Sindromul soldatului care n-are vatră

17 iunie 2014 at 12:03 35 comentarii

Vă daţi seama în ce stare de  nelămurire s-ar fi trezit armatele francezilor deopotrivă cu ale englezilor dacă, între momentele Abukir şi Trafalgar, să zicem, în timp ce comandanţii  dumnealor s-ar fi înfrăţit la un whisky, cu seducătoarea Emma Hamilton în pole position pe genunchii lui bravului Nelson făcându-i cu ochiul măreţului Napoleon? Vă imaginaţi cumva, că din cale afară de decepţionaţi, şi-ar zmulge părul din cap şi ar da bir cu fugiţii? Că soldaţii pur sânge din toate timpurile şi din toate armatele s-ar putea elibera vreodată din starea de soldăţit? (Să nu-i confundăm, totuşi, cu mercenarii deşi adesea ajung să semene). Soldatul adevărat n-are vatră. Nu iese la pensie. Nu poate trăi fără dujmani. Nu poate trăi fără stăpân. Iar stăpânul-comandant nu poate greşi altfel n-ar fi stăpân (să ne trăiţi prea iubite!) Soldatul adevărat nu iese din tranşee (decât, cel mult, la o ţigare) şi trage-n oricine i-ar spune că s-au schimbat vremile şi ţintele. Soldatul adevărat îşi slujeşte de-a pururi idolul, viu sau mort (pentru care, de altfel, nu există, pentru care a fost, este şi va fi un nimeni). Îl slujește şi înainte de, şi în timp de şi după ce se termină războiul. Îl adoră și reîncarnat în rozalia Ema Hamilton, ca-n filmul alb-negru de la cinema „Pacea”.

Trupele pararealiste nu ies din cazarma minţii, întreţinându-şi cu fervoare războiul în orice vreme, ca pe o formă de existenţă idolatră. La nevoie, extinzându-l în zone neutre. Faptul că stăpânii greşesc, îşi încheie ori îşi aruncă-n aer misia nu contează pentru paraleli. Gândirea lor e de neclintit. Nu-i ceva nou: cruciaţi, guevarişti, islamişti, soldăţei din terracota au trecut, odată cu istoria, prin stări similare, ei nefiind luptători pentru valorile perene ale societăţii ci pentru ale şefilor. Se-ntâmplă totuşi ca pentru un răstimp istoric un personaj să întruchipeze valori autentice, împărtăşite de unele segmente sociale în mod natural şi benefic. Rarissim! Categoric asemenea  personaje îşi vor fi câştigat respectul prin ce spun şi făptuiesc în timpul lor activ şi, de regulă, mai mult după ce ies din scenă. După cum personajele, malefice ori doar mediocre, purtătoare de false valori, ajung fără excepţie, în tomberoanele istoriei după ce vor fi făcut destul rău. Paradoxal, modul de susţinere obedient şi faţă de unii şi faţă de alţii, sfârşeşte prin a aduce la acelaşi numitor valoric taberele aflate în stare de beligeranţă devenind o cauză majoră a decăderii. Gândirea critică, de altfel singura care arată o consideraţie reală faţă de potenţialii factori pozitivi ai schimbării, e şi singura care poate genera o evoluţie pozitivă. În schimb idolatria – pe de o parte-  şi cleveteala& justiţiarism, ca mod curent de manifestare publică, pe de alta, sunt forţele negative care pun în mişcare perpetuă vârtejul vicios al declinului socio-politic. Cauţionând, din reflex soldăţesc, răul mai mic, răul mare are drum deschis. Nu și când e vorba de constrângerea produsă de o situaţie.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , , .

Efectul fluturelui „cap de mort” Vremea reevaluărilor critice

35 comentarii Add your own

  • 1. Bască ilie  |  17 iunie 2014 la 12:16

    Saluttare! Trei cafele turcești – fără zahăr, fără îndulcitor, fără ocolișuri – pentru telespectatorii de pretutindeni, privitori, la vreme de (di)seară pe B1TV!
    ***
    I. Una rece – înghețată – bocnă:
    Unde minciună nu e, ne stă mai bine demnitatea.

    Constituția României.
    a) Imunitatea parlamentară, art. 72:
    „ (2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    (3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul Justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri”.

    b) Răspunderea membrilor Guvernului, art. 109:
    „ (2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    (3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială”.
    ***
    No bine, tulai Doamne, nu mai încap vorbe goale despre eliminarea imunităților de mai sus! Mai întâi, pe lângă alte motive spuse anterior, nu vor imunizații să renunțe la beleaua asta și n-or vota-o cu majoritate de 2/3 nici de frică, iar a doua-i din fundul Curții Constituționale, care a tras cu nădejde una… de nu se mai poate!

    Decizia CCR nr. 799 din 17 iunie 2011, asupra proiectului de lege privind revizuirea Constitutiei Romaniei, publicată în M.Of. nr. 440 din 23 iunie 2011: “Curtea Constituțională, în numele legii, decide:

    3. Cu majoritate de voturi, constata ca modificarea alin. (2) si eliminarea alin. (3) ale art. 72 din Constitutie sunt neconstitutionale, deoarece au ca efect suprimarea unui drept fundamental al persoanei care ocupa o demnitate publica, incalcandu-se astfel limitele revizuirii prevazute de art. 152 alin. (2) din Constitutie.

    4. Cu majoritate de voturi, constata ca abrogarea alin. (2) si modificarea alin. (3) ale art. 109 din Constituție sunt neconstituționale, deoarece au ca efect suprimarea unui drept fundamental al persoanei care ocupa o demnitate publica, incalcandu-se astfel limitele revizuirii prevazute de art. 152 alin. (2) din Constitutie.
    […] Definitivă si general obligatorie.”
    *
    În concluzie, cu fruntea sus, propunerea eliminării imunităților prin revizuirea Constituției este apusă și mai bună de lăsat dusă, în plata Domnului, decât persistentă în greșeală nedemnă de un candidat la funcția prezidențială de demnitate publică.(diseară, la Turcescu, puțină precauție nu i-ar strica lui Diaconescu pe acest subiect terminat!)

    http://www.beck.ro/2011/07/06/decizia-curtii-constitutionale-nr-7992011-asupra-proiectului-de-lege-privind-revizuirea-constitutiei-romaniei/#.U6A-ekAa_YA

    Apreciază

  • 2. Bască ilie  |  17 iunie 2014 la 12:17

    II. Alta fierbinte – cu puseuri de temperatură – gripată:
    O, ce veste minunată, se poate și fără minciună!
    Ca să vezi, uite că se poate și fără tandemuri mincinoase, președinte-premier, scoase la înaintare prin desconsiderarea ascultătorilor, tandemuri cu tam-tam promise de tupeiști cu bătaie (de joc) după alegerile prezidențiale, ca să pară mai mulți (cu candida pe limbă)… în ochii credulilor!
    *
    Reporter virtual, PaginadePolitică.ro: „Credeți că dacă veți fi ales președinte, actualul Guvern va mai rămâne în funcție? Considerați că PSD se va putea menține la putere fără să câștige scrutinul din toamnă?”
    Cristian Diaconescu: „Eu nu cred că “dacă” voi fi ales, ci cred că voi fi ales Președinte. Guvernul reprezintă expresia majorității – dacă actualul guvern va avea majoritate, va continua să guverneze, dacă altă formulă va dicta o altă majoritate, atunci acea majoritate va guverna. Rolul meu nu va fi acela de a dicta majorități, de a dicta guverne ci de a genera cadrul optim de stabilitate pentru exercitarea puterii în România de către un guvern legitim. […] Oricât de straniu v-ar părea, eu cred în valoarea fiecăruia dintre actorii politici relevanți și mai cred că ei pot oferi României soluții dacă sunt extrași din matricea războiului politic stupid”.

    PaginadePolitică.ro: „Cum vedeți competiția cu ceilalți candidați de dreapta? Ați fi gata să intrați într-un tandem cu vreunul dintre ei? Mihai Răzvan Ungureanu susținea că un tandem cu dvs „sună bine”.”
    C.D: „Eu nu mă aflu într-o competiție propriu zisă cu nimeni – singurul meu interlocutor este românul. Până astăzi competitorii afișati sau cei prezumați, au comunicat și s-au luptat exclusiv între ei, iar din acest peisaj românul a lipsit totdeauna. De aceea, eu nu mă aflu în acest conflict, în această competiție – eu comunic cu altcineva. Comunicarea mea se face în mod direct și prin intermediul dumneavoastră cu oamenii. Domnul Ungureanu este un specialist în domeniile pe care le stăpânește extraordinar de bine și aș fi bucuros să mă pot baza pe expertiza domniei sale”.
    *
    În concluzie, adevăratul tandem nu sună bine pentru MRU: eventual, cel mult, consilier prezidențial.

    http://www.paginadepolitica.ro/cr-diaconescu-interviu-ii-nu-voi-dicta-majoritati-si-guverne/

    Apreciază

  • 3. Bască ilie  |  17 iunie 2014 la 12:19

    III. Caimac cu papă lapte! Cin’ să fie, cin’ să fie?

    PaginadePolitică.ro: „Dacă viitoarele sondaje de opinie care se vor face, nu vor fi în favoarea dvs, veți renunța la această candidatură? Va reveni domnul Boc în prim plan? ”

    CD: „Cu tot respectul, mi-aș permite să constat un aspect pe care mi-aș dori să nu uitați să-l publicați […] Încep să cred că nu politicienii sunt cei care induc românii pe terenuri minate, în zone hologramice, în tot felul de scheme și realități paralele. Îmi pare rău, din respect pentru dumneavoastră mă abțin să răspund acestei întrebări”.
    ***
    Cin’ să fie, cin’ să fie făcătorul de holograme aducătoare de realității paralele?
    Presa noastră cea de toate zilele paralele cu realitatea. Să luăm un titlu de exemplu: soldații Svejk din Romania aproape liberă!

    Turturică-turturea, nu mai bateți câmpii lui Câmpeanu laolaltă cu Raluca Boboc! Trei, Doamne, și toți trei cu bulbuci de la aceeași zguduită “Românie Liberă”, pagină amenințată – săracuța!- de Legea insolvenței de ultimă generație, agitată cu urgență forțoasă de mâna lui Ponta. Coincidență în terapie de grup organizat, cu presa în aceeași strădanie, săraca… bolândă de inimă îndurerată.
    Santajul și sondajul în „România liberă”… unde lumea are dreptul să meargă la vot, nu să se lase îndopată de manipulatori cu democrația imaginară a sondorului de opinie, rătăcit în bezna și bâjbâiala de notorietate publică.

    Șantajul de presă din boboc de turturea pe arătura câmpenească sună soldățește a mobilizare pentru răul cel mai comandat cu ecou: “Diaconescule, dacă nu intri la apă – înainte de primul tur – adică sub capacul presant al alianței unice pentru alt candidat, unicat, își arătăm noi ce n-a văzut micul Paris. Avem la urma urmei oricum șansele cele mai mari să vă aranjăm, să vă scoatem vinovații națiunii pentru înfrângerea opoziției și favorizarea PSD. Voi cu PMPul vostru – alături de Băsescu și Udrea – încurcați socoteala alianței PDL-PNL-FC din primul tur. Ștergem și vom șterge România liberă cu voi pe jos, c-ați făcut jocul PSD prin intermediul lui CD… și lucrați pe-o mână cu electoratul PSD-ist. Haide, Cristiane, la loc comanda, retrage-te, c-așa-i comanda! Noi suntem prietenii tăi care la nevoie se recunosc, de la “România Liberă”, în cădere liberă pe piața liberă, n-avem nici zi liberă, ci doar leafă de vis în disperare de cauză, că dacă pică (în insolvență) nu mai curge și ne-apucă demența în aceeași presă liberă”
    **
    Mezalianța urmărește alegerea președintelui de-a curmezișul Constituției, într-un singur tur de scrutin, adică așa cum poftesc aranjorii politici cu sondorii… direct în turul al doilea. Primul tur nu se pune, și-l pune din start mezalianța după musculatura blatului electoral prestabilit. Oile votante și proaste ca noaptea vor fi chemate la urne toată ziua pe 2 nov, doar să revadă rezultatul prefabricat pentru primul tur, să se joace de-a urna într-o vizită la miuța de antrenament (în secția de votare de formalitate de la prima tragere în piept), numai ca să se încălzească pentru turul doi, predestinat, singurul care se pune la socoteală în 16 nov. Asta deviza blatiștilor: “Cine se pune cu noi, în primul tur, departe n-ajunge… în turul doi. Lăsați-vă îndopați de indicaíile neprețuite ale mezalianței în democrația imaginară a sondorului de opinie comandată!”

    Repet o întrebare dureroasă:
    Ingenioșii Mezalianței vor scoate din jobenul unui sondor de încredere oarbă, Doamne iartă-mă!, un supercandidat, capabil să-l bată în turul doi pe Ponta (sau altul dat de PSD), dar – culmea sperieturii!- le tremură turul pantalonilor să nu fie cumva înfrânți din primul tur de neajutoratul Cristian Diaconescu. Dacă Diaconescu va pierde în prima manșă, nu-i niciun bai: supercandidatul asociației PDL-PNL-FC va rămâne nevătămat, spălat și curat, ca și cum a fost unicul opoziției dinainte de primul tur, ba va fi susținut și de PeMePime… ca și cum s-au lipit toți de la începutul erei noastre. Aici se află durerea bolnavului închipuit în opoziție! Cu scutire pe caz de boală falsă, vrea de fapt exclusivitatea calificării direct în finală, fără competiție în turul unu.

    – Ce altceva incomodează mezalianța, decât coșmarul că nu-l vor depăși pe CD în primul tur și implicit le va atârna falnic socoteala, după ce se vor trezi nevoiți să-l susțină în finală pe CD? Repet ce tot zic de-o vreme: dacă mezalianța opoziției și susținătorii ei votanți nu-l vor dori pe CD președinte – tulai Doamne!- atunci să susțină PSD-ul în turul doi, să știm una bună și cea mai faină alegere! Toți grămadă sunt așa de scumpi și sinceri, încât își vor recunoaște fără doar și poate propria mână moartă, scăpată în slujba PSD-ului, adică aliniații mezalianței nu vor mai juca divina comedie și nu vor mai da vina pe Băsescu, Udrea și Diaconescu, c-ar fi jucat la pace cu PSD. Ciocul mic! Odată cu refuzarea calificatului CD din prima întrecere, mezalianții alienați ai opoziției ar avea în turul doi partea cea mai consistentă de pace-pace cu PSD. Un candidat unic milog al opoziției n-are nevoie de voturile PMP-imii în primul tur, ci, oricum ai lua-o, numai în al doilea tur. Nu-i lipsește nimic pentru finală, numai să arate că îndeplinește minima condiție nouă și anume c-ar fi în stare să treacă de CD în primul tur. Ce-i așa greu și de neconceput?)
    *
    Sindromul șantajul cu sondajul – sub comandă armată în “România Liberă” – ne lucrează din durere cu cardul… de cumpărături. Săracă inima me, străină de neam prost, la multe rele (cu presa) mă dai!

    Apreciază

  • 4. racoltapetru6  |  17 iunie 2014 la 12:26

    Dacă societatea e decadentă, nici armata nu scapă de influențele inerente și se schimbă în multe privințe. În ciuda dotărilor superioare, idealul de disciplină și patriotism nu mai are aceleași conotații. De aceea privim cu nostalgie și admirație soldații eroi de altădată și ne spunem cu amărăciune că nici armata nu mai e ce-a fost!

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  17 iunie 2014 la 13:20

    Salut, prieteni! Bsk, soldăţeii anonimi sunt îngerei faţă de turtureii din presă 🙄

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  17 iunie 2014 la 13:25

    În privinţa mezalianţelor posibile si imposibile nu mă aventurez în nici o predicţie, trupeţii politici joacă după nereguli de ei stabilite, desigur, ca să fie schimbate în acord cu interesele patriei. Cum ar fi, de pildă, imunitatea d-lor.

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  17 iunie 2014 la 13:27

    Totuşi, în acest moment CD are cel mai coerent şi mai credibil discurs.

    Bsk, îmi plăcu cum îl văzu pe Mru 😀

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  17 iunie 2014 la 13:33

    Petru, disciplina e alterată de obedienţă chiar şi-n armată! Şi nu mai puţin, patriotismul. De fapt, aşa cum spui, nu prea e de găsit nici în armată şi nici în societatea noastră decadentă.

    Apreciază

  • 9. Bască ilie  |  17 iunie 2014 la 13:33

    @5 🙂 🙂 🙂
    @6 Nu-i nicio predicție, soro! Cerem doar luptă deschisă și-om vedea ce iese după primul tur. Eu zic doar … nu se știe. 🙂
    @ Da și iarăși.. Ja,Ja! [se mai pregătește careva (?) cu bube de Sibiu 🙂 ]

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  17 iunie 2014 la 14:04

    Calin Constantin Anton Popescu Tariceanu.
    Trădicalicula mai are să-şi facă motorul senator.

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  17 iunie 2014 la 14:06

    Multora, bubele de Sibiu le par avantaje.
    Altora, tatuaje
    😆

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  17 iunie 2014 la 14:16

    2014: 150 de ani de Senat românesc
    …dar şi
    „5 ani de când Senatul a fost desfiintat prin referendum de romani. De facto, Mafia l-a tinut in viata.” ( S.L)

    Apreciază

  • 13. Bască ilie  |  17 iunie 2014 la 14:18

    @11
    Când datoria de onoare se duce la trezoreria partidului, avantajele tatuajelor se termină cu cicatrice de nereparat… nici cu operația estetică de la spitalul de arși cu șpaga subterană. 🙂
    Johannis mai are un pic și a sfeclit-o public cu buna lui credință, afișată cu nevinovăție candidă pentru proști.

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  17 iunie 2014 la 14:24

    Bsk, aşa era si-n 2000 la primul mandat de primar: tot o candoare! După o vreme şi-a şters-o singur, ca pe spuma de bărbierit.

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  17 iunie 2014 la 14:30

    Nu se poate tăgădui însă, că prin el Sibiului i-a mers bine (mai ales centrului istoric) mult mai bine decât cu ţopârlanii de care a avut parte pân-atunci. Dar nu se poate tăgădui nici faptul că a existat o conjunctură favorabilă ( dac-ar fi să pomenim fie si numai succesul FITS, datorat moldoveanului Constantin Chiriac) Şi n-ar trebui ascunse, printre alte hibe, nici faptul că primăria Sibiului a stabilit taxe si impozite pentru cetăţeni mult peste ale altor localităţi din ţară.

    Apreciază

  • 16. Bască ilie  |  17 iunie 2014 la 14:58

    Da, Nora, sună cunoscut.
    Coruptibilul escroc/șpăgar-gospodar rezolvă câte ceva și pentru oraș. 🙂
    Candida față convingătoare ține de aceeași școală de artă și meserii a escrocului. Șarlatanul suspect la prima înfățișare n-ar avea stofă de primar într-un centru cultural. 🙂 Cultura asta se cultivă din vreme.

    Apreciază

  • 17. Bască ilie  |  17 iunie 2014 la 14:59

    Comentariul meu este în așteptare fără niciun link. Cauze neelucidate. 🙂

    Apreciază

  • 18. Bască ilie  |  17 iunie 2014 la 15:36

    Legiuitorul postrevoluționar din gaura neagră a Parlamentului a fost ocupat cu adoptarea legilor de prioritate imediată și n-a avut timp să scoată din hăul Casei Poporului una de salvare națională a primarilor infractori, după valoare minimă a performanțelor edilitare vizibile, de la care încep să fie scutiți de legea penală. 🙂

    Apreciază

  • 19. Bască ilie  |  17 iunie 2014 la 15:56

    Soldatul Bască ilie e atacat de sindromul lăsării la vatră. După tonalitatea trompetei și obiectul încleștării smuls din jăratec, neexecutarea ordinului se poate solda cu pierderea soldei de țigări și băutură pe tot anul, plus alt trai sub vătrai cu vânătăi. 🙂
    Chemare cu năbădăi și plecare de urgență cu primul mijloc de transport blindat.

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  17 iunie 2014 la 16:12

    Atunci io-s vivandieră! 😀

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  17 iunie 2014 la 16:23

    Interesant de urmărit cât de arbitrare pot fi percepţiile asupra unor personaje politice din prim plan în lipsa unor criterii fundamentate pe date concrete şi reale. De exemplu, faptul că iohannis e atacat de antena si de RTV( se ştie din ce motive) e suficient pentru unii să şi-l pună la butonieră! 🙄

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  17 iunie 2014 la 16:28

    Bsk, referitor la 18, as vrea să cred ce spunea Emily la postarea precedentă cum că n-ar fi exclus să li se pună o barieră…

    Apreciază

  • 23. noradamian  |  17 iunie 2014 la 16:34

    16, „Coruptibilul escroc/șpăgar-gospodar rezolvă câte ceva și pentru oraș”. Aici intră cei mai admiraţi români: gigi martirul care a ridicat biserici, solomon edilul providenţial de la craiova, mazăre, edilul superprovidenţial de la Constanţa
    …şi cu voia distinşilor dreptaci de elită, ultimul dar nu cel din urmă de pe listă, candidatul preferat al pedelepenele. si care s-o mai lipi de d-lor.

    Apreciază

  • 24. Bască ilie  |  18 iunie 2014 la 15:49

    @Nora-21

    “Că soldaţii pur sânge din toate timpurile şi din toate armatele s-ar putea elibera vreodată din starea de soldăţit? (Să nu-i confundăm, totuşi, cu mercenarii deşi adesea ajung să semene)”

    În aceeași ordine de idei de la @3, cotiledonatul “Romania Liberă” și-a epuizat forțele din primul pas de defilare cu stocul de soldați Svejk – Turturică, Boboc, Câmpeanu – trecuți în revista de etnografie și folclor „Băsescu love PSD”, și apelează azi la mercenariatul jurnalistic al Andreei Pora – “De ce fac Tăriceanu și Băsescu jocul PSD” – (preluat din revista 22, unde fusese publicat ieri).
    *
    “Tăriceanu, personaj jalnic al cărui unic rol, dezbrăcat de zorzoanele liberalismului ce, vezi doamne, trebuie salvat, este acela de a rupe din electoratul PNL pentru ca în turul doi acesta să fie vândut lui Ponta”.
    *
    Unde dai și unde crapă. Evident, acesta-i pericolul real, hotărâtor – vânzarea din turul doi – a lui Tăriceanu, cu ce va reuși să rupe din PNL, dar și a PP-DD, or mercenariatul nu mai poate de grija lui Băsescu… în turul întâi, îl plasează încă din tiltu pe picior de egalitate cu Tăriceanu (DD de OTV n-a mai încăput în titlu) .

    Opoziția arde în turul al doilea și Pora se piaptănă în turul întâi.

    Toți soldații Svejk, comici vestiți ai jurnalismului și supradotați cu aceeași mâncărime, se încolonează în spatele pieptănăriței Pora… (ca) la Oglinda TV.
    În loc de pieptene, i-ar aranja mai rugos o scărmăneală cu peria de sârmă, ghimpată.

    Opoziția se subțiază de șanse și votanți în turul decisiv, dar soldățeii și mercenarii de presă manipulatoare, mincinoși și/sau depășiți de situație, au ochii cât cepele peste țapii ispășitori din PMP… pentru primul tur (taman turul nehotărâtor, nerelevant în raport cu șansele închipuitului lor candidat unic în adevăratul război din finală).
    Acel unicat câștigător – garantat(?) – nu, zău! – supercandidat extraordinar și plenipotențiar din PNL-PDL-FC este peste tot și nicăieri, în cel mai fericit caz s-ar afla în rahat până peste cap din alte cauze, mult mai scufundătoare în final decât pretextele căutate în PMP cu lumânarea jurnalismului sucombat.

    Cine garantează victoria finală a candidatului unic al super-adunăturii PNL-PDL-PMP-FC?
    Presa? Sondajul? Linșajul? Ce naiba visează soldații și mercenarii cu fitilele lor, arse, de presa fâsăită?

    http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/de-ce-fac-tariceanu-si-basescu-jocul-psd-339630

    Apreciază

  • 25. Bască ilie  |  18 iunie 2014 la 16:11

    @Nora-22
    Emily – în maniera curajoasă, specifică – are acolo în (pre)vedere niște cataclisme printre nisipuri mișcătoare la poalele putinului (unitatea de măsură a sfidării neputinței internaționale). Nici dacă mi-aș propune vreo obiecție, n-am de unde să-mi fac rost de optimism exacerbat sau de certitudini; ambele ar fi de calitate îndoielnică. 🙂
    În privința unui capac-barieră de astupat și liniștit gaura neagră a democrației originale din Parlamentul României, record numeric și cel mai infestat din toate tipurile postdecembriste, eu nu mă aștept la nicio dâră de repliere.

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  18 iunie 2014 la 16:16

    Ziua bună! Bsk, înţeleg ce spui -deşi mi-e cam silă să mă aventurez în meandrele întunecoase ale mediei. Nici nu încerc să mă întreb câtă bună credinţă e în speculaţiile de un fel sau de altul. De altfel, în postare (poate ar fi trebuit să fiu mai explicită) amintesc, între alte cauze ale perpetuării răului şi de radicalismul unora ca şi duplicitatea altora. Plus recurgerea, după nevoile „demonstraţiei” una care n-are nimic cu binele public şi cu informarea corectă, la bârfojurnalismul tradiţional.

    Apreciază

  • 27. Bască ilie  |  18 iunie 2014 la 16:44

    În „România Liberă” se scrie și cu capul pe umeri, fără fracturi sfidătoare de nivelul abacului sau alte artificii de amețit transparenta intenție a renumelui jurnalistic ( nu mă impresionează niciun renume când bate câmpii; nu suntem condamnați să vedem totul prin ochii și capul celor cu alternanțe de luciditate în ceață; se vede cu ochiul liber pe unde ocolesc miezul problemei și cum evită sistematic zonele lor vulnerabile; ar fi suficient să le urmărești)
    Gabriel Bejan are un articol – „De ce se teme Ponta de tăcerea lui Băsescu”- în concordanță cu prestația lui responsabilă și atitudine onestă constantă de câte ori îl văd la B1TV. Se vede de la o poștă diferența față de nodurile în papură căutate fără busolă.

    http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/de-ce-se-teme-ponta-de-tacerea-lui-basescu-339515

    Apreciază

  • 28. Bască ilie  |  18 iunie 2014 la 17:04

    Cine nu admite și probabilitatea (destul de mare) ca problema câștigării alegerilor prezidențiale de către opoziție să nu aibă nicio soluție, acela riscă să se scufunde în penibilul speculațiilor din jurul unor elemente așa-zise contrare țintelor înălțătoare, sublime, de netăgăduit, dar de fapt atât de incerte sau chiar imposibil de atins practic, încât luarea lor ca repere/ipoteze intangibile ale unui raționament duc la concluzii de un caraghioslâc desăvârșit.

    Apreciază

  • 29. noradamian  |  18 iunie 2014 la 18:09

    Bsk, uitasem de opinia d- lui Bejan, un articol normal care nu recurge la speculaţii tenebroase. Îl si sharasem pe FB, mai devreme,exact din motivul ăsta.

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  18 iunie 2014 la 18:11

    28, nu pot să te contrazic. Cel mult mă-ntreb ( poate inutil) de ce s-a ajuns aici. 🙄

    Apreciază

  • 31. Bască ilie  |  18 iunie 2014 la 18:34

    Nora,
    Un comentariu în revista 22, la erticolul Andreei Pora
    18.06.2014 | maria a scris:
    D-na Pora ,imediat dupa europarlamentare ,a doua zi,Blaga si Antonescu au pus de-o fuziune si l-au exclus din start pe Basescu si PMPTot de atunci ,ba cu citeva zile inainte Basescu tace.Cum se opune Basescu unificarii dreptei?MRUa stat ca milogul pe la usa PNL sa-l primeasca inclusiv prin fuziune si n-a fost primit ca-l eclipseaza pe Iohannis.Daca-i e frica de MRU cum il bate pe Ponta?Iar va intreb,cine refuza unificarea dreptei?Ce ati vrea sa faca acesti oameni?Sa emigreze in Congo pina PNL si PDL il fac presedinte pe Iohannis?Acum nu mai e bun nici Diaconescu,ca n-are sanse Vom vedea si daca tot n-are sanse nu e in avantajul sustinutilor dv?Udrea de a doua zi a spus ca doreste dialog si alegerea celui mai bun candidat de dreapta.Ceea ce face PNL si PDL nu e unificarea dreptei ci unificarea lor si desemnarea candidatului lor care nu e al dreptei.Credeti dv ca oamenii din (VOTANTII)PMP FC,Pntcd si altii vor merge sa voteze cu PNL-PDL automat cind nu sint in niciun fel bagati in seama?Daca da ,atunci va inselati amarnic.Vor sta acasa.Si-atunci sa cistige „dreapta”dv.Or sa piarda alegerile si nu Basescu e de vina.Ce se va alege de fuziunea celor doua partide daca pied alegerile?Cind fiecare vot conteaza ei ii exclud pe ceilalti ca sint”pitici”vorba Andreei Paul?Dv mai bine ati analiza situatia reala ,sinteti un bun jurnalist,decit sa faceti pe codoasa.Daca ati fi cinstita ati milita pt transparenta,pt alegerea celui mai bun indiferent de la ce partid e ,sau e independent ,nu aranjamente si mismasuri ca asta nu e unificarea dreptei.Cele doua partide vor avea cel mult 20% pina la 51%e mult .Va doresc succes!

    Apreciază

  • 32. Vremea reevaluărilor critice | Gradina de hartie  |  18 iunie 2014 la 19:02

    […] sau nu, le cauţionează- voluntar sau nu, inconştient sau nu, dar cu zel, eşecul-  vezi aici. Laudele fanilor (care trec binevoitori ca mamiţica peste prostiile d-lui Goe)  nu-i  folosesc […]

    Apreciază

  • 33. noradamian  |  18 iunie 2014 la 19:07

    Bsk, tocmai ne-am petrecut cu comentariile 🙂 Despre d-na Pora numai laude până -n momentul în care se-mpiedică de fixurile ei devenite clasice. Bine că n-o doare, că altfel si-ar da seama.

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  18 iunie 2014 la 19:11

    Rămân la ideea (verificată prin declaraţiile ei publice contradictorii) că udrea a adus un mare deserviciu PMP, asta neînsemnând că partidul n-are loc în calcululele unei drepte raţionale.

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  18 iunie 2014 la 19:12

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.628 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.454 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.628 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: