă, probabil si ăsta a fost un motiv suficient de enervant ca păduchii securisti din usele s-o mazilească. Da’ uite că după atâţia ani l-au poprit pe bombo şi-i iau si o fărâmă din colosala lor avere.

    Apreciază

  • 22. theo  |  6 ianuarie 2014 la 18:45

    I Cristoiu RÄMANE UN BÄTRAN COMUNIST, ce trage toate foloasele din victimizarea lui Nästase, si ii vede pe ce din PSD
    castigätori in toate, un maidanez urat inbätranit:

    Apreciază

  • 23. noradamian  |  6 ianuarie 2014 la 19:13

    Theo, desi mai sunt destui drogaţi de media, totusi ce spun javrele din presă nu mai are efectul din urmă cu câţiva ani. Problema e că sunt isterizaţi de ce se petrece în luna asta, dacă mai intră niste rechini la zdup o să se dezlănţuie reţelele (mediatic) ca fiarele rănite. Probabil în acest moment îsi apelează toate resursele să mai mituiască pe unde se poate. La pesede s-a afişat câte săptămâni, zile şi ore mai durează mandatul lui Băsescu. Iar lui ponta cred că-i e teamă si de ai lui fiindcă „nu si-a îndeplinit angajamentul” faţă de usele. De-aia bântuie furios prin televiziuni cu mesajul că după ce vor scăpa de Băse şi „sistemul lui” o să-şi amnistieze, graţieze puscăriasii, vor continua cu devalizările şi n-o să-i bage nimeni după gratii.

    Apreciază

  • 24. noradamian  |  6 ianuarie 2014 la 19:23

    Sunt de acord cu DPA. Se apropie momentul culminant asa că, ne place, nu ne place, încă nu-i de părăsit arena..

    Dragoş Paul Aligică:

    Va fi urgie. Sa ne gandim: fiecare judet are cel putin doua sau trei familii de tip Nastase al caror trecut, prezent si viitor -influente si prospere – sunt bazate pe abuz, trafic de influenta si coruptie.

    Intreaga structura administrativa si politica a tarii este acum puternic impregnata de prezenta retelelor de famile sau de influenta. Parlamentul Romaniei insusi este international recunoscut ca cea mai spectaculoasa expresie a coruptiei politice in lume in 2013. Guvernul Romaniei este extensia executiva a acestei retele nationale de coruptie institutionalizata.

    Sunt asadar cel putin cateva sute de mii de romani (multi ajunsi sa aiba la dispozitie cu resurse materiale sau administrativ-politice considerabile) care traiesc in acest moment clipe de panica. Daca mai cade si Fenechiu si/sau Voiculescu in perioada urmatoare, panica se va transforma in isterie. Nu e de gluma.

    Ganditi-va, pentru toti astia e: ori la bal or la spital. Se simt cu spatele la zid, scrupule sau morala nu au avut niciodata, ceva resurse au sa puna la bataie.

    Ce e de facut? Ce am facut si pana acum:
    Spunem public, mereu si mereu, tare si raspicat, oricui vrea sa asculte sau nu vrea, adevarul asa cum este: Avem de a face cu o intreaga patura sociala corupta si parazitara care impreuna cu complicii ei mediatici si intelectuali distruge cancerigen statul de drept, economia de piata si destinul european al Romaniei.

    Sustinem pana la capat orice forma de rezistenta si contra-reactie la acest cancer social, politic, economic si institutional reprezentat stelar de familiile Nastase, Voiculescu & co. Sustinem institutiile statului, ONG-urile, figurile publice, cetatenii privati, pe oricine si orice incearca sa opreasca sau elimine aceasta cangrena.

    Asta e: nici ei nu vor da inapoi, nici noi.

    Apreciază

  • 25. felixks  |  6 ianuarie 2014 la 23:04

    buna seara tuturor;
    tot de la DPA (FB):

    „Am vazut cu stupoare declaratiile Premierului Romaniei, Victor Ponta cu privire la sentinta data de sistemul de justitie pe care are datoria constitutionala sa-l guverneze si protejeze. Am vazut si declaratiile purtatorului de cuvanat al PSD.

    Este incalificabil. Este incredibil. Pur si simplu confirma oficial ceea ce fusese deja stabilit pe plan mondial de catre OCCRP: Sistemul politic din Romania, prin Puterea dominanta in Parlamentul Romaniei este international recunoscut ca cea mai spectaculoasa expresie a coruptiei politice in lume in 2013.

    Oamenii acestia nu vorbesc in numele statului, nu vorbesc in numele guvernului, nu vorbesc in numele interesului public sau guvernarii publice. Nu fac nici macar cel mai mic efort sa-si mascheze agenda reala. E incredibil. Sunt pur si simplu pe fata purtatori de interese si de cuvant ai unei retele de influenta si coruptie.

    Tupeul lor, iresponsabilitatea lor sunt strigatoare la cer.

    Chiar nu e nimeni in tabara lor care sa ridice vocea si sa spuna ca ceea ce fac in acest moment este profund iresponsabil si daunator intereselor statului si poporului roman? Chiar nu se poate sa auzim macar o voce, un glas, o figura din partea lor care sa spuna: “Ajunge, gata, pana aici! S-a depasit orice masura!” ?!

    E momentul ca cineva din partea lor sa faca un pas inainte si sa dea un semn ca nu sunt toti o apa si un pamant….

    Dumnezeule, suntem totusi o tara europeana de oameni cu pretentii de civilizatie si responsabilitate.”

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  7 ianuarie 2014 la 00:40

    felixks, salut! Toate astea motivează din plin „larga recunoastere internaţională” a statului mafiot instaurat de usele şi premiat de curând ca un „model” de corupţie. Extrem de ruşinos pentru o ţară aşa zis europeană şi democratică. 😉

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  7 ianuarie 2014 la 00:45

    noapte bună!

    Apreciază

  • 28. felixks  |  7 ianuarie 2014 la 00:47

    buna dimineata, am postat si la copac:

    „Daca domnul Ponta, a carui relatie cu statul de drept este bine cunoscuta, ma acuza acum pe mine pentru apelul pe care l-am facut cu privire la respectarea regulilor UE, reprosul sau se va intoarce impotriva sa. N-ar trebui sa trateze un vechi prieten al Romaniei in acest mod, asta in cazul in care nu foloseste aceasta ocazie pentru a atinge scopuri populiste si cu motivatii interne”

    un nou „prieten” personal al lui 55p:

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-16355995-eurodeputatul-german-elmar-brok-raspunde-lui-victor-ponta-reprosul-sau-intoarce-impotriva.htm

    Apreciază

  • 29. noradamian  |  7 ianuarie 2014 la 00:55

    Felixks, bună replică, venită la timp si de unde trebuia. Doar că delirul acuzator al lui viorel va continua. Domnul Ponta se află pe un drum cu un singur sens.

    Apreciază

  • 30. felixks  |  7 ianuarie 2014 la 01:35

    da, este deviza „mergi ori crapa”, nu-mi amintesc exact cine a mentionat-o prima data, Dl Tismaneanu sau Dl Aligica. Baronii si orgoliul nu-l lasa, bunul simt nu exista, este prizonier. Nu-l plang.
    Nu-l invidiez.
    Noapte buna

    Apreciază

  • 31. Mih  |  7 ianuarie 2014 la 10:37

    La multi ani pentru toti cei care poarta numele de Ion, Ioana!

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  7 ianuarie 2014 la 13:27

    Ziua bună, tuturor!

    La mulţi ani fericiţi Ioanelor şi Ionilor!

    🙂

    Apreciază

  • 33. noradamian  |  7 ianuarie 2014 la 14:43

    Apreciază

  • 34. theo  |  7 ianuarie 2014 la 18:35

    2013- a GUVERNAT MINCIUNA

    ponta o numeste guvernare f. bunä.

    Apreciază

  • 35. theo  |  7 ianuarie 2014 la 21:17

    PONTA, este o caricaturä ;un golan bolnav la cap, inpertinent si ISTERIC .NUMAi OM NU ESTE.

    A Camus – a avut dreptate ;

    „Omul este singura creaturä care refuzä sä fie ceiace este .”

    Apreciază

  • 36. theo  |  7 ianuarie 2014 la 21:17

    NOAPTE BUNÄ.

    Apreciază

  • 37. ovi  |  7 ianuarie 2014 la 22:37

    Bună seara,
    Îmi place cum râde Mugur pe fb de bombonel 🙂
    mugur varzariu :iar vine fericit acasa peste un an…de aia se preda cuminte…ii ducea deja doru’…

    mugur varzariu: urmatoarea lui carte ‘tratat despre datul cu spatele in puscarie, ca manevra esentiala pentru supravietuire’

    mugur varzariu a cerut deja ratie dubla de alifie…

    mugur varzariu la puscarie…bombino, la puscarie…la puscariiiiiiiiiiiiiie…bombino la puscarie…

    Apreciază

  • 38. ovi  |  7 ianuarie 2014 la 22:43

    Nu e bine să te bucuri de răul altuia, eu însă mulțumesc Domnului pt. priponirea nastasiotului.

    Apreciază

  • 39. noradamian  |  7 ianuarie 2014 la 22:58

    Salut! Theo, 35, în cazul mitomanului se potriveste perfect. Pe de altă parte, să ne aducem aminte că bombo era tot o acuzaţie şi o aroganţă, până nu de mult. Cam ca si ponta acum. Astea-s reflexe de apărare, puse-n acţiune de frică.

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  7 ianuarie 2014 la 23:03

    Ovi, 😆 fain mugur vărzariu! bombonel e o sursă nesecată de bancuri, cred că cu cât o să se văicărească mai mult pe blog, cu atât o va încasa mai rău…

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  7 ianuarie 2014 la 23:03

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 42. ovi  |  7 ianuarie 2014 la 23:58

    Noapte bună!
    Scuze am rămas iară cu adresa veche 🙂

    Apreciază

  • 43. ovi  |  7 ianuarie 2014 la 23:59

    Vorba lu’ Taika : vedem ce visăm.

    Apreciază

  • 44. Aliosa  |  8 ianuarie 2014 la 08:15

    La Multi Ani 2014 !

    Aliosa.

    Apreciază

  • 45. noradamian  |  8 ianuarie 2014 la 15:42

    Ziua bună! Ovi, cel mai bine ar fi să visăm cu ochii deschişi 🙂

    Apreciază

  • 46. noradamian  |  8 ianuarie 2014 la 15:43

    Multzam fain, Aliosa! 🙂

    La mulţi ani fericiţi !

    Apreciază

  • 47. noradamian  |  8 ianuarie 2014 la 15:46

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.628 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.454 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.628 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: